Povesti, povesti, povesti...si iar povesti!
Raspunsuri - Pagina 11
21+
alexutza_26 spune:
Simona - frumoasa tare povestea voastra...si cu un final neasteptat 
..sa va traiasaca dolofanul!
Alexandra mami de 
GABRIEL (30.09.2006) si 
36+ 
Theodora
PRINTZUL
AMR 3 SAPTAMANI
Traieste orice clipa ca si cum ar fi ultima!!!
SimonaMami spune:
Multumesc mult fetelor!
'Raportam' acum a doua sarcina, 20 de saptamani, complet diferita de prima. Cu putin noroc, in aprilie 2009 postam a doua poveste.
Sigur.... nunta deja facuta, o sa fie mai putin... palpitant probabil :)
Dar gasim noi ceva 'trasnit' de facut prin preajma! :)
Simona 19+, mami de Eric Christian (02.03.05)
babyzapi spune:
Ia uite cine se ocupa de listuta cu povestile...Mikyyy parca mai ai un pic si nasti, nu? Facem galerie pt maine 
...Nastere usoara in urma careia sa ramai cu multe amintiri frumoase!
NanaMotoc Doamne cat am mai plans citind povestea lui Andrei! Sa va traiasca baietelul, sa va bucurati de el si multa multa sanatate. 
o mamica curajoasa si puternica.
Isabela 
de 
Raphael Nicolas 
Primul nostru
babyzapi spune:
CUM A VENIT PE LUME COPILASUL MEU IUBIT, RAPHAEL NICOLAS
Miercuri seara, 22 octombrie, gravida in 35+ si 5zile am plecat cu iubi la clinica in speranta de a-mi gasi un doctor cu care sa nasc, deoarece dr care ma luase in evidenta demisionase cu cateva zile in urma. Am vb cu dr la care facusem mereu ecografii, dar avea deja programul prea incarcat. Urmatorul dr de pe lista preferintelor mele terminase deja programul si nu se mai afla in clinica. O asistenta mi-a recomandat-o pe dr Predoi Deliana si mi-a spus ca o va contacta telefonic pe dr a doua zi sa-i spuna situatia mea si eventual sa vin dupa aia la un control pt a ma lua in evidenta. De o saptamana aveam dureri groaznice de stomac si am zis daca tot sunt la clinica sa vb cu un dr despre asta. M-a vazut dr Albu, am facut chiar si o mica eco de control, bebe era bine si nimic nu prevestea ceea ce avea sa se intample cateva ore mai tarziu.
Joi dimineata, ora 5, dormeam profund cu iubi si ma trezesc dintr-odata simtind cum curge ceva umezind doar putin chilotelul. Ma gandesc ca probabil este dopul gelatinos despre care tot vorbeau fetele pe forum. Ma gandesc sa ma culc la loc, cand iar mai curge putin...ma gandesc nu cumva sa fie sange...mi-e prea lene
sa ma dau jos din pat sa aprind lumina asa ca luminez zona cu telefonul...lichid incolor.Buuun, pot sa dorm linistita imi zic, dar sa merg totusi la baie sa ma spal. Il trezesc pe iubi sa mearga cu mine la baie (imi e frica noaptea singura prin casa), iar el abia trezit din somn nu intelege de ce naiba vreau eu sa ma spal cu noaptea in cap. Pana sa se dezmeticeasca el, eu deja am sarit din pat simtind din nou curgand lichid. Odata ajunsa in picioare curge si mai
mult lichid preligandu-se pe picioarele mele incrucisate instinctiv pt a opri ce nu se putea : MI SE RUPSESE APA! La 35 de sapt si 6 zile. Eu : gata, asta e nasc! iubi: ce? cum??? ce-ai esti nebuna? nici nu-l mai astept, cobor scarile sa ma duc la baie, apa curgea siroaie in urma mea, eram calma in exterior, dar total pierduta in sufletul meu, intru in baie, ies din baie si ma duc in sufragerie, cu ce sa ma imbrac?! unde mi-e buletinul? ma asez pe canapea si stau...
