despre pui adoptat
Raspunsuri - Pagina 3
liliana csaki spune:
Da Nora, din pacate ai dreptate, aici oamenii sunt inca reticenti la ideea de adoptie, crede-ma ca m-am confruntat de multe ori cu astfel de prejudecati, uneori chiar din partea unor oameni apropiati.
Formule precum " nu e copilul tau" sau "e greu sa cresti copilul altuia" imi sunt familiare. Ce nu reusesc sa inteleaga astfel de oameni, e faptul ca ei sunt copiii mei din momentul in care i-am tinut pt. prima data in brate si nimic nu poate schimba asta.
Referitor la bagajul genetic, nu contest importanta lui insa cred cu tarie ca in dezvoltarea unui individ mediul este determinant.
Pozele noastre
Nora spune:
Meritele celor care adopta un copil(sau mai multi!) in Romania sunt cu atat mai mari cu cat ei trebuie sa lupte si impotriva unor conceptii invechite si rigide!
Eu si sotul meu am vorbit deseori despre adoptie si amandoi suntem convinsi ca iti iubesti copilul neconditionat, indiferent daca este sange din sangele tau sau nu!
Inca o data, tot respectul meu pentru cei care au avut curajul de a face un astfel de pas! Meme, Aissa, Liliana si toti ceilalti 
!
Nora, mamica lui Andrei-Mihai(20aprilie 1999) si a lui Victor-Alexandru(12 iulie 2001)
poze noi la http://community.webshots.com/user/noracosmin
sirod spune:
Asa e Liliana, mediul in care creste un copil adoptiv este determinant.
Eu sint convinsa ca trebuie sa i se spuna unui copil ca este adoptat pentru ca asta e adevarul - nici el si nici parintele adoptiv nu sint vinovati, dar altfel toata existenta lui ar fi o minciuna.Sint convinsa ca nu e usor, dar daca de mic incep sa i se dea amanunte, cred ca accepta altfel decit daca afla mai tirziu - de la parinti sau 'binevoitori'...asta e parerea mea.
DORIS
infofun spune:
S-a mai discutat mult pe subiect, insa nu evit sa raspund si aci la subiectul tau Tora! Desi parca ti-am mai spus, am sa repet! Nu sunt deacord cu cei ce spun ca nu le-ar spune niciodata copilului ca este adoptat, si nici cu cei ce spun ca i-ar spune la o varsta atat de frageda ca 5-6 ani. Nu ma intelegeti gresit, fiecare face cum crede insa eu sunt adoptata de la 2 ani, si vb din punctul meu de vedere, desi copii sunt foarte diferiti, ca noi toti, defapt.
Copilul are dreptul sa stie ca parintii lui, nu sunt doar parinti, sunt niste oameni de exceptie si demni de toata dragostea si respectul din lume, caci nu oricine face, ce au facut ei!
Iar cei mici dupa parerea mea, nu au de ce sa traiasca cu gandul ca mama lui naturala nu l-a iubit, s-ar maturiza poate prea devreme. La o varsta mica, eu as prefera sa-l las sa viseze, sa mai creada in povesti si intr-o lume plina de bucurii. Va avea timp sa descopere pe parcurs greutatile. Eu doar i-as vb de ele, i-as descrie, insa in acelasi timp, i-as spune ca nu toti copii sunt fericiti cu parinti si jucarele. I-as povesti de cei care sunt in camine cat sunt de necajiti, astfel incat atunci cand va afla, sa poata sa inteleaga ca gestul parintilor l-a salvat de la o viata teribil de dificila si
sa-i iubeasca de mii de ori mai mult.
Eu asa am fost crescuta, si am aflat la 15 ani. Nu spun ca nu am pus intrebari ca nu m-a marcat un pic, foarte putin,(la orice varsta ar fi tot ramane in minte clipa cand afli) insa mi-am iubit si imi iubesc parintii enorm de mult, nu pot descrie in cuvinte si nu mi-ar ajunge o viata ca sa le pot demonstra cat de mult ii iubesc. Si asta pentru ca datorita, in primul rand lui Dumnezeu ca mi i-a ales pe ei ca parinti si nu in ultimul rand lor, sunt un om bine acum, fericit si va spun cu mana pe inima ca am avut o copilarie de vis.
Eu cred ca nu varsta conteaza foarte mult, ci modul in care e crescut, astfel incat sa inteleaga la orice varsta ca faptul ca nu i s-a spus mai devreme, nu e asa important, ci norocul de a avea niste parinti ce l-au ales pe el si i-au oferit dragoste si aproape tot ce si-a dorit, l-au ingrijit si ii vor fi alturi mereu, pana cand vor muri.
Asta e parerea mea, oamenii chiar daca sunt diferiti, caracterul lor poate fi modelat de parinti, macar putin, incepand de la varsta frageda.
GabrielaHope si bebitza din burtica!!! 
"Cel mai mare pacat este acela de a nu zambi, macar odata, in fiecare zi de viata!"
infofun spune:
LILIANA tot respectul meu pentru voi amandoi!
Dumnezeu va avea grija sa fiti fericiti, caci o meritati din plin!!!
