Nasterea printisorului nostru!

Povestea noastra incepe in decembrie 2007. M-am cunoscut cu sotul chiar inainte de sarbatorile de Craciun, era in ziua in care impodobisem bradul. A fost dragoste la prima vedere. Era insa o problema - sotul lucra in Italia, iar eu in Romania. Contrar a tot ce spunea lumea, simteam ca relatia va dura. Mi-a promis ca daca eu o sa vreau el va veni acasa la 2 sau 3 saptamani. Si de atunci a incepuit naveta Romania-Italia si retur, mai mult el, caci eu nu puteam pleca decat in concediu. Venea mereu la cateva saptamani acasa, sosea vineri seara si duminica sau luni pleca inapoi. In august 2008 m-a cerut de sotie…eram in culmea fericirii, am hotarat sa facem cununia civila in noiembrie si sa sarbatorim evenimentul in august 2009. Toate au decurs conform planului. Ne hotarasem sa facem si un copil dupa luna august. Bineinteles ca am inceput din timp, ca doar nu o sa iasa din prima incercare.
Sotul imi spunea ca sigur raman insarcinata, eu ii explicam ca trebuie sa inteleaga ca nu merge asa usor, dar deja luna urmatoare, in august, imi intarziase ciclul. Am asteptat o saptamana…m-am dus la farmacie am luat doua teste de sarcina diferite, ca doar nu poti fi niciodata sigur. Unul l-am facut in acea zi, dar era dupa masa…nimic, il fac si pe al doilea in dimineata urmatoare…nimic. Mai trec 2 saptamani…ciclul tot nu venise, ma duc iar la farmacie (acum merg la alta sa nu ma creada alea nebuna), in total mai iau inca 3 teste…in cele din urma parca se vedea la unul dintre ele o a doua liniuta…il sun pe sotul…ii spun ca parca se vede inca o liniuta…dar ca trebuie lupa sa vezi.
Eram in pregatirile dinainte de nunta, nu aveam inca timp sa merg la medic, dar stiam ca oricum era inca devreme. Atunci am inceput sa citesc pe site-ul desprecopii despre sarcina. Simteam mereu un gust de metal…era cica unul din semne ca as fi insarcinata. Venise si sotul acasa, ca urma nunta. Am horatat ca dupa luna de miere sa mergem la un control la medic…In seara dinaintea nuntii, pe 22 august, eram acasa la ai mei, la tara, imbodobeam casa pt nunta. Urma sa ne intoarcem la casuta noastra sa impodobim si acolo, pt ca de aici urma sa plece sotul…Ma duc la un moment dat la baie, si…o pata de sange, mica…dar era acolo…Ii spun repede sotului si plecam acasa, in oras. Urma sa pun florile la usa…una-alta…Am sunat la spital si mi-au spus sa merg pt un control ca sa nu fie ceva grav…era deja trecut de miezul noptii…ajungem la urgente, asteptam pe hol, caci era o gravida ce urma sa nasca. Intram in cabinet…ii explic doctorului, ca sa nu ma creada nebuna, dar cred ca sunt insarcinata. Doamna, dar nu ati facut nici un test…BA DA, 5, nu unul…dar nu a reiesit nimic concludent. Imi face control…se vedea ca am sangerari, ma duce la ecograf…aud atunci pt prima data bataile inimii copilasului nostru…ERAM INSARCINATA!!! Imi spune sa stau calma, ca sa poata sa faca controlul…dar imi tremura tot corpul, tremuram la fiecare bataie de inima a puiului nostru…sotul l-a vazut atunci pt prima data, eu nu am reusit ca eram intinsa pe pat si nici nu mai puteam sa ma misc….mi-a spus apoi ca era un punctulet mic, acolo.
Era inca totul in regula, dar mi-a spus ca e sarcina doar de cateva saptamani si nu poate inca sa imi spuna daca e ceva grav, dar ca precautie sa nu fac defel efort, fara stres…
Ne-am intors acasa, nu am mai impodobit nimic, ci ne-am pus la somn, ca sa ma odihnesc. Peste cateva ore urma sa ne casatorim…Totul a decurs bine, nu am avut probleme, am plecat in luna de miere, cu acordul medicului, dar cu mentiunea sa merg de urgenta la spital daca vad ceva suspect. Am plecat la Venetia, luna de miere ne-am petrecut-o mai mult in camera, in pat, doar plimbari usoare seara pe langa mare. Mi-era deja rau de la orice mancare vedeam sau miroseam. A trebuit sa ne plimbam cu vaporasul pe mare…nu va spun ce senzatii aveam.
S-a terminat luna de mierea si m-am reintors la munca. Am sunat imediat pentru o programare la medic, ca sa merg la control, gasisem un doctor renumit. Am reusit sa gasesc repede loc, pt ca renuntase cineva la programare, altfel trebuie sa astepti si 2-3 saptamani. Merg la control..ies dezamagita, dupa nici 5 minute,..medicul nu mi-a spus mai nimic, nu mi-a povestit multe, desi am platit o caruta de bani…decid sa il schimb. Ma interesez asa pe ocolite, caci nu vroiam inca sa anunt ca sunt insarcinata, si aflu de o doctorita buna. Reusesc sa ma programez peste alte 2 saptamani.
