Cum repar?

Katink spune:

La multi ani Ancuta draga!

Imi pare rau ca esti asa suparata si nu iti gasesti linistea, dar poate te va ajuta, pe viitor, sa printezi aceste mesaje si mai ales ultimul poastat de tine, care e mult mai optimist ca primul. Citeste-le atunci cand simti ca iar te apasa grijile si tristetea si sigur o sa iti fie mai bine. Incearca singura sa iti impui anumite lucruri. Fii optimista (ca doar asa suntem noi Sagetatorii ).

Iti doresc multa liniste sufleteasca, intelegere si armonie in familie si nu uita sa zambesti. Al meu sot e mort dupa zambetele mele, parca uita de toate.

Te pup si sa ai maine o zi minunata alaturi de baietii tai dragi,
Katink

ttik spune:

la multi ani !multa sanatate tie si familiei si cat mai multa dragoste
si intelegere..
alt punct in comun si eu o sa implinesc 22 de ani ,deci suntem foarte apropiate de varsta..
ai grija de tine si spune-ne cum a fost ziua ta si sf. nicolae acolo la voi
Cu drag,

cl spune:

La multi ani, Ancuta! Doamne, ce copil esti! Sa ti se implineasca toate visele si sa ai parte numai de fericire, alaturi de cei dragi! Ma bucur ca ti-ai recapatat optimismul. Sa nu ti-l pierzi!
,
Claudia

ancuta06 spune:

Eu nu stiu ce am, dar iarasi am plans cand v-am citit mesajele. Si simt caldura venind din toate, si intelegere, sunteti grozave. Cand am deschis acest subiect ma asteptam la reactii total diferite. Nu ma asteptam sa ma sprijiniti, ci sa ma certati. Poate totusi sunt prea sensibila acum, pt ca azi am plans mai toata ziua, dar nu de suparare mereu, ci pt ca la fiecare rand citit, imi vin in fata ochilor imaginile urmatoare:
Sebastian (sotul meu) calcand haine pt bebe, si eu langa el spunandu-i ca nu-l iubesc, ca nu-l respect, ca nu inseamna nimic pt mine, si neprimind nici o replica de la el;
Sebas in pat, dandu-i lui bebe sa pape, trist si afectat de vorbele mele din acea seara( plec acasa si iau copilul cu mine, si nu ma mai intorc)
Sebas dimineata, cu ochii rosii, dupa o noapte de certuri, trezindu-se sa se duca la servici
Sebas reparand calculatorul in care eu am dat cu picioarele aseara, de draci
Si lista poate continua la nesfarsit. Dar o sa incerc sa nu ma mai gandesc la ce am facut pana acum, nu voi incerca sa indrept greselile facute, ci o voi lua de la zero, si nu voi repeta nimic din ce am facut. Si sper ca data viitoare cand imi mai vine sa urlu si sa injur, sper sa-mi amintesc ce mi-am propus, si sa reusesc sa ma opresc.

Va pup pe toate, si va multumesc din nou.

Ancuta

Irinel spune:

