Am intrat in depresie...
Am intrat in depresie... | Autor: DanaR
Can asta e fata mea acum...
Stau acasa de mai bine de un an jumate... bebe-le meu are acum un an si o luna... Asta se mai poate numi depresie post natala? Sunt dezamagita si satula de aceeasi rutina zilnica. Spre disperarea mea toate dezamagirile si frustrarile mi le rasfrang spre rusinea mea, constient sau inconstient, asupra baietelului meu mai mare de 8 ani. A devenit si el un plangacios, nu ca nu ar fi fost si inainte, dupa ce a venit pe lume fratiorul lui o facea ca sa atraga atentia asupra lui, acum o face din dezamagire. E dezamagit de el insusi ca nu se ridica la nivelul asteptarilor mele. Si mi-e o ciuda pe mine caci numai eu sunt de vina, caci el este un copil ascultator si foarte inteligent care merge foarte bine cu scoala.
Dezamagirea mea cea mai mare vine si din faptul ca nu gasesc o cale de intelegere cu sotul. Uneori ma intreb daca nu am devenit doar o sluga in casa, menajera, bona si amanta cand are pofta domnu, sau cand cred eu ca ar fi nevoie. El se ocupa cand are timp de copii, dar mie ce sa imi faca? Mi-a facut cadou de ziua mea... ma baga in seama uneori, dicutam... dar ceva imi lipseste si nu stiu ce...
De exemplu, azi fiind Duminica mai mult timp a petrecut cu prietenii lui decat cu noi. Si desi i-am atras atentia ca azi daca merge undeva sa isi faca programul in asa fel incat sa mergem si noi cu el caci eu sunt satula de facut mancare si de stat in casa...el a tulit-o si deja sunt 4 ore de cand a plecat.
Ploua! Eu sunt singura cu copiii si ma simt 
.
Gresesc eu oare?
Si spre disperarea mea ma refugiez in mancare... Sa mananc si sa privesc la tv a devenit un fel de alinare si de rasfat... singurele care mi-au ramas.
Sa nu ma intelegeti gresit sunt foarte multumita de ceea ce am. Am niste copii minunati si o mama care vine aproape zilnic la mine si ma ajuta cu tot ce poate. Ar trebui sa fiu recunoscatoare pentru ceea ce am... Stiu asta dar...De ce ma simt aruncata la colt si folosita doar la necesitate.
DanaR
Raspunsuri
violeta69 spune:
Dana,nu te intrista...e normal sa ai uneori stari de felul celor pe care le descrii tu!
insa daca aceste stari persista cred ca ai nevoie de un psiholog...
sau cel mai bine,in loc de psiholog eu as incerca sa ma intalnesc cu prietenele....
nu ai prin preajma ta mamici care au grija de copii?!
iesi in parc cu ele si stai de vorba,plimba micitul si plimba-te si tu,relaxeaza-te...
o ai pe mama ta,iesi si uita-te prin magazine,mergi la sala(in loc sa stai sa mananci-in plus sportul te ajuta mult la psihic),la coafor,la masaj,etc...
cat despre sotul tau,de ce-l intrebi?
ii pui copilul in brate(cand e acasa) si ii spui ca e ziua ta de relax...iesi cu prietenele vreo 2-3 ore....
nu se poate sa nu ai macar o prietena de suflet care sa te "scoata" daca dl e indisponibil...
mai ai putina rabdare,cand vei incepe munca....daca ai avut job....iti vei mai reveni....
te 
Tot ce se intampla,se intampla intotdeauna cu un motiv!
*GRUPUL FETELOR FANTASTICE*
---------------------------------------------------
Vio,mamica de viitor "avionar" 
carmenp spune:
dana, de la statu` acasa ti se trage si asta nu are nicio legatura cu dragostea fata de copii sau de sot, rutina isi spune cuvintul. profita de faptul ca mama ta vine zilnic la tine si iesi din casa, si fa tot felul de lucruri pentru sufletul tau, iesi cu prietenele, mergi la cumparaturi, mergi la coafor, la cosmetica sau daca`ti permite timpul si banii la o sala si te vei simti alt om, iti vei recapata increderea in tine si te vei simti mult mai bine, crede-ma... si lasa papa ca nu-i asta solutia, sa nu te trezesti cu citeva chile-n plus care-ti vor adinci starea de ... pe care-o ai. la mine functioneaza foarte bine in momente de criza schimbarea de look... astept vesti bune de la tine
edit, probabil ar trebui sa ai o discutie mai serioasa cu sotul tau in care ar trebui sa-i spui ce si cum te simti, poate nu stie sau poate nu te-a luat in serios...
