Stefan, un omulet hotarat

Povestea noastra a inceput acum trei ani, cand bebelusul dorit se lasa tare mult asteptat. Fara sa stiu ca deja sunt insarcinata (cu Maria), m-am rugat la Meteore, la Manastirea Sf. Stefan pt. un bb. Atunci luam primul contact cu numele Stefan. Cand s-a nascut fetita, am ales numele Maria in defavoarea Stefaniei, dar "l-am pastrat" pe ultimul pentru urmatorul bb.

In noiembrie 2003 am aflat ca sunt insarcinata, dar reactia mea a fost de panica: ce ma fac cu doi bb-i mici? Am regretat apoi faptul ca nu m-am bucurat si m-am invinovatit cand inimioara lui s-a oprit. Am crezut ca nu o sa mai am alt bb, pt. ca nu il meritam. De aici spaima mea pe parcursul celor 9 luni de sarcina cu Stefan.

O bobita mica s-a instalat in burtica la mine, in concediul din vara lui 2004, undeva undeva intre Moeciu si Cheia . La intoarcere m-am imbolnavit, aveam dureri f. mari si am aflat ca am Zona Zoster in aceeasi zi in care imi faceam un prim test de sarcina: pozitiv! Am fost ingrozita, credeam ca fiind vorba de acelasi virus ca in cazul varicelei, sarcina e compromisa. Am stat o zi pe Internet si am citit tot ce am gasit despre ZZ. Concluzia: nici un pericol pentru bb! Dar momentul de liniste a durat asa de putin! Dupa o zi am inceput sa sangerez. Au urmat noi teste de sarcina, cu liniute mai mult sau mai putin pronuntate, mers la medic: "e ceva aici, dar e prea devreme sa ma pronunt" iar la 5 sapt. si jumatate, o inimioara care batea! Dr-ul mi-a zis ca merita sa luptam. Am inceput tratament cu progesteron (utrogestan si gravibinon). Hemoragiile se opreau si porneau din nou. Am mai avut doua momente in care am crezut ca totul s-a terminat. Dar am mers mai departe, instinctul meu, din fericire, nu a functionat. Intre timp m-am confruntat cu o candida urata, cu o suspiciune de hepatita, cu migrene ingrozitoare si cu diverse motive pt. hemoragii: desprindere de placenta, formare de hematoame, col sensibil, placenta jos inserata, contractii. Pana la 6 luni, aceleasi temeri zi de zi. Cand a venit si saptamana fara sangerari, am simtit ca va fi bine. Incepand cu luna a 7-a am inceput si eu sa ma bucur ca sunt insarcinata, ca voi avea un bebe baietel. Da, era baietel, spre surprinderea noastra, care eram convinsi ca e tot fetita (tati vroia 3 fete).

