Povestea unei mame

Am decis sa va spun si eu povestea nasterii. De ce acum? pt. ca azi este 8 Martie, e Ziua Mamei si constientizez, pt. prima oara, ca nu mai sunt doar femeie, sotie, ci si...mama . Incep prin a va da niste detalii premergatoare sarcinii, pt. a va putea da seama ce simtim noi, cat de mare este puterea lui Dumnezeu, chiar daca noi, oamenii, in nestiinta noastra, spunem ca nimic nu mai e posibil...
Ne-am casatorit in octombrie 2003 . Toate bune si frumoase, asa ca am zis sa facem un bebe. Timpul a trecut, insa bebe refuza sa apara, pana cand mi-a disparut menstruatia. Testele si ecografia negau existenta unei sarcini, asa ca am pornit la investigatii. Diagnosticul in 2004 a fost de amenoree secundara, cicluri anovulatorii, sterilitate primara. Nu imi venea sa cred .
Menstruatia a revenit cu tratament, dar analizele hormonale erau la pamant si, ca sa se umple paharul, am descoperit ca am si uter bicorn si retrovers . Sperantele mele insa nu au disparut, am zis sa merg mai departe cu investigatiile. M-am programat la histero, pe 25 nov.2004. In nov. asteptam menstruatia, nu m-am speriat ca intarzia pt. ca venea intre 39-44 de zile.
Pe 19 nov. era o frumoasa zi de toamna. Ma scol si parca ma simteam cumva altfel...mai aveam un test in casa, hai sa-l fac, imi zic eu, fara sperante. Il iau si il pun pe birou, in asteptarea liniutelor, si ma duc cu treburi prin casa. Imi aduc aminte de el peste vreo ora si, cand ma uit, 2 liniute roz !!! Nu-mi venea sa cred, eram zapacita total. Doctorii imi spusesera ca erau sanse extrem de mici ... Fug la farmacie si mai iau 1 test, tot pozitiv. Eram acasa cu pisica , sotul era plecat din Bucuresti. Il sun imediat si ii zic sa se intoarca in acea zi. Pe 20 nov. am mers la ecografie- da, sarcina era, fixata in cavitatea stanga a uterului. Am anulat HSG si am inceput tratamentul hormonal pt. sustinerea sarcinii.
Primele saptamani au decurs bine, incepuse sa-mi fie oroare de tot ce continea zahar, de cafea si de masline . Astea au fost singurele mofturi din sarcina. In schimb mancam toata ziua fructe, iar dupa muraturi...nu mai puteam.
Pe 20 dec. iarasi ecografie...cea mai nasoala veste posibila...nu se vedea nimic in uterul meu, ca si cand n-as fi fost insarcinata! Am plecat plangand de acolo, a fost prima oara cand am plans pe strada, nu m-a interesat ce crede lumea ...La sfatul dr. m-am programat urgent la o eco transvaginala, de verificare. Am reusit in aceeasi zi. Posomorata ajung la dr., ii zic motivul si incepe sa se uite. Nu mi-a zis nimic...deodata aud, din ce in ce mai tare, niste batai de inimioara, rapide...a fost cel mai frumos sunet ascultat de mine vreodata ...inimioara puiului meu, care imi dadea de inteles ca e bine acolo, in culcusul cald si protector.
De atunci totul a decurs bine, am simtit prima miscare la 17 sapt, in timpul stagiului de chirurgie, nu stia dr. de ce zambeam. La 19 sapt. am aflat ca e fetita , la 24 am facut morfologia fetala, am inregistrat pe caseta video . In sapt. 37 am inceput sa am contractii dese, nedureroase, credeam ca nu reusesc sa imi dau toate examenele. Intr-o noapte apar contractii regulate, dureroase, la 5 minute. Fuga la spital. Au cedat dupa No-Spa-travaliu fals.
S-a dus anul universitar cu bine, ultimul examen pe 10 iulie 2005 . Burta mea era mare, ma miscam greu, dormeam doar pe partea stanga, bebe imi deforma burtica in asa hal...era o neastamparata .
Pe 14 iulie, joi, merg la control. Contractii multe, nedureroase, dr. imi zice sa revin luni, colul era in regula. Nici un semn de nastere. Asa ca merg seara cu sotul sa alegem patut, ca asta nu-l aveam inca.
Vineri, 15 iulie, fix 40 de saptamani, ora 4:30, ma scol din somn cu o senzatie ciudata. Ma ridic cu greu sa merg la baie si cand vad ca se prelinge ceva pe picioarele mele. Convinsa ca nu nasc pana luni, imi zic ca m-am fortat prea rau si e pipi . Insa nu puteam controla curgerea. La baie, imi dau seama ca mi s-au rupt membranele.
Ziua cea mare a sosit, deci... Bagajul era facut de mult, epilata eram de la controlul de pe 14...Imi scol sotul si ii spun ce se intampla. El de obicei e f. somnoros, strig de vreo 3-4 ori la el, insa acum, cand a auzit, a sarit ca ars . In jumatate de ora au inceput si contractiile, la 20 min, regulate, f. suportabile. Imi sun dr., care zice sa ma mai odihnesc acasa si sa vin la spital pe la 9. De unde sa dorm? m-am apucat sa –mi fac manichiura, pedichiura, un dus . Incet-incet se face ora 8. Ne-am imbracat, am luat bagajul si hai in statia de taxi , la vreo 200 m (eu am vrut sa merg pe jos), constienti ca ne vom intoarce 3 acasa. Aveam contractii la 10 min. Taximetristul ne vede cu bagaj, aude de spital si intreaba ce s-a intamplat. „Nasc” a fost raspunsul meu . El se uita mirat la mine, probabil se intreba de ce stau asa cuminte .
