Cu copilul in spatii publice - probleme

De unde cu ceva timp in urma ma laudam cu o fetita cuminte, de la o vreme personalitatea ei a inceput sa dea semne de exacerbare, nu mai stiu ce sa fac.
Nu mai zic ca acasa nu face decat ce vrea ea si orice lucru interzis e o adevarata provocare, nu se lasa pana nu obtine ce vrea, dar de la o vreme, de cate ori iesim undeva, aproape ma dispera.
Noi o luam cu noi peste tot de la 4 saptamani, ne-a insotit intotdeauna si este foarte obisnuita cu spatiile publice (magazine, hipermarketuri, mall-uri, restaurante etc), dar in ultima vreme s-au schimbat lucrurile, de cand a inceput sa mearga mai precis.
Sa va dau exemplu doar ultimele patanii. Sambata trecuta am fost in mall si am plecat de acolo cu ea in lacrimi. S-a suparat mai intai ca nu o las in spatiul de joaca cu bile (unde era un tobogan din acela spiralat de pe care aterizau permanent copii mari in viteza, deci era periculos). Are doar un an si jumatate, acolo erau numai copii peste 2-3 ani, majoritatea mult mai mari, plus ca eu nu puteam intra s-o feresc de eventuale accidente. A plans ce a plans, am plecat de acolo si a vazut scarile rulante. A vrut neaparat sa se plimbe cu ele si ne-am "dat" pe ele, cu mine de vreo 10 ori, cu tati de vreo 10, ametiseram amandoi si am zis gata. Atat ne-a trebuit, a plans si a facut asa un show de-a trebuit sa plecam, nu se mai calma, cu orice am incercat sa-i distragem atentia.
La fel, cand mergem la cumparaturi in hipermarket o luam cu noi, ca nu are cu cine sa ramana acasa si, cum ajunge acolo, incepe sa se framante in cos, dupa max 10 min deja nu mai are rabdare, vrea neaparat jos. E foarte convingatoare cand vrea jos (daca n-o dau jos, incepe sa planga si nici ca se mai opreste, chiar daca incerc sa-i dau ceva de joaca) si cum s-a vazut jos incepe sa alerge in toate partile, se uita la marfa de pe rafturi, ia pungi, cutii, le muta, face tot felul de chestii. Si e atat de grabita incat nu se mai uita pe unde merge, asta seara s-a ciocnit cu o tipa care nu a vazut-o, a cazut si si-a spart buza. Asta s-a intamplat intr-o secunda, pana sa ajungem noi la ea, caci prinsese viteza nu gluma.
Va dati seama ca cel putin unul din noi nu mai poate face altceva decat sa alerge dupa ea si sa puna la loc ce scoate ea, sa-i spuna ca nu are voie sa traga de cutii si de preturi etc. Dar mai nou ii place sa mearga cu amandoi de mana si trebuie sa lasam cosul si sa ne plimbam toti trei printre rafturi.
Daca o iau in brate s-o pun in cos sau chiar s-o tin in brate, se enerveaza, plange, mai imi trage si cate o palma, vrea s-o las sa faca numai ce vrea ea, adica sa alerge pe acolo si sa traga de toate. Sau, ce ii mai place maxim este sa mearga la raionul de electronice, sa se uite la televizoare si la toate statiile si amplificatoarele alea, eventual sa le si butoneze putin daca o scap din ochi o secunda. Si bineinteles sa danseze acolo, ca de obicei acolo canta mai tot timpul ceva.
Asta seara dupa ce plansese din cauza cazaturii am scos-o in holul hipermerketului si m-a alergat pe la toate vitrinele sa vada tot, sa vada desenele de la vitrine, sa-mi arate ca nu stiu ce frunzulite de la nu stiu ce sigla sunt la fel, a luat toate casele de marcat la rand (vreo 80 la numar) sa imi arate ca sunt scrise cifre pe fiecare in parte, m-a alergat de mi-a scos sufletul.
Pur si simplu nu mai stiu ce sa fac cand ajung cu ea undeva. E foarte curioasa si nu asculta deloc. Si este inepuizabila cand ii place ceva, pe scarile rulante ar putea sta si o ora sau mai mult fara sa se plictiseasca sau sa oboseasca.
Am mai vazut destui copii in magazine, dar majoritatea sunt cuminti si stau in carut, asteptandus-si parintii.
Voi cum procedati cand mergeti in magazin sau mall sau mai stiu eu unde in oras, ca sa stea copiii cat de cat cuminti, macar jumatate de ora? Astept un sfat care sa functioneze si la mine, ca deja sunt disperata, parca vad ca va trebui sa stau tot mai mult acasa. N-avem bunici disponibili, n-avem bona, n-avem matusi, deci asta cade. Oare mai am si eu sanse sa ies din casa in afara de plimbarea in parc?

