emigrarea sufletului
Raspunsuri - Pagina 6
super-lia spune:
Andrada nu ma supar ca sa o postezi separat ... numai sa-mi spui unde ... si lasa-ma putin sa ma gandesc la titlu.
Fetelor multumesc de incurajari si ma bucur ca va place ... eu am am scris si inainte dar nu am avut curaj sa public ... iar apoi am avut o perioada in care talentul sa ascuns ... acum cred ca reapare ... oare???!!!
continuare:
Deci era mijloculul lunii octombrie. Vreamea in Londra cu exceptia faptului ca ploua mai tot timpul era inca destul de calda.
Dis-de-dimineata , imbracata frumos si simplu, cu o bluzita si o fustita scurta (gandindu-ma ca o sa am mai mult succes la clienti) ma duc spre noua mea slujba.
De la intrare imi dau seama ca persoana dinauntru nu este aceiasi care ma angajat. Era cu mult mai tanar , cu o fata de smecher si foarte mandru de noua lui pozitie "menager" in acest mic fast-food.
Intru si el isi ridica capul din frigider si ma saluta intr-o engleza cu accent spaniol.
- Hello! Numele meu este Luis si sunt noul director al acestui shop.
Il salut si eu timid si ma prezint.
Ma intreaba de unde sunt si ce experienta am in sandwich-shop. "Nici un fel de experienta- dar o sa invat"
Acest micut restaurant era intr-o stare jalnica. Luis suna seful cel mare si-l roaga sa-i trimita pe cineva sa-l ajute in prima zi mai ales ca eu nu prea stiam sa fac nimic si nici engleza mea nu ma ajuta. Asa ca fac un transfer si ma trimite pe mine la celalat fast-food care era cu mult mai mare decat al nostru si unde mai lucrau doi romani :Mariana si Mario. Mariana era caserita iar Mario lucra dupa tejghea.
Aici trebuie sa fac o paranteza si sa va spun pe scurt c-am cum se lucra in aceste fast-fooduri.
Nu se gatea absolut nimic. Doar se prepara anumite mixturi din carne de pasare, tuna, carne de vita. ham, baicon, egs- care erau de baza - cu legume sau alte ingrediente. Puteam gati omlete si oua prajite sau fierte si supa (care era la cutie doar mai adaugam apa si o fierbeam), cartofi la cuptori pe care ii umpleam cu mixurile din frigider.
Acum sa nu credeti ca totul era atat de simplu . Va spun ca pe meniu erau mai mult de 100 de variante de sandwichiuri la care se adaugau tot felul de ingrediente ( piper , sare , mustar , hrean, kecheap, ulei de masline, etc)
In fiecare dimineata se pregateau preparatele de baza . Nu se pastra nimic mai mult de doua trei zile in frigider iar la sfarsit de saptamana se arunca tot, frigiderul ramand gol.
Ei bine Mario ma avut ca ucenic. Habar nu aveam cum sa tai rosiile , castravetii ... cum sa fac un sandwich , cum sa-l impachetez ... etc. Bineinteles ca eram numai ochi si urechi. O alta necesitate era sa stii sa faci cafea si ceai( ceaiul fiind una din bauturile preferate ale englezilor). Asa ca a trebuit sa invat si cum sa folosesc masina de cafea si uneori faceai cate 10 cafele si 5 ceaiuri in acelasi timp.
Bineinteles ca mi-am taiat degetele ... si cel mai amuzant a fost cand a trebuit sa infasor o chifla intr-o bucatica de hartie si tot am intors chifla aia pe toate partile si tot nu am reusit sa o impachetez ... pana cand cineva mi-a dat o mana de ajutor si din trei miscari chifla era impachetata iar eu incercam sa ma lamuresc cum a facut.
Au fost trei zile in care m-am tot foit de ici colo si dupa ce Luis sa lamurit cam cum decurg lucrurile la fast-food-ul nostru m-am stabilit la locul meu de munca.
Nu prea am avut clienti la inceput ( spre norocul meu) asa ca am inceput sa memorez meniurile si sa invat cum se spune in engleza la carne de pui, rosii, castraveti , salata, hrean , otet, ulei , painea (care era de nu stiu cate feluri), etc... si sa fac curatenie ... adica spalatul fiecarui locusor pana lucea .... iar Luis se minuna de fiecare data cand vedea cum incepe sa straluceasca obiectele in jurul nostru.
Clentul nostru de baza era un mos Fred care venea in fiecare dimineata si isi lua micul dejun aici de foarte multi ani. El sa plans ca fusta mea e prea scurta ( sau picioarele mele prea lungi??) asa ca am inceput sa port pantaloni care mie imi erau mult mai comozi si mai caldurosi mai ales ca vremea incepuse sa se raceasca. Fred avea in jur de 70 de ani. Zgarcit si vorbaret. De cum intra pe usa incepea sa bodoganeasca si dupa ce ne-am obisnuit cu el nu prea il mai ascultam ci doar dadeam din cap cate odata cand mai intraba daca suntem de acord cu ceva anume.
Apoi usor usor am inceput sa ne facem clienti. Clienti care au inceput sa ne fie dragi si chiar se crease o atmosfera de famile. Stiam ce vrea fiecare , stiam cum le place sa-si bea cafeaua sau ceaiul ... iar eu cu Luis faceam o echipa buna.
Trebuie sa recunosc ca Luis sa purtat extraordinar de bine cu mine si ma ajutat enorm de mult. De obicei era atent si la clientii mei si la clientii lui si daca un client cerea ceva mai deosebit si vedea ca eu nu inteleg el imi traducea pe intelesul meu sau imi punea respectivul produs la vedere.