Ajung la control…imi pregatisem acum arsenalul de intrebari, ca doar daca tot platesc…Incepe sa imi faca control, intre timp imi povestea tot ce face…dupa nici cateva minute uit toate intrebarile, caci doctorita imi spune din start ca am o infectie, dar care se trateaza…insa, am placenta joasa si risc de avort…deja imi dadusera lacrimile…nu mai reuseam nici sa vorbesc. Imi spune ca va trebui sa stau la pat, sa nu fac deloc efort. Doamne ajuta, ca o sa fac toate astea, doar sa fie bebelul sanatos. Am intrat in concediu medical, apoi risc maternal…stateam toata ziua in pat, mergeam doar pana la piata, ca era peste drum, si nu va spun cum ceream cate 3 cartofi, 2 morcovi, sau mai stiu eu ce…iar eu ma imbiau sa iau mai multe..Restul cumparaturilor mi le facea fratele din supermarket.
Au urmat controale peste controale, analize dupa analize…La controlul de 21 de saptamani aflam ca vom avea un baietel (simteam ca asa va fi, desi sotul spunea ca va fi fetita), eram in clumea fericirii, orice ar fi fost,…dar…se vedea ceva neclar la inimioara si doctorita banuia sa nu fie ceva grav…imi da nr de la clinica din Cluj, sa sun acolo pt programare, ca ei au aparate mai performante. Sun si dupa zeci de telefoane reusesc sa imi fac programare pt a doua zi de dimineata…eram disperata, desi doctorita imi spusese ca e mai mult un control de rutina, si ca in 19 cazuri din 20, nu e nimic grav. Ajung a doua zi cu cateva ore inainte…ca sa fiu sigura, intru la control…dupa 20 de minute…imi spune ca nu se vede clar, ca el isi schimbase pozitia….si sa merg sa ma plimb pe coridor, poate se intoarce….fac niste ture de spital, dupa care hotarasc sa ma trimita la seful clinicii..alta asteptare ingrozitoare…imi face consultul si imi spune ca nu e nimic, totul e bine. Doamne, multumesc!
Au inceput gretulile, mai ceva ca inainte, nu reuseam sa mananc mai nimic, in schimb beam apa. Aveam arsuri ingrozitoare,nu mai reuseam sa dorm nici noaptea. Lumea zicea ca va avea mult par, doctorul spunea ca imi apasa pe stomac. Asa au trecut lunile, sotul facea in continuare naveta…Ne-am hotarat sa nasc in Italia, am discutat cu doctorita si a zis ca e in regula, pot zbura cu avionul, si stie ca aici sunt conditii bune. Asa ma vad in Italia, inainte cu cateva saptamani sa nasc. Imi fac actele, gasim un medic la care sa imi fac ultimele analize…totul decurgea bine. Eu insa, nu stiam o iota de ialiana, imi era groaza cum o sa ma descurc la spital, care era si la 30 de km de casa, ce o sa fac daca incepe travaliul si sunt singura acasa…etc…Intre timp ma hotarasc sa ma inscriu pe forum, gasesc mamicutele si gravidutele din Italia si povestesc cu ele, ma lamuresc cum e sistemul aici, ma sprijina moral. Inca nu aveam curaj sa ma inscriu la odisee, avand in vedere ca toata sarcina fusese sub semnul intrebarii. Trec zilele si ajung la 40 de sapamani de sarcina…micutul inca nimic…merg la control tot mai des, ma controleaza mereu, imi face monitorizari pt contractii…nimic…intr-un final incep contractiile, in unele zile sunt din ce in ce mai puternice…dar tot nimic concludent. Merg din nou la medic, deja aveam 41 de saptamani, imi explica ca daca nu incepe travaliul, peste 2 zile imi face internarea in spital pt inducerea nasterii, imi explica toata procedura, ma linisteste in legatura cu faptul ca nu stiu sa vorbesc italiana, imi spune ca la spital nasc tot 2 ramance, 2 italience (si chiar asa era)…Imi face control…aveam dilatatie 1 si ceva contractii. Imi spune clar, ca daca incep contractiile sa merg la spital. Seara incep contractiile…nu dormim toata noaptea…dimineata insa nu mai aveam nimic…Trec zilele si mergem la spital, imi fac iar control, monitorizari…dilatatie 1 si contractii, medicul de acolo imi spune ca nu mai vreau sa astept pana a doua zi, ca poate nasc fara inducere….lasa nene, ca asa stau de 3 zile, nu mai astept eu. Imi fac internarea, in salon dau peste o romanca…parca l-am prins pe D-zeu de picior. Mai era in salon inca o fata internata tot atunci pentru inducere. Trece ziua…nimic, seara la 8 ne duce pe amandoua ca sa ne induca nasterea. Acolo dau chiar peste