La Multi Ani Ancuta!
Prea multe lucruri in plus de ceea ce au spus fetele, nu pot sa iti spun, dar ma furnicau degetelele...
Sora mea dupa prima nastere (avea 23 de ani, deci nu mult mai mare decat tine) a avut stari depresive puternice. Plangea aproape non-stop si nervozitatea ei s-a transmis lui bebita, care era si el nervos si nu dormea noaptea, asa ca ea nu putea sa doarma, era ca somnambulii, si era si mai disperata...deci, un cerc vicios.
La tine, s-au adunat mai multe, e si faptul ca te simti izolata, ca nu cunosti probabil pe nimeni acolo, ti-e dor de parinti, de acasa...
Cand ti-e greu si eu cred ca e bine sa incerci sa iti reversi altfel furia, gaseste ceva ce crezi tu ca se potriveste cu temperamentul tau, si apoi stai de vorba cu sotul tau, care din descrierile tale pare ingeresc de calm si cred ca te-ar intelege, iar tie cred ca ti-ar face bine sa vezi ca el te intelege si incearca sa te aline.
Si, nu in ultimul rand, iesi din casa, iesi cu bebe la plimbare, nu sta tot timpul in casa. Am vazut ca multe femei spun ca si-au revenit din depresiile de dupa nastere cand s-au intors la serviciu. Pare paradoxal dupa parerea mea, dar e faptul ca nu mai esti rupt de lume, nu trebuie sa stai mereu cu cel mic. Acum universul tau s-a restrans foarte mult si in plus ai si o multime de responsabilitati noi.
Cand ti-e foarte dor de ai tai, scrie-le, da-le telefon. Sa stii ca scrisul te poate ajuta sa te descarci, iti poate face bine.
Si-apoi, incearca sa te gandesti mai des la partile bune (asa cum vad ca o faci acum, sper sa fie mai bine de acum): ca ai un sot care te iubeste si are rabdare chiar si cand tu ai perioade mai grele, ca iti iubesti sotul si vrei sa fie si el fericit si fericirea ta si a copilului tau ii pot aduce fericirea si lui (tu iti dai seama ce puternica esti, ca de tine depinde fericirea lui si a lui bebe?...este un lucru extraordinar), ca in fond Romania nu e chiar asa departe de Olanda si cand bebe va fi mai marisor, te poti duce des in vizita cu el (eu o perioada am locuit in Germania si ma duceam de 3-4 ori pe an acasa cu toate ca lucram, dar acolo concediile sunt mult mai consistente decat aici) la cei dragi de acasa...
Incearca sa te uiti in jur, sa te bucuri de tot, de primele gangureli ale lui bebe, de zambetul lui, de sotul tau...
Incearca sa iti preocupi timpul cu lucruri placute (bineinteles cand te lasa bebe :0)), asculta muzica, citeste lucruri frumoase, pregateste surprizute pentru sot.
Probabil esti o persoana activa si sociabila si de-asta iti e atat de greu sa te obisnuiesti, dar incearca sa zambesti mai des si o sa vezi ca problemele vor parea mai mici.

Iti doresc o aniversare de vis si numai bine de acum, pace, liniste si fericire in casa ta.

Cu drag,
Irina

leda spune:

La Multi Ani! fericiti si plini de iubire! Sigur AI AVUT o depresie postnatala. Slava Domnului ca ti-ai revenit! Pe linga toate sfaturile calde si bune pe care ti le-au dat adaug unul: nu mai readuce din memorie starile rele. Lasa-le s-au dus, gata! Si in, stiu bine, rarele clipe cind bebelusul te lasa, gaseste-ti o preocupare numai a ta. Invata limba olandeza, cu CD-uri si carti de ex. Si daca iti va fi greu in continuare, chema-ti mama linga tine, pentru o perioada. Nici nu stii cit poate sa-ti fie de ajutor. Grija unui copilas e foarte solicitanta si fizic si psihic. Mama ta a reusit, daca are o fata asa buna si sensibila cum esti tu. Si vei avea si tu momente de relaxare. Dar, numai daca trebuie!!!
Iti doresc numai bine si liniste in suflet!

Prieten adevarat e acela care nu numai ca te tine de mana, dar si ajunge la sufletul tau.

scarmanus spune:

Draga Ancuta,

Ai primit multe sfaturi bune si vorbe de incurajare. Nu pot decat sa ma alatur si eu celor pe care i-a impresionat durerea si suferinta ta, cu o vorba, doua.
Eu cred ca fiecare dintre noi trece printr-un moment de soc si criza dupa casatorie, numai ca la unii criza se exprima mai violent, la altii trece fara multa zarva. E o perioada de acomodare a unuia cu celalalt. Sigur, pe langa experienta casatoriei exista multe alte coordonate, cum ar fi in cazul tau faptul ca te-ai mutat intr-o tara straina, departe de tot ce ti-a fost familiar, drag si cu care te-ai simti confortabil pana acum, abia casatorita ai trecut prin eperienta maternitatii, intr-un cuvant au fost o serie de evenimente care s-au succedat cu mare repeziciune in viata ta si cu care nu ai avut timp sa te acomodezi. Reactia ta a fost una fireasca, de panica, de frustrare, de neputinta ca nu-ti poti controla viata in masura in care ai facu-to pana acuma. Daca mai pui si factorul varsta in ecuatie, imi pot imagina fidel dimensiunile crizei si traumei care te-a marcat. Se poate sa fie si o depresie post-partum strecurata in ecuatie, plus ca Dumnezeu ti-a harazit un sot iubitor si rabdator, car enu riposteaza nici la cele mai violete iesiri ale tale (te cred si eu ca-ti vine sa-l strangi de gat). Fiindca ma regasesc foarte bine in criza prin care treci, te sfatuiesc sa te faci prietena cu tine insati in primul rand, fii ingaduitoare si spune-ti ca e perfect normal ce ti se intampla. Este vital sa comunici mult mai mult cu sotul tau, sa-i spui prin ce treci cand esti calma si nu sunt nori de furtuna pe cer, spune-i ca te doare suferinta pe care i-o provoci fara voia ta. A dat dovata ca a inteles ca tu neavand pe nimeni acolo, toata presiunea pe care o resimti se revarsa asupra lui, asta trebuie sa inteleaga. Gandeste-te cu indulgenta la tine si cu dragoste la sotul tau. Nu e el vinovat ca tu esti acolo, ca doar pentru ca l-ai iubit l-ai urmat. Incearca sa regasesti motivele pentru care te-ai indragostiti de el, sa rememorezi clipele frumoase pe care le-ati petrecut impreuna. In situatia actuala cred ca ti-ar prinde foarte bine sa vorbesti cu un psiholog, ar mai depreseuriza atmosfera din casa, te-ai descarca tu in primul rand fara sa mai fii violenta cu sotul tau. Are sa te ajute foarte mult, incearca.
Iti mai sugerez sa incerci sa-ti infranezi cuvintele grele care-ti vin la manie, nu uita ca ele dor cel mai mult, si chiar daca nu raman scrise pe hartie raman scrise in inima si e mult mai dureros. Aceasta ar fi cu adevarat o victorie si un pas important in reabilitarea relatiei. Profita de orice gand plin de dragoste care-ti trece prin cap la adresa solului, si chiar daca nu e cu tine sa-i spui, reda-i increderea ca totul va fi bine scriindu-i un bilet, o scrisoare cu gandurile tate. Scrie-i, de pilda, cat de mult te impresioneaza calmul lui de fiecare data cand ai o iesire, si cat de mizerabil te simti ca nu ai taria (inca) sa-ti infranezi cuvintele atat de dureroare. Scrie-i ca pe tine te doare insutit de fiecare data, tocmai fiindca esti constienta cata suferitna i-ai provocat. Cere-i iertare si altfel si spune-i ca-l iubesti, spune-i ca daca nu ar fi el asa cum este (adica atata de iubitor, rabdator si iertator) te-ai simti pierduta pe veci, dar ca el iti da incredere. Cere-i inca putin ragaz si intre timp cauta si ajutorul de specialitate.
Iti doresc multa vointa, caci unde este vointa este si putere de a indrepta lucrurile.

