Tu cum te simti?
Raspunsuri - Pagina 3
micha spune:
Chantal,
,ai suferit destul,vei fi o mamica buna.....stii... poate peste trei ani vei fi la serbarea puiului tau si vei avea emotii mai mari decit atunci cind trebuie sa-ti vina ciclul
.Lupta incontinuare
pet.cost2005 spune:
Nu, nu esti singura ... si eu care imi faceam probleme ca sunt eu defecta de am sentimentele pe care le descrii tu ... offff ....
Petronela
Nu-ti fie frica sa faci un pas mare. Nu poti trece o prapastie din doua sarituri mici.
Chantal spune:
Micha, . Multumesc de incurajare. Sper sa fiu o mamica buna. Tu esti deja! Bravo tie!
piticul spune:
Of, Doamne, mai fetelor...Atata suferinta. Si eu simt la fel ca voi. Toti copiii imi sunt dragi, toti se lipesc de mine. Pe toti i-as lua in brate si as fugi departe. M-am schimbat, sunt alt om, poate am inceput sa si imbatranesc...tot cu gandul la un copilas. Niciodata nu mi-as fi inchipuit ca viata mea va fi astfel.M-am ingropat in munca.Uneori nu apar cu saptamanile pe aici. Tocmai ca nu vreau sa mai deprim si pe alte fete.M-am saturat si de doctori. Nici nu stiu daca merita sa mai lupt.Sau sa astept. Sa ma impac cu gandul ca nu a fost sa fie. Eu una am scapat macar de intrebari de genul: "Voi cand...?"Le-am spus aproape tuturor ca ma duc la operatie pentru ca am trompele obturate.Si acum ma lasa in pace. Norocul lor ca, daca nu ,pana la urma cred ca as fi batut pe cineva.Stiu ca sunt lucruri si mai grele in viata. Si totusi nici pentru noi nu e usor.
Oana_B spune:
Vin si eu sa ingros randurile.
Andreea, nu esti singura cred ca toate care ne luptam cu infertilitatea trecem exact prin aceleasi stari si cred ca si in aceeasi ordine.
N-am crezut vreodata ca a avea un copilas este singurul lucru la care voi esua in viata. Intotdeauna cand am avut ceva de facut nu m-am lasat pana nu am rezolvat...asta depaseste puterile mele si e cu atat mai frustrant, trebuie sa stau cu mainile in san si sa astept ceva ce poate nu va veni vreodata. Ma simt ca intr-o permanenta gaura neagra, medicii spun ca depresia cauzata de infertilitate este diferita de depresia obisnuita: este un amestec de furie, jale cand iti moare cineva drag, gelozie, singuratate si pierderea credintei.
Exact cum zici, nu am nici o bucurie, nimic nu are rost...sotul cand imi cumpara ceva ce imi place si vede pe fata mea ca imi face placere imi zice "ma bucur ca esti fericita"...dar nu sunt fericita, poate doar "pleased" cum zic americanii, doar o mica placere trecatoare.
Am o nepotica de la sora sotului, o dulceata de fetita de aproape doi anisori, desteapta, frumoasa, voluntara, prinde tot, stie tot...ador sa ma joc cu ea si parca uit de toate dar brusc imi amintesc ca nu e a mea si revin la loc in gaura mea cea neagra...si cand o ia sotul meu in brate parca ma doare si mai tare ca nu pot sa ii ofer si eu asa ceva. Amandoi avem probleme dar senzatia asta de vinovatie e mult mai mare la mine.
Am facut 6 inseminari, prima extrauterina si ultima o sarcina pierduta la 8 saptamani...cateva zile de bucurie stapanita de neincredere si apoi...inapoi in gaura neagra. Atunci am dorit sa ma culc si sa nu ma mai trezesc.
Am facut si o laparoscopie de curand, ma gandeam sa incerc in continuare dar...parca vreau si o pauza ca simt ca nu mai rezist, parca nici macar o luna nu as vrea sa pierd.
Daca as putea m-as indrepta spre adoptie, dar legea din Romania nu ma lasa si din alte parti nu ne permitem financiar.
Adelamaria, foarte mult sens a facut pentru mine ce ai scris, la fel simt si eu.
Oana_B
Sarbatori Fericite !!!
cornelianeli spune:
cum ma simt?goala,neimplinita,ipocrita pentru ca in fiecare zi zambesc,glumesc,traiesc ca o persoana fericita si nu sunt......iar rautatile celor din jur ma dor atat de tare incat abia nimeresc baia sa ma umflu de plans...am plans in prima zi de Craciun....cumnata mea,necasatorita, a zis la masa "ei la anu' trebuie neaparat sa fac eu un copil ca voi nu va simtiti......"
"Un singur lucru face visele imposibile: frica de esec." (P.Coelho)
my ticker
POZE
ysa26 spune:
Am citit ce ati cris si aveti mare dreptate. Plang si va scriu aceste randuri. Tot ce imi doresc este un copil,ma simt neimplinita, am atata dragoste sa ii ofer si el nu apare.Nu inteleg de ce D-zeu e atat de nedrept.
Mi s-a luat de toata lumea care intreaba:Dar voi cand aveti de gand sa faceti un copil?Imi vine sa urlu.
Bine cel putin ca sunteti voi aici si ma mai descarc.Va pup mult.
Idaira spune:
... si cind ma gandesc ca am vrut scriu despre asta de nenumarate ori,si tot de atitea ori m-am oprit,gandind ca nimeni n-are nevoie sa citeasca starile mai putin placute prin care trec sau nevrind pur si simplu sa stric optimismul fetelor...
din fire sint bataioasa si am luptat pt fiecare realizare din viata mea ,sacrificind si stabilind prioritati.Acum imi simt cum ceasul biologic imi ticaie si mi-e frica de mor,gandindu-ma ca poate e prea tarziu...