La spital –dilatatie 2 cm, membrane rupte complet, contractii la 5 minute, cu dureri insuportabile de spate. Ma trimit intr-un salon, ma asez eu dar nu aveam stare . M-am plimbat prin salon, pe hol, vorbeam la telefon, ma omora spatele. Sotul a stat cu mine si ma masa la fiecare contractie. S-au scurs cu greu 7 ore, ajunsesem la dilatatie 4 la ora 16. Dr. era la cabinet si vorbeam cu el la telefon, le mai suna pe asistente sa dea indicatii...
M-au conectat la cardiotocograf, bebe era bine, contractiile mele f. intense, dese, dar ineficiente. Cu chiu, cu vai, se face ora 20, dilatatie 5 . Vine si dr. care decide, cu acordul meu, sa imi puna o perfuzie cu Oxiton. Am inceput sa am contractii cam 1 pe minut, nici nu mai puteam respira de durere...La 23 aveam dilatatie 9, deci a mers. Dintr-o data imi vine sa merg la baie, am vrut sa ma ridic, de fapt bebe vroia sa iasa. Dar greu sa te lupti cu asa senzatie, chiar daca nu aveam nimic, nu mai mancasem de 30 de ore decat vreo 2 banane si multa apa, deci n-a fost nevoie de clisma.
Ma invita d-l. dr. Badiu pe masa de nasteri, f. mandru ca studenta lui se tine tare fara epidurala (tin sa spun ca nu am tipat nici macar o data in tot acest timp, doar din cand in cand imi dadeau lacrimile de durere, dar atat). In sala de nasteri, o atmosfera vesela care m-a ajutat, pe sot l-am trimis afara in aceasta ultima faza, nu eram sigura ca va rezista. Am inceput sa imping la indicatiile dr. si ale moasei, sperand ca nu va fi nevoie de epiziotomie (ultima eco zicea ca bebe are 3300 g). As, de unde! Era 23:50, ma luptam si eu si bebe sa ne cunoastem. Il vad pe dr. pregatind xilina si foarfeca si mi-am dat seama ca e gata. M-a anesteziat local, m-a taiat 7 cm si a zis sa imping o data si tare. Cu ultimele puteri, dupa un travaliu de 19 ore, am impins cu toata fiinta mea si...bebelina a iesit toata, dintr-odata, fix la 00:00 . Minunea mea s-a nascut ! A inceput sa tipe imediat, o imensa senzatie de usurare m-a luat, durerile au disparut, am inceput sa plang, de data asta de fericire ! Numai o mama poate sti ce se intampla atunci in sufletul ei, cum toata lumea trece pe locul 2 si intaietatea o capata mica faptura rozalie care anunta ca a venit pe lume , cum timpul sta in loc si Dumnezeu e langa noi. Am primit-o imediat, am dragalit-o, am pupat-o, era asa frumoasa, roz, pielea intinsa, fara pete. A deschis ochisorii mici si m-a privit, tacand. Lumea era a noastra . Apoi a fost dusa la tati, care era pe hol si isi astepta puiul cu plamani puternici. Toti parametrii erau normali, 3700 g, 52 cm, Apgar 10. Am decis ca data de nastere sa fie 15, in amintirea „chinurilor”, asa ca ora de nastere in certificat a devenit 23:55.
Bebe a fost dus la alte controale, a iesit si placenta imediat, dr. decide sa imi faca un control manual...brrr...o nastere mai vreau, dar o mana bagata pana la cot in mine nu ...Si se mai apuca si sa imi explice cum e cu anestezia, de ce la unele femei nu prinde epidurala, asta in timp ce ma controla, imi venea sa ... Ma coase apoi, imi da ceva indicatii pana a doua zi si imi ureaza noapte buna...Ma dau jos de pe masa si m-am dus pe picioarele mele in salon. Am primit iar bebele si am alaptat-o pt. prima oara, convinsa ca prin asa ceva nu a mai trecut nimeni, ma credeam supraom . Cauta cu gurita cea mica sanul, a inceput sa pape viguros, eram topita toata . O tineam in brate si nu-mi venea sa cred ca o asemenea faptura a crescut in mine 9 luni. Mi-am trimis si sotul acasa ca se facuse 2 noaptea, am mai vorbit la telefon, am fost la baie la 3 ore dupa nastere...
Dimineata ne mutam la lauze, primesc si bebele in salon. Am stat pana luni in spital, timp in care mi s-a instalat si lactatia. La externare i-am pus cercelusii primiti cadou de la nasa si am plecat acasa.
De atunci, viata noastra s-a schimbat, suntem o famile in adevaratul sens al cuvantului, cu un bebe model, fara colici, care dormea toata noaptea de la o luna...deja asta e alta poveste. Dar nu degeaba ii spun eu „superbebelusa” .

