de pe cind eram NOI puiuti
Raspunsuri - Pagina 13
lia popescu spune:
M-am nascut in 1965, deci am prins mult din perioada "salbatica".
In primii ani am stat langa Bucuresti si ma jucam toata ziua pe stada, colectionam toate pisicutele aruncate de vecini, ba odata am incercat sa fur un purcelus nou nascut,pe care l-am bagat pur si simplu in buzunarul rochitei.
Dar cele mai frumoase amintiri le am din Apuseni, dintr-un catun, unde aveam un unchi care era invatator intr-o scoala din alea cu 2 elevi in clasa 1-a, 3 in clasa a 2- a s.a.m.d. Nu aveau pe vremea aceea curent electric, dar in schimb aveau un generator pentru...cinematograf. In fiecare sambata seara taranii mergeau la film. Ce bune filme am vazut acolo... In sala intrau nu numai oamenii dar si cainii lor asa ca in afara de schimburile de impresii se facea si schimb de purici. Noaptea mergeau toti pe la casele lor de pe dealuri, cu felinare. Faceam baie in rau in timp ce afara ploua cu clabuci, imi luam o patura in care bagam cateva carti si mergeam pe un deal de pe care se vedea tot satul, mergeam cu cainele prin poieni dupa ciuperci, dupa mure sau dupa fragi, ii ajutam la carat sacii de prune din livezile de pe dealuri, imi facusem o coliba de paie pe o insula in mijlocul raului, pescuiam si imi imaginam ca sunt Robinson Crusoe, priveam caprioarele care ieseau seara la pascut prin fanete... Imi parea rau ca nu am 2 vieti paralele, ca una sa mi-o petrec acolo.
Cat despre copilul meu, am marele noroc sa fi gasit o zona aproape la fel de "salbatica", un satuc in care el se poate juca fara teama de masini, pedofili etc. Se poate catara in copaci, poate pleca in "excursie" pe dealuri, are caine, pisica, bea lapte "adevarat", mananca oua adevarate si mere direct din pom. Din pacate toate astea numai 1 luna pe an, dar e ceva...
gandacelu spune:
quote:
Originally posted by Jeff
faceam schimb de timbre si cine avea colite era sef, scriam in oracole chestii de genul "cine scrie curmezis te iubeste pe furis", ne trimeteam la scoala in ore biletele "Ai lav iu" pana ne prindeau si ne dadeau afara de la ore...
aiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii! laviu! ai ca m-am distrat de nu se poate...
si eu eram cu timbrele cu colita, cu oracolele si cu beletele in morse, deh! limbi straine! (din ciresarii invatasem!
)http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=8697&cid=5405
gandacelu spune:
quote:
Originally posted by miguela
...desculta prin noroi!
ce misto era desculta-n noroi... ce sentiment de mare exceptie! dau regatul meu pentru o mocirla!!!
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=8697&cid=5405
tora97 spune:
..din pacate copii "de azi" nu prea stiu sa se joace... prefera sa o faca singuri, iar majoritatea cind se afla in colectivitate devin violenti (deh, cartoon ul sa traiasca si anumite jocuri de pe calculator)
insa o parte de vina o au si parintii (o anumita categorie), fiind mult prea prinsi in virtejul vietii, al serviciului, al faptului de a "face bani" uita ei insisi sa le ofere puilor placerea labelor in noroi, ori a corcoduselor necoapte, ori.. ori..
eu una ma bucur nespus de faptul ca thea nu este inebunita dupa calculator ori tv, nu neg a avut si ea o perioada, pe la 3,4 ani cind refuza sa iasa afara, pur si simplu prefera sa stea in casa, sa se joace singura, ori sa priveasca la desene Chiar ma speriasem si o dadeam afara cu japca! Acu ma suna si baga texte "mami, spune i bunicii sa ma lase afara, sa respir si eu aer curat, ca sint copil"
iar vis a vis de mersul la taraaaa... apai bate maidanul cot la cot cu "localnicii", pleaca dimineata si o mai adun seara, uneori nici la masa nu mai vrea sa vina, prefera sa manince "prin vecini" impreuna cu alti copii, se duce cu vaca (Doamne ce fatza avea intr o seara, cind venea cu vaca... o mogildeata cu dit ai animalul atirnat de sfoara in urma ei)si umbla desculta domnule, arata ca un pui de tigan...
Ma straduiesc sa pastrez viu spiritul copilariei mele, copilariei noastre..
nelia spune:
Nu am avut timp sa citesc chiar tot ce ati scris, dar pentru ca subiectul mi s-a parut foarte interesant vreau si eu sa scriu citeva rinduri. Sint nascuta in ’68 si prima copilarie mi-am petrecut-o la tara, la bunici. Pina la 11 ani am locuit in mai multe orase, comune si sate din Bucovina (datorita bunicului, care avea un serviciu de asa natura) si a fost suuuuupeeeeer! Imi aduc aminte de absolut tot cu mare placere. Consider ca am avut o copilarie ca-n Amintirile lui Creanga, de aceea si iubesc aceasta carte si o citesc si rascitesc fara sa ma plictisesc vreodata. A doua copilarie nu a mai fost asa, pentru ca dupa 11 ani am locuit in oras, au aparut si problemele in Romania, totul a devenit greu si cenusiu...
