Inapoi la cratita

Luna1 spune:

Zenon faptul ca eu am crescut cu cheia de gat de la sase ani, ca mergeam singura la scoala tot de la sase ani, ca stateam ore intregi in casa singura dupa scoala nu inseamna ca am sa fac la fel cu copiii mei. Am aceeasi admiratie pentru parintii mei ca si tine pt ai tai insa sa nu uitam cum am crescut. Nu nu m-am simtit neparat neglijata, insa nu imi voi creste copiii la fel doar pt ca ai mei au facut-o. Nu voi merge la serviciu lasandu-mi copilul in patut dormind si venind acasa dupa 3 ore sa-l hranesc (metoda folosita nu de ai mei insa am auzit-o de cateva ori) nu imi voi lasa copilul cu cheia de gat pana la 6 cand vin eu de la serviciu, nu voi sta cu inima sa-mi sara din piept ca poate da drumul la gaze sau a fost rapit.

Plus ca sa nu uitam ca pe vremea lui ceasca mai exista si vecina maricica pensionara, care mai batea la usa noastra sa vada "suntem acasa, am mancat, etc" pe cand in ziua de azi ti-l ia din fata blocului si vecinii vad si nu reactioneaza.

Edit: da parintii nostri au facut eforturi imense insa sa nu uitam ca e o diferenta intre a merge doar la serviciu si a avea o cariera cu adevarat care implica ore suplimentare, implicare enorma iar daca mama ma mai cara dupa ea din cand in cand iar tata mai avea zile de genul "azi nu fac nimic" cine vrea cariera nu prea isi permite asta. Iar stresul si surmenarea noastra ii afecteaza pe copiii nostri. Ce stres aveau ai nostri la serviciu? (Nu ma refer la stresul comunismului, al cumparaturilor pe sub mana etc).

Luna 21 sapt+
www.alina-jaime.co.uk/main.php?g2_itemId=2623" target="_blank">Adelyse Raluca
www.alina-jaime.co.uk/main.php?g2_itemId=1036" target="_blank">Cosmin

denizel spune:

quote:

---

Originally posted by zenon

Luna, ce-a spus mihaelamicka e perfect adevarat. Conteaza enorm calitatea timpului petrecut alaturi de copil, nu cantitatea.

Iar femeile au invatat sa se auto-flageleze si pe urma sa se flageleze si intre ele pentru cine stie ce vini imaginare legate de perfectiunea unui parinte. Ce este un parinte perfect? Exista un om perfect inainte de toate ca sa le pretindem mamelor sa fie perfecte?
Uita-te pe forum la cite mame afirma ca isi iau cimpii dupa doi ani, vor si altceva decit lapte, regurgitari, vor sa se simta din nou valorificate si dincolo de capacitatea de a sti temperatura perfecta a laptelui.

Este perfect daca alegi sa stai doi ani cu copilul, dar asuma-ti acei doi ani.
Este perfect sa stai si doar sase luni si lasati-le in pace pe cele care aleg asta.
De ce femeile pretind de la ele si intre ele perfectiunea in timp ce barbatii fac si ei ce pot...Asa ne place sa ne uitam la ei ca la niste copii mari, sa le iertam toate si sa mai luam noi in spate inca o povara, "ca asa ne-a lasat Dumnezeu puternice."
Mai sa fie!!!

Edit: sint atitia oameni care n-au fost alaptati la sin cind au fost mici. Si fara traume, fara depresii. Dragostea se transmite si pe alte canale.

---

Zenon, , eu te inteleg foarte bine. Cred insa ca noi femeile tindem cat mai mult sa ne intoarcem impotriva naturii.
Putem sa alaptam, dar nu mai consideram ca e necesar sa o facem, avem capacitati speciale, diferite de cele ale barbatilor si care ne fac cele mai potrivite persoane pentru a ne ocupa de propriul copil, dar alegem prea usor sa ne intoarcem la serviciu.


Eu sunt ferm convinsa ca intre femei si barbati exista o mare diferenta si ca, de cate ori se incalca legile naturii umane (natura barbatului, alta decat natura femeii) nu iese bine deloc.
Din pacate sunt multe femei care cred ca darul zamislirii de prunci e ceva singular si ca nu mai exista alte daruri, legate de asta si numai ale lor (nu si ale barbatilor) care sa le faca cc capabile de a fi suport si sprijin copiilor (mai mult decat poate fi vreodata un barbat).
Ca o exemplificare la asta, am auzit de neeeenumarate ori, replici de genul: "hmmm...voi?... barbatii?...nu sunteti in stare de nimic!..Iote noi, facem prunci, beeeei, incapabililor!!!" .
Da, facem prunci si dupa aia ii dam in grija altora, ca nu cumva sa ne inoportuneze prea rau...


