Tu cum te simti?
Raspunsuri - Pagina 2
andreeaiosif spune:
pe mine ma ajuta numai sa merg la biserica. am reusit anul acesta pentru prima oara sa ma spovedesc si impartasesc. si preotul mi-a spus sa nu mai plang, ca voi reusi si eu sa fiu mamica!
sotul meu imi spune mereu ca el crede ca vom reusi. ma iubeste si il iubesc de ani si ani, parca dintotdeauna.
mi se rupe sufletul cand vad ca altii reusesc si noi nu.
va ajuta sa mergeti la biserica?
imi spun mereu ca Dumnezeu este Mare si ne va ajuta si pe noi.
nu mai stiu ce sa spun de doctori, mi-e frica ca imi pierd cu totul increderea in ei. ma lupt cu mine sa nu fie asa.
va multumesc.
Chantal spune:
Andreea, normal ca-ti spune preotul asa, doar ce altceva sa-ti spuna? Nu toata lumea iti spune acelasi lucru, las' ca o sa ai si tu un bebe intr-o zi? Astea-s vorbe, nu-i nici o certitudine. Vorbesc si ei ca sa nu taca.
Si eu am crezut ca rugaciunile si mersul la biserica ajuta. Si m-am rugat, si m-am spovedit si m-am impartasit si am facut tot ce am putut eu in plan religios inca dinainte de a ramane gravida si pe parcursul intregii sarcini si uite care mi-a fost rasplata! De atunci ma mai rog doar pentru sufletelul fetitei mele, altfel nu m-as mai ruga deloc. Altii nu se roaga, nu au credinta si de aia sunt bine mersi. Nu stiu ce sa mai cred, poate gresesc dar eu am primit o lovitura mult prea crunta de la DD si mi-am cam pierdut credinta.
andreeaiosif spune:
eu in afara de credinta in Dumnezeu nu mai am nimic.
micha spune:
Am stat mult pr ginduri inainte de a scrie citeva cuvinte aici.-am revazut pe mine atunci......cind nu aveam copil,cind speram luna de luna timp de 6 ani,am resimtit durerea aceea pe care numai noi o cunoastem,lacrimile retinute,lacrimile varsate.............
Cum ma simteam?,ce sa spun,a fost cea mai dureroasa perioada din viata mea,incercam sa pastrez aparentele fata de persoanele din jurul meu,sa arat ca totul e in regula,ca eu pot avea copii dar mai dureaza putin,orice intrebare de genul"la voi cind vine barza?"o resimteam ca pe o lovitura,cind o prietena nastea sufeream cumplit dar faceam eforturi sa nu las sa se vada dar apoi plingeam acasa cu cele mai amare lacrimi,asa cum plingeam in fiecare an cind venea Craciunul si impodobeam bradul,cind era ziua mea,cind era Anul nou,ma dureau chiar si urarile prietenilor la asemenea ocazii,am facut o depresie urita in momentul in care am aflat ca este insarcinata cumnata mea cu mult mai mica decit mine,citeva zile nu am putut sa vorbesc cu nimeni....stiu nu era vina nimanui dar atunci asa am reactionat, ma simteam neindreptatita ma durea bucuria parintilor mei ca vor fi bunici dar nu pentru copilul meu,ma durea sufletul,voi stiti cu sigurantA CU poate sa doara de rau sufletul sa nu-mi spuneti ca nu va regasiti macar putin in ceea ce am trait eu .Si nu doream averi ,putere,bani ....doream un copil,pentru mine pentru sotul meu,pentru familia mea ,voiam sa-i vad fericiti
Acum a trecut,baietelul meu are deja 5 ani,l-am infiat cind avea 10 zile,si totul s-a schimbat,ma mai gindesc la acea perioada,citeodata imi vine sa rid citeodata imi este rusine........
Laura Ioana spune:
Micha
am recunoscut toate sentimentele de care vorbesti, toate trairile si durerea! Felicitari pentru micutz, sa creasca mare si sanatos si sa va faca la fel de fericiti ca pana acum
Poze Laura
andreeaiosif spune:
regreti ceva?
cum ai facut acest pas?
este diferit fata de cum simt mamele pentru copii nascuti de ele?
ai sa ii spui vreodata ca nu e copilul tau natural? p
arintii lui traiesc?
esti fericita acum?
dorinta aceea nebuna de a ramane insarcinata... o mai simti?
tot ce ai scris tu, TOT simt si eu.
hai raspunde-mi te rog la intrebari, stiu ca sunt multe... dar si eu ma gandesc la adoptie.
iti multumesc.
micha spune:
ultumesc Laura,cunosc povestea ta dureroasa,te-am urmarit sper ca nu te superi,dar crede-ma tu esti un erou nu o victima
Acum eu vreau BB2,simt ca pot,nu stiu de ce....simt ca nu s-a incheiat acest capitol in viata mea,dar nu mai sunt asa disperata acum pot sa gindesc totul altfel,mai calm.
Ne vedem la endometru sau la "vine barza"
micha spune:
Andreea,hotarirea nu am luat-o in disperare de cauza,nici nu m-am gindit foarte mult,parca a venit de la sine,in momentul in care am discutat cu sotul am constatat ca si el se gindise la aceasta.
Nu am simtit nici o clipa ca nu este copilul meu,eu i-am dat viata,este un copil super reusit,poate ca eu nu"l-as fi reusit asa bine"
Nu stiu ce simt mamele care nasc,presupun ca este un sentiment unic,dar nici ele nu stiu ce am simtit eu cind mi-am tinut in brate prima data copilul este ceva atit de frumos ,de puternic,m-am simtit transformata,am simtit ca am intrat in rindul lumii.acum puteam si eu sa cumpar pampers, puteam sa aleg un carucior,puteam sa intreb la farmacie de lapte si produse de bebelusi,trairi simple trairi de viata care mi-au fost refuzate pina in acel moment.
ai am dorinta de a avea copii,dar nu sunt disperata,daca nu se intimpla asta este.Eu eram catalogata"sterilitate inexplicabila".
Nu stiu inca daca ii voi spune copilului,dar nu imi fac probleme in aceasta privinta,simt ca totul va fi bine
micha spune:
A,si am uitat ce era mai important:sunt fericita!
Chantal spune:
Micha, jos palaria in fata ta! Ai facut cel mai frumos gest cu putinta fata de baietelul tau! Esti o persoana cu totul deosebita si meriti tot respectul. La fel de mult meriti sa te bucuri de sentimentul de a fi mama. Eu cred ca a fi mama nu inseamna numai sa aduci pe lume un copil. Pentru unele dintre noi este imposibil, pentru altele, e mult prea usor si nu pretuiesc darul pe care l-au primit. A fi mama inseamna sa iubesti un copil, sa-i fii alaturi in fiecare clipa a vietii lui, sa-l cresti, sa i te dedici pana la sfarsitul zilelor tale, sa incerci sa-i faci copilaria cat mai fericita si viata cat mai frumoasa. Asta inteleg eu ca este o mama in adevaratul sens al cuvantului! Iar cele care-si abandoneaza copiii nu merita nici macar dispretul nostru, chiar si animalele isi iubesc puii! Rusine lor si bravo tie! Sa fiti fericiti cu totii. Sunteti o familie adevarata!