Englezii au un accent foarte puternic si de foarte multe ori aveam nevoie de "traducerea" lui Luis care era tot in engleza dar o engleza mult mai clara si mai inceata.
Era din zodia Gemeni , ca si mine, si dupa ce ne-am cunoscut noi mai bine sa vezi ce haz faceam impreuna. Cred ca el a fost primul si singurul prieten pe care l-am avut fara sa-mi faca tot felul de propuneri de conotatie sexuala. De fapt i-am descris mariajul meu intr-o lumina atat de favorabila incat el avea impresia ca-l am de barbat pe cel mai special om de pe planeta (ha!).
In doua luni de zile deja ma descurcam foarte bine si eram o maestra in facut cafele ( asta a fost un punct de atractie a clientilor) si a ceaiului englezesc , micul nostru restaurant stralucea de curatenie , mancarea era foarte buna si proaspata, servitul impecabil si atmosfera foarte destinsa. Cine intra la noi ramanea clientul nostru.
Cum va spuneam eu cu Luis glumeam pe diverse motive , glumeam pe seama noastra si pe seama clientilor cand erau de fata.
Pana acum nu stiu ce fel de parere va-ti facut despre persoana mea dar am sa-mi fac o scurta descriere.
Daca ar fi sa ma iau dupa ce spun ce-i din jurul meu ,sunt... (ia uite ce greu imi este sa ma descriu!!!)sunt chiar foarte frumoasa desi mie uneori nu m-i se pare, de o inaltime considerabila in jur de 1.80 si ceva , si cu un corp de care eu sunt foarte multumita. Am fost solicitata de cateva ori pentru concursurile de frumusete dar eu nu am avut incredere nici in cei care faceau concursurile si nici in mine ... iar atunci cand m-am hotarat sa ma duc am mintit despre varsa mea (aveam 25 de ani) dandu-ma de 20 de ani si bineinteles ca am fost descalificata cand au aflat adevarul . Dar deja spre satisfactia mea ajunsesem in proba finala si mai mult ca sigur ca as fi fost castigatoare.
Luis desi era foarte simpatic ca pesoana nu era cine stie ce frumusete. Scund - in jur de 1.70m- si putin grasut cu trasaturi de spaniol( fiind din Colombia ) cu parul tuns scurt si cu un inceput de chelie. Eram ca Doamna Plop cu Domnul Dop.
Intr-o dimineata vine un client ce era nou (doar de cateva zile) iar eu cu Luis trebaluiam pe acolo si vorbeam de-ale noastre. Bineinteles ca ne orpim si ne ocupam de clint. Printre una alta clientul ne intreaba daca noi suntem impreuna (cuplu). Luis se uita prima data surpins la el , apoi se uita de sus in jos la mine si intorcadu-se catra clinet ii spune:
- Nuuu! Nu suntem impreuna! Eu sunt PREA SEXI PENTRU EA!!!...(I am to sexy for her!)
Sa fi vazut ce fata a facut clientul pana sa se prinda de gluma.
Aveam tot felul de clienti. De la manegeri pana la barbati care lucrau in constructie.
De obicei o masa de pranz buna nu costa mai mult de 3 pounti iar noi facea misto si spuneam cand plateau:
-Pentru trei pounti cheltuiti aveti dreptul la o intalnire gratisa cu Luis... daca cheltuiti 5 pounti atunci aveti dreptul la o intalnire cu mine...
Intre timp bineinteles ca aveam si clienti care imi acordau o atentie speciala ... dar ca sa ma lase in pace am spus ca sunt maritata si ca am cinci copii. Trei baieti si doua fete. La multi le piereau cheful cand auzeau ce am in spate.
Dar un tip din Jamaica cu toate ca-i spuneam ca sunt si maritata si am si copii, lui nu-i pasa asa ca ma invita intr-o excursie in Jamaica.
- Ooo! Ce mi-ar place sa merg .... spun eu ... la care el foarte incantat de raspunsul meu se aventureaza si incepe sa-mi spuna cand plecam, ce putem face acolo si cat de bine ne vom distra.
- Lasa-ma sa ma gandesc ii spun eu foarte serioasa...
A doua zi bineinteles ca el se prezinta atat pentru a-si lua pranzul cat si pentru a afla raspunsul. Avea un zambet pe fata de parca stia ca eu as fi de acord.
- Ei? Mergem in concediu impreuna?
- Da.. da ... ii raspund eu foarte fericita si apoi completez: Dar sotul meu a spus ca vrea si el sa mearga!
Luis se tavalea pe jos de ras.
Pe langa munca de la fast food mai aveam si ore suplimentare ca menajera la cateva case. O aveam pe Ann in fiecare luni, iar in week-end mai aveam alte familii pe care le programam in functie de cum doreau, plus ca ele imi mai recomandau si alte prietene care ma solicitau cate o data pe luna. Pe langa aceste case imi mai picase un chilipir o familie de bancheri care aveau o casa de vacanta (ce casa!) in mijlocul Londrei si care plateau foarte bine. De obicei incasam cam 7.50 paunti/pe ora iar ei ma plateau cu 15 pounti pe ora si de obicei imi lua c-am 5 ore sa fac curatenie in acea casa.
Privind in urma nu stiu de unde am avut atata putere de munca. Munca in fast food desi era placuta era destul de obositoare mai ales ca incepusem sa fim aglomerati ca uneori nu aveam timp sa luam o pauza si aproape in fiecare zi plecam cu o ora mai tarziu de la munca. Nu va ganditi ca nu am cerut marirea salarului. Normal ar fi fost ca Luis sa solicite marirea salarului dar cand am vazut ca el nu are nici un gand sa vorbeasca cu seful , l-am sunat eu frumusel si i-am explicat cum sta situatia.