...nu stiu de ce ,incepind de pe la 30 de ani,am inceput sa am asa un feeling ca nu pot avea copii(poate pt ca comparativ cu prietenele mele,nu ramasesem niciodata,dar si uitam sa iau in calcul ca m-am ferit intotdeauna,la mine nu se intimpla niciodata "sa ma ia valul",tot timpul am fost si sint o persoana cerebrala).Cind am ramas anul trecut,nu mi-a venit sa cred,de fapt,n-am crezut nici o clipa in acea sarcina,cu toate ca era ceea ce-mi doream...mai mult,nu aveam nici un fel de simptome ,in afara de un somn crunt...
Socul posttraumatic cauzat de oprirea din evolutie cit si interventia de dupa,m-au marcat pina in ziua de azi.Pling pe ascuns,pt ca nu vreau si nici nu suport consolarile de genul asta,incerc gandirea pozitiva si pt un timp functioneaza dar tristetea si-a gasit asa un culcus de cald ca o simt prezenta in fiecare celula din fiinta mea.
catty spune:
Fetelor, in tot ceea ce spuneti ma regasec pe mine. Pot spune fara sa gresesc ca in noaptea de Sf Nicolae am murit pe dinauntru. Am facut o IA pe 21 noiembrie si au urmat zile de cosmar pt mine. Am sangerat ca in prima zi de CM la 3 ore dupa IA, am avut dureri de urlam fara sa ma pot opri, mergeam in 4 labe prin casa, nu puteam sta in nici o pozitie in pat. A fost o experienta cumplita. Pe 5 dec am facut un test la pranz pt ca CM-ul nu imi venise. Testul arata 2 liniute, desi a doua era mai palida si a aparut dupa ce urina s-a uscat mai bine, si am crezut atunci ca eu voi fi una dintre fericitele care reusesc din prima. In noaptea aceea insa m-am trezit de durere, am mers la baie si am vazut ca aveam hemoragie. Am facut criza de nervi, am urlat de nebuna prin casa, m-am dat cu capul de pereti. Dimineata cand i-am spus sotului ca nu am reusit si m-a luat in brate, a inceput sa planga si m-a intrebat "de ce nu mi-a dus mosul un bb ca am fost cuminte si am facut tot ce mi-ai cerut?" am simtit cum sufletul meu moare. De atunci imi este din ce in ce mai greu. Depresia mea e tot mai mare si nu ma mai pot ascunde. Unele fete chiar imi spun ca m-am schimbat "dupa rasunatorul meu esec", ca nu mai sunt eu, ci o persoana fara suflet, iar in ochii mei de citeste numai durere. Cei de la serviciu au vazut si ei ca nu mai sunt eu si trebuie sa gasesc forta sa mint si sa spun ca ma simt rau de la raceala. In ianuarie fac a doua IA, dar nu o fac cu inima deschisa pt ca stiu ca inca un esec m-ar termina definitiv. In momentul asta simt ca DD nu vrea sa ma asculte si sa ma ajute si pe mine sa ma ridic si sa imi gasesc linistea si fericirea de care am nevoie alaturi de sotul si de bb al meu. Uneori noaptea ma mangai pe burtica si vorbesc cu ingerasul meu pe care il rog sa il convinga pe DD sa il trimita mai repede la noi ca mami e in pragul nebuniei si nu mai poate indura atatea lacrimi.
Cum zicea Oana, am propria gaura neagra din care nu pot iesi si vad pe zi ce trece cum devin neom.
catalina
"Uneori ai suferit prea mult ca sa ai dreptul sa nu spui niciodata SUNT PREA FERICIT"
copilutzu spune:
Andreiutza, ...te inteleg perfect....
Si eu am plans,...si mai plang,....incerc sa fiu optimista, dar ma lovesc de fiecare data de cate un obstacol si...vad cum se desumfla optimismul din mine.....Mi-e greu sa merg in parc unde vad mamici cu copilutzii lor dragi ( dupa care imi curg balele - scuze de expresie...), mi-e greu sa ma uit in alta parte cand trec pe langa o gravidutza,ca sa nu se vada lacrimile din ochii mei,...mi-e greu (cel mai greu) in preajma sarbatorilor de iarna,.....mi-e greu sa mai cred in minuni....
Este bine ca mai ai credinta in Dumnezeu....stii...imi spuneau cunostintele, prietenele, rudele...( cele mai bisericoase..) "Crede, roaga-te, striga la Dumnezeu..." dar...de 13 ani 
...tooot urluuu si ma rog, si nu ma aude decat sotul care zice ca mai am un pic si inebunesc...Incearca sa fii tare si sa nu iti pierzi credinta.
Inca imi este greu, inca mai plang....te intelg!!!!
Da, da micha ai dreptate !!! Cea mai dureroasa intrebare..."la voi cand vine barza?" sau "voi??? ce mai asteptati???" 
,..si le raspundeam cu gura uscata "oale de mosii" (asta in locul unei injuraturi zdravene...)Bashca jigniri de genul..."astia sunt sterpi" (vb. de duh ..din gura rudelor de prin provincie..cah...)
Te felicit din toata inima !!!Sa-ti traiasca puiutzul!!!Si sa va bucurati de el!!!
Cum ma simt??? Nu am putere sa va povestesc...Sa ma scuzati!!! Dar nu pot sa va ridic moralul...asa ar fi fost frumos....dar...
Eu zic ca ,....plangand, imi descarc sufletul de neputinta.Sincer..ma simt mai bine dupa ce plang.
Va pup!!!
V A
copilutz'-> Mama diminutivelor
