Rh negativ - ignoranta mea sau neglijenta doctorul
Buna ziua!
Am stat si m-am gandit mult daca sa pun acest mesaj sau nu si mai ales unde sa il pun. O sa incerc sa povestesc totul cat mai repede si mai clar.
Ani de zile am tot asteptat sa raman insarcinata si in sfarsit, dupa 8 ani de incercari s-a intamplat minunea. Pur si simplu. Fara nici un tratament, exact cand abandonasem orice speranta de a mai avea vreun copil.
Din nefericire, eu am Rh negativ, iar sotul meu Rh pozitiv. Totul a mers bine, noi am fost deosebit de grijulii, credeam ca ne-am gandit la tot si la toate. Dar nu a fost asa. Am nascut, am fost cei mai fericiti parinti din lume, ne-a dat Dumnezeu o fetita dulce de tot. Si uite asa...nu m-am gandit ca s-ar putea, candva, sa mai am un copil. Si nici medicul meu nu s-a gandit. In mod normal, ar fi trebuit sa imi faca o injectie de imunizare in termen de 72 ore de la nastere, pentru a se asigura ca in cazul in care voi mai avea un copil totul va decurge bine, copilul va fi sanatos si organismul meu nu ii va face rau celui de al doilea puiut.
Iar domnul doctor a uitat.
A trecut timpul, eu am ramas iar insarcinata. M-am prezentat la doctor, el mi-a spus ca totul e OK, sa ma duc sa imi fac analizele ca sa determinam anticorpii si tot asa. Bineinteles ca analizele nu au iesit bine, insa dl. doctor mi-a spus ca asta e, totul o sa fie bine. O sa fie bine...am fost si la o clinica privata, se pare ca lucrurile nu stau chiar asa de bine.
Nu am scris acest mesaj decat ca sa avertizez viitoarele mamici cu Rh negativ asupra acestei imunizari care nu poate fi facuta decat in termen de 72 de la nastere. Nu se stie niciodata cand apare un al doilea copil si nu merita nimeni sa isi petreaca lunile de asteptare dinaintea nasterii in stres si intrebandu-se daca totul va fi bine cu copilul. Mai ales ca totul depinde de un nenorocit de vaccin.
Eu am fost o ignoranta, nu am stiut ca asa ceva exista si acum suport consecintele.
Succes, viitoare mamici, si nastere usoara tuturor!
PS - Imi cer scuze daca mesajul nu este in intregime coerent.
Raspunsuri
Anny spune:
SCUMPIOARA,
Vina este a doctorului, entru ca nu ti-a spus ca in cazul tau cu RH negativ ar fi trebuit sa faci imunizare dupa nastere.
Acum intrebarea mea este: fetita ta are RH pozitiv? Banuiesc ca da daca ti-au aparut deja anticorpi acum la a doua sarcina.
SI eu am RH negativ, dar baietelul meu are si el tot RH negativ asa ca nu a mai fost nevoie sa mi se faca imunizarea.
A doua zi dupa ce am nascut am cerut sa i se determine RH-ul ca sa vedem daca fac vaccinul sau nu. Nu a mai fost nevoie (sper ca analiza a fost corecta.....)
Iti doresc multa sanatate!
Ramba spune:
Sa va povestesc experienta mea cu privire la Rh:
Ca si voi si eu am Rh negativ, sotul pozitiv. Pe parcursul sarcinii mi-am facut dozarile de anticorpi periodic si toate au iesit bine. Cand am nascut am specificat ca am Rh negativ, mi s-au facut analizele, iar cand a venit rezultatul am aflat ca am anticorpi (deci fetita are Rh pozitiv) dar nu am dreptul sa primesc vaccinul.
A trebuit sa treaca 3 ani sa primesc si eu o explicatie plauzibila la ceea ce mi s-a intamplat: este foarte probabil ca anticorpii sa fi aparut in perioada dintre ultima dozare si nastere, atunci vaccinul era inutil din cauza ca acesta trebuie facut la 72 de ore de la aparitia anticorpilor, daca se face mai tarziu nu mai ajuta la nimic.
Iti scriu asta pentru ca a fost o lunga perioada in care imi era neclar de ce nu am facut vaccinul si o acuzam de doctorita mea si celelalte cadre din spital de incompetenta. Pe doctorita o acuz in continuare pentru ca nu a fost in stare sa imi explice de ce nu trebuie sa fac vaccinul.
Doamne ajuta sa fie bebe sanatos!
anya spune:
Am si eu RH-ul negativ/ sotul pozitiv. In plus eu am grupa B3, el A2.