Ultimele doua saptamani au fost de asteptare. Intre Florii si Paste am stat cuminte, medicul nu mai avea un timp consultatii la cabinet si mi-a zis ca probabil o sa ne vedem la spital. Pastele a trecut cu bine, fara surprize. In noaptea de marti spre miercuri (4 mai), m-am trezit la 4 dimineata, cu o senzatie de neliniste. Aveam exact 39 de sapt. si la aceeasi "varsta" se nastea Maria. M-am invartit prin casa, m-am dus de o mie de ori la toaleta, parca aveam contractii, dar nedureroase. Eram destul de obisnuita cu ele si nu le-am bagat foarte mult in seama. Doar starea de neliniste ma ingrijora. Am incercat sa intru pe DC, dar nu mergea . Pana la 7, cand s-a trezit tati, m-am tot agitat. Inainte sa plece la birou l-am avertizat sa fie pregatit si sa nu indrazneasca sa plece la Bucuresti, cum isi planificase. Mi-a spus, ca se gandise mai bine si nu pleaca, dar ce, s-a intamplat ceva? Nu, ii zic, dar simt eu ca azi sau maine nasc. Dupa plecarea lui, mi-am dat seama ca totusi, am contractii adevarate. M-am dus la toaleta, ura, mi-am golit intestinele, ce bine, nu o sa ma fac de ras (sa retineti asta). Am facut un dus, mi-a trecut prin cap sa ma epilez, dar era prea greu si ar fi durat prea mult. Imi propun ca la 9 sa sun medicul. Incep sa imi cronometrez contractiile, erau cam la 6 minute, dar nedureroase! Se trezeste Maria, o dau jos din patut (periculoasa manevra), o pun pe olita si ma hotarasc: ma duc sa o anunt pe mama (suntem vecine). Ii spun ca probabil nasc azi si intra in panica: Am sunat medicul? Ce am de gand sa fac? Cum stau asa nepasatoare? Du-te la spital ca exact asa am facut si eu (ea a nascut-o pe sora mea acasa pt. ca a tot asteptat contractiile adevarate si cand au venit a fost prea tarziu ca sa se mai deplaseze). La 9 si ceva sun medicul (stiam ca e ziua lui de garda, asa ca eram linistita) si ii spun ca am contractii dar f. putin dureroase la 6 minute. Imi spune sa vin repede la spital. Eu ii reamintesc de epidurala (ma hotarasem pt. epidurala si eram f. multumita si linistita de decizia mea, aveam incredere in anestezist si ma asteptam sa nasc si eu fara dureri. Ce mai, imi pusesem toate sperantele in epidurala asta). Imi spune ca e in regula, vorbeste cu anestezistul, dar sa vin eu intai la spital si vedem atunci. Il sun pe tati si ii zic sa vina, ca am sunat dr-ul si ma asteapta la spital. Ca si data trecuta (la nasterea Mariei), el e un pic depasit de evenimente si ma intreaba: "acum sa vin? Esti sigura? Nasti?" M-am rastit la el si i-am zis sa vina, ca vedem noi daca nasc sau nu. Imi revizuiesc bagajul, stau de vorba cu Maria, ii spun ca, in sfarsit, ma duc la spital, il scot pe Stefan din burtica si vin cu el acasa. Ea sa fie cuminte si sa o asculte pe buni. Maria e tare cooperanta si ma asigura ca o sa fie cuminte. Intru pe net, scriu ceva nesaje pe DC, care functiona, in sfarsit (la 10 fara 20 trimiteam mesaje), incerc sa trimit niste mail-uri. Vine tati si nu stie cum sa ma ia mai repede de la calculator, mama se roaga de mine sa plec o data, eu le spun ca e in regula, ma duc la spital, ma vede doctorul, dar nu mai sunt asa convinsa ca nasc azi . Plecam, in sfarsit (abia ma dezlipesc de Maria) si de pe drum le sun pe sora si prietena mea si le spun acelasi lucru, ca am plecat la spital, dar nu stiu daca nasc sau nu. Parca incepe sa ma doara mai rau, il pun pe tati sa cronometreze contractiile (tineau 1 minut si erau la intervale de 3 min.) Incep sa ma ingrijorez un pic si tip la tati sa aiba grija cu gropile. Dureaza un pic drumul, ca nu locuim in Constanta, asa ca am timp sa imi cronometrez in continuare contractiile. Parca nu mai sunt asa de lungi, dar sunt contractii dureroase, sa vezi ca o sa nasc mai repede decat ma asteptam!

