noaptea dintre azi si maine
Raspunsuri - Pagina 15
Fomalhauti spune:
Citesc, citesc si tot imi doresc o idee geniala, vreau neaparat sa te ajut. Fiindca tu m-ai ajutat pe mine, m-ai ajutat extraordinar de mult, cu o singura postare ai schimbat atat de mult. Si ideea geniala nu-mi vine si mi se pare firesc: cu ce te-as putea ajuta eu pe tine? Pot repeta ceea ce au spus multe, multe persoane: daca tu ai decis ca asa e bine, aproape sigur asa e bine.
Vad ca problema sotului (ex-ului) si a serviciului nu se prea discuta, e clara pentru toata lumea, ai renuntat la ambele si nu iti pare rau. Ramane numitul L. Stii, in postarea ta care mi-a ajutat urias spuneai ca tu si sotul tau nu sunteti parteneri. Ei, bine, nici cu L nu ai fost partenera. Inteleg ca a fost o dragoste "ca in filme", dar nu ati fost parteneri. Nu i-ai spus adevarul niciodata. Nu ai dorit sa rezolvati impreuna problema relatiei voastre, ai rezolvat-o tu singura. Acum, daca ar fi totusi sa apara in viata ta un alt barbat, nu ai dori un partener?
Singura idee geniala care imi trece prin cap este propria ta idee: pleaca undeva. De ce ai renuntat? Pleaca undeva departe, intr-un loc deosebit, undeva unde sa te distrezi tot timpul, tu cu bebelisa ta. Cred ca marea este cea mai buna, pleaca intr-un loc unde acum e cald si soare, de exemplu in Tenerife. Faceti baie in piscina daca in mare nu se poate, construiti in nisip, mergeti sa vedeti delfini si balene si papagali...Si telefonul ramane acasa...Stii, cartela expira...
blue eyes spune:
Pai, nu mai sufar, Elise. Nu-mi mai pot permite "luxul" de a suferi; am treburi de rezolvat, copii de crescut si educat.
Am suferit mult 8 ani cu el si inca 2, cat a durat divortul cu batalii pana la judecatoria superioara. La cateva zile dupa desparitire se afisa mandru mana-n mana cu vecina, la o saptamana a plecat cu ea in vacanta pe banii nostri. Atunci mi-am jurat ca nu-l iert si ca lupt pentru tot ce al meu si o sa vad doar interesul meu. Cand l-a lasat mandra lui, dupa 4 luni, a venit plangad la mine cerandu-mi sa-l iert si sa ma intorc la el. Dupa aceea telefoane pe la miezul noptii si multe altele... Nu ma mai intind, e subiectul tau.
Parerea mea e ca ar trebui sa pleci de acasa cateva zile. Eu am facut-o si mi-a prins bine. Nu zic sa-ti reprimi suferinta, ca asta ar fi un bumerang. Durerea trebuie lasata sa "traiasca", iar tu trebuie sa o prelucrezi. Dar nu trebuie lasata sa fie "actorul principal". Iti urez multa forta pentru tine insati si pentru BBLisa!
Cadoul potrivit pentru o femeie? Descopera-i feminitatea!
Cadoul potrivit pentru un copil? Lasa-i copilaria!
A_Iulia spune:
Daca te hotarasti sa mergi in Tenerife sa ne spui, poate venim si noi! 
Blue eyes...
urata poveste. Bine ca s-a incheiat.
Adina + Olivia Q1.04
blue eyes spune:
Adina, a trebuit sa sufar mult pana m-am dezmeticit. Am invatat ca viata trebuie luata in propriile maini, ca altfel ea te ia la pumni.
Cadoul potrivit pentru o femeie? Descopera-i feminitatea!
Cadoul potrivit pentru un copil? Lasa-i copilaria!
mariaanna spune:
quote:
Originally posted by blue eyes
Am invatat ca viata trebuie luata in propriile maini, ca altfel ea te ia la pumni.
Cadoul potrivit pentru o femeie? Descopera-i feminitatea!
Cadoul potrivit pentru un copil? Lasa-i copilaria!
De acord cu tine!
