Depresia cauzata de infertilitate

Buna fetelor,

Am ales sa deschid acest subiect deoarece mi se pare ca pentru mine a inceput sa fie o problema mai mare depresia datorata faptului ca nu raman gravida decat infertilitatea in sine.
As vrea sa vorbim despre cum putem lupta impotriva acestei boli numita "depresie".
Revin intr-un mesaj viitor cu pevestea starilor mele "negre".
Va pup
Silvia.

alinushca spune:

Oho! Vorbim sigur!

http://tt.lilypie.com/xw0yp2.png - ticker, ok ?

rocsy2007 spune:

ma alatur si eu

pentru a obtine ceva trebuie sa vrei cu adevarat
http://tt.lilypie.com/XILYm5.png

ancaoradea spune:

Silvy24 Un prim pas l-ai facut, ai ales sa vorbesti despe asta si ai cerut ajutorul intr-un grup de sustinere cum este acest forum. Este normal sa treci prin aceste stari, cu toate avem momentele noastre negre, dar cu suport reusim de fiecare data sa trecem peste atatea obstacole. Nu te inchide in tine, alege sa vorbesti, nu e o rusine sa nu poti avea copii, o sa fi si tu mamica intr-o zi. Eu am gasit un real suport intre fetele de pe forum, care inteleg mai bine decat oricine prin ce treci, am vb cu ele despre problema mea, si apoi am reusit sa discut cu prietenii, familia, chiar simple cunostiinte. Sincer acum nu ma mai deranjaza sa vorbesc cu nimeni si ma simt mult mai bine, impacata cu mine insami.

alinushca spune:

Cred ca e intre cele mai nasoale cu putinta. Pentru ca scopul natural al femeii este sa dea viatza, sa fie mama. Si atunci e clar ca daca o femeie care isi doreste cu ardoare sa faca ceea ce ii sta cel mai mult in fire, dar nu reuseste, e rost de ceva depresii.
Eu am observat de la o vreme ca ele se leaga foarte mult:
1) de faza ciclului - dupa ovulatie e nasol (probleme hormonale incluse)
2) de restul situatiei de viata. adica daca nu ai nimic altceva care sa te bucure si sa mearga bine, you're in trouble.
Eu incerc doar de un an sa am copil, timp in care am pierdut 2 sarcini. Sunt destul de deznadajduita si mi-e greu sa ma vad reusind.
Cu oamenii din jur nu am ce vorbi pe tema asta. Ei nu inteleg nimic. Cine nu a trecut prin ceva probleme este in general complet ignorant.
OK, am inceput eu. Merem mai departe?

http://tt.lilypie.com/xw0yp2.png - ticker, ok ?

toriceli spune:

Merem , merem mai departe. A fost o idee buna dechiderea acestui capitol.Din cite am inteles e mai bine sa vorbesti , se spune ca ar fi primul pas in solutionarea problemei.Acum nu ma pricep sa spun daca realmente este depresie dar perioade depresive cred ca le putem numi.Nu stiu cit e depresie si cit e obsesie.Uneori ma intreb daca e obsesie sau e normal sa imi doresc......aproape obsesiv sa avem un copil.
Ma ghindesc si daca e normal ca m-am fixat pe aceasta directie .Adica o cursa nebuneasca pentru analize , monitorizari , tratamente , teste de fertilitate , teste de sarcnia , teste de medici.... Fuga repede la farmacie ca s-a terminat stocul de teste ...Si din alea si din celelalte .Au ajuns naiba sa ma cunoasca si farmacistele. Nu mai spun ca stiu deja marca de test pe care o vreau si se uita la mine ca la o friky - friky.
Ma intreb daca pot face ceva sa ma manifest altfel. Ma intreb daca e rau ca ma manifest astfel. Ca despre normalitate nu mai pot spune chiar nimic. Nu mai stiu ce e ala normal ! Normal mi se parea sa duc sarcina la termen, nu sa o pierd. Cum o fi "normalul" de dupa ??Asta nu spune nimeni!
Nu stiu care perioada e cea mai depresiva . Cam cum spune alinushca....cea de dupa ovulatie. Aia mi se pare cea mai lunga , cea mai chinuitoare. Abia ma abtin sa nu ma reped in stocul de teste pt. sarcina. Trebuie sa duc munca de lamurire cu mine , cu argumente rationale ....Care argumente parca refuza sa imi intre in cap.
Vreau sa cunosc trairile voastre , cred ca ne-am ajuta reciproc in acest mod. Toriceli.

silvy24 spune:

Nu ma asteptam sa aiba atata succes subiectul deschis de mine. Ma bucur ca exista persoane care simt la fel ca mine, dar in a2celasi timp mi-as dori sa nu exista. Sa fie toata lumea fericita cu ce are. Dar, natura umana ne impinge tot timpul inspre ce ne lipseste.
In fine, eu ma trambalez de 1 an prin medici. Deja avem 3 [ani si cateva luni de cand nu ne protejam si NIMIC.
Problema mea este ca eu nu ma pot duce la medic si in acelasi timp sa nu ma strezez si sa nu fiu obsedata de aceasta idee. Simt tot timpul o stare de neliniste si recapitulez de 10 ori intr-o ora planul de atac pentru perioada urmatoare. Nu mai am chef sa ma dichisesc, nu ma gandesc deloc la haine, farduri etc, sunt obsedata doar de "trebuie sa raman gravida". Cu apropiatii mei deja vorbesc numai si numai pe aceasta tema. Cred ca i-am plictisit teribil. Mi-a venit de o mie de ori sa renunt la tot si sa adopt un copil.
La serviciu nu ma pot concentra.
Si anul trecu4t pe vremea asta eram la fel si cand am vazut ca mai am un pic si clachez, m-am enervat si nu m-am mai dus la doctor. M-am linistit, m-am reapucat de mersu la doctor si iar m-a apucat mania si depresia.
Mai pe scurt: am impresia ca nu mai pot face nimic cu suflet pana nu raman gravida. Vreau sa hibernez pana raman gravida. Mi se pare ca pana atunci nimic nu va avea sens. Si, nu am deloc rabdare. Mi se pare ca o luna si jumatate, cat mai e pana voi face laparosco[pia, este enoooooooooorrrrmmmmm.
Astept parerea voastra despre cat de crazy sunt.
Va pup
Silvia.

