GRESELILE PARINTILOR

blackpanterro spune:

Noi, eu si sora mea, am dormit cu mama pana am avut eu 10 ani si sora aproape 6. Nu s-a putut altfel, ap mamei e foarte mic, 21m patrati, si tatal meu dormea singur in camera iar noi cu mama in bucatarie(avem pat acolo). Apoi mama m-a imbracat pana in clasa a 2-a, cred, pt ca nu voiam sa ma trezesc dimineata si ea ma imbraca in timp ce dormeam :).

Nu am devenit un adult anxios, din contra, ma consider puternica, am plecat in lume la 21 de ani si mi-am facut o familie de care am grija cum pot mai bine.Am trecut prin multe si sunt inca in picioare :)

Probleme am cu siguranta dar din cauza tatalui care a fost betivan si violent, nu s-a comportat niciodata ca un tata, nu ne-a dus in parc, la inghetata, nu ne spunea povesti seara, nu ne pupa de noapte buna...

Concluzia nu dragostea si apropierea parintilor dau copilului probleme de personalitate ci lipsa lor.
Personal, lipsa tatalui dar m-a marcat destul de tare, omul asta e ca si mort pt mine. As fi preferat cocolosire din partea lui decat indiferenta si bataie.

Asa ca ma alatur si eu celor ce cred ca tanti asta psiholog habar nu are despre ce vorbeste.

Adriana si Aidan Alexander(27.06.2005)
A ticket to hell has never been funnier

"If God is willing to destroy evil but not able to do so, then he is not omnipotent/all-powerful.
If he is able to destroy evil but not willing to do so, then he is malevolent.
If he is both able and willing, then whence cometh evil?
If he is neither able nor willing, then why call him God?" - Epicurious

sirimie spune:

Daca e sa vorbim de greselile parintilor, exista, nu neaparat cele mentionate. Eu as pune pe lista nu numai cind parintele mesteca mincarea copilului (ce timpenie) ci si cind foloseste acelasi tacim si la copil (poate face carii), si cind infofoleste copilul cu febra sau bolnav, si cind nu il vaccineaza. Greselile parintilor sint multe. Eu nu consider ca sint un parinte care nu a gresit absolut niciodata.


Va dorim sa cresteti mari si frumosi!

Simona & Vladut (27 februarie 2005)

Poze la http://www.kodakgallery.com/I.jsp?c=akcecxh.f5u0t6d&x=0&y=nr5bn

Andrei are nevoie de ajutor: http://andrei.seek-on.com/ro
Despre Andrei



Sa ne rugam pentru Emma, zilnic orele 13

denizel spune:

Adaleu, felicitari pentru Bebe din burtica!!

Atunci cand va veni pe lume copilausl vostru, de un singur lucru trebuie sa tii cont: este doar un pui de om, nu un om format!
Si, un pui de om, un omulet in formare, are muuuult mai multe nevoi decat un om gata format.

Iar parintii sunt cei care sunt obligati sa tina cont de aceste nevoi ale omuletului in formare si, prin contributia lor, sa formeze un om puternic si stapan pe el si fericit.

Fericirea si increderea in sine nu se nasc din nevoi nesatisfacute, nici din lacrimi, nici din frustrari, nici din singuratate impusa de parinti.
Fericirea se naste numai din dragoste si atentie nemarginita!!

O intrebare: cat a trebuit sa faca sotul/iubitul tau pentru tine, pentru a-ti dovedi ca te iubeste si pentru a capata incredere in el si, de ce nu, in relatia dintre tine si el?

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !

Maamiii, îmi place pielea ta! E ca de câltitză" :-)) - din jurnalul unei mămici de băietel.

conchita spune:

chiar ma intrebam cat mai e pana vine cineva cu jigniri fata de cei cu opinii diferite. daca unele dintre noi n-au incredere in sine si-n copil pentru ca se dedica natural copilului si nu se simt deranjate de pruncul care are o nevoie acum, taman cand mami tre sa-si pileasca unghiile, tie cum ti-ar conveni sa ti se spuna ca tu nu ai educatia necesara sa cresti un copil, daca sustii cu atata aplomb abandonul, ignorarea, tratarea copilului ca un obiect - unde-l pui, acolo sta; ce zici, aia face?

columbiana spune:

Adela, cred ca sunt unele chestii in viata (crescut un copil, emigrarea) despre care oricit ai invata teoretic, tot nu stii prea multe daca nu traiesti fenomenul;
spre 30 asa, deja fata batriioara, independenta financiar si nu numai aveam obsesia ordinii in casa si in viata si multe alte obsesii, pe care nepotii mei mi le intorceau cu susul in jos cind veneau la mine, drept care nu ma retineam sa-mi critic sora referitor la metodele de crestere;
apoi fiu'meu a avut grija sa-mi intoarca viata cu totul cu susul in jos (lui ii datorez si emigrarea), sa mute centrul de greutate total; acum are aproape noua ani, este foarte independent, sportiv, etc, si totusi seara ma mai intreaba daca nu vreau sa stau cu el pina adoarme (si eu accept cu placere pentru ca e cit patul de mare deja si acusi nu va mai accepta nici sa-l imbratisez sau sa-l dragalesc), in afara lectiilor petrece destul de putin timp in camera lui, e tot in preajma noastra, cu "acareturile" lui cu tot (personaje, roboti, carti, etc);

cind era copilul meu mic erau in voga teoriile psihologice de genul celei din topic: lasa-l in patut, nu-l invata cu brate, riscul de sufocare a bebelusului daca doarme cu parintele, hraneste-l la ore fixe, etc; bine ca oricum n-a mers la noi(desi am incercat, am renuntat repejor vazind ca nu tine), acum trendul e invers si peste tot vorbim de attaching parenting; cred ca undeva la mijloc, imbinat cu instinctul de parinte gasim solutia buna pentru fiecare.

blackpanterro spune:

Pe mine ma dispera cand vad ca apar tot mai multi autori de carti care cred ca te pot invata ceva ce trebuie sa fie foarte natural. De cand se invata a fi parinte din carti?!? Nu e asta o chestie naturala?
Eu inafara de o carte pe care am citit-o despre sarcina, cat am fost insarcinata, nu am citit nici o carte de cum sa iti cresti copilul.Totul a fost foarte natural, alaptarea, intarcarea, mancatul, dormitul, etc.Ma mai uit prin carti cand imi e teama de ceva dar in rest nu imi trebuie un psiholog sa imi spuna cum sa imi cresc copilul.

Adriana si Aidan Alexander(27.06.2005)
A ticket to hell has never been funnier

"If God is willing to destroy evil but not able to do so, then he is not omnipotent/all-powerful.
If he is able to destroy evil but not willing to do so, then he is malevolent.
If he is both able and willing, then whence cometh evil?
If he is neither able nor willing, then why call him God?" - Epicurious

bird70 spune:

Sunt de acord ca exista o mare nevoie a copilului de-a fi alaturi de parinti. Eu am stat aprox 3 ani cu fiecare copil acasa tocmai pentru ca am crezut ca pana la varsta asta au nevoie de atentie directionata strict pe ei si abia dupa 3 ani sunt suficient de dezvoltati sa se simta bine ingrijiti in grup. Ce spun eu este ca parintii cateodata nu interpreteaza corect nevoile copiilor si de multe ori 'cocolosesc' copiii pentru ca ei au probleme nerezolvate nu pentru ca copilul vrea asta. Nici eu nu mi-am lasat copiii sa planga in patut. Initial i-am tinut in patut lipit de patul meu sa pot sa intind mana sa-i mangai si sa le vorbesc, apoi cand au mai crescut am pus patutul in celalalt colt al camerei dar copiii au putut sa ne vada iar mai tarziu i-am mutat in camera separata. Si totul s-a petrecut fara plansete, fara tragedii. Pe la 2 ani jumate au renuntat la patut si au primit pat de copii mari si totul a decurs fara nici un fel de probleme. Cred ca de multe ori: 'copilul are nevoie de mine' este mai degraba 'eu am nevoie de un copil care sa aibe mare nevoie de mine'. Cred ca noi avem datoria sa crestem copii echilibrati si un copil de 5 ani care se panicheaza la gandul sa mearga singur la culcare nu este echilibrat. Ma gandesc cata incredere are in parinti care sunt in camera vecina daca ii este atat de frica.