Mariaanna
Elise spune:
Fomalhauti,
ma bucur ca am scris ceva care ti-a fost de folos... chiar daca nu stiu despre ce e vorba.
Si multumesc pentru intentie.
Ar fi o idee sa plec undeva, o idee cu care tot cochetez, dar o tot las pe maine. Am aici o gramada de cunostinte, prieteni, relatii pe care le-am neglijat in ultimul timp. Si diverse lucruri marunte pe care imi doresc sa le fac dar niciodata n-am apucat. Ieri m-am intilnit cu un coleg de banca din clasa a treia :) Uitasem de existenta lui, cu viata mea zbuciumata din ultimul timp... Doar ca mi-a tot trimis saracul pps-uri cu glumite pe mail de vreo trei ani incoace :)
Incerc sa...reconstruiesc o viata linistita. Nu stiu cit o sa imi ia. Cred ca e prima perioada de relaxare dupa foarte multi ani: l-am cunoscut pe barbatu-meu, dragoste mare citeva luni, din aia consumatoare de suflet si de nspe kg pe zi :)
Dupa citeva luni am realizat ca trebuie sa construim o viata de la zero, ne-am aruncat in cele mai crunte joburi pe care le-am gasit, program pina noaptea, in rest alergat prin lume....
Am inceput sa imi doresc copil: am stat mai mult prin spitale, au inceput discutiile cu barbatu-meu, nopti pierdute, reprosuri, pahare sparte de pereti...
A venit bebe, disperarea ca i s-ar putea intimpla ceva, alte nopti pierdute in care o pazeam si verificam daca respira, daca ii e cald, daca ii e frig, daca s-a dezvelit, daca si-a tras paturica peste ochi...
Apoi am inceput si jobul, bun sau prost imi consuma timp si ala, din ce in ce mai mult timp si nu mai aveam rabdarea necesara. Dupa citeva luni a aparut si L, iar am ajuns la stadiul in care nu mi-ar fi ajuns zece vieti si zece suflete in paralel - ma divizam, clonam, duplicam si nu era suficient. Uitam sa dorm, sa maninc, fumam nspe pachete de tigari, goneam prin oras cu 120 km/h... si muzica, care sa nu ma lase sa adorm... si un mare strat de fond de ten, ca sa nu arat ca o drogata, macar la prima vedere... ca oricum altfel eram pulbere de oboseala. Trebuia sa fiu acasa linga copilul meu, trebuia sa incerc sa imi rezolv divergentele cu sotul din dotare, trebuia sa fiu la job pina noaptea tirziu, numaram minutele pina sa ma intilnesc cu L, trebuia sa rezolv si alte zeci de mii de obligatii mici - cum ar fi, ce banal, platitul facturilor, spalat, calcat sau cumparatul unei sticle de apa. Nu le facea nimeni altcineva nici pe astea. Si, mai presus de toate, trebuia sa fiu fresh. Si cu mintea limpede. Si cu nervii intregi. Si cu un zimbet de reclama.
Eram un zombie, de prea mult timp. Si n-aveam nici un ajutor de nicaieri, nici macar o vorba buna. Maica-mea suna din 10 in 10 minute ca am intirziat acasa, de la job veneau mesaje peste mesaje cu urgente, barbatu-meu in crize ca unde am fost si de ce, L. avea din ce in ce mai multe nemultumiri, din ce in ce mai multe tensiuni intre noi - toate sparte in capul meu. Intr-o serie care nu se mai termina. Eu la cine sa ma duc, si sa ma ajute cine? Bebelisa, saraca, ca ea e singura tandra si buna in toata nebunia asta. Aveam senzatia ca orice fac nu e bine. Indiferent cit m-as fi intins eu ca un elastic. Oricum dadeam doar peste ostilitate peste tot. Nici un refugiu. Prea mult stress, prea mult suflet, prea multe indoieli, am dat cu capul de pereti de prea multe ori. Probabil am vrut prea mult. Nu stiu.
Incerc sa schimb vitezele. Si sa gasesc alte repere.
Si trebuie sa o fac loco. Daca plec undeva, doar amin. Am multe de schimbat... la mine. Mentalitatea, in primul rind. M-am obisnuit cu alt ritm, mult mai intens. Dar care distruge, la un moment dat.
