Tati singuri

Si eu sunt tata singur si sincer sa fiu sunt fericit. Dar exista o problema la care noi parintii singuri nu ne gandim indeajuns de mult. Copii cresc si acea lumina care in fiecare zi ne lumineaza casa devine din ce in ce mai absenta.
Noi traim pentru copii si toata viata ne-o dedicam lor, dar incet, ne trezim singuri intr-o casa goala doar cu pisica si cu cainele. Cum trecem peste asta?

nadaflorilor spune:

asta e o lectie de invatat pentru toti la un moment dat in viata, putem invata din experienta propriilor nostri parinti...zic si eu

Kallista spune:

TataAmerican, ai dreptate. Si asta nu face decat sa arate ca totusi parintii trebuie sa fie doi. Naturali sau nu, dar e mai bine si pentru ei, si pentru copil, sa fie doi. Cu conditia sa existe armonie, desigur.
Eu am considerat la inceput ca va fi mai bine sa ma aiba in casa doar pe mine. A fost bine, intr-adevar, o perioada. Acum amandoi simtim ca parca avem o roata lipsa la caruta

szivarvany spune:

Asta e mersul normal al lucrurilor. Copiii cresc, noi imbatranim.
Nu vad nimic de speriat aici.
Daca ai pisica si caine sunt suficienti.
Nu stii vorba aia, mai bine singuri decat in companie rea ?



Copiii crescuti in familii monoparentale sunt la fel de iubiti, ingrijiti si educati, empatici,
inteligenti, isteti, destepti, stralucitori, fantastici si bine-nteles superbi ca restul copiilor de pe Terra
obtinuti natural sau prin FIV sau adoptati, nascuti natural sau prin operatie de cezariana,
botezati sau nu, hraniti cu LM sau LP.
_

Au nevoie de noi: Iulia Copiii Monicai Alex Luca

Topaz spune:

A incercat cineva o convietuire cu alt parinte divortat si cu copii? ATare as vrea sa stiu daca sunt sanse de reusita...

herra spune:

cine spune ca e mai bine "ca parintii sa fie doi"? normele societatii?

sau ca traim pentru copii - asta e o povara destul de mare daca o puneti pe umerii copiilor.

eventual sa le spunem mai tarziu mvai, m-am sacrificat pt tine, nu am mai convietuit cu nimeni?

unde pleci de-acasa si ma lasi singur/a, pleci sa-ti traiesti viata?

eu zic sa incercam traim in afara cliseelor, sa fim fericiti pur si simplu, acum si nu maine, poimaine, singuri sau in cuplu, indiferent daca partenerul e divortat cu copii "ca sa ne potrivim".

deennyy spune:

daca parintii sunt doi, este mai comod pentru ei si mai sigur pentru dezvoltarea emotionala armonioasa a piciului/picilor. totusi, asta nu inseamna ca este obligatoriu sa ramai cu partenerul/partenera de viata si daca nu va este bine impreuna.
daca sunt doi parinti, iar minutii asista la certuri, violente... asta nu le foloseste la nimic.
a-ti reface viata, insa, mai ales cand micutul nu mai este chiar atat de mic, comporta discutii legate de acceptarea noului venit in viata copilului si de acceptarea implicarii celuilalt. am vazut, de exemplu, parinti care au incercat sa-si refaca viata, insa au interzis cu desavarsire implicarea noului partener in educatia micutului. aceste disensiuni nu fac decat sa debusoleze copilul, el nu accepta autoritatea respectivului si, mai devreme sau mai tarziu, relatia adultilor ia sfarsit.

szivarvany spune:

Mie personal imi provoaca arsuri gastrice exprimarea cu "a-ti reface viata".
Viata are multe forme, nu este un sablon de refacut Unele vieti sunt bine asa cum sunt, fara retusuri, peticeli



Copiii crescuti in familii monoparentale sunt la fel de iubiti, ingrijiti si educati, empatici,
inteligenti, isteti, destepti, stralucitori, fantastici si bine-nteles superbi ca restul copiilor de pe Terra
obtinuti natural sau prin FIV sau adoptati, nascuti natural sau prin operatie de cezariana,
botezati sau nu, hraniti cu LM sau LP.
_

Au nevoie de noi: Iulia Copiii Monicai Alex Luca

Topaz spune:

De multe ori un parinte singur cu obligatii cauta un partener intr-o situatie asemanatoare. Este vointa lui, nu a societatii. Din pacate aici inca mai exista moda "scoaterii ochilor" de gen "te-am luat cu copil/copii" spuse sub o forma mai mult sau mai putin voalata.
Partenerul fara obligatii care accepta relatia cu unul cu obligatii este un caz ideal, mai greu de intalnit. Dar vroiam sa stiu daca este cineva pe aici care a trait sau traieste o relatie cu un alt partener cu copii..cum fac sa se acomodeze copiii...se poate petrece asa ceva in realitate...sau raman la stadiu de "intalniri" periodice, fara a locui impreuna..

herra spune:

eu am crescut cu doi parinti iubitori, ma iubeau si pe mine si se iubeau / se iubesc intre ei.
si totusi nu am excelat in inteligenta emotionala, in relatii.

nu pana de curand :)

eu de verdictele astea ca o sa ia relatia adultilor sfarsit, ca e mai sigur pt dezvoltare, ca debusolam copii...nu stiu ce sa zic

oricum autorul subiectului este deja parinte singur si fericit.
isi punea doar intrebarea cum va fi cand creste copilul.

ch_dana spune:

Asta e un sablon. Maica-mea a ramas vaduva la 38 de ani si nu si-a mai "refacut viata" (oribil suna...) dar n-a deschis niciodata gura sa-mi zica asa ceva. Iar cand a fost de plecat, chiar ea mi-a dat branci, "du-te sa-ti faci o viata mai buna".