Cum sa accepti ca ai gresit?

Buna. Va scriu voua pentru ca simt nevoia sa vorbesc cu cineva. Nu pot povesti prietenelor sau mamei mele prin ce trec. Cel putin, nu in acest moment.
Am 30 de ani, sunt casatorita de aproape de 2 ani si am un baietel de un an jumate. Si in momentul acesta ma gasesc in fata unei dileme imense. In urma cu vreo 3 saptamani am intrat in vorba pe internet cu un barbat. Totul a inceput din dorinta mea de a vorbi cu cineva, de a povesti si de a socializa. Nici o secunda nu m-am gandit ca lucrurile vor scapa de sub control…ca ma voi indragosti de un om pe care nici macar nu l-am vazut in fata, nu-l cunosc. Lucrurile au decurs asa de repede, ne-au scapat de sub control, si mie si lui.
Si acum simt ca sunt intr-o situatie fara iesire. Vrea sa ne vedem. Vreau sa ne vedem. Imi doresc sa-l cunosc. Sa-l vad.
Am sa incerc sa explic, sa povestesc totul asa cum s-a intamplat. Poate asa se face mai multa lumina si in mintea si in sufletul meu.
Mi-am cunoscut sotul in urma cu 5 ani. Si initial nu aveam vreo intentie serioasa cu el. El insa avea. Eu cautam doar o distractie, el vroia mai mult. Si a insistat pana cand a avut de la mine ceea ce dorea. A reusit sa ma faca sa ma indragostesc de el. Si au fost niste clipe minunate, exact pe sufletul meu. Si tocmai determinarea cu care nu s-a lasat batut mi-a placut la el.
Dar dupa o perioada lucrurile parca au luat o alta turnura. Cam dupa un an, prin vara lui 2007 a descoperit site-urile de “matrimoniale”. La ce ii trebuia asa ceva? Asta m-am intrebat si l-am intrebat si eu. Mi-a zis ca se plictiseste si ca doar vrea sa stea la vrajeala. Ok, am zis, atata timp cat nu se depaseste limita de virtual. Dar a depasit limita. Initial au fost doar telefoane catre o duduie. Dupa ce am aflat si am facut scandal s-a oprit pentru o perioada. Dar asa de tare m-a suparat si m-a dezamagit toata chestia…
Am ramas in garda, in expectativa. Am inceput sa-i controlez telefonul. Am un somn mai dificil si ma trezesc noaptea si asa profitam de momentele cand dormea ca sa verific. Pentru o perioada nu am gasit nimic incriminator. Dar parca ceva imi spunea sa am rabdare ca voi gasi. Stiu, suna sadic…
Dar intamplarea a facut sa aflu ca nu s-a oprit. Avea nu unul, ci mai multe conturi, pe diverse site-uri. Si intr-o zi, prin toamna lui 2007, a primit un sms pe care intamplator l-am citit inaintea lui. Mi-au cazut “plombele” cand am vazut ca o tipa ii reprosa un comentariu pe care el mi-l lasase mie la o poza pe un site de socializare. L-am intrebat ce se intampla. Mi-a zis ca nu stie, ca e o greseala, ca sms-ul nu era pt el, ci pt altul…o poveste cusuta cu ata alba. Lucrurile au mers inainte. Cu el negand orice, cu certuri violente (nu bataie)…dar cuvinte jignitoare…un an de zile a tinut toata sarada asta, pana cand am aflat adevarul, ma rog…o parte din adevar…sunt sigura ca nu mi-a spus totul, nici macar acum dupa 3 ani.
Intr-un final a “terminat-o” cu ea, cand respectiva i-a spus ca se muta in Bucuresti pentru el. Atunci a avut grija sa ma lase si pe mine sa aflu.
