O experienta personala...pe care nu o regret...
Raspunsuri - Pagina 5
Gabryel spune:
Va povesteam mai sus de Ileana, fetita care m-a abordat cu putin timp in urma in parc si mi-a cerut ceva de mancare. M-a sunat in seara aia desi sincer credeam ca nu o va face. Voia sa o ajut sa plece de acasa desi ea declara ca isi iubeste parintii si nu vrea sa ii reclame. M-am intalnit in seara aia cu ea in acelasi loc in care m-am intalnit de dimineata. Vedeti Dv. in treburile astea adevarul e undeva la mijloc si foarte usor sentimentele pot sa ia locul unei judecati rationale. Ghinionul ei a fost ca nu cedez la santaje sentimentale. Aflu in acest mod o parte din adevar. Doar o parte...De fapt ei de dimineata nu ii era foame si nu dormise in parc asa cum imi declarase. Dormise la bunica ei, mancase acolo dar...e bulimica si cred ca ii si face o placere deosebita sa cerseasca. De fapt cerseste mancare pe care e in stare sa o manance pe nemestecate. Imi povestea ca a mancat 30 de merdenele asa in 15-20 minute. Mananca in nestire...
Adevarat e ca si cu parintii ei lucrurile nu stau tocmai OK. Am reusit sa o conving sa imi spuna numarul de mobil al mamei ei si sa ii aflu totusi adevarata identitate pentru ca e si ...mitomana. I-am explicat ce inseamna si a ramas foarte surprinsa ca placerea ei de a minti pe cei din jur poarta si un nume. E trist ca un asemenea copil se pierde...Nu e o fata proasta. E inteligenta si asta am vazut (atat cat permite o discutie) in cele 2 intalniri ale noastre. De cateva zile nu ne-am mai vazut dar m-a sunats a imi spuna ca e acasa si ca e pedespsita dar ca e bine si ca imi multumeste pentru sfaturile bune pe care i le-am dat. Ma intreb cat va dura pana iar va umbla prin parcuri sa cerseasca. Nu sunt psiholog dar intuiesc ca aici e si o tara sufleteasca si manifestarile astea sunt si niste strigate de ajutor. Cine ii poate raspunde la strigat...totusi..?
_
In fiecare zi ii povestesc lui Dumnezeu planurile mele iar EL...zambeste!
amai spune:
Gabryel cum ai ajuns sa lucrezi pentru acesti copii?
Sorina-Alexa spune:
Recunosc,daca as intalni acesti copii prima tendinta ar fi sa ma indepartez ori sa incerc in zambet fortat,dar sigur in secunda urmatoare as realiza ce egoista sunt si mi-ar parea rau!
Doamne,cata durere si resemnare se ascunde in sufletele lor,sunt niste copii maturizati inainte de vreme,trist,foarte trist.
Numai Dumnezeu ii mai poate ajuta,El ne iubeste pe toti si puterea Lui este mare!
Te admir Gabriel,as vrea sa am si eu puterea sa-i iau in brate ,sa nu-mi fie frica sa-i ajut.Esti un om demn de toata admiratia!
Intr-adevar,acesti copii si oameni ca tine,Gabriel, ne dau lectii de viata!
Respect,
Sorina.
"If you respect others,they will respect you!"
Poze
Gabryel spune:
quote:
Originally posted by amai
Gabryel cum ai ajuns sa lucrezi pentru acesti copii?