Cu mult drag,

scarmanus

oz spune:

Draga Ancuta,
stii ca atunci cand te muti intr-o tara noua adaptarea se face in 3 etape? prima faza este cea in care esti foarte fericit ca ai reusit sa ajungi acolo, totul este minunat si frumos, in faza a doua incep sa-ti lipseasca lucrurile si persoanele familiare, simti nevoia ca mediul sa fie 'normal' adica asa cum il stii tu, incepe sa te deranjeze totul: gustul mancarii, felul cum arata casele, magazinele, oamenii, obiceiurile, etc. Cu cat persoana este mai izolata de mediul si persoanele familiare cu atat faza aceasta este mai lunga si mai dureroasa. In faza a treia se produce adaptarea, noutatile din jur nu mai sunt atat de noi, incepi sa te integrezi in mediu, cunosti alti oameni, etc.
La tine se pare ca faza a 2-a s-a combinat nefericit cu depresia post-natala pe care o agraveaza.
Trebuie sa-ti spun ca eu inteleg exact ce simti pentru ca eu am trecut printr-o depresie post-natala cumplita, la mine a durat 1 an cu perioade mai bune si mai rele. Per total am avut nevoie de 2 ani ca sa revin la starea initiala. Nu spun asta ca sa te sperii ci ca sa intelegi ca ceea ce ti se intampla nu este neobisnuit. In cazul meu strigatul de ajutor a fost tratat cu indiferenta de medic care mi-a zis ca nu este usor sa ai copii. Daca as fi din nou in aceasta situatie nu as ezita nici un moment sa caut ajutorul unui specialist si sa trec pe medicatie. Depresia nu este nebunie este doar un deficit al unor substante din creier.
Ca sa incerc sa te ajut am sa-ti spun ce am facut atunci cand am nascut al 2-lea copil. Desi ne-am dorit mult copilul asta spaima de-a trece din nou prin depresie a fost uriasa. Am facut o lista cu ceea ce ma deranja cel mai tare prima data, ca si in cazul tau izolarea si senzatia ca sunt nefolositoare si dependenta erau cele mai importante. Atunci am hotarat de comun acord cu sotul meu ca trebuie sa stabilim un program preventiv si sa nu lasam depresia sa ne mai afecteze inca o data. Ca si in cazul tau nasterea celui de-al 2-lea copil a coincis cu plecarea noastra din tara. Am stabilit ca am nevoie de 'timpul meu' asta a fost cate o ora pe zi la inceput iar apoi cate o dimineata in weekend. In acest timp el avea grija de copii si eu plecam de acasa ca sa ma plimb sau sa fac cumparaturi. In weekend plecam cate o dimineata, ma duceam la film, ma plimbam prin magazine, etc. Asta m-a ajutat enorm atunci cand simteam ca sunt la capatul puterilor, stiam ca vine seara si ajunge acasa si atunci pot eu sa plec. De asemenea te va ajuta enorm sa-ti faci un plan clar de viitor, cand te apuci sa inveti limba, poate gasesti niste cursuri in weekend, in felul asta faci ceva pentru tine si mai cunosti alti emigranti de care te vei simti mai apropiata decat de olandezi pentru ca va puteti varsa naduful criticand totul in jur. Daca nu gasesti cursuri in weekend intereseaza-te de locuri unde au si cresa, cand copilul va fi mai marisor il poti lasa cateva ore acolo cat esti la cursuri. Stabileste clar CAND te apuci sa faci asta, este mult mai usor sa astepti ziua cea mare. Poti sa faci planuri si mai departe, ce faci dupa ce inveti limba, poate faci niste cursuri, inveti o meserie, etc. Nu uita insa, trebuie sa te concentrezi pe fiecare pas in parte. Discuta cu sotul tau, sigur te va sustine iar ajutorul lui moral va insemna mult pentru tine.
Pana atunci insa, nu sta in casa, asa cum te-au sfatuit si celelalte fete iesi la plimbare, cauta grupuri de mamici, va fi mai usor daca poti sa comunici cu alti adulti. Daca cineva din familie (banuiesc ca sotul tau are familie acolo) se ofera sa te ajute NU REFUZA, accepta orice fel de ajutor, daca simti nevoia nu ezita sa-l ceri.
Eu cred ca esti pe calea cea buna, dar daca simti ca nu merge ia in considerare si specialistul, nu merita sa distrugi relatia pe care o ai cu un om minunat, nu uita depresia nu este nebunie.

