Copilul disparut
Raspunsuri - Pagina 12
motanik spune:
Vikinga, cred ca ai dreptate si cred ca toti ne punem aceleasi intrebari dar ce se mai poate face acum? Eu am zis, in mijlocul tragediei, bine ca parintii astia mai au un copil ca daca era singurul....
Eu nu sunt mama dar mi-e greu sa cred ca vreodata ceva sau cineva ar putea fi mai presus de copilul meu. Am zis, o repet, mama a declarat ca l-a scapata de sub ochi numai 5 minute maxim. Cat de departe se putea aventura copilul in acest timp? Si cand se vedea singur nu striga dupa mama lui? Si mama nu striga dupa el?
Doamne ai grija de acel ingeras ce a venit la tine.
Andra
gandacelu spune:
va rog din tot sufletul sa nu mai dati vina pe parinti! copilul era deja mare, cred ca in primul rand erau cu ochii pe cel mic, de 2 ani...
mie personal mi s-a intamplat cu fetita mea de 2 ani sa o pierd 1 minut din ochi, eram in parculet, unde iesam in fiecare zi, dimineata si seara, unde niciodata nu se intampla nimic, fetita mea fiind genul de copil care nu se rupea de fustele mamei (desi neastamparata!) iar eu genul de mama disperata cu ochii numai pe copil (sa nu o loveasca vreun leagan, etc, adica nici nu ma gandeam ca ar putea pleca de langa mine, fiind extrem de atasata de mine si "salbatica" cu strainii)
asadar, in acea seara i-am strans cele 5 jucarii din nisip (am zis 1 minut, desi a fost mai putin de 1 minut), timp in care nu m-am uitat dupa ea (ea, intotdeauna pana atunci, statea in umbra mea)
cand am terminat de strans, nu am mai vazut-o, dar nu m-am impacientat, pentru ca eram sigura ca se zbenguie pe undeva pe aproape, sau ca s-a ascuns si n-o vad eu momentan
am inceput initial sa o caut din ochi (alt minut) apoi sa o caut in stanga si-n dreapta (alt minut! care ulterior mi s-a parut secol) - dar tot nu eram nelinistita, repet, niciodata nu iesise din raza mea vizuala, deci "trebuia sa fie prin zona", cum credeam...
la un moment dat un copil mai mare mi-a spus ca a vazut-o iesind din parc spre strada (parcul era chiar la strada!) si in momentul ala mi s-au taiat picioarele, mai ales ca am privit in directia aia si nu am vazut nimic
am simitit efectiv ca imi pierd mintile, era peste puterea mea de imaginatie... am rupt-o la fuga si am dat nas in nas cu o alta mamica venind cu copilul ei spre parc, in brate cu... fetita mea!
o vazuse singura si se gandise ca a fugit din parc... iesise in strada si a luat-o de acolo
vreau sa va spun ca a fost unul din cele mai cumplite momente si multumesc Domnului ca am gasit-o... nici nu-mi trecuse prin cap ca o mai putea calca si vreo masina, eu o vedeam plecata pe strazi... cum era s-o gasesc, daca eu as fi luat-o in alta directie, pe alta strada?!
totul in cateva minute: 1 minut cat am scapat-o din ochi ea se indreptase spre iesirea din parc (a vrut sa-mi arate ca e fata mare si stie drumul spre casa - cale de 2 statii de masina!- probabil fara sa-si inchipuie ca eu nu sunt langa ea... pentru ca saracii copii nu au simtul primejdiei prea dezvoltat), apoi inca 1 minut cat am cautat-o din ochi la leagane (deci in alta directie decat iesise, timp in care deja a iesit din raza mea vizuala, lunad-o pe alta strada), alt minut cand am cautat-o in jur... apoi chiar ca n-as mai fi gasit-o, mai ales daca alerga
nu stiu ce ati inteles din povestea asta
ce vreau sa va spun e ca oricui, chiar si celui mai prevazator parinte, i se poate intampla... nu stiu cum as fi reactionat la povestea acestui baietel daca nu as fi trecut eu insami prin asta... cred ca as fi zis... aaa, mie niciodata nu mi s-ar putea intampla, ca sunt extraordinar de prevazatoare! asa ca nu mai ziceti nimic si nu mai acuzati bietii parinti
atat am avut de spus!
si mai cred ca in fiecare zi se intampla o gramada de accidente (chiar si cu copii mai mari si mai responsabili - chiar si cu noi, nu?) si o gramada de pierderi si ca nici unul din acei parinti nu a vrut sa se intample, si ca poate unele s-au intamplat din neglijenta lor, dar multe nu, si sa-mi arati mie cine sta in permanenta cu ochii lipiti efectiv de copil, mai ales cand il crede in siguranta, si sa-mi spuneti mie careia (sau caruia) dintre voi nu i-a sarit inima cand copilul lui a fost extrem de aproape de un pericol inevitabil - care insa nu s-a produs... si fata de care n-ar fi putut face nimic in acel moment...
sunt lucruri care nu mai stau in puterea noastra...
va rog, putina decenta cand aruncati cu piatra
Marina spune:
vikinga doar ce s-a spus in presa pana acum...tatal copilului nu era cu ei...mama mai avea un copil de 2 ani si impreuna cu niste preteni s-au oprit sa manance....de aici pana la aburii alcolului si parinti iresponsabili e cale lunga.
