Sansa e cea pe care ne-o acordam
Raspunsuri - Pagina 12
carmensilva spune:
chiar ca ai avut rabdare!
speram sa fie totul ok!poate s-a trezit la realitate sau si-a dat seama ce pierde,ca oricare alta ar fi mai buna acum,peste X ani ,se va plictisi si de ea sau va ajunge relatia intr-un punct asemanator,poate va fi la fel de "plictisit".dar cei doi copii ce vina au?sa-l lumineze Dumnezeu!poate ca ar trebui sa invatz de la tine sa am rabdare ,dar nu prea sunt genul,pina nu spun pe moment tot ce gandesc nu ma las!
asta-s eu !te admir!bafta!
strumph2in1 spune:
ciao fetelor!
revin...as fi vrut sa va mai spun ceva frumos...dar nu pot. am cam luat-o de la capat. sigur acum nu mai sunt asa de "socata:" de reactii, de vorbele lui.
stau si "mestec" situatia...sunt un pic cam obosita, ritmul de viata mi-a crescut la 200% in ultima vreme, adicatelea le fac pe toate: gatit, spalat, curat, copii, servici..io si alte sute de mii de femei stiu..
dar m-as fi asteptat la niscaiva suport acolo. moral barem. nimic. si-a gasit motiv de suparare si iata-ne back to square one.
de renuntat nu renunt la nimic, dar am un gust amar, tare amar...
e si asta un test al vietii, o sa vad cum va iesi pana la urma
tuturor!
zepellina spune:
Noi am continuat la nesfarsit asa, cu marea mea rabdare care e pusa si acum la incercare (cand suntem in pauza), si e mai bine acum.
Acum, mereu apar nentelegeri si perfect nu se poate asa repede, trebuie sa stiti amandoi, si sa treceti peste.
bafta
zepellina
ralucoantza spune:
salut, strumph! cum iti mai e? cum mai merge treaba?
RaluD spune:
Strumph, mie nu mi se pare deloc ca ai fost "rea", ca sa-i dai motiv sa-si exercite "dreptul la fericire". Asta din ce am citit, desigur, nu cunosc in detaliu situatia voastra.
Pai domnul sta acasa 5 minute pe zi si se simte nefericit si nedreptatit? E caraghioasa chestia asta.
Prea ii cauti in coarne! Poarta-te frumos, dar rece, fara sa mai cauti impacarea.
Si spune-i sa nu-si mai pazeasca telefonul, ca urgent ti-l "pazesti" si tu pe al tau.
Daca nu-l mai intereseaza aspectul asta, imi pare tare rau, dar chiar e posibil sa nu te mai iubeasca.
E extraordinar de dureros, stiu, dar pur si simplu nu-l poti tine langa tine daca nu te mai iubeste. Ce poti face ? Flacara stinsa nu prea se mai aprinde la loc, nu trebuie sa te cramponezi de el. Spui ca nu vrei sa-l pierzi. Dar daca e adevarat ca nu te mai iubeste, l-ai pierdut deja. 
Esti intr-o situatie foarte grea, intr-un cerc vicios. Ma rog sa te ajute Dumnezeu s-o depasesti. O sa-ti faci noi prieteni, pana la urma vei avea vreme. Copiii vor creste si o sa-i ai alaturi.
A propos de copii, asigura-te ca iti vor fi incredintati tie in cazul unui eventual divort.
Raluca, Emi cea scumpica si bebelusa Ina
ina78 spune:
Draga mea,
M-am tot gindit sa-ti scriu, sa nu-ti scriu, te ajut, te dezamagesc mai rau... si uite asa nu m-am putut abtine si am postat. Daca fetele sau tu considerati ca nu era cazul sa-mi spun punctul de vedere imi asum riscurile si-mi fac mea-culpa.
Nu am trecut prin ceea ce treci tu acum si nici nu cred ca as putea avea forta ta. Pot sa spun chiar ca sint mai de graba in postura sotului tau, iubit, care se simte putin "intoxicat", care are nevoie de libertate, care ar avea nevoie de liniste, de spatiu (asa am inteles din postarile tale), si mai ales care are impresia ca i se cuvine dragostea ta, eforturile tale.
