Ce parere aveti de adoptie?

Hai sa ne dam cu parerea despre acest subiect. Asta,gandindu-ne in primul rand la toate acele fete care vor un copil in viata lor si nu il pot avea, din pacate. Eu, personal, in ultima instanta, daca nu as putea (Doamne fereste!) sa nu fac un bb as adopta un altul. Nu am vorbit cu prietenul meu despre asta, dar stiu ca ar fi 100% de acord cu mine, pentru ca, nu stiu daca inteleg unii, noi suntem mai mult decat innebuniti dupa copii. Si eu, si el. Bine, m-am gandit mereu la situatia de apoi, ca nu stiu care va fi reactia copilului cand va creste ca nu suntem adevaratii lui parintii, pt ca, stiu ca eu daca as fi aflat acest lucru m-ar fi daramat pt ca m-ar fi durut. Chiar daca le oferim tot ce este mai bun, toata iubirea noastra care o avem in suflete si o educatie buna, tot doare sa sti ca nu sunt adevaratii tai parinti. Si eu sunt de parere ca e bine ca, copilul sa stie cand creste un pic mai mare si intelege ca nu suntem adevaratii lui parinti. In concluzie, va spun ca, indiferent ce ar spune familia, prietenii, ce sentimente ar avea fata de copil, eu l-as adopta, as infrunta tot pt un copil. Va pup si astept pareri!

oana-cannes

buflea spune:

Eu sunt destul de obosita de toate problemele medicale, vizitele la doctori si esecurile de a ramane insarcinata. Cred in KARMA si am impresia ca ceva acolo se impotriveste ...deci ma gandesc din ce in ce mai serios la adoptie.
Sotul meu deocamdata nu vrea sa discute problema pentru ca, zice el, o sa putem noi ... el poate, stim sigur ...problema este la mine.
Eu as fi interesata de a afla pasii adoptiei si evident costul ei.
Aici in USA costa atat de mult incat nu cred ca ne-am permite ... probabil ca in Romania costa ceva mai putin si ar fi un bine si pentru un pui de roman ...dar, cum ne putem asigura de starea sanatatii copilului, oare trebuie sa ne intalnim cu parintii naturali, cui se dau banii si cati si mai ales ... unde poti gasi copii. Pur si simplu ma duc la o Casa de Copii si scanez copii ?
Stie cineva amanunte despre procesul asta de adoptie care, nu stiu de ce, dar am impresia ca nu este chiar asa de simplu.

oana cretu spune:

Eu nu stiu ce sa te sfatuiesc privind procedurile de adoptie, sau in ce parte sa o iei. Ce varsta ai? Daca sunteti tineri poate din cauza asta zice sotul tau ca sa mai incercati. Eu, personal cunosc o casa de copii in Romania cu copii de nota 10. I-am vazut pregatind spectacole, si plangea inima in mine de durere in mine, intrebandu-ma oare ce a putut sa-i faca pe acei parinti sa-si paraseasca copii? Casa de copii se numeste "Luminita". Stiu ca este pe la foisorul de foc, ceva de genul asta. Daca te hotarasti, ma interesez si iti spun. Bafta in continuare!


oana-cannes

buflea spune:

Din pacate nu suntem foarte tineri. Eu am 35 si sotul 37 ... Aici se spune ca sanse sunt cam pana pe la 38 dar asta inseamna doar 3 ani. De aceea ma gandeam sa ma informez despre pasi.
Cum erau copii de la Luminta - erau "tiganosi" si mai ales cat erau de mari ... cred ca de preferat este sa infiezi unul cat mai mic, cred eu asa pe la max 1 an. Erau si puiuti din astia mici acolo ?
Cu ce ocazie ai fost la Luminita ?

P.S. PE voi va anunta in email cand se mai scrie ceva la un subiect la care participati ? Ca eu nu primesc nimic.
Cum va dati seama ca s-au adaugat mesaje pe un thread pe care doriti sa-l urmarit ?

