emigrarea sufletului
Raspunsuri - Pagina 8
aisandu spune:
Dragi mamici..am intrat si eu din intamplare in forumul acesta..ca sa descopar ca nu sunt unica care are aceste trairi de departare, dor de casa..si cautarea acelui "acasa" care e greu de gasit..o data plecat din tara..
Am venit in State pt. a studia..intre timp m-am casatorit si am un copil- dulce foc..
- dar simt mereu ca lipseste ceva substantial ...si stiu ca asa cum zici amalia, nu poate fi gasit nicicum..ca "acolo" iti lipseste "aici"..si "aici" .."acolo"..
va pup si mai povestiti..face bine sufletului..cel putin sa stim ca nu suntem singurele care simitim asa, nu?
super-lia spune:
Singuratate in doi - asta era numele casniciei mele. Ce daca eu aveam chef de o plimbare, daca el avea chef sa nu piarda stirile de la ora 5.00, ce daca eu eram obosita cand veneam de la munca amandoi daca el mergea direct in pat iar eu trebuia sa pregatesc masa.... acum noi fi fost eu perfecta dar nici cu el nu-mi era rusine.
Inca nu spusesem la nimeni cat de rau ne merge dar eu slabisem considerabil si ma justificam ca este din cauza volumului de munca depus....
Faceam un curs de calificare la Constanta in domeniul in care deschisesem afacerea. La intoarcere imi era foame si cum nu aveam timp sa ma opresc sa mananc ceva cald la un restaurant mi-am luat cateva snakuri si ceva patiserie care nu era cine stie ce bunatate asa ca in asteptare masinii hraneam cateii din statie. O bucata la unul , o bucata la altul... si ma distram aruncandu-le mancarea ca ei sa o prinda din aer.
Observ cu coada ochilui ca un barbat sa oprit exact in dreptul meu cam la trei metri distanta si ma priveste. Ma abtin si nu intorc capul gandind "Uite unul care a intepenit uitandu-se la mine" si abia dupa ce termin toata patiseria care o aveam ma intorc si ma uit in jur sa vad daca este vreo cismea sa ma spal pe maini. Si abia atunci am realizat ca persoana respectiva e EL. Am simtit cum un fior rece se incolaceste in jurul inimii. " AH ! NU.... NU TU!" imi zic in gand si cu fata cea mai indiferenta ii zambesc si-i zic ... " Salut Grig ... nu ma asteptam sa te intalnesc ... tocmai aici..!" El face un pas inspre mine si imi saruta mana ( mana cu care am hranit cateii) si eu magandesc ca sunt imbracata ca vai de capul meu si ca nu arat prea bine ... dar uitandu-ma in ochii lui am impresia ca sunt cea mai frumoasa femeie din lume. Inca imi tine mama in mainile lui si eu ii simt caldura si pasiunea .... Hm! Ce ironie ... cat de mult poate face doar o strangere de mana ... Barbati-miu putea fi calare pe mine ca nu simteam nici macar 10% din ce simteam din aceasta nevinovata strangere de mana....Am o pofta nebuna sa-i sar in brate si sa-l sarut , sa ma las alintata si rasfatata si pot ghici cat de bine ar fi, dar in schimb imi retrag mana :
- Stii cumva unde pot sa ma spal pe maini?
Imi spune ca la cativa metri distanta gasesc un restaurant si pot folosi toaleta. Ii multumesc si ma indrept spre locul aratat. Ma tin calma dar ceva in interiorul meu o i-a razna... nu nu-i iubire si sunt constienta de asta ...e doar dorinta .... Ajung in restaurant aflu unde este toaleta si culmea este foarte curata si stralucitoare asa ca profit de ocazie si ma racoresc putin si imi refac machiajul. Gandurile se ingramadesc unul peste altul si spun cu voce tare uitandu-ma in oglinda : "Ia sa te vad cat de tare esti Lio... crezi ca ai sa reusesti sa calatoresti patru ore langa asa specimen???" Incep sa rad ... ras isteric ... mie teama ca am sa clachez si cine stie poate am sa sar pe el si nu am sa ma mai pot opri. Realizez cat de mult imi lipseste acea relatie normala dintr-o femeie si-un barbat. Dar trebuie ... trebuie sa rezist tentatiei ... inca sunt maritata ... de nu as mai fi ...