Dar sa va spun ca timp de patru luni eu nu am vazut cine este seful aceste-i companii. Asa ca atunci cand l-am intalnit a fost cam asa.
Era vineri , ultima zi din saptamana si ca de obicei ma opream la supermarket sa mai cumpar cate ceva pentru fast food (fiind ultima zi nu mai faceam comenzi ci cumparam noi cate doi litri de lapte , ceai , mustar .. sau ce ne mai trebuia pentru o zi) . In dimineata aia nu stiu ce mi-a venit sa-l imit pe Fred - mosuletul simpatic de 70 de ani- care mergea cu pasi maruntei si apasati , spijinindu-se in baston si cu ziarul sub brat. Probabil faptul ca aveam umbrela cu mine pe care o puteam folosi pe post de baston. Si uite-asa imi fac eu aparitia in stilul "fred" si salut asa cum saluta el- oprindu-se la fiecare masa si comentand cate ceva despre ceva. Nu va spun ca clientii mei erau cu gurile pana la urechi , Luis nu sa putut abtine si a bufnit si el in ras ... In sfarsit se calmeaza situatia la care Fred fiind de fata si neintelegend de ce toata lumea rade tot intreba ce sa intamplat... Luis imi spune:
-Cornelia el este seful nostru -Dan.
Eu ma uit la Luis ma uit la persoana pe care mi-a prezentat-o si va spun drept ca tipul arata in jur de 25 de ani cu cercel in ureche, frezat misto de spunea-i ca-i un golanas si nicidecum managerul companiei. Nu l-am crezut si ii raspund:
-Fugi de-aici ca nu ma pacalesti tu pe mine... Te si cred ca el este seful nostru!!!
- Nu glumesc (dar nu reusea sa se opreasca din ras vazand ca eu eram amuzata si nu credeam nici in ruptul capului ca Dan ar fi directorul companiei)... el chiar este seful nostru.
Acum se schimbase situatia ... toata lumea radea ca eu nu credeam ca el este "seful ala mare" cand el intradevar era "seful ala mare". Am crezut doar cand a scos din geanta pungile cu incasari pe saptamana respectiva pe care Luis tocmai i le predase. M-am ascuns sub tejghea pentru cateva secunde ca sa-mi revin si sa nu strig in gura mare "no s*it!"si apoi am dat mana cu el.
Aveam si zile proaste cand eu eram foarte obosita in special martea... sau cand Luis era mahmur dupa o bauta, in special ura ziua de luni( de fapt toti cei care aveau o slujba intotdeauna erau obositi si necajiti ca incep o noua saptamana de lucru si bucurosi de fiecare vineri) si nu vorbea cu mine cate doua trei ore sau uneori cate o zi ... ma obisnuisem si-l lasam in pace iar cand cate un client observa ca este suparat si ma intreba ce are spuneam si eu asa intr-o doara "I-au plecat ratele de acasa". Iar el spunea cand eu eram mai suparata si fara chef de gluma "She`s divorcing" (divortea-za)
Desi munca mergea bine relatia cu sotul meu tragea sa moara. De fapt relatia noastra mai mult ca sigur ca se destrama daca pleca numai el in Anglia fara mine ... dar asa inca se mai taraia de la o zi la alta...
.
mamica fericita a unui baietel!
Lauraa spune:
Iara e gata???
Super-Lia eu sunt super fan al povestii tale! Astept continurea! Sa nu ne lasi cu okii in ceata!!! 
LAURA
Crystinne spune:
quote:
Originally posted by Lauraa
Uf Lia ce bine ma asezasem si citeam acolo cand deodata se ermina brusc! Hai povesteste-ne si continuarea! Pleaaaassseee!!!
Mi se parea o idee buna sa scriem aici cum au fost primele noastre zile (luni) in tara in care am emigrat. Cred ca e interesant de aflat cum a fost pentru altii...
LAURA
Hey Lia sunt de acord cu Laura.Citeam citeam si s-a intrerupt
Dupa ce am bazait cat am putut citind de la inceput cele scrise la acest subiect am inceput sa-mi revin si sa mai zambesc la povestea ta.Si ideea sa scriem fiecare cum a fost la inceput mi se pare foarte buna. Am sa incerc si eu sa scriu desi nu cred ca am atata talent
.
Cat spune:
Super-Lia esti GROZAVA! Asteptam cu nerabdare sa ne mai povestesti din peripetiile tale cand ai timp si cand te lasa baietelul tau! Sper sa citesc continuarea cat mai repede, reusesti sa
ma tii cu sufletul la gura. Te asteptam cu un nou episod!
Catrinel
Crystinne spune:
Asa cum am promis...
Aceasta este povestea emigrarii sufletului meu...
