Comoara mea, Mara Teodora

Cum s-a nascut mica mea comoara, Mara Teodora


Totul a inceput in 2004, cand ne-am casatorit civil. A fost cea mai minunata zi din viata si chiar atunci ne-am propus sa marim "clanul" imediat dupa casatoria religioasa (care a avut loc anul urmator) si dupa ce ne luam o casa mai spatioasa (pt locuiam intr-o garsoniera si nu era destul spatiu pt a creste un copil). Am inceput sa facem planurile de nunta, ca sa iasa totul asa cum am visat si a iesit, insa dorinta de a avea un copil era din ce in ce mai pregnanta, asa ca am inceput sa cautam si casa. A durat ceva pana am gasit "casa noastra";, iar imediat dupa ce am gasit-o ne-a apucat de "planul bebe". Au trecut cateva luni si rezultatele intarziau sa apara. La aniversarea a doi ani de casnicie am decis sa nu ma mai stresez ca bebe va aparea la un moment dat, cand va vrea Dumnezeu. Zis si facut. Iar Dumnezeu a considerat ca e timpul ca bebe sa apara pt ca luna urmatoare m-am trezit ca iau un test de sarcina ( desi promisesem ca nu mai fac) si.....stupoarte aparuse cea de a doua liniutza, dar era f firava. La inceput nu ne-a venit sa credem, asa ca am mai facut.... 7 teste ....in decurs de 2 zile. Linia a doua devenea din ce in ce mai rosie, iar noi deveneam pe zi ce trece mai "viitori parinti". Ne-am programat la doctor si acolo ni s-a confirmat ca este adevarat ca vom fi parinti, iar micul punct care se vedea pe monitorul ecografului era puiul nostrum. Asa a inceput nebunia. Au urmat zile de extaz in care nu reuseam sa ne revenim amandoi din fericirea ca vom deveni parinti, insa cateva saptamani mai tarziu vestea ca pot pierde sarcina ne-a adus cu picioarele pe pamant. Am inceput un tratament medicamentos asiduu pana in saptamana 20. Nu pot spune cat stress aveam in fiecare zi. Orice contractie ma facea sa tresar, orice durere ma punea pe ganduri, eram terorizata de ideea ca puiului meu i se putea intampla ceva rau din cauza mea. Insa Dumnezeu a avut grija de noi si am ajuns, cu emotii, in saptamana 18. Asteptam cu nerabdare sa termin tratamentul medicamentos si sa imi vad puiul la ecograf, insa alta veste ne-a lovit in moalele capului: eram suspecta de HTA indusa de sarcina. De atunci am inceput sa monitorizez tensiunea, care crestea cu fiecare saptamana in parte. In saptamana 22 am trecut pe tratament medicamentos, cu doza minima, pe care incet incet am dus-o pana la dozajul maxim. Insa se pare ca nu era de ajuns. In saptamana 28 ne-am internat in spital cu tensiune 15/9, in ciuda dozei maxime de tratament. Am depasit cu brio si acest obstacol si am intrat in concediu medical si cu "recomandarea" de la medic de repaos total la pat. Eram in stare sa fac orice, adica sa nu fac nimic in cazul meu, numai ca puiul meu sa fie ok. Tot atunci am aflat ca este posibil sa avem o fetita, desi eu imi dorisem cu ardoare un baiat. La aflarea vestii nici ca-mi mai pasa ca nu e Matei, ci e Mara, important era sa fie sanatoasa. Saptamanile au trecut, am urmat cu rigoare tratamentul si am ajuns in ultima luna de sarcina. Burtica era mare, eu ma miscam greoi si mai aveam de renovat camera unde urma sa doarma bebe. Cu chiu cu vai am terminat renovarea al inceputul lunii iulie. Am gasit si mobila pe care ne-o dorisem si acum mai ramasese sa vina bebe. La ultima ecografie d-na doctor ne spusese ca nu voi putea naste normal din cauza tensiunii si ca vom face cezariana, pe 26 iulie 2007. De atunci am inceput sa ma pregatesc sufleteste pt cezariana ( desi imi dorisem sa nasc normal), insa in sufletul meu incoltise ideea ca puiul meu nu va apuca data de 26, deoarece aveam contractii din ce in ce mai dese si dureroase. In dimineata zilei de 13 iulie, in urma unor contractii mai dure, mi-am sunat o foarte buna prietena ( mama a doua minuni de copii) si mama sa le intreb cum e treaba asta cu contractii dureroase si dese. Nu m-am lamurit eu foarte tare daca ceea ce simteam corespundea cu ceea ce imi descrisesera ele, insa am decis sa imi sun doctorita. Zis si facut. D-na doctor, fericita ca ma aude, imi spune ca exact in acea dimineata ma programase la cezariana pe data de 26 iulie....iar eu ii spun cum ma simt si ma invita sa fac o vizita la spital ca este acolo si ca imediat ce va iesi dintr-o cezariana ma va vedea. Imi sun sotul, care in 15 minute era acasa, fac un dus, ma imbrac si pornesc voioasa si cu o tentativa de gamete spre spital. La camera de garda mi se spune ca am dilatatie 2, dar membranele sunt ok si dopul la fel...deci se poate sa nu nasc...dar totusi ma interneaza sa vada ce si cum. Si ma trimit apoi la "sala pt monitorizare". Si uite asa ne-am trezit amandoi, si eu si sotul, in fata salii de nastere, nestiind ce va urma. Eu am intrat, el a ramas la usa, asteptand....asteptand sa ies. Insa eu nu am mai iesit, ci doar asistenta care l-a anuntat ca voi naste si ca sa astepte sa I se aduca copilul. Nu am apucat decat sa dau un mesaj parintilor, prietenei mele, si bineintele sotului si sa le spun ca nasc. Mi s-au facut urgent analizele si apoi, pe picioarele mele, am mers spre sala de operatie, inca naucita si fara sa inteleg ca eu chiar voi naste. M-am urcat pe masa, mi s-a facut rahianestezia, si apoi au aparut doctorii, doua chipuri devenite familiale dupa atatea vizite facute la doctor. Si a inceput operatia. Fara sa simt ceva, din gluma in gluma, am auzit "GATA!" si apoi un scancet, urmat de un plans zgomotos si zdravan: era mica mea comoara Mara, care vazuse lumina zilei. Era 13 iulie 2007, ora 13.15, iar Mara era a mea! Mi-au dat-o s-o vad, i-am sarutat fata moale si roz si apoi am asteptat cumintica sa se termine operatia. Gandul imi era numai la ea, la cutele ei roz si la fata ei mica. Noaptea fara ea a trecut foate greu si abia asteptam sa o strang in brate. Tati i-a facut o poza si mi-a trimis-o ca sa ma pot uita la ea cand ma apuca nerabdarea. Orele au trecut greu, durerile erau prezente, insa totul trecea cand priveam poza cu chipul Marei. A doua zi m-am ridicat din pat si m-am dus sa imi "recuperez" comoara, care o astepta cumintica pe mami. Mi-au dat-o in brate si atunci am simtit ca toata lumea e a mea.....si de atunci nu i-am mai dat drumul! Este minunea mea, comoara mea, aerul pe care il respir si cu fiecare zice trece parca o iubesc si mai mult.....daca se poate mai mult decat atat!


