Cand copilul se afla in dificultate
Raspunsuri - Pagina 2
Chuny spune:
Va multumesc pentru raspunsuri si PM-uri. 
Alina, asa este, prin si pentru copii gasim puterea sa mergem mai departe si sa ii ajutam. Eu am facut tot ce am putut sa il ajut pe V si am ascultat de sfaturile specialistilor pt a nu rata absolut nicio sansa.
Allinta, exact despre asta e vorba: parintii acestor copii trebuie sa accepte ca e foarte normal sa aiba perioade de disperare si perioade de extaz si incredere. Nu poti sa mergi pe o singura linie, e firesc sa cazi si apoi sa te ridici.
Cristina, ceea ce sta in puterile mele voi exploata la maximum. Si eu ma bucur ca am vazut la timp ca este o problema, ca m-am agitat, ca ne-am pus intrebari in continuu "daca e bine sau nu ceea ce facem pt Vladi" si "ce putem schimba ca sa fie mai bine". Si vom continua la fel.
Alra, ai dreptate ca daca te uiti putin in jur vezi imediat din alta perspectiva problemele. Cum am mai spus : atunci cand a fost suspectat de epilepsie, m-am rugat ca retardul sa ramana singura problema, sa nu se adauge si altele.
Casandra, copiez mesajul tau si il pun in rosu pt ca e extraordinar de adevarat si simplu ceea ce spui.
Mie mi-au trebuit 6 ani sa inteleg ca nu depinde doar de mine; Depinde de mine, in mare masura, dar mai e si mila Domnului si multi alti factori pe care nu ii poti controla. Si mai e si, el, copilul, un alt suflet, care are si el ceva de spus in toata povestea asta.
Witeflower, multumesc pt tot mesajul. Sper ca nasterea a decurs fara probleme! Va urez sanatate si refacere rapida.
Pt mine e foarte important ceea ce ai scris. Cam asa am simtit si eu si incerc sa nu ma simt vinovata pt momentele de disperare. Sunt o mamica cu o poveste in spate, dar imi iubesc copiii asa cum sunt eu si asa cum sunt si ei. Si eu cred in comunicarea autentica cu partile ei pozitive si negative. Multumesc inca o data pt mesaj, o sa il recitesc din cand in cand ca sa imi amintesc.
Ary_v, de valiza mea nu pot sa scap. Singura solutie ar fi ca mama mea sa isi ceara iertare pt extrema iresponsabilitate de care a putut da dovada. Dar cum asta e imposibil, am invatat sa traiesc cu valiza asta ... si nu pot sa spun ca e o sursa de nefericire pt mine pt ca nu as fi ajuns unde sunt acum daca valiza mi-ar fi stat in drum. incerc sa gasesc alte cai de rezolvare: de ex. mama e pe cale sa devina un om cu picioarele pe pamant, am observat ca am inceput sa astept sa ma intrebe lumea ce mai face ca sa pot sa spun ca "face bine" ... poate suntem pe calea cea buna. Probleme lui V nu sunt legate de problemele mele din copilarie, am discutat deja asta si cu psihologul. Multumesc!
Sheannamp, citeste mesajul Cassandrei. Ar trebui sa ne intre bine in cap cuvintele ei ca sa putem merge mai departe.
Nana, . in fr nu pot sa zic ca am intalnit nu stiu ce empatie. In general am fost sfatuita sa nu-mi bat capul, sa astept sa inceapa scoala, sa astept, sa astept ! O singura faza nu mi-a placut la scoala: intr-o dimineata asteptam la rand cu V sa intram in clasa, el se agita putin si una din mamici a trecut pe langa mine si mi-a zis zambind ironic : "greu, greu!". in sensul de "greu mai pricepe si V cum e cu intratul in clasa". Atunci nu mi-a picat bine.
Carolinah, eu nu am vorbit niciunde nici de balast, nici de mizerie si niciun medic sau psiholog nu mi-a spus ca as fi vreo dezechilibrata care ii face rau celui mic. Ma bucur ca sunt oameni care nu au nicio amintire dureroasa, nu toti au norocul asta, iar unele amintiri nu se pot sterge. Starile mele de disperare apar intotdeauna cand primesc o veste proasta de la psiholog sau scoala sau etc. Sunt sigura ca, de fapt, daca nu as avea amintiri din copilarie, as sari in sus de bucurie la fiecare veste proasta si n-as avea niciun moment de disperare. Dar nu a fost sa fie .