Intai sa va spun ceva despre mine. Din ’90-91 am tot dorit cu ardoare sa plec din Romania.Toata viata am crezut ca sunt o fiinta puternica si ca nu m-ar durea de loc ca voi pleca din tara ba chiar dimpotriva nici nu ma voi uita in urma. Vroiam sa fac multe, eram om de initiativa dar fara avere si pile. De accea eram privita cu suspiciune fiind foarte tanara (22 ani) si mi se inchideau usile in nas. “Privatizarea” cum spuneau ei, nu era pentru o pustoaica care nu avea nici macar parinti sus pusi. Ai mei erau oameni simpli care munceau pe rupte in fabrici de dimineata pana seara. De aceea simteam ca eu nu sunt nascuta unde trebuie, si imi doream cu disperare sa plec intr-o tara, asa cum visam, libera, unde ideile si puterea mea de munca si viata sa fie apreciata. Asta am fost atunci…
Acum, sunt plecata de 8 luni, urmeaza sa ma casatoresc aici in Germania, am sansa sa incep o viata noua pe care mi-am dorit-o dintotdeauna… dar plang, plang intr-una gandindu-ma la cei pe care i-am lasat in urma. Nu as fi crezut niciodata ca o sa-mi fie atat de dor. Nu as fi crezut ca o sa ma doara atat. Abia m-am intors din tara si plang intr-una. Am stat doua saptamani in casa parinteasca pe care nu am parasit-o (decat pentru perioade scurte) pana la 33 de ani.
Stiu foarte bine ca nostalgia copilariei urmareste pe oricine indiferent ce nationalitate are, dar ceea ce ma doare pe mine nu este aceasta amintire, ci pur si simplu dorul de cei dragi. Si desi acasa am fost dezamagita de ceea ce am vazut acolo, mai ales de purtarea unora care isi spuneau prieteni, desi ma doare saracia lor si neputiinta mea de a-i ajuta, desi de-abia mi-am vazut mama si sora deja ma topesc de dorul lor. Acasa am incercat sa fiu tare si sa nu arat cat de mult imi lipsesc aici departe de tara; am crezut ca le pot proteja si pe ele de durerea pe care o poarta deja in inima.Aici ma ascund in fata calculatorului,stau cu orele pe acest site si plang intr-una. Nu-mi vine sa cred ca sunt atat de sensibila! Nu am stiut niciodata asta despre mine. Imi tot spun ca va trece, ca ma voi obisnui aici, ca viitorul meu sot care vorbeste romaneste este un om atat de tandru si ma va ajuta sa trec peste durerea asta, dar am senzatia ca nu stiu unde vreau sa fiu. Asa cum a mai spus cineva, acolo, acasa, vroiam sa ajung aici, sa scap de mizeria din jur, de vorbele jignitoare, de gropile strazilor, de tantarii si mustele care te ingrozesc, vroiam sa fug de ochii celor tristi si saraci, de cei napastuiti de soarta. Aici, as vrea sa ma intorc acasa, acolo unde dimineata cand deschideam ochii si ieseam din camera o strigam pe mama sa ne bem cafeaua impreuna, ma jucam cu pisoii care de abia au facut ochi si au inceput sa salte prin casa, cu Tesa catelusa , cu nepotel meu, care ma astepta ca sa sa mancam impreuna si sa plecam la plimbare sau la strand. Priveam puii de gaina abia iesiti din ou, pe mama cum vorbea cu ei parca erau copii ei, mancam prune din copacii de pe strada, si radeam cu vecinele si prietenele care veneau la o cafea si la o tigara. Aici… pustiu… Desi fire sociabila, vesela tot timpul, aici nu am cu cine sa rad si sa stau la povesti. Ati ramas voi, fetele de pe site, asa cum spune sotul meu.Cu voi imi mai alin durerea. Ma mai linistesc cand citesc ca nu sunt singura in durerea mea. Ies pe strada si desi oamenii sunt foarte politicosi si atenti mie mi se par prea seriosi. Zambetele lor mi se par profesionale si reci.Imi piere pofta sa intru in vorba.Offf… ce greu este,dar sper ca intr-o zi vor trece toate astea.
Ce nu face omul pentru o viata mai buna?
Pentru iubire si speranta de o viata mai buna si eu am lasat totul in urma, toata munca mea pana la aceasta varsta. Si am muncit pe rupte, fiecare banut a fost greu castigat. M-am incapatanat sa le arat tuturor ca “pustoaica” poate mai mult decat cred ei. Am primit si o multime de suturi dar am mers inainte. Acum… Mi-am inchis magazinul care era mina a doua familii, a surorii mele si a noastra; am plecat de la un serviciu foarte bine platit, mi-am vandut masina care m-a dus prin toata tara si care mi-a oferit o multime de momente amuzante, am lasat in urma anii de facultate care aici aproape ca nu conteaza.Trebuie sa o iau de la inceput. Am venit aici unde m-a uimit si ma fascineaza verdele viu al firului de iarba si frunzelor copacilor.Mi se strange inima cand ma gandesc ca in Romania este seceta si verdele acesta in sudul din care vin , nu exista. Cand am plecat priveam campurile si marginea drumurilor parlite de soare. Privesc la linistea de pe fetele oamenilor, ei nu alearga ca cei de acasa pentru painea de zi cu zi. Ei stiu ca daca nu au bani azi de paine cineva ii ajuta, banca, statul. Uneori ma intreb cu ce au gresit romanii, acest popor napastuit cumva, de ce am avut noi soarta asta? Acolo parca totul merge mai rau…
Cat am stat acasa am fost uimita sa aud in jurul meu cati romani au plecat din tara si cati continua sa plece.Toti vorbesc cu frenezie de un singur lucru, “afara”.Mirajul acesta i-a cuprins pe majoritatea. Desigur nu toti doresc sa ramana in alta tara, multi vor sa plece ca sa munceasca cateva luni, orice, si sa se intoarca la familie cu ceva banuti pe care din somaj nu i-ar putea scoate.
Trag speranta, si va rog sa nu radeti de mine, ca acest lucru ne va ajuta cumva tara.Sper ca se vor schimba poate mentalitati, va patrunde mai multa valuta in tara, poate se va mai ameliora cumva saracia. Sper ca nu sunt naiva… stiu, cu o floare nu se face primavara, dar trebuie sa speram.
