Eric-minunea noastra!

Eric-minunea noastra! | Autor: Carmenbr

Link direct la acest mesaj

Am intitulat asa povestea nasterii baietelului meu, pentru ca Dumnezeu a mai facut o minune si ne-a trimis acest ingeras care sa ne umple viata de iubire si fericire.

Nici nu stiu de ce am lasat atat de mult timp pana sa scriu povestea ingerului meu. Oboseala, stress, depresii post-natale, lipsa timpului…oricum nu mai conteaza. M-am hotarat sa scriu cea mai minunata poveste pt mine, povestea nasterii ingerasului meu.
M-am casatorit cu iubitul meu de Valentine’s Day in 2003 si curand dupa casatorie, in mai, am plecat din tara, emigrand in America. Ne hotarasem sa incercam sa nu avem nici un copil 1-2 ani, pana ne facem cat de cat un rost. Cei care emigreaza stiu cat e de greu in primii ani. Am stat 2 luni in Chicago si apoi am plecat in California. In septembrie abia imi gasisem un job modest dupa ceva timp de asteptare si sotul meu era in aceeasi situatie. El muncea noaptea, eu ziua pana seara foarte tarziu. Aproape ca ne vedeam doar 1-2 ore pe zi. Am vazut ca imi intarzie ciclul, dar am pus pe seama oboselii. Am facut un test de sarcina mai mult din curiozitate intr-o dimineata. Cand am vazut ca e pozitiv, nu-mi venea sa cred. Ne-am bucurat amandoi, dar stiam ca va urma o perioada foarte grea pt amandoi. Salariile erau f mici, ne era teama ce o sa facem dupa ce se naste bebe, ca bani de day-care nu aveam de unde. Dar Dumnezeu le aranjeaza mereu pe toate.
Asteptam cu sufletul la gura ecografia de la 18 saptamani sa vedem ce o sa avem. Eu imi doream enorm de mult un baietel, pt Catalin nu prea conta. Am fost programati cu 1 saptamana inainte de ziua mea, in ianuarie 2004. Am fost in culmea fericirii cand tipa de la ecograf ne-a spus “… and something hanging here!”. Plangeam de fericire amandoi. Urma sa avem un baietel.
Insa la cateva zile dupa ecografie, la controlul lunar doctorita ne-a spus ca sunt ceva probleme. La analizele de sange pentru aflarea daca e pericol de Down Sindrom, rezultatul venise cu risc destul de mare, dar doctorita a zis ca e datorita varstei (31 ani). Insa….la ecografie bebelusul meu avea o pata alba pe inima. Acea pata putea sa insemne printre altele si ca bebelusul este suspect de DS. Nu-i doresc nimanui pe lumea asta sa simta ce am simtit eu si cu Catalin atunci. Am simtit amandoi ca lumea s-a terminat. Primul nostru copil si posibil bolnav. Simteam ca deja sunt moarta, nici nu stiu cum am gasit putere sa merg. Am mers la servici si eram ca un cadavru care merge. Eram impietrita de durere. Plangeam intr-una si nu ma puteam opri. Simteam nevoia sa URLU efectiv de durere, dar nu aveam puterea necesara. Am povestit colegelor ce mi s-a intamplat. Sefa mea ma trimitea acasa, dar eram constienta ca daca raman singura s-ar putea sa o iau razna de durere. Aveam nevoie sa fac ceva, sa fiu ocupata. Dupa vreo 2 ore, sefa m-a chemat la ea in birou. In acest timp daduse o groaza de telefoane pt mine si reusise sa imi faca o programare la unul din cele mai performante centre de genetica din California, UCI. Nu stiu cum a reusit, dar a reusit. N-o sa-i pot multumi niciodata pt tot ajutorul.
Asa am ajuns la UCI in 1 februarie 2004. Tot timpul nu faceam decat sa ma rog. Acolo mi-au facut din nou alte teste si ecografii, dar rezultatul din pacate a fost acelasi. Are o pata pe inima. Din toate celelalte semne specifice bebelusilor cu DS, nu avea nici unul, insa avea unul si era suficient. Pt ei, pt doctori, ei ziceau ca sansele sunt destul de mici, dar cine locuieste in SUA stie ca aici chiar daca riscul e de 0.01 %, doctorul iti spune, ca nu cumva tu sa-l dai in judecata ca nu ti-a spus din timp. Aveam posibilitatea sa intrerupem sarcina pana la 20 de saptamani sau sa facem amniocenteza, dar la amniocenteza exista riscul sa pierd sarcina datorita problemelor mele de sanatate. Asa ca incepuse calvarul meu. Stiam ca nu e bine sa fiu mereu suparata si plansa, ca-l afecteaza pe bebe, dar nu ma puteam abtine. Intr-un final, dupa cateva sedinte de consiliere cu cei de la centrul de genetica, am fixat o data pt amniocenteza. Mi-era o frica cumplita. Dar in dimineata cand ne trezisem sa mergem la test, pentru prima data l-am simtit pe bebe miscand. Atunci sotul meu a decis sa nu facem nici un test, nimic care sa puna in pericol sarcina, iar daca va fi sa fie ceva rau cu bebe, asta este, mergem mai departe. Iar din acel moment am hotarat nici sa nu mai plang, ci sa ma rog ca baietelul meu sa fie sanatos.