Te rog sa nu ma intelegi gresit! Sunt de parere ca orice om de pe pamantul asta, barbat sau femeie, ar trebui sa aiba sansa de a-si valorifica intreg potentialul. Asta e clar si batut in cuie!

Dar...femeile care au copii mici ar trebui sa mearga la serviciu in 3 situatii mari si late
1. au pasiune pentru ceva, deci mersul la serviciu este o placere si o implinire
2. au nevoie de bani
3. au un sotz idiot care face pe stapanul cu ele

In rest, daca astea trei conditii nu exista, serios ca eu cred ca n-au ce cauta la lucru. Trebuie sa stea acasa si sa-si tina in brate si sa-si dragaleasca toata ziua bebelusii.

In zilele noastre se aude tot tipul 'cariera mea' in sus si 'cariera mea' in jos? haida de! Cati oameni au cu adevarat o cariera? Sa ai o cariera inseamna in primul rand sa faci ceva ce iti place si apoi, sa fii atat de bun, incat sa fii apreciat si, mai ales recunoscut. Astia sunt 'carieristii'.
Nu ai o cariera daca mergi la serviciu in sila, muncesti ca innecatu' facand ceva ce nu iti place si nu-ti aduce vreo satisfactie,iar sefu' e un idiot care-ti mananca nervii si zilele.


Iar feministele inteligente, precum si femeile care au cu adevarat o cariera le influenteaza negativ pe cele care nu pot sa ia o decizie cu adevarat buna pentru ele si copiii lor.
Feminismul este probabil cel care zice ca noile metode de educatie sunt BS, ca se vorbeste in ele despre 'nevoi imaginare' ale copilului si ca studiile care arata ca un copil are nevoie reala de mama lui, sunt puse la cale de legiuni de barbati misogini carora le e teama ca femeile or sa le ia lor toate pozitiile bune.

pai, nu trebe sa fii misogin si nici cu ochelari de cal ca sa incepi sa-ti pui intrebari in legatura cu traiectoria pe care s-a inscris lumea asta nebuna. E plin in jur de psihopati, de frustrati, de nemultumiti si nefericiti si de toti ciudatii posibili si imposibili. Care sa fie cauza? Chiar asa, au devenit in halul asta singuri, fara nici un ajutor din exterior? Asa s-au nascut ei? Dezechilibrati?
Daca e sa ne luam dupa cei care militeaza egalitatea aia stupida si prost inteleasa intre barbati si femei, da! Iote-asa se nascura, saracii. Si la fel ar fi evoluat si daca aveau o mama tandra si afectuoasa, gata mereu sa-i aline. Nu-i asa?


Uite, eu am fost impresionata de ce scris la un moment dat Ruxij(nu stiu daca la topicul asta).
Ruxi, care presupun ca face o meserie din pasiune, povestea ca se trezste la 5.30 dimineata ca sa poata incepe programul mai devreme si apoi sa ajunga mai repede acasa, la copii.
Iar cand ajunge acasa la copii, petrec aproape tot timpul impreuna, afara sau in casa.
Ruxi, .



" Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :-)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.

zenon spune:

Tatal meu lucra in subteran. Mie mi se pare destul de stresant.
Ne povestea amuzat cind venea de la schimbul 2 (miezul noptii), mai era si curentul electric oprit (motive de "economie"), bezna in casa si se impiedica de tot felul de jucarele si animale tinguitoare.

Legat de crescut cu cheia de git: am sentimente contradictorii despre asta. Nu stiu, sincer, daca as fi vrut sa am vreun parinte acasa cu mine non-stop. Mie mi-e drag de zanatica aia care eram, o zabauca si jumatate, de ma mir si eu ca am reusit sa ma fac mare. Sincer.
Si-l am pe partenerul meu care a crescut cu mama acasa: nu e mare diferenta, sa stii.

zenon spune:

Denizel, poate feministele nu sint "obiective".
Dar n-as fi foarte increzatoare ca noile studii stiintifice sint chiar inocente.

inaioana spune:

Deni, dau o cafea literar-artistica in timpul careia sa iti explic ce e feminismul si ce vrea el, dar daca la sfarsit iti dai seama ca esti feminista convinsa, vii sa-ti faci mea culpa aici la subiect?
Daca as avea un banutz pentru fiecare feminista pe care am auzit-o infierand feminismul...n-as mai fi stat la bloc.