Ajungem la spital si la internari, lumea se uita la mine, ca sunt surazatoare, mi se ofera un loc, dar eu nu stau jos, ma ia in primire asistenta, ma consulta si surpriza (dupa ce ii spusesem ca nu stiu daca ma internez sau nu): ai dilatatie 4! Mi se face toaleta, ura, am scapat de o "rusine", ma dau jos de pe masa si ... ca sa vezi, nu mai pot de durere! nu mai e nici o pauza intre contractii, abia ma imbrac, infirmiera imi aduce scaunul cu rotile. Asistenta disparuse, vine intr-un final, imi face fisa, parca nu se mai terminau intrebarile! Tati o grabeste, eu ii zic sa stea linistit. Sunt tare fericita, mandra ca o floare , ce bine am calculat eu totul, am ajuns la spital, tocmai la dilatatie 4, la fix pt. epidurala mult visata! Ma pun cu forta aproape in scaun si plecam cu liftul la et. 7! Lucrurile se precipita in lift! Incep sa tip, parca e o scena de film (nu intelegeam eu cum urla in drum spre sala de nasteri si cum ajung nasc ), nu mai pot, nasc!!! Liftiera se uita cu groaza la mine. Eu simt ca nu am loc in scaun, nu pot sa imi tin picioarele apropiate! In acelasi timp, liftiera ii spunea lui Doru, ca pt. nimic in lume nu il lasa sa coboare la et. 7! Uitasem, maternitatea e in carantina, sunt in plin control, e si televiziunea pe acolo!!! Of. murisera trei bebelusi si se suspecta o infectie intraspitaliceasca! Doamne, cum de am uitat, ca eram tare ingrijorata cu o zi in urma! Pe tati il da jos la et. 6, sa se descurce, in ultimul moment, ii spun sa imi umple buzunarele cu ceva banuti, ca sunt pierduta singura in sala de nasteri! O vesnicie mi s-a parut ca a durat ASCENSIUNEA. Et. 7! Sper sa ma astepte anestezistul si gata, nu mai simt durerea! Vroiam sa plang ca am ramas singura, dar nu aveam timp de asa ceva.

Ma iau in primire doua asistente, le zic sa il anunte pe dr., el apare si imi spune ca ma astepta, l-a sunat asistenta de jos, sa fie pregatit. Incep sa tip, unde e anestezistul, a uitat de epidurala mea? El imi arata cateterul si zice ca trebuie sa apara si medicul care ia durerea . Intrasem in sala de travaliu, era plina de femei in travaliu si eu incepusem sa fac cea mai mare zarva! Imi suna telefonul, era colega mea. Inca mai pot sa vorbesc si ii spun ca sunt la spital si ca o sun eu mai tarziu (era ora 10.40, aveam sa aflu mai tarziu, cand, am verificat in telefon, ora apelului). Gata, lasa telefonul, hai pe masa, sa vedem! Dilatatie 7! Si se gandeste el (doctorul) sa imi rupa membranele. Nu aveam timp sa reactionez, dar ma gandeam ca asta nu e un lucru bun, nu o sa mai fie timp de epidurala! Urlam, de durere si dupa epidurala mea. Doctorul nu stia ce sa faca. Asistentele se invarteau si au hotarat sa ma duca in "camera galbena" (oops, mie asta imi suna a roman politist). Nu eram in stare sa ma tin pe picioare, asa ca m-a ajutat o asistenta. Eram ingrozita, nu ma puteam controla, tipam intr-una de durere. Ajungem cu chiu cu vai in noul salon, f. elegant, de altfel, unde teoretic, ar fi trebuit sa mi se faca epidurala. Imi vine sa vomit si o anunt pe asistenta, ea imi zice sa ma intind pe pat, eu nu vroiam. Imi zice sa fiu mai tare, nu se poate s afac asa! Ma uitam in stanga la masa de nasteri si "intuiam" ca acolo e locul meu. Apare o doctorita si imi dau seama din discutie ca fusese gasita si rugata sa imi faca ea epidurala, pt. ca nu mai era timp pt. medicul pe care il asteptam eu! De fapt il si suna ginecologul si ii zice ca nu mai e cazul sa vina. Doctorita se uita ingrozita la mine cum ma zvarcoleam si cred ca se gandea ca nu o sa poata in veci sa imi monteze epidurala. Medicul meu incepuse sa tipe la mine si imi zicea ca dureaza 20 de minute pana imi monteaza epidurala, apoi inca ceva timp pana isi face efectul, ce sa faca? Eu incep sa tip ca trebuie sa imping si ca ...fac pe mine! Dr-ul ma controleaza si ii zice anestezistei, multumesc frumos, dilatatie maxima! Anestezista pleaca, respirand usurata ca a scapat de o nebuna si eu incep sa tip, sa plang, sa urlu, ca vreau epidurala!!! Faceti-mi orice, vreau un calmant! Dr-ul tipa la mine, imi reproseaza ca am venit prea tarziu la spital, sunt luata aproape pe sus si pusa pe masa, eu urlu, urlu...unde e salvarea mea, epidurala? Dr-ul era f. nervos , le certa pe asistente ca m-au dus acolo (cu toate ca ele nu aveau nici o vina, credeau ca imi fac epidurala) si striga dupa nu stiu ce trusa, foarfeca etc. Realizez eu ca in sala asta nu era pregatit instrumentarul pt. nastere. Ma ingrozesc, dar ma ingrozesc si mai tare pentru ca ...fac pe mine , incep sa plang, imi cer scuze, ma simt oribil si tip in continuare dupa un calmant. Mi se spune sa imping, imi dau seama ca a ajuns si mult asteptatul "instrumentar", dr-ul imi face o xilina, eu urlu ca simt tot, ma arde, ma doare, nu mai simt contractii simt durerea, apasarea, simt taietura, tot, intreb de ce e asa, data trecuta nu am simtit nimic, habar nu am daca imping sau nu, aud gata si simt "usurarea". Mi-l arata pe bb (cu spatele), intreb de ce nu plange (bineinteles ca nu plange, copiii mei sunt hotarati sa imi dea emotii, asa a fost si la Maria). Mi se pare ca trece asa de mult timp pana aud un tipat! Intreb cat e ceasul si mi se spune: 10.50!

