Abuzul asupra copiilor - facem sau nu ceva?
Raspunsuri - Pagina 9
Cristina_C spune:
Denizel, felicitari pentru subiect.
Fiindca tot veni vorba despre bataie (chiar si o palma la fund- conteaza gestul!), nu sunt de acord cu ea sub nici o forma nici acasa si cu atat mai mult in public. Umilesti copilul de doua ori: o data ca-l bati, si inca o data ca il bati de fata cu strainii. Sau il ameninti doar cu bataia (ceva de genul "lasa ca-ti arat eu tie acasa"), e acelasi lucru.
Acum 2 ani am stat in acelasi salon de spital cu o mama al carei baietel avea pneumonie. Si ce daca, asta n-o oprea sa-l bata cu palmele, cu pumnii pe unde apuca, peste cap, peste spate pentru ca, zicea ea, era obranic! Se agita si nu vroia sa doarma, arunca lucruri pe jos din pat sau se scapa pe el (era in faza de dezvatare de pampers - 2 ani si jumatate avea). Mi-a fost mila de el, am incercat sa am o discutie mama despre asta si mi-a zis ca nu intelege decat de bataie. Era ferm convinsa de asta. N-am mai insistat, oricum aveam altele pe cap atunci, baietelul meu era bolnav si nu-mi doream decat sa ne externam cat mai repede.
Alta data am vazut in tren o mama care a lins suzeta copilului dupa ce acesta o scapase pe jos, apoi i-a bagat-o inapoi in gura.
Am vazut copii fara centura in masina, fara casca de protectie pe bicicleta... Pur si simplu am o retinere sa merg la parintii lor, niste necunoscuti, si sa-i atentionez, pentru ca ma tem ca, oricat de delicat as spune-o, tot s-ar ajunge la scandal. Si am impresia ca nu intotdeauna parintii gresesc din ignoranta, uneori stiu ca nu e bine ce fac si, totusi isi asuma riscurile sau spera ca nu li se va intampla chiar lor (de ex. un accident de masina).
Sabina spune:
uite, noi de exemplu avem masina veche de 35 de ani si nu avem centura in spate....
Sabina si www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia Galagia
Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.
corinadana spune:
Doamne fereste in caz de accident ca zboara copilul!!!! Si bebele cum o sa l transportati? Aici iei o amenda de nu te aduni...
Don't throw with stones if you live in a glass house.
corinadana mama Ralucai
http://community.webshots.com/user/corinaraluca
Sabina spune:
cat a fost bebe(pana la un an jumate-2) am tinut-o in scaun de masina pe care il tineam eu cu mana.asa o sa fac si cu bb 2.
chiar nu-mi permit sa schimb masina....si fiind veche mergem incetisor, cel putin din partea noastra e cam exclus pericolul de rateu, folosim banda pt viteza mica, ii lasam pe toti sa ne depaseasca.....iar iarna in mare parte luam trenul.
Sabina si www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia Galagia
Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.
Andrada spune:
Sabina fa o incercare, mergi cu 15 km/ora si incearca sa tii cu mina o caramida fixata pe spatar, apoi pune o frina brusca si vezi daca mai poti tine caramida fixata.
Daca asta se intimpla la 15 la ora imagineaza-ti la 45 la ora la frina brusca n-ai absolut nici un control. Incearca sa megi la un mecanic auto sa-ti fixeze niste centuri pe scaunele din spate,
A
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Andrada" target="_blank">Camera lui Marcu
Elenalove27 spune:
Cate dintre noi are curajul sa intervina intr-o "familie" atunci cand parinti isi cearta copilul si ii trage si cateva palme peste oki(asa cum am citit mai sus)!!!
Eu, aici in SUA am intervenit, dar, doar prin a suna la 911...ca altfel nu am avut curajul sa ma duc la femeie si sa ii zic nu mai ciufuleasca copilul.(mama fetitei era rusoaica)O tragea de par in magazin ca fetita nu a vrut sa probeze o pereche de pantofi...si dupa ce a ciufulit biata fetita ia mai tras si o palma peste cap!!!...
vorbea cu ea in ruseste dar si engleza...deci sincera sa fiu, nu am avut curajul sa ma bag...asa am suant la politie...a venit si de acolo nu mai stiu nimic...cum a venit politia eu am plecat fara sa stie cine a sunat la politie.
Voi ce a-ti face?
www.flickr.com/photos/8199369@N08/sets/" target="_blank">poze/aprile,2007
"Happiness is not having what you want.It is wanting what you have."Anonymous
Elenalove27 spune:
quote:
Originally posted by Cristina_C
Alta data am vazut in tren o mama care a lins suzeta copilului dupa ce acesta o scapase pe jos, apoi i-a bagat-o inapoi in gura.
