Cum repar?
Raspunsuri - Pagina 5
mado spune:
Anca, si eu am recut prin acelasi lucru ca si tine, eu m-am intors in tara,am renuntat.
Dar cum am pasit pe Otopeni,am regretat pasul facut!
Fa un copil sa-ti mai ocupi timpul si treci peste asta daca poti si il mai iubesti, ca in tara e si mai rau sa te realizezi singura, si aici nu vei avea pe nimeni pe care sa-ti versi nervii ptr esecul tau:)
Ai grija ca a doua sansa poate nu-ti mai vine!
Rationeaza inainte de toate si pune in balanta tot!
Nu prea se merita sa te intorci zic eu...sincer...vei regreta poate toata viata!
Denisa_35 spune:
Draga Ancuta,
Am citit cu atentie toate mesajele si as vrea sa-l postez si eu pe al meu. Stii exista o filozofie in viata : e bine sa nu lasi sa-ti scape trenul norocos al vietii. S-ar putea ca a doua oara sa nu mai opreasca in gara ta...sau poate niciodata. Ai un sot minunat care te iubeste (altul s-ar fi dus naibii la cate i-ai facut tu..), ai un copil minunat, sanatos, aveti o situatie stabila. Ce-ti poti dori mai mult de la viata, ca femeie vorbind? Dorul de casa, de parinti de surori, il mai potolesti cumva : telefoane, e-mailuri sau vizite cand va fi posibil, dar eu zic nu da cu piciorul la ce ai acolo ca sa te intorci in mizeria din Romania....gandeste-te! Bucura-te de viata, de dragoste si invata ca in viata nu poti avea chiar totul.....Incearac sa-ti faci adaptarea la o noua tara mai usoara, caci daca continui asa nici cei ai tai din Romania nu stau linistiti!
Curaj si numai bine,
Denisa si copilul Alecu
PrInTeSs2_ spune:
Deci eu una sunt inspaimantata acum dupa ce am citit povestea Ancutei
. Pe langa faptul ca numai ce mi-am luat inima in dinti si sunt ready 
acum, m-a luat groaza din nou
.
Vreau sa stiu a fost vre-o mamica fara starea asta depresiva?
Poate crede-ti ca sunt un copil dar asta ma framanta mult.
Luna spune:
Fetelor mi-a placut povestea desi trista 
chiar ma pus
asa pe ginduri serios...depresiile astea ma sperie
mihaelabebe spune:
Draga Ancuta,
Sunt in aceeasi situatie ca si tine si Ttik. Proaspata nevasta, cu un sot american "painea lui D-zeu" pe care il iubesc la nebunie.Insa in luna de miere raman gravida, lucru pe care nu l-am dorit nici eu,dar nici el.Ne doream atat de mult sa petrecem cat mai mult timp impreuna sa ne bucuram unul de altul, sa ajungem sa ne cunoastem mai bine...Am intrat intr-o stare de depresie pe care nu o pot descrie.Nu ma intelegeti gresit,bb-ul e ca lumina ochilor mei, dar in acel moment pur si simplu nu l-am dorit.Mai ales fiind terifiata de gandul nasterii si de a fi legata de o mogaldeata pt restul vietii. Si ne facusem atatea planuri...Tot atunci au inceput si certurile, toate provocate de mine si de dorul meu de casa, de familie. La prima cearta, am rupt toate pozele da la nunta(sunt atat de rusinata) si i-am spus ca divortez si plec acasa, in Ro.S-a uitat la mine si a inceput sa stranga bucatica cu bucatica punandu-le cu atata grija intr-o cutie, spunandu-mi ca vrea sa le pastreze oricum. Gestul lui pur si simplu mi-a zdrobit inima.La a 2-a cearta dupa aceeasi fraza "...divortez si plec la mama" mi-a spus "ok, dar vin cu tine".Ma si imaginam impreuna cu el, traind in Ro, in chirie, de pe o zi pe alta.La urmatoarea mi-a zis ca oricum nu ma mai crede.Si uite asa au trecut cateva luni, iar in momentul in care am simtit bb-ul miscandu-se(si obisnuita deja cu gandul ca vreau ca nu vreau el tot vine)am inceput sa ma bucur cu adevarat de ideea de a fi mamica. Urmatoarele luni au fost superbe( datorita si familiei lui), dar la cateva saptamani de la nastere hop si depresia. La prima criza am inceput pur si simplu sa plang, fara nici un motiv.Sotul stiind cum reactionez, mi-a facut o baie cu spuma, mi-a pus 2 beri in mana(nu am alaptat) si mi-a dat liber pt restul serii.2 ore am stat si am plans in baie, dar a trecut.La cateva saptamani am intrat intr-o criza de nervi de nedescris. Noroc cu soaca-mea care a venit val-vartej, a luat bb-ul la ea peste noapte si ne-a trimis in oras(si de atunci il ia la fiecare 2 saptamani).(Sa-i de-a D-zeu sanatate ca e o femeie tare buna).Si culmea e ca in tot acest timp sotul meu nu mi-a dat nici un motiv de cearta.Are grija de bb,imi da si zile libere, face si mancare daca trebuie, mai putin curatenie, dar deh, nu toti barbatii sunt perfecti
.Timpul a trecut, bb-ul are 7 luni iar ultima cearta am avut-o acum 2 luni(de la un cui, nu mi-a placut mie cum a batut cuiu', prea sus...)cand , pt prima data nu a mai tacut, a reactionat exact in maniera mea si mi-am dat seama cat de l-a durut pe el in tot acest timp.Abia in acel moment am inteles cat a indurat el din partea mea si ce scorpie mare am putut sa fiu.Tot atunci mi-am si schimbat atitudinea fata de el, iar relatia noastra s-a schimbat simtitor de la bine, la extraordinar.Crizele,nu m-au parasit, dar in momentul in care reapar pur si simplu ii spun" sunt nervoasa, nu stiu de ce,dar te rog lasa-mi un pic de spatiu si imi trece".
