Crestinismul intre credinta si indoctrinare (3)

irina.c. spune:

quote:

---

Originally posted by impreunaesti mortala:)
pe mine una nu m-ai suparat cu nimic, din contra, mi se pare normal si firesc sa discutam despre anumite dileme, chiar daca nu suntem intru totul de acord.
Tocmai de asta am pus intrebari, nu ca sa dam impresia ca suntem la judecata, ci ca sa discutam pe lucruri concrete, avand in vedere ca toti am vrea sa avem o credinta adevarata si acest lucru este posibil atunci cand ramanem aproape de Cuvantul lui Dumnezeu.Problema botezului consta in faptul ca nu ne putem baza acest principiu pe speculatii. Ca daca in Biblie spune ca cineva s-a botezat impreuna cu casa lui, presupunem ca au fost si copii, la fel cum tot presupunere este si daca zicem ca au fost doar oameni maturi.
Problema este ca in Biblie nu spune niciunde clar ca a existat macar un caz unde sa fie botezat un copil. Pe cand oameni maturi sunt multe exemple. De ce sa speculam si sa presupunem cand avem ceva concret? Aici e dilema mea...Cat despre semnificatia in sine a botezului copilului mic, legat de ceea ce inseamna acest lucru pentru un parinte, te rog citeste raspunsul meu pentru cataghe, sa nu ma repet iar:)
Multumim pentru participarea la discutie.Impreuna = mami Flavia, tati Mircea si puiutza Sara

---

Noi credem ca o credinta adevarata este posibila atunci cand ramanem langa Dumnezeu(persoana vie,reala),nu cand ne apropiem de Scriptura(un obiect).Scriptura este un instrument,dar mantuirea se realizeaza prin legatura cu Hristos,prin Duhul Sau,nu prin intermediul Scripturii.Biblia are valorea ei,dar lucrarea lui Dumnezeu nu s-a limitat la a ne da Biblia si gata,pa,pa,copii,v-am spus totul,de-acum Eu o sa tac.Dumnezeu vorbeste in continuare si ne invata,in cadrul Bisericii.De aceea El a intemeiat Biserica,pe care portile iadului nu o vor birui.Pana la urma toata discutia asta este inutila,fiindca pornim de la premise diferite:noi,ortodocsii,credem ca mantuirea se relizeaza in cadrul Bisericii,care are autoritatea data de Hristos pentru administrarea Tainelor.Scriptura si Traditia au aceeasi autoritate pentru noi,acest concept de Sola Scriptura este o inventie umana recenta si nu are nici o legatura cu Apostolii si cu Biserica intemeiata de ei. Am vazut de mai multe ori in cadrul discutiei,dar se vede si in viata,ca fiecare adept al doctrinei Sola Scriptura are o alta interpretare a ei,trage o alta concluzie,rezultand o bulibaseala doctrinara,in care fiecare crede de fapt ce are chef.Adventistii zic una,baptistii spun alta,penticostalii vin cu alte invatii,etc.,ca te ia si durerea de cap daca stai sa-i asculti pe toti.Irina si bb Ilinca(26apr04)
Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul
ILINCA

dyana spune:

Feteleee, o pauza pour moi, am mai gasit un punct de vedere, in primul rand, ce mult imi plac aceste cuvinte:

"In transee nu exista atei."

si acuma punctul de vedere legat de rugaciunile pentru morti:

Rugãciunea pentru morþi



Una din practicile ortodoxe cele mai atacate sau neîntelese de neoprotestanti este rugaciunea pentru morti. As dori sa fac câteva clarificari în legatura cu acest subiect, asa cum l-am înteles dupa ce l-am cercetat debarasat de prejudecatile pe care le aveam înainte.



Rugaciunea pentru cine?



Ortodocsii cred, asemenea altor crestini, ca cei care au adormit în Hristos nu sunt cu adevarat morti, în sensul pe care lumea seculara o da acestui cuvânt. Nu numai ca existenta lor nu înceteaza, dar ei sunt vii si constienti de ei însisi si de lumea de dincolo. Aceasta apare clar din multe texte ale Scripturii, în particular în pilda Domnului Iisus despre Lazar si bogat.



Fara sa cunoastem multe amanunte despre viata celor care au trecut dincolo, putem afirma si crede ca ei sunt vii, la fel ca si noi, dar cu o viata în care prezenta si suveranitatea lui Dumnezeu apare mult mai clara decât pentru noi. Din acest motiv, chiar si expresia "rugaciune pentru morti" este nepotrivita. Ar fi bine sa ne referim mai degraba la "rugaciunea pentru cei plecati dintre noi".



Cultul mortilor?



O alta expresie care mi se pare nepotrivita este aceea de "cult al mortilor". Ea creeaza falsa impresie ca în Ortodoxie cultul crestin este înlocuit cu un fel de cult pentru morti. Nimic mai fals.



Ca si alte practici crestine, rugaciunea pentru cei plecati poate capata pentru unii o importanta disproportionata. Este adevarat ca am cunoscut persoane care faceau din mersul la cimitir si din pomenile pentru morti preocupare centrala a vietii lor crestine.

Aceasta este o greseala nu mai mica decât a celor care iau alte aspecte ale vietii crestine si le ridica la un rang nepotrivit.

Am întâlnit baptisti pentru care scopul principal al vietii era cunoasterea Scripturii. Oricât ar fi de importanta aceasta, ea devine un pericol si o capcana daca nu este însotita de trairea învataturii crestine.



Scopul nostru este sa-L cunoastem pe Dumnezeu, sa-I facem voia, sa crestem în asemanarea cu El – ceea ce ortodocsii numesc îndumnezeire sau theosis.



Nu exclud posibilitatea ca un crestin sa aiba o vocatie deosebita sau un rol aparte ca madular al lui Hristos, dar telul ramâne acelasi si Hristos trebuie sa fie în centrul vietii, mai presus de Biblie, de evanghelizare sau de rugaciunea pentru cei plecati.



"Cultul mortilor" mai evoca si imaginea unei magii sau chemari a mortilor, practica pe care Biserica nu numai ca nu o accepta, dar o respinge viguros si o condamna ca pe un obicei pagân, care calca în mod grosolan Scriptura.



Expresii ca "rugaciunea pentru morti" sau "cultul mortilor" sunt expresii pe care le putem încarca cu diferite continuturi semantice. Daca aud pe cineva folosind aceste expresii, problema nu este sa-l condamn, ci sa aflu ce întelege el prin ele. Experienta mea este ca în practica comuna, ortodocsii le dau acestor expresii un continut corect, cu anumite regretabile exceptii, care nu sunt definitorii pentru Ortodoxie.



Pot schimba prin rugaciune destinatia vesnica a unui suflet?



Mântuirea depinde în mod esential de dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, de lucrarea mântuitoare a lui Iisus Hristos si de credinta exprimata prin fapte a omului. A crede ca putem schimba destinul vesnic al unuia care L-a urât pe Dumnezeu ar fi o mare greseala, pe care ortodocsii nu o fac.



Mai mult decât atât, ortodocsii nu accepta doctrina catolica a purgatoriului. Purgatoriul a fost conceput de crestinii latini din cauza înclinatiei lor de a vedea destinul omului în termeni pur juridici. Ei cred ca anumite pacate nerezolvate si-ar gasi ispasirea în purgatoriu. Biserica Ortodoxa vede destinul omului mai putin ca o sentinta juridica, ci mai mult ca o realitate existentiala. Dragostea lui Dumnezeu este suficienta si nu necesita o administrare a unei justitii impersonale pentru completare mântuirii.



Acestea fiind zise, se poate însa observa ca sufletele de dincolo, indiferent de starea în care se afla, sunt totusi în asteptarea judecatii universale. Un suflet aflat într-o asemenea asteptare se poate afla într-o stare de pace, de odihna, dar si de neliniste.



Cum ma voi simti când toate faptele mele, bune sau rele, vor fi descoperite? Recunoscând ca nu cunoastem raspunsul la aceste întrebari, putem totusi constata ca dragostea fata de frate, copil, parinte sau prieten ma îndeamna sa ma rog pentru pacea si odihna sufletului lui, chiar daca nu cunosc în detaliu rezultatul rugaciunii mele.



Cu alte cuvinte, cu toate ca rugaciunile nu pot schimba destinatia, ele pot schimba starea de asteptare a celui plecat. Exista argumente pentru aceasta pozitie.



Pe ce ne bazam?



Pentru un ortodox, Traditia Bisericii este un argument cu o foarte mare greutate. Chiar daca nu au acelasi respect pentru Traditie, protestantii nu pot respinge automat o practica existenta de veacuri în biserica. Asa cum am aratat în alt articol, o conceptie corecta despre biserica si istoria ei duce în mod natural la aprecierea practicilor pe care crestinii le-au avut de sute sau mii de ani. Doar ideea ca noi, cei de azi, suntem mai destepti si mai avansati duce la o respingere automata a Traditiei.



Exemple de rugaciuni pentru cei plecati apare apar în cartile Macabeilor. Aceste carti sunt uneori numite apocrife, dar este important de observat ca ele erau tratate la începutul bisericii ca fiind parte din Scriptura. Noul Testament face multiple referiri la texte din scrierile apocrife, ceea ce dovedeste autoritatea de care se bucurau în epoca apostolica. Biserica Ortodoxa si cea Catolica continua sa le dea si astazi respectul cuvenit.



Un exemplu usor trecut cu vederea apare si în Noul Testament. Fara a avea o enuntare explicita a acestei învataturi, putem deduce din acest exemplu ca ea era practicata. Este vorba de un text pe care multi teologi îl înteleg ca un exemplu de rugaciune pentru morti.



În 2 Timotei 1:16-18 gasim aceasta rugaciune a Apostolului Pavel (versiunea Cornilescu):



16 Domnul sa-si verse îndurarea peste casa lui Onisifor; caci de multe ori m-a mângâiat si nu i-a fost rusine de lantul meu.



