Topic Science Fiction/editia DESPRECOPII
Raspunsuri - Pagina 9
ovidiu bufnila spune:
Draga Ortansa,
Ma bucura mesajul tau.
Claustrofobuie ascunde ca intreaga mea literatura diverse instructiuni filozofice sau predictionale asa cum e, de exemplu, AMERICA PIERDUTA care prefigura 11 Septembrie sau fictionalul Campuri Magentice care prefigura 1989. Claustrofobie vorbeste in adancurile ei despre valurirea SPATIULUI prin formele Enciclopediei. Fie ca aceste forme sunt evenimentele, fie ca sunt fiintele. Avem o problema de rezolvat: ce e SPATIUL? O burticoasa ingereasca de exemplu, este asemenea unei mari valurite care naste o alta lume. Ne nastem intr-un regim acvatic fabulatoriu dar pierdem frumusetea acelei mari primordiale in viata cotidiana. Topate burticile de pe lumea asta, albe, negre, galbene pregatesc si se pregatesc de MIRACOL! Este un miracol ca ne putem naste o mare dintr-o alta mare. Stii, la inceputul vietii avem regim bazic ce se transforma apoi in regim acid. Pana si chimia pare generata de valuririle spatiului. Din aceasta perspectiva, Claustrofobie este si ea un fictional care vorbeste despre felul straniu si miraculos in care sunt valurite EVENIMENTELE VIETII.
Iti multumesc, Ortansa.
quote:
Originally posted by Ortansa
Iti datorez un raspuns.Am citit povestea cu Marea de...cardboard inca de ieri.Nu sunt as in engleza,as fi preferat sa citesc varianta romaneasca,cred ca multe cuvinte si-au pierdut din sens,din subsens,traduse fiind in engleza.Ce am inteles din povestire-o idee ecologica pe undeva cred,un final dezamagitor poate si fara sansa,cel putin nu pentru sirena in rosu,galben si albastru.(parca era totusi o unda de speranta pe undeva,scuze ca nu-mi mai amintesc)Poate ca povestea transmite mai mult de atat,insa ti-am spus,nu am inteles chiar totul.
Ultima povestire: patologica?Apusul unei doamne (la menopauza) probabil:-)?Interesant cum intri in pielea personajelor feminine.Povestea e cam trista pentru gustul meu.Se cheama Claustrofobie,dar e mai mult agorafobie,cel putin prima parte.In final barbatul fuge din cauza ca sufera de claustrofobie sau din cauza femeii de langa el-grasa,batrana,hidoasa,aproape paranoica(la fel ca si el de altfel)?Eu cam despic firul in patru,dar tu nu te lua dupa mine:-)Poate ca n-am inteles nimic.
Multumesc si pentru ultima povestire.
Ortansa-deX mamica
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
Gandaceluuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu,
Eu sunt surprins, incantat, oauuuuuuuuuuuuuu!
Multumesc.
quote:
Originally posted by gandacelu
domnule bufnila! ce surpriza sa te citesc si sa-mi aduc aminte ca unele din povestile domniei-tale le stiam deja, citite in adolescenta, in "epoca mea sf"
esti "cutia lui amelie" pentru mine!
numai bine!
(revin dupe ce citesc tot!)
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=8697&cid=5405
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
Am inceput sa sterg povestirile din acest topic.
Motivul il gasiti in:
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=26535&whichpage=2
ovidiu bufnila spune:
COMPRESOR
short story SF de
Ovidiu BUFNILA
Iesind din Templul Albastru, Kansokan isi desfacu aripile de sticla si se avânta catre inaltul cerului. Trase in piept aerul tare al inaltimilor si privi plin de curiozitate catre Orasul Plasmuirilor pe care fluizii din Nord il comprimasera ascunzându-l intr-un nor de dimineata.
- Trebuie sa platesti, suiera dinozaurianul Terminor alunecând intre doua bifurcatii fluide, scuturându-se de spuma, valurind timpurile. Trebuie sa platesti ca sa poti intra acolo, iubitule Kankosan!
- Saiko! racni Kankosan rânjind. N-am chef sa intru acolo! N-am chef, ma multumesc sa navighez prin forumuri.
- Nimic nu se compara cu Orasul Plasmuirilor! E cel mai tare drog, e adevaratul Compresor! E poarta catre vitezele virtuale! Bandolibina, curveta aia din Insulele Drogatilor, mi-a spus ca a incercat niste senzatii bestiale! E mult mai ca lumea decât pe forumuri! Câti poti anihila pe forumuri? Zece, o suta, o mie? Odata intrat in Orasul Plasmuirilor poti dezactiva cel putin un milion de navigatori intr-o fractiune de secunda! Senzatia e bestiala, te desfunzi, te transformi intr-o supernova, te cuantifici, plutesti asemenea unei mari meduze virtuale prin aproape intreg universul plin de universuri. Smecheria e ca poti fi tu insuti in cele din urma principiul compresor! Imtelegi, tipule?
