Povestea lui Pishcotzel

Povestea lui Pishcotzel

De obicei povestile despre nasteri incep cu povestea sarcinilor.A mea a aparut foarte greu, dupa trei ani de tratamente, la 32 de ani prima sarcina. Eu o sa ma rezum la a va spune ca am avut o sarcina asa cum scrie la carte, cu tot ce trebuie. In afara de hemoroizi si varice cred ca am avut to ce trebuie: greturi, varsaturi, paralizii ale mainilor, col deschis, cerclaj, hipertensiune, edeme si a culminat cu ruperea membranelor in saptamana 31. Super, nu???

De fapt de aici o sa incep, pentru ca, intre timp am uitat ca am fost insarcinata, pentru ca am o noua preocupare. Desi am un bebe mititel, numit si Pishcotzel (de o asistenta foarte dragutza din maternitate) preocuparea si ocuparea e tare mare...

Povestea nasterii a inceput pe data de 3 decembrie cand la 6,30 dimineata mi s-au rupt membranele. M-am convins mai tarziu ca asta a fost, pe moment am sperat ca de fapt am facut pipi pe mine. Cam greu de altfel, sa faci pipi fara sa simti nimic, dar omul cat traieste spera. Am plecat fugutza la maternitate, asa stiam eu ca trebuie.. Sotul meu in timp ce conducea masina manat de emotiile de rigoare ma tot intreba “Si in cat timp ziceai ca trebuie sa ajungem??” Eu de fapt nu mai ziceam nimic, eu doar speram chestia cu pipi...

Am ajuns la Giulesti (alegerea inteleapta, ca si cea a doctoritei) unde toata lumea se mira de ce plang si mai apoi afland cate saptamani am nu intelegeau de ce burta arata ca de luna a 9 a (de la lichidul in exces) . M-au trimis la sala de nasteri direct, asa se poarta la Giulesti. Aici am dat ochii cu crunta realitate. M-au asezat intr-un pat (in rezerva cica) cu vedere direct catre o capra ginecologica unde se verificau dilatatiile. Am avut o priveliste superba in cele cateva ore cat am stat acolo. Intre timp a aparut doctorita mea care nu parea foarte incanatata de ceea ce mi se intamplase. Mi-a scos firul de cerclaj, ca daca cumva se intampla sa inceapa contractiile sa nu mi se mai rupa si colul. Norocul meu a fost ca doctorita stia exact despre ce era vorba, s-a interesat si la sectia de neonatologie si mi-a facut o injectii care sa ajute la maturizarea plamanilor lui bebe. Atunci am inteles ca trebuie sa rezist pana la ora 17 ca injectia sa aiba efect. Vazand ca nu incep contractii m-au mutat intr-un salon rezervat gravidelor care asteapta sa nasca (numarul 10, pentru cunoscatoare..). Aici am intalnit o super asistenta Mihaela care mi-a explicat ca pot sa stau mult si bine cu membranele rupte, totul e sa nu ma dau jos din pat si sa sper sa nu inceapa contractii expulzive. Avusesera un caz care statuse opt saptamani asa. Mi-a placut asa mult de cazul asta, ca daca as cunoaste-o as pupa-o ca multe sperante mi-a dat. Eu nu vroiam sa stau opt saptamani (am si eu bun simt) dar macar 4. La sala de nasteri era o fata care nascuse la 35 de saptamani si era tare bine,. Avea copilu 2500 g si n-a stat la incubator.. Asa vroiam si eu. Pana la urma am rezistat 12 zile. Sotul meu scria intrr-un mesaj pe forium in care anunat nasterea mea ca am rezistat eroic. De fapt, nici pe departe... Am plans, am fost nervoasa, i-am enervat pe cei din jur si tot timpul m-am intrebat de ce mi se intampla asta tocmai mie??? Cateodata ma ganmdeam ca am visat si o sa ma trezesc iar acasa...

In tot timpul celor 12 zile bebe era monitorizat si ecografic (la 2 zile) si la Doppler (de doua ori pe zi). Ecografic s-a vazut ca bebe nu mai crestea. Cand m–am internat avea 32,4s si tot asa avea si cu doua zile inainte de a naste. In schimb am aflat ca in tot acest timp, desi din cauza ca nu mai avea lichid suficient nu a luat in greutate el s-a maturizat si pulmonar si cardiac.

