Parinteala nepavloviana(5)

Raspunsuri - Pagina 8

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Aqai spune:

Ah, deci de la tine ajunsese aici?

Cu sporturi/ ativitati am hotarat asa: daca vad ca ii plac, incerc sa fac coaching, sa-l ghidez, poate si sa stau un pic pe capul lui (ca aici antrenorul de tenis de ex il lasa sa plece cand vrea el). Daca nu-i place, am incercat, asta e.

iara cu scoala, dupa ce am intors-o pe toate fetele am zis ca-i musai sa stau pe capul lui pana il echipez cu minimul cu care sa poata lucra independent - scris, citit, numere etc. E teribil de pasionat de stiinte, are un talent la vorbire, negociaza de rupe - asa incat ma gandesc ca daca reusesc sa pun fundatia, o sa-si crioasca drumul.

dar nu cred ca mi-as putea ierta daca l-as lasa de capul lui, fiindca nu as vrea sa nu aiba nici o sansa de a-si urma pasiunile. As avea si optiunea de a-l lasa fericit in ritmul lui, insa e atat de afectat atunci cand vede ca alti copii sunt inaintea lui, iara asta il descurajeaza si mai rau, nu il impulsioneaza...

vrea sa fie primul, sufera daca nu e, insa nu a inteles pana acum ca pt asta trebuie sa depuna efort si sa nu renunte. Cred ca e si din cauza ca pana acum i-a iesit totul teribil de usor. Si gandesc ca pana o intelege, tre' sa fim in spatele lui sa nu-l lasam sa alunece.



(drept e ca ajunsesem la punctul in care am jurat ca-l las de capul lui sa faca ce-o vrea el ca-i nevoie si de oameni care sa mature strada in lume...) nu-s de ce am tot exemplul asta in cap :)


Happy now?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ela_04 spune:

Citat:
citat din mesajul lui Aqai

Sa adresez eu o intrebare arzatoare asa la topicul asta, fiindca imi place mai mult tonul decat in alte parti.

Ce faceti cu un copil mai marisor, asa, care are aptitudini clare in anumite domenii, dar nu e dispus sa faca nici cel mai mic efort pentru a progresa? de ex invata sa vorbeasca o limba noua in 6 luni dar nu vrea sa faca efortul de a invata sa citeasca, fiinda e ceva de munca.

Sau are abilitati foarte pronuntate la un sport, dar nu e dispus, la fel, sa investeasca in propgresul lui (ne e atent, intrerupe, isi gaseste tot soiul de motive sa faca altceva decat ar trebui sa faca)

Il lasam in pace sau il impingem putin de la spate?

Eu mi-am formulat concluziile si sunt impacata cu ele, insa ma intereseaza sa aud si alte puncte de vedere - echilibrate si arugumentate. Nu ma intereseaza tipetele cu abuz ca-l fortezi sau abuz ca-l neglijezi. De fapt, revin, de aia si scriu aici, ca nu ma simt in pericol sa mi se intample



_
Happy now?



destul de greu daca copilul e si un pic incapatanat...imediat ce va simti impins cat de cat se va zbarli.
Citat:
de ex invata sa vorbeasca o limba noua in 6 luni dar nu vrea sa faca efortul de a invata sa citeasca, fiinda e ceva de munca.


as cumpara o revista misto de masini sau ce ii place lui mult si as lasao f strategic... nu chiar la indemana lui... bineinteles in limba care nu vrea sa faca nici un efort.
cu sportul e posibil sa nu fie antrenorul sau colegii pe acesi lungime de unda cu el...
hmmm... as lua 2 sporturi favorite si l-as pune sa aleaga el unde vrea sa-l practice si pe care vrea el.
... ar putea propunerea sa vina din partea altcuiva ...coleg, prieten tata etc... baietii la o anumita varsta il i-au pe nu in brate doar asa ca sunt barbati acum si pot ...