17 Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a cautat cu multa grija si m-a gasit.



18 Dea Domnul sa capete îndurare de la Domnul „în ziua aceea". Tu stii foarte bine cât ajutor mi-a dat el în Efes.



În 2 Timotei 4:19, la încheierea epistolei, Pavel scrie:



19 Spune sanatate Priscilei si lui Acuila, si casei lui Onisifor.



Putem face urmatoarele constatari:

Pavel cere sa se transmita urari de sanatate unor persoane. În cazul lui Onisifor, urarile sunt facute doar casei, familiei lui.



În timp ce urarile pentru diferite persoane se refera la stare prezenta (sanatate!), pentru Onisifor rugaciunea este doar pentru "ziua aceea".



Putem deduce de aici, printr-o interpretare directa si naturala, ca Onisifor nu mai era în aceasta viata în momentul scrierii epistolei. Altfel, de ce le-ar ura Pavel sanatate Priscilei, lui Aquila si familiei lui Onisifor, dar nu si lui Onisifor însusi? Fiind trecut în vesnicie, Pavel se roaga pentru îndurarea Domnului pentru el "în ziua aceea". Daca Pavel a facut aceasta rugaciune, de ce nu am putea sa o facem si noi pentru cineva drag care a plecat dintre noi? Daca dragostea ne îndeamna sa o facem si Biblia ne da exemple în acest sens, atunci ce ne opreste?



Probabil singurul motiv este ca noi, cei crescuti în biserici neoprotestante am fost învatati sa nu facem o astfel de rugaciune. Acesta un exemplu în care "datina baptista" a înlocuit Scriptura si Traditia de secole a Bisericii.De ce ne rugam pentru morti?Exista un singur raspuns la aceasta întrebare: din dragoste.



Experienta mea este ca aceasta practica este usor respinsa de cei care nu au pe cineva foarte iubit trecut dincolo, dar usor acceptata de cei care au pierdut pe cineva drag. Am constatat aceeasi atitudine în ceea ce priveste alte învataturi. De exemplu, multi dintre cei care sunt sanatosi sau nu au bolnavi în familie sustin cu usurinta ca rugaciunea pentru vindecare (practicata si în Biserica Ortodoxa ca o taina) este nescripturala. Cu sfiala, ei se roaga cel mult "sa se faca voia Domnului".



Când însa li se îmbolnaveste cineva drag, atitudinea lor se schimba. De exemplu, am cunoscut baptisti care, potrivit învataturii baptiste, nu credea în ungerea cu untdelemn (Taina Sfântului Maslu, în Biserica Ortodoxa). Când însa copilul lor a cazut grav bolnav, dupa câteva zile de ezitare, l-au luat si au mers cu el la “fratii penticostali” ca sa-i faca acolo ungerea cu untdelemn pentru vindecare.



Dragostea ne îndeamna sa ne rugam intens si cu multa speranta pentru însanatosirea copilului, fratelui sau mamei. O vorba înteleapta prinde foarte bine esenta acestei atitudini: "În transee nu exista atei." Lovindu-ne însa de realitatile dure ale vietii si mortii, devenim mult mai flexibili si mai întelegatori.



Strigatul sufletului catre Dumnezeu, pentru viata, sanatate, pâine sau odihna celui plecat dintre noi este o reactie cât se poate de naturala, nu doar o superstitie nascuta din neputinta, asa cum cred ateii.Închei cu un citat din C.S. Lewis, considerat de multi ca fiind cel mai mare scriitor si eseist crestin protestant din secolul douazeci. În cartea sa "Scrisori catre Malcom: Despre rugaciune", el scrie:



"Sigur ca ma rog pentru morti. Actiunea este atât de spontana si inevitabila ca numai un argument teologic foarte convingator ar putea sa ma opreasca. Nu stiu cum ar supravietui celelalte rugaciuni ale mele, daca cele pentru morti ar fi interzise. La vârsta noastra, majoritatea celor pe care i-am iubit sunt morti. Ce fel de relatie as mai avea cu Dumnezeu daca mi s-ar interzice sa-i pomenesc înaintea Lui pe cei pe care i-am iubit cel mai mult?"

impreuna spune:

quote:

---

Originally posted by irina.c.


Noi credem ca o credinta adevarata este posibila atunci cand ramanem langa Dumnezeu(persoana vie,reala),nu cand ne apropiem de Scriptura(un obiect).Scriptura este un instrument,dar mantuirea se realizeaza prin legatura cu Hristos,prin Duhul Sau,nu prin intermediul Scripturii.Biblia are valorea ei,dar lucrarea lui Dumnezeu nu s-a limitat la a ne da Biblia si gata,pa,pa,copii,v-am spus totul,de-acum Eu o sa tac.Dumnezeu vorbeste in continuare si ne invata,in cadrul Bisericii.

---

Corect, la fel credem si noi, nu cred ca am spus vreodata ca nu as crede asa.

quote:

---

Originally posted by irina.c.

De aceea El a intemeiat Biserica,pe care portile iadului nu o vor birui.Pana la urma toata discutia asta este inutila,fiindca pornim de la premise diferite:noi,ortodocsii,credem ca mantuirea se relizeaza in cadrul Bisericii,care are autoritatea data de Hristos pentru administrarea Tainelor.Scriptura si Traditia au aceeasi autoritate pentru noi,acest concept de Sola Scriptura este o inventie umana recenta si nu are nici o legatura cu Apostolii si cu Biserica intemeiata de ei. Am vazut de mai multe ori in cadrul discutiei,dar se vede si in viata,ca fiecare adept al doctrinei Sola Scriptura are o alta interpretare a ei,trage o alta concluzie,rezultand o bulibaseala doctrinara,in care fiecare crede de fapt ce are chef.Adventistii zic una,baptistii spun alta,penticostalii vin cu alte invatii,etc.,ca te ia si durerea de cap daca stai sa-i asculti pe toti.

---

Principiul "sola Scriptura" tocmai asta vrea, sa inlature speculatiile facute pe seama Bibliei. Iar daca Traditia ortodoxa nu isi poate dovedi ca are toate doctrinele bazate pe Biblie, unele chiar in contradictie cu ea (vezi problemele si intrebarile discutate mai sus, pentru care nu exista argumente Biblice), cum putem spune ca Traditia este in conformitate cu Scriptura?
"Sola Scriptura" nu e o inventie umana, ci este un principiu spus de Dumnezeu. Nimeni nu are voie sa adauge ceva la Biblie sau sa scoata.
Deci dupa mine, Traditia este o inventie umana, care indoctrineaza omul, nu il apropie de Dumnezeu. Oamenii s-au gandit sa "imbunatateasca" religia prin tot felul de reguli care nu au nimic de a face cu ceea ce spune Biblia. Tot nu mi-ai spus care sunt explicatiile biblice pentru inchinarea la sfinti, cultul mortilor, (botezul copiilor mici e clar ca nu are argumente), de ce Biblia a fost interzisa laicilor...
Tot spui ca Biserica a facut aceste lucruri pentru ca avea succesiune apostolica. Asta nu ii da dreptul sa schimbe regulile pe care le- a lasat Dumnezeu. Orice este in contradictie cu Biblia sau nu este clarificat acolo, este inventia mintii omenesti. Oameni carora li s-a parut mai interesant sa joace rolul lui Dumnezeu in fata oamenilor care credeau orbeste in ei, mai de voie, mai de nevoie:)

Daca vrei sa ajuti un om sa se apropie de Dumnezeu nu ii spui "hai sa iti prezint Traditia ortodoxa, sa vezi ce au facut parintii nostrii, citeste bine toate regulile si apoi mai povestim", ci ii spui simplu ceea ce spune Biblia, cine e Dumnezeu, ce a facut El pentru om si ce asteapta in schimb de la noi.
Ca unora le place sa complice lucrurile astea e altceva, dar nu inteleg de ce trebuie sa fie valabil pentru toti.

Si inca ceva..., daca vrei sa combati o anumita religie, mai intai trebuie sa o cunosti. Ce stii tu despre doctrinele NP (baptisti, penticostali, ...)? Care din ele nu sunt in conformitate cu Biblia?

Astept de asemenea sa discutam despre celelalte doctrine alte traditiei, sa vedem care sunt Biblice si care nu.

Impreuna = mami Flavia, tati Mircea si puiutza Sara

impreuna spune:

dayana e interesant punctul de vedere legat de rugaciunile pentru cei "adormiti", insa asa toti putem gasi explicatii date de diferiti oameni care au argumente pro si contra. Parerea mea este ca ar trebui sa ramanem la bazele Biblice.
Exista vre-un singur verset in Biblie care sa faca referire la rugaciunile pentru cei morti? A dat Hristos vre-un indemn legat de acest lucru? Din cate stiu eu, nu. Atunci de ce sa le facem? De ce le place oamenilor sa inventeze reguli si obiceiuri pe care Dumnezeu nu le-a intentionat cu privire la noi?