Kankosan scoase limba-i argintie si, coborind lin intre ape, isi seta instructiunile care-i placeau cel mai mult din toate cele zece mii cu care fusese inzestrat la nastere. Se transforma intr-o bicicleta.
Vreme de vreun ceas nu trecu nimeni pe lânga el dar in cele din urma, venind dinspre port, se vizualiza o faptura apetisanta. Kankosan ii scana rapid matricea informationala. ii citi istoriile alternative si, pentru o clipa, se gândi sa o ucida folosind un foc de artificii pe care il furase in timpul carnavalului de la Rio.
Agamela Maga Ama apuca ghidonul plina de hotarâre. Cântari bicicleta dintr-o privire si, suierând multumita, se arunca in saua argintie.
Konkason vibra de placere. Renunta la gândul ucigas. Se lasa comprimat de pitulicea pufoasa si zemoasa care raspândea un parfum imbatator si care in mod sigur nu cunoscuse vreodata voluptatea patrunderii unui virus informational din clasa falusoidelor purpurii pe care le produceau departe de lumina zile fluizii din Nord.
Agamela Maga Ama incepu sa pedaleze de nebuna lasându-si pitulicea nebuna sa guste din fluidele lui Konkason. Tipa de placere azvârlindu-si cele o mie de silicoane in inaltul norilor pufosi ca niste pernute.
Cerul cazu oblic incepând sa se scurga im Orasul Plasmuirilor cu o viteza ametitoare. Sunetele lumii, strivite, se preschimbara in niste sclipiri de otel infundându-se in pliurile comprimate din ce in ce mai dureros de câmpurile magnetice. Dar Konkason nu lua seama la ce se intâmpla in jurul lui. Se bucura fara teama de pitulicea aia nebuna pe care Agamela Maga Ama parea s-o striveasca pe saua argintie a bicicletei fara sa-i pese nici ei de tot ceea ce se intâmpla in jurul ei.
Dinozaurianul Terminor, imbatându-se strasnic in buza toamnei, intr-o bodega din setarile aurii ale mândrei cetati Walhadala, cetatea unde cruciatii se straduisera sa-l gaseasca pe Mântuitor in urma cu doua mii de ani, ii povesti unei principese din Baltile Sângerii ca bietul Konkason fusese supus unei comprimari atât de puternice incât matricea lui informatiobnala a colapsat transformându-se in cele din urma intr-un frumos foc de artificii care a luminat intrarea Agamelei in Orasul Plasmuirilor.
Unii briganzi din inima sudicelor au pus laba pe dinozaurian si, la ceas de noapte electrica, l-au jupuit de viu. Nimeni nu stie daca povestea asta cu principiul compresor ar fi adevarata.
Uneori vorbim despre astfel de lucruri dar supraveghetorii alveolelor ne mâna cu bicele inapoi in propriile noastre lumi mici in care nimeni n-a auzit de universul plin de universuri si nici de fluide si nici de pitulici zemoase.
Poate ca sunt numai plasmuirile cu care, noi, sclavii marilor ecrane virtuale din Retea, ne mângâiem intre un spam sau altul.
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
SSFWORLD.COM
http://www.sffworld.com/authors/b/bufnila_ovidiu/fiction/whatawonderfulday1.html
What a Wonderful Day!
by Ovidiu Bufnila
translated by Ioana Bostan
Seashells on the corridors of the Parliament
The water jets gushing out of the firemen hoses are sweeping the marble stairs of the Parliament. The police cars sirens are warning.
"Are they shooting, sir?"
"Leave the road!"
"Down with the Government!"
"Shut up, dear, it’s not a strike!"
A bunch of dupes are chewing popcorn, pistachio ice cream and hot sandwiches. A plump police officer elbows his way out. A woman stops him threatening she will complain to the mayor, who’s even her brother. Across the street, in front of the Houses of Parliament, in Ryan Shulds’ café, a Dixieland band rehearses the original version of the famous "Rhapsody in Blue" by G. Gershwin, frenziedly.