O sa fac o paranteza si o sa povestesc o intamplare. Una dintre ecografii (chiar cu o saptamana inainte de a naste) am facut-o la un mare specialist in eco din spital. Aici am avut supriza sa-i masoare copilului pliul nucal si sa-mi spuna ca are 7 mm. Am intrebat si ce relevanta are (eu stiind ca nu se masoara decat pana la 20s) si doctoru mi-a zis ca oricum nu mai am ce sa fac la 32 de saptamani. Dar si alte informatii au fost foarte “utile”: mi-a zis ca bebe e fetita si ca are 1 500 g. De fetita sigur nu e iar la nastere a avut 1840g. Eroare cam mare pentru un copil asa mititel. Dupa doua saptamani asietnta sefa avea sa trimita la mine o alta gravida care patise acelasi lucru cu ecografistul. Ei chiar ii spusese explicat ca bebe s-are putea sa aiba sindromul down. Intre timp si ea a nascut. Nici al ei nici al meu nu au nici un sindrom.

Au trecut cele 12 zile si a venit ziua de 15 decembrie. Pe la ora 2 dimineata m-am trezit deranjata de niste crampe abdominale. M-am tot dus la toaleta dar se pare ca erau altceva. Am mai dormit asa chinuit pana la ora 6, cand mi-am sunat sotul si i-am zis ca se pare ca nasc si ar fi bine sa imi aduca bani pentru eipdurala. La 8,30 m-au dus pana la sala de nasteri s aimi verifice dilatatia si acolo o doamna doctor super draguta (Georgescu) m-a controlat delicat (pe bune) si mi-a zis ca am dilatatie 2 si sa merg sa stau in salon si sa mai stau acolo cu sotul sa ma mai dilat pana la 4 cand pot face epidurala. Deja toata lumea de pe sectie ma cunosteau si pe mine si pe sotul meu care venea de trei ori pe zi si intrucat eu stateam doar in pat el trata cu toata lumea pe acolo. M–am dus inapoi in salon (nr.10 dupa cum va spusei) si am suportat cu stoicism contractiile iar sotul meu alaturi de mine ma priveda plin de durere neintelegand cum m-ar putea ajuta. Eu ma tot intrebam retoric cum vor fi ultimele contractii daca astea de la incepout sunt asa ingrozitoare. De pe la ora 10 au inceput sa nu se mai opreasca. Asteptam pauza dintre contractii care nu mai venea. Atunci i-am zis sotului meu sa plece urgent sa o caute pe doctorita si sa-mi faca cezariana. Pe la ora 11 az venit o asistenta care imi spune sa merg la sala dse nasteri sa mi se masoare dilatatia. Usor de zis greu de facut. Contractiile nu se mai opreau iar picioarele mele nu ma mai ascultau. M-am dus cu greu (oprindu-ma pe drum de cum vedeam un scaun pe drum), m-a insotit asistenta sefa Mihaela (super draguta de care scriam mai devreme). Am ajuns la sala de nasteri unde am intrat si am anuntat din usa ca eu vreau epidurala. Nimeni nu a comentat in afara de doctorita Georgescu (femeie cu experienta) care le-a spus celorlalte “Fata asta naste acum” “Auzi, ce prostie, cum sa nasc acum, fara epidurala, cu durerile astea?” Intre timp a aparut si doctorita mea care m-a urcat pe capra de care va povesteam la inceput, aia din rezerva, si dupa un sumar control mi-a zis, pe langa o usoara injuratura sa ma dau jos si sa trec in sala de nasteri. Dupa ton si exprimare am inteles ca nu e chiar in regula si am plecat spre sala de nasteri (aflata la 10 metri) uitand sa-mi mai iau papucii. Cu alte cuvinte am plecat sa nasc desculta. Bebe a iesit in 5 minute dupa ce am intrat in sala de nasteri, am impin de doua ori si a iesit. Iesea si mai repede, dar in jurul meu se stransese tot personalul de la sala, inclusiv asistenta care ma insotise (nu mai apucase plece) si fiecare imi striga altceva. Pana la urma bebe a iesit cand vrut el, asa cum procedase de altfel in ultima vreme. Si am fost fericita, pentru ca tot timpul am crezut ca va fi asa mititel si nu mi-l vor pune si mie pe piept. Dar el s-a dovedit tare viteaz si a respirat foarte bine si l-am primit la mine pe piept. Era mititel, infasat deja ca o babuta si cam murdarel de vernix. A luat nota 9 la nastere din cauza culorii usor vinetii, data de lupta micutului de iesi la lumina. Nu a stat deloc la reanimare, l-au tinut doua zile la incubator incalzit, dupa care nici macar de cladura suplimentara nu a mai avut nevoie. A locuit timp de trei saptamani intr-un incubator care nu functiona (intr-o cutie, cum spuneau asistentele). A supt de la inceput si la san si la biberon, dar neavand suficienta forta in loc sa ia in greutate statea pe loc. Asa ca pentru 10 zile a fost hranit prin gavaj, un tubulet care mergea direct in stomac. De pe 5 ianuarie am venit acasa bebe avand 2140g. Intre timp a juans la 2300 si mi se pare tare maricel. In spital scazuse la 1710, asa ca va dati seama cu ce compar.