Impreuna = mami Flavia, tati Mircea si puiutza Sara

irina.c. spune:

quote:

---

Originally posted by impreuna

Ca tot veni vorba de respectarea poruncilor, am o nedumerire cu privire la casatorie.
Biserica ortodoxa din cate stiu interzice divortul (Biblia la fel), mai pot fi oficiate casatorii in cadrul bisericii, ale persoanelor care au trecut printr-unul sau mai multe divorturi? Si daca da, de ce?
De ce se permite asa de usor divortul in cadrul crestinilor ortodocsi (unii chiar ii indeamna pe altii la acest lucru)?
Impreuna = mami Flavia, tati Mircea si puiutza Sara

---

Biserica ingaduie divortul doar in anume situatii,una din ele fiind adulterul,spre exemplu.Desigur,prima recomandare este iertarea celui care a gresit si mentinerea casniciei.Insa cei care doresc sa divorteze o pot face,iar Biserica recunoaste starea de fapt.Recasatorirea este permisa tot in anume situatii.Sunt permise maxim 3 casatorii(si o persoana care ramane vaduva,de ex.,nu se poate recasatori decat de maxim 3 ori),dar a doua si a treia casatorie sunt cu pogoramant,adica reprezinta ceva ingaduit pentru neputinta omeneasca,dar nu recomandat.In orice caz,si in situatie de divort,si in cea de recasatorire,fiecare trebuie sa se sfatuiasca cu duhovnicul,cu preotul din parohie sau cu episcopul,dupa caz.Irina si bb Ilinca(26apr04)
Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul
ILINCA

Elena spune:

Am gasit o predica frumoasa si cutremuratoare a Sfantului Ioan Gura de Aur, pe care o recomand cu multa caldura tuturor crestinilor, nu numai ortodocsilor, pentru ca este o invatatura buna si hranitoare pentru toti ce pe Domnul iL cauta si Lui vor sa-I urmeze !!!
Poate ca vom reusi totusi sa ne uitam intai la birna din ochiul nostru inainte sa vedem paiul din ochiul altuia si cand spunem ca am pastrat nealterata invatatura Domnului (respectiv a Sfintilor Parinti, s-ar putea sa nu fie chiar asa....pentru ca aici acest Sfant Parinte spune clar sa NU pui anatema, sa nu blestemi, pe cand biserica de azi pune anatema cu mult prea mare usurinta :(( DE ce oare nu a fost pastrata nealterata invatatura Sf. Ioan Gura de Aur ?????
A dat Irina la subiectul celalalt o lista intreaga de anateme, am gasit si eu doua pe acelasi site:
Canonul 65 Apostolic
Daca vreun cleric , ori mirean va intra sa se roage in sinagoga Iudeilor sau a ereticilor , sa se cateriseasca si sa se afuriseasca .
Canonul 34 , Sinod. Laodica (343)
Orice crestin nu se cuvine a parasi pe martirii lui Hristos si a se duce la pseudomartirii ereticilor , sau la insusi cei ce merg la sus zisi eretici , caci acestia sunt streini de Dumnezeu . Deci cei ce se vor duce la dansii , fie anatema .

Dar sa vedem ce zice Sf. Ioan Gura de Aur:

Despre anatemã

Cuvine-se sã ne învãtãm a nu aduce sub blestem nici pe cei vii, nici pe cei morti


Te întreb: Ce vrea sã însemne cuvântul acesta pe care-l spui: "Sã fie anatema!"? Stii oare ce spui? Iti dai seama ce grãiesti? Cunosti puterea acestui cuvânt?

3. Cine esti tu de ti-ai luat aceastã stãpânire ºi aceastã mare putere? La ziua judecãtii Fiul lui Dumnezeu va sta pe scaunul de judecatã si va pune oile de-a dreapta Sa, si caprele, de-a stânga
Pentru ce ti-ai luat o râvnã atât de mare, cu care a fost învrednicitã numai ceata Apostolilor si cu care au fost, cu adevãrat, dupã toatã rânduiala, urmasii lor, plini de har si de putere?

De aceea Apostolii si urmasii lor au fost, si în aceastã privintã ca si în toate faptele lor, cu multã luare-aminte: condamnau si alungau ereziile, dar nu aduceau pe nici unul dintre eretici sub blestem.

Vreti sã aflati ce a grãit un sfânt, unul de mai înainte de noi, un urmas al Apostolilor, care a fost învrednicit si de mucenicie(Referire la Ignatie Teoforul)? Acest sfânt, ca sã arate cât de greu este cuvântul: "Sã fie anatema!", s-a folosit pentru aceasta de o pildã. "Dupã cum un om de rând care se îmbracã în purpurã împãrãteascã - spune el - este ucis ca uzurpator, si el, si cei ce l-au ajutat, tot astfel si cei ce, slujindu-se de poruncile Domnului aduc sub blestemul Bisericii pe un om, aduc asupra lor cea mai mare pierzanie, pentru cã rãpesc dreptul de judecãtor al Fiului". Socotiti oare cã este o faptã fãrã însemnãtate a osândi pe cineva cu o astfel de sentintã, înainte de vremea judecãtii si înainte de Judecãtor? Cuvântul acesta, "anatema", prin întelesul pe care-l are ne separã cu totul de Hristos.

Apostolul spune: "Sã dea învãtãturã, certând cu blândeþe pe cei ce stau împotrivã, ca doar le va da lor Dumnezeu pocãinþã spre cunoasterea adevãrului, si ei sã scape din cursa diavolului, de care sunt prinsi pentru a-i face voia"(II Timotei 2, 25-26), întinde mreaja dragostei, nu ca sã cadã cel neputincios, ci, dimpotrivã, ca sã se vindece! Aratã cã din toatã inima ta vrei sã faci ca binele (pe care l-ai primit tu) sã fie binele tuturora! Aruncã undiþa cea plãcutã a dragostei, si astfel, cercetând cu ea cele ascunse, scoate din prãpastia pierzãrii pe cel pe care îl îneacã gândurile sale. Pãruta lui învãtãturã bunã vine sau din prejudecatã, sau din nestiintã. Aratã-i cã învãtãtura lui e strãinã de învãtãtura încredintatã de Hristos Sfintilor Apostoli. Iar dacã omul care s-a abãtut din calea cea dreaptã va voi sã primeascã sfatul tãu, el, dupã cuvântul proorocului, cu viatã va vietui(cf. Iezechiel 3,21), iar tu îti vei izbãvi sufletul tãu. Dar dacã nu vrea, ci stãruie în îndãrãtnicia lui, tu, ca sã nu te acoperi de vinã, mãrturiseste-ti numai credinta ta, cu îndelungã rãbdare si bunãtate, ca sã nu-ti cearã Judecãtorul din mâna ta sufletul lui. Nu fi cu urã, nu-i întoarce spatele, nu-l prigoni! Dimpotrivã, aratã-i dragoste curatã si adevãratã. Câstigã-i dragostea! De n-ai avea alt folos, acesta este marele folos, acesta-i marele câstig, cã vã iubiti unul pe altul, cã ati învãtat sã fiti ucenici ai lui Hristos. Cãci spune Hristos: "Intru aceasta vor cunoaste toti cã sunteti ucenicii Mei, de veti avea dragoste unii fatã de altii"(Ioan 13, 35).

Stati departe, rogu-vã, de un pãcat atât de mare! Iatã, spun si mãrturisesc înaintea lui Dumnezeu si înaintea alesilor Lui îngeri, cã pãcatul acesta are sã ne fie în ziua judecãtii pricinã de mare chin si de foc nestins.

Cititi tot articolul, ca merita !!!!!

_

"Mare pacoste sa nu ai destul duh ca sa vorbesti frumos, nici destula judecata ca sa taci cand trebuie." (La Bruyere)

dyana spune:

quote:

---

Originally posted by impreuna
[br
Exista vre-un singur verset in Biblie care sa faca referire la rugaciunile pentru cei morti? A dat Hristos vre-un indemn legat de acest lucru? Din cate stiu eu, nu.

---

din cate stii tu , nu

dar eu am mai zis de atatea ori, pana nu citim cat mai mult ... nu putem sa tragem concluzia ca NU EXISTA VERSET IN BIBLIE

in plus, Biblia vad ca asa de mult e studiata, si interpretata, cate capete atatea obiceiuri si interpretari, se stie ca Biblia se citeste si printre randuri, Biblia e scrisa cu o sumedenie de pilde, si metafore care au intelesurile lor ascunse

cand stii ca oameni in toata firea, timp de 2000 de ani, prin experienta personala, citind Scriptura si retragandu-se si meditand , au avut atatea revelatii cu Dumnezeu, si toata astea au dus tot spre ortodoxie, experientele fiecaruia dintre ei , nu i-a indepartat unul de altul, ci dimpotriva, eu acuma sa stau si sa inchid ochii la toate acestea, sa iau pixul si mai am un pic si pun biblia intr-o ecuatie : aia+aia=aia si daca nu iese , nu iese; nu , nu se face asa...

dyana spune:

un alt punct de vedere, o alta parere despre

"De ce se boteaza pruncii?


Nici eu nu eram la început convins ca este bine ca pruncii sa fie botezati. Si eu mi-am pus întrebarea “Cum poate un prunc sa creada si sa se boteze ?” Numai acum, dupa un studiu al Scripturii si al istoriei Bisericii primare, pot spune ca exista argumente covarsitoare în favoarea botezului pruncilor. Sigur ca la prima vedere, expresii ca “pocaieste-te si boteaza-te”, sau “crede si boteaza-te” pot da impresia ca numai adultii se pot boteza. Greseala acestui mod de a gandi nu consta în faptul ca un adult trebuie sa creada inainte de a se boteza, ci în aplicarea în cazul pruncilor unei porunci adresata adultilor. Biblia nu a fost scrisa pentru prunci, ei fiind în grija parintilor, care pot auzi, întelege si crede. În plus, mai trebuie facuta o distinctie importanta între botezul copilului si cel al adultului: adultul trebuie sa se pocaiasca în timp ce pruncul, neavand greseli personale, nu are pacate pentru care sa se pocaiasca. Din moment ce nu si-a inchis inima printr-o respingere voita a vointei lui Dumnezeu, inima lui este deschisa si capabila de a primi harul lui Dumnezeu. Gandeste-te, daca am urma acelasi rationament, din ceea ce citim în 2 Tesaloniceni 3:10 "Daca cineva nu vrea sa lucreze, nici sa nu manance" ar reiesi ca trebuie sa ne infometam copiii, pentru ca nu vor sa munceasca. Desigur ca nu este asa, copiii putand primi hrana chiar daca nu muncesc. Verbele “a se pocai”, “a munci” se refera la cei care sunt capabili sa faca aceste lucruri.