Asta faceam si eu, nu de asta e vorba. Eu ziceam de parintii care dupa ce copilul a mancat cat a vrut, continua sa insiste si sa alerge prin casa cu mancarea, poate-poate mai reusesc sa bage o lingurita in gura copilului atent la altceva. Normal ca fiecare incearca sa-si faca viata usoara, daca copilul era atent la ceva si eu ma asezam langa si il hraneam, dar in momentul in care nu mai vroia nu mai insistam.

conchita spune:

Bird70, atunci ai dreptate. acum, ca ai dat mai multe detalii, am inteles mult mai bine cum vezi tu lucrurile. cred ca suntem pe aceeasi lungime de unda legat de nocivitatea extremelor. ai punctat excelent dependenta parintilor de dependenta copiiilor, si asta e o problema reala. calea de mijloc e raspunsul, desi e cea mai dificila...

natynic spune:

Corect, corect, corect. Degeaba ne indignam atat, si intr-o directie si in cealalta.
In primul rand: exceptand diverse situatii aberante sau patologice, toti parintii (in particular toate mamele) isi iubesc copiii. Iar cele care stau, din timpul lor, pe un forum despre copii, e destul de clar ca le pasa. Asa ca jignirile care deseori apar in discutiile ce se nasc pe aici doar pt ca metodele de crestere sau manifestarile dragostei sunt diferite-sunt total nedrepte. E ca si cum m-as trezi eu acum sa va zic ca eu din motivul X, Y si Z SIGUR imi iubesc sotul mai mult decat vi-l iubiti voi
In al doilea rand, pt cele care promoveaza un soi de iubire de mama care implica neaparat sacrificiul (fie el si vazut ca o bucurie a "meseriei" de mama)...sacrificul unei mame este un lucru necesar la nevoie...sau un scop in sine?!
Pe mine parintii m-au pus din prima noapte dupa ce m-au adus acasa singura in camera si 2 nopti m-au lasat sa plang ca sa-mi "scoata" masa de noapte, dupa care am dormit direct toata noaptea fara probleme. Mi-au spus NU de multe ori. M-au invatat ca in viata asta nu primesti mereu ce vrei si ca, cu cat ai mai multe pretentii de la cei din jur cu atat mai dezamagit esti. Dur, nu?? Credeti ca-i iubesc mai putin? Credeti ca le port pica? Deloc!
Asa ca, revenind la ce zicea Oanamada: in aceeasi masura in care atatia copii ce dorm cu parintii se dezvolta psihic complet normal (mie mai greu mi-e sa ma impac cu ideea ca doi adulti sa-i sufle in nas noapte de noapte unui bebelus de cateva luni toti microbii pe care-i aduna ei peste zi), la fel sunt destui copii (da, credeti, nimeni nu minte!) care dorm foarte linistiti singuri si NU pt ca au fost inchisi in camera si terorizati ca sa se dreseze asa. Pe fetita mea de 1 an o adorm (cand nu adoarme singura dupa biberonul cu lapte)punandu-i muzica in surdina, luand-o in brate si lipindu-mi obrazul de al ei, soptindu-i la ureche "Tatal Nostru" si "Inger, ingerasul meu" dupa care o pun in pat, o mangai pe frunte si ies usor inchizand pe jumatate usa. ATAT. Deci nici nu o incui in camera sa urle de spaima dar nici nu o legan cu orele, cu rugaminti, cu lacrimi, cu plimbat prin casa, etc. Deci, se poate si cu o atitudine de mijloc, fara suferinta si sacrificii din partea nimanui...