asistenta doctorului meu…imi da medicamentul pentru inducere si ma pune la monitorizare…dupa nici 5 minute incepe travaliul, imi spune ca deja au inceput contractiile puternice..le simteam si eu…Ok…deci nu mai e mult si nasc…imi sun sotul, probabil voi naste in curand. Trec orele, de la 8 seara pana la 1 noaptea ma tin la monitorizare…dar dilatatie nimic, desi erau contractii. Ma trimit in salon sa ma odihnesc…colega mea venise si ea, se pune si doarme cateva ore…eu nu reusesc sa dorm, am contractii. Se trezeste colega pe la 3 noaptea, ii incep si ei contractiile, merge la sala de nasteri, se intoarce…inca nu are dilatatie…Eu nici nu mai pot umbla de durere, ma chinui totusi, ca sa fac nasterea mai usoara. Fetele din salon insista sa chem asistenta…nu, mai bine nu, decat sa imi spuna ca inca nu nasc, mai bine astept…In cele din urma, merg singura la asistente…imi fac control…dilatatie tot 1, dar parca spre 2…nu se poate, dar eu nu mai rezist! Ma pun la monitorizare, cheama medicul de garda, asistentele toate in jurul meu…control din nou…dilatatie 2, era deja 7 dimineata…ma pun iar la monitorizare, contractiile sunt tot mai puternice si tot mai dese, ma duc iar la control, medicul decide sa imi rupa apa. Una din fetele care era cu medicul era o viitoare doctorita, acum in practica la spital…era romanca, imi explica tot ce se intampla si vine cu mine in salonul de monitorizare, sta si discuta cu mine, ca sa mai uit de durere, mai trec cateva ore bune, contractiile sunt tot mai puternice si mai dese…ceva nu merge insa bine…vad ca tot merge la medic si discuta cu el…nu imi spune nimic, dar vad pe fata ei ingrijorarea…mi-e si frica sa intreb ce s-a intamplat…Imi fac totusi curaj…imi spune ca inima baietetului nu mai bate in timpul contractiilor. Vine din nou medicul, imi face control…nici nu mai imi spune dilalatia…intreb eu…2!!! Fac o fata…la care el…2 spre 3…hai nene ca mult curaj mi-ai dat…incep sa imi pierd nadejdea….offf. Nu mai trec multe minute, vad ca fata merge iar la medic…vine…iar control…apoi se umple camera de asistente si medici…ma uit la fata…o sa imi faca cezariana, asa? DA….nu citisem mai nimic despre asta…nu eram pregatita, dar daca asta era cea mai buna varianta, ii dam inainte. Mai apuc sa imi sun sotul sa ii spun ca intru in cezariana. Vin asistentele, ma schimba in halatul de operatie…dau sa urc pe masa…ma ia o contractie puternica…asteptati...trece si asta. Ajung in salon…cateva intrebari…imi explica repede, da sa imi dea injectiile…ma ia iar o contractie puternica…asteptati…imediat apoi vine o asistenta, verifica bataile inimii copilului…imi statea inima mea in loc…bate…offff, e bine..imi da injectiile…simti piciorul ca amorteste?…nu…nici acum?…nu…acum?…da…, dar ei nu mai au incredere in mine…cheama o fata asistenta din celalat salon de operatie, imi dau seama dupa nume ca e romanca, ma intreaba ea in romaneste daca sigur simt amorteala..da…da..ok…Profit si o intreb cate ceva despre operatie. Incep sa ma taie…imi spun ca s-ar putea sa simt o apasare pe piept…nu simt nimic…apoi mi-l arata pe baietel…primul lucru, ma uit sa vad daca are par…DA, are mult si mare…Ma asteptam sa aud tipetele lui…dar el se uita la mine si schita un zambet! (asta cred ca a fost: pai, crezi ca ies cand si cum vrei tu…!) Ora nasterii 11,50, 3110 g si 50 de cm. (colega mea de salon a nascut la ora 9 dimineata, natural, o fetita).
Seara mi-l aduce sa il vad, e un scumpic, frumos, gingas…ca doar e al meu! Simt de parca mereu am fost mama.
Urmeaza apoi cateva zile de recuperare, micutul face icter…ma duc sa il alaptez in sala speciala, unde sunt tinuti. E greu, ca vezi acolo bebelusi mult mai bolnavi, plang cand imi vad bebelusul asa neajutorat…insa imi fac apoi curaj, ca doar nu e ceva grav. Trecem si peste asta si ajungem in final acasa, toti trei, fericiti.
Au trecut deja mai bine de 3 luni. Baietelul nostru, Alessandro, creste si se face voinic, in fiecare zi ne bucura si chiar daca am avut si avem multe nopti nedormite, cu colici si dureri de burtica, plansete si multe altele…ne face sa ne mai dorim un copilas!
Stiu ca am scris multtt…dar e asa frumos sa fii graviduta si apoi mamica.Ma rog pentru toate fetele, care isi doresc copilasi, sa le dea D-zeu sansa sa traiasca aceste clipe minunate, unice!