Ma reintorc in statie . Grig este insotit de fiul lui care are in jur de 8 ani. Ei bine uite un motiv care sa ne tempereze aceste dorinte. Fac putina conversatie cu fiul lui si apoi incepem si discutam pe tema afacerilor si el fiind in domeniu .
Ultima data cand ne-am intalnit "intamplator" - el auzise ca am venit din Londra si a stat prin preajma pana ma vazut si apoi ma urmarit , deci numai intamplator nu a fost- conversatia noastra a fost foarte scurta eu fiind decisa sa-mi fac casnicia sa mearga si nu aveam nevoie de el ca sa-mi disturbe gandurile asa ca i-am retezat-o de la inceput si dupa schimbul normal de politeturi i-am spus sa ma lase in pace .... mi-aduc aminte cat de mult l-am dezamagit ... asa ca acum avand timp am discutat detaliat de ce faceam in viata de zi cu zi.
Nu avea o parere buna despre sotul meu si el stia ca nu sunt foarte multumita de el asa ca inevitabil ma intrebat cum mai este relatia mea cu el. Am facut o pauza ... dar nu m-am putut abtine ...
- Uite inainte de a spune mai multe ceea ce am sa-ti spun nu inseamna ca poti insista sa ne intalnim sau sa fie ceva intre noi. El aproba dind usor din cap cu un mic ... mic zambat in coltul buzei... deja avea sperante , dar eu trec peste asta si continuii ...Relatia noastra nu-i asa de buna ... dar inca nu stiu ce sa fac... sunt nehotarata ...
Se instaleaza un moment de tacere ... in jurul nostru calatorii vorbesc unul cu altul , soferul injura si face comentarii la adresa celorlati soferi ...dar cu exceptia unor mici momente noi ignoram pe cei din jurul nostru ...
- Imi pare atat de rau ca la momentul oportun nu am insistat mai mult asupra ta ca sa incepi o relatie cu mine. Dar si eu atunci , ca si tine acum , eram c-am in aceiasi faza cu sotia mea. Nu stiam sigur daca vom divorta sau vom fi impreuna ... plus ca la noi a fost mai greu avand un copil la mijloc... iar tu erai la inceputul unei relatii ... inca necasatorita ... dar totusi erai cu cineva...
Eu il ascult privindu-i chipul . Imaginatia mi-o ia razna . Deja ma vad goala in bratele lui , simtindu-i buzele calde pe gatul meu , rasuflarea intrataiata , una din maini imi ravaseste parul .. cealalalta .... heeeiii .... Da ... poate daca ar fi insistat mai mult ... dar acum era prea tarziu....
Ne orpim la un popas sa bem o cafea si el ma ajuta sa cobor din masina. Oare pentru cat timp ar tine toate aceste maniere daca as fi cu el?... ca barbati-miu probabil ori ar uita de mine si ar lua la sanatoasa de unul singur ori m-ar impinge sa cobor mai repede.
Pana la destinatie discutam . Uneori ma mai atinge "intamplator" iar mie m-i se ridica fiecare fir de par pe mine. Ma roaga sa ne intalnim... refuz ... iar el insista ...
Celularul meu suna si recunosc numarul de acasa. Dupa un scurt "Salut!" prima intrebare si pe un tot nu prea frumos este " De ce nu esti acasa inca? Unde esti? " Uf .. de cate ori a trebuit sa stau calma si sa raspund cu perdea ca ce-i din jurul meu sa nu-si dea seama de mitocania si controlul pe care vrea sa-l impuna dragul meu sot. " Mai am putin si ajung acasa -raspund eu foarte calma de parca el m-ar fi intrebat< ce faci iubita mea sotie ? esti bine?> , nu am reusit sa prind masina de unu si am avut noroc ca mai erau cetateni care asteptau asa ca au pus o a doua masina pe traseu ca altfel ar fi trebuit sa astept pana la patru " , se calmeaza la raspunsul meu insotit de o explicatie iar eu ca sa fiu politicoasa il intreb "Tu ce faci?" raspunsul il stiam "Ma uit la televizor" .
