stressul meu cel de toate zilele...

Problema mea poate parea la prima vedere banala, dar mie imi creaza un mare mare stress.Am niste parintzi extrem de iubitori care toata viatza m-au coplesit cu dragostea lor iesita din comun. A venit momentul in care am incercat sa evadez sa fug de dragostea asta si de multe alte parti urate pe care le reprezenta viatza mea in Bucuresti. Am plecat cu sotul in Sighisoara dar nu am stat decat 2 ani timp in care mama plangea mereu dupa mine. Ne-am intors in 2002 in BucurestiMarea mea problema e ca suntem acum hotarati sa emigram in Australia impreuna cu baiatul nostru de 2 ani si 8 luni. Abia acum incepem formalitatile cu actele dar ma doare sufletul cand ma gandesc la cum vor reactiona ai mei. Nu stiu cum sa fac sa le spun, cand va veni momentul. Si mi-e frica sa nu le produc un soc. Au 74 si respectiv 68 de ani si nu concep sa ma stie departe, la capatul lumii cum ar spune si unde :sigur nu umbla cainii cu covrigi in coada."

danitin spune:

Daca la un moment dat nu am plecat din tara asta s/a datorat si faptului ca mama m/a anuntat ca ar fi distrusa. Acum se gandeste ca ar fi fost mai bine sa plec. Parerea mea este ca, daca le vei explica parintilor tai cat de importanta este aceasta plecare, ca pentru voi reprezinta o implinire, ca nu va este frica de greutati, tocmai datorita faptului ca te iubesc atat de mult vor intelege

light spune:

O, Doamne, cat de mult mi-asi dori sa se intample asa!printzesa savitry

smillaraaq spune:

Chiar daca nu umba nicaieri cainii cu covrigi in coada, sunt locuri pe lume unde - oricat ar parea de ciudat - e mai bine ca acasa ... locuri care pe urma devin "acasa". Acolo unde te simti tu bine, acceptata, implinita, unde nu traiesti cu stresul salariului mereu prea mic si al greutatilor inerente "economiei de tranzitie".

Daca tu asta vrei, parintii te vor intelege, doar esti copilul lor!





www.terrapininc.com/Dental/Smile%20Crocodile.jpg" target="_blank">Smilla crocodila

light spune:

Din pacate sunt aproape convinsa ca nu prea ma vor intzelege si stii ce vor intzelege? Ca ii parasesc acum cand sunt la batranetze si au nevoie de mine sa le fiu aproape."Liviu minunea" cu mama lui

daniela_daneza spune:

Vine o vreme cand copii trebuie sa isi urmeze drumul lor.Asta nu inseamna ca ii vei uita sau ca nu vei mai avea grija de ei.Cred ca trebuie sa le explici cu mult calm si rabdare ca este mai bine pt. voi ,dar mai ales pt. copilul vostru sa alegeti aceasta cale.Sa le explici ca de acolo poti avea mai mare grija de ei, ca fiind implinita si multumita le vei face mai usoara distanta care v-ar separa.Tatal meu este singur si are 77 de ani, mama a decedat acum 8 ani si daca ar fi sa plec nu ar spune nimic care sa ma impiedice.Desi sunt copilul cel mai mic, si stiu ca la mine tine mai mult decat la sora mea si tot nu mi-ar zice sa nu plec.Si este la 400 de km distanta.Si cu ce il ajut ca mwerg de 3-4 ori pe an la el sau ca mai vine el la mine?
Dragostea este transmisa in multe feluri, asa ca priviti spre viitor cu incredere si optimist, si chiar daca se vor supara, intrista vor accepta intr-o zi.

Bafta !

Dana

'Daca dragoste nu e, nimic nu e!"

light spune:

Draga Dana, cam asta credem si noi si cam asta cred ca vom incerca sa facem, si eu sunt fii ca lor cea mai mica, mai am un frate cu 13 ani mai mare. E adevarat ca m-am si gandit ca de acolo ii pot ajuta mai mult, material vorbind, dar stii cum sunt mamele, nu ar renunta pentru tot aurul din lume la ideea de a ma vedea saptamanal, de a ma sti aproape. Sincera sa fiu mi-am mai pus si altfel problema. Daca Doamne fereste o sa se intample vreo tragedie, ce o sa fac? Cum o sa trec peste?

dulcetica spune:

Da,va fi o mare problema!E bine ca mai e fratele tau ca daca ai fi fost singura le rupi sufletul.La noi e si o problema de educatie.Sintem foarte legati de glie.Occidentalii sint mult mai nomazi si merg acolo unde interesul o cere.Vezi americanii care se muta de pe o coasta pe alta,sau de la nord la sud cu o usurinta fantastica.S-ar simti relaxati daca ai fi in alt oras deoarece sint familiarizati cu ceea ce teoretic se poate intimpla.Faptul ca pleci atit de departe e odata stressant pentru ca e un mediu necunoscut si mai e si distanta.In fine tu fa ceea ce simti ca trebuie sa faci pentru copilul tau si familia ta dar incearca sa simti ca ei ,ca sa le poti spune si sa ii determini sa inteleaga ca esti pregatita psihic sa te descurci acolo.A se citi "fara ei"!Responsabilitatea unui parinte pentru copil e pina la moarte.Iti dai seama ca ei simt ca nu pot sa te mai ajute.Despartirile sint totdeauna dureroase.

osolita spune:

Lucia, n-ati putea emigra in Europa? Mie asta mi se pare o solutie de compromis, cred ca parintii s-ar impaca mai usor cu ideea asta, una e sa te gandesti ca te urci in avion/autocar/tren si in maxim 2 zile iti poti vedea copilul sau tu pe ei si alta e sa te gandesti ca ti-a plecat copilul in celalalt capat al lumii.
Iar tu ai fi mult mai linistita in cazul in care de ex. unul din parinti e foarte bolnav, te urci in avion si esti imediat acasa si nici nu te costa o caruta de bani.

light spune:

Draga osolita, ni s-a intins o mana din Australia, unde a emigrat un prieten al nostru acum 2 ani si e foarte multumit si ne-a promis ca ne va ajuta. La inceput i-am pus o gramada de intrebari in speranta ca voi gasi un raspuns al lui care sa nu imi convina si sa gasesc motiv sa nu plec. Si toate raspunsurile lui au fost mai mult decat multumitoare. In afara de asta nu asi fi emigrat nicaieri in alta parte, ma rog, din mai multe si variate motive. Asa ca nu emigram doar ca sa emigram ci pentru ca ni s-a oferit acum ocazia

Elise spune:

In fond, de ce nu ati putea sa ii luati si pe ei peste citiva ani?
Stiu, e greu, dar e o solutie de compromis.

Elise