Ce incerc eu sa fac pentru Agata, chiar daca nu are sansa sa copilareasca prin locurile minunate pe unde am trait eu, este sa-i ofer macar cit se poate. Asa se face, ca Agata nu rateaza nici un copac in care se poate urca, nici o balta (cind ploua avem program special de... sarit in balti), stie ce aia sanie si am stat asta-iarna cit am putut la sanius, minghiie orice pisica sau ciine cu care se intilneste si nu respect multe din regulile impuse de cresterea moderna a ccopiilor, mai ales de aici, din Canada. Nu sint chiar mindra de aceasta „performanta“, pentru ca intotdeauna este cel mai murdar copil din parc, cel mai zgubilitic de alerg dupa ea pina imi iese sufletul... dar imi trece cind vad cum stie sa se joace si cit de fericita e. Citeodata mi-e frica sa nu se intimple ceva datorita acestei libertati, pentru ca sint constienta ca la „tara“ mea de odinioara era mult, mult mai curat si sanatos de trait decit este acum peste tot in lume, chiar cu toate metodele de precautie care exista. Puteam sa fim liberi pentru ca oamenii respectau natura si nu intrau cu bocancii in ea, nu modificau genetic nimic, nu exista atita poluare si de alti factori nocivi nici nu auzisem. Mie mi se pare mai greu de supravietuit acum, decit inainte... din pacate!
Cornelia, mamica Agatei
Bubbles spune:
Fetelor, multzam ptr. subiect!
Copilaria mea a fost in anii '80, o perioada extraordinara, fericita, plina de boacane. Ma intreb cum de au putut parintii sa ne rabde atitea nazbitii pe care le-am facut si tot noi mai comentam...
Acum, e si Internetul bun la ceva, deoarece asa tin legatura cu multi din prietenii de joaca si colegii de scoala, din acei ani.
Am avut un noroc fantastic cu bunicii, ne-au fost mereu aproape si toate vacantele s-au desfasurat la ei: cu copaci, animale, jocuri cu papusile, spectacole, dat pe bara si basici in palme (ne ameninta mama ca nu ne ia la mare daca nu ne trec basicile in timp util), capete sparte, miini si degete rupte, stat la poarta, lemnele ce trozneau in soba, boabele de porumb de pe plita, piinea, turta de malai, mincarea facuta de bunica (si Doamne, d-abia o astept sa vina peste citeva luni in vizita pe la noi...), si multe, multe altele.
Apoi, sunt o adepta a vietii la bloc. Copilaria la bloc este de inegalat, in opinia mea si a prietenilor de atunci. Am avut o gasca faina, ne jucam fotbal in disperare, printre masini (lovitura de 11 m era de la 3 m, cind intra mingea sub masina, tot 3 m trebuia sa luam, cu scandalul de rigoare), tata tara vrem ostasi, ratele si vinatorii, luni intregi de elastic (eram meseriasi, aveam sandale favorite care intrau bine), pitulusu' si scuipatul pe castan (si bataile cu castane...), plaja si birfa pe bloc, datul in leagane peste cap, de-a scoala, de-a detectivii cind urmaream oamenii pe strada, Teleenciclopedia, ingroparea animalelor cu slujba si tot tacimul, guma Turbo, stresarea vecinilor, furatul de fructe si flori, cazemata si amenajarea ei, cocotatul pe garaje, cum ne alergau ciinii in curtea muzeului (si odata am ramas "spinzurata" in gard), badmintonul cu "paletele de lemn" (au costat 51 lei, nu pot sa uit), inghetata, cum ne chemam la joaca, milogeala sa mai stam afara, nebuniile iernii, cum era cind tatii nostrii faceau chef in curtea blocului, zilele de nastere prin bloc, razboaiele cu altii din zona... etc., etc..
Si capitolul scoala, o Doamne, pai ne duceam acolo sa ne distram. Am atitea in minte, incit mi-ar lua zile intregi sa insir cite prostii am facut, cite probleme am creat, si mai ales ce limbaj foloseam...
