emigrarea sufletului

georgia spune:

Super lia, am citit tot ce ai scris! Esti extraordinara!! Felicitari pentru cat de puternica esti. LA ultimul mesaj am plans muuult, muult, de 2 ani jum nu i-am vazut pe ai mei.Offf dar ii voi revedea intr-o saptamana. Eu zic sa nu te opresti pentru ca scrii asa de frumos si nu pot sa respir pana nu termin tot ce ai scris. Scrie si de viata in Ro vazuta cu ochii cuiva care a trait intr-un oras mare, cred ca si noi ne vom intoarce ACASA definitiv si as vrea sa stiu, ne-ar prinde tare bine. Inca odata felicitari!!!

descintec spune:

Lia, nu cumva sa te opresti. Macar pina la "mamica fericita a unui baietel".

D.

Dana P spune:

quote:

---

Originally posted by descintec

Lia, nu cumva sa te opresti. Macar pina la "mamica fericita a unui baietel".

D.

---

GabiG spune:

Mi-e un dor de mor, fetelor, citesc totul cu lacrimi in ochi, ma induioseaza pina si momentele vesele...
Ca titlu mie m-i se pare frumos "Calatoriile Sufletului"...Dar ca sa ne gindim la un titlu trebuie sa stim povestea pina la capat...
Te asteptam iarasi, cu sufletul la gura...


Pe lumea asta exista un singur bebelas (copil) perfect! Si fiecare mama il are!

adibe spune:

Lia , scrii extraordinar, cum spunea cineva mai inainte "parca as citi un roman".Am venit intr-un suflet de la servici sa citesc "continuarea" care din pacate nu a aparut inca. Oricum subscriu si la ideea de a face o sectiune speciala (sau separata,sau un dosar nou,nu stiu...)cu povestiri din viata , de orice fel.Sint sigura ca si cei (cele)de acasa au avut cindva o situatie ,o intimplare ,un vis devenit realitate sau nu ,care merita povestita si care poate folosi cuiva fie si doar ca subiect de lectura.

Va pup dulce
ADI

Crystinne spune:

Lia toata lumea asteptam cu sufletul la gura continuarea povestii... Daca nu ai timp macar povestea despre cum ai ajuns acolo unde esti acum... Sunt convinsa ca si asta este la fel de interesanta...

Te imbratisez cu drag

Lauraa spune:

Da, da! Cand si cum ai ajuns in USA si cand a aparut baietelul? Nu ne lasa asaaaaa!!! Asteptam !

LAURA

try spune:

Super-Lia nu te opri aici, spune totul, poate ca cele mai inlacrimate cititoare ale povestii tale sunt cele plecate peste mari si tari. Cu toate uitam de ce-am plecat si ce ne-a determinat sa facem pasul asta. Ultima parte a povestii tale a fost un dus rece pentru mine, asa ca termina ce-ai inceput. Nu trisa si nu sari la alte povesti.
Uite ca-ti dau o sugestie de titlu: "Povestiri din viata Liei", e simplu, e sugestiv (spune despre ce-i vorba in subiect). Sau poate "Pe cararile vietii" sau, de ce nu, "Pe aripile vantului..." (chiar daca-i plagiatura).
Nu te juca cu rabdarea noastra , povesteste pe de-antregul si pe-ndelete. Eu deja m-asez ca la cand iti citesc mesajele.

"Tot ceea ce nu te doboara, te face mai puternic"

super-lia spune:

Nici nu-mi vine sa cred cate cititoare am !!! Va pup pe toate!
Imi place titlul "Povestiri din viata Liei" propus de Try
si "Drumul catre sufletul pereche" ar fi cel pe care il propun eu. Astept voturi.



