de ce se intampla...?

Irinel spune:

Nu stiu daca fac bine incercand sa raspund la subiectul asta, dar incerc totusi. Irene, ai spus ca vrei pareri de la oameni de diferite credinte. Eu nu cred in teoria cu evolutia sufletelor si cu suflete inferioare si superioare. Nu o sa stau sa il contrazic pe Reiki sau pe oricine altcineva, de altfel apreciez tonul decent pe care s-a discutat. Incerc doar sa imi spun parererea mea si imi pare tare greu la un subiect care poate rani sentimentele unor oameni raniti deja.

Fetita mea, Maria, a murit la 7 luni jumate, s-a nascut cu foarte multe malformatii interne. Nu am stiut ca e bolnavioara pana la aproape 5 saptamani, deci am avut parte de fericirea sarcinii si a unui copil sanatos, apoi de socul de a afla ca e grav bolnava, apoi de cel al unui adevar dureros, ca nimeni nu poate sa o salveze, nu vor incerca nici sa o opereze caci n-ar fi decat suferinta inutila pentru ea. Am trait cateva luni cumplit de grele, impartita intre speranta ca poate totusi Dumnezeu va face o minune si o va salva, si deznadejdea de a nu sti daca va mai trai cateva luni sau cativa ani. NU a fost deloc usor. Si bineinteles ca m-am gandit si eu de ce s-a intamplat asa. Nu pot spune ca detin raspunsul perfect la intrebare (sau mai exact explicatiile perfecte pentru raspunsul dat). Dar tot cred cu tarie ca asa a vrut Dumnezeu. SI nu pentru ca e un DUmnezeu crud si razbunator, in nici un caz. Incerc insa sa nu ma gandesc tot timpul la existenta noastra efemera de aici de pe pamant, ci si la cea de dincolo de moarte. Motivul exact pentru care Dumnezeu mi-a luat fetita la El imi scapa, inca incerc sa inteleg, dar stiu ca ea e inca in viata. Nu corpusorul ei, nu, el e in sicriuli mic pe care l-am lasat cu durere la cimitir. Dar sufletul ei e viu, ea e fericita unde e. Acolo nu e tristete, ea nu e trista, e linistita si nu mai sufera. Si eu sufar ca nu mai e cu mine, dar sunt impacata ca stiu cu siguranta ca e in Rai. Mi-e doar teama ca poate nu voi reusi sa ajung si eu cand va fi momentul in acelasi loc. Mi-as dori mult sa pot ajunge la ea atunci. Si am sa va spun ca existenta ei micuta nu a fost in zadar. M-am gandit mult mai mult la cele de dincolo de moarte, la Dumnezeu, la ce e bun si ce e rau in viata mea, la cum imi indrum baietelul spre Dumnezeu si spre mantuire, daca e suficient ceea ce fac pentru el.

Eu cred ca Dumnezeu incearca sa ne ajute in diverse moduri in existenta noastra. Dar caile lui sunt uneori de neinteles, pentru ca EL gandeste altfel decat noi. NOi ne gandim mereu la existenta noastra pamanteasca, dar planurile Lui sunt mult mai mari. El ne vrea alaturi de El atunci cand va veni timpul sa plecam din lumea asta.

Lory, sotul tau a trait o viata nu tocmai usoara. Din pacate (pentru voi) viata lui a fost scurta. Dar poate tocmai faptul ca n-a avut o viata usoara, a fost mai aproape de Dumnezeu, a fost bun, credincios, a ajuns la punctul cel mai inalt al desavarsirii lui sufletesti si bunul Dumnezeu l-a luat la El, in Rai. E dur poate sa spun, si poate n-ar fi fost cazul, dar poate daca totul ar fi mers bine, ati fi fost fericiti aici pe pamant, dar el s-ar fi indepartat de Dumnezeu si, cand ar fi venit momentul, nu ar mai fi ajuns la ingeri. Deci pentru el a fost bine ca s-a intamplat asa. Nu zic ca asta a fost motivul, chiar n-am cum sa stiu care a fost gandirea celui de sus, sunt mult prea mica, e cumva un soi de exemplu. Nu zic ca sotul tau ar fi fost mai rau daca traia.