Ce n-am sa-i iert niciodata a fost modul josnic in care a facut-o. As fi apreciat de o mie de ori mai mult daca venea si imi spunea direct. Dar nu! El a lasat pe messenger, in arhiva, stiind ca voi controla, o conversatie cu respectiva. O conversatie din care se intelegea foarte clar ca s-au intalnit, ca s-a culcat cu ea. Lucruri pe care pana atunci mi le negase cu vehementa, de fiecare data.
Si cu toate astea am gasit forta sa trec peste, sa-l iert. Mi-a cerut sa-l iert, a recunoscut ca a gresit si s-a jurat cu nu se va mai intampla. Mi-am promis atunci ca daca va ma fi sa aflu o data de asa ceva nu voi mai sta sa cer explicatii, sa fac politie sau sa sufar. Imi voi lua lucrurile si voi pleca. Au existat insa momente in viata mea cand m-am intrebat daca am facut alegerea corecta. La momentul respectiv, nu neg, ca a cantarit foarte mult faptul ca aveam déjà o relatie destul de serioasa cu el, vorbisem de casatorie, de copii, aveam inclusiv o firma facuta impreuna. Acum cand stau si scriu imi aduc aminte momente si, poate e doar impresia mea, dar tare as vrea sa nu ma insel… In anul acela, 2008, prin toamna, cand inca ne certam asupra existentei acelei dudui…mi-a cerut sa facem nunta si am umblat pe la diverse banci ca sa ia un imprumut, sa putem da avansul si sa avem de cheltuit. Nu a reusit sa ia, si pana la urma am facut eu imprumut, si in decembrie, inainte de Craciun cu vreo saptamana am dat avansul de nunta. La Craciun, fix pe 26.12, eu aflam de “relatia” lui cu cealalta. Acum stau si ma gandesc, sa fi mers atat de departe incat sa fi premeditat totul? Gandindu-se ca odata ce am dat avansul la restaurant nu voi mai da inapoi? Mi-e greu sa cred ca ar fi putut fi atat de parsiv si de machiavellic…un astfel de scenariu mi s-a parut prea exagerat.
Dar din momentul acela mi-am pierdut increderea in el. Si ceva intre noi s-a rupt. De fapt, cred ca firul care ne lega s-a rupt sub presiunea certurilor intinse pe parcursul unui an intreg. Cu fiecare cearta devenea tot mai subtire si in final a cedat. Am incercat sa-l innod…iar in martie 2009 aflam ca eram insarcinata…asa ca am mers mai departe alaturi de el. In iulie 2009 am avut nunta si in noiembrie 2009 am nascut.
Inutil sa spun ca el a mai avut tentative si cu alte dudui. Nu stiu pana unde a ajuns, daca s-a mai intalnit cu ele sau nu. Nu am avut o dovada concreta. Bineinteles ca de fiecare data totul se sfarsea cu o cearta. Dar niciodata de intensitatea celor din anul 2008. Poate tocmai asta m-a facut atunci sa fac pe detectivul, simteam ca are ceva de ascuns.
Dupa o vreme m-am mai potolit, pur si simplu am ajuns la concluzia ca daca va vrea sa ma insele o va face oricum, oricat de in defensiva as fi eu.
Dar dezamagirile pe care mi le-a cauzat pe parcusul acestor ani m-au facut sa-mi gasesc refugiul si alinarea in mancare. Nu puteam sa-i povestesc mamei mele prin ce trec, ea nu a fost niciodata de acord cu relatia mea cu el…ah, daca as fi stiut atunci cate stiu acum i-as fi dat dreptate. Nu am reusit sa povestesc nimanui prin ce am trecut. Am tinut in mine si de fiecare data cand ma supara cu ceva mai mancam ceva…si asa am ajuns de la 60 kg cat aveam cand l-am cunoscut la aproape 100kg. Si nu reusesc, oricat as incerca, sa fac ceva pentru mine.
