Mami, cine a facut noaptea asta?
Raspunsuri - Pagina 3
romana spune:
Cornelia mare dilema si problema cu Maria. EU zic ca e foarte bine dezvoltata intelectual pentru virsta ei si ca poate ar trebui sa discuti cu ea ca si un copil mai mare cu vreo 3-4 ani. Poate o inveti alfabetul si o pui sa citeasca carticele de colorat care au si citeva propozitii si asa o sa aiba alte preocupari peste zi. Poate ca asa seara la culcare se va gindi la altceva ,
In orice caz ai mare grija si nu o lasa singura cu Stefan. Mare grija sa nu-i faca ceva.
Eu am patiti cu Alin ca s-a suit in patut peste Maria, dar noroc ca am ajuns la timp la el si oricum nu era violent pe vremea aceea. Acum a inceput si el sa se bata cu Cristi ca doar daca il bate si el trebuie sa riposteze. Uneori e ca pe ringul de box si in plus se trag de par si se musca.
Deci mare atentie si nu o lasa singura cu STefan ori daca o faci , fa-o de proba si vezi cam ce face ea in timpul asta, desi eu nu m-as risca.
Iti spun toate astea datorita visului cu maimutica adusa de la spital despre care vorbeai.
Iti doresc sa depasiti cu bine problemele pe care le aveti.
http://www.geocities.com/bebe_iunie_iulie_2003
si mail pentru poze
bebe_iunie_iulie_2003@yahoo.com
******************************************
Nulla dies sine linea!
Cornelia spune:
Va multumesc.
Romana, mai nou, tot timpul vrea sa scrie si sa citesca. Stie literele si chiar poate citi cateva cuvinte, dar nu o mai incurajez in directia asta, ca am avut si asa probleme cu o alta "pasiune": puzzle-urile.
Am fost si la psiholog. Dupa cum ma asteptam, nu mi-a zis nici o noutate, doar mi-a confirmat banuielile. Am "povestit" 45 de minute (nu mi-au ajuns pt. povestea pe scurt 
).
De cand ne-am programat ne-a spus ca e prea mica si ca nu o sa lucreze direct cu ea, dar la prima intalnire ar vrea sa o vada. Doar ca Maria a fost cooperanta si in final mi-a zis ca mai bine sa venim impreuna si de acum incolo. Am avut ceva retineri sa vorbesc de fata cu ea. Chiar daca se juca era foarte atenta la ce discutam. Din cand in cand o intreba si pe ea cate ceva si de fiecare data a fost pe faza si a raspuns.
Mi-a spus ca posibil sa nu aflam exact ce a provocat angoasa asta, dar dupa cum stau lucrurile, se pare ca totul are legatura cu aparitia lui Stefan. Problemele au inceput in decembrie, anul trecut, adica atunci cand a inceput sa mi se vada burtica si cand eu am vorbit cu ea despre fratiorul ei (aflasem ca e baiat si ma linistisem un pic in ceea ce priveste evolutia sarcinii). Mi-a zis ca in momentul ala, vorbind cu ea, a inteles ca urma sa apara "cineva" care ii va lua din iubirea mea (aici Maria, care inregistra tot, a zis: de ce sa ia din iubirea aia? ) Se pare ca anxietatatea ei ia diverse forme si nu se fixeaza pe ceva anume (sigur nu m-am exprimat bine 
, dar am transpus in cuvintele mele ce mi s-a spus). Mi-a zis ca o sa mergem pe ideea asta.
Totul s-a agravat pt. ca au fost si niste suprapuneri si coincidente nefericite. La cateva zile de la inceperea cosmarurilor ne-am mutat in casa noua si am mutat-o pe ea singura in camera. Abia s-a obisnuit cu nasterea lui Stefan si am dus-o la gradinita. Aici au avut loc o groaza de schimbari si nu i s-a oferit stabilitate.
Mergem si sapt. viitoare si sper sa incep sa gasesc si raspunsuri la intrebari concrete. Mi-a dat de inteles, fara sa imi spuna direct ca e bine ca am renuntat la gradinita. Ea a insistat cu intrebari unde i s-a parut mai important. Din intrebarile ei am realizat ca pe acolo ar fi o "cheie". In rest, eu sunt cam buimaca , pt. ca habar nu aveam cum decurge o sedinta de psihoterapie.
