nu mai stiu ce sa cred
Raspunsuri - Pagina 5
Lorenyy spune:
Daiana,ma aflu si eu in aceesi situatie ca a ta,cosmarul asta il traiesc de aprox 1 1/2 ani,te inteleg perfect,stiu prin ceea ce treci si cum te simti cand este el in preajma,fiecare secunda care este plecat,fiecare telefon care suna sau mesaj primit..Scumpul meu partener de viata,inca nu fiind casatoriti,dar avem o fetita impreuna,pe timpul cand inca nu eram parinti,in vizitele lui in Romania,si-a gasit o"alinare sufleteasca",in 2 luni era deja indragostit nebuneste,cereri in casatorie,o telenovela,o dragoste fulgeratoare.Deci,noi fiind impreuna,eu ramand acasa,in State,cineva trebuia sa aiba grija de casa,nu??!!,sa plateasca facturile,care sunt destul de mari..Ma rog,s-a reintors acasa,si-a facut bagajele fara nici un cuvant,s-a mutat la parintii lui in alt stat,nici un cuvant nu mi-a adresat,eram impreuna de 5 ani,a dat la spate toti acesti ani,eu ramand muta,nu stiam ce sa zic,ce sa cred!La cateva luni dupa acest"soc",am reinceput relatiile,el vizitandu-ma lunar la Ny,cand pleca se lasa cu plansete,regrete,iubire nebuneasca intre noi doi.Apoi m-a anuntat ca va merge in vizita in Franta la prietenul lui cel mai bun,eu am ales sa merg in Romania sa-mi petrec sarbatoriile cu familia..Mi-a facut surpriza,cu 3 zile inainte de revelion m-am trezit cu el la usa,iar iubire nebuneasca,eram in extaz,apoi a plecat fara un cuvant..Ne-am revazut dupa 4 luni,de Sfintele Paste,eram atat de fericiti,ne iubeam,ma simteam iubita,chiar daca atata gol lasase in sufletul meu..Am ramas insarcinata,nici nu-ti pot defini bucuria pe care am trait-o atunci,ptr ca 6 ani incercasem sa raman insarcinata,era imposibil ...Apoi mi-a dat iar de gandit..Nu vroia sa se mute inapoi la Ny,evita,raspunsuri vagi din partea lui...A venit dupa 3 luni,schimbat,abatut..A plecat,singur,iar in Romania,in vacanta,era ptr ultima oara doar el,apoi venea familia..L-am inteles,am avut incredere in el..Cand s-a intors acasa,la Ny,cateva zile am fost foarte fericiti,burtica imi crestea,ingerasul ma lovea,dar a inceput,din nou,schimbarea lui,mereu abatut,nervos,nimic nu-i mai convenea.Am aflat apoi totul:Avea o relatie de 2 ani cu o domnisoara,care fusese dama de consumatie in Bucuresti,sw culcase si cu fratele lui,era amanta unui batran italian,"scumpul meu" isi inchiria apartament cu ea cand mergea in Romania,o dusese in Franta,la mare,ambele familii stiuau de relatia lor..Nu s-au mai casatorit"din pacate",cand fratele lui,i-a spus,intr-un final,ca se culcase si el cu ea,ca intreg orasul..Am crezut ca innebunesc de durere,el incepuse sa ma jigneasca,era atat de turbat de dorul ei,eu si copilul inca nenascut,nu contam,chiar incepuse sa-mi ceara test de paternitate..Eu care munceam ca o salbatica,care il iertasem de zeci de ori ptr infidelitati,care eram umilita zilnic de parintii lui,o data nu iesisem din casa fara acordul lui,eu eram de fapt banuita de infidelitate!!??...Il rugam zilnic sa plece din casa,imi spunea la fel"nu am unde sa ma duc,asta este casa mea"..Eu de abia ma mai miscam,lucram in continuare 13-14 ore pe zi,5 zile,ma gandeam la copilasul nostru...Il imploram sa nu o mai sune,imi radea in fatza,imi spunea ca-i face placere sa vb cu ea,il rugam macar burtica sa mi-o atinga cand se misca bebelusa,imi arunca jigniri precum"iti trebuie sex acum?"