Asaaaa....

In privinta subiectului nostru, cred ca lucrurile sunt undeva la mijloc si trebuie sa fie privite mai individualizat, cam ca in orice domeniu.
Nu cred ca toate mamele ar trebui sa stea acasa cu copiii lor in primii ani.
Unele fac o treaba lamentabila (de oboseala, de stres, etc)si ar fi mame mult mai bune mai de la distanta.
Altele, nu ar fi trebuit sa fie mame deloc.
Altele sunt mana cereasca pentru copiii lor si ar putea sa faca cu ei homeschooling pana la 18 ani facand o treaba minunata (nu la noi in tzara ca e interzis..dar ziceam asa, ca principiu).
Si tot asa...
Nu exista o regula. E minunat ca fiecare sa faca lucrurile catre care e inclinat si la care se pricepe cel mai bine. Nu toate femeile sunt mame de profesie, ceea ce nu le opreste sa fie niste mame foarte bune pentru proprii copii. Dar asta nu inseamna ca cele care se simt implinite stand acasa si fiind SAHM sunt inferioare valoric celor cu cariera sau job sau pur si simplu care aleg sa traiasca altfel.
Cred ca femeile ar trebui sa se scuture de presiunea sociala de orice fel (trebuie sa ai copii altel esti ratata, trebuie sa te mariti idem, trebuie sa ai cariera ibidem), sa isi gaseasca unitatea in diversitate si sa nu-si mai dea in cap una alteia, luptand impreuna inspre cauza comuna pe care o au: un spatiu public potrivit si femeilor (cu tot ce inseamna asta).



Ioana cu Serghei (2 mai 2006) si Katja (30 martie 2004)

pozici

zenon spune:

Un articol excelentissim.
Multe femei detesta feminismul pentru ca habar n-au ce inseamna. Il confunda cu Mihaela Tatu si cu ce mai aud ele pe la coltul blocului.

Emanciparea de butaforie

sau Mascarada sociala a rolurilor de gen (simulacrul egalitatii de sanse)

Ilinca BERNEA

Ce inseamna in fond sa fii feminist? Sa admiti ca traim intr-o retea culturala in care, datorita sexului pe care il au, femeile sint clasificate intr-o categorie depreciata, inferiorizata… In acest sens, orice persoana care admite ca femeile si barbatii trebuie sa aiba parte de sanse, drepturi, libertati si criterii de evaluare egale pot fi considerati feministi, pentru ca adeptii patriarhatului neaga legitimitatea acestui lucru… Aici intervine si ipocrizia sau demagogia multora dintre traditionalisti care, pe de-o parte, se declara egalitaristi si, pe de alta parte, sustin infocat perpetuarea rolurilor de gen si a standardelor consacrate, prin referinte „nevinovate“ la faptul ca „e bine ca femeile sa nu isi piarda feminitatea“, unde „feminitate“ inseamna sensibilitate lipsita de luciditate rationala, gratie lipsita de forta, vulnerabilitate, atractia spre universul domestic si erotic, lipsa de spirit competitiv, absenta unei vocatii profesionale sau a unui destin social s.a.m.d.

„Defeminizarea“ femeilor este un fapt inerent emanciparii lor culturale, insa o revolutie morala autentica ar coincide, dupa parerea mea, si cu „demasculinizarea“ barbatilor, cu disolutia standardelor de gen intr-o forma de umanism libertarian in care judecatile de valoare sa nu se mai cramponeze de dimensiunea de gen a persoanelor. Lipsa unui sistem de valori unitar este cel mai problematic aspect al incercarii civilizatiei democratice de a se rupe de patriarhat. Perpetuarea standardelor duble prin educatia de gen administrata dupa conventii sexiste, faptul ca nu sintem judecati ca oameni, ci in functie de modul in care intruchipam un ideal de „masculinitate“ sau „feminitate“ este cea mai spinoasa problema cu care trebuie sa se confrunte reformatorii sistemului cultural traditional.