A, la scurt timp dupa ce s-a nascut Stefan, Maria mi-a zis sa il duc inapoi la spital si vroia sa il dam oricui ne calca pragul. Intre timp a devenit f. grijulie si se asigura mereu ca nu il dam pe Stefan. Totusi, cand psih. a intrebat-o daca vrea sau nu sa il duc inapoi la spital, s-a uitat in jos, a facut o pauza lunga si a raspuns: da.
Au fost si momente comice. La un moment dat o intreaba: Cum il cheama pe fratiorul tau, ca nu mi-ai spus. Maria ii raspunde: "Ti-am zis cand eram acolo pe canapea." Si tipa tare: Stefan! si are 6 luni!
M-am intins cam mult pt. un subiect care isi propunea doar sa gaseasca raspunsuri dragute pt. un copil inspaimantat, dar daca tot ati intrebat ce am facut la psiholog...
Va pup,
Cornelia, mami de Maria (2 iulie 2003) si Stefan (4 mai 2005)
poze
Fiquelle spune:
Cornelia, ma bucur ca ati aflat unele raspunsuri la psiholog. Sa dea Domnul sa fie bine pentru voi toti. Pupicei Mariucai
, fetita desteapta , cu o imaginatie...debordanta!
loreen spune:
Cornelia ma bucur ca in final v-ati hotarat sa mergeti la psiholog...Ti-am spus ca si eu am fost cu Bianca care desi este aparent mare,tot mi-a creeat probleme de adaptare la situatie...s-a ajuns pana la a-mi spune ca am facut-o pe Delia ca nu o maiiubim pe ea...
Tineti-va de terapie si-ai sa vezi ca va fi bine...Eu am fost cu Bianca 7 luni...
Loreen cu Bianca(15.10.96)
si Delia(26.04.05)
"Nu merge inaintea mea pentru ca s-ar putea sa nu te pot urma; nu merge in urma mea pentru ca s-ar putea sa nu te pot indruma; mergi alaturi de mine si fii prietenul meu"
super mami spune:
Eu zic ca e foarte bine. O sa-i dati de cap.
O sa-ti povestesc ceva.
Cand eram mica, sa zic...aveam poate in jur de 5 anisori, mai vedeam din cand in cand serialele si filmele pe care le tot dadea comunistul.
Toate erau cam la fel. Razboiul mondial sau legionarii...
Dar unul dintre seriale m-a impresionat foarte tare. Nici nu stiu daca il vedeam regulat, dar ultimul episod mi-a facut mult rau.
In ep asta, eroina principala, o fata tanara care trecuse printr-un milion de intamplari specifice unui razboi, moare impuscata.
Toata seara am plans ca eu nu vreau sa mor, ca mi-e frica..., bunica mea nu stia cum sa ma mai linisteasca. A inventat saracuta chiar si ca americanii au o pastila pe care daca o iei o data la 10 ani ...mai traiesti 10 ani...si tot asa.
In timp m-am mai linistit, dar am o problema foarte mare cu subiectul asta. Din cauza asta nici acum nu pot sa discut pe tema asta.
Asa ca, cateva minute de privit la televizor, mi-au produs o trauma imensa pt un copil.
Eu spre ex, cand voi fi intrebata in leg cu subiectul asta, sicer nu stiu ce raspuns sa dau copilului.
Tot cu televizorul asta, cu o luna in urma erau niste prieteni la noi impreuna cu pustii lor de 5 si 2 anisori.
Era o emisiune la tele despre sporturi extreme. Noi cu vorba si povestile, copiii se jucau langa noi....nici nu ne-am dat seama ca cel mare era cu ochii tinta si urechile ciulite la niste scene cu unii super fericiti cand se aruncau de pe un pod legati cu niste cordeline.
Ne gandeam cu groaza ce scenarii o fi facut in creierasul lui. Astia mici imita tot.
Chiar si de la stiri sau din reclame pot prinde cate o idee care sa-i afecteze intr-un fel sau altul.
Unii se uita la filme de groaza si se duc la nani se parca ar fi vazut Tom si Jerry, iar altii vad o reclama la detergent cu o tanti care vede speriata microbii fugind prin chiuveta si nu mai intra in baie 2 ani.E posibil sa fi vazut ceva sau sa fi auzit ceva, nu e nevoie de prea multe. Sau poate s-au adunat prea multe si au coplesit-o.
Poate daca mergea la gradi inainte de nasterea celui mic era mai bine.