Simplu. Cautam un job si am vazut in ziar un anunt in care se cauta un profesor pentru ore de matematica, fizica si chimie. Nu se mentiona decat ca e vorba de o fundatie. Nu erau detalii legate de adresa sau de problemele copiilor. Era doar un numar de telefon si atat. Am sunat si am cerut detalii. Mi s-a spus doar sa trimit un CV. Am rugat-o de dra de la telefon sa imi spuna adresa fundatiei sa vin pana acolo sa discut. A refuzat spunand ca deocamdata se aduna CV-uri si voi fi chemat la un interviu daca voi fi selectat. OK am zis eu si am trimis prin mail un CV si la cateva minute am pornit investigatiile. Eu nu-s genul sa stau sa ma sune ei ci ii caut eu pentru ca eu am nevoie de job. Asa ca am luat frumushel numarul de telefon si m-am dus la un oficiu postal. Stiam ca numarul apartine unei fundatii (asa mi-a zis si dra la telefon) asa ca am luat la rand toate fundatiile sa vad carei denumiri ii corespunde numarul pe care-l am. Simplu ca buna ziua. Astfel am gasit numele si adresa fundatiei si tot in ziua aceea le-am facut o vizita. Am ajuns acolo si am cerut sa vorbesc cu cineva care e sef sau care se ocupoa cu angajarile. Initial nu prea au vrut fetele de pe acolo sa ma puna in legatura cu cineva...dar cu un zambet si cu un te rog am reusit sa vorbesc cu sefa cea mare. Doamna a fost extraordinar de draguta si mi-a explicat pe scurt despre ce e vorba neuitand sa imi precizeze de problema de sanatate a copiilor. Ceea ce m-a uimit pe mine a fost ca nu am reactionat in nici un mod. Adica pur si simplu nu mi s-a parut nimic socant si nimic de speriat desi era pentru prima oara cand ma confruntam cu asa ceva. Discutia a fost undeva pe la jumatatea lunii ianuarie...A trecut si luna februarie si nici o veste. Eu imi luasem gandul de la aceasta chestie...cand pe 3-4 martie primesc un telefon in care sunt chemat la interviu. Ma rog...un fel de al 2-lea interviu pentru mine deoarece eu dadusem oarecum un interviu prima oara cand m-am dus. N-am stat prea mult atunci pentru ca in mare ce aveau sa imi zica imi mai spusesera si a ramas ca daca sunt selectat ma anunta ei. Eu sincer nici nu ma gandeam ca voi fi selectat pentru ca pe acolo se perindasera si persoane cu experienta in munca cu copii bolnavi de HIV/SIDA. Eu chiar n-aveam nici o treaba cu domeniul asta. Au zis ei ca ma suna si ...culmea...chiar au sunat. Pe 9 martie am fost sunat si mi s-a spus: Ati castigat! Puteti sa veniti maine sa semnam contractul si sa ii cunoasteti pe copii?
Eu am ingaimat un DA...si pana sa ma dezmeticesc..convorbirea s-a incheiat...N-am inteles nici acum de ce tocmai eu am fost selectat.
O sa va povestesc si cum a fost prima mea intalnire cu ei.
Cam asa am ajuns eu sa lucrez cu aceti copii!
_
In fiecare zi ii povestesc lui Dumnezeu planurile mele iar EL...zambeste!
antoioana spune:
Cum a fost prima intalnire cu ei? Cu lux de amanunte daca se poate. Ti-au cerut ulterior vreun curs de specializare sau te-ai descurcat asa?
Numai bine!
anto
marci spune:
Asa cum ti-am promis iti voi raspunde.
Te-am intrebat cati ani ai, pt. ca m-asteptam sa fii mai mic si ca ratiunea iti va fi umbrita de sentimente. Am observat ca te-ai dumerit cu fetita aceea din parc si ma bucur. Cum am citit am intuit ca e vorba despre asa ceva.
Am lucrat 2ani cu copii institutionalizati si 4 ani cu copiii strazii. Cu ce am ramas dupa acesti ani? Cu un mare sentiment de neputinta si cu certitudinea ca numai Dumnezeu ii poate ajuta pe acesti copii.
Poate iti par dura, dar analizeaza-te f. bine, vezi ce implica lucrul cu acesti copii si daca crezi ca nu esti in stare, renunta. Mergi si discuta cu un preot bun despre ceea ce simti si afla daca asta este voia lui Dumnezeu. Faptul ca ai ajuns sa scrii aici si felul in care o faci,ma fac sa cred ca este mai mult decat poti indura.Esti sigur ca poti purta un razboi sortit, inainte de a-l incepe, esecului?
Incerc sa-ti explic, atat cat imi este cu putinta,la ce m-am gandit si sa-ti impartasesc din experienta mea.
Cand eram in liceu, in drum spre scoala mea, treceam pe langa un orfelinat.Mi se strangea inima cand ii auzeam pe profesori cum vorbeau cu copiii aia si cand ii vedeam pe copii
uitandu-se pe strada dupa femei si-i surprindeam intrebandu-se: "nu ti-ar placea sa fie mama ta? NU ai vrea sa ai si tu o mama?"
Dumnezeu face ca dupa patru ani sa ajung sa lucrez,culmea, ca profesor la acel orfelinat. Nu are sens sa-ti explic ce visam pt. ei.
In primele 2 luni a trebuit sa trec testul si, crede-ma, nu mi-a fost deloc usor.
Pt. a nu o mai lungi ce crezi ca am realizat dupa 3 ani (nu 2 cum am scris)cu acesti copii? Sa ajunga din o clasa de repetenti una dintre cele mai bune,Sa ma inteleg f. bine cu ei, sa ii fac sa nu ma fure. Ce n-am reusit? Sa le scot ura si rautatea din suflet (cu ceilalti profesori si cu personalul administrativ se purtau execrabil), furau pe toata lumea (cu exceptia mea),sa-i fac sa inteleaga ca adultii, oricat ar fi de rai, nu pot sa urasca un copil, ca pt. a primi in viata trebuie mai intai sa ofere, ca ura cu timpul nu atrage decat ura.