Cel putin eu asa sint acum. Am facut si marea greseala de a lasa o a treia persoana intre noi, lucru pe care sper sa nu-l faca si el. Si crede-ma ca in momentele in care ma simt vinovata... consider ca tot din vina lui am facut-o, dar chiar simteam nevoia sa vorbesc cu altcineva, sa nu-mi mai tina el teoriile "fantastice " despre revenirea cuplului, sa nu ma mai axfisiere cu grija lui, cu flori, cu amabilitati.
La noi ruptura initiala s-a produs din alte motive, cred, sau imi place sa cred, decit la voi... pur si simplu mi-am dat seama ca nu-l mai iubesc, poate nu l-am iubit niciodata la fel de mult cum a facut-o el, iar grija lui, atentia, gelozia aparuta in timp... m-au indepartat.
I-am cerut spatiu si liniste, mi-a dat telefoane in continuu si .. o umbra in casa (tot timpul dupa mine, in picioarele mele, incercind sa faca ce stia mai bine ... asa cum stia el, sa iubeasca).
Vreau daca ai puterea de a citi printre rinduri sa nu crezi ca te asociez cumva cu el, ci doar sa inveti daca ai ce, din greselile noastre. Noi acum nu mai putem salva nimic, ne apropiem de divort... planificam sau incercam sa ne obijnuim cu ideea lui... dar poate daca eu, el am fi avut alte atitudini, alta abordare... poate ar fi fost altfel.
Acum ce sa-ti spun, depinde mult si de caracterul nostru, de puterea noastra interioara, tu vad ca esti un om puternic, sigura pe tine, stii ce vrei... dar incearca sa te iubesti mai mult pe tine, sa ai mai multa grija de tine.
Poate daca atunci cind eram doar putin dezorientata ar fi procedat altfel, ar fi avut initiative pentru cuplu, pentru el ???
Incearca sa nu mai vezi doar dezamagirea, tristetea de linga tine, zimbeste si fii fericita pentru ceea ce ai. Bucura-te de lucrurile marunte, iubeste-te mai mult pe tine, incearca sa-ti infrumusetezi viata pri copii, familie, prieteni... radiind bucurie in jurul tau si caldura poate va fi mai atras ... nu doar discutiile si privirile ... peste umar, critici si atentii.
Iarta-ma daca am gresit, daca sfaturile su parerile mele sint ... inabordabile, daca punctul meu de vedere iti face mai mult rau.
Sper doar sa ai puterea de a invinge greutatile, indiferent de calea ce o vei urma, sa-ti gasesti linistea.
Ai in mine o prietena, daca ai nevoie de o vorba buna, sau mai rea...
"O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara." - proverb suedez
strumph2in1 spune:
Buna seara...
n-am mai aparut pe aici de o vreme, din lipsa de timp si uneori datorita absentei unor vesti bune.
Desi parea sa fie mai bine, nu e mai bine. Au trecut patru luni de cand am postat prima oara. Sunt tot mai singura - si am constatat ca singura sunt de cativa ani, de unde si certurile dintre noi din trecut si neintelegerile...sigur ca pe fundalul fenomenelor prezentate aici deja.
Partea proasta este ca el chiar face ce a spus ca va face: ca va lipsi de acasa tot mai mult, ca isi va dedica timpul sau exclusiv profesiei (asta nu e rau si nu ma deranjeaza), dar iata ca este peste o luna de cand weekend de weekend aproape exclusiv fiecare seara este petrecuta in afara familiei.
Spusese el ca daca n-ar fi copii nu s-ar intoarce acasa, da, dar daca e asa de ce nu petrece din timpul sau liber cu ei?...ehehei...
Cu mine iar vorbeste aiurea, nu asa de urat ca prima oara dar ma simt tratata ca un om de nimic care nu e in stare de nimic si doamne iarta-ma ca fac aproape tot ce poate face o femeie pentru a-si sustine caminul: servici, copii, mancare, spal ...
Imi doresc sa vb cu el, ii simt lipsa ca partener de discutii, ca si in rest. Vorbim despre una alta (copii, bani, timp) mai ales la initiativa mea (care vadit il deranjeaza de cateva saptamani). Discutiile despre noi nu pot avea loc caci il enerveaza.
