despre pui adoptat
Raspunsuri - Pagina 4
meme spune:
In ciuda intregii birocratii si a atator reticiente care domnesc in sufletele celor din jur,pentru noi,parintii adoptivi ,actul adoptiei devine ceva nespus de firesc si pesemne ca dorinta enorma de a avea un bebe ne da puterea de a trece peste toate obstacolele.Dar la urma urmei si in timpul sarcinii te confrunti cu tot felul de probleme si de temeri care se sting odata cu bucuria de a-ti strange in brate copilul mult dorit.Nu suntem cu nimic mai altfel decat voi,poate ca doar am gustat mai mult din deznadejdea si din disperarea ca cel mic se incapataneaza sa vina pe lume.La fel si ei,copiii nostri,gigasi si nevinovati ,convinsi ca noi suntem adevaratii lor parinti deoarece am fost primii care i-am strans cu dragoste la piept,nu difera cu nimic de bebelusii care nu se deslipesc de parintii naturali.Este o normalitate,este cursul firesc al vietii si asa cum voi le veti spune la un moment dat ca nu exista barza aducatoare de bebei asa si noi va trebui sa le spunem adevarul despre venirea lor pe lume.Si sper din tot sufletul ca nimic sa nu se schimbe in relatia dintre noi.
http://community.webshots.com/user/danancamm
ciuf spune:
Citat din cartea lui Dolto
În primul rînd: la ce vîrstă să i se spună unui copil că a fost adoptat? Nu cred că este o întrebare bună, în sensul că nu trebuie să i se ascundă niciodată acest lucru. Cînd mama stă de vorbă cu prietenii ei, acestia stiu că fetita este adoptată, iar tatăl ei stie si el, bineînteles – pentru că există, cred, în acest caz, si un tată adoptiv. Consider că este important ca mama să spună uneori tare, ca si cum ar vorbi singură sau în discutiile cu prietenii ei: „Ce fericire pentru noi să avem această fetită, noi care nu puteam să avem copii“, sau „eu, care nu puteam să duc o sarcină“. Asa se spune, nu-i asa, „să duci o sarcină“? Fetita va auzi cu sigurantă. Si cînd va spune, ca orice copil: „Unde eram eu, înainte de a mă naste?“ – întrebare pe care o pun toti copiii pe la trei ani —, în acel moment, va fi foarte simplu să i se spună: „Dar stii foarte bine. Ti-am spus întotdeauna că tu nu ai stat în burtica mea. Ai avut o mamă care te-a conceput cu un domn pe care îl iubea, apoi ai crescut în burta ei si ea te-a adus pe lume. Este mama ta adevărată. Te-a făcut frumoasă, dar nu a putut să te crească. Si de aceea a căutat un tătic si o mămică, si ne-a ales pe noi“ sau: „Noi căutam un copilas pe care nu-l puteau creste tatăl si mama lui cei adevărati.“ Aceste cuvinte trebuie întotdeauna spuse: „Tatăl si mama adevărati...“ „Voiam să adoptăm o fetită, ni s-a spus că erai fără părinti si asa am mers să te luăm.“ Va întreba: „Dar, unde?“ Si atunci i se va spune în cutare loc, în cutare oras. Va pune această întrebare de mai multe ori în viata ei. Si de fiecare dată acest adevăr va fi spus, în mod progresiv, folosind cuvinte care devin din ce în ce mai clare pentru copil; i se va spune însă întotdeauna că „mama ei adevărată“ a iubit-o mult. Întotdeauna trebuie spus acest lucru unui copil, si mai ales unei fete, deoarece consecintele pot fi destul de grave dacă fata creste cu o mamă pe care o presimte sau o stie sterilă. Aceste fete se dezvoltă cu un viitor (inconstient) de sterilitate. Deci, răspunsul e simplu: niciodată nu trebuie ascuns adevărul. „Si atunci, eu nu sînt ca ceilalti?“ va întreba probabil copilul. „Esti ca si noi. Noi sîntem părintii tăi adoptivi, iar tu esti copilul nostru adoptiv. Asta înseamnă că te-am ales.“
Grija acestei mame este că, „atunci cînd fetita a fost adusă din provincia germană unde s-a născut, toti vecinii erau la curent. Copiii lor se vor juca în curînd împreună...“
Toată lumea stie.