Am mai spus in primul post. Astept la acest topic in primul rand mamici de copii aflati in dificultate sau oameni ca witeflower care lucreaza in domeniu. Si vorba cuiva: va rog sa nu-mi furati sau stricati subiectul cu interventii off topic, aici dorim sa ne ajutam reciproc si sa gasim impreuna solutii.
Sibylle
http://aripicarecrescinnoi.blogspot.com/
Vladimir *****
***** Anna
www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">MULTUMIM PT CEEA CE ATI FACUT PT SONIA
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank"> "Cine a vazut acel licurici nu-l va uita niciodata ... i-a intrat in suflet pentru vesnicie"
sinzi_ana spune:
Sibylle, cel mai bun lucru pe care poti sa il faci pentru copiii tai este sa nu compari, sa nu ai ochi/urechi decat pentru ceea ce realizeaza ei...
Puterea nu o iei de nicaieri...puterea este in tine si se va face simtita cand va fi nevoie...
Problema nu e a copiiilor ca nu se integreaza corect in societate, ci a societatii ca nu are bratele destul de lungi sa poata cuprinde pe toata lumea. Si toti copiii trec, mai devreme sau mai tarziu prin dificultati de adaptare care ii impiedica sa fie fericiti. Orice copil...Iar tu ca parinte suferi si nu il poti ajuta...
Dar, fiindca esti acolo, il susti si il ridici de fiecare data cand cade, este suficient...
Tu nu poti sa il faci "bine", si nici nu exista o "cheie a rezolvari problemelor lui"...El este perfect asa cum este, nu trebuie decat sa ii fi mama.
Sunt singura ca deja ai gasit calea cea mai buna de a il incuraja si ajuta, trebuie doar sa capeti putin mai multa incredere in TINE...
Suntem fragile pentru ca suntem mame...cele mai bune mame
roxy spune:
buna, baiatul meu cel mare a suferit detresa respiratorie destul de severa la nastere, din cauza ca plamanii lui nu s-au adaptat din prima respiratiei , fiind scos fortat prin cezariana din mediul in care a stat asa bine si fara probleme 9 luni.A avut 6 nota la nastere si apoi la 5 minute 8.A stat 3 zile cu cortul acela cu oxigen , pana a putut sa respire singur si normal.Dupa toata aceasta lupta pe viata si pe moarte, am ramas cu ceva urmari.Aceste urmari, multumesc lui Dumnezeu sint doar astea care sunt, pentru ca ar fi putut fi mult mai grav decat e.Cu ce ne confruntam, e doar pe partea mentala, cea fizica avand doar dezavantajul unei neindemanari mai pronuntate, adica face totul mult mai incet si parca cu o oarece neindemanare decat o face fratele lui sa zicem.Nu merg cu comparatiile mai departe la alti copii pentru ca imi ajunge ce am in casa.
Pe pan mental, ne confruntam tot cu aceasta lentoare in ceea ce face, totul se face de parca timpul nu ar exista, nu pune problema ca ar fi tarziu sa zicem, ca trebuie sa ne incadram in limite orare, ca daca nu faci ceva repede nu stau toti dupa tine sa te astepte.Sunt multe de spus.MAI vem o frica parca instinctiva de tot ce ne inconjoara, ceea ce face pentru prima data e pus mereu sub semnul raului, adica imi e frica nu fac, dupa mari rugaminti face acel ceva, vede ca nu pateste nimic, da a doua oara o luam de la capat cu frica, chiar daca acum stie ca nu pateste nimic.Nu se catara, nu sare, nu alearga tot pe acelasi principiu nu pot, cad, ma lovesc.Orice as face nu pot sa-l scot din asta.Are exemplu in casa tot pe fratele lui care la 2 ani este un alpinist inascut, care numa pe bec nu s-a urcat in rest este peste tot, si nu inconstient ci se tine, se uita unde urca, deci totul se leaga de gandire.