Stabilisem ca in ciuda a ceea ce se va intampla cu noi ( el cel care flutura ideea de divort acum cateva luni), sa facem ce e mai bine pentru copii, sa ramanem civilizati, sa fim prieteni. Incep sa vad ca deocamdata nu e posibil. Si nici nu cred ca va fi vreodata.
Am un program infernal zi de zi si am nevoie de ajutor de undeva..si ma gandesc sa i-l cer lui insa mi-e teama ca se va razbuna si mai tare (in infantilismul asta care il caracterizeaza se pare) retragandu-si si putinul sprijin acordat ( de genul ramane acasa cu copii cand eu fac deplasarile de servici).
Cu deplasarile a iesit o alta belea. Cei de la munca si ma refer aici la sefi, vor sa ies pe teren cat mai des, iar eu acasa primesc suturi pentru ca efectuez deplasari, ceea ce e suparator si aberant avand in vedere ca deplasarile astea imi maresc salariul proportional efortului depus cu ocazia lor, iar noi avem nevoie de bani.
Cat despre "pat"...o sa prinda rugina si molii in carduri si panze de paianjen...Iar doarme ostentativ cu spatele la mine, vezi doamne sa nu sar la el carecumva..Eu ma simt eu astazi mult mai departe de el decat ultima oara cand am mai postat aici...Dar inca il iubesc si o particica mica din suflet spera ceva...macar revenirea la bun simt, revenire care l-ar face sa vada situatia si din alt punct de vedere decat cel propriu.
Imi trec multe ganduri prin cap si nu toate sunt din cele mai bune. Am mai avut "picaje" dar mi-am revenit, in orice caz nu mai am crize de fata cu el, iar copii sunt feriti de cele ce se intampla intre noi.
Petrecem atat de putin timp impreuna si el isi ia libertatea de a "zbura" de acasa cand are chef pe cand eu sunt efectiv legata de treburi si asta ma enerveaza si ma frustreaza. Mai nou ma taxeaza chiar daca mai trec si pe la bunicii copiilor care sunt singurele cunostinte apropiate din tot orasul.
Sunt singura, e greu si mai sper foarte putin, ce-i drept,intr-o zi mai buna.
Incet incet imaginea aia idilica despre el se duce, el este cu totul altul. Dar inca il iubesc si nu stiu ce va fi. Doar ca divortul nu mai sperie ca idee atat de tare. Ma incearca regrete adanci ca n-am stiut sa-mi pastrez dragostea...si ca am stricat niste vieti in inconstienta mea...si astazi se pare ca nu pot sa fac mare lucru pentru a readuce lucrurile la normal.
Somn usor si Dumnezeu sa ne aiba in paza pe toti!
Dandush spune:
strumph2in1, ti-am urmarit postarile inca de la primul mesaj, si chiar ma intrebam cum mai esti. Vad ca DD iti da putere sa rezisti, dar probabil te intrebi si tu: "pana cand??". Iti doresc multa tarie si inainte de toate gandeste-te la tine insati si la copii
. Fruntea sus si iti trimit o azi, de ziua mamii in Japonia.
D.K.
strumph2in1 spune:
Sunt clar intr-o pasa proasta mai ales de cand ne-am certat din cauza deplasarilor de servici. El pretinde ca nu-l anunt din timp si ca nu vb clar, eu am senzatia clara ca nu asculta nimic din ce-i spun si se trezeste ulterior ca nu i-am spus ceva!!
Asta plus faptul ca imi arata ca ce fac nu are valoare cand stiu foarte bine ca nu-i asa si muncesc mult pentru reintegrarea in munca si muncesc si acasa.
Imi doresc o prietena, pe cineva cu care sa ies si sa vb sa ma rup de rutina care ma omoara incetul cu incetul...
As vrea sa fiu mai tare, mult mai tare macar pentru copii ca simt uneori ca ma lasa nervii si imi vine sa las totul si sa ma duc pe dealuri..doar ca nu rezolv nimic asa....
El se simte prost in continuare din diverse motive pe care eu pot doar sa le ghicesc pentru ca tine totul in el si daca il intreb vorbeste cu greu abia inteligibil si e clar ca nu ma mai vrea uneori, alteori e mai "normal" si ma simt om.