...Am nascut,am simtit schimbari la el,din ce in ce mai bine,acum este foarte bine,ne iubeste,nu stie cum sa se mai poarte cu noi,dar...Zilnic imi amintesc de ceea ce a facut,nu-l pot ierta,nu-l pot uita...Bineinteles,nu mai recunoaste nimic,dar deja mi-e lehamite sa mai deschid subiectul...Cand ma atinge,ma intreb"Asa o atingea si pe ea"?,imi spune ca ma iubeste.."Oare asa ii spunea si ei?"..Nu sunt paranoica,doar o femeie care a fost tradata,inselata,i-am dat tot ce a fost mai bun,am primit inapoi numai amar..Ma intreb,oare voi ierta vreodata,voi uita? Avem momentele noastre fericite,ma uit la el ce fericit este in preajma fetitei noastre,este sufletul lui,dar trebuia sa stie sa fie tata din prima clipa,si asta din momentul cand am fost insarcinata..Familia lui sunt zero minus in fatza mea,traiesc numai ptr copilul meu.Stii ce fac zilnic mai nou? Manichiua,ped,cumparaturi,sunt o femeie de 31 de ani,care arata ca la 25,asta merita,prin felul cum arat acum il injosesc,cu ani in urma eu eram cea care lasa totul la o parte ptr el,o secunda nu ma gandeam la mine..Si sufera...Ptr ca asta merita...in vara voi avea"breast implant",sunt foarte fericita...si sunt norocoasa,am un copil pe care il ador,si bucuroasa ca mi-au venit mintile la cap;-)
Imi pare rau,sper ca a-ti inteles cat de cat povestea mea,sunt la servici acum,ma intrerup telefoanele...
Va sarut fetelor,noroc ca ne avem unele pe celalalte,de cate ori ma simt deprimata,deschid site-ul,apoi ma simt ca un trandafir proaspat udat..;-)
jully spune:
Daiana, imi pare rau ca treci prin asa ceva, stiu ce inseamna asta.
Situatiile noastre sunt asemanatoare, la fel ca si tine, am trait cu iluzia unei casnicii frumoase, cu tot ce presupune ea:incredere, devotament,etc. Nu lipsea nici macar zilnicul "te iubesc, nu as putea trai fara tine" din partea lui.
Diferenta consta in faptul ca el a recunoscut ca e indragostit de altcineva si ca nu stie ce sa faca, fiindca ma iubeste si pe mine.
Deci nu au existat suspiciuni sau negari, adevarul a venit ca un dus rece. I-am dat un timp sa ia o decizie. Decizia lui a fost ca ar vrea sa incerce sa continue cu cealalta, dar faptul ca nu aveam unde merge nici eu nici el, ne-a facut sa convietuim in aceeasi casa si dupa decizia lui. De atunci pana acum se poarta ca cel mai atent si dragastos sot din lume. Imi tot spunea ca a luat acea hotatare pentru ca are impresia ca a murdarit relatia noastra si daca ar sti ca as putea trece peste tot si am putea sa o luam de la capat, ar ramane cu mine fara sa stea pe ganduri. Cu toate acestea, cand l-am intrebat ultima oara daca o mai iubeste, nu mi-a raspuns, iar telefonul il tine la el tot timpul, parca i-ar fi frica sa nu vad ceva compromitator.