Anemona si Denisa 13.07.2004

oz spune:

Daca tot mergeti amadoi la cumparaturi, pune copilul intr-un carucior sport in care este legat si NU il da jos sub nici o forma. Primele dati va fi circ mare dar apoi se obsinuieste cu ideea ca asa se merge la cumparaturi. Noi am avut aceasi problema, a tipat, a plans, s-a zbatut, trebuia sa merg fix pe mijlocul randului ca tragea tot ce ajungea din rafturi, dar in final s-a calmat.

malla spune:

nu te supara dar mi se pare ca fetita ta e un pic cam rasfatata... citeam ca : 'imi trage o palma'... nu stiu cum de ai lasat-o sa se ajunga la asa ceva, insa te sfatuiesc sa fi un pic mai transanta cu ea... ce te faci cand o creste mai mare?
nu te supara ca ti-am spus asta!


adriana

iulia_b spune:

Si eu am un baietel de 1.10 luni si el este destul de energic si greu de stapanit. Eu nu-l iau la cumparaturi in mall, metro sau alt magazin mare aglomerat pt ca ar dura o vesnicie. Mergem ori eu ori sotul singuri, el (si sora lui) ramanand acasa cu celalalt.Facem doar o plimbare prin mall, intram in spatiul de joaca destinat copiilor si cam atat; plange el cat plange...asta e...se linisteste cand ii spune taica'su ca il lasa sa invarta de volan.

saory spune:

Anemona chiar nu stiu ce sfat as putea sa-ti dau avand in vedere ca ai descris-o perfect pe Kaori.Ea are doar 1 an si 4 luni dar e un adevarat dracusor.Chiar aseara vb cu mama pe net si fiicamea a avut chef sa faca circ asa ca i-am pus la mama camera sa vada de ce e in stare nepotica ei.Poate nu o sa-ti vina sa crezi dar exact cum zicea cineva mai devreme se pare ca copii nostri sant foarte alintati.Ne-au prins slabiciunile si acum stiu ca daca plang sau fac circ obtin ce doresc.Imi spunea maicamea ca exact asa am fost si eu cand am fost mica si cica ea ma scapat de fite cu o nuielusa.Chiar nu stiu ce sa fac .Cateodata ma bate gandul sa aplic si eu nuielusa dar ma gandesc ca inca e mult prea mica si nu intelege.Voi ce parere aveti? intelege sau nu?
Anemona asemenea figuri face cu toata lumea sau doar cu tine.Kaori e un ingeras de copil daca sta cu altcineva dar daca sant si eu in preajma incepe sa-si faca numarul.Recunosc ca doar eu sant de vina ca am rasfatat-o cam mult.
Mamici cu mai multa vechime va rugam dati-ne o mana de ajutor.

anemona spune:

Va multumesc ca mi-ati raspuns !
Da, se pare ca ori stam acasa, ori aplic sfatul lui Oz, sa o tin in carut orice ar fi. Cu circul de rigoare, bineinteles.
Adinell, da, ai dreptate, probabil ca e cam rasfatata, iar in ce priveste faptul ca da cu palma cand nu mai are sorti de izbanda cu alte metode de impresionare, iti dai seama ca asta pur si simplu s-a intamplat pentru ca nu am cedat insistentelor ei, dar nu stiu ce as putea sa fac ca sa evit asta, ca doar n-o sa ma apuc sa o bat si eu. Eu ce pot sa fac este sa-i spun ca nu e frumos sa faca asa, dar la un an si jumatate nu stiu cat intelege ea chestia asta. Sper ca pe masura ce va creste sa inteleaga ca este un gest urat si sa-i treaca. Chiar, voi cum ati proceda daca v-ati trezi cu o palma peste fata de la un copil de un an si jumatate?
Saory, poate gasim totusi calea spre o mai buna intelegere, macar cu timpul. Realizez ca solutii "peste noapte" nu exista, dar macar in timp.

ruxandra_sb spune:

Poate va este de ajutor.
Noi, in general, am respectat aceste indicatii si n-a fost rau.
Bafta!

Cum abordam manifestarile de tip negativist (1-3 ani)

Perioada 1-3 ani este palpitanta atat pentru copil cat si pentru parinti. Daca in primul an copilul era relativ linistit daca i se satisfaceau nevoile de baza, dupa 1 an abilitatile fizice si psihice recent achizitionate ii deschid drumul catre noi experiente de explorare a mediului. Copilul priveste cu alti ochi lumea care ii pare foarte atractiva si interesanta si este extrem de nerabdator s-o cunoasca.

Indata ce incepe sa mearga (intre 12-15 luni) deplasarea ii permite sa cerceteze toate colturile casei, sa rastoarne obiecte, sa goleasca sertare, sa traga de usi, sa arunce cu diverse obiecte, etc. Este o perioada agitata in special pentru parinti care trebuie sa creasca atentia si supravegherea asupra copilului.

Dupa 15 luni copilul este instabil atat in casa cat si pe strada. Mersul la plimbare devine un chin pentru insotitor, pentru ca cei mai multi copii tinutul de mana devine imposibil, alearga in directii diferite (niciodata in directia de mers) tipa pe strada, arata cu degetul ca vrea sa se plimbe cu diverse mijloace de transport (ce daca nu merg in directia in care trebuie..), cand doresc in carut, indata ce sunt urcati vor sa coboare, etc.

In cazuri extreme, se trantesc pe jos, tipa indelung cand sunt luati in brate sau cand nu i se ofera ceva ce vor ei. In general raman impasibili la atentionarile adultului, par sa nu auda nimic din ce i se spune, uneori din contra, cu cat ii atragi atentia asupra unui comportament nedorit cu atat persista in a da curs acelui comportament.

Mai e cazul sa ne intrebam ce simt parintii in aceste momente? Inca o data capacitatea de a fi parinte este pusa greu la incercare. Se gandesc: “Totusi este de acum mai mare, poate sa inteleaga, dar nu vrea. De ce parca numai al meu face asa? Oare nu e prea rasfatat? Cum ar trebui sa ma comport cu el, ca mi-e rusine de alti oameni pe strada cand imi face asa. Nu sunt eu un parinte bun? Ma simt extenuata, sunt cu nervii la pamant. Oare cand se termina cosmarul asta?”

Acestea sunt doar cateva ganduri ale parintilor, dar sunt cu siguranta multe alte intrebari fara raspuns care ii chinuie.

Intre 18-24 de luni, copilul se calmeaza putin, deplasarea este mai putin nervoasa, asta deoarece in prim plan se situeaza comunicarea verbala, care acum pare sa se dezvolte mai evident.