Dar asa....a venit bb, el sta acasa unde statea si ea, iar acum ea trebuie sa plece...
Dar e greu sa-ti dai seama, e prea mititica. Ma gandesc acum la ceva. Ar ajuta-o oare un animalut? Poate un catelus...al ei.
E inca o noutate, dar e una pozitiva. E pt ea.
Ii ocupa timpul si o inveseleste. E o preocupare placuta. Rau n-are cum sa-i faca.Sa ne povestesti in continuare.
Sper sa va ajute psihologul. Eu cred ca asa o sa fie.
Oricum au mai multa experienta decat noi.
Si aveti grija si de junior, mai bine un timp macar sa nu-i lasati singurei. Doamne fereste, e mica si nu-si da seama.
Aveam o prietena care atunci cand baietelul avea cam 2 ani si jum, a nascut si fetita. Ei credeau ca-i dragoste mare, ca pustiul e super incantat si l-au prins lovind-o cand erau singuri in camera. Ii dadea cu o bricheta in cap.Sa auzim numai de bine.
Alexandra si Isabelita Isabel
Cornelia spune:
Multumesc moderatorilor care au mutat subiectul.
Nu suntem bine. Am scos din camera ei absolut tot. Au ramas doar peretii si mobila. E ca o camera de spital. In final am luat-o la noi in camera, dar si aici s-a speriat de lumina de data asta (cred ca de aplica, de fapt) si a adormit intr-un tarziu, la mine in brate.
Pe zi s-a speriat de un bec/spot (cred ca si l-a imaginat ca ochi), de usa, despre care a zis ca are ochi (are doua "ochiuri" de geam"), de papagal, de diverse zgomote si inca de cateva ori, dar nu mi-a spus de ce.
As avea nevoie de cateva sfaturi, ca nu cred ca rezist pana la urmatoarea intalnire cu psihologul:
- e bine sa o iau sa doarma cu noi si sa il las pe Stefan in camera ei?/sau sa dorm eu cu ei in camera lor/sau sa il mut pe Stefan de la ea din camera (cred ca nu, cu toate ca abia in seara asta am realizat ca lucrurile s-au agravat de cand l-am adus si pe el in camera; tot in seara asta am realizat cat de periculos e sa ii las pe amandoi singuri in camera - azi a vrut sa il sufoce cu paturica)
- este bine sa indepartez obiectele de care ii e teama? (asta fac, dar cred c anu o s amai fac fata in curand, pt. ca dupa ce indepartez un obiect isi fixeaza privirea pe altul si o luam d ela capat )
- stiu ca nu e bine, dar cat de mult poate sa agraveze starea ei, faptul c ain decembrie o sa reiau serviciul?
Inca un lucru, care m-a inspaimantat si intristat profund: cred ca are momente cand ii e frica si de mine. Am vorbit cu sotul meu si mi-a spus ca i s-a parut ca a avut si fata de el o reactie d egenul asta. E vorba de incredere? E ceva mult mai grav?
Maine o iau la plimbare. Vreau sa stam prin oras toata ziua. Cand nu suntem in casa e mai bine.
In momentul asta sunt si eu foarte speriata. Cum poate un copil de 2 ani sa traiasca asa ceva? Am facut o greseala foarte mare, undeva? I s-a intamplat ceva grav de care eu nu am nici o idee? Cum am lasat-o sa ajunga aici?
Multumesc
Cornelia
Cornelia spune:
Super mami, pt. ca am stat mult in fata calculatorului pana sa scriu, nu am vazut mesajul tau.
De cand am observat ca se agraveaza lucrurile, nu am mai lasat-o deloc la televizor. Intr-adevar, e un copil f. sensibil. Vroia sa se uite la desene, dar mereu imi zicea sa cautam unele frumoase. Se uita la Tom si Jery si din cand in cand la unele cu animalute de pe Minimax, in rest, spunea ca sunt urate (nici eu nu as fi lasat-o, de altfel sa se uite la toate monstrualitatile de pe canalele de desene animate ). Am vorbit despre asta si cu psihologul. E adevarat ca la noi mai mergea televizorul aiurea si nimeni nu se uita la el (de obicei pe Realitatea sau Discovery). Abia de curand am realizat ca ii poate face mult rau.