Oana_B spune:

quote:

---

Originally posted by buflea
P.S. PE voi va anunta in email cand se mai scrie ceva la un subiect la care participati ? Ca eu nu primesc nimic.
Cum va dati seama ca s-au adaugat mesaje pe un thread pe care doriti sa-l urmarit ?

---

Clicai pe nick-ul tau si in stanga iti vor aparea ultimile 10 subiecte la care ai raspuns. Patratel albastru inseamna subiect activ, patratel galben inseamna subiect inactiv. De asemenea ai si in dreapta sus "subiece active" unde iti sunt listate toate subiectele la care s-a raspuns, nu neaparat cele urmarite de tine.


Oana_B

Gabela spune:

Eu am 36 si sotul aproape 39. Daca nici anul asta nu iese nimic, cred ca vom renunta.

Cand inca eram in Romania, acum trei ani, ne gandisem serios la adoptie, apoi am plecat si am sperat ca in Canada ne vom schimba karma, dar n-a fost sa fie si in plus nici nu prea sunt sanse sa mai adoptam din Romania, costa o multime de bani pe care nu-i avem, fiindca acum suntem considerati cetateni cu domiciliul in strainatate, adica cu bani si buni de jumulit...

Pe langa aspectul financiar, teama cea mai mare este ca nu putem sti cum va fi copilul odata ce creste, vreau sa zic, poate fi dragalas si istet cat este mic, iar dupa catva timp sa descoperi cine stie ce boli fizice sau psihice...In concluzie mi-e frica ca dupa 2-3 ani de fericire cu bebeul meu, sa nu am apoi numai ani de suferinta si umblat prin spitale cu el, poate sunt pesimista si vad raul, dar atat timp cat nu am nici o relatie la vreun leagan din Romania, sa stiu cat de cat de unde provine copilul, daca maica-sa se droga sau nu... Inca o data, as vrea tare mult sa cresc un puiut, chiar daca nu-i al meu, nu conteaza, dar numai daca as sti de unde provine, altfel nu. Si problema cu momentul oportun de a-i spune ca e adoptat este majora.

Sunt multe, multe semne de indoiala, daca se merita sau nu sa trecem prin toate astea....Pentru copilasi se merita, fiindca ii scoate cineva din mocirla si are grija de ei, dar pentru noi? Noi chiar nu contam? Trebuie sa avem grija de copiii altora si sa suferim? Vorbesc cu voi acum ca si cand mi-as vorbi numai mie insami...si dupa cum se observa, inca nu am o parere anume conturata, numai intrebari si indoieli, dar si dorinta de a avea un pui la pieptul meu, care sa-mi zica "mama", chiar daca nu sunt mama lui biologica... Of, Doamne, ajuta-ne Tu sa intelegem cum e mai bine si ce este de facut!

Gabela

buflea spune:

Asa este Gabela, ai dreptate ... si mie imi este teama de adoptie dar imi place sa ma gandesc la ea ... pe mine ma sperie si costul ei ? Oare cat o costa pentru noi, cei din afara tarii si care sunt pasii ?
Pentru ca probabil trebuie sa facem ceva aici ca sa putem infia un copil ... apoi intervine asta cu sanatatea copilului ... dar poate cu un medic pediatru se poate rezolva.

In ultima instanta trebuie sa invatam sa ne gandim ca o sa traim singuri ...eu asa incerc sa ma imbarbatez ... ma si gandesc cum la batranete, nepotii mei ma vor numi "matusa din America". Si ma mai gandesc si la parintii mei care m-au avut numai pe mine si apoi eu am plecat si tot singuri au ramas acolo in Romania ...

m34 spune:

Au mai fost discutii pe tema adoptiei aici pe forum.
Adoptia este un lucru extraordinar si ajuta atat copilasul adoptat, care nu prea are altfel sanse reale de a pasi cu dreptul si de a deveni un om normal in societate, dar ofera o mare bucurie si parintilor care au facut acest pas.
Reactia copilului cand va afla ca este adoptat depinde de conduita parintilor. El trebuie sa afle de mic acest lucru si va intelege, va trai cu aceasta idee, se va obisnui cu ea si isi va iubi foarte mult parintii.
Daca afla foarte tarziu de la parinti sau, si mai rau, de la alte persoane, isi poate pierde increderea in parinti si vor aparea probleme mari. Aceste lucruri vi le spun din cazuri cunoscute de mine personal sau de catre prieteni faorte buni.
Problemele de sanatate pot aparea si la propriul copil. Din pacate nu putem stii inainte ce si cum se va intampla... Se pot face o gramada de analize complexe, astfel incat sa se stie de ce anume sufera copilasul si sa poata fi tratat corect si din vreme, daca este cazul.
In curand se pare ca se vor deschide si adoptiile internationale.
Nu stiu cum anume vor trebui demarate procedurile de adoptie pentru cei din afara granitelor, dar romanii se pot adresa Directiei pentru Protectia Copilului din judetul in care locuiesc, de unde vor fi indrumati ce anume trebuie sa faca. Nu este foarte greu si costurile nu sunt mari.
Sa aveti cu totii parte de BB pe care il doriti !

Gabela spune:

Da, Mihai, este intradevar un lucru extraordinar, din pacate stiu cazuri (chiar o verisoara) care acum aproape regreta, din ce imi dau eu seama, fiindca ei nu o vor recunoaste niciodata, doar ca mi-au dat sfatul "sa nu ma leg la cap, fara sa ma doara"...In ciuda educatiei bune primite, se pare ca cel adoptat este "soi rau", cum se exprima ei insisi si cu toate ca il iubesc si si-ar da viata pentru el, au parte numai de suparari de pe urma lui, acum ca a crescut.

O colega de-a soacrei mele a infiat o fetita, dragalasa foc, dar dupa cativa anisori si-au dat seama ca sufera de sindromul Down si nu pot sa va spun cat sufera si se chinuiesc cu acest copil.

Stiu si un caz fericit, copilul este premiant la scoala si talentat, dar are pana in zece ani, sper sa o tina tot asa...

Spui ca se pot face tot felul de analize complexe, dar nu este chiar asa, de exemplu daca iei copilul numai la cateva luni, cum majoritatea ar vrea, nu poti sti cu siguranta daca nu are HIV sau alte boli ciudate de care aud pe aici.

Stiu ca e usor sa incurajezi adoptia cand nu esti in cauza, fiindca si eu faceam asta si eram convinsa ca voi adopta chiar de as avea copilul meu. Dar acum ca am ajuns sa fiu direct implicata si m-am interesat cat de cat de la cazuri concrete, nu mai sunt atat de convinsa ca este ce mi-as dori...

Repet, nu sunt impotriva adoptiei, doar ca eu una as adopta numai daca as sti cat de cat provenienta copilului, macar ceva despre mama sa biologica.

Sper sa scrieti aici cat mai multe exemple pozitive, care sa ma faca sa-mi uit temerile...

Eu am luat in primavara legatura cu Directia pentru Protectia Copilului si imi spusesera sa mai incerc in toamna, poate se deblocheaza adoptiile internationale, dar inteleg de la tine, Mihai, ca tot blocate sunt...

Buflea, nu stiu cum va fi dupa noua lege, dar inainte, cand ma interesasem eu, costa aproximativ 20000 de dolari, din care 10000 taxa agentiei sau a statului, nu mai stiu exact si inca 10000 cheltuielile cu deplasarile in tara, acte, traducator, cazare etc, era un calcul facut de o agentie de adoptii din Canada. Noi am putea scadea costul hotelului si al traducatorului, dar mai mult nu cred... Oricum eu nu am banii astia si cand ii voi avea poate ne vom simti prea batrani... Plus ca de la demararea procesului pana sa ai copilul acasa trece ceva timp, in afara de asta iti poti crea si probleme la serviciu, nu cred ca astia ar accepta atatea concedii pentru plecat in Romania si apoi concediu de stat acasa cu copilul...E destul de complicat. Daca eram inca in Romania, probabil 90% ca treceam peste celelalte temeri si o faceam si p-asta!