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns kariguld spune:

ah, nu cumva s-a inteles ca l-am lasat de capul lui sa faca ce-a vrut numa muschiu' lui. no! insa am incercat sa vad ce se ascunde in spatele plictiselilor si renuntatului la un sport sau activitate care ii placea.
mi-a luat ceva timp sa pricep ca asa e firea lui, ca nu-i nimik defect sau in special la el.
si am uitat sa-ti spun ca daca isi doreste ceva cu adevarat, obtine. stie unde , ce si cum sa vorbeasca si sa actioneze ca sa obtina ce doreste, ce vrea. primesc semnale pozitive de la cei mai neasteptati oameni si asta e o confirmare ptr mine ca am pus caramizile potrivite la temelie.

ar trebui oare sa mai spun ca seamana perfect de bine cu ta'su? si ca tatal e un om plin de succes? stiu, cra cra.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ela_04 spune:

Citat:
vrea sa fie primul, sufera daca nu e, insa nu a inteles pana acum ca pt asta trebuie sa depuna efort si sa nu renunte. Cred ca e si din cauza ca pana acum i-a iesit totul teribil de usor. Si gandesc ca pana o intelege, tre' sa fim in spatele lui sa nu-l lasam sa alunece.


poate ii este si un pic frica sa nu va dezamageasca... poate gresesc dar asa reiese ascuns in spatele cuvintelor.
Incercand sa minimalizeze efortul cu o nonsalanta de lasa-ma sa te las.
Uneori succesul unuia din membrii familiei si mai ales prin munca iti da o stare de genul asta. in special unei personalitati mandre...
ceva de genul...uite ca eu pot si asa...
nu a mers... ete na si ce daca nu imi pasa! dar bineinteles ca tu ca mama vezi ca il afecteaza si se oftica.
Nu stiu daca se intelege ceva imi dau si eu cu parerea aiurea...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Simonna spune:

Citat:
citat din mesajul lui Aqai

Ah, deci de la tine ajunsese aici?

Cu sporturi/ ativitati am hotarat asa: daca vad ca ii plac, incerc sa fac coaching, sa-l ghidez, poate si sa stau un pic pe capul lui (ca aici antrenorul de tenis de ex il lasa sa plece cand vrea el). Daca nu-i place, am incercat, asta e.

iara cu scoala, dupa ce am intors-o pe toate fetele am zis ca-i musai sa stau pe capul lui pana il echipez cu minimul cu care sa poata lucra independent - scris, citit, numere etc. E teribil de pasionat de stiinte, are un talent la vorbire, negociaza de rupe - asa incat ma gandesc ca daca reusesc sa pun fundatia, o sa-si crioasca drumul.

dar nu cred ca mi-as putea ierta daca l-as lasa de capul lui, fiindca nu as vrea sa nu aiba nici o sansa de a-si urma pasiunile. As avea si optiunea de a-l lasa fericit in ritmul lui, insa e atat de afectat atunci cand vede ca alti copii sunt inaintea lui, iara asta il descurajeaza si mai rau, nu il impulsioneaza...

vrea sa fie primul, sufera daca nu e, insa nu a inteles pana acum ca pt asta trebuie sa depuna efort si sa nu renunte. Cred ca e si din cauza ca pana acum i-a iesit totul teribil de usor. Si gandesc ca pana o intelege, tre' sa fim in spatele lui sa nu-l lasam sa alunece.



(drept e ca ajunsesem la punctul in care am jurat ca-l las de capul lui sa faca ce-o vrea el ca-i nevoie si de oameni care sa mature strada in lume...) nu-s de ce am tot exemplul asta in cap :)

_
Happy now?


Si, uite-asa, ma pricep eu si la fetite mici si la Atomici mari :)

La sport/activitati asta mi s-a parut si mie calea de urmat: te duci, vezi cum iti place, daca nu si nu, nu te duci. Conditia e ca, daca apucam sa platim cursul, il termini. Si asta pentru ca nu mi se pare suficient sa mearga la doua ore si sa decida ca e mai comod la computer, in trei luni macar ii da o sansa respectivei activitati. Si depinde mult si de ce virsta vorbim, cind sint mici sint mai usor de dus, nu-mi imaginez acum, ca intra in adolescenta, cum as face sa-l duc undeva daca nu vrea!