Ajunsi acasa timpul trecea foarte repede. Sotul urmarea ziarele si initial el se gandea la o crescatorie de pui. Mie nu-mi suradea ideia asa ca incercam sa obtin tot felul de informatii pro si contra pentru a ma convinge pe mine daca e o buna investitie sau pentru al convinge pe partenerul meu in caz contrar.
Una din marile crescatorii de pasari ale orasului era pusa in vinzare si bineintels ca n-i sa spus pretul la una din cele mai mari ferme informandu-ne ca celelalte care erau mai mici au fost deja vandute. Nu aveam banii necesari asa ca am incercat sa ne asociem cu cineva care sa gandit o perioada apoi a venit si ne-a spus ca nu are bani lichizi suficienti sa investeasca asa ca dupa alte cateva tentative de a gasi alte persoane am renuntat la idee. Pana sa se vanda ferma respectiva am tot vazut in ziar cum alte ferme erau vandute la niste preturi minuscule ... dar ce puteam noi face? niste bieti oameni ... sa te bati cu cine?... se vedea clar ca erau cumparate doar de cei care aveau relatii si acces la informatii care nu erau accesibile persoanelor de rand.
Nu peste mult timp am aflat scopul pentru care crescatoriile respective au fost lichidate . Au fost revandute la preturi mult mai mari unei companii private care a ridicat un mare supermarchet pe terenul respectiv si tot in aceiasi zona se presupunea construirea uni aeroport.
Realizati ca daca puneam mana pe una din ferme acum eram bine merci cu un cont mare in banca ... si desigur va viata mea avea sa ia un alt drum. Deja cat timp speram sa cumparam ferma ma imaginam luindu-mi partea , divortand si fiind de UNA SINGURA.
Dupa ce m-am intors din Anglia am ales sa fiu un pic mai supusa si mai ascultatoare crezand ca o sa-l faca pe sotul meu putin mai fericit si ca se va simti mai barbat. Consecintele ... incepuse sa m-i se urce in cap si sa sa se poarte de parca el era cel mai tare din parcare ... dar parcarea nu era goala asa ca am inceput sa ma impun din nou. Am avut ceva de furca pana am reusit sa-mi impun parerea si sa-mi cer drepturile ... perioada in care ne-am certat si care a a contribuit foarte mult la deteriorarea relatie. Deja m-i se facea sila ... lehamite ... stiam absolut tot ce gandeste ... cum gandeste ... despre noi... ce vrea ... cum vrea ...bleaaaa...
In primavara anului urmator deja ne schimbasem planurile si ne gandisem la inceperea unei alte afaceri :CIUPERCARIE.
Dupa multe drumuri si cautari am gasit spatiul si am inceput treaba. Eram amandoi incantati de idee, tot ce citisem arata foarte promitator.
De cativa ani tot incercam si speram sa avem un copil ... mai bine zis eu vroiam sa am un copil. Din toate cercetarile , vazand ca nu raman insarcinata, a reiesit ca el are ceva probele. Unii doctori spuneau ca sunt serioase altii spuneau ca mai sunt sperante.
Asa ca simtindu-ma si eu putin c-am prost am inceput o serie de tratamente pentru o anexita puternica si alte chestii care se fac pentru a constata daca eu as putea ramane sau nu insarcinata.
Doctorita la care mergeam mi-a spus ca aveam trompele infundate asa ca tratamentul care l-am facut era foarte dureros.
M-am internat in spital dupa ce am facut prima insamantare la ferma. Muncisem aproape doua saptamani si de dormit cred ca dormeam mai mult de doua-trei ore in 24 de ore. Asa ca dupa ce am terminat de insamantat a doua zi m-am dus si m-am internat.
Salonul avea sapte paturi si toate erau pline. Eu asteptasem pe hol si doar cu cateva minute inainte de a veni doctorita am intrat in salon asa ca nu am avut timp sa fac conversatie cu doamnele internate. Dupa consult am pus cornul in perna si nu m-am trezit decat sa mananc ceva si sa m-i se faca injectia. Am dormit toata ziua si toata noaptea fara sa ma deranjeze ca ele vorbeau , ca asistentele veneau sa faca injectii si sa dea pastilutele ... eu aram franta de oboseala si drept sa spun chiar am fost bucuroasa sa ma internez stiind ca ma voi putea odihni fara sa fiu deranjata de telefoane, musafiri, fara sa fiu nevoita sa gatesc ... etc. Abia a doua zi dupa ce am facut un "dus" -spalat la chiuveta ca pisica cu un prosopel mic si apa rece-, am inceput sa vorbesc cu fetele din salon. Am cunoscut o doamna "doamna Soare" - asta era numele ei- care ma impresionat foarte mult. Nu avea nici un fel de educatie (scoli, facultati) dar avea scoala vietii. Avea doi copii -un baiat si o fata- care atunci cand au vizitat-o am vazut cat de bine crescuti si educati erau. Iar ea era de o finete si eleganta extraordinara. Ne-a povestit despre ea , vecini, sot (care murise si-l regreta foarte mult) cu o bunatate si vorbe frumoase chiar si in cazul in care povestea despre personajele rele din viata ei. Am admirat-o si mi-am incantat privirea si sufletul cu aceasta femeie.
