Nascut din durere si speranta

partea a II-a
Nasterea
E joi 3 septembrie si Laci e iar plecat in cursa de Ungaria. Parintii , sora si bunica mea sunt la mine de duminica , iar sambata pleaca , au rezervare la munte. Iar eu in canapea pe partea stanga forumesc. Nu ma simt prea bine. Mama chiar face misto de mine ca trebuie sa patesc ceva cat Laci e plecat asa cum am mai patit-o de 2x in sarcina si destul de urat ... Sora mea e plictisita de atat stat in casa si pe langa casa , scuterul nu o mai satisface ... vrea si ea mall , vrea plimbare , vrea ... 'te rog sa ma crezi ca nu pot , abia ajung pana la baie , vezi si tu' ...
Vineri 4 septembrie , ziua in care merg la control , nu am mai fost din 28 iulie. Abia astept sa vad ca e bine si sa programam cezariana. Oare bebe e bine?

So , mama si sora ma insotesc , eu la volan ... La cabinet le rog pe asistente sa le primeasca si pe ele inauntru , mai mult pt sora mea , sa vada si ea pe bebe mai ales ca peste o zi vor pleca ...
Dr incearca sa masoare pe bebe dar nu reuseste din cauza ca 'e prea mare' , hm , oare cat de mare inseamna prea mare? Programam cezariana pe 14 septembrie si ma tot intreaba daca voi mai rezista pana atunci. Imi fac curaj si desi ultima zi nu a fost chiar ok ii zic ca mai rezist 10 zile daca si bebe mai rezista. Placenta ok , colul inchis si lung (asta chiar a durut) nah ce mai conteaza 10 zile?

Imi fac curaj si ma avant cu galeria emotionata de langa mine in centru , ma gandesc ca macar atat pot sa fac pentru sora mea ... si eu cu o zi in urma vroiam sa o duc pe bunica-mea in Ungaria sa o trec si pe ea granita . Nu am stat mult si nici multa miscare nu am facut , dar pt mine a fost ... huh , 'haideti acasa ca nu mai pooooot' . Ma urc la volan , ups , nu prea am control la picioare , hm , oare o sa ajung pana acasa? Pe drum ma intalnesc cu familia doris si facem misto pe faptul ca doris tocmai visase cu o seara in urma ca mi s-a rupt apa si radem si glumim ...
Am ajuns acasa si mi-am reluat locul pe stanga in canapea si am inceput sa forumesc , povestesc la sot ce a zis 'tata dr' si pleaca increzator sa schimbe placutele de frana de la masina lu mama , mama sus calca hainute la bebe si camasile mele de noapte si ne conversam asa de la distanta , ca e mai bine pt bebe sa mai stea in burtoi ca nu are decat 37 de saptamani ... "mamiiiiii , mi s-a rupt apa". Sora mea langa mine cu ochii cat cepele nu stia ce sa faca si mama tup tup pe scari nu ii venea sa creada si ajunge langa mine "hai mai , unde (?) ca nu ti s-a rupt" ... eu tot pe stanga imi era frica sa ma misc sa nu curga si mai mult lichid sa nu sufere bebe si maraiam de frica ca nu e 14 . Repede sun dr sa ne dam intalnire , Andreea (sora mea) fuge afara sa isi anunte cumnatul , mama parca inebunise si se misca ca o curca beata si eu nu stiam ce sa fac ca totusi nu e 14 si intra Laci si cu fata senina si mainile negre imi spune :"care e problema? asta e! azi vine bebe" ... mda , poate chiar asa si este. Azi va veni bebe chiar daca nu e 14. Ma intreaba grijuliu daca mai pot pana face si el un dus ... pai si asa nu eram imbracata , bagaj nefacut ... hopa simt ceva , mda , cred ca sunt contractii. Mda , sunt dureroase , dar suportabile , oare de ce fetele ziceau ca doare rau? ... dau indicatii la mama ce sa arunce in gentutza (3 camasi de noapte , periuta de dinti+pasta si pieptanul si atat) si ce haine sa imi aduca sa ma imbrac. Intre timp fac balta in tot livingul si bunica mea statea cu mopul dupa mine pana la urma ma apostrofeaza sa stau intr-un loc ca fac balta iar unde a sters , intru in baie si ma gandesc cum sa ma spa daca tot curge din mine , asa ca renunt , intre timp toata lumea e grupata la usa , gata de plecare , mama imi da hainele sa ma imbrac . Sunt imbracata cu salopeta de bumbac , dar e deja uda ce sa fac? sa ma schimb?
Laci imi zice ca masina e pregatita si scaunul pe care stau ... dar cum sa ajung la masina? contractiile incep sa ma paralizeze de durere sunt la 5 minute si ... oooof , aveau dreptate fetele , chiar doare rau
Am ajuns in masina si contractiile sunt la 5 minute , mai sa fie , chiar sunt regulate! O sun pe tzacanita de doris si o intreb cum era visul incepe sa tipe si sa rada si apoi in sevraj ... o sa avem ce povesti la batranete ... 'trebuie sa inchid - contractie'