Nu numai ca nu sunteti inferiori celor ce au copii naturali, ci
sunteti de 3xparinti!!! Nu e usor si nici la indemana oricui sa faca
ceea ce ati facut voi!!! Sanatate multa si noroc!!!
GabrielaHope si bebitza din burtica!!!
"Cel mai mare pacat este acela de a nu zambi, macar odata, in fiecare zi de viata!"
adrianangi spune:
Parintele Tanase din Valea Plopului, cel care a avut in grija, de-a lungul timpului, vreo mie de copii abandonati, mi-a spus de curind o chestie tare interesanta: "in copil va urla tot timpul singele mamei naturale. Noi le spunem celor mici - mama care te creste nu e mama ta naturala, mama care te-a nascut nu a putut avea grija de tine, s-a imbolnavit sau a plecat..."
Parintele este de parere ca trebuie sa le spui copiilor de mici adevarul,pentru ca impactul nu este atit de dureros. Daca ascunzi acest lucru, s-ar putea ca pe la 14-18 ani sau mai devreme sa descopere singur si sa te acuze pe tine, parinte adoptator, ca nu i-ai spus.
Prin legea privind drepturile copilului care va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2005, adoptatorul este obligat sa-l informeze pe copil despre adoptie.
liliana csaki spune:
Infofun, ma bucur sa aud un copil vorbind astfel despre parintii lui. Tot respectul pt. parintii tai care-au stiut sa-ti ofere atata dragoste. Noi am ales sa-i spunem Laurei si pt. ca ea era suficient de mare sa inteleaga cate ceva, avea deja 4 ani si-aproape jumate cand l-am adus pe David acasa, dar mi-a dat si ocazia cand m-a-ntrebat de ce David n-a crescut la mine-n burtica. Mai mult, noi ne-am facut si ne pastram obiceiul de a merge in fiecare an de sarbatori acolo de unde-am luat-o pe ea. Ea stie ca pe acei copii parintii lor n-au putut sa-i tina langa ei din diverse motive si ca alti parinti, asa ca noi, care-si doresc f. mult un copilas, se duc si iau cate unul acasa pentru ca-l iubesc f.,f. mult si astfel devine copilul lor. Le ducem copiilor diverse lucruri ce le sunt necesare iar ea duce din jucariile ei pt. ca astfel putem sa le facem mici bucurii si e normal ca atunci cand ai posibilitatea sa-i ajuti si pe cei care n-au fost asa de daruiti de soarta. Toate astea sper sa-i ajute sa devina oameni mai buni si cu mai multa intelegere pentru cei din jur.
Pozele noastre
liliana csaki spune:
Adriana, obligativitatea asta exista si acum, nu exista insa sanctiuni pt. nerespectarea ei iar adoptia e supravegheata doi ani dupa incheiere. Ce se mai intampla dupa aceea ramane la latitudinea fiecaruia.
Pozele noastre
claudia_a spune:
Ma aflu si eu in situatia de a lua un bebe in urmatoarea saptamana...am obtinut toate actele necesare si ne rugam ca saptamana viitoare Dumnezeu sa ne indrepte pasii spre copilul nostru!! Este o senzatie minunata si plina de speranta si fericire! Nu stiu ce simt mamele inainte cu o saptamana de nastere...insa simt ce simt eu acuma...este momentul cel mai asteptat din viata mea, cel mai emotionant si cel care ma va implini in totalitate!! Nu exista cuvinte prin care pot sa descriu starile pe care le traim eu si sotul meu!!
In ce priveste adevarul ....eu sunt clar pentru... este obligatia mea ca parinte si dreptul lui ca(,) copil al meu sa stie ca intre noi nu exista secrete si lucruri ascunse...il vom invata cu sinceritatea de mic...si cand vom simti ca s-a maturizat destul ii vom spune adevarul....stiu ca va fi un moment pe care il vom astepta cu inima stransa...insa are dreptul sa stie!!! Noi ii vom oferi toata dragostea de care suntem in stare si este imposibil ca el sa se schimbe cand va afla adevarul!
Nu pot risca sa fle de la altcineva...e imposibil ca un "binevoitor" sa nu ii spuna!! 
Claudia in curand mamica, nerabdatoare!
Daria spune:
Si eu sunt o mamica care intra in categoria celor care doresc sa spuna copiilor adevarul. Nu vreau si nici n-as putea sa traiesc in minciuna. Eu consider ca orice minciuna iese la suprafata la un moment dat si cred ca nu este usor pentru nimeni sa afle acest adevar de la altcineva, este de datoria noastra sa fim sinceri si va fi mult mai bine si pentru noi. Consider ca nu exista o varsta anume pentru aflarea adevarului. Am invatat de la specialisti ca acest lucru trebuie aflat de la o varsta cat mai mica, ca fiecare varsta va veni cu intrebarile ei si adevarul este inteles pe parcurs. Mi s-a parut cea mai buna metoda aceasta iar noi am inceput deja sa vorbim cu Maria. Ne-am confruntat si noi cu destui oameni reticenti oameni care nu-si vor schimba niciodata mentalitatea, dar... am mers mai departe. Sa va bucurati de bebeii vostri. Noua Maria ne-a schimbat viata.
& Maria (3 ani)
www.ldd.home.ro/MARIA.HTM