Eu deja ma gandesc ca as vrea ca peste cativa ani sa fac ceva afaceri in Romania, sa deschid ceva ca sa ofer locuri de munca. Ma gandesc la asta cu toate ca stiu ce stres inseamna sa ai o afacere acolo, cate trebuie sa inghiti si regula de baza pe care trebuie sa o stii : spaga.
Dar sper ca toate astea se vor schimba intr-o zi.
Nu stiu daca as vrea sa ma mut intr-o zi acolo, dar stiu ca imi doresc sa am posibilitatea sa merg cat mai des.
Sper ca nu v-am retinut timpul prea mult si ca nu am ocupat prea mult spatiu.Mi-am descarcat si eu sufletul la voi, stiu ca voi puteti intelege.
super-lia spune:
Dragele mele cititoare... weekendul asta am fost foarte ocupata... dar sper ca am sa ma revansez.
Chrystine mi-a placut ce ai scris si cum ai scris. Si eu sunt ca tine si daca ai sa citesti continuarea ai sa vezi ce si prin ce am trecut .
Nu stiu daca toti , dar majoritatea romanilor pe care i-am cunoscut acolo preferau sa aiba relatii cu fete romance si sa le injosesca si indobitoceasca. Ei erau barbatii care trebuiau respectati, ingrijiti, hraniti , eu aveau drepturi depline asupra lor ca daca nu pumnul era o rezolvare foarte rapida a situatiei. Nu am inteles si nu am sa inteleg niciodata femeile care se preteaza la o asa situatie.
Felul lor de-a fi la influentat putin pe sotul meu si a fost inca o picatura in paharul nostru plin.
A venit in vizita la noi cumnata mea -sora lui- si desi el stia ca se pregatea masa sa suparat ce de ce am trimis-o pe sora-sa sa-l cheme la masa si de ce nu m-am dus eu sa-i fac invitatie speciala. Ei aceasta cearta a deschis din nou "lista de dicutii" care o purtam de fiecare data cand venea furtuna.
In principiu relatia noastra era buna daca eu as fi fost ceva mai supusa si mai casnica. El era tipul de om caruia ii placea sa stea acasa cu mine , televizorul si mancare buna pusa la dispozitie cand ii era foame. Nu avea nici o alta placere in afara de pescuit.
Dupa multe discutii si dezbateri in care a fost deschisa din nou problema divortului am facut o intelegere : Inca un an in care sa-mi demonstreze ca de dragul meu se va sacrifica si vom avea si ceva distractii impreuna (intalniri cu prietenii , aniversari la care sa mergem impreuna , petrecerea revelionului cu alte persoane si macar o data pe luna sa avem o seara romantica.
Era sfarsitul anului 1999 .... un an de zile i-am promis ca nu mai vorbesc de divort ... el spunandu-mi ca am facut un fix cu " vreau sa divortez".
Revelionul l-am petrecut in centrul Londrei printre englezi si alte nationalitati. Am vazut cel mai frumos foc de artificii din viata mea. M-am bucurat ca un copil.
2000 ... munceam fiecare zi in care era de munca si banul se aduna. Ne era dor de casa si de parinti. Incepusem sa ne c-am saturam de strainataturi si vroiam acasa. Nu ne mai aduceam aminte de strazile murdare , de privirea trista a oamenilor , de spaga , cainii de pe strada...
Pastele a fost cred ca cea mai grea perioada. Am avut liber aproape o saptamana si am incercat sa ma pregatesc cum am putut ca sa respect traditia si obiceiurile noastre. Am facut cozonac pentru prima oara si parca mi-au prevestit tristetea zilelor urmatoare prin forma lor minuscula si faca culoarea aurie ca niste caramizi.
A doua zi de dimineata ne-am trezit si ne-am spalat pe fata cu apa in care am pus un ou rosu si cateva lire englezesti, am asezat masa si am inceput sa mancam. Era asa liniste in casa si nimic nu mirosea a Pastele de-acasa. M-am uitat la ceas si in Romania era ora 7.30 ... ora in care tatal meu punea de mamaliga si incalzea mancarea preparata de mama. M-i sa pus un nod in gat si lacrimile au inceput sa-mi curga siroie. ... acum mama avea sa trezeasca toata lumea si ne pregateam de masa ... razand si glumind cine se spala ultimul i-a banii din cana ....parca si vedeam mamaliguta aburind pe masa , mama cu mainele suflecate punand ciorba de miel in farfurii , fiecare ne luam nafura si ne inchinam la icoana , lumea trecand pe strada si spunand "Hristos a inviat!"... nu am mai putut sa mai mananc nimic asa ca m-am ridicat dupa scaun si m-am dus in dormitor incercand sa-mi abat gandurile. Sotul meu imi spune sa o sun pe mama daca vreau ... dar stiam ca nu am sa reusesc sa ma abtin si sa nu plang si nu vroiam sa o fac si pe ea sa planga... Imi era dor de parintii mei ... atat de dor... nimic nu doare mai tare ca dorul de mama .... de multe ori m-am surprins ca in timp ce asteptam autobuzul sau metroul gandindu-ma acasa plangeam fara sa-mi dau seama.
Mama in schimb nu se simtea prea bine avand dureri mari la un genunchi. O tot incurajam sa mearga la operatie dar ii era frica. Pana la urma sa lasat convinsa si i-am dat bani sa se opereze.