On clarinet, the prefect. On ear trumpet, the mayor. On trombone, Miss Agatha, the secretary of FELSON & CO. Somewhere in the rear, on drums, a funny bald guy, whom everybody calls cheerfully "hey, boy, Falco!" A reporter from Channel 7 asks the operator to film Senator Gregorian, being carried on a glass fibres stretcher to the ambulance.
The ear trumpet and the clarinet people are talking in whisper, during the smoking break, whether they should propose her a "ménage a trois" adventure. Leaning on a window screen, Falco watches merrily some kids stealing from a police officer’s pocket the seashells found on the stairs of the Parliament, half an hour ago.
H.G. Wells makes a regrettable confusion
Café. Orange sun. One could hear the police sirens far away. Falco, gets a nap. A seashell on the warm table. Falco examined it with interest, for a couple of minutes. Keeping the rhythm with his feet.
The seashell meant something to him. It reminded him of somebody. Confusedly.
"Your coffee, sir!"..................
continuare in:
http://www.sffworld.com/authors/b/bufnila_ovidiu/fiction/whatawonderfulday1.html
ovidiu bufnila spune:
MEDUZA
mic roman valurit si valuritor de
Ovidiu Bufnila
Capitolul 2
Fluierau cu toatele, indracitele. Hahaleau. Viermuiau fara odihna inlauntrul acelei enigmatice ploi. Se rostogoleau unele peste altele. Mânjeau toata pielita aceea trandafirie cu sânge puturos.
Sânge? Dar sângele e doar un mic vârtej virtual zumzaitor!
Calcau pe tentacule, mantii gelatinoase si instelate, antene si cartilaje trandafirii, carene argintii. Nu le pasa in nici un fel! Asta voiau, sa simta ascutisul clestilor taind adânc in carne! Sa simta usturimea! Altfel cum ar fi avut o certitudine despre propria lor fiinta digitala?
Ah, simturile!
Nu sunt ele oare antioceanul virtual? Nu sunt simturile imaginea rasturnata a caroiajului de puncte care anima fenomenele si procesele construind aparenta universului digital? Nu sunt oare simturile ecoul relatiilor care se stabilesc intre aparentele fiintarii si functionarii construind marea si unica si terifianta aparenta a universului digital in drumul initiatic spre ultimul lui sens?
Se certau fabuloasele. Se luau la harta din te miri ce. Tipau. Bateau din aripioare. Ce le mai placea! Sa se burzuluiasca. Sa se hlizeasca. Sa se mire. Sa intrebe in gura mare, sa comenteze. Sa se incontreze. Sa-si dea aere, mama, mama! Cine e mai tare decât ele?! Ei? Aveau de gând sa se intoarca in structurile descriptive primare! Tocmai li se preschimbasera instructiunile narative din cauza ploii informationale venita de dincolo de orizontul vizibil! Câmpurile lor informationale remanente fusesera supraexcitate iar atotcuprinzatorul statea sa se nasca dintr-o clipa intr-alta din marele orgasm al oceanului virtual.
Si-acum urlau cu toatele. Cine indraznise sa le arunce-n vârtejul virtual si ca unde le cara?! Care voia sa le traga clapa?! Erau amestecate in vreun experiment militar?! Incapusera pe mâna piratilor de dincolo de orizontul vizibil?! Ele erau oare corporalitatea piratilor? Se jucau furtunile digitale? Erau fie fundalul razboaielor semantice fie corpul miraculos al gramaticilor digitaleeeee?
Unele râdeau in hohote. Ce ingâmfate! Ziceau c-au vazut lucruri si mai si, ca nu se speriau cu una cu doua. Ca oricum or sa evadeze. Ca acesta-i gândul fundamental al tuturor fiintelor fabuloase din toate timpurile temporalitatii digitale.
Sa o stearga in imensitatea oceanului digital! Sau virtual? Sa se piarda-n universul digital, s-o apuce-n lung si-n lat pe marile si oceanele secretului. Sa se arunce-n vâltoarea virtuala a atotcuprinzatorului. Dincolo de granitele de necuprins ale fascinantului si incântatorului univers digital! Sa conduca corabii nebune si zvelte!
Sa caute comori fabuloase! Sa inoate in adâncuri in cautarea diamantelor de lumina veche ratacite de la inceputul inceputurilor! Sa se intrupeze in corporalitatea marelui si teribilului si enigmaticului nimic.
(va continua)
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
Trenul
short story de
Ovidiu Bufnila
Gregor Gregorian ne-a pus pe jeratic. A chemat politia. A trimis dupa pompieri si a dat un telefon si fortelor speciale.
Ne-am bulucit cu totii la gara sa vedem care-i chestiunea cu misteriosul tren.
Nu era personal.
Nu era accelerat.