Grig dupa ce termin conversatia cu sotul meu imi ia celularul si-mi introduce nr. lui de telefon in memorie si in acelasi timp nr. meu in memoria telefonului lui.
Pana la destinatie a reusit sa stoarca de la mine un "da" ca am sa-l sun cand vreu sa ne intalnim. Imediat cum am coborat din masina m-am asigurat ca am sters numarul lui si nici macar nu am incercat sa-l memorez ... nu vroiam sa fiu tentata ca sa-l sun si sa-i cer o intanire.... eram bulversata de toata aceasta intalnire ...imi era frica ce sunt prea lasa si daca o sa ma posibilitatea sa-l contactez o voi face...Acum problema era rezolvata ... mai ales ca am insistat sa nu ma sune ca sa nu-mi creeze probleme.
Cand am ajuns acasa sotul ma intampinat imbracat doar cu un tricou ... de cand sa trezit si pana la ora respectiva nu se spale nici macar pe ochi iar in casa totul era asa cum le lasasem ... doar pisica era un obiect miscator. Am mancat ceva si apoi i-am spus in mare cum au decurs cursurile si intalnirea cu specialistii. Apoi la ora zece el sa instalat in fata computerului iar eu dupa ce am privit putin la televizor am adormit.
Revenisem la monotonia de zi cu zi ...si iarasi am avut aceea puternica senzatie ca viata trece pe langa mine fara sa simt ca traiesc... fara satisfactii...
Pentru prima data am deschis subiectul divortului cu o alta persoana si aceea persoana era cumnata mea (sora sotului) cu care devenisem prietena foarte buna.
A inceput sa planga ... si am inceput si eu sa plang
- Ma asteptat la acest final , tu esti atat de deosebita fata de fratele meu si te inteleg foarte bine . Imi pare rau dar cred ca va fi mai bine pentru amandoi . Chiar daca nu ai sa-mi mai fii cumnata sper ca sa ramanem in continuare prietene.
Ne-am imbratisat .... parca imi era mai usor sa privesc situatia avand aprobarea cuiva ca fac ceva ce trebuie facut ...
Am inceput sa ma interesez de ce am nevoie ca sa divortez ... Faceam primii pasi spre libertate ...
mamica fericita a unui baietel!
Crystinne spune:
Lia ma simt de parca urmaresc un serial...Mereu se termina episodul cand este mai interesant
. Nu vrei sa "expui" toate episoadele ca nu mai am rabdare...
Poate ai avea succes daca ai publica o carte... cine stie...
Lauraa spune:
eu ca de obicei pe aici cer continuarea. Lia abia astept sa vad ce se intampla mai departe sa stiu ca esti fericita! 
LAURA
simi spune:
Draga Liuta, parca te cunosc de-o vesnicie! Am citit cu sufletul la gura tot ce ai scris si eu cred ca esti o persoana deosebita, foarte puternica , si... astept continuarea!Am plins, am ris si iarasi am plins la citirea povestii tale si simt ca esti prietena mea!
Despre titlu, tu cred ca esti in masura sa-l gasesti! Tu trebuie sa-l simti! Ai un talent deosebit!
Te pupa cu drag, din Canada, Simona! Si nu uita ca sintem multe care abia asteptam urmarea povestirii!
super-lia spune:
Dragele mele ... iata-ma la sfarsit de zi ,mi-am pus baiatul la culcare (e asa de bun ca adoarme de unul singur), am strans de prin casa, am facut un dus , m-am cremuit si iata-ma in fata computerului...
Imi pare rau ca trebuie sa bag publicitate dar asta este politica companiei ... la primul "ooooooua" din partea sefului ma execut si bag publicitate ... oricum fiecare episod sper sa fie incitant si sa va tina in tensiune pana la urmatorul ... si tot asa...
Titlul "Pe cararile destinului meu" ... ce spuneti va place? Daca da atunci unul din membrii acestui forum sau administratorii sa ma ajute ca sa-l mut separat ... daca nu ramane aici ....