Pana acum nu am reusit sa stau si sa ma analizez, sa fiu obiectiva cu mine insami…si cred ca tocmai pentru ca mi-era teama de ce as putea descoperi. Imi este foarte greu sa accept ca am gresit, ca am ales gresit si ca m-am lasat trasa de mana intr-o viata care uneori nu-mi pare a mea. Imi este greu sa admit ca m-am complacut intr-o relatie care nu ma implineste doar pentru a nu fi singura. Si mi-a fost si mai greu sa admit ca ceea ce am cu mancarea este o boala, un eating disorder cum spun americanii.
Cam asta a fost viata mea pana acum doua saptamani, cand am intrat in vorba cu acest barbat. Si primele conversatii au fost banale, despre subiecte normale. Am aflat ca era divortat si mai mare ca mine cu 20 de ani, ca are copii de varsta mea. Deci chiar nu ma gandeam la el decat ca la un posibil viitor amic virtual, nimic mai mult. Discutia insa a evoluat, la un moment dat, pe un fagas pe care nu ma asteptam…am simtit, fara sa-mi dau seama, o apropiere fata de el, dorinta de a ma destainui, de a povesti unui om strain ce aveam pe suflet…de a-i spune ca desi sunt maritata nu am intalnit iubirea aceea totala, care pune stapanire pe tine in intregime, care o simtit pana in acel mai adanc coltisor al sufletului si al corpului.
Nu mi-am iubit niciodata asa sotul, si poate ca as fi ajuns sa-l iubesc asa daca nu s-ar fi intamplat atatea lucruri care m-au dezamagit profund.
Si de aici lucrurile s-au complicat, mi-a marturisit atunci ca il coplesesc, ca sunt altfel, ca il fac sa-si piarda echilibrul. Iar eu ma simteam extrem de atrasa de el. Si mi-a fost foarte greu sa accept ca nu era doar atractie sexuala. L-am simtit ca e pe aceiasi lungime de unda cu mine, ca gandim la fel, ca ceea ce imi scria el mie, gandeam eu…ca si cum mi-ar fi citit gandurile. Mi-a trecut atunci prin minte ca e normal sa fie asa, un om cu experienta lui de viata putea sa citeasca o femeie ca mine si sa-i spuna ce vrea sa auda fara prea multa dificultate. Si totusi… de fiecare data cand vorbim imi spune ca daca nu as avea copil ar veni dupa mine, fara sa se gandeasca o secunda. Ca singurul lucru care-l retin e tocmai acest copil, ca nu poate distruge o familie. Ce familie m-am intrebat eu uneori.
Ma gandesc ca daca intre mine si sotul meu lucrurile mergeau bine, niciodata nu as fi ajuns in acest impas. Dar mie mi-a trecut de multe ori prin gand ideea unei despartiri de sot si daca nu am facut-o a fost din comoditate si din speranta ca poate se va schimba.
Zilele astea am tot stat si m-am gandit la ce mi se intampla. Uneori ma gandesc ca ar putea fi si un complex Oedip. Mi-am pierdut tatal cand eram mica si ii simt lipsa foarte mult. Poate asta ar explica apropierea mea de acel barbat.
In momentul acesta stiu doar ca ma voi intalni cu el, cand va veni in Bucuresti. Imi doresc acest lucru si apoi voi vedea ce e de facut mai departe.
De ce am scris aici? Pentru ca simteam nevoia sa povestesc cuiva, sa stiu daca mai sunt si altii/altele care au trecut prin asa ceva.
Imi este foarte greu sa accept ce mi se intampla…