sa o sun pe sor-mea,dar lasa ca doarme, hai sa-i dau totusi un sms, sa anunt fetele pe forum??? hai lasa mai tarziu sa nu deranjez.... ma duc la baie si ma spal, ies din cada iara curge apa din mine...Doamne dar nu se mai opreste??!! cum sa ma imbrac daca tot curge??? al meu in tot stresul lui ma ia la rost ca am facut apa in toata casa si sa nu ma mai plimb atat peste tot. Hai ca-mi pun un absorbant dau sa-mi trag blugii pe mine, intra al meu in baie si ma ia ca ce dracu fac cu absorbantul ala mic??? sa-mi pun un prosop intre picioare. Il ascult, pun prosopul, dar nu mai puteam sa-mi trag blugii stramti pe mine, da-i si cauta pantaloni de trening, tot iubi a gasit, ma suna sor-mea imi da ultimele sfaturi, imi ureaza succes, cica vine si ea imediat la clinica, eu lasa mai dormi ca mai dureaza pana nasc, o simt din voce ca o apuca plansul si imi iau la revedere repede inainte sa incep si eu sa plang...nu era momnentul sa ma las prada emotiilor! Termin cu imbracatul, aratam ca o sorcova cu pantaloni rosii, bluza verde,adidasi roz, geaca neagra), sun la clnica sa anunte medicul de garda ca vin, tipa de la tel ca sa-mi anunt medicul, ii zic ca nu mai am dr, cer o ambulanta dar nu au, asa ca ramane sa sun la taxi. Dar nu inainte sa mai ma frichinesc un pic prin casa, ii dau sms si lui mama, imi iau buletinul si toate ecografiile timp in care iubi meu o tinea una si buna ca nu nasc acum, nu am cum sa nasc la 8 luni, ca l-am tinut pe bebe pana acum tre sa-l mai tin un pic...hmmm de parca era dupa mine...Sun si la taxi, al meu cica sa specific ca nasc, eu taci draga din gura ca daca zic asta nu mai vine nimeni...in 10 minute vine si taxiul si plecam spre clinica. Eu cu inima cat un purece, cu o gogoasa umflata intre picioare datorita prosopului si incep sa simt contractiile, apasatoare mai mult decat dureroase si ma iau si emotiile...mi se pune un nod in gat si abia imi stapanesc lacrimile, incep sa ma rog sa fie totul bine cu bebe,il tin pe iubi de mana dar fara sa ma uit la el, el imi strange usor mana ca un fel de asigurare ca o sa fie totul bine si pana am ajuns la clinica am continuat sa ma rog sa fie bebe bine.
La clinica astept un pic la receptie, sunt chemata in camera de garda, iubi ramane afara, vine si dr de garda care se uita cam chioras la mine cand imi vede burta mica, cand mai aude si ca am 36 de sapt si bebe la ultima eco avea doar 1,600, imi spune ca nu vrea sa-si asume raspunderea cu mine, ca e sarcina prea mica si bebe prea mic, imi face totusi controlul pe masa si mi-am dat seama ca sunt destul de dilatata pt ca nu am simtit mare lucru. Imi zice sa ma pun pe alta masa si incep sa-mi fie monitorizate contractiile. Asistenta ma tot intreba daca ma doare, eu nu si nu, contractiile pe aparat erau in jur de 25-30, timp in care dr de garda il suna pe directorul spitalului sa intrebe ce sa faca cu mine, daca sa ma interneze sau nu, dar directorul nu raspunde la telefon, desi era aproape 7 dimineata. Imi spune ca ma interneaza (cu juma de gura) si la ora 8 cand se face raportul sa hotarasca directorul ce facem mai departe. Eu parca eram teleghidata, nu comentam nimic, nici nu ma interesa ce balmajeste dr aia acra, stiam ca din momentul ala sunt pe maini bune
