Oare istoria se va mai repeta?!

Oare istoria se va mai repeta?! | Autor: Mickyyy

Link direct la acest mesaj

Nici nu stiu cum sa-ncep.....poate cu 2 liniute pe un test de sarcina facut intr-o doara?!

Era o seara de week-end, spre sfarsitul lui iulie 2003, cu musafiri prin casa si cu mine inchisa in baie si tinand un test de sarcina in mana si nevenindu-mi sa cred....dupa mai bine de 7 ani in care nu se intamplase nici un "accident". Eram confuza, bucuroasa si speriata in acelasi timp. Oare cum va reactiona "tatal" la aflarea vestii?. Eram doar de cateva luni impreuna, intr-o perioada de refacere "sufleteasca", amandoi dupa cate o relatie lungaaa si terminata prost (7 ani eu, 10 ani el), intr-o perioada in care ultimul lucru la care ne-am fi putut gandi era un bebe.
Asta e....in fond si la urma urmei nu l-am facut singura....asa ca dupa ce pleaca musafirii imi iau inima in dinti si-i dau vestea cea mare. Reactia: "ok, bine", dupa care intoarce capul si-si continua vizionatul filmului la TV. Parca se prabusise tot cerul peste mine. La orice m-as fi asteptat, bun sau rau...dar lipsa de reactie m-a lasat fara replica.
Urmatoarea discutie a mai clarificat niste aspecte. Da, se bucura ca sunt garvida (asta inseamnand ca putem face copii - pentru ca nici eu si nici "fosta" lui nu aveam nici un avort la activ, deci era prima oara cand ni se intampla asta la amandoi) dar nu-i acum momentul. Dar, daca totusi hotarasc sa-l pastrez, e alaturi de mine. Stiam si eu ca nu eram atunci momentul, dar deja eram gravida si timpul inapoi nu mai putea fi dat. Tot o lungeam cu decizia...nu voiam sa renunt la bebe si nici tatal nu ma incuraja prea mult sa-l pastrez. Deja discutiile noastre erau ceva de genul: "haide, te-ai hotarat, cand mergem sa avortam?! Aaa...nu te-ai hotarat inca...bine...sa sti ca eu sunt alaturi de tine indiferent ce decizie iei....da' totusi, uite ca sefu tau e in concediu...acum ar fi cel mai bun moment s-o faci!" . Si am tinut-o asa pret de cateva saptamani...nici la bal nici la spital. Intr-un final imi fac programare la medic, in ideea mai mult a unui avort decat a unei viitoare sarcini. Ajung la cabinet, asistenta ma urca pe masa fara ca macar sa ma intrebe pentru ce-am venit, apare doctorul, apuc sa-i spun printre picaturi ca's gravida si, norocul meu e ca in loc sa ma lase sa-i povestesc eu ce si cum vreau sa fac, el se-apuca sa-mi faca ecografie si sa-mi arate bebelusul (inimioara lui) pe ecran . A fost momentul cel mai emotionant din viata mea de pana atunci, si oricine a trecut prin asta stie. Deja nu-si mai aveau rostul discutiile despre avort....in momentul cand am vazut punctuletul care palpaia pe ecran, hotararea era luata. Am iesit din cabinet cu ochi in lacrimi, iar in momentl ala tatal si-a dat seama ca luasem deja o decizie si nu mai avea nici o sansa sa ma intoarca din drum.

Si tot atunci am descoperit si forumul "desprecopii", si nu putine au fost fetele care m-au ajutat sa depasesc acea perioada grea de incertitudine, cand nu stiam daca sa pastrez sau nu bebelusul .