Naty
mamica Iuliei Elena-esenta tare in sticluta mica (30.01.2008)
DA-I DOAMNE MINUNII MELE SANATATE, MINTE SI NOROC!

conchita spune:

ma repet ca totul depinde de copil, dar si de parinti. subscriu si ca nu exista formule minune de educatie, dar macar niste principii acolosha cred ca tot trebuie sa avem. :-)

din ce-am observat, exista mai multe tipuri de parinti decat tipuri de copii. statisticile dovedesc ultima afirmatie - in linii mari, copiii se dezvolta dupa cam aceleasi paternuri si trec cam prin aceleasi faze la anumite varste, cu exceptiile subintelese. legat de parinti, parerea mea proprie si personala de parinte, fara nici o pregatire de specialitate (cateva clase si un maldar de carti, plus sute de discutii nu ma califica decat ca amator), cel mai des intalnite sunt trei tipuri de parinti:

1. self-centered: parintele care actioneaza primar dupa propriul interes, a se citi confort. orice principiu sau metoda de educatie care intra in conflict cu programul, inclinatiile, temperamentul parintelui sunt excluse din start. parintele acesta, ca adult, e putin dispus sa se schimbe sau sa accepte compromisuri inclusiv in relatiile cu ceilalti adulti. el asteapta ca bebelusul sa se modeleze dupa propriile directii, nu invers. aici intalnim metodele de genul lasat sa planga, ignorarea isteriilor, luatul pe sus din magazin, disciplina de fier, spatii separate, relatia sef-subaltern.

2. obsesivul: parintele care devora toate cartile posibile, are revelatii la fiecare rand citit, discutie, counseling, sfatul pediatrului, al soacrei, al vecinei. la baza sta ceea ce observa, cu directie eronata insa, adelaeu - lipsa de incredere in sine si incapacitatea de a-si cunoaste propriul copil. parintii de tipul asta pun caruta inaintea boilor, adica ideea de educatie perfecta inaintea interesului specific al copilului. parca ar avea tema pentru acasa si examenul vietii lor maine, si nu-si dau o clipa de ragaz sa mediteze la scop, atata sunt de absorbiti de mijloace (perfecte). acestia sunt parintii extremelor - fie ca abordeaza metodele din prima categorie, fie ca isi sufoca pruncii cu AP si TCS duse la plus infinit, deci daunatoare -, nu sunt niciodata linistiti, impacati, multumiti. iar starea de disconfort si frustrare se reflecta asupra copiiilor, de unde adoptarea altor metode, cele mai noi daca e posibil.

3. detasatul (in sensul de calm cu un zambet hatru:-)) - parintele care priveste copilul ca pe un egal in devenire; sensibil, empatic, educat si sofisticat, dar fara sa se ia prea tare in serios. iubirea e cea care primeaza si instinctul natural de parinte, chiar daca se contrazice teoria. parintele e ca o oglinda, ca un burete care observa cu dragoste si absoarbe personalitatea copilului, replicandu-i pe potriva. parintii acestia inteleg calea de mijloc(prin ce minune? vreau si eu reteta!), nu duc sacrificiile la extrem, dar nici nu se dau in laturi de la sacrificii, caci isi au prioritatile bine definite si asumate. au spatiul lor separat, dar nu fac o tragedie daca e invadat, dimpotriva, se bucura. fie ca au job, fie ca stau acasa cu copiii, fie ca dorm impreuna sau in camere separate, fie ca, fie ca, etc, sunt impacati cu alegerea facuta. situatiile de criza sunt percepute ca normale, tratate cu calm si detasare. informatiile in domeniul educatiei, discutiile cu parintii, educatorii, etc, sunt luate cu beneficiu de inventar. nu-s dispretuite, dar nici litera de lege nu-s - legea o fac parintii si copiii impreuna. prefer parintii din categoria asta pentru ca reusesc performanta sa ramana ei insisi, plus ca nu fractureaza personalitatea si dezvoltarea propriilor copii.

si toate astea, majoritar in urma lecturilor pe dc in ultimii ani.:-))