Si incet, incet timpul a trecut. Ne bucuram de fiecare miscare, oboseam din ce in ce mai mult, cumparam mereu lucrusoare si asteptam mereu intalnirea cu bebele nostru. Mama mea a venit aici la noi cu 1 luna inainte sa nasc, sa poata sa fie aproape sa ma ajute.
Cu doua saptamani inainte de data limita, la 1 iunie merg la control si doctorita imi spune ca deja sunt dilatata 3 cm. Se astepta sa nasc curand. Dupa inca o saptamana, eram tot la ea la cabinet. Tot nimic. Ma trimite acasa sa merg pe plaja 2-3 ore si mai mult ca sigur ca o sa nasc. Am fost noi a doua zi la plaja, am mers pana nu mai puteam, dar tot ce am realizat a fost ca mama si sotul meu sa se arda de la soare de toata frumusetea. Bebe nimic. Liniste si pace. Pe dupa-amiaza, parca simt eu ceva si zic, “Gata, mergem la spital ca asta e, nasc.”. Am plecat la spital, cu arme si bagaje si…ne-au trimis acasa, era alarma falsa.
Si mai trece aproape o saptamana, tot nimic. Cu doua zile inainte de due date, pe 14 iunie merg din nou la control. Atunci, doctorita mea, hotarata sa nasc cu ea, incearca sa imi scrijeleasca membranele, sa poata sa starneasca contractile. Noaptea urmatoare era de garda, asa ca imi spune pe la 2-3 dimineata sa ma prezint la spital. Ne conformam si la 3 dimineata eram la maternitate. Ma iau in evidenta, dilatatie 3, contractii rare si neregulate. Mi se pune perfuzia de oxitocina si se asteapta. Pe la 4 dimineata deja aveam contractii serioase, dar dilatatie tot 3. Anestezistul imi pune epiduralul si deja e mai bine. Se schimba si tura de asistente si mi se face o ultima echografie sa vada cum e bebe, daca pata e inca acolo pe inimioara. Din pacate…tot acolo e. Se decide ca un medic neonatolog si cardiolog sa asiste nasterea. Dar eu nu ma dilatam si pace. Asistenta ii trimite pe sotul meu si pe mama acasa sa doarma, ca eu chipurile nu nasc pana pe la 4 p.m. Si uite-asa raman eu singura cu telefonul si incep sa sun pe la cunostinte, sa ma uit la televizor. Pe la 10 a.m. simt ca incepe sa ma doara si vad ca epiduralul e aproape terminat. Rog asistenta sa mai imi puna inca o fiola…initial zice ca anestezistul e in operatie, apoi ca ii e teama ca nu o sa mai pot impinge la nastere, apoi ca o sa rezist…si iata-ma la 10:30 a.m. cu dilatatie 9 si fara epidurala. Incep sa sun acasa si pe telefonul fix si pe cellular…nimeni nu raspunde. Cred ca am sunat de cel putin 100 de ori. Pe la 11:30 deja plangeam bine de tot, iar contractile erau la mai putin de 1 minut distanta. La un moment dat ma suna Catalin. Nu cred ca vreti sa stiti ce a fost la gura mea. Cert e ca in jumatate de ora era acolo langa mine, iar distanta de la noi de acasa pana la spital e de cel putin 40 minute. Bine-nteles ca atunci cand a venit mai mult tipam decat plangeam si injuram in romaneste la greu. A fost cumplit de greu. Ma gandeam cu groaza la fiecare contractie care urma, atat de repede una dupa alta. Abia asteptam sa se termine…dar la un moment dat vad ca asistenta se uita cam ciudat la bataile inimii ingerasului meu si imi pune repede o masca de oxigen pe fata. Intreb de ce, bine-nteles ca nu-mi spune. Ci doar imi spune sa imping mai puternic. Eram vlaguita de putere. Apare si doctora, care e destul de buna la dat sfaturi…numai eu simt ca mor. E aproape ora 2 p.m. si eu nu nascusem inca. Nu mai aveam putere nici sa plang, eram secata de durere. Ingerasul meu se plimba pe col, reuseam sa-l imping pe contractie pana aproape afara, dar in secundele dintre contractii aluneca inapoi. Doctorita mea in sfarsit s-a ingrijorat si mi-a spus ca daca nu reusesc sa-l scot afara la urmatoarea contractie, mi-l scoate cu vacumul. Bine-nteles ca a trebuit sa foloseasca vacumul si slava Domnului ca nu a mai asteptat, ca minunea mea s-a nascut cu dubla circulara de cordon, aproape vanat si in 2 secunde doctorita i-a taiat cordonul. Catalin nu a putut sa faca ceea ce isi dorea atat de mult, sa taie cordonul ombilical. Apoi cu o ultima contractie l-am expulzat. Stiu ca nu mai puteam nici sa vorbesc, dar cu ultimele puteri am intrebat daca are Down Sindrom, iar neonatologul mi-a spus “Cred ca glumesti, asta nu-i copil cu Down Sindrom”. Era tot ce vroiam sa stiu. Catalin nu l-a mai scapat din ochi si nu stia saracul unde sa se imparta la mine, sau la minunea noastra.