Ce episod urmeaza? nr...???
Eu cred ca pentru foarte mult timp sotului meu nu a crezut ca voi da divort... era prea sigur pe situatie si isi juca cartile pe miza mare. Spera probabil sa accept in continuare aceasta relatie in care el nu venea mai cu nimic si eu sa-l accept asa cum vroia el sa fie.
Pana sa bag actele de divort am incercat si alte solutii , ca de exemplu o lista cu compromisuri din partea lui si din partea mea. Sa simtit foarte ofensat... cum adica ... compromisuri ... ce sunt alea ... el nu stie cum se mananca ... asa ca nici nu vrea ca sa incerce.
Ultima picatura care a umplut paharul a fost cand el a refuzat sa mergem la ziua de nastere a surorii lui doar pentru faptul ca el nu vrea sa se imbrace elegant si nu vrea sa intalneasca persoanele noi care erau invitate.
Atunci am zis din nou GATA ... dupa cum observati inca mai speram sa salvez aceasta casnicie ....dar atunci am realizat ( a cata oara?) ca nu am ce salva ...Atunci mi-am luat catrafusele si m-am mutat in sufragerie... ca alta posibilitate nu aveam si nu doream sa ma milogesc pe la prieteni si rude sa ma gazduiasca ... inca nu eram pregatita sa dau explicatii.
Iarna a venit si sa instalat cu toate drepturile atat afara cat si in casele noastre. Cei care sunt plecati poate nu stiu sau poate au uitat cum e cu incalzirea centralizata (comunista) din apartamente ... cel putin in apartamentul nostru dimineata te trezeai cu bruma la gura. Sufrageria era camera cea mai mare si bineinteles cea mai friguroasa. Aveam o aeroterma dar nu facea fata si consuma al naibii de multa energie. Imi aduc aminte ca gasisem o solutie cum sa-mi incalzesc patul. Cu sticle de plastic umplute cu apa fierbinte. Le bagam in plapuma cu 15-30 de minute inainte de a ma culca si fuga din baie ma bagam direct in pat. Pisica mea (daca avea curaj sa iasa noaptea afara din plapuma ma trezea peste noapte cand impingea cu boticul plapuma , sau ma mirosea si maraia incetisor la urechea mea ca sa o primesc in patul nostru cald...Se lungea cat era de lunga pe langa mine iar eu o luam in brate si asa ca doua fete cuminti dormeam pana cand suna ceasul.
Cu exceptia faptului ca dormeam separat si el incetase sa ma intrebe tot timpul unde ma duc , viata noastra decurgea normal. Afacerea nu mergea foarte bine , recoltele erau slabe si nu ceea ce ne asteptam noi. De fapt conditiile de cultivare nu erau asa bune caci ne-ar mai fi trebui multi bani ca sa investim si nici o banca nu sa aratat interesata... ba din contra multe banci ne intrebau daca aveam carte de munca. Ce aberatie ... pentru ei era o garantie daca aveai o slujba cu salariul minim pe economie de 1 mil jumate cand eu vroiam sa imprumut in jur de 250 mil. Ma rog ... am renuntat sa-mi mai bat capul mai ales ca hartogaraia care ne-o cerea ei era de neinchipuit ... vroaiu sa stie si cat zahar consumau parintii nostri ... bleah...le-am ras in nas cand am auzit ce conditii si ce acte cereau ... la un momendat am inceput sa fac misto de ei si tot biroul era in hohote.
Asa ca daca nu aveam productie nu aveam nici bani si faceam economiii la cheltuieli ca sa putem plati salariatii si facturile lunare.
In jurul sarbatorilor de iarna m-am intalnit cu o cunostinta care era in culmea fericirii. Coresponda cu cineva din Australia si se pregatea de plecare cu viza de logodna. Atunci mi-a venit ideea sa caut pe internet agentii matrimoniale sa vad ce concurenta am ...
Nu am fost surprinsa sa vad ca erau mii de fete in special din Rusia si din Filipine dornice sa cunoasca barbati din USA sau alte tari europene care sa le ofere o viata mai buna.