In Romania exista trei tipuri de abordare a feminismului: cel teoretic, ilustrat de studiile si publicatiile care abordeaza problematica de gen, cel militant, care tine cumva tot de spectrul teoretizarilor consacrate, dar care se manifesta in plan civic si politic, si cel non-conventional, care, in opinia mea, are cel mai mare impact asupra intelectualilor si asupra evolutiei modelelor culturale si care se propaga in zona creatiei artistice. Exista, pe de-o parte, un discurs feminist explicit care tine de mainstream-ul teoretic si politic si, pe de alta parte, demersuri feministe neasociate vreunei ideologii. Altfel spus, exista feministi care isi asuma public aceasta calitate si feministi nemarturisiti, care nu sint, poate, nici macar initiati in vreo doctrina feminista. Eu am facut parte din a doua categorie, fara sa fiu constienta de dimensiunea feminista a creatiilor mele literare, si, ulterior, dupa ce am intrat in contact cu operele unor filozofi feministi, am ajuns sa ma incadrez in prima categorie.

E foarte importanta aceasta observatie tocmai pentru ca un feminist „inconstient“ este, in esenta, un promotor al unor conceptii si perspective non-patriarhale, chiar daca nu se revendica ideologic si conceptual din gindirea feminista. Acelasi lucru se intimpla si cu majoritatea misoginilor care sint ne-declarati si care actioneaza „sub acoperire“. Asadar, avem de-a face cu doua straturi de feminism, unul asumat, iar altul ceva mai organic, funciar, dupa cum avem de-a face cu doua tipuri analoage de patriarhalism.
In politica arareori ne confruntam cu un discurs feminist explicit. Paula Ivanescu este una dintre exponentele acestei orientari, insa majoritatea politicienilor se sfiesc sa abordeze problematici de gen din perspectiva feminista, ca si cum chestiunea sanselor egale nu s-ar racorda la problema emanciparii femeilor din patriarhat.

In limbajul politic curent exista un sindrom fobic manifestat la adresa terminologiei feministe, o eludare ostentativa a oricaror trimiteri care ar putea „leza“ sensibilitatile electoratului la „valorile traditionale“, iar paradoxul le sare in ochi flagrant celor care urmaresc succesiunea narativa a cliseelor politice referitoare la „promovarea egalitatii de sanse“ si conservarea „spiritului traditional“, pentru ca patriarhatul, ca sistem de valori, nu poate coabita cu egalitarismul intre sexe. Sint doua paradigme culturale care se bat cap in cap.
Majoritatea prejudecatilor locale intretesute in jurul notiunii de feminism provin dintr-o raportare complet eronata la asa-zisa „expansiune a demersurilor feministe“, deoarece mai toti cei care isi manifesta aversiunea fata de feminism se raporteaza la produsele mass-media destinate femeilor sau la aparitiile la rampa ale unor femei de succes, confundind imaginea sociala a unor persoane si (sau) discursul de presa asociat genului feminin cu o miscare feminista autentica.

Intr-un fel, fenomenul resentimentar este de bun augur, pentru ca publicul respinge niste false modele ale emanciparii, iar dezgustul fata de prototipurile feminine afisate public este dezgustul fata de clasicul tipar de feminitate. Nu exista nici o emancipare reala in spatele majoritatii aparitiilor publice ale femeilor sau in imaginea tiparelor feminitatii vehiculate in presa. Ceea ce pacaleste este faptul ca femeile care intruchipeaza tipul ancestral de feminitate au migrat din zona privata in cea publica, au devenit vizibile, si-au deplasat gineceul (inteles ca spatiu vital) si problemele aferente conditiei lor proscrise in patriarhat (aceea de mama, nevasta, fiica, servitoare, amanta a barbatilor) din interiorul casei in agora. Se definesc, in continuare, ca fiinte, prin rolul traditional de „femei“, centrul de greutate al existentei lor fiind tot acela de „parte complementara“ a barbatului si nu de fiinta umana in toata puterea cuvintului, mai exact continua sa fie mai degraba femei decit oameni. Nu se definesc in sine, ci in raport cu partea masculina a umanitatii…