La scoala pentru ca acum suntem la scoala, trebuie sa plece mult mai repede spre scoala pentru a ajunge la timp, tot din cauza lipsei de intelegere a importantei faptului ca trebuie sa ne incadram in timp, nu putem sta sa cascam gura pe drum, etc...De imbracat ne imbracam iar foarte incet, ce atata graba nu? Mi s-a explicat ca asa functioneaza creerul lui si daca acest sentiment temporar nu vine din el nu il poti impune, trebuie totul facut in fata ceasului, aratat ca limbile se misca si ca nu-l asteapta pe el.Manacatul la fel ne ia ore sa terminam ce avem, acum de cand mananca cel mic cu noi la masa, singur(in paranteza fie spus, pe cel mare l-am hranit pana la 5 ani, dar de era primul, mereu neindemanatic, era dragut cat a fost mic, acum altefel se pune problema, se pune problema adaptarii lui la viata, nu ii poi da tu toata viata in gura)a inceut parca sa manance mai repede, ca vede ca cel mic termina si-i mananca de la el.
Deci sa rezum, cu ce ne confruntam noi este aceasta frica care face sa isi limiteze orice incercare de a face ceva nou, si sa puna pe primul loc pe nu pot, si lentoarea in tot ce face, oricat am incercat nu am reusit sa-l fac sa faca mai repede.
Tot in ceea ce priveste scoala, ca vad ca sunteti si voi aproape, aici in germanica,sunt anumite clase unde sunt 2 sau chiar 3 invatatori, clase cu un numar mai mic (15 la noi) de copii, unde l-am inscris , si unde cu ajutorul acestor invtatoare face fata si merge cu o deosebita placere in fiecare dimineata.Dar sunt constienta ca intr-o clasa normala, cu multi copii nu ar face fata.Aici sta invatoarea langa el si-i explica pana a priceput, pe cand intr-o clasa cu o singura invatatoare nu se face , invatatoare sta la catedra si fiecare se descurca cum poate, de acea am preferat pentru binele lui , spre detrimentul prestntei mele, sa-l inscriu in aceasta clasa.
Sunt constienta ca puterile lui sunt limitate, fac tot ce tine de mine sa-l duc si sa faca ceea ce trebuie sa atinga cat de cat maximul acestor puteri.Spe r mereu ca vom scoate la capat si va fi bine si pentru noi.Dar cel mai tare ma intereseaza fericirea lui.Sa meraga cu placere la scoala nu traumatizat.Chiar daca va avea o meserie usoara, care sao poata face, sa-si poata duce traiul lui eu voi fi multumita, numais a poata sa se descurce singur fara sa necesite ajutorului cuiva.Ce ma preocupa acum mai presus de tot e gradul acela de independenta pe care trebuie sa-l aiba cat de cat la maturitate, ca e tare greu sa depinzi de cineva.Nu profwesii si renume, ci sa poata avea o viata frumoasa, in care el sa se simta bine.
Sper sa gasesc aceasta cale pentru binele lui.
carolinah spune:
Wow, cum ai putut interpreta ce am spus eu
. Imi cer scuze daca te-am jignit. Voiam sa te ajut.
Chuny spune:
Carolinah, e posibil sa vrei sa ajuti, insa daca n-ai delicatetea si rabdarea necesara, mai bine stai in banca ta... mai ales cand e vorba de subiecte delicate. Mie mi-a luat ceva timp sa invat asta, dar acum stiu.
Sorry, dar in postul tau nu am vazut nici empatie, nici nimic legat de ceea ce doream eu sa aflu de la parinti cu copii aflati in dificultate. Ai trantit si tu un "mey, mai du-te si tu la un psiholog, sa vezi cum iti trec toate << problemele >> !" si ai considerat ca ajuti. Multumesc!
Sa stii ca nimeni nu e la adapost ... un bagaj, asa cum am scris eu in primul post, poate aparea oricand, in orice moment al vietii : poate fi o intamplare urata, un accident ( al tau sau al cuiva drag), decesul cuiva drag ... etc. Sunt lucruri cu care inveti sa traiesti, iti trebuie timp sa inchei doliul ... iar faptul ca traiesti cu acel bagaj nu te face mai putin capabil de a fi parinte. Si nici nu te face automat un parinte dezechilibrat. Esti doar un parinte cu o poveste in spate ... asa cum sunt mii de parinti pe lumea asta. Viata e in nuante de gri.