De fapt mint, uite ca imi imaginez, pentru asta am inventat categoria de activitati: "Mami te obliga, chiar daca nu intelegi acum, o sa zici mersi mai incolo".
Ca exemplu, cursul de inot. Nu e pasionat (cum e de tenis, de exemplu, pentru care lasa aproape orice), prin clasa a 5-a am si lasat-o balta cu conditia sa reconsidere mai tirziu, dar ii place, se simte bine in piscina, inoata frumos. Da' i-e lene sa mearga. Insa eu stiu ca e bine pentru el sa termine cursul ca sa isi ia atestatul de monitor/salvamar si sa faca asta ca job de vara in liceu/studentie in loc sa care lazi la IGA. Intr-a cincea asta inca nu incapea in mintea lui, intr-a sasea l-am mituit un pic, a mai facut o etapa, intr-a saptea a zis: cool, ce bine ca m-ai trimis, imediat termin! Din punctul meu de vedere, daca el la 15 ani alege sa care lazi, alege! Dar eu mi-am facut treaba, i-au dat un "tool", il poate folosi.

Cu scoala am aplicat cam ce zici si tu, m-am asigurat ca baza e buna, a fost greu ca temele erau putine si el era singurul care facea in plus din prietenii lui, da' pe cind a dat examenul la liceu, din nou a zis bogdaproste ca nu l-am lasat sa faca dupa capul lui. Am recompensat, am laudat, am facut mult in joaca (nu stiu ce virsta are fiul tau, depinde mult de virsta care metoda functioneaza mai bine), am si santajat cind nu s-a putut altfel. Foarte bine i-a prins anul si jumatate cit a fost la scoala privata, mult deosebit de public, ritm de invatat si teme si scoala-i scoala nu locul unde stam cit nu e mama acasa, acolo si-a dat seama de fapt cit poate si ca poate.

Cit despre punctul ala... cred ca toate trecem pe acolo. Important e ca numai trecem, nu ne oprim acolo :) Personal, sint pe deplin constienta ca cineva tre sa mature strazile, da' sint ferm convinsa ca nu i-ar place!

Simonna

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns pisigri spune:

Aqai, io-s mai "comunista", l-as impinge de la spate. Nu as insista pentru un sport care nu il (si) distreaza, chiar daca e talentat - dar am eu o problema de mentalitate legata de sport, mi-o asum - dar pt scoala si rezultate academice as insista.

Nu stiu cum e curentul asta modern in educatie, eu imi amintesc ca in clasa a doua, cind stiam sa scriu bine, ai mei m-au dus la ore particulare de limba engleza. In scoala engleza incepea abia intr-a Va. Nu muream de entuziasm sa merg, dar nici nu imi amintesc sa-mi fi trecut prin cap sa contest decizia lor; nu stiu cum sa zic, pur si simplu era ceva firesc ca daca mama si tata au decis ca o ora pe saptamina ma duc la tanti aia sa ma invete engleza, eu ma duc.
Vad ca in prezent parintii par sa-si faca o multime de probleme legate de stirbirea personalitatii copilului etc; mi-e greu sa regasesc linia de mijloc, linia de plutire, atitudinea echilibrata in aceasta privinta.



IULIA va invinge CANCERUL

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009) si 17+

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns coracora spune:

Citat:
citat din mesajul lui pisigri
Vad ca in prezent parintii par sa-si faca o multime de probleme legate de stirbirea personalitatii copilului etc; mi-e greu sa regasesc linia de mijloc, linia de plutire, atitudinea echilibrata in aceasta privinta.


In ziua de azi toti vad potentiale traume peste tot.