Am stat in spital in jur de 10 zile. Cred ca majoritatea stiti cum e mancarea in spital si bineinteles ca il asteptam pe sotul meu sa vina si sa-mi aduca ceva bun de mancat.
Pentru prima data si cred ca in momentul ala am realizat ca casnicia noastra e moarta. A venit si nu am vazut nici o licarire de compasiune in ochii lui , nici un pic de dragoste ... abia astepta sa plece acasa. Ii era bine fara mine asa cum si mie imi era bine fara el. I-am spus " Nu mai este nimic intre noi" dar el a negat.
Una din doctorite cand i-am arata spermatograma lui mi-a spus "Fata draga , gaseste-ti alt cocos daca vrei sa ai copii" Usor de spus dar greu de facut...Nu sunt genul de persoana care sa treaca de la o relatie la alta asa de usor ...
Acasa am discutat despre fertilizarea in vitro pe care ne-o propusesem sa o facem imediat la sosire in Romania dar am vazut ca da inapoi... atunci i-am spus ... in cazul asta eu nu mai vreau sa fiu cu tine... vreau altceva ... ceea ce am nu este ceea ce-mi doresc...VREAU SA DAM DIVORT... si atunci pentru prima data el a a pus ca este de acord.
Dadeam cu piciorul unei situatii financiare foarte convenabila , casa , masina, afacere si unei relatii care nu era atat de rea privind din punctul multor persoane. Sotul meu nu consuma alcool , nu fuma, nu ma batea, era foarte econom, nu ma trisa (din cate stiam eu)... era doar foarte egoist si foarte nepasator in privinta mea. Trebiue sa mentionez ca aveam libertate deplina sa ies in oras de una singura sau cu prietenele atata timp cat ii spuneam unde sunt si cu cine si cat timp am sa lipsesc si bineinteles daca cheltuiam cati mai putini bani sau deloc.
Eram intre ciocan si nicovala....Acum era ceea ce decideam eu ca el mi-a spus asa : "Daca vrei sa divortezi nu ai decat , daca vrei sa fim impreuna trebuie sa ma accepti asa cum sunt ca eu nu ma schimb... e alegerea ta"
Priveam in jurul meu si vedeam atatea femeie necajite se citea clar pe fata lor( oare se citea si pe fata mea?) si ma apucase frica de a ma aventura de una singura asa ca am tacut si nu am mai redeschis subiectul.
Mi-am continuat viata asa ... trista si monotona ... doar cu satisfactia muncii si ma tineam ocupata cu munca , cu curatenia , mergand la mama si o ajutam la facut manacare si curatenie, intalnindu-ma cu prietene mele , vizitand rude ... incercam sa-mi umplu agenda ... dar golul din sufletul meu nu mi-l umplea nimeni ... ajungeam acasa si singuratatea , tristetea erau la fel. Singura care imi aducea un zambet pe buze era pisicuta mea care devenise foarte atasata de mine.
Desi continuam sa dormim in acelasi dormitor relatiile dintre noi erau din ce in ce mai rare.
Nimeni din jurul nostru nu stia ce se petrece intre noi. Pentru ei eram inca familia pereche, relatia perfecta ... cat de mult se pot insela oamenii!!!
Bineinteles ca in aceasta perioada am fost foarte mult tentanta sa alerg in bratele altui barbat... si erau destui care aveau bratele deschise pentru mine si care asteptau de mult timp oportunitatea sa cad in plasa lor ... in special Grig (nume fals) care ma vana de foarte mult timp chiar de dinainte de a ma casatori cu sotul meu si de ce sa nu recunosc ma incanta gandul unei relatii cu el.
Ma gandeam la el din ce in ce mai mult dar sansele ca sa-l intalnesc erau minime prin faptul ca se mutase intr-un alt oras si nu-l vazusem de cand ma reintorsesem din Anglia . Pana intr-o zi cand...




mamica fericita a unui baietel!

Dana P spune:

Bine ca am intarziat la servici si am reusit sa-ti prind mesajul.
Daca iti aduci aminte scrisese-m mai demult ca "am gasit? sau am regasit pe cineva?".
Acum imi dau seama ca ceva, un simt, sau o idee ma facea sa-ti urmaresc povestea si anume, citez : "Daca vrei sa divortezi nu ai decat , daca vrei sa fim impreuna trebuie sa ma accepti asa cum sunt ca eu nu ma schimb... e alegerea ta" doar ca la mine nu s-a folosit cuvantul divort ci " daca vrei sa pleci...."
Eu inca sunt cu el (discutia a avut acum 2 ani) si suntem tot necasatoriti, tot fara casa, tot fara bebe, tot fara .... multe.

Astept sa mai scrii, poate ma trezesc si eu. Multumesc.
Dana