Animalute avem. Adica noi avem un papagal, iar buni (care sta alaturi) are caine si pisica. Intr-o zi mi-a zis ca s-a speriat si de catel (pe care de altfel, il iubeste mult), da rnu de el efectiv, ci de o figurina de pe frigider despre care ea crede ce e catelul bunicii).
Nu a avut niciodata un "plus" preferat. Adica le-a tot rotit, dar absolut in fiecare seara a dormit cu cate unul. Azi nu a mai vrut nimic.
Cornelia
super mami spune:
Eu....asa ca mamica...o parere numai, care nu e neaparat cea mai buna...zic asa:
- acum ca tot te intrebai tu daca e bine sau nu sa scoti toate lucrurile...s-ar putea sa nu fie solutia ideala. Asa gaseste altele si nu mai terminati. Macar daca ramane cu gandul la unul...sau trei poti controla mai bine situatia.
-eu una as lua-o cu noi in camera.... in pat. Si l-as lasa pe bb in camera lor. El are un dormitor al lui ? Daca nu...ramane el in camera lor.
-daca ai putea sa amani serviciul ar fi fantastic. E clar ca are nevoie de tine in primul rand. Si atata timp cat nici nu sti ce se intampla de fapt....nu poti sa o ajuti. Ma gandesc ca e posibil sa agraveze situatia.
Si daca are probleme si ziua...mai bine mai stai cu ea. Amana serviciul. Un alt job mai gasesti, ea e importanta.Trebuie sa te linistesti. Daca esti stresata si speriata chiar si fara sa vrei te comporti ca atare.
Bunicii ce zic, ei poate privesc lucrurile mai....detasat (sa zic asa ca nu-mi vine alt cuvant in minte....intelegi ce veau sa zic).
Daca e la bunici, in casa lor,doar cu ei...cum e ?Eu una nu cred ca e vorba de gelozie, daca plangea ca vrea in brate sau ca vrea si ea biberon sau ca vrea in carucior....asa se manifesta gelozia.
Dar frica de voi, de becuri....in timpul zilei...
Asta doar daca nu e super artista si speculeaza ingrijorarea voastra. Dar ti-ai fi dat seama.
La varsta asta au alte preocupari, sunt usor de dus de nas, chiar le fac placere explicatiile usoare....obtin ce vor si gata crizele.
La doi ani, ii zici ca vine mos Craciun si se gandeste la jucarii, nu are nevoie de informatii de genul de unde vine, de cand vine, unde s-a nascut mosul.
La doi ani nu prea au frica. Poate gresesc. Isabel face in dec 2 anisori, dar am copii mai marisori in jur .
Tocmai asta e problema cu ei, intra in tot felul de situatii periculoase pt ca nu cunosc frica. Inocenta varstei.
Isabel intra la ea in camera pe intuneric si se ascunde dupa un dulapior si sta acolo pana vin sa facem bau.
Le e frica sa ramana singuri, de persoane straine, de zgomote noi si puternice....dar de mami, de tati sau de jucarii nu. In mod normal.Ai putea spre ex, maine cand iesiti, cand o vezi relaxata si vesela sa faci o proba. Sa intri spre ex intr-un magazin unde se vand sau sunt expuse obiecte de care ei ii e frica acasa.
Daca nu are nici o reactie poate chiar sa admirati si sa comentati obiectul ala.
Crezi ca ar merge spre ex ca atunci cand iti zice ca ii e frica de ...o papusa sa schimbi brusc vorba si sa nu dai nici cea mai mica importanta. Ca atunci cand se tavalesc copiii pe jos si dau din picioare, se pare ca cea mai potrivita reactie e ignoratul.
Nu poti sa nu zici nimic, dar in loc sa discutati despre asta...sa zici dintr-o data " vai nu te-ai spalat pe manute....hai fuga sa ne spalam "...sau ceva orice care sa-i ia gandul de acolo si sa ii dea altceva de facut in alt loc.
Eu mai fac asta cu Isabel cand imi cere lucruri imposibile...sa-i dau detergentul spre ex. Ii zic o minciunica pe un ton super matait si entuziast si o apuca si pe ea bucuria.Am dat si eu idei si variante. Tu sti cum e mai bine.
Daca vrei sa nu mai vin cu propuneri, zi-mi ca nu ma supar. Sa nu te ametesc.
Si in nici un caz nu e vina ta. Poate nu e vina nimanui. N-ai gresit cu nimic, nici tu nici tati.
