NU Sunt.........bulimica dar am OSD :(

KULTA spune:

Buna fetele,
Mi-a luat ceva timp pina sa mai scriu. Vin cu vesti. Vineri am fost la doctor, doctorul de familie care trebuia sa decida daca am nevoie de ajutor specializat sau nu si a decis, m-a programat la clinica de psihiatrie. Astep acasa invitatia si data programarii. Oricum, in primul rind sunt depresiva si ca atare mi-a dat un antidepresiv (Cipralex) pe care-l iau o data pe zi. Deocamdata am simtit doar efectele adverse dar peste o ssaptamina doua, ma astept la rezultate. Oricum, cit despre bulimie, n-am mai vomat din ziua in care am vizitat nutritionistul dar nici nu mai maninc dezlinat. Am slabit deja un kg desi nu mi-am propus, doar de la mincatul sanatos. Cred ca ma voi face bine pentru ca imi doresc cu disperare acest lucru.
Va pup si va tin la curent.
Paula

pitzinuca spune:

asa, kulta, bravo!

iti tin pumnii in continuare!

b

"Fericirea nu are valoare daca nu e impartasita."

Alexa Ioana spune:

mami de brotac roacker

mephala30 spune:

Kulta, ma bucur sa citesc ca esti pe drumul cel bun.

www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=Clipe%20de%20viata%202007&page=10" target="_blank">Cercul vietii,
(multumim celor care ne apreciaza poza din concurs)

MissParker spune:

Draga Kulta, eu iti sugerez sa renunti la antidepresive cat poti tu de repede si sa incepi o terapie serioasa de indata ce te vei simti in stare. Nu de alta, dar antidepresivele iti vor reduce doar simptomele, fara a vindeca si cauza depresiei, deci risti sa te pacalesti ca ti-e mai bine, iar dupa aceea depresia sa te astepte la primul colt imediat ce vei termina medicamentele (ca doar nu vrei sa le iei o viata intreaga)... Depresia nu dispare prin medicamente, ci doar simptomele, nemaivorbind de efectele secundare etc.

Te rog aduna-ti toate fortele si mergi mai bine la terapie, infrunta depresia, treci prin durerea sufleteasca necesara si apoi vei iesi din aceasta confruntare mult mai puternica... Nu te iluziona ca medicamentele rezolva ceva, ele doar te ajuta sa functionezi pe termen scurt, iar imediat ce nu le mai iei toate problemele te asteapta exact acolo unde le-ai lasat. Singurul drum prin durere este prin durere, nu exista scurtaturi comode.

si mult curaj si putere iti doresc!

Felicia 30+ mami under construction pentru - David

Poze cu noi si vacantele noastre

IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

giulia71 spune:

Miss Parker, iti apreciez foarte mult raspunsurile si te rog sa iei sfatul meu ca unul constructiv.
Eu zic ca nu este bine ca, Kulta sa renunte la antidepresive din doua motive:
unul, ca i-au fost recomandate de un doctor, chiar daca nu este unul de specialitate, este totusi medic;
si al doilea, ca poate ea se afla totusi intr-o depresie moderat-severa iar medicamentele acum o vor ajuta chiar daca acestea mascheaza simptomele.
Psihologul meu imi spunea la un moment dat ca prefera ca pacientii sa ia medicatie macar la inceputul terapiei, pentru ca ii ajuta sa se relaxeze si sa isi priveasca problemele in mod detasat, ceea ce daca ne gandim este foarte adevarat.
Cum tratezi un pacient care e in stare atat de depresiva incat nu s-a atins de mancare de saptamani, nu doarme, e lipsit toatal de vointa samd? Desigur, vorbim la modul general, nu discutam cazul Kultei...
Trebuie sa-l ajuti cumva sa iasa din criza, nu?
Si atunci intervine medicatia.
Eu zic ca nu e de competenta noastra sa punem la indoiala tratamentul prescris de un specialist, bazandu-ne doar pe experienta proprie sau doar din considerentul indoielnic, ca medicatia antidepresiva face mai mult rau decat bine.
Numai bine va doresc!



...mami daca nu mananc acuma, intru'-n grebla foamei!!!!

MissParker spune:

giulia, in principiu de acord cu tine, DAR cazul Kultei chiar nu mi se pare unul atat de drastic incat sa aiba nevoie de medicatie, de aceea am si precizat ca ii sugerez sa renunte cat poate ea de repede si sa mearga mai bine la terapie.

