Mami e de vina!! vesnic...

Salutare tuturor!

Sfatuiti-ma: ce sa fac, ce atitudine sa adopt in cazul fetitei noastre mai mari (5 ani), Maria care e vesnic suparata pe mine.(sora mai mica are 4 ani)
Ne iubim foarte mult, ne pupam, ne imbratisam dar...suntem vesnic in conflict. Daca nu i se face pe plac imediat se supara foarte tare pe mine - chiar daca nu sunt eu responsabila de supararea ei: si o vad ca chiar sufera. Nu o intereseaza explicatiile, chiar uraste sa fie cicalita (ceea ce nu se intampla frecvent ci mai ales atunci cand ii dau explicatii...vreau sa inteleaga).
E clar ca avem o problema de comunicare si simt ca ar trebui sa adopt o anumita atitudine. Dar... in mintea mea e ceata totala.
Fata de tati nu are acest comportament; cu mine are o problema. O fi vreo criza specifica varstei.. Poate are nevoie sa ii spun anumite lucruri, sa o tratez intr-un anume fel...Cand sunt in mijlocul "actiunii" nu mai am nici o idee si nu vad solutii...

Astept parerile voastre...
p.s. fetita a trecut aprox. jumatate de an in urma printr-o "criza" oedipiana care acum s-a mai ameliorat; dar simt cumva ca exista o legatura cu asta.

Multumesc

annita72 spune:

Eu cred ca e si ceva specific varstei si probabil, data fiind diferenta mica intre fetite, "gelozia" copilului mai mare se manifesta mai tarziu la ea. Obisnuiesti cumva sa-i zici "las-o ca ea e mai mica" sau "intelege, tu esti mai mare"?
Daca nu e asta si tu te porti absolut la fel cu amandoua, poate are nevoie de mai multa atentie, fa-ti timp din cand in cand numai pentru voi doua.

Sau ar mai fi ceva, obisnuiesti sa cedezi cand se supara ca nu i se face pe plac? Copiii sepculeaza chestiile astea si e posibil sa se supere tot pe tine si cand nu esti tu responsabila in ideea ca vei interveni si-i vei permite tu sa faca cum vrea ea.
Noi stam bunicii, iar fetita mea Ioana (7,6 ani) avea problema asta cu bunica, pana i-am facut "instructajul", bunicii, bineinteles, sa nu mai faca intotdeauna cum zice copilul.

mami de tudor si ioana
http://pg.photos.yahoo.com/ph/ileanastama/my_photos

claudia_a spune:

Ufff, eu am 30 ani si sunt vesnic in conflict cu mama! Acum ne pupam, acum suntem ca soarecele cu pisica si ne zicem ca nu mai vorbim una cu alta 10 ani... ni se ridica din nimic si mai mult mie mi se pune pata pe ea!!!
Cu tata mereu am fost compatibila, desi probleme importante nu am dezbatut cu el... insa a existat un feeling intre noi; insa, intre mama si mine nu a fost asa! Cu toate ca ne ajutam mult, ca nu pot sta fara sa stiu ce face sau cum se simte, ca nu pot sa o stiu suparata , ca nici ea nu poate sta fara noi - mai mutl fara Ioana noastra.... mereu suntem in conflict! Nu exista zi in care sa nu ne certam, sa nu suferim... eu ma supar tare de tot pe ea si mai nou probabil ca s-a saturat si ea de iesirile mele - face la fel... se supara si sufera de ceea ce ne zicem la suprare! In majoritatea cazurilor nu exista un motiv serios... din nimicuri....
Nu stiu sa explic de ce ma irita uneori numai cat suntem una langa alta ; suntem ca soarecele cu pisica... poate ne explica Principessa ce fenomen este asta... ca este chiar ciudat... tine de chimia dintre noi!!! Probabil...
Mai asteptam raspunsuri...
Specific ca eu am fost singura la parinti... ca sa nu se zica ca am fost geloasa pe atentia mamei asupra altcuiva...

mami si Ioana

giulia71 spune:

Principesa, te rog ajuta-ne cu un sfat. Si eu am o sora mai mica (28 ani) care vesnic se cearta cu mama (cu care locuieste impreuna), bineinteles din nimicuri. Dar , clar ,dupa parerea mea sunt total incompatibile. Sora mea are o atitudine vesnica de om nemultumit, desi este realizata din anumite puncte de vedere, are un job bun, are o casa, e tanara...samd
Dar , cum spuneam, e vesnic nemultumita, nervoasa si se poarta rau cu noi cei apropiati.
E drept ca nu are un prieten si asta o macina mult si nici prietene nu mai are ca sta la serviciu toata ziua si nu are timp.
Am trimis-o si la psihiatru, si dr a zis ca nu poate sa o ajute sa invete ea sa se autocontroleze.
Dar, vad ca e imposibil!
Imi fac griji pentru mama ca este o persoana grasuta si imi e teama de un infarct.
Imi cer scuze daca am fost of-topic, dar probl mi s-au parut asemanatoare si doresc mult un sfat profesionist!
Cu multumiri


Sa auzim de bine ;)

goguta spune:

Multumesc de raspunsuri!
Annita, niciodata nu le-am tratat diferit: una e mai mica, alta e mai mare... pe mine si pe sora mea asa ne-a crescut mama si ne-a facut rau. Asa ca eu le tratez ca si cum ar avea aceeasi varsta, in sensul ca au aceleasi responsabilitati, aceleasi drepturi, ordinea in care primesc ceva, se spala, se imbraca etc. este aleatoare si nu pe principiul mai intai ea ca e mai mica sau hai sa o iertam pe ea ca e mai mica etc. Mai intra in competitie cateodata dar nu e nimic neobisnuit, pare normal si nu incurajam competitiile.
Cred ca ai dreptate, nu petrec prea mult timp cu ea (si automat nici cu cea mica); serviciul asta, bata-l vina!!.. sigur are nevoie de mai multa atentie. Dar de unde atata suparare, chiar frustrare si suferinta? Ma doare sufletul sa o vad asa. Sufera pentru orice refuz din partea mea (nu pot sa-i satisfac absolut toate cerintele si se enerveaza chiar daca ii explic. cu cat explic mai mult cu atat se enerveaza mai tare)
Adevarul este ca si eu am fost suparata vesnic pe maica-mea. Acum m-am mai potolit, de cand am familia mea, copii. Dar eu eram suparata pe ea pentru ca avea pretentia ca nu greseste niciodata (nu recunostea nimic si intotdeauna nu era ea de vina; chiar si acum ea "nu e de vina"...dar am invatat sa trec peste asta si chiar ma amuza uneori...) Si ii pandeam greselile si ma enerva ca nu era mai hotarata si era "alunecoasa"; mi se parea inconsecventa.
Acum, eu cred ca nu sunt asa...dar mai stii cum ma percepe copilu'... grea treaba...

Pana la urma cred ca as mai putea ameliora situatia cu timp petrecut impreuna dar de calitate.. nu supravegehere in parc - care nu prea are valoare pentru ea.

Multzumesc de raspunsuri; mai astept...

annablue spune:

Vin si eu cu o supozitie, pentru ca fetita ta seamana la comportament cu fiul meu, care inca nu are 4 ani...
Adi ma "cearta" mai mult si reactioneaza "zgomotos" desi cu taica-su nu comenteaza decat f. putin.
Explicatia pe care am aflat-o este ca eu sunt mult mai apropiata de el si "isi permite" iar cu taica-su, chiar daca se joaca si se iubesc, nu indrazneste... Tatal intotdeauna e mai autoritar, stiti voi...
In plus, pentru ca suntem mai apropiati (eu cu Adi) simte mai mult nevoia sa petreaca timp cu mine... Are nevoie de mai multa atentie din partea mea.
Eu presupun ca atunci cand sunt doi copii, mai ales de varste apropiate, ei simt nevoia sa se faca diferenta (atunci cand parintii nu o fac) si invers. Pentru ca cea mare stie ca e mai mare (a fost prima) si probabil ca asa reactioneaza ca sa arate ca vrea mai multa atentie "activa" (adica nu uitat impreuna la desene, activitati ce o implica pe surioara cea mica, etc).



Annablue si Adita(1.11.2002)
"De noi depinde sa avem o viata frumoasa..."