Cum am ajuns sa ma bazez atat de tare pe el...atata incredere am avut in el si in visele noastre si in faptul ca se poate si am inceput sa cred ca nu se poate si nu se va mai putea nimic...
Tre sa fac ceva si repede si macar sa nu ma mai simt atat de rau...vreau sa fie altfel si sa fiu mai puternica si sa pot continua fara sa mai doara atat.
...mersi dandush de incurajare crede-ma ca rezistam eu binisor daca nu erau ultimele ciocniri cu plecarile de servici cand au aparut niste mizerii noi, de genul "du-te si sa nu te mai intorci.." sau "poate iti gasesti pe cineva si ramai acolo!"...total nejustificate si care m-au ranit..nu mi-am dat seama ca a ajuns atat de josnic...
nu le merit!!! poate ca nu mai sunt iubita lui de vis, nici omul de vis si poate ca incepe sa imi vada "erorile" mele - asa cum are fiecare - dar n-am fost infidela nici in vis si asta e, m-a durut..credeam ca neintelegerile noastre se pot rezolva fara uratenii din acestea...
in plus, ieri imi mai zice una apropo de iesiri in vizte la bunici " vrei sa-mi arati ce bine te intelegi cu fosta soacra?"...la care l-am intrebat ca daca tot aduce vorba cand voi avea o viitoare soacra, si el zice "cand va fi"..am profitat de ocazie sa-i spun ca nu ma sperie divortul. prea il flutura ca o amenintare/promisiune in fata mea si eu ca proasta m-am speriat. iaka ka nu mai e cazul. daca acesta o fi el cel adevarat, egoist si infantil, si nici nu stiu daca ma mai iubeste cat de cat, atunci poate ca divortul este cel mai bun lucru.
doamne, ma simt mai usoara....sper sa ma tina senzatia asta cat mai mult.
eu voi iesi cu copii in parc, iar el e plecat in oras - cu treaba...
...........stiti ce?...fara comentarii...........
Onetzica spune:
Scumpa mea te-am urmarit de la inceput. Am trecut prin aceleasi stari ca si tine. Agonie si extaz. Sotul meu (ex sotz)a inceput sa se comporte la fel.Cuvinte urate, comportament mizerabil, lipsea de acasa nejustificat. Pana cand am inceput sa fac sapaturi. Exista cineva care il presa sa se desparta. Si devenea din zi in zi mai violent, mai amar, mai rautacios. Amenintari cu divortul. Era divortul o sperietoare pt. mine. Mi-a stirbit personalitatea. M-a facut sa cred ca eu sunt nebuna, ca vina e numai a mea. Am plecat de acasa la insistentele lui (sa vedem daca mai simtim ceva unul pt celalalt). 3 luni am stat la ai mei, fara sa-i pese de mine. il sunam zilnic, disperata. putin ii pasa. a schimbat codul de la interfon, mi-a luat cheile de la casa. afland ca vreau sa divortez, s-a intors brusc la sentimente mai bune. am facut GRESEALA sa ma intorc, sa-l iert. A fost oarecum bine inca 2 ani. Nu cum a fost. A venit ziua cand el a trebuit sa plece cu serviciul. Asta a fost picatura care a umplut paharul. Si-a gasit pe cineva si a vrut cu tot dindinsul sa divortam.Am crezut ca pica cerul pe mine si m-am intrebat: IAR???? Ma saturasem deja de jigniri, umilinte si jocuri murdare cu mama lui. Pana la urma am divortat. Nu pot spune ca mi-a fost usor. Nu am dormit nopti intregi gandindu-ma ca viitorul meu depinde de decizia pe care o voi lua.El nu regreta. Eu nici atat. Acum e inca singur si isi cauta jumatatea pe site/uri matrimoniale. Asa ca....uneori comportamentul ciudat spune multe. Nicidecum criza de personalitate.De cele mai multe ori exista "altcineva". Ok, nu generalizez. daca mie mi s/a intamplat, nu e obligatoriu sa fie asa peste tot.
Eu iti doresc sa iei cea mai buna decizie.Nu te mai lasa umilita, invinovatita.
Te pup si ...ai incredere in tine.