Durerea unei pierderi de sarcina (32)
Raspunsuri - Pagina 28
Teo2rina spune:
multi si scuze ca nu am intrat,m-am apucat de amenajari pentru gradi dupa cum va spuneam si ne-am mutat acolo si n-am net... probabil o sa intru sapt viitoare sa va pup pe fiecare in parte.
Marina, o 
in 
9+
cata14 spune:
Puteti sa ma adaugati si pe mine pe lista.
8s, avort spontan, 2/08/07.
mcrissa spune:
cata14 imi pare tare rau!cuvintele nu-si au rostul in astfel de situatii.dar il ai pe Erik langa tine si pe sotul tau.ai sa vezi ca totul va fi bine
Cristina in asteptarea mormolocului
Idaira spune:
cata14,n-am sa spun nimic in cuvinte,pt ca stiu ca nu schimba cu nimic situatia 
.
Daca simti nevoia sa vorbesti,sa plingi,sa te descarci...orice,o poti face linistita ,pt ca vom fi alaturi de tine!
oana_oana26 spune:
cata14, noi suntem aici, daca vrei sa -ti descarci sufletul te ascultam
c.myry spune:
Buna dragele mele!
intru si eu sa va salut si sa va urez o saptamana placuta si cu vesti bune!
Teo2rina-spor la treaba si sa nu te obosesti.
cata14, bujo-imi pare rau ca se ingroasa randurile, dar vom fi alaturi de voi pentru a putea trece peste durere.
danangie-ce mai faci? Off, stresul nu face bine nimanui. Nu te gandi la rau, o sa fie bine si o sa vedeti ca veti fi parinti in curand. Trebuie sa avem incredere si sa fim optimiste. E bine ca plecati in concediu in curand si veti fi mai relaxati. Nu vii si in Romania in vacanta ? poate bebe mic vrea sa fie conceput in 
.
baby_r-
iti spun si un Un LA MULTI ANI intarziat, dar din toata inima. Sa fii sanatoasa, iubita, sa ai mereu prietenii aproape si bebele mult visat sa vina cat mai repede ! Si lasa tristetea la o parte! Sa fie un an plin de sperante si impliniri !
Flavia-ce peripetii, dar ma bucur ca nu s-a intimplat nimic rau, dar spaima ta…. Ce mai fac micutii ? Tu cum te mai simti ?
Liana - bine ai revenit cu forte proaspete !
cristina26- pupuci pentru micuta! Asa e timpul trece repede. Sa creasca mare si sanatoasa ! Maine, poimanine e domnisorica si va rupe inimile baietilor.
Slimatei -concediu placut in si sa ai grija de micuta!
Michelle -cum te mai simti ? Sper ca ai depasit starea proasta de luna asta. Uite Liana a venit cu forte proaspete pentru noi toate. Merci pt sfaturi. Sincer, pe zi ce trece ma gandesc oare cum ar fi sa incep mai devreme ? o sa ma hotarasc sigur dupa discutia de pe 15 cu dr.
oana_oana26-ma bucur ca ai hotarat sa respecti pilda, desi stiu ca uneori e tare greu. Dar faptul ca suntem aici, ca ne impartasim experientele si ne incurajam une pe cealalta e un pas inainte sa ne depasim durerea. Si vom reusi !
Musettepink-
fac galerie si tin pumnii pt 2 liniute cat mai curand!
Irlandeza-ce face burticuta? O sarcina usoara in continuare si. Abia astept sa ne spui ce e bebita.
Remaliss-ma bucur ca te-ai mai linistit. Stai cumintica si sa vedem ce iti zice dr. miercuri. Ma 
sa fie bine si sa creasca burticuta!L5845, Mcrissa, Alyx, Magdutza, Crysty74, Blueeyessi restul fetelor.
myry
danangie spune:
CATA imi pare tare rau!! Of....esti asa de proaspata......sigur durerea e mare!!! Incearca sa ai grija de tine.....pentru micul Erik. Sper sa reusesti sa treci de aceasta durere......de aceasta pierdere. Te-am pus pe listutza mamicilor, dat fiind ca ai 
, pe Erik. Numai bine!