Mami de printisor Alessandro - 15.04.2010

yoanag spune:

Alexandra-ce frumoasa povestea ta de nastere
cu offurile tale parca am trait emotiile linga tine
sa va bucurati de baiatul vostru si sa aveti sanatate
si daca sinteti asa decisi pt urmatorul inseamna ca nu asteptati mult ,doamne ajuta sa va realizati tot ce va doriti!
felicitari mamico

---

Mami de Giulia

LAlexandra spune:

Multumim Ioana!
Sa mai creasca un pic piciul si sa de Domnul sa reusim sa ii facem o surioara sau un fratior.

Mami de printisor Alesandro - 15.04.2010

slimatei spune:

ce emotionant!!!! mi s-a facut parul gaina... am trait toata nasterea micului luptator... amintindu-mi si din experienta mea ..
Doamnezeu sa va ajute sa va vedeti visurile cu ochii si sa va binecuvateze !

nafi spune:

F frumoasa povestea ta Alexandra! cu happy end asa cum imi place mie Ai suferit ceva dar e un pret mic platit ptr satisfactiile pe care ti le aduce acum micul tau print! sunteti o familie frumoasa si sa va ajute D-zeu sa o completati cu o fetita superba asa cum e si Alessandro.

Mami de veveritz (19.04.2010)

LAlexandra spune:

STEFI, imi amintesc ca am citit povestea ta...si chiar se aseamana.

NAFI, asteptam si povestea venirii pe lume a lui Ricky

Mami de printisor Alessandro