Am tinut sa povestesc toate acestea pentru ca e foarte greu si in acest caz. Unii ar spune ca e de apreciat ca a avut taria sa recunoasca. Cineva a zis ca partenerul recunoaste doar daca vrea sa plece cu cealalta. Cred ca are dreptate si chiar daca nu, mie mi se pare ca acesta este un mod de a arunca povara pe umerii celuilalt. Sunt convinsa, Daiana ca ti-e foarte greu, incerc sa ma pun in pielea ta. Sigur ca e greu sa te simti mintita, dar totusi in cazul tau exista posibilitatea ca pentru sotul tau acea femeie sa fi fost o aventura pe care o regreta si tocmai de aceea nu recunoaste pentru ca ii e frica de reactia ta, ii e frica sa nu te piarda.
Eu privesc prin prisma celor petrecute in viata mea, cand mie mi s-a spus in fata. In prima faza chiar am apreciat ca are curajul sa recunoasca, dar am ajuns la concluzia ca de fapt a aruncat pe umerii mei raspunderea si poate in sufletul lui a sperat ca eu sa fac pasul spre despartire si nu el.
In ambele situatii cred ca cel mai grav lucru este ca iti pierzi increderea in el si daca nu mai e incredere, nu mai poate fi vorba nici de respect nici de prietenie.
Sfaturi nu pot sa-ti dau pentru ca nici eu nu sunt in stare sa iau o decizie in ceea ce ma priveste, dar iti doresc Daiana ca orice decizie ai lua, sa nu ajungi niciodata sa o regreti.
daiana_raluk spune:
DOAMNEE! Lorenny prin cate ai trecut!!Eu nu as fi putut suporta asa ceva.Te admir pt curajul tau,dar eu nu pot fi asa.Pt mine s-a incheiat totul in momentul in care mi-am dat seama ca omul de langa mine e un strain,ca nu mai avem ce discuta...decat despre acea nemernica!!!Poate ca am gresit,nu stiu,dar acum mi-e bine,simt ca am iesit pe usa din fata
daiana_raluk spune:
JULLY,e problema lui daca regreta sau nu.Poate daca avea curajul sa recunoasca,il iertam sau intelegeam,desi tind sa cred ca nu.Oricum,ar fi trebuit sa incerce macar,mi-ar fi aratat ca ma respecta
Lorenyy spune:
Daiana,si ne gandim cateodata"cu ce am gresit noi oare"?sau macar eu asta ma intreb deseori:si singura imi raspund;am fost naiva,prea ingaduitoare,m-am dedicat prea mult serviciului,am vrut o familie!
Invinovatim in marea majoritate barbatii,da,ei sunt de vina,dar cum poate o femeie sa accepte o astfel de relatie?Si ma refer la amante,ce le determina sa distruga o familie,cine le da dreptul?Cum spune americanul:nu-ti cladii fericirea,pe nefericirea altora."Stiu ca nu poti ierta si uita,idem aici,sunt atat de confuza,zilnic ma intreb"Sa-l iubesc sau sa-l urasc?"Prietenii imi spun sa uit,este ceva de domeniul trecutului,dar daca se intampla aceasta tarasenie aseara,tot de domeniul trecutului ar fi fost?Eu am incercat sa discut cu "d-nshoara",dar nu am avut cu cine draga mea,este o tipa atat de vulgara,complexata,probabil o frustrata,am incercat sa-i explic ca are o relatie,va venii un copil,si ea atat de fericita era,asta si vroia:sa distruga o familie.El acum este ca un catzelus care singur vine cu lesa in gura,numai ca m-a indepartat,zi de zi simt cum ma indepartez si mai mult.Poate a fost o ratacire a lui,acum a realizat ce pierdea,dar dupa ce mi-a calcat pe suflet,prea tarziu ptr regrete.Nu stiu ce sfat sa-ti dau,ptr ca nu stiu eu ce vreau de fapt,las timpul sa decida ptr mine,nu vreau sa-mi despart copilul de tatal ei,si iar raul din mine reapare,si ma gandesc cate umilinte am indurat perioada sarcinii,atat de la el,cat si de la familia lui,ca sa nu mai amintesc de"iubita lui",care ea era sfanta in ochii lui,si eu o rapandula care s-ar culca cu orice biet trecator din fatza casei.Din cate am retinut,ai doi copii cu el,crezi ca se merita sa-i mai acorzi o sansa?