Hmmmmm , chiar doare la care Laci :"vrei sa iti fac transferul durerii sa nu te mai doara?" incep sa rad si mama si sora mirate 'cum adica? Se poate?' mai rau rasul , le explicam cum e cu transferul ... Apoi dl sot ma instiinteaza ca ar fi bine sa nu indraznim (eu si dr) sa iesim din sala daca bebe nu e baiat , ca nu am avut taria sa lasam sa fie surpriza si l-am inebunit atatea luni ca e baiat

Ajungem la clinica , in usa o asistenta si dr de garda. Mai sa fie ce organizare frumos . Ma preia si intram in camera de primire , dr nu ajunsese si garda incepe sa imi completeze fisa. Intre timp las o dara ca melcul cu apa mea care curgea , asistenta imi aduce un tampon care in 2 minute a fost plin , contractii deja la 4 minute din masina inca , se hotarasc sa mergem sus sa ma schimb si sa ma instalez. Hm , greu de mers si de ajuns si pana la lift. Laci cere un scaun cu rotile dar nu au ...
Ajungem in camera , garda si sistenta dupa mine , Laci ma ajuta sa ma schimb , ma tarasc ca melcul iar pana la lift. Toti rad in jurul meu , il vad pe Laci ca e putin ingrijorat , ii era mila ca ma doare ... deja durea tare tare , ajungem la blocul oparator si iar ma schimba cu o camasa sterila , papuci sterili , ma urca pe un pat de langa sala si ... 'caramba' , unde au disparut cu totii?'.
Laci imi face semn sa merg pana la el ca nu mi-a dat pusi (era cu mama si sora intre usile de siguranta de la intrarea blocului operator) ... tzonc tzonc , ups , nu mai pot sa ajung la pat contractie deja la 2 minute si doare serios . Vine 'papa' dr si ma ajuta sa ajung la pat , asistenta ia o proba de sange , imi pune o perfuzie si ... woooow , contractii peste contractii , 'oare mai numara astia mult ustensilele din sala?'