Pe de alta parte, avem în Biblie exemple de copii ce primesc darul credintei atunci când sunt atinsi de harul lui Dumnezeu. În Luca 1:44, când Maria s-a dus la Elisabeta, aceasta a spus: "Iata, cum veni la urechile mele glasul salutarii tale, pruncul a saltat de bucurie în pantecele meu." Deci, nu putem masura intr-un mod stiintific predispozitia unei persoane de a primi harul mântuitor. Ar mai fi si alte exemple: Psalm 8:2 (în traducerea Cornilescu, numerotarea psalmilor este decalata cu 1 fata de traducere pe care o am eu), Matei 21:16 "…din gura copiilor si a celor ce sug Ti-ai pregatit lauda”, Psalm 21:9-10 "Ca Tu esti Cel care m-ai scos din pantece, nadejdea mea. Spre tine m-am aruncat de la nastere, din pantecele maicii mele, Dumnezeul meu esti Tu". În Matei 18:3 ni se spune: "De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra în împaratia cerurilor", deci vedem ca, pruncii sunt modelul nostru de credinta. Nu este pusa conditia: pâna când pruncii nu vor deveni adulti, ci exact opusul: pâna când adultii nu vor redeveni ca pruncii.



Pentru a întelege practica istorica crestina a botezului copiilor, este important sa întelegi modul în care pruncii erau inclusi în procesul mântuirii din Vechiul Testament. Cel mai important semn al legamântului între Dumnezeu si copii lui Israel era circumcizia. Dumnezeu a poruncit ca acest ritual sa fie aplicat tuturor celor de parte barbateasca în vârsta de 8 zile (Geneza 17:12).



Fireste, pruncul nu era întrebat daca vrea sa se nasca în Israel sau daca vrea sa fie evreu. Întrebarea: "vrei sa porti semnul legamântului si sa apartii poporului lui Dumnezeu, sau nu vrei acest lucru?” nu a fost niciodata pusa, aceasta decizie apartinand parintilor. Este usor de gasit legatura între circumcizie si botezul crestin în scrierile lui Pavel privitoare la Israel si Biserica: "În El ati si fost taiati împrejur, cu taiere împrejur nefacuta de mana, prin dezbracarea de trupul carnii, intru taierea împrejur a lui Hristos ingropati fiind impreuna cu El în botez” (Coloseni 2:11,12). Deci pentru crestini botezul este plinirea taierii împrejur din Vechiul Testament. Folosindu-ne de aceasta legatura, putem spune ca Dumnezeu a inclus toti evreii, chiar si copiii în legamântul Vechiului Testament. Scriptura subliniaza ca “toti au fost botezati în nor si în mare" (1 Cor. 10:2) atunci când l-au urmat pe Moise prin Marea Rosie. Ar fi fost de neconceput ca oamenii sa-si lase copiii la tarm pentru a deveni prada a armatelor lui Faraon, doar pentru ca nu erau destul de mari pentru a întelege, sau pentru ca nu puteau lua o decizie personala de a se salva strabatand Marea Rosie. În Exod 10:9 se vede ca toti au pornit în aceasta calatorie, adulti si copii.



“Caci nu voiesc, fratilor, ca voi sa nu stiti ca parintii nostri au fost toti sub nor si ca toti au trecut prin mare. Si toti, intru Moise au fost botezati în nor si în mare. Si toti au mancat aceeasi mancare duhovniceasca; Si toti, aceeasi bautura duhovniceasca au baut, pentru ca beau din piatra duhovniceasca ce ii urma. Iar piatra era Hristos (l Corinteni 10:1-4).



Un alt simbol al mântuirii în Vechiul Testament, de asemenea destinata întregii familii, este arca lui Noe. Dumnezeu i-a spus lui Noe: Intra în corabie, tu si toata casa ta (Geneza 7:1). Apostolul Petru, referindu-se la potop si la arca, scrie: “putine suflete…s-au mântuit prin apa. Iar aceasta mântuire prin apa închipuia botezul, care va mântuieste astazi si pe voi” (1 Petru 3:20-21). Din nou, este dificil a ne închipui ca nepotii lui Noe sa fi fost lasati în afara corabiei, numai pentru ca nu puteau întelege misiunea lui Noe.



Pentru a întelege mai bine acest concept, al “mântuirii familiei” în Vechiul Testament, iti mai dau un exemplu. Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, poruncindu-i sa spuna poporului sau sa ia "cate un miel de familie fiecare". Sângele acelui miel urma sa salveze viata primului nascut al fiecarei familii. Acest concept al mântuirii familiei este întâlnit nu numai în vremea lui Avram si Moise ci si chiar în vremea ultimei perioade a Vechiului Testament, în vremea lui David (2 Regi 7:12-16).



Precum vezi, în toate legamintele Vechiului Testament facute de Dumnezeu cu poporul sau erau inclusi si copiii: legamântul cu Noe dupa potop (Geneza 9:9), legamântul cu Avraam (Geneza 17:4,7), cu Moise “Va infatisati inaintea fetei Domnului… copiii vostri, femeile voastre… ca sa închei legamânt cu Domnul Dumnezeul tau” Deuteronomul (29:10-12). Chiar si consecintele incalcarii legamintului cu Adam s-au facut simtite si asupra copiilor. Oare în Noul Testament, desi il depaseste pe cel Vechi în ceea ce priveste privilegiile si promisiunile, acest principiu sa nu mai functioneze ?



La Cincizecime, atunci când Petru a predicat pentru prima data Evanghelia, el nu a spus ca promisiunea este facuta numai adultilor. Dîmpotriva, dupa ce a aratat doar cu un verset mai sus necesitatea botezului, el aminteste invatatura ce facea parte dintotdeauna din legamântul iudeilor: Caci voua este data fagaduinta si copiilor vostri si tuturor celor de departe, pe oricati ii va chema Domnul Dumnezeul nostru (Fapte 2:39). Aceeasi fagaduinta a fost facuta de catre Dumnezeu lui Avraam, si apoi reamintita de Pavel în epistola catre Galateni: “Iar daca voi sunteti ai lui Hristos, sunteti deci urmasii lui Avraam, mostenitori dupa fagaduinta” (Gal. 3, 29). Nimeni nu poate alege singur sa devina mostenitor, asa se naste, fie ca doreste sau nu. Ma refer la un print care va deveni mostenitorul tronului.



Gandul despartirii parintilor de copiii lor mi se pare contrar atat sentimentului crestin, cat si legilor umane. Se poate ca în vreme ce tulpina este în biserica, ramura sa fie în afara ei ? Se poate ca în timp ce parintele este în împaratia vizibila a Mântuitorului, copilul lui, trup din trupul lui sa nu aiba nici o legatura cu ea ? Cum ziceam, si în legile facute de oameni vedem ca pruncii sunt nascuti cetateni ai statului în care rezida parintii, avand aceleasi drepturi cu acestia.



Copiii erau membri recunoscuti în biserica din Vechiul Testament. Când Dumnezeu l-a chemat pe Avram si a stabilit un legamânt cu el, nu numai ca l-a inclus si pe pruncul lui, dar a stabilit si un ritual în care era pecetluita relatia copilului cu biserica. Circumcizia exprima clar, în viziunea lui Pavel, o "pecete a dreptatii în credinta" (Romani 4,11). Dumnezeu ii spune lui Avram: "Se vor binecuvanta intru tine toate neamurile pamantului" (Geneza 12:3), deci nu numai descendentii lui (Geneza 18:18; 22:18; 26:4). Legamântul, pecetea a fost administrata la porunca lui Dumnezeu timp de aproape doua mii de ani. Daca infinita intelepciune a considerat ca este drept ca pruncii sa faca obiectul “pecetei dreptatii în credinta” inainte de a fi capabili sa si-o exercite, eu cred ca acest lucru este potrivit si acum.



Biserica lui Dumnezeu este aceeasi în substanta acum ca si atunci.



În Galateni 4:1-6 Pavel compara poporul aflat sub legamântul Vechiului Testament cu un copil mostenitor. Asa cum un om ajuns la maturitate este acelasi individ ca pe vreea când era copil, tot astfel si biserica, dupa venirea lui Hristos, aflata deci în plenitudinea privilegiilor si a luminii, este aceeasi biserica cu cea care, cu multe secole în urma nu se bucura de atatea privilegii, dar avea în fruntea ei acelasi Conducator divin (Fapte 7:32). Tot Pavel, referindu-se la copiii lui Israel, spune ca “Si noua ni s-a binevestit ca si acelora” (Evrei 4:2); “parintii nostri au fost toti sub nor si toti au trecut prin mare. Si toti, intru Moise au fost botezati în nor si în mare. Si toti au mancat aceeasi mancare duhovniceasca; si toti, aceeasi bautura duhovniceasca au baut, pentru ca beau din piatra duhovniceasca ce ii urma. Iar piatra era Hristos (l Corinteni 10:1-4). Avraam, ni se spune, “a fost bucuros sa vada ziua lui Hristos si a vazut-o si s-a bucurat” (Ioan 8:56). Deci biserica Vechiului Testament nu este singura biserica divin constituita, ci exista si o biserica a Evangheliei, a lui Hristos, zidita pe temelia apostolilor (Efeseni 2:20).