marius spune:

Mda - am citit ceea ce ai scris, nu foarte repede, insa cred ca as putea sa imi exprim opinia.

Cred din start ca ai gresit adresa. Stii ce probleme ai, le simti, le intuiesti dar nu utilizezi metodele corecte din punctul meu de vedere.
Problema cea mai mare pentru tine esti TU.

Daca se poate corecta, remedia, imbunatati? Categoric da. 100%. Cum?
In primul rand trebuie sa incepi cu tine.
Esti o persoana extrem de complexa din modul in care scrii din modul in care te exprimi, din modul cum ordonezi ideiele. Asta simt eu - acesta este feelingul meu. Esti o persoana completa. Ai gresit un pic modalitatea de abordare. Am sa ma transpun in locul tau ca sa vezi cum gandesc - apoi compara ce spun eu cu tine dar asa la rece fara menjamente.

1. Du-te la intalnire.
De ce as face asta?
pentru ca:
a. asa simt eu - este extrem de important pentru fiecare om sa urmeze ceea ce simte.
b. pentru ca trebuie sa imi clarific - neclaritatile. Trebuie sa imi fac lumina in cap. Adica - am nevoie de un "tata" sub forma unui prieten sau asa am senzatia doar? Trebuie sa lamuresc da sau ba. Am nevoie de o alta relatie - sau este doar un efect la nemultumirilor mele de pana acum, o rabufnire a lor? Trebuie sa ma clarific - EU. Am nevoie de o alta iubire - sau am nevoie de o iubire - sau este doar o iluzie? Trebuie sa ma clarific - eu.
c. Acum sunt intr-o greseala cu actuala relatie - sau este o greseala pe care am trait-o mintindu-ma singura din n motive in care am crezut mai mult sau mai putin? Sau este o greseala - o iluzie ceea ce va urma? Trebuie sa imi clarific gandurile - eu.
2. Sunt nefericita- este o constatare, este chiar o certitudine. Azi sunt nefericita. Am o mie de explicatii pentru aceasta. Dar nu au valoare. Pentru ca ce ma intereseaza este daca de azi sau de maine sau si de azi si de maine pot sa fiu fericita? Categoric da. Dar trebuie sa imi schimb tinta. Ce vreau? Vreau sa traiesc. Vreau sa respir. Vreau sa rad. Vreau sa vorbesc. Vreau sa povestesc - vreau sa aflu pareri. Deja ai inceput. Dovada mesajul tau. Este un semn bun.
Continua. O sa iei bobarnace. Ok este firesc. O sa primesti sfaturi bune. Ok aplica-le.
Te-ai refugiat in mancare. Ok este firesc ca si reactie- mii de oameni fac la fel. Insa nu este corect fata de tine insati. Nu asta vrei tu. Tu vrei altceva. Vrei sa fii pretuita, apreciata.
Mancarea nu te apreciaza. Oamenii te apreciaza. Dar inainte de toate trebuie sa te apreciezi tu pe tine.
Primul pas este sa recunosti ca ai o problema, sau mai multe. Apoi sa vezi care sunt acestea. Apoi sa le accepti. Similar este sa te accepti pe tina insati. Eu sunt eu. Apoi sa incepi sa diminuezi problemele. Apoi sa le elimini. Nu este un concurs. Doar sa iti faci ordine. Tu cu tine.
Poate o sa ai supriza sa vezi ca acea persoana nu este ceea ce crezi. Nu stii pana nu vezi. Daca este Ok, daca nu este , Ok.
Trebuie sa plec acum, am sa mai revin.
Ai incredere. Totul are o rezolvare. Insa ne trebuie rabdare, ne trebuie toleranta cel putin cu noi insine. Tu, esti tu. Ok?


Eu pur si simplu / Pagina legislativa

Elena_R spune:

Azzure, imi imaginez ca treci printr-un moment de cumpana si e foarte bine ca ai scris aici si cauti o solutie la problemele tale.

Da, ai facut greseli in trecut, dar acuma nu are rost sa te framanti asupra lor, nu ai cum sa intorci timpul sa le repari. Toti facem greseli, mai grave sau mai putin grave, totul e sa invatam din ele si sa incercam sa fim mai cumpatati pe viitor.