POZELE MELE
danangie spune:
MYRY din pacate nu mai este nimic de facut! Sunt deja depresa. Si eu si sotul. Sotul foarte mult pot spune. E atat de stresat ca nu reuseste sa duca la bun sfarsit actul sexual. Cu toata rusinea pentru acest lucru.......asa stau lucrurile. Ma doare enorm.........sufar ingrozitor! Asta este. Trebuie sa ne linistim ca sa intram in concediu......sa nu ne mai gandim la munca. Acum stresul muncii....oboseala....isi spun cuvantul. Din pacate.Multumesc de mesaj.
MICHELLE multumesc si tie de mesaj. Ai vazut si tu cum sunt....in mesajul de sus.
POZELE MELE
danangie spune:
Ma gandeam.....in 2004 cand am descoperit acest forum intram non stop numai la " Endometru, monitorizari,etc". Pe urma a urmat pauza de rigoare cand nu puteam presta sa raman si intram foarte des la " Vacante,calatorii" la un subiect "In Italia". Viata a luat o intorsatura si am ramas . Deci intram des la "Mamici de noiembrie-decembrie". Din pacate acolo am poposit putin. De 3 luni intru pe acest subiect " Durerea pierderii unei sarcini". Pot spune cu mana pe inima ca aici ma simt foarte bine. Ma simt in largul meu. Apreciez toate fetele care intra aici. Apreciez puterea de a da o mana de ajutor unei fete care din pacate viata a facut-o sa sufere. Apreciez vointa cu care mergem inainte. Apreciez optimismul unor fete. Vedeti cum suferintza ne apropie? Ne face sa fim mai uniti. Ne intareste fortele de a fi mai luptatori in viata. Cine a citit Blogul meu stie cat de puternica am devenit, trecand peste necazurile vietii. Doar ca fetelor, pierderea acestei sarcini.....m-a doborat de tot. 
meu avea doar 11 s. Nu era maricel. Dar pentru mine era sufletul meu. Era micutul meu. Era alinarea mea. Seara il mangaiam si-i vorbeam. Imi aduc aminte ca cu o seara inainte sa se declanseze emoragia.....ii ziceam sotului: " stii acum ar avea aproape 5 cm". Si facusem distanta de 5 cm intre degete. Tineam degetele pe pat si radeam de fericire ca e asa piticut. Si ca, creste. In fiecare seara imi puneam dopplerul ala care mi-l facuse sotul cadou sa ascult inimioara lui Si eu auzeam: bum, bum, bum....rapid ca un galopat de cai. Dar ....ma amgeam. Ca inima lui era oprita. El era deja mort. Eu nu stiam. Dar eu ii vorbeam in continuare. Si-mi faceam planuri. Dar a fost totul in van. 4 ani. 4 ani am asteptat ca sa raman . Aproape 3 luni a durat minunea. Minune care s-a transformat in suferinta. O suferinta din care nu reusesc sa mai ies. O suferinta care s-ar micsora doar daca as ramane din nou . Sunt atat de mahnita pentru ce mi se intampla........Sincer nu mai am chef de nimic. Nu mai am pofta de a fi cum eram. La munca sunt extrem de tacuta. Toti imi spun ca m-am schimbat enorm. Ca sunt atat de trista.....ca nu mai zambesc.....