La prima sarcina (fara nici un avort, sarcina inainte) am avut totusi anticorpi A = 1/16. Dar se pare ca tipul asta de anticorpi dau ca efect icter prelungit la BB. Asa a si fost. Copilul s-a nascut cu A2 (grupa tatalui) si RH NEG. (de la mama). Din acest motiv nu am facut vaccinul. Acum sunt din nou insarcinata si am aceeasi anticorpi A = 1/16 ca si la prima sarcina. Din nou mi s-a spus ca nu prezinta pericol. In concluzie: vezi ce fel de anticorpi ai si vorbeste cu un medic specialist hematolog, la Institutul de Hematologie pt ca el te va lamuri cel mai bine.
Dar de asemenea depinde si de perioada cand ai nascut tu primul BB. Am o colega care a nascut 3 copii + un chiuretaj, are RH neg. copiii au Rh pozitiv si nu a facut vaccinul nici in ziua de azi. La primele 2 sarcini inca nu aparuse in Romania iar apoi nu l-a gasit nici "cu politia".
Partea proasta e ca daca ti-au aparut anticorpi in timpul sarcinii, nu mai ai ce sa faci pana nasti. Abia dupa poti face vaccinul, preventiv pt sarcina urmatoare.
Oricum, Bafta multa.
mira_m spune:
Care sunt riscurile daca pastrezi copilul? Oricum, indiferent de situatie cere parerea mai multor medici ca sa poti lua o decizie!
Mira si fetita dulcika
Otiliav spune:
Din pacate si eu am patit la fel. Dupa ce toata sarcina i-am spus doctoritei de incompatibilitatea de Rh, tot n-am facut vaccinul. Fiind prima sarcina, normal n-au aparut anticorpi. Am nascut sambata dimineata la ora 3, iar ei au dus luni sange la analiza, marti la ora 8 avand rezultatul. Prea tarziu pentru vaccin, adica vreo 78 de ore. M-am bucurat ca fetita mea are Rh pozitiv, deci ea nu va avea problemele noastre. Daca urmatorul copil are Rh-ul mamei, nu este nici o problema. Iar daca are Rh-pozitiv sarcina va fi monitorizata, eu am inteles ca este o problema pentru mama daca se amesteca sangele ei cu al copilului. Nu ma sperie treaba asta, mai mult sufar ca am facut cezariana fara sa-mi doresc acest lucru. Verisoara mea tocmai a nascut al treilea copil si are tot Rh negativ iar sotul pozitiv. Sa fim serioase, in provincie nici acum nu se face peste tot analiza anticorpilor si nu vad de ce ar suferi bebelusii de vreme ce in perioada embriogenezei transferul de sange de la mama la copil este insignifiant, iar ei au Rh pozitiv deci mai puternic decat al mamei.
Otilia si Ana Maria (18.12.2004)
impreuna spune:
scumpioara daca ai merge la 100 de medici, cred ca ai avea tot atatea variante. Totusi e bine sa consulti cat mai multi, pentru linistea ta.
Eu cred ca va fi bine si cu aceasta a doua sarcina a ta, pentru ca pana acum nu cunosc un caz asemanaor care sa fi avut probleme. De la al doilea copil incolo riscul e mai mare.
Si eu am avut aceeasi problema, cu rh negativ, sotul rh pozitiv, insa fiind prima sarcina nu am avut anticorpi. Am avut noroc cu dr care mi-a facut vaccinul imediat dupa nastere, dupa ce a determinat rh la bebe (pozitiv). Am fost un caz fericit.
Prietena mea, a prierdut o sarcina iar medicul respectiv nu i-a determinat rh. La a doua abia a constatat ca e negativ. Si-a facut o gramada de probleme, insa bebe sa nascut sanatos si vaccinul i-a fost facut acum, dupa a doua sarcina, deci nu va avea probleme nici in continuare.
Capul sus si sanatate maxima tie si la bebe!