Toată lumea stie, iar ea vrea să fie prima care îi va spune adevărul. Deci, după părerea dumneavoastră, i se poate spune foarte devreme.
Foarte devreme. Va auzi de multe ori spunîndu-se „adoptat“ sau „adoptiv“. Adoptiv? Adoptat? Va întreba ce înseamnă acest cuvînt, dar părintii pot preveni această „revelatie“, spunîndu-i despre ce e vorba cînd o femeie dintre cunostintele lor este însărcinată sau cînd se naste un copil. I se va explica. Un alt mod de a-l face pe copil să înteleagă în ce constă adoptarea este povestea cu păsărelele: oul si găina. O găină face niste ouă care sînt clocite de o altă găină. Care este adevărata mamă? Sînt mai multe mame adevărate. Există o mamă care l-a născut si o mamă care l-a crescut.
Numai bine
Ciuf si Luca
http://community.webshots.com/user/ciufa
aissa spune:
Ciuf am citit ce ai scris si pot sa spun ca exact asa am in minte si eu scenariul dupa care imi voi informa bb-ul despre originile sale. Ca si Claudia, ma pregatesc sa iau un bb acasa, nu pot spune ca saptamana viitoare, ca ea, ca eu abea am saptamana viitoare comisia, dar pana la sfarsitul anului voi reusi. Asa cum am mai zis la inceputul temei acesteia, e greu de crezut ca, in conditiile in care o multime de lume stie ce ai facut sa nu vorbeasca despre asta si inevitabil copilul va afla mult mai repede de 14-15 ani. Oamenii vorbesc intre ei, copii lor aud si stiti cum sunt copii: spun tot fara sa se gandeasca la consecinte. Imi inchipui deja cum va fi: toti vecinii, cunoscutii vor spune: ai avut curaj, ce stii despre parinti,.... diverse. Copilul intelege multe si mai repede decat credem noi. Asa voi face si eu, sunt sigura. Nu voi spune niciodata ca a fost la mine in burta. Ii voi spune de la inceput, si chiar inainte de a ma intreba voi vorbi deschis, de fata cu el/ea despre adoptie. cred ca sinceritatea e cea mai normala pozitie pe care o poti avea in aceasta problema. Si am si exemple: Sotul meu a fost lasat de maica-sa naturala doar cu tatal lui la 3 luni. Nu vrea sa o cunoasca si o iubeste pe mama care l-a crescut. Mama mea la fel, a fost adoptata de mica, in interiorul familiei de catre un unchi al ei. La fel, a stiut dintotdeauna si pe aia nu vrea sa ii vada. Si-a iubit parintii care au crescut-o. Daca oferim copiilor dragoste ei tot cu dragoste se vor intoarce spre noi. Nu vor gandi ca le suntem straini.
http://community.webshots.com/user/aissa1973
Aspiranta la statutul de mamica! 
NicoletaF spune:
Buna fetelor,
Felicitari pentru adoptie 
Nu am avut timpul necesar sa va citesc cu atentie, dar m-am regasit in acest subiect. Am mai scris la un subiect de adoptie.
Va scriu din perspectiva unui copil adoptat de la varsta de 4 ani. Am stiut din prima clipa ca parintii adoptati nu sunt cei naturali. Nu pot explica acest lucru. Pana la 4 ani am crescut cu multe bunici, matusi, in familie erau mai putini barbati. Pana intr-o zi cand a aparut tatal meu adoptiv, venea cu bomboane si in bratele lui am simtit dragostea care mi-a lipsit 4 ani. Nu era tatal adevarat, dar era acel tata care ma iubea.
Acum imi povesteste ce fericit era cand i-am spus tata - din prima clipa in care l-am vazut. Pe tatal natural nu-l cunosc, nu imi amintesc de el, nu a vrut sa ma vada, nu m-a tinut in brate o clipa. S-a despartit de mama naturala cand eu eram in burtica.
Pe mama naturala am cunoscut-o in 2002. A mai venit pe la noi cand eu aveam 5 ani. Intotdeauna a fost retrasa, nu m-a tinut in brate, abia daca mi-a zambit. Nici in amintirile de pana la 4 ani nu stiu daca ea m-a tinut in brate, daca mi-a vorbit, daca mi-a cantat, nu-mi pot aminti caldura mamei, desi imi doresc.