si vor sau nu tre sa-l scoata pe bebe. Ma schimb in vestita camasa si ma duc cu asistenta in sala de travaliu. Mi se pune o perfuzie, mi se face o injectie pt maturarea plamanilor lui bebe si din nou sunt monitorizate contractiile. Il sun pe iubi si ii spun ca mai dureaza, ii dau sms Andreyutzei care ma incurajeaza imediat cu un sms si la scurt timp vine si dr care urma sa ma opereze. Am avut placuta surpriza sa fie chiar dr Predoi Deliana, mi-a spus ca voi naste cu ea, dar mai asteptam pana isi face efectul injectia pt plamanii lui bebe. Rog asistenta sa-l aduca pe iubi sa stea cu mine...vine si iubi...mi se pune un furtunas cu oxigen in nas, contractiile se intestesc erau deja la fiecare 2 minute si puternice de ajungeau pana la 98...ma dureau destul de tare, dar suportabil, imi amortesc si picioarele si simteam ca fac pe mine...foarte urata senzatia. Ma gandeam doar sa ma bage mai repede in operatie sa nu ma scap pe mine. Mai mi se face un control, chiar ca nu am simtit nimic de data asta, eram dilatata bine, pe iubi il conduce o asistenta afara si eu merg in sala de operatie (ora 09:45)...vorbesc cu asistentele, glumesc, parca sunt pe alta planeta, ma asez in fund pe masa cu capul in pieptul unei asistente si mi se face rahi-epidurala. Vine si celalalt dr care asista la nastere : vai ce burta micuta... Anestezista o super dulce dr imi zicea pas cu pas ce face acolo in spatele meu, simt o caldura in picioare semn ca anestezia isi face efectul si sunt intinsa pe masa, legata de maini...de picioare nu stiu ca deja nu le mai simteam...mi se pune campul in fata...off Doamne in ce hal tremur din toate incheieturile, nu de frig, ci de emotie...un tremur nervos cum nu am mai avut niciodata si maxilarul il aveam inclestat, nu puteam sa ma relaxez oricat incercam, directorul spitalului baga capul pe usa si zice : ia sa vedem noi acum ce sarcina de 36 de saptamani ai tu (toti ziceau ca am 32sapt cu burtica aia mica)Tremuram in continuare si ma gandeam ca AOLEO NASC ACUM!!! simteam cum parca ma trage cineva de haine, incerc sa nu ma gandesc la ce fac ei acolo, anestezista ma mangaia pe cap si ma incuraja cand deodata acum vine si copilul...am inlemnit si asteptam infrigurata sa-l aud plangand. Se aude un scancet mic, pauza si din nou un scancet ceva mai tare. Ora nasterii 10:10. Incep sa plang in hohote, ma uit in dreapta unde il curatau si il vad atat de micut si slabut, 1,700 kg si 44 cm, imi spun ca are organele maturate ca un copil la termen, mi-l da sa-l pup, manca-l-ar mama de baietel ce tare plangea...si eu plangeam in continuare cu suspine, nu-mi venea sa cred ca e al meu...plang si acum cand retraiesc toate acele momente...bebe pleaca, eu nu ma puteam opri din plans...am fost prea speriata si mi-am stapanit toate sentimenele si temerile pana in acea clipa cand mi-am auzit copilasul plangand. Anestezista ma intreaba daca vreau sa dorm, am zis ca nu si de-aici mi s-a taiat filmul pt ca m-au adormit.