Au venit sa ma ia in sala , se deschide usa , nu recunosc decat pe dr si asistenta lui ... ce mai conteaza , doare prea tare. Ma urca pe masa in sezut , ma face covrig (asistenta ma tine de cap si ma indeasa ) , imi monteaza rahia , aaaau , contractie , umplu papucii asistentei cu apa , huh , e gata. Wow ce efect imediat , se grabesc sa ma intinda pe masa , eu deja pe jumatate amortita , sonda ... cred ca deja s-au apucat. Cateva miscari au fost de ajuns , il intreb pe anestezist daca au inceput si imi zice ca da si incepe sa ma tina de vorba si ... si discutam deja despre Emma , unde esti iubire? Ar fi trebuit sa fi aici sa iti vezi fratiorul . Imi scapa o lacrima , anestezistul ma intreaba altceva , nu inteleg ce vrea. Ma concentrez sa vad daca e Emma prin preajma si nu e , cel putin eu nu am simtit-o . Apoi liniste. De ce nimeni nu mai zice nimic? 'E ceva problema?' Liniste. Ma asigura ca totul e ok , dar de ce parca timpul s-a oprit? E prea liniste. Ce se intampla? 'L-au scos?' NU , vine raspunsul de la anestezist. (In momentul in care m-au deschis uterul era atat de intins incat era ca o foita subtire care putea sa se rupa in orice clipa. Era atat de intins incat Erik se vedea prin uter)
Masa se misca in continuare , lucreaza 6 maini cu frenezie , e inca liniste , apoi aspiratorul de secretii si un scancet infundat , inima imi sta pe loc 'el e?' , iar aspiratorul si camera se umple de urlet. Mda , el e. Trec pe langa mine cu el in maini si privirea il urmeaza chiar daca capul meu se tot intoarce sa il vad mai bine. Toata lumea vocifereaza cat e de mare si cat de bine seamana cu mine. E inca plin de vernix 'de ce?' 'Pai pt ca e inca putin prematur' a venit raspunsul. Intreb 'ce e?' fara sa imi iau ochii de la el.
Doctorita il sterge repede il controleaza , da nota 10 , il ia dezbracat de picioare si de dupa cap si mi-a aduce cu talpitele la gura , outele si fata. Atat am vazut din el. Nu mai plangea , parca stia ca este langa mine. Oare Emma a fost cu noi?. Nu am putut sa imi iau ochii de la el. Inca nu simteam ce trebuie , dar ma bucuram ca este bine , mare , frumusel si scumpel. Apoi l-au dus in camera alaturata unde am asteptat eu pana am intrat in sala.

Mama , sora si Laci asteptau primul scancet si l-au auzit la 21:07 , apoi urletul ce a urmat le-a confirmat nasterea si mama a inceput sa planga , s-au felicitat , iar Laci imediat a zis catre mama ca el mai vrea un bebe si nu stie cum sa ma convinga . ... cand Laci a vazut ca l-au adus pe Erik in sala unde am asteptat eu (avea doar pampersul pus) a trecut de usa de siguranta si a intrat. A intrebat doctorita 'ce e?' , i se raspunde ca baiat , iar el zice:'desfa-l sa vad' ... a trebuit sa vada ca sa se convinga , sa stie cum ne intampina cand iesim din sala

Inapoi in sala.
Mii de ganduri ma inunda , mii de sentimente care nu le cunosc inca. Mi se rupe sufletul ca Emma nu e langa noi ... si nu imi permit sa plang sa nu ma sedeze. Nu vreau sa ma sedeze. Vreau sa il vad pe Erik.
Dr meu isi termina treaba si vine la capul meu. Acum discutam in 3. Sunt foarte de gasca si primesc si eu un 10 cu felicitari pt bebe 'cel mai mare de pana acum din clinica' , (4.490g si 52 cm a anuntat dr neo) si ca am fost cuminte si nici macar nu mi-au dat toata medicatia . Ma apostrofeaza ca aveam intalnire in 14 nu in 4 , incep tot felul de glume cu completarea anestezistului tzacanit (ardelean de loc). Ceilalti 2 dr inca lucreaza si minutele trec ca orele si abia astept sa ii vad pe ai mei.

Cand operatia a fost gata si m-au scos din blocul operator , Laci la usa , bucuros si fericit , ne-am felicitat si tzuc tzuc ... si doctorita de la neonato mi-l aduce pe Erik sa il vad pana vine liftul.
Mi-l pune in brate si ... da , seamana cu mine. Nu imi doresc decat sa fie sanatos. Nu ma satur sa il privesc si zic fara sa vreau cu voce tare :"baaaay , ce moaca ai!" si imediat incepe sa planga cu toata gura. Toata lumea ma cearta ca i-am zis asa , dar Erik se opreste imediat din plans ca doar era la mami in brate.
Mda , mami. Sunt din nou mami.
Mami de Erik-Tudor si de un ingeras numit Emma Aida.