Impreuna = mami Flavia, tati Mircea si puiutza Sara
patri spune:
Vreau sa va spun ca eu am aflat ca am rh neg abia in luna a 9-a si era pe vremea raposatului, am plans 3 zile incontinuu pt ca eu vroiam 3 copii si atunci lumea spunea ca cu rh neg poti face unul singur. Si dupa trei zile de plins, m-a scos sotul la plimbare, si erau niste cozi imense la farmacii...era 1 mai 1986, dupa radiatii, si eu nu stiam nimic. O doamna din coada mi-a spus ca sunt nebuna ca ies asa burtoasa afara, ca-mi iradiez copilul, asa ca m-am dus acasa si-am mai plans trei zile...Am avut noroc ca cunosteam pe cineva la centrul de sange, care mi-a spus sa fac analiza la nastere copilului pt ca este acest vaccin anti rh, dar nu se spunea despre el pt ca era fff scump, era in jur de 8000lei, si eu dupa, ca ing. stagiar am avut 2160lei la incadrare. Normal ar fi fost sa se dea tuturor mamelor care ar fi avut nevoie, eu am avut probleme ca am mai spus unei mamici de 16 ani din salon ca exista acest vaccin, si ea avea nevoie dar a fost un scandal monstru ca de unde stie...In tot cazul, eu am platit numai medic pt copil sa asiste la nastere, asa ca am avut noroc ca am nascut natural si Mihai are grupa si rh lui tata, deci poz asa ca am facut vaccin, al doilea Ionut, pe care l-am nascut dupa un an are grupa si rh meu, deci n-a mai fost nevoie de vaccin. Sa va spun ce stiu eu ca e rh, e o particola din singe pe care noi n-o avem, si prima data cand dam de ea-la nasterea primului copilsau la o transfuzie rh poz, organismul face anticorpi care vor lupta cu aceasta particola atunci cand vor da de ea. Eu nu stiam dece se intampla asta numai in mom. nasterii, si am aflat ca la taierea cordonului ombilical are loc o implozie si atunci sangele mamei ajunge in contact cu cel al puiului, si anticorpii pot face rau copilului--un icter pronuntat sau chiar , in cele mai rele cazuri se schimba tot sangele copilului--eu credeam ca in 19 ani medicina a mai evoluat, asa ca m-am mirat gasind subiectul acesta, si vazand ca inca se mai pastreaza secret vaccinul...probabil tot din considerente de pret!Dar cred ca nu trebuie sa va sperie, eu stiu persoane care aveau anticorpi si totusi n-au avut probleme la nastere, totul e sa spuneti medicului neonatolog sa stie si sa fie pregatit! Eu intotdeauna mi-am dorit 3 copiii, si acum ca baietii-mi sunt mari voi avea si o fetita, pe care am decis s-o infiem, pt ca sunt atatia copii care au nevoie de parinti...
Va doresc copii frumosi si sanatosi, si sarcini usoare, si fiti optimiste si vesele, pt ca cel mic simte...
patri

Riscurile in cazul in care mama are Rh negativ iar copilul pozitiv sunt: de la o anemie usoara pana la boli grave ale sangelui. Daca se intampla asa ceva se face transfuzie, eventual se schimba tot sangele copilului. In strainatate se fac transfuzii si in uter daca se constata ca sunt probleme. La noi, Dumnezeu cu mila.
laliq spune:
Problemele care pot afecta nou nascutul in cazul izoimunizarii feto-maternale sunt variate, de la anemie usoara a noului nascut pana la icterul nuclear, boala cu afectare neurologica foarte grava. Cele interesate de subiect (incompatibilitate RH) pot gasi detalii la adresa http://reclama/imunologice_6.htm
Ca sa raspund la titlul subiectului: cum in Romanica medicii nu suporta consecintele propriilor greseli, pacientul trebuie sa suporte consecintele ignorantei sale. Si eu sunt una dintre aceste paciente, desi am facut analiza RH odata cu grupa de sange, la 14 ani. Ghinionul meu a fost ca rezultatul (RH pozitiv) a fost eronat sau incurcat cu a altui pacient. Am trecut prin ce poate fi mai rau pt un cuplu care aproape isi realizase visul de a deveni parinti ca sa aflu ca sunt RH negativ si am titru de anticorpi anti D 1/164, asta la cateva luni dupa nastere (deci nici vorba de vaccin). Geaba am facut dosar la colegiul medicilor pt medicul care mi-a "supravegheat" sarcina. Un viitor bebe, daca voi mai ramane insarcinata vreodata, sigur va fi in pericol pt ca sansele sa fie RH negativ sunt foarte mici, sotul meu fiind RH pozitiv, fenotip monozigot.
Am auzit de doctori care cer gravidei sa faca de 2 ori analiza RH pt. a fi siguri ca rezultatul e corect. Dar cred ca astia sunt rara avis.
Oricum, pot sa va zic ca al meu frate a facut determinarea RH in octombrie 2005 si rezultatul primit a fost RH negativ, ca in noiembrie, la repetarea analizei sa iasa RH pozitiv.
puiu' de morosan