Eee...si uite-asa...cu bune si rele....trec vreo 9 luni de zile. O sarcina usoara, fara probleme majore.
Trebuia sa nasc pe 26-28 martie...dar n-a fost sa fie. Trece 28, trece 29, se face 30 si tot nimic . Ceva dureri de burta, contractii rare si neregulate, si din cand in cand usoare scurgeri. Asa ca intr-un exces de zel o sun pe "cumnata" mea (gravida si ea dar "doar" in vreo 7 luni jumate) si hai la spital la un control, sa vad si eu ce si cum. Asta fara sa anunt doctorul, fara nici un fel de programare...ma trezisem de dimineata cu fata la cearceaf si-am zis ca vreau la medic. Asa ca m-am urcat frumos la volan (ca multa minte n-aveam pe-atunci ), am trecut sa o iau pe Laura (cumnata mea) si directia Municipal. Ajung acolo, doctorul meu nu mai era in spital. Ghinion...sa revin a doua zi....totusi eu voiam sa ma vada cineva, asa ca incep sa-i explic tipei de la secretariat ca trebuie sa nasc si ca nu plec acasa pana nu ma vede un medic. Da cucoana niste telefoane si se rezolva....ajung la Badiu in cabinet. Sus pe masa....mda...membrane fisurate...trebuie sa va internam. Intru la categoria urgente asa ca imi cer buletinul si-mi fac internarea fara nici un alt fel de act. Ies din cabinet gata internata. Cumanta-mea care ma astepta la usa se panicheaza, ii dau cheile de la masina si o trimit la mine acasa sa-mi aduca bagajele (ca normal ca plecasem cu mainile-n buzunar). In agitatia de-atunci uit sa-i dau si cheile de la casa . Pleaca saraca speriata, agitata, la volanul unei masini cu care nu era invatata, intr-un Bucuresti pe care-l cunostea doar in mare (era de mai putin de un an in capitala si conducea doar de cateva luni) sa-mi aduca mie bagajele (de parca nu puteam sa nasc fara papuci si halat ). Normal ca odata ajunsa in camera de spital, cand am inceput sa-mi pun gandurile-n ordine mi-am dat seama ca am trimis-o acasa fara chei. Asa ca suna-l repede pe barbata-meu si pune-l sa rezolve problema.
In fine...reusesc cumva sa se intalneasca ei doi (dupa vreo 2 ore de alergatura si stat pe la usa fara chei) iar spre seara intru victorioasa in posesia bagajului de spital.
Era deja marti seara, eram internata de vreo 7-8 ore si nici un semn ca bebe ar vrea sa iasa. Asa ca se hotarasc asistentele sa-mi induca nasterea. Vin si-mi fac o injectie dupa care dispar fara sa-mi spuna nimic. Tocmai venisera "vizitatorii" la mine (barbata-meu, cumnatul si cumnata) asa ca ies pe hol sa mai stau nitel la taclale, vesela nevoie mare. Vad pe cineva c-o ciocolata calda in mana, mi se face pofta, ma reped la automat si-mi iau si eu una. La nici 5 minute dupa, normal, mi se face rau. Lesin, se reped baietii sa ma prinda, pic jumate pe jos, vomit, mi se rupe apa fix pe pantofii lu' cumnata-meu....se panicheaza amandoi, apar asistentele cu caruciorul imediat....intr-un final ajung in pat (nu mai stiu exact cum). Imi sar asistentele-n cap ca de ce m-a apucat plimbatul si bautul cafelelor, ca dupa injectia lor trebuia sa stau cuminte-n pat, nu sa umblu creanga pe culoare. Se linistesc apele, imi revin si eu dar raman cuminte-n pat pana la noi ordine. Si de bine ce-mi era, mai trag si-un pui de somn ca se cruceau asistentele cum am reusit, ca ar fi trebuit sa am deja contractii si sa mai fiu si dilaltata cativa cm. In fine, mai imi fac vreo 2-3 controale, mai baga niste injectii in mine, imi rup si membranele definitiv, se face 2 noapte si bebe nimic, nici un semn ca vrea afara. Concluzia....n-o sa nasc noaptea aia asa ca pot sa ma culc linistita. Eee...spre dimineata incep totusi contractiile....la 5 minute bucata, nu foarte dureroase da' suficient de enervante cat sa nu pot sa dorm. Asta e...ma ridic si da-i plimbare. Asta cam pana pe la 2 dupa-amiaza, cand la ultimul control aveam deja dilatatie 3, asa ca hai cu mine la sala de nasteri. Imi monteaza epidurala, imi mai pun si o perfuzie si gata...pleaca. Epidurala incepe sa-si faca repede efectul, asa ca din momentul ala pana aproape de final vedeam contractiile doar pe monitor, ca de simtit nu mai simteam nimic. Mai trec cateva ore, se face 7 seara. Apare doctorul meu, asistenta imi face un control repede, dilatatie 8, dupa acre se retrage intr-un colt si-ncepe sa susoteasca cu doctorul. Discutia era ceva de genul "ce zici, pana la 8 e gata? Sigur dom' doctor! N-am prea priceput eu ce vorbeau acolo, mi se parea ciudat sa se termine totul asa repede, mai ales ca eu tot n-aveam dureri, asa ca am crezut ca atunci cand ziceau 8 se refereau la dilatatie. La 7.15 se-ntoarce doctorul gata echipat de nastere, ma iau si ma urca pe masa de nasteri. Eu stateam si ma uitam ca la masini straine, cum naiba sa nasc, ca nu ma doare nimic, nu simt nimic (simteam totusi putin contractiile, dar simteam cum se intareste uterul, nu simteam durere). Iau pozitia de-mpins si ascult docila sfaturile lor, cand simt ca vine contractia, sa-mping puternic. Cam fara prea multa incredere, ma conformez si la prima contractie incep sa-mping. La a doua pune si moasa o mana pe burta si mai apasa si ea, mai imping de vreo 2 ori si aud ca gata, se vede capul. Simt o incizie mica (dar la fel ca si la contractii, simt dar nu doare) si apoi la urmatoarea impingere un sentiment de usurare, il simt pe bebe alunecand si-n urmatoarea secunda il si vad. Ma uit la el si tot nu-mi vine a crede, era perfect .
Nu-mi mai puteam dezlpi privirea de la ea, atat de mica (mie mi se parea mica, de fapt avea 3,800g) si dragalasa, guraliva zor nevoie, tot nu-mi venea sa cred ca am nascut deja, ca e acolo, ca e a mea.
Si intr-adevar, nu trecuse inca de ora 8! Toata nasterea propri-zisa a durat cam 5 minute, plus vreo 20 "crosetatul" si curatatul, dupa care am plecat aproape pe picioarele mele din sala.
Aventurile au continuat (poftele mele de pizza imediat dupa nastere, cautarile disperate ale lu' barbata-meu dupa pizzerie, pierdutul portofelului, intorsul la spital sa-i dau bani ca sa plateasca pizza, si lista ar putea continua la nesfarsit). Dar nimic nu mai avea importanta in acele momente, cel mai important lucru era langa mine, in patut, zambea in somn si-mi strangea usor degetelul atunci cand il apropiam de manuta ei.