____________________________________________

Aida ...
Poze cu noi
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank">Licurici, te iubesc cu toata fiinta
"Cand schimbati modul in care priviti lucrurile, lucrurile pe care le priviti se schimba" ... si cand reusiti sa ma invatati si pe mine

aidaciolac spune:

partea intai
Oare de unde as putea sa incep povestea asa incat sa nu fie nici lunga nici plictisitoare?
Bineinteles ca povestea incepe cu Emma ca si cum pana la ea nimic nu ar fi existat , dar asa simt acum
In vara lui 2008 Emma ne ruga cu lacrimi in ochi sa ii facem un fratior sau o surioara , ca nu e corect ca ea sa nu aibe cu cine sa se joace , raspunsul a venit sincer din partea noastra ca nu putem , nu se prinde , atunci rezolvarea a venit fara sa gandeasca "mergi la casa de copii sa iei unul ". Lunile au trecut si situatia ei se inrautatea. Boala si moartea puneau tot mai mult stapanire pe ea si orice tratament incercam sau oriunde mergeam cu ea nu reuseam nicicum sa le indepartam.

Decembrie 2008 ne-a gasit disperati si inebuniti de ceea ce simteam ca e inevitabil. Durerea musca tot mai crancen din trupul ei si doza de opium trebuia ajustata frecvent. Zile groaznice pline de durere si neputinta , tratamente scumpe si alte sperante desarte , dar Emma era langa noi , iar ea lupta chiar daca nu mai putea sa se dea jos din pat era suficient ca ne puteam ocupa de ea , iar ea parca era impacata cu situatia , era calma si nu se plangea de situatie , lupta in continuare.
Iar apoi liniste , nivelul de opium s-a stabilizat , durerile erau tinute sub control de cateva zile , avea curaj chiar sa mearga pana la baie sa o spal , linistea dinaintea furtunii probabil. Era deja ianuarie asa ca de ce sa nu fac o vizita sotului in dormitor? Era liniste si aveam impresia ca se va intampla o minune si Emma va fi bine , ne rugam pentru asta ... asa ca de ce nu? Ovulatia era trecuta si chiar daca nu ar fi fost de ce ar fi fost pericol avand in vedere ca ani de zile nu s-a intamplat sa se prinda nimic? ...
Vizita a scos din noi toata durerea si neputinta , frustrarea si ... si dragostea , increderea si atasamentul unul fata de celalalt. Nu am stiut ca va fi mult mai mult ...
Apoi a doua zi ne-am trezit la realitatea in toata splendoarea ei durerile au reaparut si lupta a continuat parca si mai crancen.
Zilele au trecut incet , intre timp a venit si mama in ajutor , iar eu am inceput sa am dureri crunte de cap. Dupa cateva zile nu am mai rezistat si am cerut o pastila si "ia totusi si un test de sarcina". Laci mustatea , are el un simt. Am inghitit pastila si dimineata am facut testul.
Nu imi venea sa cred. Aparuse a doua liniuta. Era oare posibil? Oare ce simt? Nu simt nimic , simt ca nu este corect. Nu este normal sa se intample exact acum . Laci , ce facem? "Lasa asa cum e , vedem ce se va intampla" si mustatea in continuare.
De ce nu simt nimic? Nuuuu , nu e corect. Nu vreau sa fac nici un schimb , o vreau pe Emma , o vreau in viata. Nu e corect fata de ea
Au mai trecut cateva saptamani si mi-am facut curaj sa ii spun si Emmei. Emma se simtea deja foarte rau si ii faceam opiumul pe vena la cateva ore. Simtea ca imi este greu si vedea ca sunt obosita , dar pt mine nu conta , Emma traia.