Pasajul care pune sub cea mai puternica lumina identitatea bisericii este Romani 11: 15-24, unde Biserica este comparata cu un maslin. Aceeasi comparatie este facuta si de profetul Ieremia: “Maslin verde, impodobit cu roade frumoase, te-a numit Domnul", dar din cauza pacatului "în zgomotul cumplitei tulburari a aprins foc împrejurul lui si ramurile lui s-au stricat” (Ieremia 11,16). Romani 11:15-24 “Caci daca parga este sfânta, asa e si framantatura, si daca radacina este sfânta, atunci si ramurile sunt. Dar daca unele din ramuri au fost taiate si daca tu, maslin salbatic, ai fost altoit în locul lor si-ai devenit partas al radacinii si al grasimii maslinului, nu te mandri fata de ramuri; iar daca te mandresti, nu tu porti radacina ci radacina pe tine… Dar vei zice: Au fost taiate ramurile ca sa fiu altoit eu… Bine ! Ele au fost taiate din pricina necredintei, dar tu stai prin credinta. Nu te ingamfa, ci teme-te; ca daca Dumnezeu n-a crutat ramurile firesti, nici pe tine nu te va cruta. Vezi dar bunatatea si asprime lui Dumnezeu: asprimea fata de cei ce-au cazut, dar fata de tine bunatatea lui Dumnezeu, daca vei ramane în aceasta bunatate; altfel si tu vei fi taiat. Dar si aceia, de nu vor ramane în necredinta vor fi altoiti, ca putere are Dumnezeu sa-i altoiasca din nou. Caci daca tu ai fost taiat din maslinul cel din fire salbatic si împotriva firii ai fost altoit în maslin bun, cu cat mai mult acestia, cei ce sunt dupa fire, vor fi altoiti în chiar maslinul lor.



Inlaturarea ramurilor naturale (evreii) din cauza necredintei nu duce la distrugerea maslinului. A ramas trunchiul, radacina. Neamurile – ramurile unui maslin salbatic – au fost altoite în maslinul bun, acelasi maslin din care s-au taiat ramurile naturale. Evreii vor fi altoiti în insusi maslinul lor când vor reveni în biserica crestina. Daca cele doua biserici ar fi fost distincte, ar fi fost o exprimare gresita referitoare la evreii ce “vor fi altoiti în chiar maslinul lor".



Daca pruncii erau membri iar biserica este aceeasi, atunci ei raman inca membrii bisericii, garantia primirii pruncilor fiind data cu 2000 de ani inaintea scrierii Noului Testament, ea nefiind revocata niciodata.



Introducerea pruncilor în sanul bisericii prin porunca divina este de netagaduit. Unicitatea bisericii, în ambele perioade, este de netagaduit. Permanenta legamântului lui Avraam, care atinge “toate neamurile pamantului”, de asemenea este de netagaduit. Si nu gasim în Noul Testament sau în scrierile bisericii primare nici un indiciu potrivit caruia acest mare privilegiu sa fi fost retras, deci indiscutabil ramane în vigoare. O noua reinstituire a acestui privilegiu nici nu ar fi fost necesara, mai ales pentru ca se intelesese deja ca în Noul Testament, privilegiile nu se micsorau ci se extindeau. Nu se poate imagina ca privilegiile si semnul apartenentei copiilor cu care erau asa de obisnuiti primii crestini sa fie brusc retrase, fara a rani inimile parintilor. Totusi, nu se semnaleaza în istoria erei apostolice nici o disputa pe aceasta tema.



Diferentele între circumcizie si botez sunt în aceleasi puncte în care si Vechiul Testament difera de Noul Testament. Botezul nu mai are limitarea de a se administra numai partii barbatesti si numai în a opta zi, aceste ridicari ale constrangerilor reamintindu-ne de noile privilegii ale Noului Testament, sub care "nu mai este nici iudeu, nici elin, nu mai este nici rob, nici liber, nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca, pentru ca voi toti una sunteti în Hristos Iisus" (Galateni 3:28).



Profetul Isaia, desi nu este un scriitor al Noului Testament, vorbeste mult despre timpurile Noului Testament. Vorbind despre zilele de pe urma, profetul declara: “Nu va fi nici o nenorocire si nici un prapad în muntele meu cel sfânt… Eu voi face ceruri noi si pamant nou… Vârsta poporului Meu va fi ca vârsta copacilor… ei vor fi un neam binecuvatat si impreuna cu ei si odraslele lor” (Isaia 65:25; 11:9; 65:17; 22-23). Putem face legatura între spusele proorocului Ieremia si cele ale lui Hristos pe care le gasim la Matei 19:13-15:”Lasati copiii si nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestora este împaratia cerurilor." În original, este aceeasi exprimare folosita de Hristos în predica de pe munte; Matei 5:3,10 "Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este împaratia cerurilor". Daca împaratia slavei le apartine, cu atat mai mult au dreptul la privilegiile bisericii pe pamant.



Tot Dumnezeu spune ca sub Noul Testament, va scrie legea Lui pe inimile poporului sau: “Voi pune legea Mea inauntrul lor si pe inimile lor voi scrie si le voi fi Dumnezeu, iar ei Imi vor fi popor… toti de la sine Ma vor cunoaste, de la mic pâna la mare” (Ieremia 31:34). De aici eu înteleg ca credinta noastra reprezinta mai mult decât cunoasterea unei anumite doctrine, ci mai mult o incredere neconditionata, ca cea a unui copil, în Dumnezeu. Mai înteleg ca pruncii participa în credinta, chiar daca nu o pot articula, deoarece credinta noastra este lucrarea lui Dumnezeu în noi si nu depinde de capacitatea noastra de a o explica.



1 Corinteni 7:14 “Caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredinciosa se sfinteste prin barbatul credincios. Altminteri, copiii vostri ar fi necurati, dar acum ei sunt sfinti".



Termenii sfânt si necurat au si un sens eclezial în Biblie. În Vechiul Testament, numai poporul lui Dumnezeu era “popor sfânt si deosebit de toate popoarele fiind al Domnului” (Lev. 20:26) pentru ca era poporul cu care incheiase legamânt.



Printre corinteni erau multe cazuri de crestini uniti prin casatorie cu pagani. Pavel spune ca atunci când necredinciosul vrea sa locuiasca cu femeia credincioasa, ei trebuie sa continue sa locuiasca impreuna, legatura lor fiind sfintita prin caracterul persoanei credincioase, copiii lor fiind "sfinti", adica, membrii ai bisericii din care face parte persoana credincioasa. Deci partea necredincioasa este sfintita de persoana credincioasa în sensul în care copiii sunt recunoscuti ca apartinand familiei sfinte din care face parte persoana credincioasa.



Faptul ca atunci când ambii parinti sunt credinciosi copiii lor au dreptul sa apartina bisericii se subîntelegea. Daca s-ar fi stiut ca nici un copil – din parinti credinciosi sau nu – nu poate apartine bisericii, atunci nu ar fi existat nici un dubiu. Caci daca credinta amândurora nu ar fi insemnat nimic, credinta unuia nici atat. Întrebarea pe care Pavel ar fi primit-o ar fi putut fi urmatoarea: “Vad copiii vecinilor mei crestini fiind membri ai bisericii si mai vad copiii cerlorlalti, care sunt necredinciosi, ca nu apartin bisericii. Eu cred în Hristos, dar barbatul meu nu. Ce se va intampla cu copiii nostri ? Vor fi admisi cu mine sau vor ramane ca barbatul meu ?" Dumnezeu ii considera de partea celui credincios. Necredinta partenerului nu poate interveni în legamântul lui Dumnezeu.



Argumentul conform caruia daca nu exista nici un exemplu de botez al pruncilor în Biblie, atunci acest lucru nu este posibil, ar trebui sa functioneze si în cazul femeilor care nu ar avea voie sa se impartaseasca, sa primeasca Cina Domnului. Totusi, acest lucru nu se intampla nici în bisericile neoprotestante.



Toate cazurile de botezuri întâlnite sunt administrate convertitilor de la iudaism sau paganism la crestinism. Nu exista cazuri de persoane nascute din parinti crestini care sa fie botezati, odata ajunsi la maturitate. Nu se intra în detalii din sanul bisericii decât pentru a arata rezolvarea unor disensiuni. Botezul pruncilor neiscand nici un conflict, fiind un eveniment de zi cu zi în biserica, nu avea rost a fi subliniat.



Conform acestor principii neoprotestante, copiii crestinilor sunt complet “în afara" (Efeseni 2:12), ca si copiii paganilor si mahomedanilor, pâna când prin credinta si pocainta devin subiecti ai legamântului. Convertirea si botezul lor ar fi trebuit insemnate, detaliate, ca si botezul celor “instrainati de cetatenia lui Israel”. Totusi, pe parcursul celor 60 de ani cuprinsi în Noul Testament, nu exista vreun botez al unui adult nascut din parinti crestini.



Folosul botezului copiilor, ca si folosul circumciziei iudeilor “este mare, în toate privintele” (Rom 3:2). Copilul devine purtator de har si este protejat de puterea raului inainte de a da vreun semn de inteligenta sau de capacitate de întelegere. Nu exista nici un parinte care sa astepte trezirea credintei, a cugetului, pentru a-si imbraca, hrani, imbaia copilul. Dorinta pentru sanul mamei si nevoia de caldura sunt naturale la copil.



Odata cu botezul, copilul începe sa locuiasca în Hristos si vointa lui este intarita pentru a depasi efectele pacatului mostenit. Umanitatea cazuta, corupta, este unita cu umanitatea inviata a lui Hristos.



Hristos a luat asupra lui pacatele tuturor, s-a dat jertfa pentru toti. Daca viata începe la nastere, oare Hristos nu are mila de a-si oferi leacul nemuririi si copiilor care au nevoie de el ?



Romani 5:12 "De aceea, precum printr-un om a intrat pacatul în lume si prin pacat moartea, asa si moartea a trecut la toti oamenii, pentru ca toti au pacatuit în el." De aceea, "nu este drept nici unul, nici macar unul nu este".



Tit 3:5 “El ne-a mântuit, nu din faptele cele intru dreptate savarsite de noi, ci dupa a Lui indurare, prin baia nasterii celei de-a doua si prin innoirea Duhului Sfânt”.