Simonna spune:

Sabina, Ancuta...
Departe de a fi singurele... Puteti sa ma treceti si pe mine pe lista...
Depresie post-natala nerecunoscuta de nimeni (fiul meu are patru ani si citeodata am sentimentul ca inca nu mi-a trecut depresia sau ca, dupa depresia post-natala exista si o alta depresie, post-post-natala si care tine toata viata!), un sot grozav, ultra-calm, nici n-are sens sa ridic tonul, ca el oricum ramine calm si relaxat, emigrare-adaptare-dor de casa, toate, claie peste gramada, m-au cam scos de pe sine...
Ce fac? Incerc sa-mi gasesc "jucarii". Las odrasla cu cine se ofera sa o tina, ma plimb, ma tund (in curind o sa fiu cheala daca nu ma potolesc!), ma uit la filme cu happy-end, vorbesc la telefon cu prietenele mele, citesc la greu si maninc (nu numai cheala, ci si rotofeie o sa fiu!). Si, cind simt ca nu-mi pot si nu-mi pot controla nervii, ma duc in baie, dau drumul la apa la maxim, si trintesc usa de la dulapior pina sare din titini (plinsul e optional, citeodata sint asa de furioasa ca nici sa pling nu pot!).
In rest? Incerc sa vad partea frumoasa a lucrurilor, jumatatea plina a paharului. MA uit la fiul meu, uneori rau si obraznic, dar sint fericita ca am un copil sanatos. Incerc sa nu dramatizez, dar am prieteni cu copii bolnavi, de la muci cit e ziua de lunga si pina la cancer si e greu, foarte greu de trait. Asa ca imi spun mereu ca, atita vreme cit Radu e sanatos, noi sintem sanatosi, putem sa muncim si sa facem crize, inseamna ca lucrurile sint deasupra liniei de plutire.
Iar afara este o zapada alba-alba, inca n-au apucat sa o murdareasca masinile, te dor ochii de la stralucirea ei... Incerc sa vad asta si nu faptul ca mi-am pierdut manusile groase si miine o sa-mi inghete miinile, incerc sa aud risul lui Radu si nu vocea din mine care zice: "na, si ce te bucuri de zapada, ca miine tot la sase te scoli si te duci la serviciu si te fac aia praf...", incerc sa ma impac cu ideea ca eu sint aici si parintii mei la 10000 de kilometri, ca de aici pot sa ii ajut peste citiva ani, si sa nu aud tot vocea aia din mine care zice: da, dar pina atunci ei o sa se usuce de dorul lui Radu si al tau, n-o sa-l vada pe Radu crescind, n-o sa se bucure cu tine de tot ce face el nou si minunat..."
Hai, ca imi vine sa ma smiorcai. Inghit, imi trag ghetele in picioare si ma duc sa privesc zapada. Si pe ghemuletul rosu, care striga din toti plaminii: "Mamiiii, uite ce fain stiu sa ma dauuuu"...
Cu mare-mare drag,
Simonna

Celine spune:

Fetelor, incercati sa reduceti depresia cu acid folic 1tb./zi (0,4 mg).

quote:

---

Depression
Studies suggest that vitamin B9 (folate) may be associated with depression more than any other nutrient, and may play a role in the high incidence of depression in the elderly. Between 15% and 38% of people with depression have low folate levels in their bodies and those with very low levels tend to be the most depressed. Many healthcare providers recommend a B complex multivitamin that contains folate as well as vitamins B6 and B12 to improve symptoms. If the multivitamin with these B vitamins is not enough to bring elevated homocysteine levels down, the physician may then recommend higher amounts of folate along with vitamins B6 and B12. Again, these three nutrients work closely together to bring down high homocysteine levels, which may be related to the development of depression.

---

Vitamina B9 =acid folic.

Numai bine si sa va vedem cat mai vesele!
Celine