Vestea nu a avut efectul asteptat. In prima parte s-a asternut linistea apoi cu voce inceata si fara forta din cauza suferintei "nuuuuuuu , de ce sa faci bebe acum?" , "nu vreau un bebe urlacios" (era cu amintirea vizitelor la spital unde era terorizata de cate un bebelus si el in suferinta) , "cum crezi ca o sa rezisti sa te trezesti pentru amandoi?" (se gandea la mine inainte sa se gandeasca la ea ) ... cum puteam oare sa ii explic? Nici macar eu nu ma bucuram de situatie , nu era nicicum corect. Cum am putut sa las sa se intample asa ceva? Unde este dreptatea din lumea asta? De ce nu simt nimic pentru bebe?
Apoi am inceput sa povestim si sa ne intoarcem in trecut. Sa ii promit ca va fi un bebe bun si nu va fi urlacios , va semana cu ea , ca ea se va face bine si ma va ajuta . Apoi incet incet incepuse sa se obisnuiasca cu situatia si cautam chiar si un nume. Apoi ii aratam pozele de la eco si muream de ciuda ca nu o puteam lua cu mine sa se uite si ea cand imi face eco si plangeam ca nebuna pe ascuns ... si nu simteam nimic pentru bebe.

10 aprilie si Emma a murit in vinerea mare . Cum sa va spun , a murit si o parte din mine . A plecat cu ea si o parte din sufletul meu. Te iubesc fetita mea oriunde ai fi si imi este un dor nebun de tine Iarta-ma iubire ca nu am gasit tratamentul care sa te salveze

Si totusi de ce nu simt nimic? Discut cu fetele de la odisee si le citesc ce simt ele , dar eu ... oare voi simti din nou ce ar fi normal?
Zilele au trecut , lunile s-au implinit , bebe crestea si simtea zilnic vizita de la mormant , dar eu de ce nu simt? De ce nu simteam ce am simtit cand eram insarcinata cu Emma? Incerc sa stau pe linia de plutire si ma agat de fiecare fir de iarba. Mai bine nu ma mai intreb ce simt ca si asa nu gasesc nimic. E un mare gol acolo. Imi e dor de Emma. Ma gandesc ca voi naste iar prin cezariana.
Poate ca imi vor face iar anestezie totala. Poate ca Emma va fi acolo. Asta e salvarea mea. Voi pleca cu ea. Nimic nu ma va putea face sa ma intorc. Bebe va avea tot ce are nevoie , trebuie sa aibe grija si de Emma cineva. Asteapta-ma iubire ca voi veni curand.




Aida ...
Poze cu noi
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank">Licurici, te iubesc cu toata fiinta
"Cand schimbati modul in care priviti lucrurile, lucrurile pe care le priviti se schimba" ... si cand reusiti sa ma invatati si pe mine

Eseea spune:

Aida, felicitari din tot sufletul!! Emma a fost cumva acolo, sigur l-a vazut pe Eric. Ei vor fi fratiori pe vecie, asa cum tu ai 2 puiuti pentru totdeauna!

Mami de fetita si de baietel

geta_florina spune:

Aidule nu-mi gasesc cuvintele sa-ti spun ce simt ...
FELICITARI inca o data, sa aveti parte de un bebe sanatos si de toata fericirea din lume ...


Geta, mami de Alex

www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank"> Povestea unui Licurici

"Daca stai sa judeci oamenii, nu mai ai timp sa-i iubesti"

szivarvany spune:

Aida, sa aveti parte de bucurii si impliniri !
Sa va traiasca Erik Tudor, sa aiba parte de tot binele din lume !

Sa nu crezi nicio clipa ca Emma nu e cu tine, e acolo, unde e dintotdeauna, la locul ei - in sufletul si mintea ta

-------
Daria & felina fioroasa GIULIA(2004 08 16) & Sela
-------
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank">Port in suflet povestea licuriciului Emma
"Stelele care cad nu pier,
Stelele care cad se duc pe un alt cer"
NU RAMANE INDIFERENT !
AJUTA-L PE BOGDAN SA VADA !

Chuny spune:

Sa va traiasca Erik si sa va umple viata de lumina! Iar ingerasul vostru sa va vegheze de sus.

Pot sa spun ca este cea mai tulburatoare poveste pe care am citit-o aici. Aida, esti o mamica extraordinara!

Sibylle

http://aripicarecrescinnoi.blogspot.com/

Vladimir ***** ***** Anna

www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">MULTUMIM PT CEEA CE ATI FACUT PT SONIA




www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank"> "Cine a vazut acel licurici nu-l va uita niciodata ... i-a intrat in suflet pentru vesnicie"