Mi sa parut o nebunie ... si o utopie sa postez un anunt pe internet asa ca m-am dus la culcare in patul meu incalzit de sticle , mi-am luat pisica in brate si am incercat sa adorm. Dar de unde... ideea incoltise in capul meu si ma foiam si pe o parte si pe alta , incet ca nu cumva frigul sa intre in plapuma pana cand pisica mea a hotarat ca asa nu se mai poate si a iesit din plapuma asezandu-se pe marginea canapelei si uitandu-se la mine sa vada cat am sa o tin asa.
Ce sanse aveam sa gasesc pe cineva???? ZERO? ... De fapt mai mult ca sigur ca e posibil sa gasesc pe cineva dar cine stie peste ce specimen aveam sa dau .. putea fi :betiv, drogat, homosexul, obsedat sexual sau poate toate la un loc.
Deja in imaginatia mea se creasera scenarii:
1. El venea sa ma vada pentru cateva zile si se purta ireprosabil ca odata ce ajungeam sa fiu casatorita si mutata in casa lui ma folosea pe post de menajera ... sau ma abuza sexual , sau ma batea , sau ... sau .. sau ...
2. Mergeam eu in vizita si dadeam peste cine stie ce ... casatorit si cu puradei ... in loc de 30 de ani sa aiba 60 ... si cate si mai cate nu m-i se perindau prin minte...
Dar daca totusi ...daca e cineva acolo care este pentru mine...
Sa mai sper la o dragoste sincera ??? Sa mai sper ca as putea sa-mi gasesc jumatatea?
Dar daca eu sunt cea care are probleme ... poate am pretentii prea mari de la un partener ... poate asa este intr-o casnicie ... dupa cateva luni dispare tot misterul , incepi sa cunosti persoana respectiva si parca nu mai este asa de spice cum era la inceput. sau paote eu imi pierd orice urma de mister si el- barbatul- nu se mai simte atras de mine...
Ce sanse o sa am eu sa gasesc pe cineva mai ales pe internet???
Am hotarat sa ma mai gandesc cate zile, asa ca, intr-un sfarsit cand coada pisicii mele era sloi am hotarat sa ma culc.
Cateva zile au fost cateva saptamani.
A venit mama in vizita la noi asa ca a trebuit sa ne purtam cat mai normal ca si cum nu era nici vorba de un divort si a trebuit pentru doua nopti sa impart patul cu sotul meu dar nu i-am dat voie sa ma atinga cu nici un deget si nici el nu a insistat prea mult. Nu am dormit prea bine dar asta era. Parintii mei nu erau inca pregatiti pentru asa ceva si mai ales ca veneau sarbatorile nu vroiam sa le stric eu cu hop-top ca dau divort.
Dupa plecarea mamei am revenit la sufrageria mea.
In una din zile aveam o comanda de onorat si fiind foarte aglomerata ( ca de obicei cand aveam recolta) imi facusem un sandwich dintr-un colt de paine si cu o bucata de telema la mijloc si in drum spre client imi savuram "pranzul" in timp ce conduceam. Aud celularul cum suna si asteptandu-ma sa fie un client l-as bucata de paine cu branza din mama pe o coala de hartie pe scaunul alaturat si raspund .
- Sarut mainile . Doamna Lia? Puteti sa vorbiti?
I-am recunoscut vocea si cu toate ca eram singura am simtit cum spaima imi inclesteaza stomacul ... era el Grig...
- Salut ... da pot sa vorbesc doua secunde sa trag masina pe dreapta (eram aproape de cladira unde trebuia sa ajung si imi puteam piermite sa intarzii cateva minute). Te-am rugat sa nu ma suni ... e prima fraza pe care i-o spun cand reincep conversatia.
- Da si eu te-am rugat sa ma suni... iar tu ai spus ca ai sa ma suni..
- Am spus da cu jumatate de gura si apoi ti-am pierdut numarul.
- Oricum vreau sa stiu ce mai faci?
-Fac bine... in general
- Mai esti inca mariata?
-Oficial da...
- Hai sa ne intalnim sa stam de vorba.
- Nu ... imi pare rau dar nu pot sa accept.