Am incercat sa scurtez povestea cat de mult ca sa nu va plictisesc prea tare, dar Ancuta, sotul tau nu va rabda la nesfarsit, iar in momentul in care intelegi ca de fapt TU esti cea care provoci cearta este mult mai usor sa incerci sa schimbi ceva.Ai un copil superb, un sot extraordinar, bucura-te de ei, arata-le cat de mult ii iubesti,lasa bb-ul cu cineva(daca ai cu cine, daca nu ia-ti o bona) si iesi in oras, distreaza-te, simte ca traiesti, ca existenta ta nu se rezuma doar la responsabilitatea de a fi mama si nevasta si vei privi lucrurile altfel.
http://community.webshots.com/user/mihaelabebe100
mihaelaH
Albrecht spune:
Dumnezeule, un sot cu o asemenea rabdare ar trebui premiat!
Oricat ti-ar fi de greu in privinta adaptarii (in conditiile in care ai de toate si nu iti lipseste nimic) eu tot nu inteleg cum poti sa fii asa? Cu scuzele de rigoare daca mesajul meu e mai dur, dar... mi-e greu sa inteleg.
Spui ca nici tu nu intelegi ce e cu itne... mi-e greu sa cred asa ceva.
In sfarsit, nu asta e important, ce cred eu, important e s te gandesti bine si sa lupti pentru ce ai, pentru ca nu multe persoane pot avea norocul pe care l-ai avut tu, intalnind un sot atat de rabdator si bun.
Iti doresc numai bine si multa intelepciune.
imi spune:
Draga Anca ,
Am citit mesajul tau si sincera sa fiu, m-am regasit putin in el. Si eu am avut o perioada cand nimeni si nimic nu i-mi convenea si nu i-mi intra nimeni in fire. In ceea ce te priveste, eu cred ca totul depinde de tine si de cat de mult vrei tu ca lucrurile sa mearga iarasi ca si inainte.
Se spune ca femeile care au nascut ( in perioada imediat urmatoare acestui proces) sunt foarte sensibile, si chear pot ajunge la "nebunie", asa ca eu cred ca daca totusi nu te descurci singura in a rezolva toata chestia asta urata, cred ca ar trebui sa apelezi la cineva de specialitate.
Lucrul cel mai sigur este ca rabdarea fiecarui om este limitata si ...... cum sotul tau este si el om.....eu te sfatuiesc sa gasesti o solutie cat mai repede !Cred ca fiecare dintre voi merita linistea atat de confortabila si de placuta a unei familii. Si nu uita ca " puiul" vostru este tot timpul la misloc, lui ii transmiti fiecare stare a ta de neliniste.
EU CRED CA DACA STAI PUTIN CU TINE..........SA TE GANDESTI DE UNDE PORNESTE DE FAPT TOTUL......CA ADEVARATA CAUZA DOAR TU O STII CRED CA POTI TRECE PESTE TOT !!!!!!!!! SUCCES
blue77 spune:
da asa e e greu de inteles , insa si eu am trecut printr-o astfel de depresie.Asta s-a intamplat cand am ajuns in Franta , abia casatorita am si plecat , desi il conosteam pe sotul meu de 3 ani in care ne intelesesem f bine in momentul in care m-am trezit aici, casatorita singura acasa- am simtit ca sunt ca intr-o cusca.Vorbeam limba din fericire insa asta nu prea m-a ajutat la inceput- ma simteam straina de tot si de toate , nimic nu ma stimula sa ies din starea respectiva. Acomodarea cu noua viata a durat ceva iar in timpul asta i-am facut viata un infern sotului...nu vroiam dar el era langa mine si atunci...Avusesem o viata plina in Ro , servici , facultate , prieteni si dintr-o data totul s-a schimbat si ce e ciudat e ca imi dorisem sa plec din tara inca de mic copil.Insa niciodata nu as fi crezut ca voi avea asa greutati in acomodare. Timp de 2 ani a trebuit sa tot fac drumuri in Ro ca sa-mi termin studiile si deci acomodarea mea s-a impins tot mai incolo, acum am terminat cu studiile si incep sa ma simt mai bine si mai"integrata" :), insa sunt departe de a ma simti fericita , desi am tot ce isi poate dori o femeie.Ceea ce a contribuit poate si la aceasta stare e faptul ca aici nu se da dreptul de munca sotiilor deci lucreaza doar sotul si atunci e greu , f greu sa te integrezi sa te simti om, parca ti-e interzisa o jumatate din tine.