Fetele care ati pierdut sarcini, ma iertati ca nu va spun numele, da nu as vrea sa pierd pe cineva, motivele eu cred ca nu sunt intotdeauna aceleasi. CUm zicea si Mariaa, cred ca uneori motivele le intelegi mai tarziu, cand esti mai linistit si mai deschis sa le intelegi. Uneori poate nu le intelegi niciodata. Ma gandesc ca mai demult, cand medicina nu era asa evoluata, mureau mult mai multi copilasi decat acum. Si se pierdeau mai multe sarcini, si mureau mai multe femei la nastere. Si totusi nu isi pierdeau credinta. O colega de la serviciu imi povestea de bunica ei ca a pierdut 3 copii intr-o zi (!). Imaginati-va durerea acelei femei. Au murit de o boala contagioasa, nu mai tin minte exact daca numva chiar bubat (pe atunci se murea din boli de genul asta). Bunica ei avea 5 copii, i-au murit 3, a fost devastata. Sotul ei a sustinut-o si a incurajat-o sa mai faca si alti copii. Si a mai avut inca 3 sau 4 nu mai stiu exact. Pe atunci femeile faceau mai multi copii. Dar durerea mamei care pierde un copil era aceeasi cu siguranta. Noi acum ne ferim sa facem copii din motive diverse. Eu mi-as fi dorit sa am copii mai de tanara, dar am asteptat "sa ne putem permite, sa nu ma uit ca nu le pot lua o ciocolata". Am facut primul copil la 30 de ani. Dumnezeu a fost bun cu mine si mi l-a dat sanatos. Al doilea, la 32 de ani. Nu zic ca neaparat varsta e de vina ca Maria a fost bolnavioara, sunt femei care au copii sanatosi si la 40 de ani. Dar dupa 30 de ani riscurile sunt mai mari sa ai un copil cu probleme. Eu i-am refuzat lui Dumnezeu darul cativa ani si iata ca atunci cand l-am acceptat, l-am avut pentru putin timp. Nu zic ca asta a fost motivul, dar poate a fost unul dintre motive. Apoi, acum ma straduiesc mai mult sa fiu aproape de Dumnezeu, m-am apropiat mai mult de Biserica, ma duc mult mai des cu baietelul meu la biserica. E bine pentru mine, e bine pentru el. Si Maria e in Rai. Daca ea ar fi fost sanatoasa, cu siguranta as fi fost mai fericita aici pe pamant dar in viata de dincolo?... Cand cineva zice ca asta e voia lui Dumnezeu, nu inseamna ca Dumnezeu v-a pedepsit, ci ca Dumnezeu stie ce e mai bine pentru mantuirea voastra, aveti parte de o suferinta mare aici pe pamant, dar sunteti mai aproape cu putin poate de mantuire si de fericirea eterna. Si cand cineva zice ca aveti pacate, de-asta ati pierdut un copil, nu va suparati, poate n-o spune cu rautate. Noi toti avem pacate, si suntem tentati sa spunem: incerc sa ajut alti oameni, nu urasc pe nimeni, nu fac rau nimanui, ma mai duc pe la Biserica, nu am pacate. Dar tocmai prin afirmatia asta facem un pacat mare. Ce ce va judeca fac si ei din pacate un pacat mare. Si ei au pacate. Nu inseamna ca ei n-au pacate. Caile lui Dumnezeu sunt multe de a ne aduce langa EL. Sper sa nu va prilejuiesc mai multa suferinta inca decat aveti oricum in suflete. Daca nu puteti sa va linistiti, rugati-va la Dumnezeu sa va dea linistea. Duceti-va la un duhovnic bun, spovediti-va, vorbiti cu el. Va poate indruma. Si uitati-va la darurile pe care vi le-a dat Dumnezeu, la tot ce e bun in viata voastra. V-a lipsit de bucuria de a avea acel copil, dar v-a dat bucuria testului pozitiv de sarcina (o sa ziceti ce folos, cand a urmat atata deznadejde, dar nu e asa, e o bucurie a vietii,nimeni nu v-o poate lua vreodata), ganditi-va ca aveti bucuria de a putea avea copii, sunt alte femei care nu raman gravidut deloc. Rugati-va la Dumnezeu si veti primi un alt dar, un alt bebelus care va va mangaia viata. In viata sunt si bune si rele, dar noi avem deja darul cel mai de pret, VIATA. Atat cat e de lunga sau scurta, cu bucurii si cu tristeti mari. Cu totii stim ca ne-am nascut, dar nu stim cat vom fi pe acest pamant. Nu tineti in voi tristetea, nu acumulati sentimente negative. Iertati-ma daca nu sunteti de acord cu mine si v-am suparat cu ceva. Nu stiu nici cat am fost de coerenta, as avea multe de spus la tema asta, si mi-a fost greu sa concentrez (cu toate ca a iesit un roman).

