Cand spunem copilului ca este adoptat?

SoriLea spune:

Anca pt ca ai vrut sa impartasesti cu noi, mamicile adoptive, povestea ta de viata. Emotionanta povestea vietii tale. Iti doresc din suflet multa sanatate sa fii fericita si implinita alaturi de ingerasii tai.

szivarvany cand am citit poatarea ta, crede-ma ca m-a trecut un fior pe sira spinarii Emotionant si ff frumos vb despre relatia cu parintii tai. Mai vreau sa te citesc . Simt ca dai putere si incredere noua mamicilor adoptive, care poate inca mai avem ganduri despre ce vor spune/crede copii nostrii peste ani, cand vor afla ca au fost adoptati.

Liliana imi place tare mult sa te citesc. Cu toate ca nu te cunosc personal, tu stii ff bn ca esti un om special pt mn



- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Sorina Mamica fericita a ingerasului RAZVAN - IONUT (11 MAI 2009)

http://lb3f.lilypie.com/rxDAp3.png


Lucrul important este acesta...sa fii capabil in orice moment sa sacrifici tot ce ai, pentru ce ai putea sa devii. Charles Dubois

liliana csaki spune:

Anca, nu cred c-ai inteles ce-am vrut sa spun in mesajul meu.
Eu nu am pretentia sa ma vad "singura si "cea mai perfecta" faptura din viata copilului" meu. Noi nu traim in padure si copiii mei nu sunt izolati de lume, dimpotriva, as spune ca sunt chiar mult mai independenti decat alti copii de varsta lor, au o viata sociala suficient de bogata, stiu sa relationeze cu persoane de orice varsta, sunt veseli si comunicativi.
Mi se pare firesc sa vrea sa interactioneze si cu alte persoane, absolut normal sa aiba prieteni, amici dar cand va fi vorba de probleme/dileme importante in viata lor mi-as dori sa vina prima data la mine pentru un sfat/ajutor si nu la o alta persoana, asta ar insemna ca relatia noastra e asa cum ar trebui sa fie, cu incredere totala din partea lor si disponibilitate totala din partea mea.
Imi mentin insa parerea ca o relatie directa cu cele care le-au dat viata nu cred c-ar fi benefica(presupunand ca si ele si-ar dori o astfel de relatie pentru ca eu cred ca in majoritatea cazurilor e ca la tine sau ca la amica mea). Cum ele au avut dreptul sa aleaga sa nu pastreze acesti copii desi i-au adus pe lume, la fel si copiii au dreptul sa aleaga daca vor sa le cunoasca sau nu, ori ei vor putea face aceasta alegere in mod constient abia mult mai tarziu, spre/la maturitate. Pana atunci eu le pot oferi putinul pe care-l stiu si cand va fi momentul, daca vor avea nevoie, tot sprijinul meu pentru ca n-am de ce/cine sa ma tem sau sa ma ascund.
Si mai cred ca daca familia in care creste copilul este echilibrata, parintii sunt corecti, copilul nu are de ce sa idealizeze persoana ce i-a dat viata, cel mult o sa doreasca s-o priveasca in fata si s-o intrebe "de ce?", vezi reactia Dariei.

szivarvany spune:

aseara am uitat ceva esential: mama mea nu credea in mostenirea genetica a lucrurilor rele. adica niciodata nu a lasat-o de exemplu pe mama ei, bunica mea, sa spuna ceva rau despre viitorul meu ratat datorita provenientei mele dubioase, cum zicea bunica`mea. care`, btw, nu a putut trece peste faptul ca nu eram dom`le din sangele ei. asa ca era mai rece decat un iglu. restul familiei apropiate si extinse insa m-au iubit. cateodata ma intrebam daca le era frica de mama si de asta ma iubeau si treceau cu vederea tot, mereu se faceau diferente intre mine si restul copiilor din familie si eu eram privilegiata :-)

_

simo_73 spune:

szivarvany, cat de frumos vorbesti de parintii tai, si eu am simtit la fel ca tine cand l-am pierdut pe tatal meu, ca nu i-am spus cat de mult il iubesc , dar stiu ca de acolo de sus ma vegheaza si stie sa fie alaturi de mine si acum dupa 11 ani de cand a plecat printre ingeri, cel mai mult imi pare rau ca nu a apucat sa imi vada copilasul, el isi doarea foarte mult un nepot, drept urmare am sa ii pun un prenume copilului prenumele tatalui meu,
revin