O inteleg pe Anca si eu m-am simtit controlata de sot , acum imi dau seama ca fara motive, ii reprosam tot timpul tot felul de tampenii si nu vedeam ca el vroia de fapt sa ma ajute , poat eca nici acum nu ma port cu el cum ar trebui insa mi-am dat seama ca tot acest comportament vine din faptul ca eu nu sunt multumita de mine insami- nu mai am incredere in mine si toate aceste sentimente se transforma in furie si asta o arunc in spatele lui.Imi lipseste mult ca nu sunt utila-cel putin asa simt eu- insa acum cineva de sus mi-a intins o mana - asteptam si noi un bb- si atunci sper ca toata amaraciunea stransa in suflet sa se transforme in fericire si iubire si sa apreciez cu adevarat ce am in jurul meu. E greu sa pleci si sa lasi totul in urma dar sa nu uitam ce ne-a determinat sa plecam si sa fim fericiti si rabdatori.
cristina 5 saptamani
ancuta06 spune:
Buna fetelor,
scuze pt intarziere, dar nu mi-am imaginat ca mai raspunde cineva subiectului meu, dupa atata timp. In plus, am fost plecata in RO, si acolo nu pierd timpul pe internet, ca de obicei am prea multe de facut.
Ei bine, si cand ma gandeam eu ca mi-a trecut nebunia, fericita ca eram, in sfarsit acasa, sa-mi vada toata lumea minunea de bebe, iata ca intr-o zi, mi-am rupt pasaportul cu foarte mult calm, ca m-a enervat sotul un pic. Si l-am rupt ca sa nu ma mai pot intoarce cu el in Olanda decat daca chiar vreau sa mai trec prin tot rahatul sa fac alt pasaport, mai ales ca nici timp nu aveam. Am regretat in secunda aia ce-am facut, si avand 5 zile la dispozitie pana trebuia sa plecam, am stat in fiecare zi la coada la pasapoarte, mare vaca am mai fost. In loc sa ne petrecem timpul ramas bucurandu-ne ca suntem acolo, iata-ne, impreuna, cu bebe dupa noi, la pasapoarte, zi de zi, incercand sa intram la nu stiu care comandant sa aprobe eliberarea unui nou pasaport, in regim de urgenta. Dar, pt un nou pasaport, mi-au trebuit certificatele de nastere si casatorie, care erau in Olanda, asa ca am umblat si pe la primarii.
Acum nu ne mai certam, sunt intr-o stare foarte buna, calma si relaxata, iar el e un dulce.
Va multumesc mult pentru vorbele si incurajarile voastre, ma ajuta cat de cat, atunci cand uit, sa-mi dau seama cat sunt de norocoasa...si, poate ca nu va vine sa credeti, sunt fericita, intr-adevar, si nu as vrea sa traim in Romania. O sa fac tot ce tine de mine sa traim o viata frumoasa aici. Imi place Olanda, mai mult decat orice alta tara din Vestul Europei.
ALBRECHT, eu te cred, ca nu ma crezi. Dar, sincera sa fiu, cand am scris primul mesaj, si urmatoarele cateva care au urmat, am facut-o plangand. Stiu foarte bine ca totul tine de mine, ar cand intru in crize de nervi, nu mai sunt rationala, si ultima data cand am facut o criza mai grava, a fost atunci cand m-am hotarat sa scriu. Atunci mi-am dat seama ca pot ajunge sa fac lucruri oribile, de care nu ma mai credeam capabila.
MADO, am facut deja un copil, si nu ca sa-mi ocup timpul, ci pt ca era singurul lucru pe care mi l-am dorit vreodata cu adevarat. Si inca stau si ma minunez, si nu-mi vine sa cred ce capodopera mi-a iesit.
Pupici tuturor, si va mai tin la curent periodic.
Ancuta
http://community.webshots.com/user/Busch_family
conchita spune:
mai Ancuta, v-am vazut si eu pozele, sunteti foarte frumusei, iar sotiorul tau e un dulce. Pastreaza-l si ai grija de el, e pacat de Dumnezeu sa nu-ti folosesti autocontrolul si sa te lasi prada nervilor. ce? sunt nervii mai puternici decat tine? cauta pe net, daca nu poti merge la sala pentru meditatie, si fa cateva exercitii de respiratie pentru relaxare, sunt extrem de simple, te vor ajuta enorm sa te stapanesti.
hai, fruntea sus si iubire maxima 