tzucurei de tzucurei 1, 2, 3, 
pisimuky spune:
Draga Dana,
Ma regasesc oarecum in postarea ta, asa eram si eu acum vreo doi ani si ceva... Am mai spus-o si o repet - din pacate, nu cunosti cu adevarat un barbat pana nu ai copii cu el... Foarte putini sunt cei care se implica, lasa totul pe umerii sotiilor ca si cum "statul" acasa e o joaca... Pentru ca de fapt numai "stat" nu e... Profita de faptul ca o ai pe mama ta ca sa iesi si tu, incearca sa iesi cu baietelul cel mare, sa va regasiti, sa va reconstruiti relatia pe care o aveati... el nu are nici o vina. Nu te lasa prada deznadejdii si in nici un caz nu manca pentru a compensa golul sufletesc pe care il simti... Fa-te frumoasa, iesi, plimba-te,fa sport, atat cat iti permite timpul, povesteste-te cu prietenele pe care le ai, incearca sa faci tot ce poti ca sa iesi din rutina scutec-biberon. Eu iti tin pumnii si iti doresc tot ce e mai bun in lumea asta si astept sa ne mai dai vesti proaspete !
Mamica de nazdravan Rares 
si 
Mihnea
Good things last forever.
speed spune:
dana,nu stiu daca e depresie postnatala...te-ai simtit asa imediat dupa venirea pe lume a celui mic sau e ceva recent? e greu de dat sfaturi potrivite,eu zic ca daca ai cu cine lasa pe cel mic citeva ore pe zi/saptamina sa-ti iei un job part/time.asa vei avea contact cu adulti,te vei simti folositoare,si de ce nu,faci si ceva banuti pe care-i poti cheltui cum vrei tu.
marybell spune:
dana, oarecum subscriu si eu la ce ti-a spus speed si anume:
incearca sa iti gasesti o activitate in plus, ceva sa faci...nu stiu, sa-ti dau un exemplu concret, fa ceva care iti place si iti capteaza atentia. macar o perioada pana vei iesi din starea asta. stiu ca stai cam prost cu timpul, sunt convinsa de asta dat fiind faptul ca ai 2 copii, dar daca tot spui ca mai vine mama ta si te mai ajuta, incearca sa mai iesi din casa. intalnestete cu o prietena, doua...gasesteti o colaborare ceva...iti doresc din suflet sa depasesti momentul si sa fii fericita. 
Marybell si bb Erik (23 dec 2006)
poze bb
poze Botez
varsta Erik
april spune:
Senzatia asta am avut-o si eu in CIC...simteam uneori ca ma sufoc. Adevarul e ca mie imi lipsea serviciul (mai bine zis iesirea printe oameni). M-am izolat foarte tare in CIC. De felul meu sunt activa si statul acasa, mancare, copil, curatenie, era un cerc ce ma sufoca pe zi ce trecea. Nu ma simteam utila.
Trebuie sa te implici in ceva ce iti aduce satisfactie. Fa ceva. Orice care sa te puna in priza. Treburile de acasa le faci oricum.
Fa-ti un program in care sa implici mai mult persoana ta si o activitate din afara casei. Sigur te va remonta.
a venit primavara...
mira_m spune:
Ce bine ma regasesc si eu in cadrul acestui topic. Ma refer pana in septembrie, cand am inceput serviciul!
Eram la fel de disperata! Dupa ce am mers la serviciu lucrurile s-au schimbat, in sensul ca nu mai aveam starea aceea de spirit, insa a aparut o alta problema - acum nu-mi mai ajunge timpul pentru cate am de facut si acasa si la scoala, fiindca am teze, lucrari de corectat!Sincer, mi-ar mai placea o perioada de pauza, desi tot eu bazaiam dupa slujba.
Cred ca toata lumea trece prin acsta in CIC, e inevitabil!
Don't talk unless you can improve the silence!