Chiar asa de rau ne-au crescut parintii incat generatia noastra e obsedata de prevenirea "traumelor" la copii? Suntem noi insine o generatie de personalitati stirbite si ne investim toata energia incercand sa schimbam modul in care copiii se cresc de mii de ani?

Mie imi lasa un gust foarte amar psihanalizarea oricarui gest parintesc si in general tot tavalugul asta de posibile traume asteptand sa se intample.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns filofteia spune:

Aqai era bine sa fi spus si cat de marisor este baiatul tau si daca este in sistemul romanesc de invatamant.

Al meu trece a VI-a (11 ani si 7 luni) si il imping de la spate in ceea ce priveste scoala. Recunosc ca imi este teama sa-l las de capul lui, iar cand era mai mic chiar i-am promis ca va "face carte" chiar daca pentru asta va fi nevoie sa vin cu el la facultate. Problema noastra este ca citeste destul de greu (l-am banuit chiar de dislexie la un moment dat si poate chiar are o forma usoara) asa ca l-am ajutat in mod special cu materiile ce necesitau citit/memorat. Spre exemplu la matematica de obicei ii ramanea tema pentru a doua zi, dar la romana/biologie/istorie ... invatam impreuna seara.
Pe de alta parte are il el o doza de lene ... spre exemplu: este foarte bun la informatica, dar face numai ce considera el. Acum in vacanta, a facut un progam de sortare aleatoare a numerelor, dar nu vrea sa faca nici o problema de olimpiada, nici macar din cele deja facute anul trecut. I-am explicat ca doar daca va face din problemele acelea va obtine un rezultat mai bun la olimpiada, dar n-am succes deloc. Incerc sa-l motivez oarecum in a face si ceva mai complicat, decat ceea ce vede el ca este usor, dar nu am reusit inca sa-l mobilizez... insa voi insista in continuare.
Cu sportul... duc munca de lamurire cam din mai sa mearga la inot din septembrie. Eu cred ca este bine sa invete sa inoate. Pana acum se pare ca s-a acomodat cu ideea, caci atunci cand am incercat sa propun alt sport a spus ca va merge la inot. Insa nu-l voi agasa... as fi mutumita si cu o data pe saptamana... eu atat am facut cand eram copil si am invatat cam in trei luni si inot destul de bine.
O alta problema este cea a colegilor care au mai mult timp liber. Chiar daca la sfarsitul clasei a V-a a tras concluzia "Ei vezi, X a stat pe afara, dar are media atat..." nu stiu cat este de convins de asta.
Eu incerc sa pastrez un echilibru oarecare. Sistemul nostru de invatamant este ciudat... in cele doua ore de sport nu fac nimic, nu stie nici genoflexiuni sa faca, asa ca trebuie suplinit, la engleza fac in clasa, dar nu mi se pare suficient avand in vedere ca-i asteapta un examen si la materia asta daca va ramane actuala lege.
Pe de alta parte are nevoie si de timp liber... pe care eu il consider cel in care face ce vrea... nu mers la ore de sport/muzica/informatica. Cert este ca ei azi sunt mult mai "incarcati" ca noi, ceea ce pe mine ma cam depaseste si ma face sa ma intreb unde este limita.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns AgnesLuca spune:

Citat:
citat din mesajul lui pisigri

Citind raspunsul tau, Simonna, mi-am amintit ceva ce (iar) uitasem: ca am tendinta de a incerca prea mult sa fac pe plac tuturor.

Adevarul este ca uneori am impresia ca am deja doi copii, pe Ilinca si pe tati; supararile lui tati sunt la fel de autentice, numai ca tin mai mult, tot ce face un copil de 3 ani poate fi luat personal si as mai povesti...