- De ce ? Nu inteleg? Daca nu mai vrei sa fii casatorita cu el de ce nu te poti intalni cu mine?
- Nu pot ... nu vreau ... imi pare rau ...
- Mi-ar place sa-mi petrec sarbatorile cu tine. .. Stii ca vreau sa fiu cu tine .. si stiu ca si tu ma placi ... hai sa fim impreuna de sarbatori..
- Nu pot ... nu sunt pregatita inca pentru o noua relatie ... imi pare rau.
Era mult mai usor sa fiu categorica si pe pozitii la telefon ... asa ca ne luam la revedere fara nici un fel de promisiune sau intelegere.
Zambesc trist cand cobor din masina sa-mi iau ciupercile pentru client.
Veneau sarbatorile ...iar eu eram singura ... dar ce era ceva nou? Cati ani la rand nu am fost singura???? ...
PUBLICITATE 
mamica fericita a unui baietel!
Oana_B spune:
Super mamica a unui baietel care e bun si adoarme singur, cand citeam si eu cu sufletul la gura, hop si publicitatea, 
,
Oana_B
Lauraa spune:
LAURA
Cat spune:
Lia! Astept cu sufletul la gura fiecare episod din povestea ta, deschid mereu computerul sa vad daca ai mai scris ceva. Trec si eu acum prin clipe grele (ceva asemanator cu ultimele 2 episoade din povestea ta) si imi face tare bine sa citesc ce scrii, incerc si eu sa ma intaresc. Chiar daca nu te cunosc te simt tare aproape de sufletul meu. Pune si tu o poza cu 
tau si cu tine, te rog, cred ca si fetele sunt tare curioase sa te cunoasca.
OFF, sa se termine mai repede PUBLICITATEA!!!!
Catrinel
Midori spune:
DA, DA, cat de adevarate sunt toate cate s-au spus.
Romanul plecat de acasa "zace" intotdeauna intre doua lumi: lumea reala departe de casa - lumea straina si lumea de acasa, pe care si-o pastreaza in minte in culori nepatate, lumea copilariei lipsite de griji, a rudelor si nu in ultimul rand a prietenilor cu care iti puneai sufletul pe masa la orice ora din noapte.
In starea cea mai buna esti in fapt intr-un echilibru instabil.
Echilibrul meu a fost rapid clatinat dupa nasterea copilului. La putin timp am primit un telefon prin care am fost anuntata ca bunicul meu nu mai este. Bunicul era unul dintre cei dragi , era puntea copilariei mele, taramul acela al fericirii lasat in urma. N-am cuvinte sa-mi exprim frustrarea de care am fost coplesita. Distanta geografica mare (pe care n-am constientizat-o niciodata ca acum) si varsta frageda a bebenacei nu mi-au permis sa ajung acasa la inmormantare.
Imi doream nespus de mult sa-mi vada fetita. Imi imaginam insarcinata fiind cum va fi aceasta intalnire intre patru generatii. Ma simt atat de vinovata ca nu mi-a vazut fetita, ca i-am rapit aceasta fericire….
Intre timp aflu ca si al meu tata nu sta prea bine cu sanatatea si in plus refuza sa se si ingrijeasca. Ai mei parinti acum si-ar dori sa traiesc acasa.
Si ii inteleg perfect, mai ales acum in calitatea mea de parinte, si eu as vrea la fel , sa-mi traiesc batranetile alaturi de copilul meu.
Pe de alta parte am o responsabilitate fata de copilul meu sa-i ofer ce-i mai bun, ce eu n-am avut.
Sunt bantuita de atatea nelinisti si de indecizie incat nici nu ma pot aduna sa scriu coerent.
Oare cum este mai bine?
Sa las timpul sa aleaga pt. mine???
Sa mai fac o vacanta scurta sa-mi fac ordine in suflet ???
Voi trai tot toata viata intr-un regret continuu ca nu pot sa ma gasesc in cele doua lumi in acelasi timp sau ca nu am puterea sa le contopesc….
Ma opresc ca tastatura mi-e asaltata de batiste si degetele isi fac loc cu greu printre ele.
Help….