Timpul a trecut, deja ne apropiem de 7 luni, suntem deja fetite mari, stam in fundulet, strigam tare prin toata casa MAMAMA chiar daca fara adresa deocamdata, ne place la nebunie smotoceala si joaca iar tati e topit dupa noi. Si vice-versa, bineinteles .


Oare istoria se va mai repeta? Mami e deja , iar tati tot comenteaza ca nu e momentul. Ce va fi....nu se stie...poate peste inca 9 luni o sa va povestesc de fratiorul sau surioara Malinei....sau poate nu. Eu sper ca da .



Mickyyy si Malina Ioana (31.03.2004)


Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns lorelei_19 spune:

Sa-ti traiasca Malinutza, Mickyyy si sa aiba noroc mult in viatza, sa fie sanatoasa, fericita si sa va aduca multe bucurii. E frumoasa printesa si sper din toata inima ca in cazul tau, istoria sa se repete.
PS: si io am o Malina acasa

Paul are nevoie de noi:
http://www.ana-design.ch/paul/paul.htm

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns gandacelu spune:

mickyyyyyyyyyyyyyyy! extraordinara povestea! sa-ti traiasca fetita!
si sa te bucuri si de celalalt, pentru nimic in lume sa nu-l omori! are si el o inimioara care bate acolo, impreuna cu a ta! la fel ca malina!

ia gandeste-te, cat de saraca ar fi fost viata ta acum fata fetita ta?!

te sarut si sper ca vei lua decizia cea inteleapta!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns mitub spune:

DAAAAAA!
Sigur, Mickyy, o data mamica nu mai e loc de intors.