Ce ma bucur este ca nu ne-am schimbat prea mult nici acum, nici aici, mereu facem cite ceva haios, in fiecare zi se intimpla ba una, ba alta, si mergem la joaca... Ne-am adaptat Si nici nu-s sanse multe sa uitam cum e sa fim copii. Iubesc pufarinele si ma bucur cind apar pe aici, la magazinul romanesc, cumparam "cu tona". Am gasit si un fel de alvita la Mt. Tremblant, asa ca fericirea e pe masura 
Bubbles spune:
Apropo de "alfabetul secret". Mi-amintesc, foloseam unul dintr-o carte de aventuri pentru copii (se jucau impreuna, isi scriau in acest alfabet; la un moment dat au plecat singuri
parca intr-o zona in genul Deltei, iar cind parintii s-au alarmat, au chemat politia, iar acestia au dat de scrierile lor, si usor - usor au "decriptat" locul unde se gaseau si i-au salvat; copertile editiei pe care o aveam erau ceva cu verde - albastru). Din pacate, nu-mi mai amintesc titlul cartii.
Consoanele erau cifre/numere, si vocalele constau in semne aritmetice (a +, e -, i x, o =, u... nu mai retin precis). Intre consoane se folosea virgula.
Rezultatul era ceva de genul:
2+ +3x14 -1,16- = x15-
Mai stie cineva? Mi-ar place sa-mi reamintesc tot alfabetul...
miguela spune:
quote:
Originally posted by Bubbles
Apropo de "alfabetul secret". Mi-amintesc, foloseam unul dintr-o carte de aventuri pentru copii (se jucau impreuna, isi scriau in acest alfabet; la un moment dat au plecat singuri
Consoanele erau cifre/numere, si vocalele constau in semne aritmetice (a +, e -, i x, o =, u... nu mai retin precis). Intre consoane se folosea virgula.
Rezultatul era ceva de genul:
2+ +3x14 -1,16- = x15-
Mai stie cineva? Mi-ar place sa-mi reamintesc tot alfabetul...
Pe asta nu-l stiu! Noi foloseam un alfabet mai simplu: O=1, P=2, E=3, R=4, A=5, G=6, I=7, U=8, S=9, T=0. Mai stiam unul in care unele litere erau inlocuite cu figuri geometrice si semne matematice... Prin clasa a 7-a a inceput sa fie la moda cerneala simpatica (scriam ceva cu saramura ori solutie de zahar, iar destinatarul trebuia sa incalzeasca foaia cu pricina si textul aparea colorat maroniu.
mispas007@yahoo.com spune:
M-a cuprins o nostalgie... Copilui meu nu intelege ce-i povestesc, i se pare stupid modul in care mi-am petrecut copilaria. Fara calculator? Fara Net? Citind? Jucandu-ma afara? Am colectionat servetele (inca mai am colectia), fete de la cutiile de chibrituri, radiere parfumate chinezesti. In curte la bunica ne faceam cort din parii de la franghiile de rufe, sprijiniti de gard si acoperiti cu paturi. Inauntru intram descaltati. Cand pisica avea pui, ii botezam si organizam masa fstiva la care fiecare copil din vecini aducea ceva de-ale gurii de-acasa. Organizam campionate de sarit coarda. Tin minte ca aveam niste vecini mai saracuti, cu multi copii. Eu eram singura si bunica (fiica de preot) voia sa-mi dea o educatie aleasa. Cum scapam ma duceam la ei si mancam paine cu zahar si paine cu untura... Era buuuna, buna de tot, dar bunica ma prindea pentru ca veneam unsuroasa pe barbie...
irina2000 spune:
Eu nu am ce sa mai adaug la cele spuse de voi si la mine copilaria a fost la fel , nu frumoasa ci SUPERBA! Si asa ca fapt divers stiti voi cum se spune, "copilaria si cum ai fost crescut in cei 7 ani de acasa" iti vor influenta viata mai tarziu. Mi-a fost dat sa vad copii-adulti care nu fac diferenta intre frunzele de morcov si cele de marar, pentru care patrunjelul si leustenul sunt una si aceeasi planta, capra cu oaia la fel. Copii care au invat de la parinti cum sa fie rai si parsivi si care sunt mandri cand parintii ii aproba. Am vazut copii de bani gata care cred ca li se cuvine totul inclusiv copilaria celorlalti, copii care nu stiu sa fie copii, copii care alearga dupa bani ca si parintii lor si pentru care banul e un scop in sine. Si nu am vazut unul ci muuuuulti, insa ma bucur cand vad si copii-copii asa cum vreau eu sa fie fata mea. Copii care stiu sa se joace cu frunze cu pietre, copii care nu dau rasetele cu ceilalti copii pentru computer, copii care stiu sa fie copii, pentru ca parintii lor stiu sa ii faca sa se simta copii.O babuta mi-a spus demult de tot "uita-te la copii si la animalele dintr-o familie, si unii si altii seamna cu cei din familie" . Sa va uitati si voi si sa imi spuneti daca babuta mea avea dreptate? Eu zic ca da! Copii fara copilarie... rosi de nelinisti vezi asta pe fata lor devin rai, aspri, fara zambet, sau ascunsi si spui ca ti se pare si nu iti vine sa crezi....si totusi asa sunt, imprumuta din caracterul parintilor. Copilaria....fiecare pentru copilul lui face asa cum crede si mai ales cum poate.
NO BRAIN....NO PAIN!