Si eu stau cu okii pe copii ca pe butelie, mai ca i-as lega cu lantul sa nu se departeze de mine...cu toate astea mi s-a intamplat sa ii dau sa pape in parc lui bb mic de 2 luni si fie-mea de nici 2 ani sa se bata cu un copil de si-a spart buza in jumatate de minut cat am scos biberonul lui ala mic din gura si l-am trantit urland in carutz, si am fugit la ea.
Mi s-a mai intamplat sa iasa din parc cu mine si cu bona la 10 m de ea, iesind pe sub gardul parcului, tarandu-se in mai putin de 1 min. M-ar invidia cei de la 100 m garduri la ce saritura peste gard am facut si cu toate astea Maria a fost la 10 cm de a sari in strada.
nepotzica spune:
liviule, ma iertzi, dar vorbesti prostii: si tu esti om si fereasca D-zeu sa-tzi pierzi copilul pentru ca nimeni nu e Robocop si unui copil energic ii este suficient o juma' de minut sa dispara de langa tine. NU POTZI STA NUMAI CU OCHII PE COPIL NON STOP, e imposibil (mai cautzi o batista in sac, mai intorci capul la zgomote sau masini, daca te saluta cineva, dupa un caine care se apropie sau latra, etc) totzi suntem din carne si oase si avem secunde de scapare. Mama copilului nu mi s-a parut nici pe departe genul iresponsabil. Oricum e ceva care ne scapa si nu se mediatizeaza (cred ca l-a rapit totusi cineva, dupa care s-a speriat si l-a aruncat)
Si eu cred ca autoritatzile sunt de vina - putau foarte bine din prima noapte sa mobilizeze efectivul de la cea mai apropiata unitate militara (costa doar motorina sa care militarii si bateriile de la lanterne) si daca impanzeau padurea era absolut imposibil sa nu-l gaseasca. Indolentza, nesimtzire, Tzara nimanui. S-au apucat sa-l caute "la modul profesionist" doar dupa ce au urlat suporturile media 4 zile.
Lywh spune:
Dumnezeu sa-l odihneasca pe Vladut.
Dl. Liviu sa se roage la Dumnezeu sa nu fie pus niciodata intr-o asemenea situatie, sa nu fie nevoit sa inteleaga ca nu are dreptate.
Lilianna
oana_noemi spune:
Condoleante familiei indurerate si Dumnezeu sa il aiba in paza pe Vladutz!
Asa cum spunea si gandacelu, iti trebuie mai putin de un minut ca sa il scapi pe copil din ochi, am patit-o si eu pe pielea mea, nu a plecat de langa mine, inca e prea mititel, dar sa cada, sa se impiedice de cate ceva si eu nu am fost destul de prevazatoare desi stau cu ochii in patru si incerc sa fiu cat mai atenta, nu mi-as ierta-o niciodata daca ar pati ceva, iar cand sunt cu el incerc sa fiu cat mai concentrata pe el, de aia si vin din parc uneori cu dureri de cap!
Fereasca Dumnezeu!
Oana si bb Erik
http://community.webshots.com/user/oana_noemi
http://www.bebelusi.august.septembrie.2003.home.ro
ionela-roxana spune:
Dupa expertiza medicului legist se pare ca baietelul a murit de frig si foame!
Intradevar nu poti sta cu ochii fix pe un copil tot timpul,ei sunt tare zvapaiati si fug mai tot timpul!
Sa speram ca nu vom mai auzii de asa ceva......e foarte tragic!
Roxi si bb Rares 9. april.2002
http://ca.f2.pg.photos.yahoo.com/saracutionela
cristina73 spune:
Cumplita intimplare...nici nu-mi vine sa mai citesc subiectul asta si tot nu ma pot abtine.
Dumnezeu sa-l odihneasca pe micut
maryam spune:
Orice s-ar spune,acum chiar totul e in zadar,indiferent ce s-a intamplat tragedia cea mai mare este ca lucrurile nu mai pot fi schimbate in nici un fel pentru acesti oameni.Consider ca e cumva nedrept sa-i judeci pe sarmanii oameni.Ma uit la copiii mei si-i multumesc lui ALLAH ca-i am aproape,ca sunt sanatosi,ca sunt bine.De cand cu povestea asta parca ii strang mai puternic in brate,parca mi-e mai teama de orice se poate intampla.M-a induiosat mult ce a scris gandacelul si simt multa afectivitate si multa ratiune in aceste randuri,asa ca va rog,pentru noi e simplu,stam si ne dam cu parerea,indiscutabil,indurerati fiind cu totii,dar nu-i invinuiti pe parinti,poate ca si mamica acestui copil este o parte din acest forum minunat si durerea ei nici nu poate fi rezumata in cuvinte...poate ar fi mai intelept sa ne reconsideram cu totii felul nostru de a fica parinti,de a trage invataturile,de a intelege.
Nu vreau sa supar pe nimeni,dar este asa de grav si de dureros incat poate doar rugaciunile si condoleantele sincere pot insemna intr-adevar ceva.
Ca mama nu ma pot gandi cu luciditate la ceea ce a indurat acest copilas,asa cum nu ma pot erija in analist,nici nu pot sa-mi dau cu parerea in ceea ce-i priveste pe alti parinti.Am sa ma rog doar ca nicicand asa ceva sa nu se intample,pentru ca nimeni sa nu mai treaca vreodata prin asemenea tragedii.
Va doresc numai bine si sa aveti parte in liniste si pace de copiii vostri.
"ZAMBESTE, MAINE VA FI MAI RAU"
maryam