Ma trezesc la terapie intensiva, vine iubi, nu stiu ce am vb cu el, vine si sora mea iubita tin minte doar ca a zis ca e frumusel bebe, toata ziua primesc vizite dar eu eram prea aeriana, nu vroiam sa vb cu nimeni, ma dureau bratele ingrozitor, AM FACUT FEBRA MUSCULARA cat am tremurat pe masa de operatie, picioarele nu le-am simtit deloc in ziua respectiva, vroiam doar sa dorm, sa dorm. A doua zi am fost prima care am reusit sa ma dau jos din pat si sa merg, am stat
totusi cam 30 de minute in sezut in pat inainte sa ma ridic. Plec la salonul meu si ma opresc la acvariu sa-l vad pe bebe...era la incubator, perfuzat, mititel, numai pielea si osul...nu intreb pe nimeni nimic de starea lui...mi-era frica de raspunsul pe care aveam sa-l primesc, ma multumeam pt moment sa-l vad ca respira, ca traieste...primele 2 zile au fost cele mai grele, ii dadeau 5 ml cu seringa si nu asimila nimic, varsa tot, a 3-a zi stomacelul lui primea
cei 5 ml de laptic cu seringa. Plangeam diminetile cand auzeam ceilalti bebelusi plangand in saloane cu mamicile lor si ma gandeam la puiutul meu cum sta sta singur in incubator...il tineau numai in incubator si ma lasau sa bag mana prin hublou si sa-l mangai. Mi l-au dat sa-l tin un pic si in brate...Doamne ce teama mi-a fost si cat am stat de incordata, dupa 10 minute ma durea si burta spatele... toracele era bombat si iesit in afara si i se vedeau toate coastele...dar dupa aia am inceput marele progres...a papat cu biberonul, 15 ml, dupa 2 zile papa 30 si uite-asa dupa 9 zile de spitalizare a ajuns si ingerasul meu iubit sa pape 50 ml si cantarea 1,850, astfel ne-au dat unda verde sa plecam acasa.
Azi, copilasul meu Raphael este un papacios, are 2,800 kg si un pic de falcute. Si eu cu tati suntem topiti dupa el, il iubim enorm de mult, este cel mai bun lucru din viata noastra. Multa sanatate, fericire si noroc scumpul meu fiu RAPHAEL!
Isabela de Raphael Nicolas
Primul nostru
andruskandu spune:
Babyzapy, frumoasa poveste, plina de emotii....
..."pantaloni rosii, bluza verde, adidasi roz, geaca neagra"....
Sa-ti traiasca puiul!
Poznele lui Andrei
Nasterea lu' Andrei
www.dropshots.com/andruskandu" target="_blank">PozeAndrei
Andreea lui Andreiut Puiut 11.06.2006
andruskandu spune:
Mickyyy, nastere usoara, cu bebic sanatos!
Cand ai timp, ne treci si pe noi in listuta? Avem povestea la semnatura...
Poznele lui Andrei
Nasterea lu' Andrei
www.dropshots.com/andruskandu" target="_blank">PozeAndrei
Andreea lui Andreiut Puiut 11.06.2006
babyzapi spune:
Andruskandu Doamne cat am mai plans citind povestea ta 
, m-a emotionat teribil demult. Multa sanatate copilasului si sa aveti numai bucurii.
Isabela de Raphael Nicolas
Primul nostru
luminita2008 spune:
Babyzapi si Andruskandu, tocmai v-am citit povestile venirii pe lume a puiutilor vostri. Impresionante! Sa va traiasca, sa fiti sanatosi cu totii, sa va fie mult, mult bine!
Sper sa apuc si eu sa scriu povestea gemeneilor mei... curand. Andruskandu, Edi al meu a avut la nastere tot 2600 gr si 48 cm!
V-am pupat!
Luminita de 
Eduard Mihai si Robert Gabriel
Am facut mereu doar dupa capul meu si mi-e frica de ziua in care n-am sa mai fiu eu...
