Durerea unei pierderi de sarcina (62)
Raspunsuri - Pagina 20
L5845 spune:
lisa79 desi motivul pentru care ai ajuns aici, nu este unul fericit, din contra, ma bucura faptul ca incerci sa privesti lucrurile cu optimism, ceea ce e foarte bine. Iti doresc din tot sufletul, ca noua incercare sa fie cu noroc, din toate punctele de vedere, sa nu mai ai nici o problema si sa ajungi sa-ti tii cat mai curand, bebele sanatos, in brate.
Va doresc si voua ce-mi doresc mie: sanatate si mult doritul BEBE!
Lau-Meli 
si 
" Nu tuturor li-i dat sa zboare, dar cati nu stiu sa se tarasca!...Al.Vlahuta "
Concediul visat
www.onetruemedia.com/shared?p=435ebfa7d282ab934c08b2&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">Poveste
Doi zapaciti!
L5845 spune:
blueeyes multi pe burtica si sper ca ne mai spui si in continuare, cum te simti si ce mai faci, nu?
miha74 da, pe 28, sper ca macar de data asta, medicul la care merg, sa fie deschis la discutii si sa ma indrume cat mai bine, sa rezolv si eu "treburile" si sa ma bucur si eu in sfarsit de ceea ce imi doresc.
Pepsi drago, tu esti una dintre veteranele de aici si sper ca nu cumva te gandesti sa nu mai scrii, pentru ca o sa vin cu arcanul dupa tine, clar? multi mamica model.
IreneCAM asa e, nu trebuie sa ne "rupem" ci sa ne luam in brate si sa ne alinam una pe alta, ori de cate ori e nevoie, pentru ca prietenii adevarati, iti sunt alaturi si la necaz si la bucurie.
Va doresc si voua ce-mi doresc mie: sanatate si mult doritul BEBE!
Lau-Meli si
" Nu tuturor li-i dat sa zboare, dar cati nu stiu sa se tarasca!...Al.Vlahuta "
Concediul visat
www.onetruemedia.com/shared?p=435ebfa7d282ab934c08b2&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">Poveste
Doi zapaciti!
mav spune:
Fetelor, sunt foarte trista pt discutiile care au aparut... Asa e viata... cu bucurii si cu necazuri... uneori cu agonie si extaz... Acum nu am nici timp si nici resurse sa scriu mai mult... desi sunt alaturi de voi, imi sunteti foarte dragi!
Intr-adevar, cand pot sa intru pe forum, aici (si uneori numai aici) citesc, chiar daca nu scriu...
Irinel merci pt gandul tau bun! Am avut o perioada grea... din nefericire, am constatat ca lumea asta in care traim este atat de perfida... 
Ma straduiesc sa privesc partea plina a paharului, dar am fost foarte tare data peste cap... Nu stiu daca am sa va povestesc vreodata prin ce-am trecut... Se pare ca nicio fapta buna nu ramane nepedepsita...
maryb, 
FELICITARI, FELICITARI, FELICITARI!!!! SA FIE INTR-UN CEAS BUN SI SA VEDEM POZE CU MAMICA FERICITA SI BEBELE SANATOS, LA TOAMNA!
consi, imi pare sincer foarte rau pt ca ti s-a intamplat din nou... si chiar nu stiu ce altceva as putea sa mai spun............
Mami de Sebi (04.02.2004)
www.youtube.com/watch?v=RYMC822iT4I" target="_blank">CITY OF ANGELS
"Iubirea ne face sa plonjam in necunoscut si apoi ne da curajul de a rezista!" (Pam Brown)
L5845 spune:
mav trebuie sa fii puternica, pentru ca ai un copil minunat si care are nevoie de tine. Din pacate, asa e cum ai spus si tu, in viata, de prea multe ori "nici o fapta buna nu ramane nepedepsita" dar asta nu trebuie sa ne opreasca din a oferi ajutor celor din jur. Sper sa treci cu bine de etapa care acum te supara si sa vina soare si pentru tine, din toate partile.
Va doresc si voua ce-mi doresc mie: sanatate si mult doritul BEBE!
