Sunt obsedata de el !
Raspunsuri - Pagina 11
Amonar spune:
Ch-dana, mersi pt raspuns
Uite acest mic amanunt cu plimbarile reprezinta valoarea unui tratament. Stiu ca miscarea, sportul, plimbarile sunt foarte bune 'medicamente'. De fapt, sugestia mea in cazul Ionikai a fost de a se regasi pe ea insusi intr-o activitate unde poate fi singura dar care o poate regenera. Plimbarile lungi, de cel putin 1 sau 1,5 ora sant medicamente adevarate. Asta pt ca se activeaza si elibereaza hormonul fericirii, endorfina. In schimb, in activitatea de jogging se elibereaza hormonul andrenalina, care este un hormon de stres.
ionik76 spune:
Bine intentionate si de bun simt sfaturile voastre, dragele mele, si va multumesc din suflet tuturor !
Am vazut recent un film despre povestea tulburatoare a lui Adele Hugo, una dintre fiicele marelui Victor Hugo. Poate unele dintre voi stiti povestea, sau poate nu, dar am s-o spun totusi pe scurt aici.
Intalnindu-l intr-o buna zi pe locotenentul englez Albert Pinson, Adele se indragosteste iremediabil de el si, desi il cunostea foarte putin, hotaraste ca acesta este barbatul vietii sale si ca trebuie sa se casatoreasca cu el imediat. Ea - o tanara frumoasa, educata, dotata cu un excelent talent muzical, el - tipul comun, insipid, sters, poate prea comun. Bineinteles ca ea nu-l vede deloc asa.
Nedorind sa se implice serios intr-o relatie si, mai mult, ranit in orgoliul sau propriu de refuzul celebrului tata de a-i da mana fiicei sale, tanarul englez o respinge pe Adele si începe chiar s-o evite pe fata care, în disperarea ei, devenea din ce in ce mai insistenta. Dar, în ciuda comportamentului rece al acestuia, total orbita de pasiune, Adele nu renunta. Ea se apuca sa-l urmareasca prin întreaga lume, mergând dupa el ba în Malta, ba în Anglia, pana si în Canada.
Ajungând în orasul unde se încartiruia regimentul lui Pinson, Adele se caza si ea, incognito, la un hotel din apropiere , unde petrecea zile întregi, asteptandu-l zadarnic. De multe ori se prezenta chiar ca fiind "Madame Pinson"... In tot acest timp, ii scria scrisori interminabile, îi platea datoriile la jocurile de noroc , si chiar îî închiria cu ora dame de companie, deoarece numai pe acest tip de femei nu era geloasa.
Parintilor, rudelor si prietenilor apropiati Adele le spunea ca ei doi sunt casatoriti cu acte, insa casatoria aceasta era, din pacate, doar în imaginatia ei bolnava… Pinson, între timp, se casatorise cu adevarat, doar ca aleasa inimii lui nu era Adele. Deja obosit si stresat de obsesia fiicei lui Hugo pentru el, omul încercase de nenumarate ori sa o convinga pe nefericita sa nu-si mai faca sperante desarte, si sa-l lase în pace. Dar totul era în zadar.
În fiecare zi Adele pazea iesirea din cazarma. Când ofiterul isi facea aparitia, ea il tintuia cu o privire fixa si sfredelitoare si îl urma, tacuta, pâna la poarta casei. Asa au trecut cativa ani…. Când, într-un final, fiica ratacitoare a aparut în fata tatalui sau, Victor Hugo si-a recunoscut cu greu copila în cersetoarea epuizata, cu ochi încetosati de nebunie. Cu mintea iremediabil zdruncinata, Adele, culeasa de pe strazi undeva în Barbados, a fost adusa de catre un om milos acasa, in Franta…… Nu si-a mai revenit niciodata… A murit într-un ospiciu la vârsta de 85 de ani, cu numele lui Albert pe buze. În urma ei a lasat un numar urias de scrisori de dragoste, niciodata trimise, pe care i le scrisese în toti acei ani "iubitului" sau.
Titlul filmului a fost tradus, poate cam neinspirat, drept "Obsesia dragostei". Marturisesc ca m-a impresionat profund si n-am putut sa nu ma intreb: cand dragostea se transforma in obsesie, mai e oare dragoste ?