Am dureri si cand elimin placenta si fac in continuare cel mai mare circ, cat timp sunt cusuta. Am uitat sa spun, ca in timpul asta, la nastere asista un student la medicina, pe care il uram din tot sufletul: nu numai ca m-a vazut nascand, dar m-a vazut si facand pe mine! Eu incercam sa il intreb pe dr. daca e mare taietura, mie mi se parea ca sunt franjuri. Doctorul se mai calmase, dar nu imi raspundea, ceea ce m-a facut sa ma ingrozesc. Credeam ca nu mai ma "face la loc" niciodata. Vazandu-ma asa de ingrozita, studentul, incepuse sa faca tot felul de semne in spatele dr-lui. Gesticula si incerca sa imi spuna, ca e f. bine, ca e o taietura mica, dadea din mana sa ma linistesc. Imi dau seama ca mi-a facut acelasi gest si cand nasteam si ...il iert ca m-a vazut in starea aia jalnica. Vine cineva de la copii, imi spune ca baietelul e f. bine si ca are 3,1 kg si scor Apgar 9! Dr-ul, care inca mai "mesterea" ceva, ma intreaba daca acum sunt multumita. Ii spun ca nu, de ce nu luat 10???? Clar eram cea mai pretentioasa pacienta din ziua aia . E gata si "reparatia", vine sotia medicului meu (tot ginecolog), sa vada cine a facut scandalul asta, plus ca toata lumea susotea ca asa nastere, mai rar. E o draguta, isi cere scuze ca sotul ei s-a enervat si a tipat la mine, dar eu nu il iert .

Asistenta imi zice: "gata, ai scapat asa de repede, nu a durat nici un sfert de ora". Nu prea imi vine sa cred. Cand ajung la "lauze", verific ora apelului primit de la colega mea: intr-adevar, trecusera doar 10 min. de cand am ajuns la et. 7, la maternitate, pana cand s-a nascut Stefan! 10 minute, cele mai intense din viata mea!

Ca o completare, Doru a ajuns la et. 7, dar a fost imposibil sa intre. Cand am nascut a iesit cineva si i-a spus ca am nascut. El i-a zis ca nu se poate, nu e vorba de sotia lui, ea doar ce a intrat! Nu e pacienta doctorului X? Ba da, dar nu se poate! Infirmiera s-a intors sa mai intrebe o data: este chiar ea, a nascut in 10 minute!