Insa emanciparea presupune in primul rind o revolutie interioara, o transformare radicala a personalitatii, a motivatiilor, a viziunilor asupra existentei, a virtutilor femeilor. Pentru mine, emanciparea imseamna responsabilizare, luciditate, interogarea unei problematici profunde, generozitate, sensibilitate. In sensul acesta gindesc eu feminismul. Modelele de feminitate consacrate social si propagate mai ales prin mijloacele trivializante din mass-media sint o bataie de joc la adresa idealurilor feministe.
Cel mai suparator gasesc modul in care se manifesta asa-zisele femei de succes, care se exprima virulent impotriva feminismului, desi ii datoreaza enorm, pentru ca fara miscarile femeilor din secolul trecut nu ar fi avut niciodata sansa unei cariere sociale, profesionale etc. De aici se poate trage concluzia ca astfel de femei sufera de un sindrom care poate fi numit nostalgia „iresponsabilitatii“ si a gineceului. Doar cineva nemultumit si nefericit cu propria independenta se poate arata dezgustat de cei care sustin apologia independentei si autonomiei…

Asadar, un prim obstacol in calea demersurilor feministe il constituie misoginismul femeilor si adeziunea lor, fatisa sau nemarturisita, la patriarhat. Un alt obstacol in calea transmiterii ideilor feministe as zice ca rezida in curentul dominant din gindirea acestei epoci, care este instinctualismul. Teoria determinismului biologic, pe care Andrea Dworkin o numeste „cea mai periculoasa si mai nociva idee din istoria omenirii“, se afla la baza majoritatii formelor contemporane de misoginism patriarhal si misandronism feminist. In contrapartida misoginismului virulent al sfirsitului de secol al XIX-lea si inceputului de secol XX, centrat pe teza superioritatii spirituale masculine care rezida in datele fiziologice ale barbatilor si care dezvolta in termeni de delir falocentric ideea ca femeile ar fi „barbati castrati“, a aparut, in valul doi de feminism, o orientare maternalista, care reproduce tiparul, sugerind, in contrasens, ca barbatilor le lipseste o dimensiune esentiala, si anume aceea a maternitatii biologice, iar din acest motiv sint un fel de handicapati, incapabili de daruire, cruzi, agresivi, egocentrici etc.

Sexismele si insultele proferate de ambele parti se inscriu undeva la limita dintre grotesc si orbire psihotica, dar pot parea si de-a dreptul ridicole daca sint percepute cu un oarecare simt al umorului. Acestea sint efectele extreme pe care le-a produs instinctualismul in cimpul conceptiilor segregationiste dintre sexe: convingerea, nefondata nici macar empiric, ca barbatii si femeile ar fi specii diferite, ca „biologia e destin“ (Freud), ca tot ceea ce intreprindem in plan sufletesc se circumscrie unui foarte strict program fiziologic, ca tot ceea ce a creat vreodata omenirea in sens spiritual este o propensiune a „imperativelor instinctuale“ etc. Acest dogmatism conceptual este expresia cea mai vie a spuselor lui Toller Hinkemann: „Lumea si-a pierdut sufletul, iar eu am devenit totuna cu sexul meu“ sau a viziunii lui René Guénon referitoare la orbirea si decadenta spirituala care au inceput sa se produca o data cu „solidificarea lumii“ din reprezentarile noastre. Exista multe forme de structuralism, insa cel biologic este de departe, in ce priveste specia umana, expresia unei erori si orori reductioniste de mari proportii.

Pe cit de reprobabila stiintific este o atare viziune, pe atit de nociva este in planul axiologiei umaniste, deoarece, daca barbatul si femeia „sint specii diferite“, atunci nu se vor putea niciodata supune unui sistem de valori unitar, iar sexismul inteles ca segregationism interuman isi va urma cursul intr-o alta insiruire de idei, chiar daca patriarhatul va fi incet-incet abolit. Prin sexism inteleg tendinta unui sistem cultural de a defini caste sexuale, de a dicta barbatul si femeia, de a plasmui genuri si de a constringe, prin educatie, individualitatile umane sa se conformeze standardelor de gen. Pentru femeile care nu se incadreaza in tiparele de feminitate sau pentru barbatii care nu se incadreaza in cele de masculinitate percepute cultural, existenta sociala a fost, este si va continua sa fie un permanent supliciu, un neincetat proces public sau intim, in care vor fi acuzati de „anormalitate“, „non-conformism“ sau chiar „lipsa de autenticitate“. Cei care nu intruchipeaza genuri pure vor fi automat considerati devianti. Daca exista in natura fiecarui individ o predispozitie spre un tip de caracter, cu siguranta vor exista mostre de comportament masculin sau feminin si in absenta oricaror exigente sociale genizante.