Ce nu te darama, te face mai puternic!
http://luminita2008.shutterfly.com/
http://tusibebe.wordpress.com
http://luminitamalanca.wordpress.com
luminita2008 spune:
Iaca mai jos si povestea noastra:
O burtica cu doua minuni
Totul a inceput in decembrie 2007… atunci am zis ‘Gata, e momentul sa avem si noi un copil’. Sotul ma ruga de vreo 5 ani…. Iar eu intr-un final m-am gandit ca ne-au ajuns cei 7 ani de prietenie si cei 2 de casnicie… si vroiam si eu un pui care sa ma iubeasca sa cum nepotelul meu o iubeste pe mami a lui. Buun, zis si facut: renunt la cafea, nu ma mai vopsesc, am grija sa mananc cat mai sanatos, iau acid folic si fier si…. Trecem la treaba! Minunea a venit prin februarie, atunci testul a aratat 2 liniute. Adevarata minune, adevarata veste soc a venit insa cand am ajuns la ecograf si au aparut… doi bebei!! 
Mai ca ma bufnea rasul cand m-a intrebat dna. doctor ce am facut de-am ramas gravida… i-am si spus ‘Pai… ce se face de obicei!’ Dar cum erau doi bebei, era si normal sa ma intrebe…. Mare mi-a fost mirarea, sau mai bine zis dubla! Si mie, si sotului, si rudelor – nu se asteptau ei nici macar la un bebe din partea mea, dar’mite la doi. Nimeni din familiile noastre nu a avut gemeni, n-am facut niciun fel de tratament, au venit pur si simplu din… cer!
Sarcina a fost cu suisuri si coborasuri. Slava Domnului, nu am avut mari probleme, insa nu a fost chiar o sarcina normala. Am fost si speriata de la bun inceput, gandindu-ma ca e o sarcina gemelara, ca riscurile sunt mari… Am aflat ca voi avea baieti pe la 3 luni jumate, cand am fost internata in spital in urma unei gripe… am avut noroc si am scapat si de asta, chiar daca am ramas cu traume de la Maternitatea Bucur… peste vreo 2 luni, baietii s-au transformat in fetite…. Am simtit o mica dezamagire, dar numai din cauza faptului ca ma obisnuisem cu ideea de a avea baieti. Dupa ce vazusem totul in albastru, imi era greu sa trec deodata la roz… Si tocmai cand ma readaptasem, cand am trecut la fundite si rochite roz, a venit verdictul final: vor fi baieti! Alt ecograf, alt medic… si de data asta nu s-a inselat.
De prin luna a 5-a am stat acasa, 50% din timp la orizontala. Pe masura ce burtica crestea, acest 50% se transforma in 60%, apoi in 70% si tot asa, pana cand nu ma mai dadeam jos din pat decat pentru baie. Dar era bine si asa, ca trebuia sa merg la baie cam o data la ora si jumatate……
Am suportat mancarimile de burta, arsurile pe gat, insomniile, plictiseala (vreo 3 luni nu am iesit din casa decat la control, la doctor), am suportat tot cu stoicism si dragoste pentru micutii din burtica. Tot pana la contractii… pe la saptamana 31. Colul era f scurt dar era prea devreme sa nasc, asa ca doctorul m-a trecut pe gynipral. Atunci a inceput distractia…. viata mea se scurgea intre 3 ore de palpitatii si tremurici din cauza pastilelor si 5 ore de contractii, mai mult sau mai putin intense…. Si asteptam, si asteptam…
Am dus-o asa pana la 35 de saptamani. Exact cand imi spusese si doctorul ca e termenul limita: mai putin nu, mai mult da. Si cum de ce ti-e frica nu scapi… cum nu ma gandeam ca voi naste exact in cele 2 zile in care doctorul meu nu era in Bucuresti - dar am nascut, cum nu credeam ca mi se va rupe apa, era 100% o cezariana programata – totusi mi s-a rupt apa, cum nu credeam ca tocmai mie mi se va intampla asta noaptea – totusi noaptea s-a intamplat! Eram treaza si am auzit pur si simplu cum s-a rupt ceva in mine, apoi am simtit cum curge ceva din mine si…gata. Pe 26 septembrie, la 01.50 noaptea eram in mijlocul sufrageriei, privind amuzata cum sotul dadea la propriu din colt in colt, in timp ce din mine curgea lichidul… stiam ca nu mai pot da inapoi, ca acum nasc orice ar fi! Si ma simteam usurata, chiar amuzata de agitatia sotului care ar fi facut orice decat sa-mi aduca si mie un prosop…