Dar ca sa revin: recunosc ca a inceput sa-mi placa sa am un copil care vorbeste foarte bine, spune multe, are un vocabular destul de cuprinzator, saluta cind intra si iese din magazin, vorbeste cu "dumneavoastra" (des) din proprie initiativa, urmindu-ne exemplul; imi place cind ochii oamenilor se casca a mirare si a admiratie, chit ca meritul nostru in chestia asta e limitat. Imi place sa fiu mindra de ea, sa se "bucure" toata lumea de copilul care stiu ca este (cind e in toane bune).
pe de alta parte, sunt sensibila la critici (directe sau indirecte) si imi creeaza mie o stare de disconfort ideea ca sunt judecata ca am un copil antipatic, razgaiat, mofluz, mofturos etc. Nu ar trebui sa imi pese, stiu, ar trebui sa ma gindesc ca si eu am zile cind as musca de cap pe oricine ma deranjeaza, si faptul ca (uneori) reusesc sa ma controlez se datoreaza in mare masura faptului ca am 30+ ani. asadar, ar trebui sa tin cont ca la 3 ani jumate ai voie sa fii mai evident-mofturos decit la 31 de ani. Pe de alta parte, desi rational sunt de acord cu asta, afectiv cred ca nu integrez suficient "conceptul". Pentru ca mie imi sare tandara (si) din cauza asta, ma trezesc antrenata intr-o competitie de prost gust cu propriul copil, de tipul "care-i mai tare" si "pentru ca-s mama ta, de-aia!" si "ia sa vedem care e mai incapatinata". Pentru ca la un moment dat nu mai fac ceea ce simt ca e bine, ma las prinsa in hora a ceea ce se asteapta cei din jur sa fac, ca fiind principii corecte de educatie.

Am avut "revelatia" asta azi dimineata, cind tocmai povesteam cu cineva ca niciodata nu am conflicte cu Ilinca atunci cind suntem numai noi doua; atunci reusim sa ne armonizam si dorintele si sa respectam si cele citeva reguli (de baza sau negociate sau stabilite ad-hoc).

Dece dupa cum spuneam, vina e a mea



IULIA va invinge CANCERUL

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009) si 16+


Pisi draga, pina aici am citit si ma reped sa-ti raspund din tot sufletul, daca-i stii de cite ori am vrut sa redeschid si eu subiectul asta din octombrie si pina acum, cu framintari de mamica de pui in jur de 3 ani, numai ca de fiecare data pina sa am timp sa deschid calculatorul si stare de scris povesti pe forum, aveam cite o revelatie de genul asta si dupa aia prin minune problemele noastre dispareau. La noi perioadele mai agitate au corespuns fie cu schimbarile de ritm (eu fiind studenta cam de 4 ori pe an ni se schimba ritmul) suprapus peste asteptari neconstientizate de-ale mele (de genul grabit sa ajung sa iau copilul de la gradi si gindit ca ce bine o sa fie cind ne revedem), fie cu pusee de crestere psihica de-ale copilului (adica pasi spre independenta cuplati cu teama normala de schimbare).

Mi-a placut mult o postare in care scria cum i se explica seara copilului ce se intimpla a doua zi; exact asa facem si noi, la noi nici o zi nesemmanind cu urmatoarea din cauza programul meu de la facultate. Am mai aprobat si o postare legata de concedii si te aprob si pe tine cind zici ca isi amintesc cu drag concediile peste an (fiica-mea s-a jucat tot anul ca merge cu vaporul si kkteii pe care ii facea ii boteza Santa Maria si Nuraghe cind aveau forma de turnulete - remember Sardinia

Nu inchei postarea inainte sa-ti scriu ca va invidiez ca ati fost cu cortul (speram sa mai prindem si noi un weekend fain in vara asta) si sa-ti dau pentru puiul mic din burtica. Citesc si mai revin, dupa cum se observa tocmai am intrat in vacanta


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns paulinio spune:

Confirm si eu: copii au amintiri de foarte mici: al meu isi aduce aminte de vacanta de anul trecut de cand avea 2 ani jumate...
Personal am "flash-uri" de cand aveam 2 ani...
Imi amintesc vacantele de pana sa merg la scoala... deci va rog sa nu minimizati aceste lucruri pe motiv ca nu-si aduc copii aminte.

Mergi la inceput