“sindromul Adele”, cum l-au numit psihiatrii, sau "sindromul iubirii neimpartasite" defineste o obsesie din iubire, atotcuprinzatoare si de lunga durata, pasiune bolnavicioasa pentru o persoana inaccesibila.
In concluzie, m-am regasit in povestea lui Adele. M-am recunoscut. Si m-am ingrozit.
monicabo spune:
Si daca totusi este o chestie cunoscuta, sindrumul Adele, simdromul iubirii neimpartasite, iubire transformata in obsesie, cam care ar fi solutiile? Tratamentul?
Ionik76, imi pare rau ca treci prin asa ceva... Chiar nu stiu ce sa-ti zic, din cate scrii, parea atat de nevinovata simpatia ta pt persoana respectiva... 
Tin minte ca am citit intr-un ziar, revista, nici nu mai tin minte, acum vreo 14-15 ani (tin minte ca era in 1997, tocmai ce intrasem la facultate) tot asa o poveste despre o fata care iubise un baiat, iubire neimpartasita, ea l-a tot urmarit in decursul vietii pe el, ba pe la serviciu, ba pe la nunta (2 casatorii), omul era disperat, ea disperata si ea din alt punct de vedere.
M-a marcat povestea, ca tin minte ca imi placea si mie un proaspat coleg de facultate (atunci la inceput), el nu ma remarca, iar eu nu stiam cum sa-i mai atrag atentia...
Ma intreb oare cate dintre noi n-am simpatizat vreodata un baiat si el nu ne-a raspuns sentimentelor noastre? Si am suferit, sau macar nu ne-a "picat bine"... Si totusi nu se ajunge la obsesii decat in cazuri rare... Ce se intampla totusi atunci cand se ajunge la obsesii? Ce nu functioneaza?
Ionik76 multe pt tine, iti doresc din tot sufletul sa faci pace cu tine insati! Mergi si cere ajutor specializat, ceva s-a intamplat si e pacat...
Monica, mami de 2 
: Andreea Ioana (11 iulie 2007) si Ana Maria (13 noiembrie 2008)
Povestea sarcinii si a nasterii Andreei
Povestea nasterii super rapide a Anei Maria
Happy_in_TO spune:
Ionik76, eu cred ca tu, cu buna stiinta, poetizezi situatia in care esti si iti alimentezi obsesia singura. Sindrumul Adelle, dragoste neimpartasita, alea, alea... filme si romane, draga, nu viata reala.
Nu stiu...eu de exemplu mi l-as inchipui in situatii haioase si cit se poate de normale. De exemplu avind diaree, sau vomitind de la bautura, sau basindu-se... numai ca sa mi se para mai putin atractiv. 
lisbeth spune:
Amonar, foarte interesante si de bun simt postarile tale. Iti multumesc si eu pentru ca ai timpul sa ne impartasesti, nu numai Ionikai, ci si celorlalte, gandurile tale.
Ionik, ma bucur ca ai vazut filmul respectiv. Probabil ca a fost timpul sa-l vezi. Sunt convinsa ca anumite rotite au inceput sa se miste in tine, urmare a vizionarii lui. Poate ne mai spui si noua din cand in cand ce ganduri mai ai, dar numai daca asta te ajuta. Voiam doar sa-ti spun ca nu toti te judecam, asa cum o fac unele, caci de altfel nu acesta este rostul acestor discutii, sa facem morala. Crede-ma, nu esti o mama denaturata sau rea sau nepasatoare daca treci prin ceea ce treci. Iar cine crede asta trebuie ignorat.
In orice caz, impartasesc intru totul parerea lui Amonar, si, probabil ca si tu intelegi faptul ca ceea ce ti se intampla nu este o chestiune care tine de ratiune (sau de lipsa ei), ci mai degraba de lipsa energiei necesara pentru a schimba aceasta stare de lucruri.