Ne-am hotarat sa stam pana la sfarsitul lui august si apoi sa ne intoarcem acasa. Stiam ca daca ne intoarcem sanse ca sa obtinem vize din nou aveau sa fie minime dar noi credeam si speram ca vom putea incepe o afacere si o sa ne mearga bine.
Sotul a muncit pentru o perioda la o companie de constructi care a ramas fara contracte si asa a ramas pe tusa vreo doua luni de zile. Ei ... sa stiti ca statul acasa la facut sa se poarte ca o ia o pauzare clasica....Ba ca am intarziat .... ba ca nu vorbesc cu el... ba ca i se pare ca nu-l mai iubesc si ca nu-i acord atentia cuvenita ... ma disperase si abia asteptam sa-si gaseasca de munca. Si si-a gasit ... o slujba foarte bine platita... si ma impresionat cat de bine sa descurcat in domeniul in care lucra " construirea cladirilor din sticla " iar el trebuia sa monteze ditamai geamurile.
Intre timp am rupt orice legatura cu romanii , nici macar nu le-am dat adresa unde stam, si singurul prieten care ne vizita era prietenul sotului meu la care am stat la inceput.
Londra ... un oras foarte frumos si foarte curat...Il poti colinda foarte usor cu metrourile si cu autobuzurile care circula regulat. In fiecare statie gasesti mape foarte clare (doar ca trebuie sa te obisnuiesti ca ei circula pe partea stanga). Au niste parcuri imense care si ele au harti la intersectii, cu pasari si animalute care vin si-ti papa din mana. Casele sunt pe doua nivele cu o mica gradinita in fata si o curte mai mare in spate. Gunoiul se ridica odata pe saptamana (miercurea) si strazile se spala si matura pe timp de noapte ,. plus ca in zonele comerciale au oameni cu veste fosforescente care raspund de curatenia zonei respective. Toata lumea te trateaza cu respect si incearca sa te ajute chiar daca nu vorbesti engleza. Politie vezi mai la tot pasul dar se poarta obisnuit fara sa faca abuz de functie si ii percepi ca fiind un ajutor si nici decum o amenintare. Nu te intreaba de sanatate daca te porti normal.
Urmatoarele luni n-i le-am petrecut muncind si numaram fiecare saptamana si cati bani acumulam.
Nu am facut nici un fel de economie la mancare ca nu avea nici un rost ... mancarea era foarte ieftina si ne cumparam tot ce aveam nevoie.
Ne lipsea anumite ingrediente din Romania dar ne-am descurcat si fara ele.
La mine la munca eram din ce in ce mai aglomerati asa ca am propus angajarea unei noi persoane. Nu stiu unde si cum Luis angajeaza in probe o tipa din Spania. Bruneta , mica de statura si grasunica a venit la munca in jur de ora zeca ca Luis sa-i faca instructie. Nu stia engleza dar Luis spera sa o ajute mai ales ca el vorbea spaniola ca si ea. Luis i-a explicat ce si cum sa faca si mare lucru nu avea de facut decat sa debaraseze mesele si sa serveasca clientii cu comanda pe care o luam tot noi ... punandu-i pe tava tot si indicandu-i masa si clientul.
Cand era ora pranzului aveam o coada cam cum era coada la lapte in Romania pe timpul lui Ceasca. In acest timp toata conversatia mea cu Luis se reducea strict la munca iar uneori trecea chiar si cate trei ore fara sa aveam timp sa ne vorbim.
Culmea este ca eu nu reusesc sa ma fac inteleasa iar ea nu depune nici un fel de efort asa ca eu imi preiau treaba de a servi clientii la masa ea ramand doar sa debaraseze. Dar ea tot se oprea si ma intreba cate ceva si culmea ea vorbea cu mine in spaniola desi atat eu cat si Luis ia spus ca nu inteleg spaniola. Prima zi a fost un dezastru....
A doua zi aceaisi poveste dar eu nu o mai bag in seama , mai ales ca ma enerva felul ei lent de a se misca de parca era la parada... si de cate ori imi spunea ceva eu ii raspundeam cu "si -si " da-ul in limba spaniola ... iar clientii impresionati ma intreaba daca vorbesc spaniola si daca inteleg ce spune iar eu raspund foarte senina " Nu nu inteleg dar e singura metoda sa ma lase in pace"... ei bine in jur de ora patru se mai linistea vanzoleala si noi incepeam sa facem curatenie. Tipa noastra cea nou o vedem ca isi face o cafea si se aseaza picior peste picior si isi aprinde o tigara 
fara sa-i pese ca noi nu mai aveam farfurii sau pahare curate pentru clienti. Eu ii zic lui Luis " Hei ! Daca vrei sa mergi la toaleta trebuie sa cer voie la sefa!" A treia zi ia facut vant is special deoarece clientii erau nemultumiti de felul in care ii servea. Asa ca am ramas tot noi doi.
La sfarsitul lui iulie Luis isi i-a concediu asa ca eu devin menegerul resturantului. Viata era altfel fara Luis. Nu am simtit de prea multe ori ca el mi-ar fi sef. Faceam o echipa buna si clientii se obisnuisera cu noi iar acum era parca mai pustiu si mai linsiste. Imi convenea salariul care se marise considerabil. Seful cel mare dupa doua saptamani cand a venit sa ia incasarile imi propune sa raman meneger in continuare si pe Luis sa-l mute in alta parte. Ufff ... ce mi-ar fi convenit situatia acum ceva timp in urma dar asa ii spun ca am hotarat ca la sfarsitul lunii august sa plec definitiv atat de la firma cat si din Anglia. El imi spune sa ma mai gandesc si sa-l anunt inainte de a veni Luis care inca nu stia ca ma hotarasem sa plec in Romania.