Am ajuns la Elias la 02.10. Pe o ploaie torentiala. Doctorii si asistentele… f suspiciosi. Se temeau ca bebeii erau prea mici la numai 35 de saptamani. Ultima ecografie arata 2000 gr fiecare. Am avut de asteptat o alta cezariana, oricum nu aveam contractii decat f rar si fara dureri. Cand s-au hotarat ca voi face cezariana, cand au inceput controalele, au inceput si contractiile…. Apoi in sala de operatii a fost horror… nu-mi placea sala, ma apucase un tremurat ingrozitor si doctorii m-au pus sa stau pe spate iar eu simteam ca ma sufoc! Din cauza burticii f mari, toata sarcina nu am putut sa stau pe spate, nu mai mult de 5 minute. Asa ca pana si-a facut efectul anestezia – totala – am trecut prin niste momente groaznice. Unde mai pui ca fetele lungi ale doctorilor incepusera sa ma ingrijoreze de-a binelea – oricat de optimista fusesem eu pana atunci, incepuse sa incolteasca teama in sufletul meu… teama pentru bebeii mei. Apoi…. Mi s-a taiat firul. Imi amintesc apoi vag cum cineva ma striga ‘Maria! Maria! Trezeste-te!’. As fi vrut sa le spun ca mie mi se spune Luminita, nu Maria, dar nu aveam forta… am auzit apoi ceva de un telefon si de niste servetele… era sotul, incerca sa le strecoare in salonul de Terapie Intensiva unde eram eu… era deja vineri dupa ora 10.00. Seara, m-au mutat in salon si, cu chiu cu vai, am reusit sa ajung la bebeii mei, gratie unei infirmiere super de treaba. Atunci am aflat ca avusesera 2600 gr si 48 cm si respectiv 2640 gr si 51 cm, ca erau sanatosi tun, perfect dezvoltati si fara niciun fel de probleme!!!!! Zilele petrecute apoi in spital stateam mai mult cu ochii pe pereti… ma tot gandeam, privind o amarata de poza facuta cu telefonul mobil, cum va fi acasa, si mai ales cand vom fi acasa… cum e cu pampersul, cum e cu buricul, cum e cu baia, cum e cu mancarica, cum o sa ii tin, avand in vedere ca nu-si tin capul… Doamne, aveam o mie si una de intrebari!! S-au risipit insa intr-o secunda cand am ajuns acasa si toate au venit cu drag de la sine.
Nu va pot descrie sentimentul, emotiile, starea in care eram cand i-am vazut pentru prima oara! Dar cu siguranta voi, mamicile, stiti deja ce vreau sa spun… si mai mult decat atat, ma bucur ca am inca aceeasi stare!!! Ca, oricat de obosita as fi, nu ma plang, nu simt greutatile, chiar daca sunt singura cu ei in marea majoritate a timpului. Chiar daca acum, in timp ce le scriu povestea, fac ture pe langa patuturile lor si ma intrerup din 5 in 5 minute... Ii ador nespus, ii simt mereu ca fiind o parte din mine, ei depinzand de mine si eu de ei in aceeasi mare masura. Ma rog necontenit la Dumnezeu sa mi-i tina sanatosi si pe mine in putere pentru ei. Si ma mai rog, ca intr-o buna zi, sa le pot darui o surioara….
Am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa!
Luminita de Eduard Mihai si Robert Gabriel
Am facut mereu doar dupa capul meu si mi-e frica de ziua in care n-am sa mai fiu eu...
Ce nu te darama, te face mai puternic! http://luminita2008.shutterfly.com/
http://tusibebe.wordpress.com
http://luminitamalanca.wordpress.com