Bebelusi de iulie-august 2005 (88)
Raspunsuri - Pagina 13
MONAI spune:
Dragele mele, am avut parte in dupa-masa asta de niste racnete de sunt sigura ca mi-s afectate timpanele
. Asa ceva n-am mai patit. E clar ca o dor gingiile, la noi primul dinte e iesit binisor, acum ma astept la urmatorul. Contrar asteptarilor, a papat normal azi, scaunul l-a avut putin moale, dar nu diareic. Nu mi-am inchipuit ca e asa groaznic cand ies dintii. Biata fata e turbata efectiv, am incercat cu Calgel, dar dupa 5 minute era la fel. Nu ma lasa sa ma apropii de gura ei cu nimic de ros, desi mi-am oferit degetele, obrazul, umarul
. A adormit in cele din urma, rupta de oboseala si transpirata toata, i-am dat o caciulita pe cap pana se mai zvanta putin. Maraiala de pana acum a fost parfum pe langa urletele de azi.
Colac peste pupaza, m-a sunat doctora pentru antirujeolic, l-am refuzat si i-am zis ca mai vreau sa astept ca sunt in plina criza a dintilor
. A fost tare intelegatoare si n-a insistat. Ne-am inteles ca mai vorbim luna urmatoare. Ma paste gandul sa il fac mai tarziu, as vrea sa plecam in concediu linistiti, pentru ca trivaccinul l-am face taman in septembrie, noi fiind decalati cu o luna si cu cel de la 1 an. Ma mai gandesc si socotesc, la noi toata lumea-si vaccineaza copilul, desi nu e epidemie
.
Anis, ma bucur de progresele cu somnul. Nici Sara nu mai suge noaptea deloc deja de multisor, nici nu stiu daca e urmarea eforturilor mele sau pur si simplu i-a venit timpul
.
Sa auzim numai de bine.
Mona si
Sara (16/07/2005)
Scumpii de noi
ankak spune:
Acusor, multumim, stiu ca nici tie nu ti-e ushor!
proaspatul vaccinel!
Stau ca proasta si ma intreb ce mai facea in plus copchilu' meu daca ii mai faceam si antirujeolicu'???? Deci se pare ca instinctul meu de mama nu s-a ros comple! Au mai ramas ceva colturi care se revolta uneori!
Anca
de
Matei(26 august 2005)
blackpanterro spune:
Anca, am vazut pozele, de ce spui ca nu are Matei falcute?....are niste falci grasute!!!!E un scump!!!!
Adriana si bebe Aidan Alexander(27.06.2005)
Aidan Alexander
"Life isn't like a bowl of cherries...it's more like a jar of hot pepers.What you do today might burn your ass tomorrow."
MONAI spune:
Adriana, asa da harnicie, eu nu mai reusesc sa fac nimic, fie-mea e cum zice Emaaimee, parca siameza mea
. Cum ma pierde din ochi incepe
. Si la baie ma duc pe furis si parca in ultimul moment
. Noroc cu sotul care are o energie de ma lasa masca
.
Sa auzim numai de bine.
Mona si
Sara (16/07/2005)
Scumpii de noi
ankak spune:
Yasmari multumim de oferta! Da' cred ca iti asumi responsabilitatea a celor declarate si cred ca ai vreo 5 tricouri de schimbat...sau mai bine dupa "descarcarea" mea fa si tu concurs de "tricouri ude". Vei iesi sigur cistigatoare!
Vezi ca mutatul asta din scaunel pe masuta comporta niste riscuri! Cumatra mea asa i-a facut finutului si acum la 2 ani jumate maninca numai sus pe masa intre "blide"
Oana, multumim ieseanca mea draga! Cind vii acasa?
Anca
de
Matei(26 august 2005)
ankak spune:
Anis, e ushor sa faci planuri...cel mai greu e sa le respecti! Te sustinem sa reusesti sa-i faci program de somn micutei bebeline!
Dede, am fost pe 4 martie la o nunta la Medias, a cununat cumatrii nostri, am trecut prin Tg. Mures, am mincat la Lee, parca asa se numeste, ca nu mai am memorie asa de lunga, si m-am gindit la voi!
Problema exista, uneori si eu o mai accentuez cu starile mele de exagerare! Sotul meu zice ca se bazeaza pe instinct si ca bebe e bine numai eu ca o paranoia ma incapatinez sa cred ca nu!
Uite ca am scos din alimentatie portocala sa vad reactii pozitive dupa si mai povestesc!
Si cu vaccinul...nu poti sau mai bine zis dupa cit timp poti sa verifici sa vezi daca imunizarea a fost facuta? Anticorpii de tip IgG sau IgM sint cei acuti? 
Anca
de
Matei(26 august 2005)
joker spune:
Ankak, esti din Iasi???Ypiii...si eu...pe unde stai in IAsi, eu am stat in Podu Rosu...inCA O MOLDOVEANCA PE AICI, VAD CA NE STRANGEM..HIHII...
Joker...mama de ied zapacit
http://pg.photos.yahoo.com/ph/marin_a_i/album?.dir=/fdd2
Yasmari spune:
Ankutzak, om fi noi moldovence si-oi avea eu material de premiat la tricouri ude, ca-s mama laptareasa, da' nu ma sparie ca-s fumeie serioasa....asa ca-ti intind naframa-n varf de bat numa', sa am control!
Monai si Ema, tare mai patimiti dragelor!Sus rabdarea si visati si voi cum va fi peste vreun an cu printesele la promenada! trec toate chinurile astea si iesim noi toti, mamici si bebei la liman!
ankak spune:
Joker,stii...stiu asa de bine lectiile astea si inca vreo suta...da' nu le pun in practica...deh! nu m-am lovit suficient! Incerc sa-mi mai fac timp si de mess
Adriana, felicitari
harnica! Si eu stau f. bine la cap. sfaturi...hi! hi! hi! cel mai greu e cind trebuie sa le pun in practica!
Emaaimee, parca sintem surori, tiza mea!
pentru mica rasfatzata!
Anca
de
Matei(26 august 2005)
ankak spune:
Stai ca am vrut sa scriu si pt tine ceva, emaaimee, da' am tastat "trimis" din greseala
si tutun sau
mai bine!
Anca
de
Matei(26 august 2005)