Credinta nu trebuie considerata un act al mintii si al vointei. Este o relatie de dragoste si incredere, o relatie care nu este limitata de ratiune. (Psalm 21:9-10, Marcu 9:42, Luca 1:44).



Am cateva întrebari la care sunt curios sa aflu raspunsul tau.





Daca botezul copiilor este o inventie ulterioara, când a fost mentionat prima data si cine a fost initiatorul ?

De ce nu exista proteste împotriva validitatii din partea nimanui în timpul bisericii primare ?

Unde se spune în Biblie exact ca este interzis botezul copiilor ?

Unde este abolit legamântul lui Dumnezeu cu evreii, care ii includea si pe copii ?

Unde prescrie Scriptura o vârsta anume pentru botez ?

Chiar daca ar exista o vârsta când credinta ajunge la maturitate, cum se poate discerne ea ? Care credinta nu se maturizeaza mereu ? Când este ea destul de matura pentru botez ?

Unde scrie în Scriptura ca pruncii sunt scutiti de efectele caderii pentru ca nu sunt destul de maturi sa creada? (chiar si creatia este sub blestemul caderii omenirii - Romani 8:19-21)

Cum ramane cu multele intelesuri biblice ale botezului, altele decât “urmare a pocaintei”, cum ar fi: taina regenerarii (Tit 3:5), altoirea în trupul lui Hristos (1 Cor. 12:13), trecerea din domnia Satanei sub autoritatea lui Hristos (Romani 6:17), expresia manifestarii dumnezeirii (Luca 3:21, 22), primirea în legamântul lui Dumnezeu (Coloseni 2:11), actul de adoptiune al Domnului si imbracarea cu Hristos (Gal 3:26, 27). De ce sa fie luate aceste lucruri si interzise copiilor unei familii crestine ?

Daca ar fi existat norma de a boteza copiii la o vârsta mai mare, de ce nu exista mentionate în Biblie sau în scrierile bisericii instructiuni date parintilor pentru a sti cum sa-si ajute tinerii adolescenti sa se pregateasca pentru botez ? Botezul copiilor este o expresie a dragostei lui Dumnezeu. Ne arata ca ne iubeste si ne accepta inainte ca noi sa Il cunoastem si sa-L iubim, inca din momentul nasterii. A spune ca o persoana trebuie sa ajunga la vârsta responsabilitatii inainte de a fi botezat inseamna a face harul lui Dumnezeu oarecum dependent de inteligenta omului. Harul dumnezeiesc nu este dependent de nici o actiune a noastra, ci este un dar al dragostei Lui.



Ceea ce ma nedumereste cel mai mult este conceptul varstei responsabilitatii, sub care nimeni nu se poate boteza. Oare la ce vârsta un copil, fara vina personala în fata lui Dumnezeu, se transforma peste noapte dintr-un miel inocent intr-un pacatos pe care il asteapta iadul daca nu se pocaieste si se boteaza ? Sa fie la 8, 12, 14 sau 20 de ani ? Când va considera Dumnezeu unele actiuni care ieri ar fi fost trecute cu vederea, puse pe seama imaturitatii, ca fiind acum pasibile de pedeapsa cea mai grea?



Practica botezului numai la adulti a aparut în secolul XVI, odata cu aparitia anabaptistilor. Vrand ca adeptii lor sa demonstreze public renuntarea la orice mostenire catolica, anabaptistii voiau ca acesti adepti sa-si demonstreze supunerea la vointa Domnului printr-un botez public. Initial ei nu admiteau pe nimeni sub 20 de ani. Aceasta vârsta a fost coborata mai apoi la 16 ani, iar si mai tarziu a scazut si mai mult, ajungandu-se ca astazi sa nu fie o regula stricta pentru toate bisericile descendente ale doctrinei anabaptiste. Astfel, se pot întâlni copii de cinci, sase ani al caror botez sa fie permis în unele biserici iar în altele nu.



Ce se intampla cu copiii care mor inainte de a ajunge la vârsta responsabilitatii, la vârsta la care credinta lor ar putea creste ? Vor ajunge în iad ?



Daca crezi în realitatea mostenirii pacatului stramosesc, nu poti trage alta concluzie. "Ce este nascut din trup, trup este, si ce este nascut din Duh, Duh este” (Ioan 3:6), “Carnea si sângele nu pot sa mosteneasca împaratia lui Dumnezeu” (I Corinteni 15:50), “Nimeni nu e curat de intinaciune, chiar daca viata lui ar fi o singura zi” (Iov 14,4) si “intru faradelegi m-am zamislit si intru pacate m-a nascut maica mea” (Psalm 50,6).



Daca raspunsul tau este "Nu, Dumnezeu este prea milostiv ca sa lase sa se intample asa ceva unui prunc nevinovat", inseamna ca exista o justificare a botezului copiilor, din moment ce admiti existenta unor factori, altii decât propria lor vointa, care pot interveni în procesul mântuirii.



În Ioan 3:5, Hristos ne spune: “Adevar, adevar iti spun, de nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa între în împaratia lui Dumnezeu." Conform spuselor lui Hristos, pentru a intra în împaratia lui Dumnezeu, fiecare persoana trebuie sa se nasca din apa si din Duh. Vedem ca Hristos nu aminteste de nici o exceptie în ceea ce ii priveste pe prunci. El nu spune: "Pentru a intra în împaratia lui Dumnezeu adultii trebuie sa se nasca din apa si din Duh, dar copiii pot intra si fara nastere din apa si din Duh”. Aceasta porunca este universala, iar daca cineva vrea sa fie sigur ca pruncii sai vor ajunge în împaratia lui Dumnezeu în caz de moarte, trebuie sa stie ca nasterea din apa si Duh este absolut necesara.



Stiu ca unii neoprotestanti nu considera ca Ioan 3:5 se refera la botez, desi nu pot da o interpretare clara a versetului. Nu vreau sa intru acum în amanunte în ceea ce priveste semnificatia botezului, dar bucuros o voi face daca si tu vrei intr-o scrisoare viitoare. Tot ce vreau sa spun este ca nici o interpretare a versetului nu poate scoate din cauza necesitatea botezului copiilor. Daca vei admite ca aici este vorba de botez, atunci cu siguranta si copiii trebuie sa se boteze pentru a ajunge în rai în caz de deces. Daca nu admiti ca aici este vorba de botez, atunci sustii ca numai adultii, cei care ajung la vârsta responsabilitatii se pot naste din nou. Din moment ce Hristos a spus ca trebuie sa fii nascut din nou pentru a ajunge în împaratie inseamna ca propria teologie condamna pe cei decedati inainte de vârsta responsabilitatii la iad. Totusi, imi vei spune ca acesti prunci pot ajunge în rai.



Reiau pasajul din Matei 18:2-5 “Si El, chemand la Sine un copil, l-a pus în mijlocul lor si le-a zis: Adevar va spun: De nu va veti întoarce si nu veti fi precum copiii, nu veti intra în împaratia cerurilor. Dar cel ce se va smeri pe sine ca acest copil, acela este mai mare intru împaratia cerurilor. Si cel ce va primi un copil ca acesta intru numele Meu, pe Mine Ma primeste.” Ar fi ciudat sa spunem ca trebuie sa venim la El ca si copiii, iar apoi sa-i excludem chiar pe copiii care ni s-au dat drept model de la a intra în comuniune cu el prin botez. Pasajul are aluzii directe la botez, Hristos spunand "în numele Meu". În Fapte 2:38 ni se vorbeste despre botezul "în numele lui Iisus Hristos” adica sub autoritatea lui Hristos. Sunt patru astfel de pasaje (Fapte 2:38, 8:16, 10:48 si 19:5). Intr-adevar, botezul se face "în numele Tatului, a Fiului si a Sfântului Duh” (Matei 28:19). Comparand versetele, tragem concluzia ca Hristos se gandea la botez când a spus cuvintele din Matei 18.



Principala dificultate a unora dintre protestanti de a accepta botezul pruncilor o constituie notiunea ca nimeni nu poate primi har fara sa ceara. Totusi, acest lucru este bine stabilit în Noul Testament. Il vedem pe Hristos în Matei 19:15 punandu-si mainile peste copiii adusi de parinti. Oare nu s-a transmis har din mainile Lui, chiar daca pruncii nu au cerut acest lucru ? Când sutasul Corneliu L-a rugat pe Hristos sa-i vindece sluga, Hristos nu i-a spus "imi pare rau, dar nu pot face asta decât daca sluga ta mi-o va cere", ci l-a vindecat pe baza credintei sutasului. Fiica femeii cananeence din Matei 15:21-28 a fost tamaduita datorita credintei mamei sale.



Matei 9:2-6 "Si iata, I-au adus un slabanog zacand pe pat. Si Iisus, vazand credinta lor, i-a zis slabanogului: Indrazneste fiule, iertate fie pacatele tale… Ridica-te, ia-ti patul si mergi la casa ta!” Credinta prietenilor slabanogului a facut posibila atat vindecarea fizica cat si iertarea de pacate.



În Marcu 5:22, 23 tatal unei fetite aflate pe moarte vorbeste în numele ei, zicand “Fiica mea este pe moarte; vino si pune-Ti mainile pe ea, ca sa scape si sa traiasca.” Nu cred ca a spus cineva la acel moment ca fata ar fi trebuit sa creada pentru ea, nimeni neputand sa creada în locul ei. Hristos o inviaza datorita credintei tatalui ei.