Lau-Meli si
" Nu tuturor li-i dat sa zboare, dar cati nu stiu sa se tarasca!...Al.Vlahuta "
Concediul visat
www.onetruemedia.com/shared?p=435ebfa7d282ab934c08b2&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">Poveste
Doi zapaciti!
danangie spune:
Era 2003 cand eu si sotul ne decisesem sa facem un bb. Aveam o perioada destul de stresanta. Dar chiar si asa incepusem sa prestez pentru bb. Nu e ca stiam prea multe lucruri despre TB, despre analize etc etc. In 2004 cand deveneam constienta ca ceva nu merge.....am gasit acest forum: DC. Asa m-am inscris si am inceput sa adun cat mai multe informatii despre acest lucru. Despre cum sa ma ajut sa aflu de ce nu ramaneam gravida. Pentru mine totul devenise o cursa nebuna nebuna!. In 2005 eu deja nu mai stiam ce-i aia sa faci dragoste din placere. Si eu si sotul eram ca doua masini. Sotul avea si rateuri. Da da. Cu toata rusinea dar efectiv nu ajungea sa ejaculeze. In 2006 a trebuit sa ne mutam la Milano. Atunci totul s-a schimbat in viata mea. Pentru ca din cauza contractului de munca pe care il faceam nu beneficiam de concediu de maternitate. Si asa cursa mea nebuna pentru bb s-a incheiat. Pe timp nedeterminat. La mijlocul lui 2006 totusi eu nu ma mai feream. Faceam dragoste fara sa ma feresc, fara sa mai numar zilele de ciclu...fara sa bag de seama ca eram sau nu la ovulatie. Si uite asa eu si sotul ne-am regasit. Adica...am regasit placerea in a face dragoste, in a ne simti unul pe altul. In februarie 2007 minunea s-a intamplat. Era ceva la care nu visam. Dupa atatia ani....mi se parea ceva de neconceput, de vis. Zilele treceau dar eu nu facusem nici un test. Si nici macar nu stiam cand avusesem ultimul ciclu. Deci, habar nu aveam in ce zi de ciclu sunt. Pana la urma, vazand ca uratii se lasau asteptati am luat 2 teste. Era seara....trebuia sa ma duc la munca.....l-am facut si in 2 secunde testul s-a pozitivat. E inutil sa va explic ce era in capul meu, in sufletul meu, in trupul meu......eu si sotul atat ce ne-am mai imbratisat ca ma dureau maruntaiele in mine. In noaptea aia am foat cea mai fericita persoana de pe pamant. Raspundeam la cererile pacientilor cu o atata fericire ca ai mei colegi se uitau la mine crucis. Sotul se imbatase in seara aceea cu sticla de vin pe care o cumparasem de la Paris in 2004. Pe zi ce trecea radiam de fericire. A venit si ziua cand trebuia sa fac ecografia. Dupa calculele mele, dupa indelugi chinuri de amintire cand avusesem ultimul ciclu......aveam 6 s 5 z. Deci abia asteptam sa-mi vad samburelul cel drag si scump, cel asteptat cu atata ardoare. Momentul cand doctorita a pus sonda pe burta mea a fost momentul cand castelul meu de nisip, ridicat cu atata chin......s-a daramat. Nu se vedea embrionul. Se vedea doar sacul gestational. Nici un embrion. Nici un punctulet alb ca sa zici ca embrionul era micut. Nimic. A fost o intoarcere acasa de parca ma intorceam de la inmormantare. Plangeam in fiecare zi. Nu concepeam ca D-zeu sa-mi dea o asa lovitura. Cu ce scop?? De ce?? Tensiunea dintre mine si sotul meu a inceput sa creasca atat de tare incat am inceput sa ne certam de la lucruri minuscule. Era cam la 10 zile de la aceea ecografie. Avusesem o cearta enorma ca al meu a spart una din gresii cu un pahar. Atunci imi luasem geanta si plecasem din casa. M-am dus direct la urgente. Am bagat o minciuna si m-au luat rapid la consult. Inima o aveam in gat. O auzeam , nu o simteam. O auzeam cum facea: bum, bum, bum! Era un chin groaznic. Tremuram toata si aveam nervii