Ipoteza sexista a determinismului biologic a functionat intotdeauna in fundalul conceptiilor patriarhale. Simtul comun a preluat discursul, prin mass-media, iar acest simt comun dicteaza „femeia si barbatul“ mai abitir decit toti „misoginii luminati“ din istorie, deoarece simtul comun nu poate distinge intre o realitate fenomenala si una conceptuala, intre structuri innascute si structuri dobindite, intre inclinatii naturale si inclinatii cizelate cultural, intre instinct si problema constructelor rationale cu privire la instinctualitate etc. Asadar, peste tendinta dominanta din zona intelectuala, care este oricum discutabila, se suprapune moda instinctualista, moda idolatriei trupului, moda angoasei si a maniei sexuale, moda genizarii la scara industriala a tuturor gesturilor, aspiratiilor, cautarilor si dorintelor omenesti, moda exhibitionismului sexual, a depersonalizarii si despiritualizarii erotismului…

Dihotomia suflet-corp a fost abolita prin aneantizarea ideii de suflet. Chiar si mare parte dintre cei care contesta aceasta dihotomie o fac in favoarea transferului total al sufletului in corp, a reducerii identitatii fiintei la identitatea corporala care, deposedata de suflet, devine o vacuitate, o categorie impersonala. Acestia afirma ca nu exista o antinomie intre suflet si corp, sufletul urmeaza destinul corpului, sustin ei, in vreme ce o gindire romantic-idealista infirma dihotomia, sustinind ca trupul este cel care se supune destinului sufletesc. Ceea ce in alte epoci era considerat fundamental uman a devenit, in zilele noastre, teren genizabil: femeia si barbatul androizi, construiti dupa retetele mass-media, au ajuns sa infulece omenescul din noi. Cu alte cuvinte, s-a produs o dubla alienare: pe de-o parte cea generata de curentul cultural materialist si, pe de alta, cea determinata de evolutia tehnologica prin care simtul comun a preluat puterea si a ajuns sa genereze discursul dominant.

Motivul pentru care feminismul nu si-a atins telul se datoreaza, dupa parerea mea, feministilor care nu sint citusi de putin solidari intre ei. Nu vreau sa aduc nimanui acuzatii si nu cred ca o unanimitate de opinii ar fi un „deziderat“ demn de sustinut: nu poti fi solidar cu oricine si cu orice sub spectrul generic al unei ideologii. Interesele femeilor si feministilor, deopotriva, sint divergente, dupa cum sint si utopiile catre care aspira diferite categorii de umanisti. In acest sens gasesc remarcabila teoria convenabilitatii schitata de Mihaela Miroiu in lucrarea sa de referinta Convenio. Eu consider ca epoca instinctualista a facut mai rau femeilor decit orice alta forma de patriarhat si nu pot fi solidara cu cei care considera ca s-ar fi produs vreo emancipare reala a „sexului slab“, nu ma pot coaliza cu partizanii instinctualismului care isi spun feministi s.a.m.d. De ce resping acest curent?

Pentru ca a exploatat „corpul omenesc“ mai mult decit oricare alta epoca, pentru ca a distrus miturile iubirii, pentru ca a golit erotismul de mister, pentru ca a dezvrajit lumea ca sa inlocuiasca magia intrinseca a lucrurilor cu o cunoastere superficial-mecanicista, pentru ca a redus spiritualitatea la ratiune, atractia dintre oameni la starea de experienta cotidiana si dragostea la copulatie. De ce consider ca a facut mai mult rau femeilor? Pentru ca le-a transformat din obiecte sexuale domestice in obiecte sexuale publice, ceea ce le expune, in plus, la vinatoarea libidinala, pentru ca le-a creat prin pornografie o imagine de nimfomane, care le pune permanent in pericolul de a fi hartuite, jignite sau agresate sexual, pentru ca le focalizeaza in dimensiunea lor trupeasca si le cultiva obsesii fizice, pentru ca le insulta prin pornografie si prin industria cosmetica, pentru ca le constringe la un tip de feminitate de o frivolitate si superficialitate extreme, pentru ca induce ideea ca independenta si iubirea sint categorii antagonice, pentru ca, asa cum preciza Mary Daly, le face sa-si canalizeze energiile creative si mentale spre obsesii genitale, pentru ca le pretinde un tip de „feminitate viscerala“.