Timp de 9 luni ne-am pregatit sa devenim parinti, dar nimeni nu ne poate invata acest lucru. Iulia este darul nostru de la Dumnezeu, este materializarea iubirii noastre. Ea ne lumineaza fiecare zi din viata si ne implineste .

M-am lungit mult, dar stiti si voi ca nu-ti ajung cuvintele pt. asa ceva. Va multumim celor care aveti rabdarea sa cititi si va dorim sa aveti un copil cuminte si istet ca al nostru !



Diana, mami de superbebelusa (15 iulie 2005)

Puiul meu iubit e atat de mare

Iulia Anastasia

cornelia_laura spune:

Sa sti ca ne-ai oferit un cadou minunat astazi prin randurile tale.
M-ai emotionat tare. Ti-am vazut si pozele, superbebelusa e chiar SUPER. Sa va traiasca si sa va bucurati mereu de ea.
Eduard va ureaza la amandoua LA MULTI ANI, va pupa si va ofera un buchet de

Cornelia, de Eduard(21 06 2004) si 20+
POZE EDUARD & MAMI & TATI& ECOGRAFII BB2
www.babiesonline.com/babies/e/eduard" target="_blank">Pagina de web a lui Eduard

anasia spune:

Sa va traiasca fetita, sa va bucurati de ea, o povestea deosebita!
LA MULTI ANI!
anasia 18+

truli-luli spune:

Diana m-a emotionat foarte mult povestea voastra. Ai spus multe lucruri pe care le simt si eu. Iar momentul nu putea fi mai bine ales. La multi ani si voua de 8 martie!

Cami si ANA (17.08.2005)

poze Ana
www.tickercentral.com/view/5l62/5" target="_blank">varsta Anei

MONAI spune:

Diana-Mirela, a fost o placere sa citesc povestea nasterii Iuliei. Numai bine va doresc. Esti o mamica tare curajoasa, iar pentru superbebelusa cuminte numai laude.

Sa auzim numai de bine.
Mona si Sara (16/07/2005)

Scumpii de noi

andatudor spune:

Emotionanta poveste,sa va traiasca minunea si sa va bucure toata viata !! Iar tie felicitari pt. taria de a indura 19 ore de travaliu!!

Aldebaran spune:

Ai trecut prin multe scumpo, dar a meritat!
Sa va traiasca frumoasa si sa va bucurati de ea!

Corina, mami de leutz blond si bb Aris (12.08.2005)
http://photos.yahoo.com/corinastp

mamini spune:

frumoasa povestea si frumoasa si familia voastra, numai bine sa va dea Dumnezeu!

M

brianamica spune:

Diana, super povestea !!! M-a emotionat foarte tare mai ales ca eu prima fetita am avut-o dupa un luuuung si chinuitor tratament cu Dr Ancar Virgil .


Oricum, BRAVO , pupici superbebelusei si tie de la 2 fete cucuiete !!!

Si hai mai repede ca puiuta ta sigur vrea un fratior sau o surioara !




Brianamica mamica de 2 fete cucuiete

http://pg.photos.yahoo.com/ph/brichisalisa/my_photos

raalucutza spune:

DIANA am citit fara intrerupere povestioara!sa iti traiasca superbebelusha si sa ne auzim cu bine!

RAALUCUTZA28+cuCELESTINA http://community.webshots.com./user/raalucutza

megbeng spune:

DIANA MIRELA, FELICITARI!!! esti in anul 5? eu sunt in 6!
felicitari, sa te bucuri de bebelina!!
si, cum e cu bebe si cu medicina, ca eu nu am avut curaj, acu abia ma apucde treaba

"Cand timpul masoara cu anii pacatul/in el e sentinta, nu-n judecatori!" (Vali Sterian)