Acum am 31 de ani si imi pun multe intrebari, as vrea sa ma stranga macar o clipa in brate sa stiu cum e langa mama care m-a nascut, sa-mi spuna ce simte, sa-mi spuna de ce?. , sa-i spun ce simt.
A venit in vara pe la mine, sa-l vada pe fiul meu, avea lacrimi in ochi. Eu nu cred ca nu m-a iubit, dar asa a fost sa fie. Cand a hotarat sa ma dea spre adoptie nu avea o conditie materiala buna si nici actualul sot nu o accepta cu mine.
Cu ea inca nu am avut ocazia sa dicutam ce s-a intamplat.
Parintii adoptivi mi-au oferit suport afectiv, incredere, etc
Mi-au spus la varsta de 11 ani, desi stiam din frageda copilarie. Mi-a fost mai greu sa fac fata celorlalti copii care imi spuneau mai in gluma mai in serios ca eu sunt adoptata, ma priveau ca pe un copil strain, al nimanui, parca nu vroiau sa ma accepte in cercul lor, eram altfel. Nu -i judec pe ei , nici pe parintii lor ca nu au putut intelege. eu de fiecare data(pentru a trece mai usor peste moment) imi spuneam ca sunt nascuta dintr-o dragoste mare si asta e important.
Cred ca cel mai greu pentru copii adoptati este sa-i invatati sa fie puternici si sa poata trecec mai usor peste ce spun ceilalti despre ei si despre familiile lor.
De cand am devenit mama , am inteles mult mai bine anumite lucruri, e clar ca nu pot fi o mama perfecta, dar incerc s-i ofer puiului meu toata dragostea de care are nevoie, sa-l fac sa aiba incredere in el. Uneori poate sunt mai stangace cu el, dar ii scriu in jurnal si sper sa ma inteleaga.
Parintii mei adoptivi au fost un exemplu pentru mine, ii felicit ca au avut curajul sa adopte un copil, atunci cand rudele, vecinii, prietenii le radeau in nas ca nu pot avea propriul copil si ca nu e tocmai bine sa cresti copilul altora. Acum nu regreta nici o clipa ce au facut, ma iubesc. Si eu ii iubesc si sunt fericita ca au crezut in mine.
Nu va mai plictisesc, asa as scrie mult si bine
Cu drag
Nicoleta si bb Andrei Catalin
claudia_a spune:
Nicoleta, te felicit pentru modul cum gandesti, pentru faptul ca ai stiut si stii sa apreciezi dragostea pe care ti-au oferit-o parintii tai!! Din pacate noua (ma refer la mine si sotul meu), cei care vom adopta in curand un bebe, ne va trebui timp sa ne obisnuim cu gandul ca puiul nostru va dori la un moment dat sa-si imbratiseje mama naturala si sa-i ceara explicatii de ce a facut gestul de a-l abandona... constiinta imi zice ca asa este corect, ca trebuie sa se intample asa, ca si mama naturala are dreptul sa intre in viata copilului pe care l-a abandonat... dar inima ma doare sincer la gandul ca va veni acest moment!!! Eu acum, in acest moment, nu gasesc nici o scuza pentru abandon... poate e crud ceea ce zic...poate ca sunt egoista si condamn pe nedrept...fiecare greseste, imi veti spune....dar credeti-ma ca eu acum nu pot intelege sub nici o forma!!! Nu vreau sa zic mai multe...desi imi vin multe in minte...nu vreau sa fac sa sufere pe nimeni...dar vreau sa zic ca in mometul in care puiul meu va dori sa cunoasca alta mama, daca eu nu ma voi pregati din timp pentru momentul acela, va fi cumplit pentru mine!!! Nu vreau sa ma gandesc cu frica, vreau sa ma las in voia sortii si a iubirii pe care o am de daruit... dar modul in care suntem creati, ma face sa ma gandesc la momentul acela!!!
Acum ceea ce stiu clar este ca am sa daruiesc multe si speram ca vom face tot ceea ce se poate ca puiul nostru sa fie fericit!