claudela spune:

Silvy, te inteleg si ma alatur in demersul tau...Cred ca doar povestind ceea ce te doare reusesti sa treci peste aceasta "acreala" care e depresia...Am experimentat-o si eu si inca ma lupt cu ea...Cateodata imi pare ca sunt bolnava rau rau...
Eu sper totusi sa existe un remediu iar cu ajutorul lui Dumnezeu si cu multa rabdare sa vina si vremea noastra de a fi mamici!
Doamne Ajuta!

toriceli spune:

Silvia , incearca , incearca si lupta un pic si pentru...trusa cu farduri , epilat, pensat si altele....Stiu ca e foarte greu , pe pielea mea. Cunosc imobilismul pe care l-ai descris . Si noi incercam de prin 2006 plus o sarcina pierduta.De aici si pina la a ti se parea greu sa te dai jos din pat , a umbla toata sambata si duminica in pijama si nu iti face dush...e un drum foarte scurt. Eu l-am parcurs.
Stiu ca pare absurd sa iti mai pui problema fardurilor , gatitului etc. in conditiile in care avem pe suflet o alta problema incomparabila de rezolvat dar a te preocupa un pic de aspectul fizic si de ale casei, ajuta . Ajuta pt. ca te mai face sa uiti , pt. ca te mai face sa te simti si altfel decit o masina de lupta si de sex la comanda, iti schimba pt. citeva minute starea de spirit a ta si a partenerului.
E destul ca facem CSD (contact sexual dirijat), e destul ca mergem periodic la monitorizare sau o facem noi acasa , e destul ca ne innebunim prietenii si familia. Un pic de altceva , orice ar fi acel altceva , pe mine parca ma ajuta sa mai respir. Sa ramin cumva pe linia de plutire. Posibil sa fie doar o iluzie chestia cu altceva dar la mine functioneaza . Poate merge si la tine.

mcrissa spune:

silvy nota 10 pentru subiect
si eu am foarte des stari depresive.a trecut mai bine de un an de cand am pierdut copilul si inca ma mai intreb de ce.ma gandesc ca daca as ramane insarcinata as uita mai usor.de cativa ani zilele mele se rezuma doar la numarat, zile de CM , zile fertile si cele mai grele zile, cele de dupa ovulatie cand stau si-mi caut si-mi inchipui simptome de sarcina.daca ma trezesc noaptea la un pipi nu mai pot sa adorm ca ma gandesc ca poate asta e un semn de sarcina, asta indiferent in ce zi a CM-ului m-as afla.am inceput de la o vreme sa am insomnii, ma simt foarte obosita fara sa muncesc foarte mult.
uneori cred ca daca iau o pauza de forum imi e bine, ca poate ma mai detasez putin, dar imi e bine o zi-doua, iar apoi imi e mai rau daca nu intru aici sa vorbesc cu fetele.
cred ca mi-am facut o obsesie din a ramne insarcinata si a avea un copil.nimic in rest nu mai conteaza, nimic nu e important daca nu are legatura cu bebe.
in vara sotul a vrut sa adoptam o fetita, iar eu am spus sa mai asteptam.acum as vrea eu sa adoptam un copil, dar sotul nu mai vrea pentru ca socrii au spus ca ei mor de inima daca noi adoptam un copil, ca-i bagam in pamant.daca vom adopta vreodata un copilas nu vom spune nimanui decat dupa ce il vom avea acasa, pentru ca toti se opun.niste oameni fara suflet.
hai ca se pare ca deja o iau pe langa subiect, de depresia asta

Cristina, sigur in curand
in asteptarea mormolocului

flori76 spune:

Silvia:super subiect!

Eu am ajuns la concluzia,ca in ceea ce ma priveste...e o boala tare grea aceasta depresie...
La mine se manifesta zilnic in forme mai usoare,insa am perioade in care nu ma mai pot controla,in care plang pana simt ca ma sufoc...E tare nasoala aceasta tare de neputinta!Ca eu asa o simt:ca pe o neputinta!Constientizez ca nu sta in puterea mea,nu pot sa fac nimic pentru a-mi implini acest vis si asta ma termina uneori.
Acum cativa ani(vreo 10,cred) stateam de vb cu o fosta colega ce avea aceeasi problema si umbla,saraca,de nauca prin medici,fara nici o speranta..Si-mi amintesc mereu ca i-am spus atunci "eu cred ca as innebuni sa stiu ca nu pot avea copii".Of,Doamne,de unde sa stiu eu atunci ca o sa trec prin asta?!?
Sunt multe de spus,trairile noastre nu le poate intelege nimeni,decat doar cele ce au trecut sau trec prin asta...
Mie-mi face tare bine sa vb despre asta,insa nu o fac decat cu sotul si sora mea(consider ca si mama m-ar intelege foarte bine,pentru ca a pierdut 3 sarcini si din pacate stie cum e,insa nu vreau sa-i amarasc sufletul cu durerea mea).
La noi mai e putin si se implinesc 6 ani de cand incercam sa avem copii..6 ani in care zi de zi am sperat ca minunea o sa se intample...



Flori