O sa aflati pana la urma care e problema si ce a generat reactiile astea.
Linisteste-te si ia-o cu calm. Mult calm si multa rabdare.Mai zic ceva si gata. Eu as tinde sa cred ca s-a intamplat ceva. Nu grav, ceva. Ceva ce i s-a intamplat ei sau a vazut intamplandu-se cuiva a impresionat-o.
Copiii au o imaginatie bogata, doar ca ea e prea mica ca sa-si imagineze atat de multe. Si nici nu au asa de multa rabdare ca sa insiste atat de mult timp, doar ca sa impresioneze.Mi-e tare mila de voi, imi dau seama ca ti se rupe sufletul si ca iti faci un milion de griji.
Dar o sa se rezolve. Cu siguranta. Stiti asta, nu ?Si ai grija sa nu cazi in cealalta extrema cu bebe mic. Are nevoie de atentie. Nici pt Maria nu e bine sa-l dati pe el la o parte.
Trebuie sa va jucati impreuna, ea sa mai aduca un pampers, sau o bluzita, mai agita bibe inainte de masa, sa-l mai gadile din cand in cand....joculete vesele in trei sau patru cand e si taticul.
In ochii ei, totul trebuie sa se desfasoare in jur ca la carte.
Voi sunteti parintii, ei copiii...tati munceste, mami are grija de ei, ei sunt fratiori si se iubesc mult, iar mami ii iubeste pe amandoi.Ai putea sa-i faci si niste analize de sange. Nu ma pricep, dar poate stresul si insomniile au o legatura cu asa ceva.
Banuiesc ca nu e valabil si pt copii, dar tin minte ca am luat (cu ceva ani in urma) Magne B6...minunat. Eram relaxata, calma, putea sa tune si sa fulgere in jurul meu ca nu ma deranja.
Poate ca e obosita si de aici toate problemele.
Eu spre ex, de vreo 3 saptamani deja ,nu dorm mai mult de 3 ore/noapte. Tati doarme, Isabel sforaie....iar eu stau cu ochii pe tavan pana la 4. Iar la 7 sunt fresh.
Si n-am nici un stres,nici o grija, n-am patit nimic. Am renuntat si la cola si cafea.
Gata ca te-am inebunit.
Alexandra si Isabelita Isabel
boticelina spune:
Cornelia, cunosc un terapeut (o domnisoara) in Constanta care abordeaza diferit starile de angoasa, este specialista in psihosomatica, care se bazeaza mai putin pe componenta lingvistica si mai mult pe cea somatica - recomandata in cazul copiilor care nu pot exprima exact ceea ce simt. Ea a lucrat, cu rezultate foarte bune, la Centru de Zi Orizont - acum are un cabinet pe Bratianu.
Nu stiu foarte multe detalii despre acest tip de terapie dar mi-a povestit cazul unui baietel care seamana mult cu cazul vostru si cu care a zis ca a obtinut rezultate spectaculoase, in timp ce-i drept.
Daca vrei sa iei in considerare si aceasta optiune, da-mi un mail si o sa incerc sa obtin datele ei de contact.
ela2004 spune:
Buna Corne.. eu tot citesc ce se intampla cu Maria si ma minunez pentru ca nu-mi vine sa cred ca pot percepe copii atat de multe la varste asa fragede... Dar hai sa-ti spun ceva..: oare ceea ce ti se intampla tie acum nu se intampla oare si mamelor noastre?? Oare cum procedau la vremurile acelea cand nu se stia despre psiholog, sau despre comunicare?? Este doar o intrebare si atat..pentru ca stiu ca asta nu rezolva cu nimic problema voastra..
Totusi stii ce ti-as propune tie??? Tu ma cunosti, si stii ca nu sunt o persoana habotnica, dar ce-ar fi daca te-ai duce si la un preot sa o citeasca?? Daca este speriata de ceva anume?? Poate de Stefan, de un lucru, sau chiar de o situatie..(cum ar fi ca vede cum creste Stefan si ii e frica sa nu ii ia locul)..??? Daca tot spui ca vrei sa te duci maine la plimbare cu ei...du-te si la biserica si vorbeste cu preotul aceasta situatie si poate cine stie..va fii mai bine..Ce zici??
Eu va dulce, dulce pe toti si ma gandesc tot timpul la voi si ma rog sa se termine cat mai repede cu bine aceasta situatie.. 