Tu cum te simti?

in jurul meu toate colegele, verisoarele, prietenele au nascut in 2006. parca anul 2006 a fost anul copiilor, toate au ramas, au nascut, sunt fericite.
eu am facut laparo in ianuarie si incerc de mai bine de 1 an jumate degeaba. sunt atat de deprimata cum nu am cuvinte sa spun.
vad ca voi incercati pe toate caile sa va sustineti moralul, cu urari calde de sarbatoare, sunteti puternice.
oare nimeni nu simte ca si mine?
eu simt ca as plange intruna, nu ma pot opri, plang intruna pe strada, acasa, in wc la job, in biserica. plang si iar plang. ma simt stearpa si disperata si nu mai stiu ce sa fac si ce sa cred despre lumea asta. despre ce este drept si ce nu este. nu mai vreau sa ma mai intreb pentru a mia oara: eu de ce nu pot?

nu mai vreau sa disec probleme medicale vreau doar sa va intreb: si voi simtiti asa, ca nu mai aveti nici o bucurie, ca nimic nu mai are rost? sau doar eu... am innebunit si asta e...
voi cum va simtiti?

catty spune:

ANDREEA, daca cineva mi-ai fi spus acum cateva luni ca optimismul meu se va duce ca o bula de sapun, i-as fi zis ca e nebun.
Dar uite ca simt si eu ca fel ca tine. Vreau numai sa fiu lasata in pace in durerea mea, sa urlu daca vreau, sa plang, sa tip, sa fac crize de nervi. M-am saturat de clisee de genul "lasa ca vine si randul tau" sau "bb apare cand te astepti mai putin", etc.
Uite de ex in ziua de Craciun am facut o adevarata criza de nervi. Am plans mai bine de o ora si acum, pe zi ce trece, ma simt tot mai aiurea si mai deprimata. Se pare ca dupa 3 ani de incercari si asteptari, am ajuns la capatul rabdarii.
Concluzia mea este ca te inteleg perfect si sunt f multe fete care simt la fel.
Pupici si sa dea DD ca anul ce vine sa iti aline durerea si sa apara bebele mult dorit.

catalina

"Uneori ai suferit prea mult ca sa ai dreptul sa nu spui niciodata SUNT PREA FERICIT"

chislauriana spune:

draga mea, nu mai dispera...macar acum de sarbatori incearca sa fii mai puternica si mai linistita.Lui D-zeu nu-i plac oamenii care isi plang de mila ci mai degraba ii plac oamenii stapani pe viata lor.Uite, eu de pilda am trecut deja in al 4-lea an de infertilitate, si totusi ma gandesc ca intr-o buna zi tot se va intampla minunea.Oricum eu ma consider o norocoasa inainte de toate pt ca sunt sanatoasa, am un acoperis, o masa calda zilnic, o familie care e alaturi de mine, un serviciu si nu stiu ce e aia saracie, frig sau foame.Cred ca inainte de toate nu trebuie sa-l mani pe D-zeu, ca sunt multi altii care sufera o viata intreaga pt ca s-au nascut cu handicap, sau n-au nici dupa ce bea apa.Iar de-o fi sa fim sau nu mamici trebuie sa ne bazam pe faptul ca D-zeu ne pune la incercare zi de zi si abia apoi hotareste daca meritam sau nu acest miracol.Ai incredere.LA MULTI ANI!(DACA VREI SCRIE-MI SI TU).

adelamaria spune:

Andreea, sunt convinsa ca nu esti singura care simte asa...sau, ma rog, nu suntem singurele...din pacate!
Ce ai descris tu este exact ceea ce am simtit si eu. Neputinta si esecul luna de luna m-au aruncat intr-o depresie crunta. Continui sa ma comport oarecum normal, merg la munca, stau cu sotul, vorbesc cu parintii, ies cu prietenii...insa adevarul este ca sunt moarta pe dinauntru. Sunt ca un ambalaj frumos pentru un cub de gheata...Uneori cubul asta se mai topeste si mai scapa si ceva lacrimi...Ma simt sfarsita si nu mai am putere sa fac planuri...Eu, care imi doream atat de multe, acum nu-mi mai doresc nimic. Vreau doar sa fiu lasata in pace, sa treaca zilele si sa ajung la finalul vietii...vreau sa se termine cu intrebarile, cu durerea, cu iluziile neimplinite, cu suferinta.
De asta nici nu am puterea sa scriu pe aici foarte des. Ma bucur pentru fiecare fata care reuseste, dar frazele de genul "o sa vina si la tine", "poate luna viitoare", "sunt convinsa ca luna asta...", "lasa, fii optimista"...pentru mine nu mai au niciun sens. Si asta pentru ca nu mai vreau sa sper. Doare prea tare cand speranta se naruie. Si ce e viata fara speranta?...Asa ca...eu astept sa treaca zilele, sa se indure cineva si de mine, sa ma faca sa nu mai fiu, ca de simtit, oricum nu mai simt...
Stiu ca toata lumea vrea sa ma incurajeze...dar eu nu mai pot...Nu mai gasesc nicio bucurie in nimic. M-am resemnat. Asta imi e viata. O viata pe care nu o iubesc, dar pe care n-o pot intrerupe eu...
Imi cer scuze pentru mesajul asta pesimist in perioada Sarbatorilor, dar asa cum optimismul se cere exprimat si durerea iese uneori la suprafata...
Nu esti singura, Andreea, iar solutia pentru ceea ce simti o poti gasi doar tu, in tine. De tine depinde cum alegi sa infrunti viata. Unele femei aleg sa lupte pana la final, sa consulte medici, sa foloseasca toate produsele existente, sa treaca prin proceduri complicate, sa adopte...Unele aleg optimismul, traiesc cu ideea ca o noua luna = o noua sansa...Unele castiga, altele pierd...Unele se ingroapa in munca si cariera, altele in ajutorul dat semenilor...E vorba de o alegere personala.
Eu nu mai am putere sa fac nimic...decat sa exist...si sa astept sa se termine...
Stiu ca nu e calea cea buna, dar eu nu mai am resurse, sunt prea slaba.
Doar tu poti stii cat de puternica esti, cata dorinta de lupta si reusita exista in tine! Eu ma rog sa le gasesti si sa poti s-o iei mereu de la capat pana cand vei reusi!

Chantal spune:

Of fetelor, ce sa mai zic eu atunci, care am reusit sa raman si am nascut la 7 luni jumate si medicii nu au avut grija de fetita mea si in 2 zile a murit, eu ce sa mai zic. Voi plangeti ca nu puteti face copii, eu am facut si mi-a murit. Nicicum nu-i bine! Nici eu nu am ramas din prima si m-am enervat si am plans dar durerea pe care am simtit-o si o mai simt inca de cand mi-a murit fetita e incomparabil mai mare decat cea pe care am simtit-o cand nu am ramas . Fiecaruia i se pare durerea lui din acel moment cea mai mare dar cand te loveste ceva mult mai greu iti dai seama ca durerea dinainte a fost nimic in comparatie cu cea din prezent. Nu stiu daca am reusit sa ma fac inteleasa.
N-am vrut sa va supar, sper doar sa va ajut, sa stiti ca in legatura cu un copil exista dureri mult mai mari decat aceea de a nu-l putea face. Sa-ti moara sub ochii tai si sa nu poti face nimic ca sa-l ajuti pentru ca nu stii si doctorii nu vor, aia e durere crunta! Ai vrea sa mori tu atunci in locul lui, ai face orice, doar sa-l salvezi si totul e in zadar!
Inca odata imi cer scuze daca v-am suparat.
Va si va doresc numai bine.

andreeaiosif spune:

va multumesc tuturor pentru raspuns.
imi pare atat de rau de copilasul tau!
stiu ca sunt dureri si mai mari, sa iti fie copilul bolnav sau sa iti moara. te cred!
doar ca ce simt eu acum - simt ca nu mai am nici o putere si nici o bucurie si as vrea sa mor.
m-am rugat la Dumnezeu sa ia ani din viata mea si sa ne bucure cu un copil in schimb.

andreea

Laura Ioana spune:

Of, fetelor, cata suferinta si amaraciune e aici!
Cand am avut sarcini oprite in evolutie si extrauterina ma gandeam ca daca mai trec inca o data prin asa ceva nu voi rezista, voi inebuni, voi muri! Si mi-a aratat Dumnezeu ca imi poate da si mai mult si mai greu de dus! Si chiar si acum ma mir ca nu sunt nebuna, desi inca ma doare de nu pot respira uneori! Dar am inceput sa gandesc la modul ca se poate oricand si mai rau! Dupa tragedia mea din primavara am avut alta sarcina oprita in evolutie (a 3-a), dar nu m-a mai impresionat asa cum au facut-o cele dinainte!
Si vreau sa sper la un viitor alaturi de un copilas, doar asta ma face sa merg mai departe!
Asta va doresc si voua: nu va lasati si fiti mame cu orice pret!