la maxim. M-am suit pe capra, a pus sonda pe mine si........tic,tic,tic,tic,tic,tic..........nu-mi venea sa cred ce aud. Doctorita imi spune: acesta-i sunetul inimioarei, embrionul este, e mai mic cu o saptamana, placenta e ok, etc etc. Stateam pe patul ala si nu imi venea sa cred ce aud!! Atunci imi parea rau ca sotul nu era cu mine ca sa vada si el minunea din burtik mea. M-am dus acasa cu poza samburelul meu. Conduceam cu lacrimi in ochi ca aproape nu vedeam traficul. Plangeam si urlam in masina, multumindu-i lui D-zeu si cerand iertare ca m-am indoit de El. Nu va spun fericirea de pe chipul sotului.......Zilele treceau.....eu eram fericita, multumita si ma rugam in fiecare zi lui D-zeu sa reziste micutul meu. M-am intors la munca. Aveam 2 zile de cand incepusem munca. Eram acasa intr-o dupa-amiaza cand durerile de burta ca la ciclu ma trezisera din somnul de amiaza. M-am dus la baie. Atunci am simtit cum ceva curge din mine prea dubios. M-am uitat in WC si era plin de sange. Imi curgea sange de nu reuseam sa realizez ce se intampla. Vedeam rosu dar nu reuseam sa-mi coleghez creierul ca ala era sange. Am pus mana la vagin asa fara hartie.....aveam mana plina de sange......am zis nu e posibil. Mi-am bagat degetul in vagin. Scuzati va rog detaliile. Eram plina de sange. Atunci m-am ridicat si m-am dus sa-mi trezesc sotul. Nu aveam glas......ziceam incontinuu: Alin....Alin....dar nu aveam glas.....el nu ma auzea......atunci am inceput sa bat in usa dormitorului ca sa se trezeasca. Nu am sa uit in veci expresia de groaza de pe chipul lui.....de fapt, ulterior mi-a zis ca niciodata nu a mai tras o spaima atat de mare ca acel moment.
La urgente mi-a spus ceea ce deja banuiam. Avort intern. Nu era activitate cardiaca. Am fost chemata a doua zi. Mi s-a refacut ecografia.....atunci i-am vazut forma. Avea capusor...manute....picioruse....statea pe o parte. Doctorita a oprit sonda pe burta si samburelul meu....a alunecat usor in jos......a fost sfasietor...lacrimile nu mi se opreaau chiar daca imi muscam falca de nu mai puteam. AVeam 11s. Cica el se oprise din evolutie cam la 9 saptamani. Deci el era mort, cand eu citeam in fiecare zi pe net cam cum creste samburelul meu, el era mort cand ii aratam sotului cam cat e de mare samburelul nostru. Facusem distanta cu degetele pe pat de 5 cm.....si ii spuneam sotului: stii acum ar trebui sa aiba 5 cm. Era mort cand il ascultam in fiecare zi cu dopplerul pe care mi-l facuse sotul cadou....si care eu credeam ca auzeam inimioara lui.....dar el era mort. A fost totul traumatizant. Statul in spital pentru chiuretaj......intorsul acasa.....perioada in care sotul nu ma lasa sa inchid luminile in casa, cand nu ma lasa sa stau in dormitor, cand plangea ca un copil in hohote iar eu dupa el.....a fost trist....devastator....pentru mine si sotul meu a fost foarte dureros. Da stiu....era mic.....dar pentru noi era bbul nostru. Asa am ajuns aici. La" DUREREA PIERDERII UNEI SARCINI". Asa am inceput sa vad ca nu eram singura care suferea. Asa am aflat povestea unor fete care pierdusera sarcini avansate, care nascusera copii morti, care mureau dupa o zi , doua dupa natere. Asa mi-am zis.....atunci durere taica. Asa am vazut lista mamicilor, gravidelor. Asa am incep sa socotesc cam in cat timp au ramas gravide din nou. Asa am vazut ca este speranta. Si ca voi avea si eu pana la urma un bbelus. Urmaream neincetat povestea unora, chiar incepusem sa citesc primele capitole ca sa inteleg putin durerea tuturor, sa va cunosc.