Te sarut,astept vesti..
CristinaT spune:
quote:
Originally posted by daiana_raluk
...ca si cand totul e ok,nimic si nimeni nu ne-ar fi tulburat armonia,iar cand, inevitabil se pomeneste de ”halucinatia”mea,imi zice ca is o copila fraiera si ma roaga sa incetez ca s-a saturat.Cred ca e bolnav sau nu constientizeaza ce i se intampla!!!
O fi avut vreo relatie cum povestea cineva cu L.
Platonica doar pe telefon. De ce nu-l crezi?
www.babiesonline.com/babies/o/oana/" target="_blank"> 8 ani .... La multi ani!
daiana_raluk spune:
LORENNY,nu mai am ce sanse sa-i acord pt ca am inaintat divortul si pt mine nu mai inseamna nimik persoana lui,iar referitor la relatia ta,chiar nu stiu ce sfat sa-ti dau.Eu nu as fi acceptat asemenea umilinte,dar daca te-ai hotarat sa treci peste tot raul pe care ti l-a facut,nu inseamna ca esti o neputincioasa,inseamna ca esti curajoasa,luptatoare si ai incredere in sotul tau.Eu nu mai am incredere in al meu si de aceea renunt.Dar crede-ma,chestia cu telefonul ascuns nu ^miroase^a bine.MI se pare k esti cam nehotarata si chiar nu pari fericita.Asculta-ma,viata asta e atat de scurta,incat nu merita sa o traiesti urat.Te pup!
daiana_raluk spune:
scuze,chestia cu telefonul ascuns era pt Jully
vladia1 spune:
daiana capul sus si mult curaj, eu am trecut printr/o poveste asemanatoare, poate zilele aste o sa am linistea sa o astern pe hartie.
Familia nu se bazeaza doar pe dragoste ci si pe incredere, sinceritate, prietenie si multe alte sentimente.....cand apare minciuna orice dragoste moare.
Curaj, maine va fi mai bine, viata va intra intr/un normal ai ei.
Lorenyy spune:
Daiana,esti chiar hotarata draga mea,dupa cate vad;-)Bravo tie,capul sus si gandeste-te la ce viitor frumos te asteapta!Doar vroiam sa-ti 'spun",scriu,noi nici macar nu suntem casatoriti legal,nu stiu daca am amintit asta la inceputul discutiei noastre,ptr ca tot timpul D-nul invoca motive,la care am obosit sa gasesc de fapt raspunsul,traim impreuna ca sa traim,nu ptr copil,adica nu din partea mea.El se poarta in continuare ireprosabil,probabil,sau mai mult ca sigur ca omu` si-a revenit si regreta atat de mult acea"relatie fericita",este in stare probabil sa stea in maini si cap vreo 2 zile neclintit,dar nimic din toate aceste lucruri nu ma mai incalzesc,imi vad de viata mea si a copilului,merg la cumparaturi aproape zilnic,ptr mine si fetita noastra,si zilnic ma gandesc ce va urma,dupa cum ti-am spus,las timpul sa decida in locul meu.Sunt o luptatoare,da,o curajoasa,dar incredere in el nu mai am nici cand imi da"buna ziua",nu l-am iertat,nu-l voi ierta sau uita niciodata,la cat suflet am pus in aceasta relatie,nu merita nimic din partea mea.Multumesc lui D-zeu ca financiar ma descurc destul de bine,sunt atat de optimista,sunt seri cand ma gandesc,si surprinzator,cum ne-ar fi fara el,mie si fiicei noastre?Cred ca as fi foarte linistita,dar urasc momentele cand imi va fi dor de el...Ufff,in ce mizerie m-am bagat,sau ma complac..Te pupic scumpa,astept vesti