Aveam in subordine un baiat care mai lucrase la firma si fiind ruda cu unul din sefii firmei mai dadea o mana de ajutor cand avea timp. Ei bine din toate discutiile purtate cu acest baiat pe diverse teme a adus la suprafata cat de falsa si fada este relatia mea cu sotul meu... cat de banala si monotona se scurge viata... Dar ii promisesem sa nu mai deschid subiectul divortului asa ca nu am discutat cu el absolut nimic din ceea ce gandeam... doar gandeam..
Din fetele de la hotel mai tineam legatura doar cu Dana si ne-am mai intalnit de cateva ori. Acum Dana era housekipera iar celelate fete gasisera un alt loc de munca , undeva prin aeroport unde se platea mai bine si munca era mult mai usoara.
Asteptam cu nerabdare sa plecam acasa ... si deja ne cumparasem biletele de intoarcere cu avionul . Avea sa fie pentru prima data cand zburam.
Luis sa intors din concediu si bineinteles ca a venit sa ne viziteze si sa vada cum ne descurcam cu slujba. La inchidere am ramas doar noi doi si am discutat despre fast-food-ul nostru , clienti si ce mai era nou si apoi i-am spus ca la sfarsitul lunii am sa plec. Nu-i venea sa creada.
In acea zi cand ne-am despartit ne-am imbratisat. Imi era drag ca un frate. Ma ajuat enorm de mult si mi-a fost un bun prieten. Intotdeauna aveam sa ma gandesc cu drag la el.
Luis sa intors la munca in ultima saptamana din august preluindu-si postul. Eu eram asa de fericita ca plec acasa incat devenisem o zapacita si uneori era nevoie sa m-i se atraga atentia ca sa-mi revin la normal. In ultima saptamana m-am taiat la degete asa de multe ori incat nu mai aveam deget nebandajat.
Cel putin ultima zi Luis nu a servit decat sendwichiuri usor de facut lasand clientii sa-si ia la revedere de la mine ... ufff ... ce zi frumoasa si trista in acelasi timp.... mi-a fost greu sa ma despart de mica mea clientela ... toti m-au pupat , m-au imbratisat ... si mia-u urat toate cele bune... se vedea ca le pasa ... ca le-am placut ... ca o sa-si aminteasca de mine asa cum o sa-mi amintesc si eu de ei...cu mult drag si intotdeauna amintirile aveau sa ne aduca un zambet pe fata.
A doua zi dis - de- dimineata cu bagajele facute plecam spre aeroport.
In statia de metrou ma intalnesc cu mama lui Mariana care lucra la aceiasi firma la care lucrasem si eu si cu care ma intalneam mai in fiecare dimineata mergand o parte din drum impreuna. Era in Londra de noua ani de zile ... i-au dat lacrimile cand a auzit ca eu plec acasa ... am lasat-o in metrou plangand DORUL.... DORUL DE CASA....
Si iata-ne in avion zburand catre tara noastra draga ... in curand aveam sa ne intalnim cu cei dragi ... in curand aveam sa vedem ce ne asteapta... acasa...
mamica fericita a unui baietel!
super-lia spune:
Fetele care cititi ceea ce scriu ... ce titlu ia-ti da? Astept propuneri si voturi.
mamica fericita a unui baietel!
descintec spune:
Lia, esti o incintare. Nu ne lasa bucuria de a pune noi titlu, ai framintat asa frumos cozonacelul asta de poveste. Eventual propune tu citeva si noi votam :).
D.
Dana P spune:
Draga Lia,
ti-ai ales bine PM de utilizator, esti intradevar super-lia. De cand am intrat in DC am incercat sa citesc toate subiectele.
Azi, de dimineata ma simteam singura, sufleteaste vorbind. Pe drumul spre servici ma gandeam sa citesc, azi, ceva frumos, care sa ma scoata din ale mele.
La ora cand am deschis eu calculatorul, la subiecte active se incepea cu "emigrarea sufletului meu". Hmmmm... Bun subiect.
Au trecut ceva ore de atunci, de cand citesc si rascitesc povestea ta. Si am sa o mai citesc.
... mi te-ai lipit de suflet... nu stiu, am o senzatie stranie... te-as imbratisa de ai fi langa mine, dar asa te imbratisez cu gandul si sufletul meu (daca imi dai voie)... am gasit? sau am regasit pe cineva?...iti multumesc ca ai venit la DC, si iti urez bine ai venit.
...te rog nu te opri sa scrii...cand se termina povestea, scrie alta...
PS: Titlu? cred ca tot tu esti ceea care va alege mai bine. 
eventual, un titlu simplu "Lia" pentru ca acesta a fost numele cu care ti-ai inceput drumul printre straini?
Dana
super-lia spune:
ce titlu sa-i dau??? ma framant dar nu-mi vine nici unul..."Lia".... ???... ce spuneti ... e prea simplu ... mai trebuie o completare ca sa stie omul ce citeste ????...
Calatoria cu avionul a fost buna si foarte emotionanta. Golurile de aer si aterizarea m-au facut ca strang putin din dinti dar cum mie imi plac fazele tari le-am luat asa ce pe o distractie.
Imi era dor sa vorbesc si sa aud romaneste si abia asteptam sa pot comunica in limba materna.
Ma intorc putin in timp si vreau sa subliniez cat de bine am fost tratati in aeroportul din Londra chiar daca aveam viza expirata de sase luni de zile. Nimeni nu ne-a zis nimic , ne-au zambit si ne-au tratat ca pe toti ceilalti calatori.
