Parinteala nepavloviana(5)

Aqai spune:

Kari, nu, nu am inteles ca-l lasi de capul lui, ma refeream la momentele in care mi imi vine sa-l las de capul lui sa-l manance puricii si paduchii (asa avea bunica mea o vorba)

Am avut asa un moment din asta la una din lectiile de tenis - drept e ca ma si trezisem la 5 sa invat si mi se pusese asa o ceata pe creier cand l-am vazut ca face orice numai sa nu faca lectia - dupa ce ca el se vaita ca vrea la tenis si ca nu are ocazia sa joace mai mult.

In pima faza am zis ca e si ultima data cand il duc, sa stea in casa sa lancezeasca toata ziua si cand o fi mare sa stea cu burta de bere revarsata la TV ca atunci o avea voie la TV :D

Apoi i-am tinut morala cu lipsa de respect fata de timpul si efortul investit de toti: profesorul ca vine si nu-si poate tine lectia, colegii ca-s derajnati, io ca as putea sa folosesc timpul invatand nu facandu-i lui morala si privind sabotajul lui sistematic... Si ca sa faca bine sa spuna: vrea au ba. Dar daca mai zice da, sa se tina de treaba.

normal ca a zis da, si apoi chiar a fost mai serios.

Am deschis insa discutia asta, sinecer deranjata de cea cu luceafarul, ca aici is de acord cu coracora - din orice se striga abuz mai nou, si cand nu stim situatia brodam pe marginea ei. Am vrut sa vaz daca mai sunt abuzatori de astia ca mine si sa ma mai inspir din metodele de abuz :) si sa vad ce metode de motivare pozitiva mai merg de la o varsta incolo.

Si da Simonna, de acord cu categoria ta, noi avem acolo inot si aikido de sporturi + citit/ scris/ numere. Si teme de vacanta :d






Happy now?

kariguld spune:

sunt si eu de acord ca la prea multe "metode" se striga abuz. insa fiecare e liber sa opineze si sa-si formeze credintele cum doreste.
cu conditia sa ramana la ei in ograda.

metode eficiente nu stiu, doar discutii mereu si mereu. explicat punctul meu de vedere, cerut sa-mi explice si el pe al lui. ca daca e numai plictiseala, atunci asta nu-i motiv de renuntare. am facut asta numai la activitatile extra.
legat de scoala, nu l-am lasat sa renunte la mai nimik. mereu i-am spus ca scoala il formeaza si completeaza cu ceea ce eu nu-i pot oferi.

sunt kaput astazi, am avut o zi nebuna, asa ca ma opresc aici.

Aqai spune:

Take it easy . e nevoie si de odihna.


Happy now?

Marox spune:

Citind aici ma conving ca in fiecare mama românca se ascunde o "tiger mom". Nuanta - se ascunde, nu se afiseaza...In acelasi timp, ma simt usurata, nu sint defecta pt ca am ambitii pentru copiii mei. Ambitia sa faca engleza in afara scolii, sa faca exercitii suplimentare, imi doresc sa faca studii universitare.

Lumea de aici o ia mai usor, cool...trendul e sa nu fortezi copilul. Daca vrea sa se faca timplar trebuie (ca doar d'aia esti o mama buna) sa-l sprijini moral. Ce folos ca ar avea capacitati intectuale, dar i-e lene. Sau daca-i place ciocolata si vrea sa se faca patisier, trebuie sa-ti lingi buzele in asteptarea momentului in care va fi consacrat "Cel mai bun muncitor".

Mi-am socat colegii cind le-am spus ca parintii mei au ales pt mine. Sau mai exact, au stiut sa-mi arate ca ceea ce voiam eu nu era realist si am adoptat punctul lor de vedere. Nu numai ca nu le pot pica, ci le sint recunoscatoare ca nu m-au lasat sa fac ceea ce as fi vrut (româna, istorie sau franceza...astazi stiu ca nu aveam/am talent la scris si la tocit si n-as fi reusit in domeniile respective).

Si totusi...pina unde se poate merge cu influentarea copilului? OK, daca vrea sa se faca gradinar, sa zicem ca as gasi argumente sa-l conving sa-si schimbe parerea. Dar daca ar vrea sa faca o meserie ultrasofisticata unde se libereaza 3 posturi pe an?! Si daca pt meseria asta ar face master+doctorat+post doctorat si la 30 ani s-ar trezi pe piata muncii cu o minima experienta si nici aia in domeniu?! Ar fi un abonat pe viata la servicii temporare si prin defintie precare! Sau chiar si un licentiat in drept - nu e o facultate in care intri greu si pe care multi o aleg. Putini o termina si si mai putini ajung avocati. Restul? Citiva juristi, multi la somaj si o buna parte reciclati in alte domenii. Si cu toate astea, daca la 18 ani copiii mi-ar spune ca vor sa faca dreptul, ar trebui sa fiu fericita, nu? Ca doar nu vor sa fie gradinari...Si cu toate astea gradinarii au o meserie onorabila, frumoasa si au mai putine dificultati sa intre in cimpul muncii. Dar conform criteriilor mele de "ambitz", nu e suficient. Si atunci, unde e echilibrul, unde trebuie sa se opreasca visele parintilor?

AgnesLuca spune:

Pisi gri, iti mai amintesti cum ai perceput-o tu pe Ilinca atunci cind ai vazut-o prima data ? Nu ma refer la emotiile tale de proaspata mama ci la o descriere a puiului mic, a felului lui de a fi de atunci din primele zile...

pisigri spune:

Cred ca visele parintilor trebuie sa se opreasca acolo unde calca in picioare visele si Fericirea copiilor. Cu atentie la obiectivismul de care sunt capabili parintii cind e vorba de propriul copil, pentru ca am vazut destule cazuri de parinti care nu vor sa accepte ca puii lor sunt mediu inzestrati dpdv intelectual, dar ale caror ambitii si incapatinare si orgolii ii fac sa ii impinga in domenii prea sofisticate.