Apoi, eu pun foarte tare la indoiala obiceiul foarte multor doctori de a prescrie antidepresive in mod reflex; am cunoscut mai demult un psihiatru care se reprofilase pe psihoterapie si imi povestea ca cei mai multi colegi ai lui (psihiatri) sunt de fapt niste "scriitori de retete" (si imagineaza-ti ca el mergea la congrese si la tot felul de intalniri cu multi alti psihiatri, deci stia despre ce vorbeste).

E metoda cea mai simpla si mai comoda de a "trata" un pacient: da-le sa inghita pastile si apoi ai liniste! Dar oare pe termen lung ce bine i se face pacientului? Ca el devine dependent de antidepresive si apoi face atacuri de panica numai la gandul de a renunta la pastile?? E foarte riscant sa te joci asa cu sanatatea oamenilor. Nu s-a inventat inca pastila miraculoasa care sa ne vindece sufletul de durere, la asta numai noi insine putem lucra, prin constientizare, prin analiza si autodisciplina, prin ani lungi de introspectie si autoexaminare, in compania unui terapeut competent, care sa ne ajute sa suportam durerea...

Ah, de acord ca in cazuri de atacuri de panica repetate, de manifestari foarte acute care sa zicem ca pot periclita viata de zi cu zi a persoanei respective, e indicata medicatia, dar si atunci numai pe o perioada scurta si de preferat in combinatie cu o terapie in care pacientul sa faca el insusi ceva pentru a-i fi mai bine.

Da, poate ca medicatia il ajuta pe pacient la inceput sa se mai relaxeze, DAR atunci cum se mai poate trata la psiholog, daca astupa simptomele? Asta mi se pare mie un paradox, fiindca simptomele sunt in fond exact firul rosu care duce la adevarata cauza a problemelor psihice, deci cum sa ajungi la cauza daca faci simptomele sa amuteasca??

Am citit intr-o carte un pasaj foarte interesant, pe care vreau sa-l citez aici, poate o ajuta pe Kulta sa ia o hotarare in mai buna cunostinta de cauza:

Un simptom este un semnal, care solicita atentie, interes si energie. Un simbol cere sa fie luat in serios, fie ca vrem fie ca nu: aceasta intrerupere a fluxului vietii noastre care vine DIN AFARA este simtita de oameni ca o perturbare si astfel ei au doar un singur scop: sa faca acea perturbare sa dispara. Omul nu vrea sa fie perturbat si astfel incepe lupta impotriva simptomelor. Inca de la Hipocrate medicina clasica incearca sa-l convinga pe bolnav ca un simptom este un eveniment mai mult sau mai putin intamplator, a carui cauza trebuie cautata in procese functionale, pe care se tot chinuie sa le cerceteze. Medicina clasica evita cu mare grija SA DESCIFREZE simptomul si condamna astfel atat simptomul cat si boala la o lipsa de insemnatate. Insa prin aceasta semnalul isi pierde functia lui adevarata - simptomele devin semnale fara insemnatate.

Sa folosim pentru clarificare un exemplu: O masina are diverse lampi de control pe bord, care se aprind atunci cand o anumita functiune a masinii nu mai functioneaza bine. Daca o asemenea lampa se aprinde in timp ce mergem cu masina, aceasta nu ne bucura deloc. Ne simtim provocati de acest semnal sa ne intrerupem calatoria. In ciuda nelinistii noastre, ar fi stupid intr-o asemenea situatie sa ne suparam pe lampa care s-a aprins; in fond, ea ne informeaza despre un fenomen pe care altfel nu l-am fi luat la cunostinta, fiindca se petrece intr-un domeniu "invizibil" pentru noi. Astfel, luam semnalul in serios si chemam un mecanic in speranta ca dupa interventia acestuia lampa sa nu se mai aprinda si sa ne putem continua calatoria. Insa am fi foarte furiosi daca mecanicul ne-ar indeplini dorinta pur si simplu indepartand beculetul din lampa. Da, lampa nu ar mai arde - si de fapt e ceea ce voiam -, dar modalitatea de "rezolvare" este o pacaleala de suprafata. E mult mai eficient sa faci in asa fel incat sa nu mai fie nevoie ca lampa sa se aprinda, decat s-o impiedici direct sa se aprinda, fara a fi eliminat adevarata cauza. Dar pentru asta trebuie sa ne desprindem privirea si concentrarea de la lampa si sa ne indreptam atentia spre zona de dincolo de suprafata, pentru a afla ce este DE FAPT in neregula.