Cand aterizam in Bucuresti mergem la ghiseu sa ne puna viza de intrare in tara. Erau ghiseu pentru turisti si pentru pasapoarte diplomatice . Unul din cetateni fara sa se uite ce scrie merge la ghiseul de pasapoarte diplomatice si tipa care era la ghiseu dupa ce ii ia pasaportul si se uita la el cu un tupeu extraordinar ii spune:
- Tu nu vezi ce scrie???!!Dute domnule si stai la coada ca nu ai fata de diplomat ( persoana era un baiat in jur de 23 de ani).
Asa am tras concluzia ca avionul a aterizat unde trebuia. ERAM IN ROMANIA!
Bagajele le trimisesem pe o ruda cu masina asa ca nu aveam cu noi decat doua genti mici de voiaj si doar 200 de dolari. In Londra ne facusem carti de student (facusem rost de niste carnete de student din Ro si asa am obtinut cartile de student din Londra) si vamesul nu sa prins de smecherie. Ce o fi zis ..."ia uite si amaratii astia se intorc dupa mai bine de un an cu 200 de dolari" asa ca ne-a lasat sa trecem fara sa dam spaga sau mai stiu eu ce...
La iesire din aeroport taximetristi pusi pe afaceri s-au imbulzit care mai de care sa ne ofere o cursa dar i-am refuzat politicos si am luat autobuzul.
Nu am mai asteptat trenul si am luat un maxi-taxi pana la destinatie si va spun drept ca felul in care conducea respectivul sofer a fost mult mai palpitant decat zborul cu avionul. Cred ca a vrut sa ne faca sa simtim cat mai bine cum este "acasa" si cred ca nu a ocolit nici o groapa.
In sfarsit am ajuns in orasul nostru. Din statie pana la apartament aveam de mers vreo 100 de metri si bineinteles ca am trecut pe langa caine vagabonzi, containere cu gunoaie care erau arhipline cu gunoi si aveau si cativa cetateni care il scormoneau , blocuri la care se canta manele la maxim ... etc... Atunci am realizat ca cata timp cat am fost plecata am uitat toate aspectele negative.
Ajungem la blocul nostru. Ne deschide soacra-mea care se mutase la noi provizoriu. M-i sa facut rau ... nu ..nu ..nu... nu pentru ca am vazut-o pe soacra-mea.... m-i sa facut rau cand am vazut cat de mic este apartamentul nostru cu patru camere care atunci cand am plecat era asa de mare si incapator. Sa zic drept faptul ca soacra-mea isi instalase mobila din 1900 toamna contribuia la privelistea jalnica a casei noastre.
Nu am simtit nici ceam mai mic bucurie vazand-o pe mama-soacra. Nu am avut niciodata sentimente prea puternice pentru ea ... supravetuiam relatiei care nu era foarte grea mai ales ca de un timp observam ca ea este de partea mea si nu a feciorului ei.
A doua zi am plecat la tara la ai mei. Stiau ca venim dar nu stiau exact ziua. Mama mea era operata si nu vroiam sa o fac sa se ingrijoreze prea mult de venirea noastra (curatenie , gatit mancare ... etc) Cumparasem doi pui sii pregatisem gata sa-i punem pe gratar , mici si carnati polonezi nu trebuia decat sa facem gratarul si mamaliguta calda.
Am oprit masina in fata portii. Taticul meu vine din spatele case-i (probabil mama mea la strigat si ia spus ca a oprit o masina la poarta) si se opreste in mijlocul curtii sa vada cine coboara din masina. Mama statea pe un pat improvizat la umbrar (fiind foarte cald afara si avand piciorul operat nu se putea ridica decat cu foarte mare greutate) si sprivea printre frunze.
Cand m-au vazut tata si-a deschis larg bratele si am sarit in gatul lui pupandu-ne si imbratisandu-ne ca niciodata noi avand o relatie de dragoste foarte puternica dar fara prea multe imbratisari sau pupaturi si apoi m-am dus si am imbratisat-o pe mama mea cea draga. Mi-am pus capul in poala ei si am plans ca un copil mic. Imi mangaia parul si plangea. Imi era asa mila de ea cum statea acolo neputincioasa , ea caruia ii scaparau calcaile toata ziua facand tot felul de treburi in gospodarie.
ERAM ACASA ! Eram cu persoanele ce le iubeam cel mai mult: mama si tata. Bineinteles ca a trebuit sa ma misc in front repede si sa pregatesc masa ca la toti ne era foame.
Eiii dar prin ograda mai era un personaj important ... pisica mea cea frumoasa si alintata cu parul ca zapada si cu ochii mari si albastri... care a venit alene si ma salutat: miau! miau!.... Era slaba sarac ca a avut vreo trei randuri de pui intru-un an si doua luni.Motanul nu a rezistat mutarii si a disparut.
Am luat-o acasa si am facut-o domnisoara ca sa nu mai umble dupa motanei. In cateva luni era cea mai grasa si mai puturoasa pisica.
Intre timp am inceput sa ne stoarcem creierele ce si cum sa incepem ca sa ne multiplicam banutii care ii castigasem cu sudoarea fruntii. Era greu sa deschizi ceva nou cand deja orasul era plin cu de toate ... dar cine stie poate vreo idee geniala avea sa ne loveasca...
Sa mai scriu? Crede-ti ca mai sunteti interesate de cum eviata in Ro? Cred ca deja stiti . Eu m-as opri aici... si ma gandesc sa incep sa scriu o alta poveste ...
mamica fericita a unui baietel!