Terry, Dumnezeu sa o ajute pe mamica ta draga si tie sa iti aline durerea.

Numai bine la toata lumea

Sa ne rugam pentru Sonia si sa o ajutam!

Stefanel are o sansa la o viata normala

Bebe Darius vrea sa traiasca

Irina, Daniel (28 Mai 2004) si ingerasul Maria

Mariaa spune:

Irina, am citit mesajul tau dintr-o suflare! Respect pentru pierderea suferita! nu pot sa spun decat ca dupa parerea mea, esti o femeie tare inteleapta! multa sanatate sa aveti si bebe Daniel sa creasca mare frumos si sa va aduca multe bucurii!






www.aviva.ro/" target="_blank">ai grija de viitorul tau!


Implica-te, spune celui de langa tine despre aceasta boala !
lyme suport romania
ador copii
Si ei au dreptul la viata, semneaza si tu

<< rabdarea este cheia fericirii >>

lore03 spune:

Irina imi place foarte mult ce ai scris.Au mai fost persoane care mi-au spus ca poate pentru el este mai bine acolo, poate era prea bun pentru lumea asta rea.Si eu sunt sigura ca el este in rai.
Imi pare foarte rau pentru pierderea ta .Dumnezeu sa ii odihneasca pe amandoi si sigur o sa vina o zi cand ne vom intalni cu ei.
Pana atunci sa avem grija de copii nostri(vad ca baietelul tau este putin mai mare decat Laura fetita mea).

cristetil

reiki spune:

Irinel,
baiatul tau a fost binecuvantat sa aiba o mama cu un suflet tare bun, capabila de iubire neconditionata, ori asta e rar.

IndyGo spune:

Irinel ........minunat, m-am regasit total. Si eu mi-am pierdut baietelul cand avea 3 anishori si gandesc relativ la fel.

IreneCAM spune:

Irinel, .

"Daca pamantul pe care il cauti nu exista, Dumnezeu il va crea pentru a-ti rasplati indrazneala" - Isabela de Castilla catre Cristofor Columb

pitzinuca spune:

quote:

---

Originally posted by reiki
Am sentimentul ca sunt reprosuri.

---

oui ai intuit bine, sunt reprosuri, dar nu catre Dumnezeu, ci catre tine, care iti permiti sa vii aici si sa ne spui noua potentiale motive pentru care Dumnezeu actioneaza asa cum actioneaza.

Irinel

b

reiki spune:

pitzinuca,
nu inteleg reprosul tau si tare mi-e teama ca ai inteles gresit intentile mele. Daca gresesc cu ceva imi cer iertare dar te si rog sa-mi arati unde gresesc.

fdoina spune:

Irinelule, plansei si io!

PS da' nu esti deloc inteleapta, ma-ntelegi tu

goldi spune:

Mie si numai mie personal - deci vorbesc numai despre si pentru mine, asta ca sa nu creez polemici - mi s-au intamplat lucruri rele si dureroase pentru ca am gresit si soarta mi-a intors suferinta ca un recul.
Alteori mi s-au intamplat lucruri cumplite si am urlat de durere si deznadejde, fara sa am vreo vina.
Din toate a trebuit sa invat, din toate am iesit cu cicatrici care dor, dar am invatat de inseamna umilinta si micimea in fata sortii.
Incerc sa ma gandesc ca Dumnezeu este bun si darnic, ca m-a ajutat de atatea ori in viata mea pacatoasa, ca poate ce cer sau vreau EU nu mi da pentru a ma feri de altele mai rele.
Cine poate stii ce soarta ar fi avut un copil nenascut, sau un sot iubitor, sau un parinte bun si drag ?! Ce sir de dureri i-ar fi asteptat? Ce durere ar fi putut provoca altor oameni ?
Nu vorbesc din carti, mi-am pierdut logodnicul inainte de nunta, la 24 de ani, intr-un accident stupid si ani in sir am fost certata cu Dumnezeu si lumea. Ma doare si acum, dupa multi ani.
Cineva - pe care l-am urat atunci - mi-a spus la cateva luni de la moartea lui: Tu ce plangi de fapt? Corpul lui fizic care a suferit? Sufletul care, credincioasa fiind, pretinzi ca s-a dus in RAI, la fericire si lumina? Sau pe tine, care ai ramas singura in prezentul acesta?