Aseara am fost de noapte. am avut o pacienta saraca care statea foarte rau. Ne temeam pentru viata ei. Avea probleme cu ritmul cardiac( tachicardie ventriculara), are pneomonie, febra incontinua, in 2 zile a devenit o planta, nu reuseste sa vorbeasca bine, nu reuseste sa ridice mana. Azi noapte.....cu o tristete in ochi imi spunea sa o ajut. Imi spunea ca vrea sa mearga acasa. Imi spunea ca nu mai poate. Ca e atat de trista ca nu mai vrea sa traiasca. 80 de ani. M-am simtit atat de rau. Nu stiam ce sa-i spun. Nu stiam cum sa o incurajez. Eram atat de blocata de suferinta ei si de tristetea din ochii ei, ca mi-am zis: ALT! Adica: STOP! Este EA pacienta care trebuie sa fie trista, depresa, si toate cele. EA pentru ca EA e in patul ala. Nu tu! Ea are dreptul sa continua sa planga, nu tu! Ea este cea care are nevoie de ajutor. Sa nu ma intelegeti gresit. Suferinta din sufletul meu nu va disparea niciodata. Dar vazand aceasta femeie tintuita in acel pat si cine stie daca se va mai intoarce acasa, mi-am zis: bine ca sunt sanatoasa si ca nu trebuie sa fiu depresa pentru ca sunt tintuita intr-un pat. Noi intram in aceasta depresie pentru ca nu ne vine sa credem ca nu mai suntem . Si cum toti ne zic ca dupa un chiuretaj ramai mai repede.........ramanem perplexe ca acest lucru nu se intampla odata. Nu ne vine sa credem ca trec 2 , 5, 7 luni si noi tot nu mai ramanem . Cele care au pierdut puiutii mai maricei....eu durerea mai mare , in sensul ca ele au vazut corpusorul. L-au vazut si l-au simtit. De aceea e greu sa acceptam ca nu mai avem ce-am avut. Dar ar trebui sa incercam sa multumim lui D-zeu ca inca mai suntem sanatoase, ca inca mai avem uterul si trompele si ovarele, nu cum s-a intamplat acelei fete ( scuza-ma ca nu-mi aduc aminte nick-ul tau), care i-au scos uterul de tot. Ar trebui sa stim ca speranta e ultima care moare. Ar trebui sa ne incurajam asa. Dar de c eoare nu reusim? Oare de ce nu reusim sa ne revenim? Oare de nu reusim sa constiinzam cat suntem de norocoase ca suntem sanatoase? Ca noi mai avem o sansa? De ce nu reusim sa ne bucuram de viata? De ce e atat de greu sa te ridici? De ce nu mai zambim?
Cand eram mica nu ma asteptam sa fie asa viata. Mereu mi-am zis ca la 30 de ani voi fi . Si chiar s-a intamplat. Dar nu a fost sa fie. De ce? Cine poate sa imi raspunda la aceasta intrebare? Cine stie sa-mi aline durerea? Cine stie sa ma faca sa ies din carapacea in care m-am inchis? Cine stie de ce viata e asa grea? Cine stie de ce fac atatea intrebari? Sa fie suferinta? Sa fie suferinta care nu ma lasa in pace? Sa fie suferinta cea care nu ne lasa sa ne bucuram de viata? Sa fie suferinta cea care nu ne lasa sa ne ridicam? Sa fie suferinta cea care nu ne lasa sa vedem ca afara e soare? Nu stiu. Cert e ca oricate cazuri de boli incurabile am vedea, oricate necazuri mai grave am vedea.......nu cred ca vom reusi sa ne revenim. Ma gandeam la LIANA daunazi. Ma gandeam cum de poate fi atat de optimista. Ca a pierdut atatea sarcini si destul de maricele. Cum reuseste sa gaseasca raspuns la toate. Cum de reuseste sa se ridice? Cum de mama care e balanta ca si LIANA e atat de optimista? Cum de mama care a suferit atata in viata asta are mereu o vorba buna, mereu o vorba de curaj, mereu stie ca va fi bine, mereu are incredere in tot. Sa fie oare si semnul sub care ne nastem? Ce sa fie? Dar oare eu aberez? Oare am luat-o razna? Oare chiar nu am sa mai am pofta sa fie viata ca inainte? Nu. Sunt sigura. Dar oare sunt incapatanata? Oare vreau sa gasesc un vinovat? Oare inca sunt infuriata ca D-zeu mi-a luat ?
Sunt obosita.
POZELE MELE