Si cind spun Fericire, nu ma refer la satisfactia temporara de a bate mingea pe maidan pina la 10 seara sau de a petrece saptamini in sir cu jocuri video



IULIA va invinge CANCERUL

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009) si 18+

pisigri spune:

Chiar nu prea stiu cum sa raspund la asta. Din acele prime zile imi amintesc, dincolo de buimaceala mea (cind mi-au dat-o in salon am zic ca-s inconstienti, cind m-am trezit cu ea in patutul ei de acasa, m-am intrebat spontan si sincer "si io acu ce fac cu ea??") imi amintesc clar ca doream sa o descopar. Doream sa aflu cum este ea.
atit pot spune din primele zile.
Daca ma intrebi de copilul pina la 3 luni sa spunem, era un copil f sensibil, care percepea imediat orice schimbare de dispozitie, si f atasat, vroia mereu, mereu, mereu in brate si la sin daca s-ar putea. Nu cred ca toti bebelusii mici sunt la fel, desi nu am experienta, pt ca am vazut ca exista sugari care dorm in carut la plimbare, sau care macar stau in carut, ori la noi nu s-a pus nici o clipa problema sa accepte asa o "jignire"...



IULIA va invinge CANCERUL

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009) si 18+

AgnesLuca spune:

Pisigri, se spune ca, coordonatele dominante ale temperamentului ramin constante de-a lungul vietii, e drept ca unele sunt mai putin pronuntate si trec mai nebagate-n seama. Cred ca involuntar o sa reflectezi la asta atunci cind vei avea al doilea copil si ti se va parea altfel.

Eu de exemplu recunosc din ce in ce mai mult la fiica-mea trasaturile astea stabile si imi amintesc ca inca din primele momente parea a stii ceea ce vrea; nu a fost un bb complicat, dar sa te fereasca sfintu sa se puna pe urlat, ii ziceau si asistentele in maternitate "pe tine te auzim din celalalt capat al clinicii"; ei cam asa mi-au descris-o si educatoarele la gradi: ca pare a stii de ce are nevoie si cind i se pune pata greu poate fi abatuta de la ale ei si cam asa o percep si eu.

In general se zice ca al doilea copil identifica "nisa" libera in familie si incearca sa se dezvolte in directia respectiva. De obicei daca primul copil e mai "dificil" (nu mi se pare neaparat cazul Ilincai, ma refer aici la copiii cu care parintii se inteleg greu de tot) al doilea e "easy-going" (nu e insa obligatoriu, exista si copii incapatinati care vor cu tot dinadinsul sa-si intreaca fratele/ sora mai mare, da astia is rari de tot).In plus la primul copil exista o doza mai mica sau mai mare de nesiguranta din partea parintilor, care isi pune si ea amprenta pe relatia cu copilul.

Una peste alta, cred ca o sa fie tare fain cind o sa-l aveti pe bb2 si va fi foarte benefic si pentru dezvoltarea personalitatii Ilincai. Vreau numai sa-ti mai zic (din cite imi amintesc am mai discutat noi despre asta si acum ceva vreme) sa incerci sa o iei pe Ilinca asa cum este ea, fara sa cintaresti avantajele unui alt fel de reactie a ei in anumite situatii, chiar daca uneori e al naibii de greu

La multi ani Ilincai, sper ca am inteles bine si are astazi ziua numelui

pisigri spune:

Intii, multumim de urari

Eu zic ca eu chiar o iubesc pe Ilinca asa cum e ea adica stiu ca zic ca mi-ar placea sa fie uneori mai infipta, alteori mai easy-going, dar cind spun asta, nu ma gindesc la a-mi fi mie mai usor ca parinte, ci ma gindesc ca i-ar fi ei mai usor in diverse situatii de viata.
As mai scrie, dar ma grabesc sa ajung la maimutzica cu un tortulet ca si-asa tare o mai incinta tortuletele....

Te pup !



IULIA va invinge CANCERUL

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009) si 18+

rrox3 spune:

Imi suna tare cunoscut ce spui tu aici. In cazul meu, cred ca am gasit si raspunsul, sau macar o parte din el. Poate ti-e si tie de folos.

Am citit despre studiile intreprinse de Carol Dweck cu privire la laude. Ce a observat ea e ca acei copii carora li se spusese ca sunt destepti, fusesera laudati in forma asta, ezitau sa se angajeze in sarcini care cereau efort. Renuntau la ele, le abandonau pur si simplu. In schimb copiii laudati pentru efortul depus faceau exact pe dos. Se angajau plini de elan in sarcini noi, solicitante.
Tot ea a observat si cum reactioneaza in caz de esec. Copiii cei mai inteligenti, laudati pentru asta, clacheaza cel mai des in fata esecului, pe cand cei laudati pentru efort, folosesc esecul ca o experienta de invatare.

Practic copiii etichetati destepti considera ca sunt prosti in caz de esec sau daca nu stiu din prima ceva, fara efort. Asa ca se tin departe de experiente care sa-i aduca in situatia asta. Controlul esecului nu e la ei.
Copiii laudati pentru efort considera ca nu au depus suficient efort in cazul unui esec si atunci controlul ramane la ei. Data viitoare pot depune mai mult efort si pot reusi.


Din experienta mea, e inevitabil sa nu te minunezi plin de incantare ce copil destept ai, in special cand chiar e destept . Si e clar nevoie de efort constient sa-ti controlezi laudele in directia asta. Ma straduiesc de o vreme incoace si semnele sunt bune dinspre fete.