Mami
&minunea mea 
( mai 2004) 
AM T'EI ANI!!!!!!!!!
Elise spune:
de ce nu incerci sa iesi?
Prin orash, la o terasa, la prieteni, la rude...
Sa iti iei copiii (sau macar pe cel mic, cit e baiatelul mare la scoala) si sa te plimbi cit mai mult?!
Vezi lume noua, locuri noi, mai vorbesti cu diversi cunoscuti, bb beneficiaza si el de experientza asta....
Elise & BBLisa
tora97 spune:
Adevarat, este o rutina care te omoara!!!!
eu l am terorizat pe Ruf ca vreau la sv, una doua spuenam "cind o sa incep sv ul". Acum mi a mai trecut, am inceput sv, acum am alte depresii legate de sv de astadata, de lipsa timpului, mai ales de "scurtimea" timpului pe care l petrec cu el, cu puii.
Dar atunci cind eram in CIC imi gasisem un hobby (din pacate acum am fost nevoita sa l abandonez din lipsa de....) goblenul. Nu am apucat sa goblenesc cine stie ce, insa imi placea grozav!
In alta perioada mergeam la sala, la aerobic, lucru care probabil il voi relua, si pe bune ca ma simteam super misto atunci!
Spun si eu, ca si precedentele colege de forum, profita ca o ai pe mama ta.. eu eram singira, adicatelea fara nici un ajutor in acest sens. Si tot gaseam momente sa iesim.. in 2 ori in 4 uneori in 5!
In plus, ma plingeam lui Ruf.. ma pling si acum. Am sansa de a avea un sot taaareee bun, receptiv la doleantele mele, fie ele chiar si spune voalat. Si in consecinta iesim la o bere, ori la o plimbare... crede ma ca ajuta!
Pe scurt am inercat sa sparg monotonia! nu intotdeauna imi iesea, dar sint adepta ideii ca daca ceva nu merge in viata ta, schimba! Ori macar misca te, zbate te!
Te pupacesc si sper sa ne spui de bine in continuare!
poze multe cu noi
Ana a implinit un an 20062007
"da aripi unui copil, dar lasa l sa invete singur sa zboare" Marquez
simali spune:
quote:
cat despre sotul tau,de ce-l intrebi?
ii pui copilul in brate(cand e acasa) si ii spui ca e ziua ta de relax...iesi cu prietenele vreo 2-3 ore....
quote:
Exact. De ce-l intrebi? De ce-i ceri, de ce-l rogi? E dreptul tau sa ai o zi pe saptamana numai a ta. Discuta cu el si fa-l sa inteleaga ca ai nevoie de o zi libera pe saptamana. Nu cu reprosuri, nu cu lacimi. Cu calm si logic. Nu-i prezenta situatia ca pe ceva de genul "ramai si tu o zi cu "casa de nebuni" sa vezi ce rau este" ca-l sperii. Spune-i cat de mare nevoie au copiii sa formeze o relatie sanatoasa cu tatal. Cat de special e timpul petrecut cu ei. Da-i idei de ce-ar putea sa faca cat sta acasa cu copiii. Fi un "marketing manager" pentru produsul "tata pentru o zi". Multi barbati se sperie de ideea de a ramane singuri cu copiii tocmai din cauza ca sotia, fara sa vrea le descrie situatia foarte dramatic...
Cat despre relatia cu baiatul cel mare eu cred ca ar trebui sa o lasi mai moale cu pretentiile. Daca invata bine si este un copil bun... ce mai vrei? Spune-i mai des ca-l iubesti orice ar face si orice ar deveni. Spune-i ca-l iubesti si daca ia note proaste, si daca ramane repetent, si daca ajunge la inchisoare. Iubirea unui parinte pentru copilul lui nu dipare niciodata, orice ar face sau ar deveni copilul. Parintele nu e fericit, desigur, daca copilul face ceea ce nu trebuie, dar de iubit il v-a iubi intotdeauna. Eu am facut cu cele de mai sus un fel de poveste pe care i-o spun des baietelului meu inainte de culcare. E foarte fascinat si intreaba: "ma iubesti chiar si daca sunt foarte, foarte rau?". Si-i raspund "chiar si atunci" si el e vizibil fericit de raspunsul primit.
alice