Pina la urma, feminismul e doar un cuvint, un termen ca oricare altul, caruia ii dam ce semnificatii vrem, ne convin etc. Nu stiu daca e suficient sa te declari feminist ca acest lucru sa fie o dovada ca, realmente, sustii o cauza umanista, nu stiu daca feministii auto-intitulati nu sint, la rindul lor, sexisti sau oportunisti sau in ton cu ultimele cerinte politice.

zenon spune:

Cu siguranta n-a deranjat pe prea multa lume ziua libera de vineri acordata femeilor ca sa termine curatenia si mincarea de Paste.
Pe mine ma umple de spume in fiecare an. 99% o considera o masura binevenita a guvernului, dar, de fapt, este de un sexism infiorator.

E mult de munca in Ro. Enorm de mult de munca la tot felul de schimbari. De mentalitate in primul rind.

grenouille spune:

a fost zi libera data vineri?
eu nu am auzit nimic... la noi la firma toti am venit la birou- am dat liber la oameni pe la 16 ca sa poata pleca toti pe la casele lor, unii nu sunt de prin bucuresti.
legat de "statul la cratita"... eheee, poveste lunga si complicata.mie una imi place sa imi fac treburile acasa dar as innebuni sa fac NUMAI asta.
imi place meseria mea, imi place sa imi conduc firma, dar, la fel, as innebuni sa fac NUMAI asta (desi rapeste enorm de mult timp).
pana la urma, tine de capacitatea fiecareia de a face sau nu compromisuri

mariamunteanu spune:

Pot sa spun ca am experimentat ambele "modele" - cariera pana la 33 de ani (inclusiv doctorat in domeniul meu) si mama casnica de gemeni timp de 1 an 1/2. Acum lucrez part-time si este cea mai placuta perioada din viata mea. Nici una dintre satisfactiile mele de carierista (si au fost destule) nu se compara cu cele de mama, nici un contract de sute de milioane de $ nu se compara cu primii pasi ai baietilor mei. N-as fi crezut ca a avea copii poate fi o fericire atat de mare, dar si un efort pe masura.
Pe de alta parte, oboseala acumulata in multele ore suplimentare la birou era nimic pe langa noptile nedormite de 2 ani incoace.
Sa nu spuneti ca imi permit sa gandesc asa pt ca aici se castiga bine, viata e foarte scumpa, iar a avea 2 copii si nici un ajutor din partea familiei e dificil. O bona costa cu mult mai mult decat in Romania, iar gradinitele sunt gratuite numai pt someri. Din aceste motive mamele (sau tatii) stau acasa si isi cresc singure copiii pana la 2 ani.
Cunoscuti de-ai mei din tara au salarii de cel putin 2000 euro (adica 4000 euro pe familie) si bone la copii, deci nu toate mamele din Romania se intorc repede la serviciu din cauza lipsei de bani. Cunosc chiar mame care si-au lasat copiii de 3 luni cu bona si s-au intors la serviciu pt ca se plictiseau acasa.

Fiecare decide cum e mai bine pt viata lui.

Maria

mihaelamicka spune:

Eu nu inteleg de ce toata lumea baga in fata chestia cu "eu am 10 copii si stiu ce zic .. voi care nu aveti ciopii inca sa taceti"... oare noi celelate nu avem dreptul la opinia noastra?

Sun de acord cu cele spuse de Zenon... femeile au invatzat sa se autoflageleze dupa ce au un copil.. sau 2 sau 3... toate femeile nu vad decat faptul ca sunt mame si atat.....

dar fetelor.. eu cred ca nu trebuie sa uitam sa fim si sotii, si carieriste, si fice, si surori... ca doar inainte sa avem un copil suntem si toate acestea...

de ce oare trebe sa uitam astea si sa incepem sa zicem "eu ma sacrific si sacrific totul pentru copilul meu" .... eu cred ca trebe sa ramanem si sotii la fel de mult cum suntem mame... ca pana la urma.... peste 30 de ani cand copilul se va duce la casa lui tot cu sotul ramanem...

parerea mea e sa lasam povestile astea cu "daca nu ai copii nu vorbi " sau " eu ma sacrific" sau alte faze de genul... si sa ne deschidem mintile si sa acceptam si alte pareri in afara de cea a noastra... scuze sa acceptam ca si altii au pareri nu doar noi "cele cu experientza"

va multumesc ca suntei impotriva mea...