Imi doresc sa gasesti aceasta forma de energie, in lucrurile acelea simple si la indemana.
coraly spune:
Ionika, imi pare rau ca treci prin asta! Parerea mea e ca e o obsesie. Obsesii din astea micute si temporare am avut si eu, pe vremea adolescentei. Adica imi placea cineva si aveam impresia ca imi raspunde cu priviri sau alte chestii. Astea sunt intr-adevar senzatii tari pe care le poti trai asa numai la varsta aia
. Cand esti indragostita (si mintea fetei adolescente e deschisa larg catre romantism si iubire sublima), orice gest al celuilalt il poti interpreta prin prisma starii tale. Ai avut impresia ca el privea intr-un fel, fiindca asta iti doreai, ai interpretat gesturile lui prin prisma dorintei tale. Sau! Desi unii nu cred asta, exista o teorie care spune ca in univers toate functioneaza in stransa legatura, efectul de bumerang. Ti-ai dorit cu atata ardoare sa fii iubita de el, incat, in acea seara, in mod inexplicabil, el a avut ' a little crush' :). Deci, pe moment, poate chiar a simtit ceva. Dar a fost ceva efemer. Nu a vrut o relatie cu tine. Poate a avut o seara proasta, o deceptie, si atunci s-a agatat de tine. Sau, de ce nu, a avut un moment inexplicabil de ratacire in care s-a comportat ciudat si altfel decat de obicei, fara ca asta sa insemne ca te dorea/iubea... Uneori oamenii fac lucruri inexplicabile. Sau a caror explicatie ne scapa.
Si dupa asta, tu ai picat si mai tare in plasa, el s-a desprins detot. Si te-a respins caci te considera o ciudata, fiindca te tineai de el sau, poate credea ca, daca te ocoleste, iti da de inteles ca iti faci sperante false.
Totusi, asemenea obsesii sunt specifice varstei, si ar fi trebuit sa le depasesti. Faptul ca nu poti trece peste asta si te agati de el, el fiind defapt un pretext cred eu, poate sa arate ca ai o problema mai profunda, legata de viata ta, de implinirea ta ca persoana. El e ca un refugiu intr-o lume de vis, de implinire a unei iubiri pe care o crezi perfecta. Spui ca-l iubesti, dar, la varsta ta inca nu ai ajuns sa stii ce inseamna iubirea??? Iubirea e foarte complexa, si nu poti sa spui ca iubesti pe cineva cu care nu ai avut macar vreo conversatie matura si adevarata, sau niste ore/zile petrecute impreuna, in care sa il cunosti, sa il intelegi etc... Deci ceea ce simti tu nu e iubire, e himera, e o 'chestie' de care te agati incercand sa scapi de ceva sau sa ajungi la ceva la ce nu ai ajuns inca.
De asta eu cred ca ar fi bine sa apelezi la ajutorul unui psiholog. Ba chiar cred ca este imperativ sa faci asta. Daca nimeresti peste unul priceput, te va ajuta sa te cunosti si sa te intelegi, sa te descoperi si sa-ti accepti toate neimplinirile si defectele, sa realizezi care e defapt cauza adevarata a acestei 'iubiri' obsesive.
Sper sa ai puterea sa ceri ajutor, caci singura nu stiu daca vei reusi sa scapi din aceasta situatie.
Coraly, Sergiu (3 ian 2005) si Dominic (11 mai 2009)
www.flickr.com/photos/13756075@N03" target="_blank">poze
Alaptatul - Help Line
djddj spune:
Salutare!
Eu sunt Cristi, am ajuns la aceasta discutie cautand pe internet cuvintele 'obsesie', 'relatie'...care cred ca ma coplesesc si pe mine.
Am citit cu interes fragmente din aceasta discutie si mi se pare uluitor ca ma regasesc perfect in modul obsedant ce-i drept de gandire al ionik76. Ce este si mai socant este ca desi nu creadeam in zodii mai deloc (nu citesc horoscop, nu privesc asa ceva la TV) in ultimul timp constat ca este definitorie pentru felul meu de a fi si a gandi zodia in care m-am nascut: Rac.
Mi se intampla ceva foarte apropiat, nu reusesc sa fiu cerebral si sa ma detasez de trecut, il iau cu mine in prezent desi ratiunee imi spune clar ca ar trebui sa pornesc pe alt drum, sa imi refac viata.