Asa cum a spus Marius, importanti in momentul acesta esti tu si copilul si viitorul vostru. Trebuie sa iti clarifici ce vrei cu adevarat. Realizezi ca nu iti iubesti sotul asa cum ai fi sperat si ca relatia voastra e deja fisurata de atatea certuri si neincredere. Trebuie sa iei o decizie asupra viitorului vostru. Meriti sa iti dai o sansa la iubire adevarata, la o viata fara incertitudini, resentimente si certuri.. Eu in locul tau as incerca sa ma interesez cum sa rup toate legaturile cu el (inclusiv firma, daca o mai aveti impreuna), apoi sa iau o decizie definitiva: continui in situatia asta sau iau riscul si tai totul de la radacina.
Pt asta eu te-as sfatui totusi sa vorbesti si cu mama ta si cu prietenele tale. Ele stiu mai bine situatia voastra si ar avea o parere mai obiectiva. Imi imaginez ca ti-e jena de ele, dar faptul ca constientizezi ca ai o problema si esti sincera este de admirat si sunt sigura ca familia si prietenii iti vor binele si nu te vor judeca.

In al doilea rand, trebuie sa incerci sa te iubesti mai mult pe tine insati. Refugiindu-te in mancare nu este o solutie, si mai ales daca te face sa te simti prost. Acum ca deja ai facut primul pas - constientizarea problemei, trebuie sa mergi mai departe si sa pui in practica o solutie. Sunt mai multe variante, una din ele chiar aici pe forum, grupuri de sustinere in tot felul de diete, sport, proaspete mamici. Alege un grup si tine-te de el cu rigurozitate, ai sa vezi ca rezultatele nu vor intarzia sa apara.In afara de asta, ceea ce merge f bine pt mine este sportul intr-un cadru organizat, nu sala, ci un grup ce se intalneste regulat. Asta poate fi o clasa de aerobic, fitness, dans, bootcamp, arte martiale, etc - alege una care crezi ca ti-ar fi pe plac si tine-te de un program, de 3-4 ori pe sapt cate o ora. Iti garantez ca odata ce te ti de sport si este parte constanta din viata ta, vei deveni o alta persoana, mult mai increzatoare in sine, mai plina de viata, sociabila si ambitioasa.

Nu in ultimul rand, referitor la noul "prieten" virtual, eu te-as sfatui sa nu te grabesti. Esti foarte vulnerabila acuma si orice cuvant frumos care ti se spune te poate da peste cap. Nu spun ca nu ar fi adevarat ce iti spune el, dar in 2 saptamani mi se pare cam repede sa iti faca asemenea declaratii. Gandeste-te ca este versat si ca poate la fel ca si sotul tau, petrece mult timp pe astfel de site-uri si stie deja cum sa intoarca mintile unei fete, prin cuvinte frumoase. Plus, nu cred ca vrei sa ii dai sotului tau satisfactia ca dupa tot scandalul ce i l-ai facut pe aceeasi tema, sa ii dovedesti ca si tu faci exact la fel. Iar ce spui despre relatia ta cu barbati in varsta, poate ca nu e chiar asa. Ti s-a intamplat tot timpul sa iti placa astfel de barbati? poate acuma situatia face ca el sa fie mai in varsta, dar si daca era de aceeasi etate ca tine si iti spunea aceleasi lucruri, si venea in acelasi timp oportun, tot asa te tare te zapacea. Asa ca nu poti concluziona atat de devreme un complex. Eu te-as sfatui sa nu te pripesti cu intalnirea inca, sau daca chiar vrei sa il vezi, gandeste-te la el ca la un simplu amic. Nu te arunca inca intr-o alta relatie sentimentala, ti-am zis, e prea devreme, esti prea confuza si vulnerabila si risti sa faci greseli care le-ai putea regreta mai tarziu. Nu esti indragostita de el, esti indragostita de ideea ca inca poate exista cineva care sa te alinte, iti face complimente si te rasfata cu cuvinte frumoase, intr-o vreme cand acasa nu ai parte decat de jigniri si inselaciuni.