Dupa aceea am lucrat intr-o fundatie cu copiii strazii.Unul dintre obiective era intergrarea socio-profesionala.Toti copiii au fost inclusi in invatamantul de masa pt a-si ccontinua studiile, iar cei adolescenti la scoli de meserii.Fundatia avea contract cu firmele respective prin care era stipulat ca dupa terminarea studiilor sa-i angajeze pe o perioada de 5 ani.Spre marea mea dezamagire toti s-au intors in strada, deoarece nu suportau regimul strict. Cand le-am atras atentia ca sunt precum cei in pericol de-a se ineca carora li se arunca colacul de salvare si ei, pe langa faptul ca nu se apuca de el, mai si scuipa mana pe care o arunca stii ce mi-au raspuns? Ca este mai bine in strada ca acolo nu le comanda nimeni, se trezesc la ce ora vor si nu le comanda nimeni.O fetita din cadrul fundatiei a fost angajata ca menajera intr-un hotel de lux (a fost data si la tv.), careiea i se ofereau:cazare, masa si un salariu mai mare decat al unui profesor cu gradul II. La o luna dupa ce am vazut reportajul m-am intalnit cu ea la metrou la Brancoveanu, tragand din punga cu aurolac.Cand am intrabat-o ce s-a intamplat, ce cauta la metrou mi-a raspuns ca nu-i place sa munceasca.
Nereusind sa accept ca numai Dumnezeu ii poate ajuta pe acesti oropsiti, m-am angajat la un centru de plasament care avea numai copii mici. Aceeasi mare dezamagire! 3 dintre ei au fost infiati, si nu de familii care sa-i exploateze, ci de familii care aveau posibilitatea sa le ofere si o educatie aleasa si conditii materiale.Rezultatul? Toti au fost adusi dupa un an, doi de lupta disperata in incercarea de a-i recupera.Nu stiu povestea uneia dintre familii, pt.ca nu mai lucram acolo, dar o stiu pe a celorlalte doua: unul dintre ei a fost la o familie de medici, dar in loc sa-i multumeasca doamnei pt. ca il ajuta sa devina om, din baba nu o scotea + injuraturi.Celalalt a fost luat de o familie care avea o crescatorie de struti, undeva pe langa Bucuresti. Aceeasi mare dezamagire! Le-a distrus oamenilor tot ce aveau in casa.Cand l-au intrebat de ce distuge totul pt. ca sunt ale lui, le-a raspuns ca asa vrea muschiul lui.Si acesti oameni au avut parte tot de injuraturi.
Sunt convinsa ca o sa-mi urc multa lume in cap pt. ceea ce am avut curajul sa spun. Va rog sa ma credeti ca n-am facut-o din rautate, ci din necesitatea de a intelege ca rezultate se vor obtine numai daca se merge pe preventie si ca, raul facut numai Dumnezeu il poate repara.Si eu am fost infiata de niste parinti minunati si-i multumesc lui Dumnezeu ca acest lucru s-a intamplat inainte de a ajunge intr-o institutie. Sunt convinsa ca daca infierea avea loc dupa o perioada de cativa ani stati intr-un centru de plasament, rezultatele nu ar mai fi fost aceleasi.
Stiu ca este dureros ce se intampla cu acesti copii bolnavi,dar cred ca noi suntem neputinciosi si ajutorul nostru este infim pe langa ceea ce au ei nevoie. Un parinte social nu poate inlocui adevarata familie si in lupta cu mentalitatile nu avem cum sa castigam.
Degeaba incercam noi sa facem ceva daca autoritatile nu se implica decat in a insira obiective marete pana obtin banii din afara si dupa aia isi construiesc vile.
Am uitat sa va spun cati bani intra in buzunarele celor mari dupa urma suferintei acestor copii. Pe langa acele simpozioane pe teme care mai de care mai pompoase ar trebui creat un cadru legislativ care sa oblige scolile sa-i primeasca, profesorilor care nu le respecta drepturile sa li se desfaca contractul de munca. Nu poti schimba mentalitatile cu o emisiune doua la tv. pe aceasta tema, dar odata impusa aceasta situatie oamenii o vor accepta si pe masura ce trece timpul se vor obisnui.De asemenea trebuie avuta in vedere ca pe multi dintre ei boala ii inraieste si vor face tot posibulul sa transmita si altora boala. Eu am avut un copil bolnav care intentionat se taia la mana si murdarea cu sange toate jucariile. Nu ma intrebati ce explicatie mi-a dat pt. ca in 3 ani nu am reusit sa obtin asa ceva de la el.Mentionez ca nu stiau copiii ceilalti ca el era bolnav si nu-si explicau de ce se taie la deget si unge toate jucariile cu sange.
Nu vreau sa te dezamagesc, dar sper sa nu ajungi peste cativa ani sa privesti in urma si singurul lucru pe care sa-l vezi sa fie ca esti stors precum o lamaie si sa constati ca ai nevoie de ani buni pt. a-ti reincarca bateriile.