Povestea poate a mai avut si parti de care am uitat sau am vrut sa uit. Cert e ca in 5 saptamani cat am stat in spital am intalnit foarte multi oameni deosebiti care ne-au facut sederea mai usoara si ne-au ajutat sa apreciem ce avem. Nu am scris pana acum, doctorita mea este Anca Moisa iar bebe a venit pe lume numai datorita ei.


Ana Maria

Succes si s-auzim numai de bine!!!

valentinag spune:

Felicitari Anamaria,sa fie bb sanatos si sa te bucuri de el
Parca mai ieri ne intilneam si ne spuneai ca esti graviduta,ce trece vremea...


Speranta moare ultima!
Valentina

laureta spune:

Sa iti traiasca flacaul
Si multe pupicuri pentru mamica curajoasa


Laureta si Inisa mica(10 iunie 2004)


Galusca mea Inisa

Karina spune:

Felicitari ana maria, sa-ti traisca Pishcotzel, sa fiti amindoi sanatosi, fericiti si sa aveti parte de tot ce e ai bun in viata.



Karina + Bogdanel

Nu traim ca sa mincam, ci mincam ca sa traim

mstroie spune:

Felicitari ana maria sa-ti traiasca copilasul.
Dr. de la ecografie de care vorbesti este Albu? Ca la el trebuie sa ma duc si eu pentru ecografia morfologica si m-am cam speriat.


Mari22+ saptamani

Witchie spune:

Draga Ana Maria,

Iti urez sa te bucuri de copilasul asta la fel de mult cat ai luptat pentru el! Sa fiti sanatosi si Dumnezeu sa va pazeasca pe toti trei.



Anda, 37+ saptamani, dr. Radoi, Municipal

roisin spune:

De mult nu m-a mai impresionat asa de tare o poveste... O fi si din cauza ca "peisajul" giulestean imi e foarte familiar ("rezerva" de doua paturi cu vedere la capra o cunosc destul de bine ), insa si istoria in sine este iesita din comun.
Ana Maria, esti o mamica tare curajoasa, sa-ti traiasa baiatul, sa fiti sanatosi si fericiti pana la adanci batraneti!

PS Am si eu o curiozitate: cine-i nenea specialistul in ecografii care face asa niste afirmatii interesante? Sper ca nu e Dinu Albu, la care am eu programare saptamana viitoare...

http://www.bebelusi.august.septembrie.2003.home.ro

Shobo spune:

anamaria, jos palaria! asa femeie si asa mamica curajoasa... n-am cuvinte! intr-adevar, pare ca Dumnezeu te-a incercat, de ce, numai El stie!... poate ca asa era scris sa se intimple si fiindca ai facut fatza acestor incercari ai demonstrat ca esti UN OM TARE CURAJOS; nu te mai gindi de ce ti s-a intimplat tie!... TOTUL E BINE CIND SE TERMINA CU BINE, NU?

desi m-am tinut tare, mie tot mi-au dat lacrimile si era sa izbucnesc tare in plins (insa mi-a mai trecut) cind am citit cit te-ai chinuit pe acolo prin spital. deci sa inteleg ca nu ai mai avut parte de nici o anestezie pina la urma si ai nascut total natural? vezi, iar zic ca ai fost "supraom"... tot Dumnezeu ti-a dat puteri sa si treci peste, zic eu!

SA VA TRAIASCA BEBELUSUL - SINT SIGURA CA PESTE 1 AN DACA IESIM IMPREUNA CU BEBEII SI II VOM PRIVI NICI NU VEI STII CARE E PREMATURUL! cunosc prematuri care sint mult mai solizi si mai sanatosi decit oameni nascuti la termnen!

pupici si numai bine iti doresc!

Eu si bibisor sapt. 35
Dr. Tutunaru - ELIAS

HelleneC spune:

Multe bucurii sa va aduca Pishcotzel si sa uiti partile rele! Important e copilul pe care ti l-ai dorit atat! sa va traiasca si sa creasca frumos si sanatos!
Elena

Mami ”de George”
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=36561" target="_blank">Povestea_nasterii
www.babiesonline.com/babies/g/GeorgeC/" target="_blank">Poze

ane2 spune:

Felicitari,sa-ti traiasca Pishcotelu!!!

Anita si Rachella -17.o1.2004http://community.webshots.com/user/sugarbabe134