Asa ca, in teorie totul e simplu.. Esti tanara, nu iti irosi timpul aiurea intr-o situatie care te nemultumeste. Analizeaza totul la rece si fa ceea ce e corect, pt tine si copilul tau.
Sper sa iei decizia cea mai buna.. mult succes!

Simonna spune:

Si eu m-as duce la intilnire... Daca as avea atita incredere in sotul meu cita zici ca ai tu... m-as duce!
Simonna

maru spune:

Si eu m-as duce la intalnire. Acuma, eu nu stiu cum poti sa simti apropiere/tensiune sexuala/chemistry prin messinger...
Dar as merge la intalnirea cu el...

A_Iulia spune:

Pai tu nu esti cu nimic diferita fata de sotul tau, cata vreme faci exact acelasi lucru pe care consideri ca a stat la baza deteriorarii relatiei voastre.

Era mult mai bine sa-ti fi facut curat in viata, dupa care sa pornesti in cautari. Sigur ca poti gasi scuze si justificari pentru ceea ce faci la orice pas si ca lumea empatizeaza cu situatia nefericita in care te gasesti, dar probabil ca si sotul tau, daca ar fi intrebat, ar veni cu o poveste cu motive si justificari pentru ceea ce face...

buli spune:

asa ca Iulia as zice si eu.

Matzaila_81 spune:

Idem Buli si Iulia
Mi se pare ca ne povestesti de ce a facut sotul tau ca sa te justifici pentru ce ai de gand tu sa faci. Chiar daca nu ai contact sexual cu el tot se numeste a insela si nu, tot nu ai nici o scuza.
Nu zic ca sotul tau e sotul perfect. A facut greseli o gramada si nu, nu te merita. Ar trebui sa-ti iei viata in maini , sa te ingrijesti si sa fi independenta si dupa atatea probleme daca consideri ca sotul tau nu merita sa te desparti de el si sa iei viata de la capat.
Dar altfel, ce faci tu acum este josnic si nu-ti va oferi decat o scapare pe termen scurt dupa care va face ca totul sa se agraveze.

CorinaDani spune:

azzure, acest domn stie de tulburarea ta de alimentatie ? are cat de cat idee cum arati ? pana acum doar v-ati conversat sau ati facut si schimb de fotografii ? tu stii/ai idee cum arata el ?

te rog sa nu mi-o iei in nume de rau, insa ar trebui sa te pregatesti sufleteste si pentru eventualitatea in care acest domn se va da la fund dupa aceasta prima intalnire pe care o veti avea. ai putea face fata unei noi dezamagiri, in aceasta situatie ?

te conversezi cu el de 3 saptamani, nu ai de unde sa stii cum este in realitate, poate nimic din ce ti-a spus nu este adevarat...pe net oricine poate sa spuna povesti frumoase, sa-si asume o identitate sau un caracter care nu au nici-o legatura cu realitatea...

tu esti acum intr-o faza in care respectul de sine este zero, nu te apreciezi deloc ca persoana, nu te simti iubita si respectata, te-ai refugiat in mancare pentru ca iti ofera alinarea de care nu ai parte de la cei din jur. si hop, cum vine un necunoscut si te vrajeste pe net cu vorbe mestesugite, ajungi sa crezi ca esti indragostita si ti-ai gasit jumatatea. hello - dupa doar 2-3 saptamani, esti chiar atat de convinsa ca lucrurile stau la fel si in realitate ? pana la urma e vorba despre un domn pe la vreo 50 de ani, care are copii de varsta ta, chiar ma intreb ce cauta el pe net, daca pornim de la ideea ca tot ce ti-a scris e adevarat ? chiar asa, n-a avut pana acum ocazia sa intalneasca o doamna potrivita pentru el si sa-si refaca viata ?