Dar aceasta perioada de gratie nu tine mult, dupa 2 ani explodeaza iar furia copilului mai ales in fata interdictiilor impuse de catre adulti. Este acea perioada numita “teribilii 2 ani” in care copilul spune NU la tot pasul si orice incercare de rezolvarea conflictelor pare sa nu aiba vreun rezultat.

Ce a determinat copilul sa se comporte astfel? Oare noi, parintii am gresit undeva? Si mai ales ce putem face sa nu se repete aceste episoade in viitor?

Pentru a nu risca sa se transforme intr-un copil rasfatat iata cateva dintre sugestiile psihologului precum si idei foarte eficiente care au dat rezultate venite din partea parintilor:

• Trebuie sa stabilim niste reguli clare de comportament (pentru a evita situatiile periculoase, pentru a nu cadea in ridicol fata de alte persoane, etc) atat in casa cat si pe strada. Adica niste reguli minime de civilizatie si bun simt

• Sa-i explicam copilului de ce nu are voie sa se comporte asa intr-o situatie, sa folosim cuvinte pe intelesul lui, sa-l motivam sa aiba un comportament decent

• Comportamentul dorit trebuie sa fie urmat de consecinte pozitive. De aceea trebuie neaparat incurajat si apreciat pozitiv de fiecare data cand se comporta in directia dorita (avem tendinta uneori de a vedea doar comportamentul nedorit)

• Comportamentul nedorit trebuie sa fie urmat de consecinte negative, stabilite clar si aplicate imediat. Pot fi urmatoarele: excluderea din situatia respectiva (daca nu se joaca frumos in parc si loveste copiii atentionat initial si apoi daca continua poate fi luat si dus in afara parcului) retragerea posibilitatii de a face o activitate preferata (astazi nu te mai uiti la televizor) sau repararea situatiei (il luam de mana si-l indreptam spre locul unde a facut dezordine pentru a strange lucrurile ravasite sau ii spunem sa dea inapoi jucaria luata de la un copil din parc si-l conducem in acea directie).

• Sa ne pastram o atitudine ferma dar relaxata, calma, sa folosim umorul. Chiar il putem surprinde pe copil prin reactia noastra. Iata ce povesteste o mama “ Am fost la supermarket cu fetita mea. .In drum spre casa am indraznit s-o iau de mana fara sa ma mai rog la ea de zeci de ori sa nu fuga in strada. Au inceput tipetele si plansete. Atunci eu am inceput sa rad, radeam aproape in hohote ca uite ce urla copilul asta degeaba. Rezultatul? S-a potolit imediat si am ajuns in timp record acasa.”

Daca dorim sa respecte regulile, copilului trebuie sa-i adresam cerinte nu rugaminti (daca il intrebam: “Vrei sa te speli pe dinti, te rog..?) copilul va avea inca o data ocazia de a spune NU. Il informam ca este timpul pentru spalatul dintilor si din vorba-n vorba ajungem in baie si ne spalam pe dinti.

• Cand observam ca e pe cale de a da curs unui comportament nedorit (de exemplu vedem ca se indreapta spre televizor pentru a apasa butonul de oprit) ii atragem atentia catre altceva.. De exemplu: “Uite cum a venit o pasare pe pervaz, hai s-o salutam”

• Daca reactioneaza agresiv, tipa, se tranteste pe jos in vazul lumii, aceste manifestari de furie nu trebuie sa ne impresioneze. Daca cedam atunci in fata insistentelor copilului va invata ca data viitoare trebuie sa urle mai tare ca sa primeasca ce vrea.

• Sa evitam orice forma de agresiune fizica. Asta nu numai ca nu va rezolva problema in ansamblu (poate pe moment cand copilul se supune de frica) dar va agrava starile de frustrare si nervozitate. Prin agresivitatea cu care ne exprimam furia oferim copilului exemplul ca prin forta se impune autoritatea. In viitor va alege si el acest model de a se impune in fata altor copii sau chiar fata de adulti.