Cu greu mi-am revenit din depresia asta. De fapt, nu cred ca mi-am revenit, incercam sa o ascund. Zilele treceau si nu se intampla nimic. La munca eram tacuta, nu zambeam, nu vorbeam, ma certam incontinuu cu toti. Acasa nu suportam pe sot....sotul nu suporta pe mine. Devenisem 2 dusmani.....uite asa s-a intamplat intre noi. Durerea ne-a indepartat. Visurile spulberate ne-au instrainat. Dar chiar si asa.....cand era perioada ovulatiei eram cei mai iubiti de pe pamant. Jucam teatru ca era totul ok. Eram patetici amandoi. Odata a spart telecomanda in urma unei certi......eram la pamant. Depresa, patetica, plangacioasa. Nu mai vedeam nimic bun in viata asta. Uram tot ce ma inconjura. Nu ma mai rugam. Eram rea. Vroiam sa fiu rea. Ma intorsesem impotriva lumii. Nu suportam gravidele. Nu vroiam sa le vad. Si la munca ma loveam in fiecare zi de 2 colege gravide. Nu vroiam sa le ascult, nu vroiam sa le vad. Pana cand una din gravide, mi-am dat seama ca nu vorbea niciodata de gravidanta ei, nu isi atingea niciodata burta in prezenta mea, vorbea cu mine ca si cum era o persoana ca orisice alta persoana. Mi se adresa doar daca o apelam eu. Ma asculta doar daca vorbeam eu. Atunci....mi s-a aprins un beculet.....atunci am inteles ca parca lumea nu e chiar asa neagra cum o vedeam eu. Atunci FLAVIA mi-a zis sa gandesc in pozitiv ca numai asa atrag pozitivitatea, sa ma bucur de acea gravida ca sa atrag pozitivitatea spre mine. Atunci, am primit si lovitura in stomac.....ca pentru mine asta a fost......sa aflu ca, cumnata mea e gravida. O fata de 26 de ani care inca avea avioane in cap, distractiile. Atunci mi-am zis: e nedrept!!! De ce ea? Care nu vroia acum copii, care nu se chinuise ca mine. Care ramasese asa din senin. Dar tot atunci....cand recadeam in butoiul cel urata si silos.....FLAVIA m-a ridicat si mi-a zis: bucura-te de ea, vorbeste cu ea, doar asa vei trece de "spaima" asta de gravide. Si asa am inceput sa joc teatru. Sa ma prefac ca asa tare ce ma bucur de gravidanta ei, sa ma prefac ca ma bucuram cand atingeam burtile colegilor.....sa ma prefac ca mie nu mi s-a intamplat nimic rau. Imediat dupa o alta colega imi zice ca a ramas gravida. Dar pentru Raffaella eu chiar ma bucuram. Saraca erau 5 ani de cand astepta aceasta minune. Ma bucuram enorm pentru ea......dar eram putin trista in fundul inimii mele......Incepusem sa beau apa non stop dupa ele. Stiti ca se zice ca daca bei apa dupa o gravida ramai si tu. Ce mai.....eram in stare sa fac orisice. Asa am inceput sa ma deschid cu cateva colege care si ele trecusera prin aceasta experienta dureroasa. Asa am inceput sa-mi revin. Si uite asa de atunci.....de la pierderea sarcinii...trecusera 4 cicluri. Eram decisa ca la urmatorul, sa incep sa fac investigatii de ce d-zeu nu raman. Mai ales ca toti imi spusesera ca dupa un chiuretaj ramai mai repede.Intre timp facusem si laparoscopie pentru a scoate chistul enorm care il aveam. Asa aflasem ca trompa stanga, unde era ovarul bun era infundata. Din ovarul drept nu a mai ramas cine stie ce......deci va dati seama ce sanse aveam eu atunci.....In luna cand aveam al 5-lea ciclu de la chiuretaj mi-am facut toate analizele de ziua a 2-a ( FT3, FT4, TSH, FSH,LH), de ziua a 14-a ( estradiolo, FSH, LH, prolactina, progesteron), de ziua a 21-a (FSH, LH, prolactina, progesteron).Aici mi s-au naruit toate sperantele. Cu un progesteron de numai 14,20.....in ziua 21, era imposibil ca o sarcina sa se prinda. Din nou depresia pusese stapanire pe mine....din nou parca incepeam sa intru in starea aia de ura pe toti. Mi-am zis ca asta e. Va fi pentru luna viitoare. Si asa am inceput sa ma indepartez de aceste ganduri. Mergeam la munca, radeam, faceam munca cu placere, eram bine dispusa. Totusi, sa va spun un secret.....la o distanta de ceva zile....la durerile de ovare si burta pe care le aveam.....speram. SPERAM. Pentru ca era unicul lucru care ma tine sus. Trebuia sa sper ca sa imi tin moralul sus. Dar nu se intampla nimic....adica....nu imi era somn, nu aveam sanii mari...ci doar putin sensibili, dar asta nu era relevant pentru ca inaintea menstruatiei mereu ii aveam sensibili, nu e ca urinam mai frecvant decat o faceam de obicei. Relatia dintre mine si sot era mereu aceeasi. 