Atunci când ucenicii ii opresc pe cei care isi aduceau pruncii la Iisus (Matei 19:14, Luca 18:15-16), Hristos le spune: "Lasati copii sa vina la Mine si nu-i opriti, ca a unora ca acestia este împaratia lui Dumnezeu". Cuvantul folosit în limba greaca este brephe = prunci, care nu se pot apropia de Hristos de unii singuri si care nu pot lua o decizie constienta de a-l “accepta pe Iisus ca Domn si Mântuitor personal” (citatul l-am pus între ghilimele, desi nu este din Biblie). Dar Hristos nici nu le cere sa faca o asemenea alegere, spunand ca ei sunt exact genul de oameni care pot veni la El sa mosteneasca împaratia. Daca Hristos spune, "lasati-i sa vina la Mine", putem sa nu-i lasam sa se imbrace în El (Gal 3, 27) prin botezul în Hristos (Romani 6:3)?



Sunt exemple în Noul Testament de întregi familii botezate.



“…am botezat si casa lui Stefanas” (1Cor 1,16); “Iar dupa ce s-a botezat, si ea si casa ei…” (Fapte 16:15), “…s-a botezat indata, el si toti ai lui” (Fapte 16:33) Este greu de imaginat ca acele familii nu contineau copii, intr-o cultura unde familiile erau numeroase, neexistand metode contraceptive sofisticate, iar copiii erau considerati o binecuvantare de la Dumnezeu.



Apoi, daca crestinii din veacul apostolic, din dorinta de a usura sufletele celor care au murit nebotezati în vremea pregatirii pentru botez, începusera a se boteza ei a doua oara, pentru cei morti nebotezati (I Cor 15,29), cum si-ar fi lasat ei copiii sa moara nebotezati ?



Ai observat ca pâna acum am analizat doar texte biblice desi, pentru mine, ca ortodox, Biblia nu este singurul ghid. Am vrut doar sa-ti arat ca practica botezului pruncilor reiese chiar din Biblie. Dar si invataturile bisericii sunt clare si unanime în privinta botezului aplicat pruncilor. Toti episcopii, toti sfintii Bisericii spun ca si pruncii trebuie botezati. Primii care au refuzat aceasta practica au fost anabaptistii, în secolul 16. Majoritatea protestantilor, de-a lungul istoriei, incluzand luterani, anglicani, metodisti, reformati, prezbiteriani, au botezat si ei prunci. Luther si Calvin (folosindu-se de acelasi principiu “Sola Scriptura”) au propovaduit botezul pruncilor.



Dupa cum spuneam, toti Parintii Bisericii au afirmat aceasta practica, începand cu Policarp, episcopul Smirnei, discipol al apostolului Ioan, nascut în jurul anilor 70, care a fost ars de viu la Roma pentru ca a refuzat sa-l renege pe Hristos, continuand cu Iustin Martirul (110-165), Irineu, episcopul Lyonului (120-202), Hipolit (170-236), Origen (185-254). Sfântul martir Ciprian, episcopul Cartaginei, a condus sinodul din Cartagina în anul 251 în care s-a redactat un raspuns catre Fidus, care propusese ca botezul sa fie administrat ca si circumcizia odinioara, adica în a opta zi de la nastere. În raspuns se spune ca mila si harul lui Dumnezeu nu trebuie refuzat nici unui om, indiferent de vârsta. Este de notat ca Fidus nu se indoia de legitimitatea botezului pruncilor, el doar credea ca botezul trebuie administrat exact ca si circumcizia, în a opta zi.



Lista ar putea continua cu Grigore de Nazianz, cu Ioan Gura de Aur, toti aratand în scrierile lor insemnatatea botezului pruncilor.



Pentru a-ti arata cat de importante sunt aceste scrieri, vreau sa-ti aduc aici un citat din epistola lui Pavel catre tesaloniceni "…fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat fie prin cuvant, fie prin epistola noastra” (2 Tes 2:15). Evanghelia consta din traditii orale si scrieri (traditie = paradosis -> a transmite).



Biblia condamna doar traditiile omenesti care contrazic Cuvantul lui Dumnezeu (Matei 15:3-9, Marcu 7, Coloseni 2:8-9) ca de exemplu obiceiul de a da zeciuiala din banii destinati parintilor. Biserica se bazeaza pe traditia apostolica, nu pe cea omeneasca. Pavel ii lauda pe cei care tin predaniile (1 Cor 11:2) si ii sfatuieste pe crestini sa se fereasca de cei care nu umbla dupa predanie (2 Tes. 3:6).



Matei 23:2-3: Scaunul lui Moise nu este mentionat nicaieri în Vechiul Testament. Hristos, care condamna traditia umana în capitolul 15, valideaza traditia autentica în capitolul 23.



.



Fapte 2:42: Dupa predica lui Petru, cei botezati staruiau în invatatura apostolilor si în partasie, în frangerea painii si în rugaciuni. Conform teoriei Sola Scriptura, biserica vizibila nu are autoritate în doctrina. Totusi se vede ca doctrina deja exista prin biserica asezata de Hristos, desi nu exista nici un rand scris din Noul Testament. Conform Sola Scriptura, acesti crestini nu ar fi putut avea nici o doctrina în care sa staruie.



Cum s-a rezolvat disputa privind circumcizia din Fapte 15 ? Crestinii din Iudeea voiau sa-i forteze pe cei ce se crestinau sa fie circumcisi. Cine a luat decizia finala si cum a fost luata ? Daca s-ar fi aplicat Sola Scriptura, adevarul ar fi trebuit sa fie dovedit cu versete din Vechiul Testament, apostolii ar fi trebuit sa scrie raspunsul si dupa ce se stabilea ca este o scriere a Noului Testament, atunci s-ar fi lamurit problema. Totusi, dupa ce Petru le-a zis ce s-a hotarat de catre apostoli si preoti, în Fapte 15:12 toata multimea a tacut. Aceasta decizie nu s-a scris decât dupa 25 de ani, insa biserica nu a asteptat ca Luca sa scrie pentru a aplica decizia.



2 Petru 1:20: "Nici o proorocire a Scripturii nu se talcuieste dupa socotinta fiecaruia.” Petru condamna interpretarea personala, principiul ce sta la baza teoriei Sola Scriptura.



2 Petru 3:16: Petru spune despre scrierile lui Pavel ca ar contine “lucruri anevoie de inteles pe care cei nestiutori si neintariti le rastalmacesc ca si pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare”. Interpretarea personala poate duce la erezii.



Daca fiecare punct teologic trebuie dovedit din Scriptura, atunci si Sola Scriptura trebuie dovedita din Scriptura. Asta este cea mai mare problema a teoriei Sola Scriptura: nu poate fi dovedita din Biblie, deci se autocontrazice. Imi aduc aminte de o vorba: “Nici o generalizare nu este adevarata”, care de asemenea se auto-desfiinteaza. Vei gasi în Biblie versete care sa spuna ca Scriptura este de folos, ca este inspirata, dar nicaieri ca este suficienta, ca ar contine tot adevarul inspirat necesar sau ca numai ea ar fi de folos.



Matei 18:17-18: "Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le …invatindu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua. Si iata, Eu cu voi sunt în toate zilele, pâna la sfarsitul veacului.” Ce s-a intamplat cu apostolii carora li s-a poruncit sa propovaduiasca? Numai Ioan, Matei si Petru au scris ceva în Noul Testament. Oare ceilalti nu si-au indeplinit misiunea ?



Fapte 13:5: Pavel si Barnaba au vestit cuvantul în Salamina iudeilor. Dar nu se scrie nicaieri ce continea predica lor.



Fapte 20:27, 31-32: Pavel spune ca i-a invatat pe Efeseni 3 ani zi si noapte. Oare cele sase scurte capitole din epistola catre Efeseni epuizeaza toata invatatura data de Pavel ?



2 Timotei 2:2: “Si cele ce ai auzit de la mine cu multi martori de fata, acestea le incredinteaza la oameni credinciosi, care vor fi destoinici sa invete si pe altii.” Pavel nu spune: scrie ce-ti spun si distribuie copiile la toata lumea ca sa citeasca si sa interpreteze singuri. Timotei, care a fost hirotonisit de Pavel (1 Timotei 4:14; 2 Timotei 1:6) va propovadui ceea ce Pavel i-a spus verbal, credinta venind din ceea ce se aude (Romani 10:17). Nu exista nici un verset care sa spuna ca cuvantul scris este singurul cuvant al lui Dumnezeu.



Daca autorii Noului Testament credeau în Sola Scriptura, de ce apelau la traditia orala, considerand-o drept cuvantul lui Dumnezeu ? (Matei 2:23; 23:2; 1 Cor 10:4; 1 Petru 3:19; Iuda 9, 14 15)?



Când Iisus s-a ridicat la cer, ce a lasat în urma, o carte sau o biserica ? Biserica s-a raspandit cu decenii inainte ca Noul Testament sa fie scris si adunat. Prima carte s-a scris la mai mult de 20 de ani dupa rastignire, iar ultima la mai mult de 60 de ani. Canonul Scripturii a fost stabilit de sinoadele de la Cartagina (393) si Hippo (397). Cum au rezistat crestinii, toti acesti ani fara o lista a cartilor Noului Testament, daca Iisus a vrut ca toti crestinii sa urmeze numai Biblia ? Biblia provine din Biserica, nu Biserica din Biblie. Exista deja stalpul si temelia adevarului (1Timotei 3:15), Biserica cea care rezista de atunci. Daca cineva nu asculta de Biserica, trebuie sa-ti fie pagan si vames (Matei 18:17-18). Aici cred ca este singurul loc unde "ecclesia" este tradus prin neutrul "adunare" în traducerea Cornilescu. Sa-ti mai dau un exemplu de traducere dupa parerea mea eronata. Psalmul 97,7: “Sunt rusinati toti cei ce slujesc icoanelor si care se falesc cu idolii” care în traducerea ortodoxa este “Sa se rusineze toti cei se inchina chipurilor cioplite si se lauda cu idolii lor”. Fireste cuvantul icoana nu avea ce cauta aici.



Hristos a dat autoritate Bisericii vazute sa lege pe pamant si în cer.