• Sa nu fim exagerati, sa zicem NU la tot pasul. Sa asiguram copilului un mediu in care sa se poata juca fara riscul de a se accidenta. Nevoia lui de explorare a spatiului este normala si nu trebuie sa-i limitam in mod exagerat accesul la spatiul inconjurator.

• Sa-l informam ca are un program dupa care mananca, se joaca, doarme. Pentru dormit are un loc al lui, unde numai acolo doarme, etc. Daca vrem sa respecte anumite cerinte legate de programul zilnic, trebuie sa fim consecventi in a respecta acest program. Nu trebuie sa fim rigizi si sa supunem copilul la un chin zilnic. Adaptate nevoile si preferintele copilului la alcatuirea unui program zilnic este solutia optima pentru a-i asigura un echilibru fizic si psihic.

• Sa-i aratam dragostea noastra si atunci cand a gresit. Sa nu-i spunem “tu esti rau” ci “tu ai facut un lucru rau care trebuie indreptat”., la fel nu trebuie sa-l amenintam cu lipsirea de dragoste din partea noastra in cazul ca nu se comporta adecvat “daca nu mergi la culcare acum mama nu te mai iubeste”. Copilul isi va aminti aceste vorbe mult timp.


In concluzie, copilul are nevoie de interdictie din partea adultului pentru ca la aceasta varsta este inca incapabil sa aleaga, sa ia o decizie. De multe ori abia se hotaraste ce vrea sa faca. Acum vrea sa se uite la desene animate, peste 10 minute, vrea altceva si tot asa. Nu putem (nici fizic si psihic) sa tinem pasul cu aceste cerinte nejustificate ale copilului. De aceea trebuie sa-l ajutam sa se decida, sa aleaga o directie buna in comportament pe care sa o respecte in toate cazurile.

Facandu-i toate voile il multumim pe moment (cel mult 10-15 minute) dupa care emite alta cerinta. Impunandu-i niste reguli si norme si fiind consecventi in respectarea lor, il ajutam de fapt sa ajunga la o maturizare sociala care ii permite integrarea optima in alt mediu (cum ar fi, gradinita), de fapt il pregatim pentru viata.

Autorul articolului este: Carmen Ghilescu, Psiholog Principal la www.desprecopii.com



Ruxandra & Matei (4 ani) & sotul drag

karmenutza spune:

Baiatul meu (care acum are 14 ani), cand era si el mititel a avut cateva faze din astea. I-am explicat ca nu este frumos, ca nu este voie sa faca asa si de ce nu este voie. Sa nu credeti ca nu inteleg, ei inteleg absolut tot, chiar inainte de a putea vorbi bine. Stiti ce faceam? Il ignoram. Daca incepea sa se tavaleasca pe jos ca vrea aia sau ailalta, il lasam tavalit si plecam, si eu si sotul. Cand vedea ca plecam si il lasam tavalit pe acolo, i se facea frica sa nu il lasam singur si venea fuga-fuga dupa noi. Statea imbufnat cateva minute sau plangea dar ii trecea. Si azi asa, maine asa, s-a obisnuit ca nu prea ii merge treaba cum vrea el si dupa aceea a devenit un copil exemplar. Puteam sa mergem cu el in vizite fara probleme si fara teama ca strica pe la oameni prin case toate cele.
Nu stiu daca puteti suporta sa ii vedeti pe jos tavaliti si sa aveti inima sa-i lasati acolo, dar la noi a functionat . Si tot asa voi proceda si cu fetita, care acum are doar 4 luni si vom ajunge si la etapa "aia" .

http://pg.photos.yahoo.com/ph/karmenutza2004/album?.dir=/6b3f

ionaina spune:

Parerea mea e ca ai o "fetita rasfatata".Daca ai spus ca o luati cu voi peste tot de la 4 saptamani si e obisnuita cu locurile publice, nu ar fi permise astfel de atitudini.Regulile trebuie explicate cu frumosul de acasa si respectate in totalitate, nu doar cand si cand. Ideea cu caruciorul sport la cumparaturi mi se pare buna, desi va pirosta la inceput. Merita sa incerci.Trebuie sa iei ceva masuri, caci altfel fiecare iesire din casa devine o adevarata aventura pentru voi.

filofteia spune:

Pai daca v-ati plimbat de 20 de ori cu ea pe scari... a doua oara o sa vrea de 30 de ori... Si lui Adi ii plac scarile rulante, dar nu fac un pas pe ele inainte de a stabili de cate ori ne dam... si numar.. o data, de trei ori... de x ori , in functie de cat am stabilit. Nu te gandi ca este mica si nu intelege... ba inteleg... sunt parsivi...
Si mai aplicam ceva... el vrea o punga mare de bomboane (Sugus spre exemplu) eu ii spun ca ii iau una mica... dar cum.."Ori o luam pe asta mica ori nu luam deloc" si ma indreptam spre iesire... Daca se ambitiona si urla nu ii mai luam nimic, il luam pe sus si plecam...
A... si pana pe la 4 ani nu i-am luat niciodata o jucarie in prezenta lui... Oricat de mult si-a dorit-o... Iar acum, daca nu am bani ii spun ca intram la jucarii sa se uite, dar nu ii iau nimic. Asa ca a invatat cum stau treburile si cand isi doreste ceva intreaba cat costa si daca este scumpa...
Dar trebuie sa fiti fermi... si sa nu va pese de cei din jur... Noi o singura data am avut "circ" cu el... nu s-a tavalit pe jos, dar a plans o jumatate de ora, mergea cu noi de mana si plangea in hohote ca nu facem cum vrea el... Am incetat sa-i explicam... si l-am lasat sa urle... o gramada de "binevoitori" il intrebau ce are... nu prea i-am inteles niciodata pe oamenii astia... nu i-am bagat in seama si ne-am vazut de drumul nostru...

Ana_Alx spune:

eu zic sa nu va mai duceti cu ea prin magazine.stiu ca e greu,si ca ai vrea si tu sa iesi insa e mai bine pt bb.La noi de cele mai multe ori se duce sotul singur,si eu stau cu ea...Noi am avea cu cine sa o lasam,insa nu vreau sa o las cu altcineva,si stau eu cu ea acasa.cred ca poti sa incepi ,daca tot vrei sa mergi,deci sa nu mergeti de cateva ori si sa se duca numai taty si sa ii si zici: uite noi nu mergem cu taty pt ca acolo tu nu esti cuminte si acolo nu primesc copii rai,si daca vad ca nu esti cuminte ii da lui taty amenda si ii ia toti banii.La fii-*mea merge asta cand suntem in masina si nu se astampara: cand ii zic ca vine politia si il amendeaza pe taty se potoleste si sta cuminte.Nu stiu ce intelege ea din notiunea de bani,amenda,politie -ca are doar un an si 10 luni- dar functioneaza.
A! si inca ceva; stiu ca poate imi vor sari in cap pentru ceea ce iti voi spune insa asta am facut eu si daca cineva nu e de acord as dori sa nu intram aici intr-o polemica.Deci si fii-mea incepuse la un mom dat sa ma traga de par.O data,de doua ori s=pana cand am vazut ca nu intelege nici cu vorba nici cu facutul pe suparata,nci cu ignoratul,si atunci apucam si eu o suvitza de par de la ea si trageam.Nu tare,in nic un caz,dar asa un pic cat sa simta ceva,si ii ziceam "uite..iti convine?si pe mine ma doare tot cum te doare acum pe tine"..nu a mai facut faza cu trasul de par....eu zic ca daca da in tine si nu a inteles pana acum de vorba buna ai putea sa ii intorci palma,binenteles ca atat doar ca sa inteleaga mesajul.Poate are rezultat...