Elise & BBLisa
zepellina spune:
Eu ma regasesc pe deplin in ce ai scris. Copilul a venit cand am vrut, dar ritmul s-a accelerat, certurile jobul si alternativele.
Crezi ca poti sa si superwoman, dar viata , ea te da cu capul si spune ca nu se poate asa, ca nu e asa cum ai crezut. Ai avut principii: asa da sau asa nu? Si mai rau...tot ea iti arata ca se pot rasturna, ca viata e cu multe nuante de gri care pot fii chiar placute.
Acum e momentul sa pui prioritatile pe primul loc si sa mergi mai departe, mai linistita, mult mai linistita.
buli spune:
suna f bine ce-ti propui tu acolo.
cred c-o sa-ti si iasa.
cumva trebuie faci asa incit sa te simti bine si relaxata in mediul tau, nu sa fii mereu in montagne russe - asta poate fi amuzant un timp si produce adrenalina, dar pe termen lung e cam distructiv.
cu L cred ca erau cam multe ascunzisuri. cit ai fi putut fi alta?
www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@
iepumic spune:
Elise.
quote:
Eram un zombie, de prea mult timp. Si n-aveam nici un ajutor de nicaieri, nici macar o vorba buna. Maica-mea suna din 10 in 10 minute ca am intirziat acasa, de la job veneau mesaje peste mesaje cu urgente, barbatu-meu in crize ca unde am fost si de ce, L. avea din ce in ce mai multe nemultumiri, din ce in ce mai multe tensiuni intre noi - toate sparte in capul meu. Intr-o serie care nu se mai termina. Eu la cine sa ma duc, si sa ma ajute cine? Aveam senzatia ca orice fac nu e bine. Indiferent cit m-as fi intins eu ca un elastic. Oricum dadeam doar peste ostilitate peste tot. Nici un refugiu. Prea mult stress, prea mult suflet, prea multe indoieli, am dat cu capul de pereti de prea multe ori. Probabil am vrut prea mult. Nu stiu.
Asa ma simt eu acum....diferenta e ca nu am un copil spre care sa imi pot cataliza energia...Te admir pentru faptul ca nu doar ai stiut care e solutia, dar ai avut taria sa o aplici (multe poate stim care sunt solutiile...dar ne este frica sa le aplicam).
Iepumic
Noi pozici cu Iepi-Mici
CONCEDIU 2007
All's Well That Ends Well.
balanta spune:
Elise, malaxorul asta prin care ai trecut tu si prin care nu e exclus sa mai treci se numeste viata si nu are legatura cu ceea ce ne imaginam si ne dorim noi de la ea.Sub o alta forma si cu alte date imi e atat de cunoscuta situatia incat sunt convinsa ca pentru unele din noi viata asa e aproape mereu.
Cu timpul poate vei invata sa traiesti in ritmul asta, sa mergi o data cu el si atunci poate parea mai usor.Candva mi-ai spus ca " unora din noi nu li se potribeste resemnarea". E ok si sunt de acord cu tine, lupti si lupti si anii trec si descoperi ca poate ceea ce vrei, fara sa iti propui cine stie ce targeturi,nu poti sa ai( in contextul in care fiecare vrem lucruri diferite). Si ca-i obisnuiesti prost pe cei din jurul tau si ca tu te pierzi undeva pe drum de tine insuti.
Incearca putin din toate sa fii putin mama, putin fiica, putin prietena si tot asa si undeva fii tu in centru ( nu vorbesc de egoism, sper sa intelegi).Cu sperante, cu realizari, cu propriile dorinte.Daca incerci sa ti le innabusi gandind ca vrei prea mult stiu eu...oare nu e o limita fortata? Sa stii ca nu toate TREBUIE sa fim mame bune, sotii bune, copii buni si prieteni buni.Poate cate putin da, dar nu total.
Am invatat sa traiesc cu mine insumi fara sa mai am sentimente de vinovatie fata de cei din jurul meu. Incearca sa poti sa traiesti singura o perioada si apoi daca te descurci singura si poti razbate vei putea trai cu oricine.Poate asta e resemnarea de care iti vorbeam.