Lampa din acest exemplu este in corpul nostru simptomul. Tot ceea ce se manifesta in corpul nostru ca simptom este o expresie vizibila a unui proces invizibil si vrea ca prin acest semnal sa ne intrerupa de la drumul nostru de pana atunci, sa ne arate ca ceva nu este in ordine si sa ne provoace la introspectie. Si aici ar fi o prostie sa ne suparam pe simptom si de asemenea este absurd sa ne concentram doar pe reducerea la tacere a simptomului. Simptomul nu trebuie impiedicat, ci dezamorsat. Insa si aici trebuie sa ne indreptam privirea dincolo de simptom, in adancime, pentru a intelege ce semnalizeaza simptomul.

Aici se afla problema medicinei clasice - ea este atat de fascinata de simptome, incat pune semnul egalitatii intre simptom si boala, neputand deosebi forma de continut. Astfel sunt tratate intensiv si cu mare efort tehnic organele si partile corpului, dar niciodata OMUL care este bolnav.

In concluzie, parerea mea este ca din afara nu vine nimic valabil, nici o schimbare autentica. Indiferent cate pastilute magice am inghiti...

Felicia 30+ mami under construction pentru - David

Poze cu noi si vacantele noastre

IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

adinag spune:

Kulta, ma bucur ca nu ai mai vomat de atunci si ca faci tot posibilul sa te ajuti sa iesi din criza. Te urmaresc din urma si-ti trimit toate gandurile bune!

Miss Parker, sunt de acord cu tine, cred ca se ajunge prea simplu la medicatie, fiind de obicei mai simplu. Am o prietena foarte buna care de ani de zile trece prin diferite crize, culminand regulat prin burn out. Si este mereu pusa sub medicatie, in loc sa aiba o terapie buna care s-o ajute sa-si schimbe modelele de comportament (aici se zice muster, nu stiu cum se zice corect e romaneste?). In concluzie, ea este comvinsa ca este "sanatoasa" si ok, atata timp cat ia medicamente, si in momenntul in care renunta revin aceleasi probleme pe care le are de 12-13 ani. Deci nu a facut nici un progres real in acest timp... Si zau ca nu este o situatie care nu s-ar putea rezolva altfel! Si eu am sfatuit-o sa ia medicamentele si in acelasi timp sa faca o terapie care s-o ajute pe termen lung, incat sa nu mai aiba nevoie de medicamente.
Acum se amageste singura (ma rog, in ochii mei) ca vrea un bb, si in momentul in care va avea bb va fi cu siguranta mult mai echilibrata. Neluand in seama ca un bb inseamna un nou stres, o noua situatie care-i poate agrava problemele. Sfatul meu, intai sa se ocupe de ea, apoi sa vina bb, n-a prea fost luat in seama.
In sfarsit, asta e pareera mea, iar aici pot doar spune ca ma bucur pentru KULTA ca e pe drumul cel bun!

KULTA spune:

Buna, fetele.
Se pare ca Cipralex-ul ma ajuta sa ma calmez, sa ma linistesc. Ma simt mult mai bine, am mai multa rabdare cu copiii si imi acord mai mult timp cu ei, ca de obicei.
Inca astept programarea la psiholog pentru ca aici sunt cozi de luni pina intri dar daca acest medicament ma ajuta intre timp sa ma calmez, sa ma linistesc, e foarte bine.
De vomat, n-am mai vomat, am mincat normal insa am dat jos 1,5kg. Nu-mi pot da seama cum. Doamne ajuta si va multumesc din suflet pentru gindurile bune.
Nu sunt impotriva medicatiei atita timp cit nu ma transforma in leguma:).

giulia71 spune:

kulta,ma bucur mult sa aud ca esti mai bine:)))
eu sunt de principiul ca nu conteaza cum,cu medicatie sau fara, important este efectul final, adik sa te simti bine?!
poate e de preferat fara medicatie, sustin unele persoane, dar sa nu uitam ca acestea au fost create tocmai in ideea de a ajuta rapid, cazuri ceva mai severe care nu pot fi rezolvate cu cateva sedinte de terapie.
referitor la terapie, si aici e o loterie, caci daca nu ai noroc sa dai peste persoana care trebuie, demersul e complicat, costa si dureaza enorm , iar rezultatele apar foarte tarziu sau deloc.
Asa ca...sanatate multa iti doresc!

...mami daca nu mananc acuma, intru'-n grebla foamei!!!!