Andra si Mara Teodora(13.07.2007)
"Cere si ti se va da!"
www.flickr.com/photos/9662615@N06/" target="_blank">Mara Teodora

adameasca spune:

Dragele mele drage, tare dragi imi sunteti... Desi am fost alaturi de voi toata perioada sarcinii si desi stiam tot, asta nu m-a impiedicat sa nu ma emotionez citid povestea nasterii. Va doresc tot binele din lume, sa fiti sanatosi si linistiti si sa il faceti si pe Matei pan' la urma

Ileana
poze,poze si iar poze...
Luca (2 octombrie 2003) si Ilinca (29 august 2006)
O poveste fara titlu... Luca

siminoc spune:

O, ce emotii ma pasc cand citesc povestea voastra! Imi vine sa bocesc!
Cred ca "ajuta" si faptul ca io am nascut pe 13.07.2007 la 13.05 tot prin ceza!

Va pup pe amandoua!

Simona, mamica de Miruna (13 Iulie 2007)

Comoara mea, Miruna

Sunt binecuvantata cu o dragoste la patrat!

www.desprecopii.com/albumphoto/folderview.asp?bid=&folder=Simona Mandru" target="_blank">Io mireasa

ada29 spune:

Bine ai venit pe lume Mara Teodora!

Dumnezeu sa-ti vegheze pasii!

Felicitari mamico,sa-ti traiasca comoara,sa fie sanatoasa!

ada