oh, si ar mai putea exista si o rasturnare de situatie, sa te trezesti ca acest om incepe sa te hartuiasca sau sa te santajeze, amenintandu-te ca ii va spune sotului tau totul, cerandu-ti bani sau alte avantaje ca sa-si tina gura. au fost prezentate destule cazuri de acest gen, la tv sau in ziare. escroci sentimentali sunt pe toate drumurile...iar pentru bani isi pun unii imaginatia la lucru de nu-ti vine sa crezi...

parerea mea este ca te-ai aruncat prea mult si oarecum orbeste in aceasta relatie virtuala; sper ca nici una dintre presupunerile mele de mai sus sa nu fie adevarata. insa fii si tu mai prudenta, mediul virtual nu este nici cel mai sigur, nici cel mai prietenos loc unde poti incepe sa faci confidente si sa-ti gasesti jumatatea. te poti trezi pusa in cine stie ce situatii...

cat despre situatia in care te afli, infidelitatile sotului, faptul ca tu ai acceptat si ai trecut prea mult cu vederea - nu comentez. nu s-ar fi ajuns aici daca "rupeai pisica in doua" inca de la prima lui greseala...si nu ar mai fi fost vorba acum despre un copilas care creste intr-o familie disfunctionala, in care tati agata femei pe net, iar mami isi gaseste si ea alinarea tot in mediul virtual...

Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )

"Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti" (David Dunham)

azzure_sun spune:

Am sa incerc sa raspund la toata lumea intr-un singur mesaj.
Nu am povestit ce a facut sotul pentru a ma justifica. Am incercat sa scriu povestea mea si, surprinzator, asta m-a ajutat sa vad lucruri pe care pana acum nu le-am recunoscut. Tot ce am scris m-a ajutat sa accept ca am o problema, ca sunt nefericita. Sunt lucruri pe care le stiam in subconstient, dar niciodata nu le-am recunoscut cu voce tare.
Poate ca nu sunt cu nimic mai buna ca sotul meu daca fac asa ceva. Dar, spre diferenta de el, eu nu am cautat sa fac asa ceva cu buna stiinta. Stiu, e o scuza...dar pt. mine e o mare diferenta intre situatia mea de acum si ceea ce a facut sotul meu. Eu nu am avut timp si loc sa povestesc prin ce am trecut cu el, cat am suferit...Si sunt constienta ca daca atunci aveam mai multa minte si demnitate o terminam cu el...cu mult timp inainte de acest moment.
Si ar mai fi o chestie. Nu simt ca-l insel. Desi teoretic asta fac. Chiar si daca numai cu gandul.
Repet, nu am cautat asa ceva. Si sunt constienta ca nu eram nici pregatita sa mi se intample asa ceva. Poate tocmai de asta am fost atat de usor captivata de acest om. Si poate totul e doar un balon de sapun.
Stiu ca cel mai corect ar fi sa-mi fac ordine in viata. Sa pun punct unei relatii care nu ma implineste...Da asta-i cuvantul pe care si acum il rostesc cu teama. Am crezut ca va fi "forever", am vrut sa fie pentru totdeauna. Am luptat cat am putut si cum am stiut sa fie asa...dar uneori simt ca am ajuns la capatul puterilor, ca lupt degeaba...
Relatia mea cu sotul era demult intr-un impas. Acest barbat a fost doar picatura care a umplut paharul.

azzure_sun spune:

@ Elena_R: Fac deja sport. Aerobic. Cam de doua sau trei ori pe saptamana. Ideea ca nu reusesc sa ma mobilizez, sa ma concentrez...nu reusesc sub nici o forma sa ma abtin de la mancare. Si din pacate, pentru mine, aceste kg in plus incep sa se faca din ce in ce mai prezente.
Ma confrunt in ultima vreme cu o totala lipsa de interes fata de orice. Nu ma pot concentra ablsolut deloc. Si chestia asta e prezenta in viata mea de cateva luni buni...sunt intr-o apatie totala. Am ajuns la concluzia ca e, cel mai probabil, o rasfrangere a faptului ca sunt nemultumita de viata mea.