Totul s-a derulat asa de repede, dar eu nu am realizat pt. ca am trait asa de intens cele 10 minute! A trecut totul, e undeva in urma, am uitat durerea, rad de toata "patania" si sunt fericita ca s-a intamplat asa, fara epidurala si alte calmante.

Stefan a recuperat tacerea de la inceput , Doamne, ce tare mai tipa! Maria il iubeste mult... dar mi-a zis sa-l duc inapoi la spital... E mare nebunie la noi in casa, dar cand ma uit la copiii mei sunt asa de fericita si sunt cea mai mandra mamica.

Scuzati-ma ca am scris atat de mult, pentru o nastere asa de scurta. Am scris totul printre picaturi, timp de doua saptamani , asa ca mi-as permis sa ma lungesc atat .

Pupici!
Cornelia, mami de Maria (2 iulie 2003) si Stefan (4 mai 2005)
http://pg.photos.yahoo.com/ph/cornelianis/album?.dir=d36f&.src=ph&store=&prodid=&.done=http%3a//photos.yahoo.com/ph//my_photos

salisa spune:

Buna Cornelia!
Intr-adevar Stefan al tau.... un omulet hotarat care a venit repede pe lume.
Felicitari pentru ambii copilasi.

andre_ea spune:

Felicitari, Cornelia pentru o nastere asa rapida!
Ai doi copii superbi!
Sa iti traiasca!

Andy si 31+

http://pg.photos.yahoo.com/ph/andre_ea22/my_photos

fran spune:

Imi aduc aminte ca pe 4mai bantuiam si eu pe forum (pe 5 urma sa nasc) si cand am vazut mesajul tau - ca pleci la spital- am intrat sa-ti urez bafta... pana m-am moscait eu (da' s-a si blocat calculatorul )- a aparut mesajul ca deja ai nascut... Totusi, daca a durat doar 10min se cheama ca nu sunt eu chiar asa moscaita...
Sa-ti traiasca puiutii si sa te bucuri de amandoi - mie din poze mi se pare ca seamana intre ei

Fran si Patricia Annelise (05.05.05)
http://community.webshots.com/user/annelise05

ruxi spune:

Felicitari!!! Pentru doi copii minunati si pentru povestirea savuroasa! Multa sanatate si noroc in viata!


Ruxi si Clara pisicuta, 19 aug 2002
Implinirea cea mai mare pentru o femeie este acea de a fi MAMA

Povestea nasterii

sinzi_ana spune:

Cornelia, felicitari!!1 Esti o mama eroina!!!!!
imi aduc aminte de cateva din pb tale pe parcursul sarcinii si sa stii ca ti-am tinut pumnii!!!!
Pupici lui Stefan cel frumos si Mariei cea isteata!!!!

". A man should treat all creatures in the world as he himself would like to be treated.
Janism"


Sinzi si David
Poze de la prima noastra serbare si excursia din Timisoara

Kehleyr spune:

Cornelia, cred ca ne-a luat mai mult noua sa citim povestea nasterii decat ti-a luat tie sa nasti . Ai vazut, ca dupa cate probleme ti-ai facut in sarcina, macar ai avut parte de nastere usoara, sau macar scurta .

Pupici Mariei stelista si lui Stefan cel nazdravan .

---

The Answer to the Great Question of Life, the Universe and Everything Is Forty-two.

pengunica spune:

Felicitari Cornelia!
As vrea sa pot naste si eu la fel de rapid.
Multa sanatate tie si familiei tale!

ANDRA si BEN STEFAN DNP15.06.2005

maimutzica spune:

Felicitari Cornelia! Sa-ti traiasca micutii si sa te bucuri de ei!

crig72 spune:

Pentru tine, pentru Stefan si Maria multi pupici.


Cristina si Mariuca
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=40902" target="_blank">Povestea nasterii


Timisoara 2005

Cary spune:

FELICITARI!
Sa va traiasca,sa aiba parte de mult noroc in viata si numai bucurii sa va aduca!