Scuze ca intreb, dar ce se intampla daca linge mama suzeta copilului ??? nu de altceva dar si eu fac la fel.
www.flickr.com/photos/8199369@N08/sets/" target="_blank">poze/aprile,2007
"Happiness is not having what you want.It is wanting what you have."Anonymous
corinadana spune:
Este fff neigienic! Si silos ( ptr mine cel putin). Eu nici acum nu beau sau nu mananc inaintea Ralucai cu acelasi tacam.
Dar de ce faci asta?!
Don't throw with stones if you live in a glass house.
corinadana mama Ralucai
http://community.webshots.com/user/corinaraluca
Andrada spune:
quote:
Originally posted by Elenalove27
Eu, aici in SUA am intervenit, dar, doar prin a suna la 911...ca altfel nu am avut curajul sa ma duc la femeie si sa ii zic nu mai ciufuleasca copilul.(mama fetitei era rusoaica)O tragea de par in magazin ca fetita nu a vrut sa probeze o pereche de pantofi...si dupa ce a ciufulit biata fetita ia mai tras si o palma peste cap!!!...
vorbea cu ea in ruseste dar si engleza...deci sincera sa fiu, nu am avut curajul sa ma bag...asa am suant la politie...a venit si de acolo nu mai stiu nimic...cum a venit politia eu am plecat fara sa stie cine a sunat la politie.
Voi ce a-ti face?
www.flickr.com/photos/8199369@N08/sets/" target="_blank">poze/aprile,2007
"Happiness is not having what you want.It is wanting what you have."Anonymous
In nici un caz n-as suna politia pentru o palma si ciufulit. Elena, gestul tau poate insemna luni prin tribunal, foster-care, etc.
Personal as interveni numai daca siguranta copilului e pusa sub semnul intrebarii. E adevarat ca palmele marcheaza si sint umilitoare dar eu zic ca e greu sa judeci o familie dupa un gest izolat.
Acum citva timp o familie din Canada cu doi copii, un baiat cu o conditie cronica a fost destramata din cauza unor manuale.
Mama hotarise se isi lase slujba (f bine platita de altfel) ca sa ii homeschool pe copii(ii era oarecum teama ca acea conditie fizica nu poate fi monitorizata bine in scoli) Ei bine intr-o discutie cu inspectoarea scolara asupra manualelor scolare, aceasta a considerat ca femeia nu e destul de cooperanta, a reclamat-o ca n-are grija de copii si seara un copil era in foster care iar celalat in spital (ptr ca nimeni nu voia sa isi ia raspunderea ingrijirii medicale). Dupa luni de lupte prin tribunale, cu scrisori curgind din toata lumea catre judecatorul (timpit de atfel), copilul era prost ingrijit in spital, un prof universitar-cercetaror renumit la sugestia unor prietene a facut recomandarea ca acelui copil ii e mai bine acasa, si abia atunci, cind statul a recunoscut ca nu poate avea grija de copil, au dat amindoi baietii inapoi la familie, cu conditia unor vizite umilitoare de supervizare ...etc, fara scuze, fara nimic.
cazul m-a dat peste cap si atunci m-am gindit cit de usor putem distruge...
A
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Andrada" target="_blank">Camera lui Marcu
Elenalove27 spune:
corinadana, cum adica mai este silos?!eu zau nu inteleg... tu cum adica nu manaci sau bei cu acelasi tacam inainte ralucai?
Eu cred, ca este mai bine sa "ling" eu suzeta cazuta decit sa ii bag suzeta inapoi in gura plina de nisip sau in ce o fi cazut...
Andrada,atunci de ce este subiectul asta???
In ce fel vreti voi sa ajutati in ceea ce priveste abuzul asupra copiilor???
O plama sau un tras de par, eu cred ca este la fel de mult cat 10 palme si rupt parul din cap... asta tot abuz de copil este...adica o palma si un tras de par e ok? aici in SUA , dupa cate sti si tu si ai dat si tu exemple este interzis sa bati copii...ca sa nu mai zic ca cele care au tupeul sa bata copii in zonele publice, sunt pur si simplu nebune.
femeia de care am dat exemplu, nu ca a traso odata de par si gata... o tragea tare...si mititica plangea si ii spunea sa nu o mai traga ca o doare...nu cred ca avea mai mult de 3 anisori fetita.
www.flickr.com/photos/8199369@N08/sets/" target="_blank">poze/aprile,2007
"Happiness is not having what you want.It is wanting what you have."Anonymous