Nu m-am suparat pe tine. Si mie mi-a luat timp sa invat ca uneori nu e cazul sa ma bag aiurea in sufletul omului daca nu ma pricep.
Sibylle
http://aripicarecrescinnoi.blogspot.com/
Vladimir ***** ***** Anna
www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">MULTUMIM PT CEEA CE ATI FACUT PT SONIA
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank"> "Cine a vazut acel licurici nu-l va uita niciodata ... i-a intrat in suflet pentru vesnicie"
Chuny spune:
Roxi, m-a impresionat povestea voastra. Voi stiti de unde vin dificultatile lui si totusi nu puteti sa il ajutati prea mult. Vad ca tu acum poti deja sa spui senina ca iti doresti sa devina cat de cat independent si fericit. Cred ca ti-a luat si tie ceva timp sa ajungi sa spui asta, nu ? Eu sunt in faza in care stiu ca asta imi doresc, insa inca nu pot accepta cu seninatate. Am nevoie de timp pt a face doliul copilului perfect si performant in toate.
Adevarul e ca nici societatea nu ne ajuta in sensul asta. Parintii sunt asa de axati pe performanta copiiilor lor si asta e unicul subiect de conversatie, incat dupa ceva timp te saturi sa spui despre al tau doar "evolueaza, face progrese" ... eu acum m-am obisnuit, dar la inceput mi-a fost foarte greu. Acum sunt intr-o etapa noua si lucrez la acceptarea problemelor. Si oricum il iubesc ... asa cum spui, la varsta asta inca pare dulce in toata naivitatea lui, dar daca ma gandesc la viitor ...
Ai spus ca spune intotdeauna NU POT. Cu siguranta e modul lui de a se apara de un eventual esec. O fi satul si el! El are un diagnostic, un nume pus peste problemele lui ?
Sanzi, mersi. Teoretic stiu si eu ca nu e bine sa compari ? Insa ce te fac cand ai in casa 2 exemplare total diferite: unul aflat in dificultate, celalalt fara nicio problema, sigur pe el, precoce etc ? Ca atunci e imposibil sa nu vezi diferentele.
Si totusi eu doar comparand mi-am dat seama ca ceva nu e ok. Ca daca ascultam de gura lumii, il credeam si acum numai LENES.
Sibylle
http://aripicarecrescinnoi.blogspot.com/
Vladimir ***** ***** Anna
www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">MULTUMIM PT CEEA CE ATI FACUT PT SONIA
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank"> "Cine a vazut acel licurici nu-l va uita niciodata ... i-a intrat in suflet pentru vesnicie"
filofteia spune:
M-am gandit mult daca sa raspund, imi asum riscul insa de a te supara.
Este bine ca totusi locuiti intr-o tara unde exista interes fata de persoane, unde cazurile cu probleme sunt descoperite inca de la inceput, iar statul ofera ajutorul necesar pentru recuperare.
Hai sa-ti povestesc cum este la noi, cand nu ai mijloacele necesare sa-ti ajuti copilul.
Copilul meu ... cica nu are nimic ... are insa toate caracteristicile unui dislexic... este adevarat o forma usoara. Invatatoarea a dat verdictul ca nu-i place romana... instinctul de mama cum spui insa imi spunea altceva... am luat la rand toate cabinetele de psihologie din oras, nici unul nu face psihologia copilului, cu atat mai putin logopedie... apoi am aflat de Centrul Logopedic Interscolar... prima data cand am sunat mi s-a spus ca mi se pare mie... a doua oara (alt logoped) ca este prea mare copilul si ei nu mai acorda asistenta (copilul intra in clasa a III-a), am aflat ca asistenta este pana la clasa a IV-a. Asa ca am insistat si m-am dus cu el acolo, unde a fost supus unui test cica.... a fost pus sa citeasca din abecedar o propozitie de 3 cuvinte... am fost intrebata cum merge cu restul materiilor si s-a dat diagnosticul... n-are nici o problema, important este ca la matematica merge bine si ca pana ajunge el a VIII-a cerintele vor fi mult mai mici, ca asa este in tarile celelalte, deci nu am motive sa ma ingrijorez...