5 de certuri....una de soare. Aveam din ce in ce mai multe dureri de burta. Imi ziceam e inevitabil....dar eu oricum speram. Imi inchipuiam ca in acel moment samburelul meu se implanta. In ziua a 27-a a CM trebuia sa fac de noapte. Facusem si de dimineata in acea zi. O zi sfasietoare la munca. Multe internari, multe operatii, pacienti dificili. In dimineata m-a durut burta incontinuu. Spre sfarsitul turei ma simteam uda.....nu m-am dus la baie. Nu vroiam!! Nu vroiam sa vad rosu!! Nu acceptam sa vad rosu!! Ajunsa acasa......dupa cum v-ati imaginat pe chiloti pete de sange. Dar nu rosii. Maro. Am zis: c'est la vie! Mi-am bagat un tampax. Am mancat, am mai facut una alta si mi-am culcat. Cand m-am trezit....m-am dus la buda sa-mi schimb tamponul. Vai ce greu l-am mai scos. Era foarte uscat. Era murdar de sange numai pe-o parte. Am zis: mah!! Am incercat sa-mi bag altul....dar ce.......credeti ca am reusit? Atunci mi-am zis: e inceputul si fluxul inca nu e puternic. Hai sa-mi pun unul normal. M-am dus la munca, am inceput treburile mele obisnuite...d-ne ce noapte am mai avut. Nici la baie nu am avut timp sa ma duc. Urgente peste urgente. Pe la 4,00 cand am zis ca s-a linistit totul....suna un pacient, ma duc si oroare. L-am gasit intr-o balta de sange. Isi scosese branula. Dezastru. Ma rog.....intr-un tarziu ma duc si eu la buda sa-mi schimb tamponul. Si.....surpriza! Tamponul era exact cum l-am pus. Alb, albut! Atunci fetelor, am zambit, si am inceput sa ma rog, si am inceput sa sper, am inceput sa cred ca sangerarea era sange vechi de la implantare. Trebuie sa confesez ca daca eu nu ramaneam luna aceea....eram decisa sa plec de acasa....eram decisa sama despart de sot.....nu intru in detalii....dar din pacate relatia dintre noi nu mai era cum a fost odata. Parca ne luam la intrecere cine face mai rau celuilalt.
Ziua a 28-a....eram la masa cu sotul.....l-am privit in ochi...si i-am spus......stii....eu cred ca-s gravida. Fetelor, nu a miscat nici un muschi de pe fata. Era impasibil. Se uita la mine si a spus simplu: da? De ce zici asta? Si acum imi vine sa rad, ca ulterior mi-a povestit ca i-a ramas mancarea in gat la auzul acelor cuvinte si nu vroia parca sa creada ce aude, ca nu vroia inca sa bage in cap ca este posibil sa fiu gravida din nou, ii era frica sa spere din nou. Dupa-amiaza tarziu am fost amandoi si am luat 2 teste. Cand l-am facut.....imi tremura mana de nu nimeream jetul de urina. Ne uitam la test amandoi.....si in 30 secunde s-a pozitivat slabut. Deci era clar ca eram gravida. S-a uitat la mine....si incetul cu incetul s-a indepartat. Nu m-a imbratisat, nu mi-a zis nimic. In noaptea aia la munca, eram atat de multumita sufleteste....dar nu mai eram in extaz ca data trecuta. Aveam prea multa frica in mine. Imediat dupa aceea tura am intrat in concediu medical. Incetul cu incetul incepeam sa realizez ca da, sunt gravida. Frica nu a disparut. Nici acum. Mereu stau cu un gand negru ascuns in cap.....mereu mai vad si partea goala a paharului. Relatia dintre mine si sot a devenit de vis. Nici nu va puteti imagina cat de fericit este. La munca este un alt om. Acasa, e atat de iubitor ca ma face cateodata sa suspectez....daca aceasta dragoste e pentru mine sau pentru faptul ca ii port copilul in pantec. Pata pe creier o voi avea mereu. Niciodata nu imi va disparea durerea pierderii primului meu samburel. Mereu ma intreb oare ce era? Fetita sau baiat? Mereu ma intreb oare cum era viata mea acum? Ca ar fi trebuit sa aiba 4 luni. Uneori intru intr-o criza de spaima incat fug de acest forum. Si aici as vrea sa-ti raspund IDAIRA