Fetelor care va ganditi la adoptie, nu vreau sa va descurajez, ci vreau ca voi sa ma incurajati pe mine!

Va pup,
Gabela

Oana_B spune:

Si eu am in familie un unchi care a adoptat o fetita din Romania. Din ce mi s-a povestit, matusi-mea a petrecut vreo 6 luni in tara si a costat (ce urat imi suna dar asta e) vreo 10000usd. Avea vreo 3 ani fetita cand au luat-o, acum are 11. Niste prieteni de-ai lor de pe langa Sibiu au tot cautat si cand au gasit fetita i-au anuntat pe unchii mei si tusa s-a dus in Romania. Cred ca totusi stiau cate ceva despre mama ei, cica era o tipa care doar facea copii pentru bani, apoi ii dadea la orfelinat, fetita mai are 7 frati. Ea stie ca este infiata si daca o intrebi de mama naturala zice ca nu este curioasa sa o cunoasca ca "daca e mama mea de ce m-a dat".
Gabela, dar cum ar fi daca ati incerca sa adoptati in Canada? E mai greu?

Oana_B

ANDRUSHKA spune:

Apropo de "soi rau" si educatie aleasa... Am aflat cand aveam vreo 6-7 ani ca verisoara mea primara, Aura , a fost infiata de unchiul si matusa mea. Aura era cea mai mare verisoara din familie. Ce nu i-au oferit oamenii aia???!!!! Cand era mica era cea mai eleganta, la adolescenta la fel, matusa-mea era o culme de pedanterie si de curatenie, in casa ei era totul luna...Cu toata grija ptr a o educa aasa cum trebuie, fatuca asta avea ceva extrem de vulgar in felul ei de a fi, ceva murdar in privire, nici nu stiu cum sa ma exprim, eram un copil cand se intamplau toate astea, dar asa am perceput eu. Pe la 19 ani a fugit de acasa cu un looser fara dinti care de-abia stia sa vorbeasca. A facut un copil cu el.O fetita. A dat-o la Casa de copii. Unchi-miu a facut o pareza de suparare. Matusa-mea nici nu mai stia cum o cheama. N-au mai vrut sa auda de Aura. Ea venea insa , cu nonsalanta sa le ceara bani. S-a despartit de ala, a dat de altul. Tot un neispravit, dar macar asta muncea, avea o familie pe undeva pe la tzara. A facut in sir doi baieti. Intr-o vacanta am fost cu matusa-mea, pe furis (de, mama tot mama, chiar daca adoptiva...) sa-i vedem copiii. Fetelor, nu exagerez, cred ca sunt cei mai frumosi copii pe care i-am vazut in viata mea!!!! Nu va pot descrie ce am simtit cand i-am vazut ca doi ingerasi trishti, murdari pana-n albul ochilor, goi, nici macar in chilotzei, era in primavara si pervazul ferestrei era rupt si se simtea vantul suiersnd pe acolo... Cel mai mic se agatzase de piciorul meu. Cel mare, la 3 ani nu spunea nici un sunet. A, mi-am amintit, dupa nasterea celui mare a vizitat-o pe vara-mea o asistenta medicala , sa vada copilul. Aceasta a fost socata sa vada in ce asternuturi jegoase dormea bebeul, dar, Aura, cu nesimtire, i-a spus ca asta-i culoarea lenjeriei...gri inchis!!!. Au trecut atatia ani, subiectul "Aura" este tabu in familia noastra, nu indraznesc de multi ani sa mai intreb daca mai stie cineva ceva de ea. Aflasem dupa vreo 2 ani ca a mai nascut un copil dar a murit la nastere. Altceva, nimic. Unchiul si mastusa mea sunt tot mai imbatraniti si mai subrezi(peste 70 de ani) si, desi nu si-au dorit asta, sunt totusi singuri la batranete...Aproape nimeni sa le deschida usa.

Yesterday I dared to struggle, today I dare to win!