O sa credeti ca sunt eu nebuna, dar copilul este clasa a treia si inca incurca b, p, d... in cuvintele mai lungi se amesteca literele/silabele, inlocuieste cuvintele cu altele... am trecut prin etape de genul... roman scris romn (nu-l sesiza pe a), apoi romana (auzea a si dupa)... acum (la trei ani de invatat sa scriem) ieri a scris la matematica schade 
si thema ... Enunturi pe care oral, acasa le stie perfect la scoala la test le amesteca ... Si cum naiba sa nu te apuce nervii cand invatatoarea scrie pe caiet ca "scrie din amintiri, ca n-a deschis caietul" cand eu am stat cu el ore intregi sa invatam enunturile alea...
Cum ma simt eu? Frustrata din toate punctele de vedere... deseori imi dau lacrimile cand vad ca nu poate... cel mai important insa este ca am realizat ca nu poate... si peste toate mai vine si presiunea societatii... a familiei, care ma considera vinovata oarecum ca nu fac cu el destul... nu inteleg ca nu poate. Faptul ca este foarte bun la matematica este un paradox pentru ei si atunci considera ca nu face destul la romana... Insa nu stiu cat este de frustrant sa lucrezi cu el, iar rezultatele sa fie infime...
Ma bucur insa ca este numai atat, ma bucur ca-l pot sprijinii, ca am reusit sa-mi fac un plan de lucru (studiind site-urile din strainatate si de la noi), ca evoluam...
Chuny spune:
Filofteia, cum sa ma superi? Si eu ma gandesc ca in Ro V ar fi foat considerat un lenes, probabil as fi dat spaga ca sa treaca clasa si nu l-as fi ajutat cu absolut nimic concret.
Faptul ca baiatul tau se pricepe la matematica e o veste foarte buna : are un viitor asigurat.
Nici in Fr pana acum cativa ani nu erau recunoscute dislexia, discalculia, dispraxia etc ( toate tulburarile DIS si resul). parintii au luptat foarte mult, au facut asociatii si eforturi uriase pt ca aceste tulburari sa fie recunoscute si copiii sa fie ajutati. Daca copilul are un diagnostic oficial de dislexie, scoala e obligata sa lucreze cu el cu o metoda speciala si sa il evalueze in mod diferit. Si chiar si acum parintii snt inca obligati sa lupte individual pt copiii lor, sunt regiuni in care medicii o lungesc la infinit inainte sa puna un diagnostic pt ca au o quota si scolile nu vor sa aiba multe cazuri recunoscute ( care necesita timp, bani, formarea profesorilor etc).
Oricum iti inteleg frustrarea, dar te felicit pt ca tu, in primul rand, l-ai inteles si te chinui sa il ajuti intr-o tara care nu te ajuta deloc.
Mi-am amintit ceva: un prieten mi-a spus ca in clasa lui avea un baietel afazic. Si pt ca niciunul din profesori nu era format, mamica i-a reunit pe toti si a facut o prezentare a afaziei, le-am impartit la toti cate un ghid oficial despre afazie ... a spus ca era dlicat pt ca ea a trebuit sa faca totul fara sa para ca le da sfaturi la profesori despre ce au de facut, dar destul cat informatia sa ajunga la urechile lor si sa constientizeze ca afazia nu e un moft.
Sibylle
http://aripicarecrescinnoi.blogspot.com/
Vladimir ***** ***** Anna
www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">MULTUMIM PT CEEA CE ATI FACUT PT SONIA
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank"> "Cine a vazut acel licurici nu-l va uita niciodata ... i-a intrat in suflet pentru vesnicie"
Chuny spune:
Carolinah, multumesc de PM si lamuriri. Oarecum avem dreptate amandoua.
gaba-rema spune:
Sybille, alina023, curaj si nu va mai preocupati de ce spune lumea
ca lumea nu stie ce spune.
sanatate puilor vostri