Eric-Alexander a venit pe lume pe 15 iunie 2004 la 2:32 pm, a avut 6,01 pounds (2.725 kg) si 19 inch (48 cm). A avut scor apgar 7 in prima secunda, 8 dupa doua minute si 9 la cinci minute.
Nu stiu ce a putut sa fie acea pata pe inima, ca pana acum doctorii care l-au vazut au zis ca din punct de vedere cardiologic e sanatos, dar stiu ca ii multumesc lui Dumnezeu ca nu s-a adeverit presupunerile medicilor de aici.

Acum are 1, 8 luni, e “energizer bunny”, seara picam morti de oboseala dupa ce-l culcam, dar murim de fericire cand rade cu tot sufletul si vine si te pupa si te iubeste pana nu mai poate. E ingerul nostru, minunea noastra si ii multumim in fiecare secunda lui Dumnezeu ca nu am ales sa facem amniocenteza, ca ne-am ascultat sufletul.


Carmen & Ericutz (15.06.2004)

Ericutzul meu bebelus

Am un anisor deja!

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns gegea spune:

Impresionanta povestea voastra! Intotdeauna imi face mare placere sa citesc povestile invingatorilor, iar voi faceti parte din randurile lor. Ma bucur ca pana la urma, bebe e sanatos ( de fapt, acum e cavaler in toata regula ) si ca gandurile negre din timpul sarcinii nu au fost intemeiate.
Sa fiti sanatosi cu totii si sa aveti mult soare in inimi!
Sa va traiasca Eric!

Geani si Daria(03.04.05)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns bertha spune:

Carmen, impresionanta povestea ta, mi-au dat lacrimile cand am citit de cat zbucium ati avut parte! Felicitari, esti o mama de nota 10 si ai un copil minunat, un adevarat ingeras, chiar daca e unul plin de energie, tot ingeras e!

Bertha si Darius - frumusete rara (DN 08-06-2004)


poze

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Tina_Welsh spune:

Carmen,impresionanta poveste.Ai avut o tarie de fier,si un sot minunat.Sa va traiasca minunea si sa va bucurati fiecare clipa de ea.Dumnezeu exista si nu odata ne-a aratat insa de multe ori uitam.Sanatate si numai bine!

Tina and Tina and Mark's baby
Poze de la cununia civila si cu mine gravidutza
Eu si Mark
Semnatura mea


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Jocelyn spune:

Este intr-adevar extraordinar!
Sa stii ca asa i s-a intamplat si matusei mele care e in America si a nascut un baietel perfect care are acum 6 ani...
Felicitari!


Researchers have discovered that chocolate produces some of the same reactions in the brain as marijuana. The researchers also discovered other similarities between the two but can't remember what they are

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Dianami spune:

Sa va traiasca minunea! Ma bucur pt. voi ca ati reusit sa treceti cu bine peste greutati si ca aveti un copilas sanatos.
Sa va ajute Dumnezeu in continuare si...poate mai faceti un bebe !

Diana, mami de superbebelusa (15 iulie 2005)

Puiul meu iubit e atat de mare

Iulia Anastasia

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns laureta spune:

Carmen nu stiam ce ati indurat.Multe pupicuri si sanatate la pui





Laureta si galusca Inisa(10 iunie 2004)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns doroti_5 spune:

Impresionant, mi-au daty lacrimile!
Supermamica, eu nu rezistam.
SA-ti traiasca minunea!!!

doroti_5 26+ si Natalita-Elena
evolutia bebe
foto mami pina la bb si dupa

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns andre_ea spune:

Carmen, mi-au dat lacrimile. Sa va traiasca "energizer bunny"!



Andreea, mami de Tudor - 10.08.2005
POZE

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns tamar spune:

Carmen, in primul rind felicitari pentru Eric (ce nume frumos), sa creasca mare, sanatos si sa va aduca numai bucurii.
Cit despre pata pe inima - este cumva "ecogenic focus"? si bebelina mea a avut la eco, si ne-am speriat rau si noi, am facut si amnio. Vroiam sa-ti spun doar ca am citit f mult despre asta pe internet, si daca este singurul "soft marker" pt DS in 99.9% din cazuri e ok. cica este un depozit de calciu.
oh well, totul e bine cind se termina cu bine, dar daca la vreo viitoare sarcina ;) se descopera asta, sa fii linistita :)

Mami de David (18 sept 2000) si Adina (11 mai 2005)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns catalynaa spune:

Impresionanta povestea ta.Bine ca a fost cu happy-end.
Sanatate multa voua si lui Eric si sa creasca mare si voinic!

Mergi la inceput