Principesa spune:

Giulia, eu nu am auzit inca de incompatibilitate intre parinti si copii.
Am auzit si am vazut relatii tensionate. Din experienta mea, starea de nemultumire a surorii tale insa poate avea o origine intr-o relatie nesatisfacatoare cu mama voastra.
Totodata consider ca starea ei de iritabilitate e un mecanism de aparare care ascunde o alta emotie: fie tristete fie frica. In acest context mi se pare extrem de inoportuna afirmatia psihiatrei legata de autocontrol. Nu de sporirea autocontrolului are nevoie sora ta ci de intelegere, acceptare, suport si grija.
Imi imaginez ca vrei sa o salvezi pe mama ta de la infarct. Probabil ca n-o sa afli o noutate daca am sa iti spun ca nu este in puterea ta sa o salvezi. Este doar in puterea ei.
Ce fel de sfat ai nevoie din partea mea?

Cumva o fi sa fie ca niciodata n-a fost sa nu fie cumva

Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita

Babisa spune:

Nu am citit tote raspunsurile ,dar in caz ca nu s-a mai spus...incearca sa accepti ideea ca nu sunteti compatibile din anumite puncte de vedere...se intampla ca cu anumite persoane sa ne intelegwem super bine pe plan profesional ,dar pe plan sentimental sa nu se lege nimic , sau ptot felul de exemple de care sigur te-ai lovit si tu in viata ...stiu ca e greu sa accepti ca nu te intelegi pe toate planurile cu fetita ta ...dar ar trebui sa lucrezi cu ea mai mult acolo unde va intelegeti bine,iar acolo unde nu ,mai lasa de la tine pt ca ea e pui sui inca nu realizeaza ce se intampla , copii cred intodeauna ca au dreptate ,iar daca nu sti sa le arati ca au dreptate ,dar din umbra sa ii ghidezi ,s-ar putea ca relatia voastra sa se piarda pe undeva pe drum ...iar cu cat are sa inainteze ea in varsta ,cu atat are sa iti fie mai greu sa o apropii de tine.Incearca sa o faci sa se simta speciala ,sa simta caii esti alaturi ,sa aiba nevoie de tine...nu incerca sa o eviti doar pt a nu avea conflicte cu ea, dfoar pt ca ea iti da senzatia ca ii e mai bine ca tu sa nu te bagi ...bagate dar subtil.
Pupici si bfta multa (si mie mi-e tare teama de ce ma asteapta cu pitica me).

monjum06 spune:

vin si eu dupa o luna
claudia_ a nu ai vrea sa deschidem un alt subiect pe tema de ce nu ne intelegem cu mama?si eu am tot 30 de ani, imi iubesc mama enorm, stau cu grija ei, dar cand ne vedem imposibil sa nu ne impungem, ne suparam zicem...... si dupa aia ne pare rau.

monica si gabi

demetrina spune:

salutare fetelor!
daca discutia mai e inca de actualitate am si eu de spus cate ceva:
in primul rand sunt nou- nouta in club, mamica de andrei si corina de 8 respectiv 3 ani; si mie mi se intampla ceva asemanator:
baiatul meu nu ezita sa-mi spuna la orice gest de-al meu de a ma impotrivi dorintelor lui: ESTI REA, ESTI O REA SA STII!
bineinteles ca lui taica-sau nu ii vorbeste asa, si nici nu-i iese din vorba; dar cu mine... face ce vrea.
e o problema de varsta sau suntem noi, mamicile prea indulgente?
pupici tuturor!

rapunzel spune:

Fac asta pentru ca pot! Adica au puterea sa o faca si au si cu cine!
Am observat ca daca ii refuz ceva (nu conteaza ce!) pe un ton mai "moale" si mai "vinovat" reactioneaza si fata mea (6,5 ani) asa. In schimb, daca sunt categorica (a nu se citi dura sau rea!, doar categorica) nu se intinde la santaj sentimental si nici nu imi spune ca sunt "cea mai rea mama din lume"; am fost chiar surprinsa de citeva ori sa o aud spunind: "bine, mami, cum spui tu!"
RAPUNZEL, MAMICA DE FETITA SI DE BAIETEL.