Sigur ca istoria se va repeta, asha e mersul firesc al lucrurilor. Malina sa creasca mare si frumoasa, sa aiba un fratior sau surioara dragalasa si sa se joace impreuna pe covorul din sufragerie. Iar mami si tati pe jos, pe langa ei, cautandu-si privirile din cand in cand si simtind ca au luat de fiecare data decizia cea mai buna pentru ei si fiii lor. Va si vad mandri pe strada!

Desigur, a doua sarcina va fi altfel, zi de zi, povestea nasterii de asemenea alta, inimioara calda si bratele care se vor inclesta in jurul gatului poate vor semana de data asta mai mult cu mama, sau cu tata, dar merita totul, chiar si numai pentru primul zambet sau primul cuvant!

Sarcina usoara!
Boga

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Mickyyy spune:

Multumim de aprecieri .

Din pacate situatia s-a schimbat destul de mult fata de prima sarcina. Atunci mi-am permis sa pastrez bebelusul indiferent de decizia tatalui, eram pregatita chiar sa-l cresc de una singura in cazul in care el ar fi continuat sa mearga pe ideea avortului.
Dar acum deja am un bebe, am o responsabilitate. Normal ca eu vreau sa-l pastrez si pe cel de-al doilea, dar daca tatal va fi incoruptibil, nu stiu daca voi mai putea lua decizia de una singura. Ori el o tine una si buna....in directia in care eu nu vreau sa merg ...

Asta e....vom vedea ce va fi, multumesc oricum pentru gandurile bune!


Mickyyy si Malina Ioana (31.03.2004)


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns bits spune:

MICKY sa-ti traiasca fetita si nu numai ea ci si puiutul pe care-l porti in pantece!mult curaj si gandeste-te ca unde mananca 3 poate manca si al 4-lea.fa-l acum cat mai esti tanara si ai rabdare caci apoi e mai greu.

octy 39 sapt DPN:29oct

http://photos.yahoo.com/octyb

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns A_Iulia spune:

Mikyyy

Adina + Olivia Karla 04.03.2004
pozele noastre

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns smillaraaq spune:

Ai o fetita minunata, Mickyyy si sper sa-i poti darui si un fratior sau surioara ...

Multi pupici,

Smilla

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns katalina spune:

Uite ca nu dorm.Am recitit povestea ta, pe undeva pe la sfirsit mi-au dat si lacrimile, mi-ai adus aminte si mie de momentele unice ale nasterii,si de marea intilnire cu a doua minune a vietzii mele:Robert.
Eu sunt sigura ca "istoria se va repeta" Mickyyy, si daca asa va fi, ne vom bucura pentru tine si alaturi de tine.Sa fii sanatoasa si sa avetzi grija de voi(sunt copiii tai)!
Daca vreodata voi ajunge in situatzia ta!..........voi avea 3 copiii.


Catalina,
mamica lui ROBERT si CATALIN
Albumele noastre

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Claudelu spune:

Sa de-a D-zeu sa fie si tati de acord!!!

Claudia si www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Claudelu" target="_blank">Raul

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns spic de grau spune:

Mikyyy iti raspund si aici - pastreaza copilul! Chiar daca la inceput iti va fi mai greu, cnd vor fi un pic mai mari sa vezi ce bine va fi! Nu-i lua Malinei sansa de a avea un tovaras de joaca atat de apropiat ca vrsta!
Mie una imi pare rau ca avand cezariana nu pot face prea curand o surioara lui David (iar sotul e la fel de nefericit ca si mine).

Ia-l pe tati la eco si arata-i ce pui frumos aveti! Apara fiinta mica din tine care te are doar pe tine in momentul asta ca aliat, si care cu siguranta se sa nu-i iei dreptul la viata.



Luminita si DAVID - 11.03.2004


"Il y a des fleurs partout, pour qui veut bien les voir" (Henri Matise)

Mergi la inceput