Eu in momentul acesta am ajuns sa fug cat pot de oamenii slabi.Am ajuns la concluzia ca pt. a ajuta pe cineva trebuie mai intai sa vrea.Pe cei slabi numai Dumnezeu ii poate ajuta. Nici macar psihologii nu pot prea mult, eventual pt. moment, desi n-ar recunoaste niciodata.
In momentul de fata sunt studenta la psihologie pt a vedea unde am gresit si ce n-am inteles. Spre marea mea uimire, pe masura ce trec anii, ma conving ca am avut dreptate. O profesoara de-a mea singura "bucurie" pe care o are este ca prognosticul defavorabil pe care-l da,mai devreme sau mai tarziu se confirma.O citez:" cum mi-a intrat in cabinet mi-am dat seama ca va ajunge la tentativa de suicid si asa a fost; dupa o luna a venit o ruda si mi-a zis ca x a luat pastile sau si-a taiat venele.Asta inseamna sa fii un bun psiholog". Timp de o luna bietul om a dat banii pe sedintele de psihoterapie.
Scuzama ca m-am intins atat, nu asta mi-am dorit. Nu stiu in ce masura am reusit sa ma fac inteleasa, dar am incercat.
Iti urez multa sanatate si sa poti duce la capat o munca plina de frustrare, fara sa lase urme adanci.
amai spune:
quote:
...N-am inteles nici acum de ce tocmai eu am fost selectat.
...raspunsul ti-l dai singur...
quote:
In fiecare zi ii povestesc lui Dumnezeu planurile mele iar EL...zambeste!
amai spune:
Unul dintre aspectele esentiale ale vietii este acela, ca ceea ce merita cu adevarat sa fie facut este ceea ce facem pentru ceilalti!
marci eu cred ca daca si ceilalti ar fi daruit la fel de multa dragoste cum le-ai daruit tu acelor copii, lucrurile ar fi stat altfel !Cu o floare nu se face primavara!
...sa va povestesc un caz... am fost internata in spital cu fetita mea la neurochirurgie si am intilnit o mama sociala (cred ca asa se numea) cu copilul; acesta era internat pentru o interventie chirurgicala (avea tumoare pe creier); avea vreo 12 ani dar comportamentul era de 5! Avea intradevar manifestari ciudate, dar nici "mama " lui nu-l scotea din perversule ,nesimtitule, porule...
am fost SOCATA! De ce s-a angajat intr-o asemenea treba si mai ales CUM I S-A DAT ACEST COPIL PE MINA!Am stat de vorba cu ea si mi-am dat seama ca la luat din motive FINANCIARE(?!) si ajunsese chiar sa-l urasca...cu ce putea sa-i raspunda acest copil????
Pupici si...
Gabryel spune:
quote:
Originally posted by antoioana
Ti-au cerut ulterior vreun curs de specializare sau te-ai descurcat asa?
Numai bine!
anto
Nu mi-au cerut nici un curs pentru ca nu e nevoie de asa ceva.Eu sunt profesor si imi fac orele obisnuit pentru ca ei sunt (pentru mine!) doar niste copii ...obisnuiti. In afara de problema lor de sanatate pentru care iau acele medicamente...mai au o singura problema care pare comuna tuturor copiilor/elevilor indiferent de starea de sanatate: n-au invatat la timp si acu` tre` sa recupereze. Asta au facut si cand s-au pregatit pentru examenul de Capacitate (pe care ...multumim celui de Sus ...toti l-au trecut cu bine!) si asta fac si acum cand incercam impreuna sa asimilam niste cunostinte care le vor folosi la scoala pe care o vor incepe din toamna ca toata lumea IN INSTITUTII DE INVATAMANT NORMALE alaturi de copii sanatosi pe care nu ii vor infecta pentru ca nu e posibil sa se trasmita boala doar pentru ca frecventeaza aceeasi scoala.
_
In fiecare zi ii povestesc lui Dumnezeu planurile mele iar EL...zambeste!
sunshine spune:
Nu vreau sa va par rece sau rea sau mai stiu eu cum... dar am si eu o intrebare: ce se intampla daca pur si simplu din accident, doi colegi de scoala (din care unul are deja sida) au un accident si se lovesc in asa fel incat le curge sange si ajunge sangele unuia in contact cu al celuilalt?
Parerea mea e ca toti copiii ar trebui sa stie cine le sunt colegii si sa invete sa traiasca alaturi de ei (nu sunt pt. marginalizare si cred ca toata problema e de educatie).
Si fiind la liceu, poate vine si perioada indragostelii si n-ai de unde sa stii ce complicatii apar.
Eu cred totusi ca n-ar trebui ascuns ca cineva are sida.