II vom spune adevarul si restul cade in mana lui Dumnezeu care va sti daca meritam sa fim iubiti la randul nostru sau respinsi de copilul nostru!!!
Claudia in curand mamica, nerabdatoare!
Mih spune:
Va admir fetelor pentru ca ati avut puterea de a adopta un copil! Felicitari! Eu consider ca nici un parinte care adopta un copil nu are de ce sa se simta mai prejos decat ceilalti care au copii lor biologici. Din contra! Jos palaria! Dati dovada de un suflet mare si de o mare dragoste pentru copii! Nu este parinte cel care face copilul si apoi il abandoneaza ci cel care-l creste, cel care sufera alaturi de copil cand acesta este bolnav, cel care-l ajuta sa faca primii pasi! Acesta este parinte!
Si da, cred ca e bine sa spui copilului adevarul! Este bine sa nu i se ascunda acest fapt ca este un copil adoptat. Asta e parerea mea!
Va admir!
Mih si bb Matei
http://community.webshots.com/user/bogux1973b
http://community.webshots.com/user/mateiutz
NicoletaF spune:
claudia_a Iti inteleg temerile. Si eu as gandi la fel daca as fi in situatia de a adopta un copil. Dar ai sa vezi ca va intelege si nu iti va intoarce spatele, din contra te va iubi poate mai mult decat pe mama naturala. Nu stiu de unde vin aceste llucruri, pur si simplu natura le pune intr-o ordine fireasca. Acum iti e greu, nu este asta o prioritate, dar cu timpul ai sa vezi ca vei gandi altfel.
Si parintii mei adoptivi aveau o oarecare temere in legatura cu intalnirea mea cu mama naturala, dar au trecut peste toate, acum ma intreaba daca am mai vorbit cu ea, daca ne-a mai sunat, ce mai face. Lucrurile sunt OK.
Eu zic asa> Cei care adopta un copil au sigur un loc in RAI."
felicitari.
Nicoleta si bb Andrei Catalin
sinzi_ana spune:
Nicoleta ai povestit in mare parte viata unei prietene de familie pe care o stiu dintotdeuna.
Parintii ei profesori, au mai avut un copil cu deficiente mintale care nu a trait mult si nu au mai putut face copii. Intamplarea le-a adus in cale o eleva de liceu care a ramas insarcinata, alungata de parintii ei. Au ingrijit-o pana a nascut, au luat copilul si l-au iubit cum putini oameni pot iubi!
Nu i=au spus nimic, au negat ca ar fi infiata cand a aflat de la copiii vecinilor.
Dupa majorat s-au decis sa ii spuna si ea le-a marturisit ca stia, gasise niste documente, dar nu simte nevoia sa isi cunoasca mama naturala, pentru ea mama ei este doar cea care a crescut-o si a iubit-o in toti anii astia. Nici cand i-au spus ca are o sora nu a vrut sa auda, a spus ca subiectul asta e incheiat pentru ea!
Ce nu stie ea (eu stiu de la bunica care e buna prietena cu mama ei) este ca mama naturala a plans mult dupa ea, ce te astepti de la o copila de 16 ani? A cautat-o mult timp si a urmarit-o cativa ani, pana cand s-a ingrosat gluma si parintii adoptivi i-au gasit un serviciu avatajos in alt oras, departe si i-au spus foarte clar ca fetita nu mai e a ei sa nu o mai caute!
Intrebarea este cine a gresit pana la urma?
Sinzi 
si David
Poze cu David la 19luni
Sabina spune:
Draga Sanziana, eu cred ca au gresit parintii ca au alungat mama naturala.Au facut-o din teama si egoism, desi ei stiu ca fata ii iubeste pe ei.N-ar fi trebuit sa se simta atat de nesiguri.
Sabina & Sofia Galagia
claudia_a spune:
Sabina draga...usor de zis!!
Numai ei stiu ce a fost in sufeltul lor cand copilul lor (pentru ca in mometul adoptiei copilul devine 100% al tau)era urmarit de mama naturala!!! Nu-mi doresc sa ajung in situatia asta....e usor de zis ca au gresit...nu se stie cine a gresit pana la uram!! E doar parerea mea...nu judec pe nimeni!Copilul a simtit cine i-a oferit dragostea!
Claudia in curand mamica, nerabdatoare!