Nu era rapid.
Nu era marfar.
Era totusi un tren.
Arghire, seful de gara, a izbucnit in hohote de plâns. S-a jurat ca nu are nici in clin nici in mâneca. Ne-a bagat sub nas niste documente. A cotrobait dupa niste registre.
De unde vine si unde se duce, a vrut sa stie seful politiei, unul cracanat si adus de spate. Avea si el sefii lui, trebuia sa raporteze. Arghire s-a inverzit. Ne-a zis ca l-a chemat de urgenta pe domnul prefect si ca l-a instiintat chiar si pe ministrul cailor noastre ferate.
Gregor Gregorian tinea mortis ca in tren ar fi fost o bomba atomica si ca suntem cu totii intr-un foarte mare pericol. Bineinteles ca ne-am speriat foarte tare si i-am luat la rost pe toti oficialii aflati de fata si ca nici nu ne-a trecut prin cap sa stam asa, gura-casca si bratele in sân. Am pus mâna pe târnacoape si-am incercat sa deschidem trenul. Fortele speciale au adus niste aparate de-ale lor sofisticate dar nu le-au fost de nici un folos.
Niste jurnalisti au transmis stirea in toata lumea asa ca insusi presedintele a tinut sa faca o scurta declaratie. El si-a exprimat convingerea ca intreaga tevatura va fi rezolvata pe cale diplomatica. Asta ne-a pus in mare incurcatura pentru ca nici unul dintre noi nu stia sa negocieze cu o ditamai fieratanie. Cotidienele centrale au facut mare tapaj pe seama gafei presedintelui iar un detasament de parasutisti a ocupat pozitie in imediata apropiere a trenului indepartându-ne pentru moment.
Rusii, francezii, americanii si japonezii s-au grabit sa spuna lumii intregi ca din arsenalul lor nu lipsea nici o bomba atomica si ca totul parea sa nu fie altceva decât un scenariu pus la punct de fortele potrivnice democratiei.
Zvonurile s-au tinut lant. Ba ca trenul ar fi venit din spatiul cosmic. Ba ca era un experiment pus la cale de catre guvern. Ba ca ar fi fost materializarea unui vis.
Mama Mare a marturisit unui jurnalist ca in 1908 ea ar fi vazut trenul trecând dinspre Paris spre Moscova dar ca nu era chiar atât de sigura.
Gregor Gregorian a gasit insa explicatia intr-o revista din 1924 publicata la Londra. Trenul nu era tren ci pur si simplu umbra unui tren care umplea o portiune din spatiul garii noastre. Un reprezentant al Academiei a contestat comunicarea lui Gregorian acuzându-l de sarlatanie. Noi am facut niste masuratori si putem sa juram ca asa si e. Nu ne asculta insa nimeni. Uneori, dimineata felcerii ne aruncara printre gratii câteva jurnale iar in jurul prânzului ne indoapa cu câte un pumn de pastile.
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
gandacelu spune:
quote:
Originally posted by ovidiu bufnila
MEDUZA
mic roman valurit si valuritor de
Ovidiu Bufnila
eu am zis friptura... mi-ai oferit o salata... am rontait-o cu grija, lingandu-mi labutele, leganand alene din coada si chiar managindu-ma pe burtica... am si ragait usor si am lins totul, pana la ultima picatura de lamaie... ca aperitiv sa zicem ca da... ia sa servim si felul 2... poate dam si de o friptura in sange... quand meme!
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=8697&cid=5405
gandacelu spune:
quote:
Originally posted by ovidiu bufnila
MEDUZA
mic roman valurit si valuritor de
Ovidiu Bufnila
Capitolul 2
Fluierau cu toatele, indracitele. Hahaleau. Viermuiau fara odihna inlauntrul acelei enigmatice ploi. Se rostogoleau unele peste altele. Mânjeau toata pielita aceea trandafirie cu sânge puturos.
Sânge?
iaca! ce ziceam! ce intuitie am avut!
ma simt din ce in ce mai satisfacuta...
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=8697&cid=5405
gandacelu spune:
asteptam capitolul 3! ne place! miam-miam! ce bine-ar fi daca ati taia friptura c-un cutit de macelar si nu cu lingurita de desert!... uneori sunteti prea delicat, domnule bufnila, prea feminin... iar noi nu suntem lesbiene, suntem femei insarcinate (dovada
)... pretentioase si cu pofte care mai de care mai bizare... sa ne iertati daca cerem carne de dragon albastru prajit numai la mijloc... totul e posibil, cum spunea memorabilul... borges?!
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=8697&cid=5405