De ce acceptam în Scriptura carti care nu au ca autori pe vreunul din cei 12 apostoli ?



De unde stim cine a scris cartile carora le spunem Matei, Marcu, Luca, Ioan, Fapte…



Unde în Biblie gasim o lista inspirata si infailibila a cartilor ce trebuie sa fie continute în Biblie ?



De unde stim, numai din Biblie, ca fiecare carte a Noului Testament este inspirata, chiar daca numai Apocalipsa isi atesta propria canonicitate ? Totusi, chiar Apocalipsa si Epistola catre Evrei nu au fost de toti recunoscute, pâna la cele doua cele doua sinoade din secolul patru. Intr-adevar, chiar daca Scriptura ar spune care sunt autentice, am putea crede bazandu-ne numai pe acest lucru? Si Cartea lui Mormon sustine ca este inspirata.



Majoritatea cartilor Noului Testament au fost scrise pentru a aborda probleme specifice Bisericii primare, nici una dintre ele nefiind o prezentare sistematica a teologiei, a dogmei crestine. Pe ce suport biblic se bazeaza protestantii când spun ca toate invataturile apostolilor sunt cuprinse în scrierile Noului Testament ?



Daca sinoadele din Cartagina si Hippo erau infailibile, atunci de ce nu sunt recunoscute toate doctrinele sustinute de membrii celor doua sinoade, cum ar fi succesiunea apostolica, botezul pruncilor, etc. Tot în 397 a fost stabilit si canonul Vechiului Testament, care continea cele sapte carti care si acum sunt incluse în traducerea ortodoxa, spre deosebire de traducerea Cornilescu. Cele sapte carti sunt citate atat de episcopii cei mai importanti ai primelor secole, cat si chiar de Pavel (Evrei 11:35). Nicaieri în Vechiul Testament, varianta protestanta, nu vei gasi un exemplu de persoane torturate, care refuza eliberarea pentru a dobandi una mai buna, invierea. Va trebui sa cauti prîntre cartile Vechiului Testament, cele inlaturate de Luther, si anume în 2 Macabei 7:1, 5-9: "Intamplatu-s-a si cu sapte frati, pe care, impreuna cu maica lor prinzandu-i, i-a silit regele, cu biciul si cu vine batandu-i, sa manance carnuri de porc, care nu le era slobod a manca…Dar fratii impreuna cu mama lor se indemnau a muri vitejeste zicand asa: Domnul Dumnezeu vede si cu adevarat mangaiere are dintre noi… Si dupa ce primul frate s-a savarsit, a adus pe al doilea sa-l batjocoreasca …insa si acesta, ca si cel dintai, pe rand toate chinurile le-a suferit si, când era sa moara, a zis: tu, dar, nelegiuitule, ne scoti pe noi dintr-aceasta viata, insa Imparatul lumii pe noi cei care murim pentru legile Lui, iarasi ne va invia cu inviere de viata vesnica".



Daca Hristos a intentionat ca crestinismul sa fie religia unei carti, cum de a asteptat pâna în anul 1450 pâna când sa arate cuiva cum sa construiasca o masina de tiparit ? În plus, cei care stiau sa citeasca în timpul Imperiului Roman nu depaseau zece procente din totalul populatiei.



Traditia si Sfânta Scriptura se conditioneaza reciproc si se completeaza una pe alta; caci Scriptura s-a nascut din traditia orala, care a existat de la început.
Daca traditia se regaseste pâna la Iisus si pâna la apostoli, atunci ea are autoritate.[/b]
Daca nu poate fi urmarita în trecut, pâna la apostoli, este facuta de oameni. Daca adevarul lui Dumnezeu nu se poate schimba, atunci teologia noastra poate fi gasita în secolele I, III, VII, XV, XX. Daca nu, atunci nu poate fi apostolica (Matei 16:18-19, 28:20; Ioan 16:13). Sola Scriptura o gasim numai din secolul XVI.



Vreau sa-ti spun ca, avand ocazia sa stau mai mult timp pe internet, am vorbit cu cativa ortodocsi, majoritatea din SUA, care proveneau din biserici neoprotestante. Unul dintre ei facea parte din grupul de doua mii de neoprotestanti care în anul 1987 au trecut în jurisdictia arhiepiscopala a Bisericii Ortodoxe de Antiohia. Auzisem despre ei, dar nu stiam amanunte. L-am întrebat ce l-a facut sa se converteasca la Biserica Ortodoxa. Mi-a spus ca în anul 1986 se publicase în Christian Sourcebook o situatie statistica, conform careia existau 21.000 denominatiuni, cu 270 de noi denominatiuni care se formau în fiecare an, deci probabil ca acum numarul lor a ajuns la 25.000. Fiecare denominatiune este sigura ca este singurul grup care întelege revelatia lui Dumnezeu si ca nimeni altcineva în ultimii 2000 de ani nu a mai gasit deplina invatatura a lui Hristos. Majoritatea rupturilor s-au format ca rezultat al interpretarilor personale ale Noului Testament. Un asemenea haos nu poate fi vointa lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu este autorul neorinduielii, ci al pacii (1 Cor. 14:33). Mi-a dat un citat din rugaciunea lui Hristos dupa despartirea de apostoli (Ioan 17:21) “Ma rog si pentru cei ce prin cuvantul lor vor crede în Mine, pentru ca toti sa fie una; asa cum Tu, Parinte, esti intru Mine si Eu intru Tine, tot astfel si ei sa fie una intru Noi, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis.” Între crestini trebuie sa existe o unitate conforma cu unitatea Sfintei Treimi. Iti imaginezi ca ar putea exista disensiuni între persoanele Sfintei Treimi ?



Si din alte versete reiese aceasta idee:



Filipeni 2:2: Faceti-mi bucuria deplina ca sa ganditi la fel, avand aceeasi iubire, aceleasi simtiri, aceeasi cugetare.



1 Corinteni 1:10: Va indemn, fratilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos ca toti sa vorbiti la fel si sa nu fie dezbinari între voi, ci sa fiti cu totul uniti în acelasi cuget si în aceeasi întelegere.



Mi-a spus ca a început sa citeasca scrierile episcopilor primelor biserici crestine, hotararile primelor sinoade si a constatat ca a gasit concepte care erau categoric respinse de biserica din care facea parte si a început sa ia mai în serios versetul 1 Timotei 3:15.



Am spus ca nu voi intra în amanunte privind semnificatia botezului, si intr-adevar, nu vreau sa-ti citez, sa fac o exegeza a unor versete ca [b]1 Petru 3:18-21, Fapte 22: 12-16; Fapte 2:38-39,41; Romani 6:3-4, Galateni 3:27; 1 Cor 12:13; Evrei 10:22; Tit 3:5; Marcu 16:16, 1 Cor 6:11, etc., pe care sunt convins ca le-ai citit si tu. Vreau insa sa-ti aduc aici cateva profetii ale Vechiului Testament privitoare la botez. Primul citat este din Iezechiel 36:24-27 care sintetizeaza cred întreaga invatatura ortodoxa despre botez:



“De aceea va voi scoate dintre neamuri si din toate tarile va voi aduna si va voi aduce în pamantul vostru. Si va voi stropi cu apa curata si va veti curati de toate intinaciunile voastre si de toti idolii vostri va voi curati. Va voi da inima noua si duh nou va voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatra si va voi da inima de carne. Pune-voi inauntrul vostru Duhul Meu si voi face ca sa umblati dupa legile Mele si sa paziti si sa urmati randuielile Mele.”



Ideea "spalarii" pacatelor o gasim si la Isaia, în 4:4. Mai departe, în Zaharia 13:1, Domnul spune: "În vremea aceea va fi un izvor cu apa curgatoare pentru casa lui David si pentru locuitorii Ierusalimului, pentru curatirea de pacat si de orice alta intinare.” Profetul ne arata cu siguranta promisiunea botezului, asa cum face si regele David în Psalmi 50:3: “Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste". În final Isaia leaga apa de mântuire Isaia 12: 2-3: “Iata Dumnezeul cel tare al mântuirii mele; nadajdui-voi intru El si nu ma voi infricosa, ca izvorul puterii mele si cantarea mea de lauda este Domnul Dumnezeu si izbavirea mea. Veti scoate apa cu veselie din izvoarele mântuirii". "

Elena spune:

quote:

---

Biserica ingaduie divortul doar in anume situatii,una din ele fiind adulterul,spre exemplu.

---

Da, mai, asa este, dar uite ce zice in Pravila Bisericeasca :

[b]"Despre barbatul care a preacurvit NU se spune ca el sa fie lepadat de femeia sa, ci ea îl va tine si dupa ce a preacurvit; (…) chiar daca ea a fost batuta si nedreptatita trebuie ca sa rabde si mai mult ca sa nu se desparta. Nicaieri nu s-a oranduit ca femeia sa se desparta de barbatul necredincios, chiar daca el ar fi desfranat, ci sa rabde pana la sfarsit (…) Sotul trebuie sa alunge pe sotia sa preacurva; cel ce va tine o femeie preacurva este un om fara minte si nelegiuit (…) acestei oranduieli cu greu i se va gasi explicatie, dar asa este obiceiul pana acum” .

Adica pentru unii muma, pentru unii, ciuma ??? Scrie undeva in Biblie sau in Sfintii Parinti ca femeia tre sa rabde barbatul curvar, in timp ce barbatul tre sa alunge femeia curva ??

Apoi se precizeaza ca în cazul în care un barbat savarseste adulter, el este canonisit mai aspru, însa imediat se mentioneaza ca nu exista canon care sa-l pedepseasca daca adulterul a fost savarsit cu o femeie nemaritata, consideratie care nu este valabila si în cazul femeilor.[/b]



_

"Mare pacoste sa nu ai destul duh ca sa vorbesti frumos, nici destula judecata ca sa taci cand trebuie." (La Bruyere)