Nu am timp sa detaliez acum din pacate, profesia de inginer este solicitanta. Pana atunci, multe incurajari tuturor racilor (inclusiv mie) si nu numai. Pe curand!
oanap85 spune:
te-ai gandit ca si el se temea sa nu ramai dezamagita daca il cunosti cu adevarat?ca poate ptr el era mai important ca tu sa il iubesti doar imaginindu-ti de fapt cum este?...a vrut sa aiba parte de o iubire " adevarata" fara dezamagiri?
oricum nu mi se pare in regula nici obsesia ta nici refuzul lui,putea f bine sa profite de tine stiind ce simti ptr el dar n-a facut-o,asta inseamna ca simtea ceva si el si nu a vrut sa suferi sau poate ca chiar ii facea placere jocul asta
dar este prea tarziu ptr voi,ar trebui sa-ti " revii"
nu-ti dai seama ca nu te merita daca nu te-a bagat in seama?ca nu ai ce face daca nu-l interesai sau interesezi?
si da e culmea ca iti pasa mai mult de casnicia lui decat de a ta,de el mai mult decat de sotul tau..
si nu te gandi sa-ti "inseli" familia ca asta te va durea mai tare decat ce te doare acum
Mami de ingerasi :David(25.10.2006)Paul (15.05.2009)si Anastasia(25.02.2011).
ionik76 spune:
Bun gasit tuturor !
Nici nu mai stiu de cand am incetat sa mai scriu aici, dar am continuat sa citesc parerile voastre. Si fiindca am observat ca subietul a mai suscitat un timp interesul, ma simt datoare sa va spun ce s-a mai intamplat intre timp cu viata mea, pentru ca probabil si voi va intrebati.
In decembrie anul trecut, mai exact in prima zi de Craciun, am pierdut pe cineva drag din familie, bunica mea, mai exact, si totul a luat brusc o alta intorsatura. Nu eram foarte apropiate, dar evenimentul in sine m-a marcat mai mult decat as fi crezut si ceva s-a schimbat definitiv in mine. Pe de o parte, m-am apropiat mai mult de sotul meu, care m-a ajutat si sustinut mereu. Pe de alta parte, mi-am pierdut interesul fata de foarte multe lucruri, probleme care pana atunci imi macinau sufletul si imi acaparau viata, si una dintre acestea e obsesia care m-a determinat sa deschid acest topic, mi s-au parut deodata lipsite de importanta.
Veti spune poate ca acest eveniment nefericit m-a maturizat brusc, poate ca e asa, poate ca nu. Cert e ca de atunci nu m-am mai gandit nicio clipa la "el" asa cum ma gandeam inainte. Am reusit sa accept realitatea, m-am impacat cu ea si am incercat sa-mi vad mai departe de viata. Mi-am canalizat gandurile si energia spre copii si profesie.
Din pacate insa inca mai lupt cu depresia, uneori am impresia ca am episoade din ce in ce mai urate si asta e un lucru care chiar ma ingrijoreaza.
Incerc sa ma ridic si sa-mi revin pentru copii. Dar nu stiu cat o s-o mai pot face de una singura. Am nevoie de ajutor.
Tot mai des am inceput sa-mi reprosez ca nu sunt o mama buna si ca celor mici le-ar fi mai bine fara o mama isterica, si obosita, si trista si mereu prea ocupata ca sa petreaca cu ei atata timp cat au ei nevoie. Stiu ca e o prostie, dar am momente cand nu ma pot opri sa nu gandesc asa.
Am sentimentul ca n-am facut nimic ca lumea in viata sau ca am facut totul pe dos. Tot mai des ma gandesc ca viata nu mai are nimic bun sa-mi ofere. Intr-un cuvant, sunt "varza" !
Amonar spune:
Ionik76, nu stiu ce sa cred despre universul asta dar ieri m-am trezit gandindu-ma la tine! Nu te cunosc si nu am cautat topicul asta. Telepatie, sau coincidenta....
Nu stiu ce sa spun dar stiu ca exista tratamente naturiste pt depresie. Mie mi se pare ca traiesti cu un burnout care te darama psihic. Ar fi pacat sa nu incerci sa-ti dai o sansa. Daca vrei informatii, poti sa ma contactezi pe pm.