"In viata nu e suficient ca ai ales drumul cel bun. Daca nu mergi repede inainte, te calca in picioare cei care vin din urma."
(Will Rogers)


simona

marumiha spune:

szivarvany-ce frumos ai povestit ,imi face multa placere sa citesc si alte povesti adevarate .
Ma bucur ca ai avut o copilarie fericita si ca parintii tai au reusit de cind erai mititica sa te faca sa ai mare incredere in ei astfel incit la maturitate sa nu ai aceea greutate pe suflet pe care o au multi copii adoptati.
Au reusit sa-si faca datoria de parinte ,implinita astfel incit sa te faca sa cresti cu aceasta senzatie minunat care este pacea interioara.
Cel mai mult imi doresc, sa reusesc si eu acest lucru ,ca parinte.
Sa-mi vad baietelul mereu vesel ,plin de viata ,de ironie ,linistit,comunicativ si multumit de modul in care am reusit sa-l crestem.
Sa invete sa se apere singur ,sa explice celor curiosi sau mai rautaciosi /(daca va fi nevoie),ca a fi adoptat(chiar daca se stie ca abandonul e cea mai mare greseala), nu e un handicap pt.el ci o mare sansa si o mare bucurie pt.ca parintii lui sint asa cum si-a dorit.
Liliana ,eu nu te cunosc si nici nu am avut ocazia sa-ti citesc postarile pina acum ,tin sa-ti multumesc pt.tot ce faci si pt.ca esti mereu in umbra si atenta atunci cind trebuie sa faci un capitol nou.

marumiha spune:

Scuzati-ma ,m-am exprimat gresit ,nu vroiam sa spun trebuie sa faci ,ci atunci cind este nevoie de un capitol nou.
Multumesc.

szivarvany spune:

fi`mea are in clasa o fetita de 7,5 ani, adoptata. familia tine legatura cu naturala. totul, dar absolut totul este prezentat ca un lucru absolut normal.
nici in gradi nu a avut nimeni nicio probelama cu ea, probabil mama a spus lucrurile intr-un mod natural si ferm, cred eu :-), iar la scoala nici atat nu va fi nicio problema din asta.
fetita este foarte echilibrata, iubita si cred ca asta e tot ce conteaza de fapt.
ea are parinti care o iubesc neconditionat

cred ca stiind adevarul, acceptandu-l si vazand lucrurile pozitive si cu adevarat importante, e usor sa faci fata la intrebarile celor din jur. pt ca esti intr-o pozitie vaforabila pe care nimeni nu ti-o poate lua, niciodata !

_

marumiha spune:

Din cite observ eu la baietelul meu ,este un copil destul de vesel si pot sa spun chiar fericit ,spun asta pt.ca zilnic de zeci de ori ne spune ca ne iubeste ,mult mult de tot ,fara sa-l intrebam noi ,probabil ca asa simte el sa ne spuna.Se citeste fericirea pe chipul lui ,nu stiu daca o sa fie mereu asa.
Ma gindesc ca copii sint atit de sinceri ,de multe ori si destul de rautaciosi si se intimpla ca parintii lor acasa sa le povesteasca ca copilul x a fost adoptat ,fara sa explice bine ce inseamna.Atunci cind se intimpla sa aiba loc vreun mic conflict (chiar daca copilul meu nu este unul agresiv)ma gindesc ca se poate intimpla ca vreunul dintre colegi sa-i zica ca a fost abandonat.Nu stiu daca se va intimpla ,sper ca nu ,eu am auzit de astfel de incidente ,neplacute.
De aceea ma gindeam ca poate e bine sa fie pregatit sa stie ceea ce ar trebui sa raspunda in asemenea situatii.

szivarvany spune:

daca fi`mea ar fi adoptata i-as spune clar: ti se pare ca esti abandonata ? nu ai parinti care te iubesc ?
simplu si la obiect.
(fac paranteza sa spun ca asa incerc sa previn si eu rautatile ce o pot astepta pe fi`mea care are parintii separati. ii spun mereu sa vada cat de norocoasa e, cate prietene are, ce grup de amici in parc, cate iesiri facem si cat de bine ne descurcam cu toate greutatile pe cap, ca de fapt suntem doua luptatoare si vom invinge orice. am ajuns sa si cred asta cateodata :-)))
mama mea lua foc daca cineva spunea saraca fie`ta, daca de ex. cadeam, sa intelegeti contextul. imediat sarea si spunea ca nu e saraca, are doar o buba :-)

_

marumiha spune:

Ce frumos ai spus ca

,
E f.important lucrul asta ,te face sa te simti bine ,locuind in alta tara se intimpla deseori sa fiu intrebata sau invidiata si pina la urma obligata sa dau explicatii ,de ce ,de ce ....si la fel ca si tine de multe ori chiar cred ca am reusit uitindu-ma in jurul meu.
Of ce greu e !
Am scris invidiata ,pt.mine invidia e o mare frustrare ,un mare handicap ,o boala incurabila.E mare pacat sa simti asa ceva ,cred ca am fost o norocoasa ca nu am simtit invidia fata de nimeni.