ce ma face pe mine sa dispar de la acest subiect: durerea.Prea multa durere. Am fugit si cand nu eram gravida. Pentru ca nu mai suportam atata negativitate, atata durere, atatea sarcini pierdute. Ce ma mai face sa dispar sunt intocmai mesajele astea. Genul ce ai scris tu. Ca acum gravida fiind, cand citesc un mesaj de asta, imi este si rusine sa mai intru si sa va scriu despre gravidanta mea. Cand nu mai intru.....unele fete scriu ca gata au ramas gravide nu mai dau pe aici. Mi-e foarte greu uneori. Ca efectiv nu stiu cum sa ma exprim......Eu incurajez pe cat pot, dar in fata acestor nenorociri efectiv ma blochez, nu-mi gasesc cuvintele. As vrea atata sa le spun ca va fi bine, ca stiu cum este sa treci printr-o asa nenorocire, dar ca sa aveti incredere ca va veni si soarele pe strada voastra, dar important e sa vreti intr-adevar sa faceti acest lucru. Trebuie sa luptati pentru a va fi bine. Eu am luptat cat am putut , in maniera mea, DE ACEEA AM SCRIS ACEST CARNAT DE MESAJ, ca sa intelegeti cum a decurs viata mea de la pierdere si pana acum, ce analize am facut, dat fiind ca se zicea ca ati vrea sa stiti ce analize am facut dupa chiuretaj,etc., cum am trecut de aceasta durere. De durere nu vei trece niciodata. Timpul doar te va ajuta, si iti va mai ameliora durerea. Sper din suflet sa reusiti toate. Eu atat va pot spune, cand nu eram gravida si incercam ca disperata, mie imi facea foarte rau sa vad aici numai negativitate. Din cand in cand e binevenita o veste buna, o distrare de la durerea care ne apasa sufletele.
Sper ca nu v-am plictisit. Scuzati-am va rog daca m-am lungit.....dar atat de rau imi pare ca este atata suferinta si ca nu exista remediu pentru asta.
Va doresc numai bine.
mult asteptat
L5845 spune:
danangie esti o minunata la fel ca toate fetele de aici si spun asta in modul cel mai sincer cu putinta. Desi stiam povestea ta, recitind-o acum, am plans din nou si inca nu m-am oprit . Esti o luptatoare si un exemplu pentru multe dintre noi, asa sa si ramai. Asa ca sarcina fara griji si in continuare .
Va si va pe toate cu mult drag.
Va doresc si voua ce-mi doresc mie: sanatate si mult doritul BEBE!
Lau-Meli si
" Nu tuturor li-i dat sa zboare, dar cati nu stiu sa se tarasca!...Al.Vlahuta "
Concediul visat
www.onetruemedia.com/shared?p=435ebfa7d282ab934c08b2&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">Poveste
Doi zapaciti!
mav spune:
Lau-meli, Dana....
La ceea ce am scris mai sus, vreau sa mai adaug ceva. Nu stiu daca ati auzit/vazut la stirile de la Cta, dar eu am vazut cu ochii mei... zilele trecute... o persoana decapitata de tren...
...Si cand zic sa privim PARTEA PLINA A PAHARULUI, ma refer inclusiv la faptul ca: suntem in viata, avem maini, avem picioare, avem capete pe umeri, avem ochi cu care sa plangem si gura cu care sa vorbim si sa radem, etc... in fine, FIECARE DINTRE NOI ARE MENIREA EI pe acest pamant!
Haideti sa ne facem impreuna viata mai usoara, nu sa ne batem singure cuie in talpi, ok!?
Hai, regruparea, fruntea sus si zambetul pe buze!!!
maryb spune:
fetelor, stiu ca multe dintre voi sunteti mult prea suparate ca sa va bucurati pentru mesajul postat de mine...dar eu am simtit nevoia sa va impartasesc si voua din bucuria mea, am reusit sa raman insarcinata din nou dupa ce am pierdut sarcina in decembrie anul trecut....sper ca nu am suparat pe nimeni ca m-am bucurat atat de tare aici la voi.
maryb 
4+
marea mea iubire
sa fii sanatos puiul meu
maryb spune:
multumesc mult fetelor care s-au bucurat pentru mine si m-au felicitat...mav, miha74,L5845
maryb 4+
marea mea iubire sa fii sanatos puiul meu
mav spune:
maryb 
eu ma bucur pt tine mai mult decat iti poti imagina, imi pare tare bine ca ai scris vestea aceasta minunata aici!
Mami de Sebi (04.02.2004)
www.youtube.com/watch?v=RYMC822iT4I" target="_blank">CITY OF ANGELS
"Iubirea ne face sa plonjam in necunoscut si apoi ne da curajul de a rezista!" (Pam Brown)