Poze Laura

Cristina_C spune:

quote:

---

Originally posted by andreeaiosif

m-am rugat la Dumnezeu sa ia ani din viata mea si sa ne bucure cu un copil in schimb.

andreea

---

Ba sa te rogi sa traiesti cat mai mult ca sa-ti poti creste copilul, apoi sa-ti vezi nepotii si stranepotii.

Iti urez sa ramai insarcinata cat mai curand! Nu-ti pierde speranta si gandeste-te ca s-ar putea sa apara bb cand nici nu te astepti!




Cristina,
mama lui
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Cristina_C" target="_blank"> Bobita, zis si Robert, 14 decembrie 2002
Cresc...

Chantal spune:

Andreea, si eu mi-am pierdut speranta de a mai face un copil insa de curand cred ca am gasit o solutie. Imi doresc sa infiez un copilas, nici gand sa raman singura! Nu vreau sa te supar, asta e decizia fiecaruia dar cred ca tu ai un suflet mare si ai foarte multa dragoste de oferit unui copil. Daca Cel de Sus nu vrea (inca) sa te ajute sa ai copilasul tau, poate daca te-ai gandi la adoptie, poate te-ar ajuta.
Te rog sa ma ierti daca te-am suparat cu ce ti-am spus, sper insa sa reusesc sa te ajut sa-ti mai alini durerea din suflet.
Eu am vizitat cativa bebelusi abandonati. Doamne, saracii de ei! Am luat o fetita in brate. S-a uitat asa mirata la mine si mi-a zis cineva ca de aia se uita asa pentru ca e prima data cand cineva o tine in brate si o alinta. Mi s-a rupt sufletul cand am auzit. Ce vina au bietii copilasi?! Ei nu-si doresc decat sa fie ingrijiti si iubiti. Trebuie sa existe si pentru ei o raza de speranta pentru o viata normala, sa creasca si ei intr-o familie adevarata, cu mama si tata, care sa-i iubeasca. Atat e tot ce au nevoie.
Din pacate, deocamdata sotul meu nu vrea sa auda de adoptie. Sper ca odata cu trecerea timpului, daca nu vom reusi sa avem un copil al nostru, sa fie de acord sa adoptam macar un copilas. Daca ar fi dupa mine, eu i-as lua pe toti acasa!

Mada28 spune:

Crede-ma te inteleg perfect. Am avut multe bucurii acum la sfarsit de an. De la sot, parinti , familie. Sunt fericita in exterior. In interior sufar. Sufar pe muteste si nu las sa se intrevada acest lucru. Toti spera ca bebele va veni curand iar sotul meu afirma cu siguranta ca la anul. Sa-i auda Dumnezeu. Dar am momente de speranta si deznadejde mai ales cand privesc copii. Acum de Craciun imaginile cu copii dor si mai tare.Aseara a fost un eveniment in familie au fost si cei doi nepotei ai mei. Minunati. Si mamele erau mandre si povesteau cu bucurie ispravile lor. Alti invitati , viitori bunici erau mandri ca nepotelul lor vine intr-o luna. Si eu trista prin interior imi venea sa strig. Si am strigat in launtrul meu dar nu a auzit nimeni . Nu se cadea. Si din nou intrebari de genul 'Dar voi cand". Anul trecut raspundeam "La anul" anul asta raspund cu un zambet (amar) "Cand o da Dumnezeu". Mai sper pentru sotul meu si de ce nu pentru mine, mai sper ca Dumnezeu va dori sa existe pe lume o particica din noi si dupa ce noi nu vom mai fi. Chiar meritam asta.
Cam asta simt eu si cred ca m-am descarcat putin scriindu-va.

Chantal spune:

Mada28, foarte bine ca te-ai descarcat aici. Aici esti inteleasa. Rusine celor care pun intrebari stupide de genul "Da' voi pe cand...?". Nu fac decat sa rasuceasca cutitul in rana. Uf, ce ma enerveaza oamenii astia!
Eu m-am casatorit la 25 de ani si cu vreo 2 ani inainte deja au inceput intrebarile "destepte" : "Dar tu cand te mariti?", "Nu te mai mariti odata?". Pana m-am enervat si le-am spus ca eu nu o sa ma marit niciodata, numai asa, sa le inchid gura rautaciosilor. Cine are bun simt nu pune asemenea intrebari care-i necajesc pe cei din jurul lor.